vineri, 31 ianuarie 2014

Gânduri de seară............


Trezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi;
Să vezi o lume plină de eroi,
Dar şi eroi ai zilelor matale.

Avem acuma caţavenci de soi,
Care se pierd în cuvântări banale.
Trezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi.

Iar, de-o să vii, poate găseşti o cale
Să îi aduni pe toţi c-un măturoi,
Şi să-i arunci la groapa de gunoi,
Ce încă mai există-n Haimanale.
Trezeşte-te, bătrâne Caragiale! (Virgil Petcu)



Pe 4 februarie Radu Moraru va invita sa ocupați ...

Dragi prieteni liberi, dragi ziariști liberi,

Va invit marți 4 februarie ora 4 p.m. pe Calea Victoriei, lingă studiourile NASUL TV, sa ne integram în SCHENGEN bistro bar, sa bem un ceai fierbinte și sa așteptăm decizia CNA privind excluderea/ne-excluderea televiziunii NASUL TV din lista “must carry”!
Atentatul asupra NASUL TV s-a produs deja in JOIA NEAGRA, pe 30 ianuarie 2014, când un membru CNA, susținut și de alți membri, a cerut in mod ilegal scurtarea listei “must carry” exact cit trebuie ca NASUL TV sa nu mai existe! Astfel au fost încălcate Legea Audiovizualului, deciziile CNA, decizia Curții Constituționale și o sentința definitiva a Justiției Românești!

La multi ani!!


La mulţi ani Maestre!

Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în orașul București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (I.A.T.C.) „I.L. Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale.




După absolvirea facultății, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1968-1971) și la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” (1971-1974).




După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, unde este actor și în prezent. Din anul 2002 este Societar de onoare al Teatrului Național din București.



Marin Moraru este un actor care a uluit lumea teatrului cu creaţiile sale. Spectacole precum "D'ale carnavalului", "Leonce şi Lena", "Nepotul lui Rameau", "Capul de răţoi", "Umbră", "Troilus şi Cressida", "Ocolul pământului", "Trei gemeni veneţieni", ori, după Revoluţie, "Tache, Ianke şi Cadar", "Egoistul", "Crimă pentru pământ" l-au avut şi îl au în fruntea distribuţiei...



Actorul care a făcut onoare şcolii româneşti de teatru şi film a primit în data de 2 martie 2009 premiul pentru întreaga carieră la Gala Premiilor Gopo. Aceasta reprezintă recunoaşterea legitimă pe care lumea filmului de la noi o acordă contribuţiei importante pe care a avut-o Marin Moraru la istoria ultimelor 4 decenii de cinematografie din România.


La mulţi ani!!

Ovidiu Lipan

Ovidiu Lipan (n. 31 ianuarie 1953, Iași) este un muzician, compozitor și baterist român, cunoscut ca membru a două formații marcante de muzică rock din România, Roșu și Negru și Phoenix.
A urmat autodidact acordeonul și pianul. Trăgându-se dintr-o familie de muzicieni, bunicul lui Ovidiu Lipan fiind percuționist, și având toba în casă, era inevitabil să nu bată în ea.
 A urmat liceul Costache Negruzzi în paralel cu școală de muzică (clarinet). În primul rând, când a apărut în grupul Roșu și Negru strămutat de Nancy Brandes la Iași (anii '67-'68, când Lipan avea vârstă de 13 ani), s-a dovedit (inclusiv că vârstă, revăzând filmările de arhivă) copilul teribil al tobelor și implicit al rock-ului românesc. La cele două festivaluri ale Arhitecturii (69 și 71), practic gale naționale ale rockului românesc din acei ani, a câștigat de fiecare dată premiul pentru cel mai bun baterist (chit că era clar și cel mai tânăr-15 ani). Muzica ieșenilor, de altfel, era evadată din obișnuințele vremii, spre un jazz-rock de mare clasă, elitist (și oricum nou pentru România). Având un mare succes în rândul studenților, au făcut concerte în toată țară cu sălile pline, Ovidiu Lipan fiind cap de afiș.

A continuat să cânte după 1971, în București, cu Roșu și Negru  până la jumătatea anilor 70, dar și în alte formații de acompaniament ale vremii. Așa că în 1975, când postul de baterist de la Phoenix (cea mai populară trupa a momentului atunci) a rămas liber, a fost primul contactat. De atunci (capodopera discografică «Cantafabule») apare aproape în toate show-urile și pe toate discurile Phoenix. A fugit din țară laolaltă cu ceilalți conduși de Nicolae Covaci, la începutul verii 1977, iar în Germania a continuat să cânte în diverse formule, nu numai cu foștii Phoenix... Astfel, în 1978 a înființat MADHOUSE - cu Iosif Kappl și Krauser – formulă care a înregistrat două discuri. Au cântat mult prin cluburile germane și la mari festivaluri internaționale. Apoi colegii au intrat în LAKE, el în schimb a cântat ba în studiouri, cu ERUPTION, cu ELOY, cu Joachim Witt (new-wave german), diverse sessions cu Herman Rarebell de la SCORPIONS, prin cluburi (incl Ginger Baker), cu RATED X (trupa nemțească cu care a editat două albume)-fiind un muzician complet a avut propriul big band și a cântat la turnire de dans internaționale cu Michael Hall. A terminat studiile la academia de jazz W. Hartman. O viață muzicală complexă, onorând comenzi dintre cele mai variate. Firește, când PHOENIX s-au repus pe roate a fost din nou alături de fugari.

A revenit în țară în ianuarie 1990 (Revoluția i-a prins pe Phoenix cântând în Hyde Park din Osnabruck) nu cu trupa, ci cu un convoi de ajutoare pentru copiii din Moldova natală împreună cu maestrul Celibidache din Austria. Ovidiu Lipan a revenit în România după revoluția din 1990 și a realizat “Visul Toboșarului”, un poem simfonic, într-un spectacol de world-muzică care a rămas pentru todeauna întipărit în mintea spectatorilor.



În 2003, Ministerul Culturii și Cultelor i-a acordat Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, în  2004, a primit  Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”, iar in 2007 Meritul Cultural în Grad de Ofițer.





LISTA CU PONTA & Tiberiu Vanca


     LISTA CU PONTA

                        Vreţi nu vreţi, dragi prieteni, mare parte din voi, interlopii (categorie ce cuprinde universalitatea de încălcători de lege şi morală,violenţii, respectiv cei înconjuraţi de adevărate armate de bătăuşi plătiţi) sau categorii mai strâmte, hoţi, delapidatori, şi alţi  comitenţi de fapte minuţios descrise de codul penal sau de varii alte legi                   avertizant-sancţionatoare, trebuie să aveţi la portofel pe lângă sumele necesare achitării serviciilor de trafic de influenţă, şi „lista cu Ponta”, listă ce-i încarcă de nădejdi pe cei strânşi cu uşa. Dar ce atâta vorbărie! Ce o mai fi „aia” „Lista cu Ponta”. Ei bine la obiect un amplu tabel nominal ce cuprinde numele şi prenumele tuturor celor care-l cunosc pe starostele de la Victoria din vremi iniţiatice: să zicem cei alături de care şi-a început studiile de drept, ce este drept cam mulţi (trei sute şi ceva după tabel), dar atenţie se vor exclude  poziţiile 288 la 323 care pun în pagină  albanezii, australieni, congolezii, coreenii, gabonezii, grecii, iordanienii, israeliţii, iugoslavii, moldovenii de peste Prut, ungurii şi  zairezii, care de bună seamă trebuie căutaţi extrafrontalier, iar dacă dispui şi de tabelul celor alături de care şi-a luat licenţa, doctoratul nu se pune, iar cititorul nostru ştie de ce, eşti om făcut.
                        Ajuns la uşa celui pe care ţi-l doreşti traficant sau mai exact dobânditor pentru tine de indulgenţă (prin evul mediu categoria era multiprezentă între  popi şi Dumnezeu) baţi sfios la uşă, intri şi  îţi depeni istoria de răufăcător, iar cu modestia ce te caracterizează îi faci cunoscut interlocutorului  abundenţa portofoliului şi disponibilitatea de a-l subţia, îl încunoştinţezi că ai o consoartă atrăgătoare, care, Domne Fereşte!, nu este curvă, dar în caz de  necesitate poate deveni, şi apoi asculţi. O parte din ei vor spune „OK!” îţi vor lua banii sau îţi vor „neferici” nevasta, iar după trecerea vremii îţi vor spune că au stat de vorbă cu premierul însă acesta n-ar fi fost dispus. Vor fi şi categorii din cei care îţi vor spune, cinstit că primul-ministru se confruntă cu probleme personale, cum este hoţia, pentru că el ascultătorul ştie desigur că pentru a se făinoşi cu titulatura de doctor în ştiinţe omul de la Victoria a furat valori spirituale, că a fost declarat plagiator şi acum este prins la rândul său cu mituirea prin funcţii al celor care sunt dispuşi să transforme plagiatul în, fireşte, neplagiat. Iar cazul Năstase cel, ce la vremi de omnipotenţă a fost ameninţat cu „Nu ştii cât de mic o să devii!”, s-a împlinit punctual, pentru că năzdrăvăniile din vremurile bune ajung la scadenţă după. Şi nu se ştie cum se vor derula în viitorul negru ce va să vină ale sale acte de vitejie. Că a făcut-o puţin „de oaie” şi atunci când cu ocazia ieşirii turistice în Kazahstan le-a făcut ălora un cadou de  sute de milioane de euroi bizuindu-se pe mâna neglijentă a ăluia de la Cotroceni, ştiţi bine cel care printr-o semnătură „ca primarul” a dat liber de aplicare codului de procedură penală, iar în cazul  kazahilor „s-a prins” şi n-a mai vrut, obligându-l să-şi asume răspunderea prin ordonanţă de urgenţă, iar pentru că şi kazahii îl aveau la mână cu mai ştii ce, pentru că un târg atât de fructuos nu se face pe „hai noroc!” şi „la mai bine!” iar nedoritul de la Cotroceni de cei  7.400.000 de electori, din care mare parte pe „Hou-cus-Poxul lui Dragnea” aflaţi în raport de contrarietate cu peste 11.000.000 de pro-băsişti, respectiv, cei care nu s-au lăsat cumpăraţi de multiplele forme de mită electorală pe care USL-ul le-a pus pe piaţa desfrâului electoral din buzunarul contribuabililor români, îi aminteşte fără contenire de locaţiile pe care le-ar putea ocupa alături de Adrian Năstase , Relu Fenechiu şi ceilalţi rechini ai economiei româneşti. Şi nu în ultimul rând că chiar şi ignisifiantele organisme  cum este bunăoară C.S.M.(Consiliul superior al Magistraturii) i-a ars o condamnare publică neţinând seama de înălţimea pe care se află cocoţat, şi nici împrejurarea că după o „vitejească” vizită în America (a se înţelege SUA) a ajuns doar până în anticamerele puterii pentru că covorul roşu  nu i s-a întins, iar după revenirea în ţară de câte ori ne vizitează câte un demnitar american o ia la fugă de îi sfârâie călcâile şi se ascunde  pe unde poate. Vor fi de bună seamă şi câţiva mai direcţi din cei aflaţi pe listele cu pricina care-i vor lua de guler pe solicitanţi şi cu un picior în „cur” îi vor obliga să se rostogolească pe scările locaţiilor în s-ar comite tentativa.
                       
                        31 ianuarie 2014-01-31

                                                                                                          TIBERIU VANCA

joi, 30 ianuarie 2014

Gânduri de seară............


"Românii cred despre ei că sunt un popor inteligent. Mai inteligent decât altele. Ştim cu toţii cât e de riscant să faci asemenea generalizări, cât e de greu să măsori inteligenţa şi cât de nătânge pot fi ierarhizările pe criterii etnice. Lucrurile sunt, oricum, mai complicate. Admiţând că cineva e inteligent, trebuie să adăugăm deîndată că această înzestrare, luată în sine, nu e suficientă. Poţi să fii inteligent şi să nu ştii ce să faci cu inteligenţa ta, poţi să o foloseşti greşit, pe scurt, poţi fi inteligent într-o manieră prostească. Inteligent şi stupid. Să inventariem câteva variante. Trei excese şi trei carenţe, deopotrivă păgubitoare.

Trei excese: 

Excesul critic. Pentru foarte mulţi, inteligenţa e un soi de veghe ofensivă. Nu poţi dovedi că îţi merge mintea decât în atac, în opoziţie, în încăpăţânarea de a fi mereu „contra“. Inteligenţa devine, astfel, echivalentă cu temperamentul nevricos. Nu funcţionează decât stimulată de o perpetuă iritare. Pacientul unui asemenea derapaj nu poate intra în dialog decât dacă se enervează, dacă găseşte preopinentului nod în papură. Bătăios ca prostul, arţăgos, agitat, insul lovit de această umoare e previzibil (adică plicticos) şi, în fond, nefrecventabil. Inteligenţa nu e, totuşi, o simplă modalitate de a fi prost dispus.

Excesul tehnic. Inteligenţa se drapează, în acest caz, în terminologie obscură şi erudiţie de paradă. Abuzează de concepte, se scaldă în inaccesibilul „specialităţii“, face orice spre a fi greu de urmărit. E un gen de inteligenţă care nu comunică şi îşi face un titlu de glorie din intranzitiva sa „tehnicitate“. În realitate, inteligenţa adevărată, inteligenţa bine folosită poate transmite (aproape) orice, (aproape) oricui. Nu există nimic atât de subtil încât să nu poată fi oferit – fără concesii – „consumului“ public.

 Excesul sofistic. În excesul acesta cade inteligenţa care îşi foloseşte dexterităţile pentru a falsifica. Căutând nu adevărul, ci victoria sau spectacolul, ea jonglează primejdios cu ideile şi cu cuvintele, se felicită de a putea apăra orice punct de vedere şi tratează consecvenţa logică şi coerenţa argumentelor drept simptome ale prostiei sau, în orice caz, ale lipsei de imaginaţie.

Trei carenţe:
 
Inteligenţa fără cultură. Poţi fi ager la minte, dar, pe termen lung, mintea trebuie hrănită şi cu altceva decât cu vitamina sa nativă. Nu spun că un negustor inteligent trebuie să citească seara din Shakespeare (deşi nu strică), dar cei a căror meserie e legată de vorbire şi de comentariu e musai să facă vocalize, confruntându-se cu vorbele şi comentariile altora. Puzderia de ziarişti, analişti, politicieni, vedete ale micului ecran, scriitori, diplomaţi, consilieri etc. care se perindă zilnic prin faţa noastră ar face foarte bine să nu se bizuie strict pe inteligenţa lor naturală, pe bunele lor reflexe. Să mai şi citească. Să mai aibă şi dubii, şi stupori, şi tristeţi. Nu doar răspunsuri şi spontaneitate. Enumerarea de mai sus îi cuprinde, nu întâmplător, şi pe scriitori. Şi ei se simt, uneori, dispensaţi de a avea lecturi, de vreme ce au talent. Actorii – la fel. Să se uite la Premiile Oscar şi să vadă cum vorbesc Peter O’Toole, Sean Connery, Forest Whitaker, Meryl Streep ş.a. Dincolo de voci, decolteuri şi ocheade, se simt şi oarece deprinderi culturale...

Inteligenţa fără morală. E o maladie comună. Lumea e plină de lichele vioaie, de derbedei isteţi, de lepre şi de şmecheri. Malversaţiunile cer întotdeauna o anumită mobilitate mentală. Ipocrizia, populismul, verva electorală – de asemenea. Seară de seară, văd la televizor tot felul de „băieţi deştepţi“ care mint, se prefac, amestecă borcanele, calcă-n străchini şi dau cu bâta-n baltă. Au, cu toţii, destulă inteligenţă cita e necesară pentru împlinirea unui program rapid de parvenire, dar nu destulă cita ar trebui pentru a nu se face de râs şi – dacă se poate – pentru a-şi salva obrazul.

Inteligenţa fără spirit. Atingem aici un prag despre care nu putem aduce lămuriri îndestulătoare în câteva rânduri. E vorba de o specie de inteligenţă care se depăşeşte (şi se sacrifică) pe sine, care iese din imediat şi circumstanţial, pentru a vedea cerul stelelor fixe. Nu e inteligenţa cu care te descurci, nu e inteligenţa cu care pricepi calculul infinitezimal sau Critica raţiunii pure, nu e inteligenţa mercuriană, combinatorie, genialoidă. E facultatea de a plonja în inevident, de a simţi inactualitatea actualităţii zilnice, de a veni spre real de la celălalt capăt al lui. A fi inteligent fără spirit e a fi perfect adaptat la lume şi la veacul tău (cu toate idiosincraziile lui), a crede că lumea îşi e suficientă sieşi şi că inteligenţa ta e meritul tău. Inteligenţa fără spirit e una din marile probleme ale modernităţii. Ea promite mari victorii asupra realului, coroborate cu o masivă pierdere de sens. Decât să evacueze însă problema sensului, inteligenţa adevărată preferă să treacă drept sminteală. Căci nu există o mai proastă folosire a inteligenţei decât folosirea ei prudentă, garantată epistemologic, cuviincioasă. Inteligenţa adevărată îndrăzneşte şi riscă. Fără să alunece în aroganţă şi temeritate vidă." (Andrei Pleşu)




Happy Birthday!



Phil Collins

Philip David Charles Collins (n. 30 ianuarie 1951, Chiswick, Londra) este  cântăreț englez, compozitor, toboșar și actor.





Este cunoscut cel mai mult ca solistul și toboșarul trupei de rock progresiv Genesis, dar și ca fiind un câștigător al Premiilor Grammy și al Premiilor Oscar. Este, deasemenea, un actor bun, apărând în numeroase filme.





Happy Birthday!


Gene Hackman


 Gene Hackman (n. 30 ianuarie 1930) este actor american. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1972 pentru rolul principal Jimmy "Popeye" Doyle interpretat în Filiera Franceză (The French Connection).









Alte roluri și filme memorabile: Buck Barrow în "Bonnie și Clyde", Șeriful "Little Bill" în  "Unforgiven", "Mississippi în flăcări", "Conversation",  "Runaway Jury",  "Crimson Tide", "The Firm","Scarecrow" și Lex Luthor în Superman.



Happy Birthday!


Vanessa Redgrave

Vanessa Redgrave (n 30 ianuarie 1937, Londra) este  actriță britanică de teatru și film.
Se poate spune că Vanessa provine dintr-o dinastie de actori, chiar și străbunicul ei a fost actor. Tradiție urmată de părinții ei Michael Redgrave și Rachel Kempson ca și de frații ei Lynn Redgrave și Corin Redgrave. După promovarea școlii de balet, Vanessa a studiat până în 1958 dramaturgia la "Central School of Speech and Drama". În același an  debutează în teatru și film alături de tatăl ei. Printre succesele actriței talentate se numără acordarea unor distincții:

    Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar
    Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (dramă)
    Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar (tv)

ca și alegerea ei ca membră în ansamblul renumit de teatru "Royal Shakespeare Company".
Vanessa Redgrave este o advesară convinsă a producerii de arme nucleare, ca și o militantă pentru drepturile omului.





miercuri, 29 ianuarie 2014

Gânduri de seară...........


Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.
Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.
O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.
Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,
Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.
Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.
De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.  (George Coşbuc)

"ŞERIFUL DE LA TVR"


Tudor Vornicu s-a născut în  29 ianuarie 1926, Anghelești- Vrancea, şi a fost  jurnalist de televiziune, realizator de emisiuni și director de emisiuni de televiziune.
Ar fi avut azi 88 de ani!

"Puţini ştiu poate, vornicul Tudor, provenit din Angheleştii Vrancei, avea rădăcini în Piemont, una dintre cele mai bogate regiuni din nord-vestul Italiei, prin intermediul bunicului din partea mamei, Guido Gianetti. Bunicul, la rîndul său, este descendentul unei familii însemnate: mama, contesă austriacă, tatăl, fiul unor nobili italieni. Guido Gianetti, descendent al unei familii nobile din Piemont, de profesie inginer topograf, dar care făcuse câte puţin din toate: medicină, drept, antropologie, mare pasionat de vânătoare,  ajunge printr-un context de împrejurări în România şi se decide să se stabilească împreună cu soţia, Louise, la Angheleşti, în cotul Carpaţilor, pentru a administra domeniile Mavrocordaţilor. Peste cam 20 de ani, fiica ce a mare a inginerului Gianetti  – Sylvana – se îndrăgosteşte de învăţătorul din sat, Nicolae Vornicu (şi el un vânător pasionat), cu care se va căsători în 1925. Peste un an, la 29 ianuarie, vede lumina zilei Tudor, primul din cei trei fii ai Vornicilor.
Curând, însă, în 1930, familia va fi nevoită să se strămute în Delta Dunării, într-un fantastic periplu de viaţă, cauzat de destituirea lui Nicolae Vornicu din învăţământ. El era acuzat – alături de încă vreo mie de dascăli – de „instigare a ţăranilor împotriva orânduirii“, pentru că îşi cereau drepturile asupra pământului, promise de Regele Ferdinand în urma mobilizării din 1917. Aventura Vornicilor prin Delta Dunării îi poartă, timp de 15 ani, prin Jibrieni (azi în Ucraina), Vâlcov, Jurilovca sau Tulcea, sub protecţia savantului Grigore Antipa, care luase cunoştinţă de pasiunea tatălui lui Tudor pentru natură, vânătoare, dar mai ales de priceperea sa excepţională în ale taxidermiei – ştiinţa împăierii animalelor. Deşi mirifică, Delta a fost o experienţă stresantă pentru familie (copiii n-au fost feriţi de pneumonii, scarlatină, tifos, ba, încă, Tudor a avut de luptat şi împotriva malariei!). Cât despre şcoală, micul Tudor va trebui să o schimbe des: Galaţi, Tulcea, Bucureşti. Bacalaureatul îl absolvă în 1945, la liceul „Gh. Şincai“ din Capitală, al 12-lea din 130 de candidaţi reuşiţi. Probabil că tânărul Vornicu, „cu un stil cu totul particular“, făcea figură aparte în peisaj, datorită educaţiei primite (copiii vorbeau acasă franceza şi italiana), dar şi a experienţelor complexe trăite în acea perioadă tulbure. Talentul său literar, dovedit prin editarea de către „Fundaţia Regelui Carol II“ a câtorva Povestiri din Deltă, îi va asigura din partea unui filantrop rămas anonim plata taxelor şcolare până la terminarea liceului.
Astfel, Tudor s-a ivit din miezul acestui interesant melanj cultural, motiv pentru care în familia Vornicu se vorbea în italiană, franceză şi română cu egală uşurinţă.

Probabil că jurnalismul îl avea în sânge, căci, în 1947 îl găsim pentru scurtă vreme la Radio, crainic sportiv. În primăvara lui ‘48, Emanuel Valeriu îl angajează la Sportul Popular (fosta şi actuala Gazeta Sporturilor), impresionat de tânărul ce purta după el volume franţuzeşti de Giraudoux şi Roman Gary, faţă de ceilalţi care-i sorbeau pe Lenin ori Hanov... Iată, aşadar, momentul de impact al Lipoveanului (cum îi spuneau pe-atunci colegii), cu lumea jurnalismului, pe care nu-l va mai părăsi niciodată. Va colabora la revista Stadion a lui Max Bănuş, va pleca să transmită evoluţiile sportivilor români la Olimpiadele de Vară de la Helsinki(1952), Melbourne(1956), va fi angajat la "Scînteia", iar vara lui 1960 îl găseşte în capitala Italiei, din nou alături de olimpicii români. Întors pentru scurtă vreme în ţară, va edita împreună cu Radu Urziceanu volumul "Jocurile Olimpice de la Roma."
Tudor Vornicu rămâne pentru mulţi unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi comentatori şi ziarişti sportivi. A fost crainic sportiv la Radio şi gazetar la Sportul Popular.
Ambiţia şi pasiunea pentru gazetărie (lucrează şi ca redactor la Scînteia), dar şi norocul de a vorbi cursiv italiana şi franceza îl recomandă pentru postul de corespondent Agerpress, astfel că în 1960 ajunge în Oraşul Luminilor. Stabilit la Paris, Vornicu ia parte la momente istorice: este de faţă cînd Charles de Gaulle devine al 18-lea preşedinte francez, merge corespondent în Spania după încheierea războiului civil, ia parte la procesul lui Adolf Eichman, iar în 1960, cînd Nikita Hrusciov, succesorul lui Stalin, vizitează Parisul, relatează de la faţa locului. Se pare că aici se încheie oficial cariera de gazetar sportiv a lui Tudor Vornicu, căci la sfârşitul lui 1960 „monsieur“ Vornicu aterizează la Paris, în calitate de corespondent al Agenţiei Române de Presă, Agerpress, pentru următorii 5 ani.
Tudor Vornicu descoperă mirajul televiziunii în Franţa.  Întîlnirea cu Leon Zitrone, care a marcat la rîndul lui generaţii de telespectatori francezi, i-a insuflat lui Tudor Vornicu dragostea pentru "sticlă". A devorat programele de tip variete, magazinele culturale şi de divertisment, acolo s-a şcolit pentru ceea ce avea să vină.
Înainte de a părăsi Franţa, dragostea se reaprinde în sufletul tânărului bărbat, care  se căsătoreşte cu Mariana Vasilescu, stewardesă, care îi va dărui doi copii, pe Smaranda şi pe Bogdan.

Întors în România, după cinci ani de absenţă, Vornicu pune în aplicare ceea ce a învăţat în pribegie şi aduce românilor divertismentul de calitate, nu înainte de a "întârzia" o vreme ca şef la redacţia Actualităţi a TVR, până la reorientarea către Divertisment, unde este numit director de programe. De-a lungul timpului s-a discutat mult despre calităţile profesionale ale lui Vornicu. Unii l-au considerat un as al gazetăriei, alţii spun că adevărata chemare a fost televiziunea. "Eu cred mai puţin în talent şi foarte mult în munca încăpăţânată", spunea Vornicu într-un interviu, iar Şefu’, sau Şeriful, cum era numit de angajaţii televiziunii, îşi aduc aminte de îndemnurile "Pune osu’!" sau "Sânge pe pereţi!" venite din partea celui care îi certa, îi lăuda, îi învăţa meserie.  Emisiuni ca "Album duminical", "Post Meridian", "Punct", "Contrapunct", "Gala Desenului Animat", "Metamorfoze", "Cum vă place?", "Parada duetelor" şi multe altele, au fost realizate sub bagheta lui Tudor Vornicu. Merită amintită, de asemenea, munca depusă din poziţia de director coordonator la realizarea Festivalului Cerbul de Aur, care debutează în anul 1968. În timp, TVR a devenit sinonim cu numele lui Vornicu în formula Tudor Vornicu şi Restul, consfinţită de oamenii care au lucrat cu el şi i-au recunoscut talentul.
Tudor Vornicu pleacă dintre noi în aprilie 1989, cu câteva luni înainte ca istoria să scrie o filă importantă în cartea românilor, odată cu Revoluţia din decembrie. La TVR există un studio care îi poartă numele, în numele lui se acordă un premiu pentru umor, dar şi un altul oferit de Asociaţia Presei Sportive celor mai buni realizatori de emisiuni de profil, se dispută Cupa "Tudor Vornicu" la turneul de fotbal în sală, iar Casa de Cultură din Adjud a primit  numele de Tudor Vornicu."

(fragmente din "Nume de legendă - Tudor Vornicu" autor : Oana-Maria Baltoc)







marți, 28 ianuarie 2014

Gânduri de seară..............


"Am aflat, recent, povestea lui Zoltan „Zoli“ Kelemen. Este patinator artistic, singurul sportiv al acestei discipline cu care România se va prezenta la Olimpiada de la Soci. Mai are doi fraţi, este orfan de tată, a crescut în Miercurea Ciuc. Pe cînd era copil, făcînd trăsnăi lîngă o groapă de gunoi, a rămas fără un ochi, pe cînd se juca de-a explodatul unor tuburi goale de deodorant. În plus, are un rinichi firav, polichistic. Asta înseamnă că, la orice căzătură mai severă pe gheaţă, riscă să petreacă nişte zile în spital. Timp de şapte ani, s-a antrenat cu Cornel Gheorghe, unul dintre puţinii patinatori români cu oarece rezultate la nivel european şi mondial. Este simplu de imaginat tipul de relaţie care s-a format între orfanul Zoli şi antrenorul său. La un moment dat, s-a mutat la Bucureşti, a terminat liceul la Racoviţă şi facultatea la IEFS. Apoi, a urmat o mică dramă. Federaţia, din varii motive (dintre care invidia şi meschinăria nu lipsesc), a decis să nu mai plătească antrenorul. „Din ceva trebuie să trăiesc şi eu, nu mai am cum să te antrenez“, o fi zis Cornel. După acei şapte ani, îmi imaginez că Zoli s-a simţit părăsit, trădat.
De cel care îi fusese, cu siguranţă, un tată-surogat, la vremea grea a adolescenţei. În fine. După alţi doi ani de pregătire la Braşov, după alte prezenţe la concursuri internaţionale, Kelemen a ajuns în Elveţia, la un român stabilit acolo (Gheorghe Chiper). Pentru a se întreţine într-un sport scump, lucrează ca antrenor pentru copii. În ultimii patru ani, România (prin federaţia de specialitate şi prin comitetul său olimpic) nu a contribuit cu nimic la pregătirea lui. Nici măcar un euro (sau un franc elveţian).
Se pare că doar Primăria din Miercurea Ciuc i-a plătit cîte 500 de lei pe lună, ca un soi de stipendie din partea comunităţii a cărei mîndrie este. Chiper şi Kelemen au declarat în repetate rînduri că nu doresc să stea cu mîna întinsă. Ei participă în continuare la competiţii pentru a arăta că există, că pot face (oarece) performanţă, chiar dacă ţara pe care o reprezintă îi ignoră. La ultimele campionate europene, a reuşit un program scurt bun, care l-a plasat pe locul 14. A ratat însă copios în programul lung, astfel încît s-a clasat, în final, mai jos de locul 20. E greu să faci mai mult, cînd eşti nevoit să munceşti pentru a te întreţine, ca sportiv de mare performanţă.

Alina Alexoi, colega mea de la TVR care a comentat în direct, întreba pe bună dreptate: „De ce scrie acolo, pe ecran: Zoltan Kelemen – România? Ar fi trebuit să scrie Zoltan Kelemen – Eu însumi.“ Pe de altă parte, de ce m-ar mira povestea patinatorului? Am avut sute de tineri străluciţi, trimişi la studii în străinătate prin Programul „Bursele Guvernului României“. Odată întorşi acasă, au fost daţi de colo-colo, pe principiul: „Ne laşi în pace cu prostiile pe care le-ai învăţat matale la Oxford? Aici facem lucrurile cum ştim noi: cumsecade, ca lumea, pentru a fi în rîndul lumii.“ Ferească Domnul să vrei să fii mai bun decît alţii, în România. Riscurile sînt mai mari decît în alte ţări. Încep să fiu de acord cu Alina Mungiu: societatea asta nu ştie încă să-şi crească, apoi să-şi pună, pe raftul cuvenit, valorile." 
 (autor: Gabriel Giurgiu - realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR)

Anonymous transmite mesaj lui Victor Viorel Ponta




Conform wikipedia.org, Anonymous este o ideologie care a luat naştere în 2003 pe site-ul 4chan şi reprezintă un concept în care mai multe comunități de useri există într-o societate anarhica şi care luptă pentru libertatea internetului împotriva ocultei și corporațiilor mondiale. Adesea este gresit asociata cu un grup de hackeri.
Membrii acestei grupări ies în public şi poartă masca Guy Fawkes popularizată de filmul şi banda desenată “V for Vendetta”. Masca portretizează o faţă albă, cu un zâmbet subtil şi obrajii roșii, o mustață mare, îndreptată în sus la ambele capete, şi o barbă subțire verticală și ascuțita.

Anonymous transmite mesaj lui Victor Viorel Ponta

luni, 27 ianuarie 2014

"Doamne, dacă-mi eşti prieten...

   La mulţi ani !


Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.


Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.



Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.


"Ador arta......



"Ador arta... când sunt singur cu notele mele muzicale, inima îmi tresare şi ochii îmi lăcrimează, şi emoţiile şi bucuriile pe care le trăiesc sunt prea mult de îndurat." (Verdi)













<

Gânduri de seară............


Împarte Doamne cu mine durerea
Din lacrima care te strigă,
Şi dă-mi alinarea şi dă-mi mângâierea,
Împarte cu mine durerea.

Împarte Doamne cu mine tăcerea
Ce noaptea se lasă pe ploape,
Când somnul sau moartea sunt tot mai aproape
Împarte cu mine tăcerea.

Dă Doamne iarnă să mă adoarmă
Să mă îngroape cu tot cu toamnă,
Să cadă albă peste destine
Să nu mai ştie nimeni de mine.

Împarte Doamne cu mine trădarea
Cu care mă acoperiră,
Şterge-mi din lacrimă chinul şi sarea
Împarte cu mine trădarea.


Împarte Doamne cu mine minciuna
Zvârlită pe singurătate.
Şi linişte pune acum peste toate,
Împarte cu mine minciuna.

Împarte Doamne cu mine iubirea
Risipa ursită risipei,
Şi lasă uitarea la marginea clipei
Împarte cu mine iubirea.

Împarte Doamne cu mine tristeţea
De-aţi pune pe umeri povara
Durerii tăcere, minciunii trădării
Împarte cu mine tristeţea.

Dă Doamne iarnă să mă adoarmă
Să mă îngroape cu tot cu toamnă
Să cadă albă peste destine
Să nu mai ştie nimeni de mine.

duminică, 26 ianuarie 2014

Gânduri de seară...............


Te-aşteaptă un om, un suflet curat,
I -ai spus că-l iubeşti şi-ai să vii, însă l-ai uitat.
Dintr-un simplu joc, inima lui s-a aprins,
Credeai că se stinge la loc, nu s-a mai stins!

Te-aşteaptă un om, zâmbind răbdător,
El crede tot ce i-ai spus,
Te-aşteaptă mereu solitar, dar în zadar,
Nu mai vrei să vii, inima să-i dăruieşti
Mai bine i-ai spune deschis că nu-l iubeşti!





Te-aşteaptă un om, un suflet curat,
I -ai  spus că-l iubeşti şi-ai să vii, însă l-ai uitat.
Dintr-un simplu joc, inima lui s-a aprins,
Credeai că se stinge la loc, nu s-a mai stins!

Te-aşteaptă un om, zâmbind răbdător,
El crede tot ce i-ai spus,
Te-aşteaptă mereu solitar, dar în zadar,
Nu mai vrei să vii, inima să-i dăruieşti
Mai bine i-ai spune deschis că nu-l iubeşti!


GUVERNAREA ROMANIEI, PADUCHII ROMANIEI !

GRIGORAS GHERASE : Nu-i blestemati, nebuni se blestema singuri!

Sub actuala guvernare a USL si a dlui Ponta ne este dat sa traim continuu sub imperiul emotiilor, a unor emotii de domeniul rasului dar si al plansului!
Am ras cu totii, cei care mai aveam un dram de minte de marile promisiuni facute de acestia in 2012, promisiuni care au trecut sloganul "Sa traiti bine" intr-o amintire deja stearsa.
Nu le vom enumera pentru ca scriindu-le aici depasim capacitatea computerului si blocam Facebook-ul, chestiune care ar inebuni postacii uselisti! Dar nu putem a nu aminti cateva dintre ele printre care si... "Cum ajungem la guvernare a doua zi marim salariile in Invatamant cu 50%, marim bugetul Sanatatii, dam cei 5,5 % pensionarilor in intregime, taiem salariile nesimtite, aducem in guvern cei mai cinstiti si capabili ministrii, micsoram numarul birurilor, micsoram impozitele, reducem pretul benzinei, nu marim preturile!

Ce s-a intamplat din toate promisiunile useliste am putut constata cu toti cu precadere in 2013, anul rasu-plansului!
S-au marit salariile in invatamant? Eu nu stiu sa se fi intamplat!
Cei 5,5 %  s-au dat esalonat in asa fel ca s-a ales praful de valoarea lor!
S-au taiat salariile nesimtite? Nicidecum : s-au marit zdrobitor!
Nepotismul si-a crescut procentul in mod nerusinat, in randul bugetarilor!
Despre demnitarii din guvern, ce sa mai vorbim? O catastrofa! Plagiatori, incapabil si majoritatea borfasi ce-si asteapta randul la portile Jilavei!
Numarul birurilor au sporit incredibil! Ce sa mai spune despre noua acciza pe produsele petroliere, pe stalpi, pari, tarusi si alte obiecte vazute numai din satelit?
Unde este promisiunea de reducere a pretului benzinei? S-a inecat cumva in cupele cu vin selectionat de la chiolhanurile USL-ului?
Oriunde ne-am invarti, oriunde ne-am suci, nu gasim un produs care sa mai aiba pretul dinainte instalarii "paduchelui USL" la guvernare. Toate au luat-o razna!

Acestea, dar cate mai sunt nescrise, sunt de domeniul plansului si credeti ca s-au terminat? Ei, na poftim si voala de vezi...daca vrei!
Acesti caraghiosi au o lipsa la inventar crasa : lipsa bunului simt, lipsa de grija pentru viata cetateanului, lipsa de respect pentru inteligenta romaneasca.
Ce altceva poti spune despre neglijenta crasa, despre indiferenta fata de viata unor medici, care din solidaritate cu semenii lor au fost lasati sa plece cu o otreapa de avion care s-a si prabusit in munti ucigand doi oameni? Ce poti spune cand urmarind actiunea de salvare constati ca "talharii" acestia se ascund ca sobolanii care pe unde, incercand sa paseze vina in ograzi inca nedescoperite?
Si ca tacamul sa fie complet, o mana de oameni destoinici, munteni sadea fara radare si GPS-uri, gasesc victimele accidentului inaintea acestora?
Si pentru ca de deasupra "prajiturii imputite" numita USL lipsea cireasa, in ziua urmatoare inmormantarii celor doua victime, celor doua fiinte nevinovate asasinate de nemernicii guvernanti, in "nemernicia lor"s-au intalnit la restaurant unde au mancat pana au vomitat dupa care au dansat pana au ametit si muntii Romaniei!

De domeniul rasului asi trece "marea adunatura uselista", adunatura de curve, tractorisi, folkisti si plagiatori, calrifere si gigei, toti avand o cultura deosebita : CULTURA MINCIUNII ! Mint asa de groaznic ca au speriat si pe Satan, imparatul dracilor!
Rasul aceste ne ingheata pe fete tuturor pentru ca "paduchii acestia" s-au infipt bine in parul tarii si nu se dau dusi pentru ca cei ce i-au asezat acolo inca nu simt intepaturile lor!

Intrebarea este : CUM SCAPAM DE PADUCHII USL-ISTI?

COD ROSU PENTRU ROMANI JOS CIUMA ROSIE !

COD ROSU PENTRU ROMANI JOS CIUMA ROSIE !
https://www.facebook.com/events/638312282895623/?ref=22&source=1
Pentru bloguri codul HTML ( în loc de o reclama ) , puneți din timp nu în ultimul moment etichetați și voi fotografia eu nu pot m-a interzis FB ) :

<a href="https://www.facebook.com/events/638312282895623/?ref=22&source=1"><img src="https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/1533866_10201294771511857_527742487_n.jpg" border="0" width="250" height="300"></a>


COD ROSU PENTRU ROMANI JOS CIUMA ROSIE ! https://www.facebook.com/events/638312282895623/?ref=22&source=1 Pentru bloguri codul HTML ( în loc de o reclama ) , puneți din timp nu în ultimul moment etichetați și voi fotografia eu nu pot m-a interzis FB ) :   <a href="https://www.facebook.com/events/638312282895623/?ref=22&source=1"><img src="https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/1533866_10201294771511857_527742487_n.jpg" border="0" width="250" height="300"></a>



Dragi prieteni

Sambata, 1 februarie 2014, la ora 3, imi voi lua pancartele de la meeting-ul din 18 ianuarie, (Demisia Ponta, Demisia guvernului) si ma voi aseza in fata Muzeului Antipa. Voi protesta in continuare impotriva guvernului, adaugand la lista motivelor tot ceea ce s-a acumulat in aceasta perioada: accidentul aviatic si totala incompetenta a guvernantilor, raportul MCV. Sunt sigura ca fiecare zi va contribui cu noi si noi motive pentru ca acest guvern nu pierde timpul in a se decredibiliza.

Voi anunta Primaria si voi cere autorizare; sunt convinsa ca o voi obtine, n-am nici un motiv sa ma indoiesc de aceasta. Mi-as dori sa nu fiu singura.

Ii astept pe toti cei care doresc sa protesteze, inclusiv pe membrii diferitelor partied, atata timp cat inteleg sa o faca in nume propriu si nu ca reprezentanti ai partidelor. Partidele au posibilitati mai mari de organizare si au multe alte ocazii de a actiona. Acest lucru este valabil si pentru reprezentantii presei, a ONG-urilor: sunt oricand bineveniti in nume propriu.

De asemenea, doresc sa precizez ca la acest meeting NU se va scandal "Jos Basescu". Eu, in calitate de organizator, nu pot sa ma asociez cu aceasta opinie pentru ca nu sunt de accord cu ea. Acest protest este contra guvernului, a premierului Ponta, a USL-ului.

In masura in care sunteti de accord, distribuiti.

Unde sunt banii pentru deszăpeziri victoras ( cică este prim ministrul Victor Viorel Ponta ) ?

Victoras te întreb la ce s-au folosit banii pentru deszăpeziri ? Da la ce s-au folosit din moment ce tu ne spui sa stam în case ?   Dar este clar acești bani vor fi folosiți pentru campania electorala , pentru ca la deszăpezire nu se vede . 


Victoras te întreb la ce s-a u folosit banii pentru deszăpeziri ? Da la ce s-au folosit din moment ce tu ne spui sa stam în case ?   Dar este clar acești bani vor fi folosiți pentru campania electorala , pentru ca la deszăpezire nu se vede .


" Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National si Investitii Straine, Dan Sova, spune ca desi aproape in toata tara s-au incheiat contracte pentru deszapezire, in Bacau si Focsani nimeni nu vrea sa deszapezeasca.
"96% din taritoriul tarii este acoperit de contracte de deszapezire. Doar la Focsani si Bacau nu vrea sa vina nimeni, nu stiu de ce", a declarat Dan Sova, ministrul Marilor Proiecte, la Parlament, unde comisiile de specialitate discuta capitolele proiectului de buget pe 2014.

Sova a facut precizari spunand ca pretul dat de CNADNR pe un kilometru de sosea pe luna de deszapezire este de 370 de euro. "Daca in zonele respective nu se vor prezenta doritori, vom apela la utilajele CNADNR-ului", a spus ministrul Marilor Proiecte.

Deszapezirea unui kilometru de sosea la romani: Costa cat aproape 10 salarii minime

Acesta a declarat ca exista destui bani in bugetul pentru 2014 pentru terminarea tuturor segmentelor de autostrada. "Daca vom depasi bugetul, se vor realoca bani la rectificare", a incheiat Dan Sova.

Bugetul Departamentului pentru marile proiecte, in cuantum de 6.270.317.000 de lei, in crestere cu 12,8 % fata de acest an, a fost avizat favorabil vineri de comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Pentru a indeparta zapada de pe un km de drum, costurile ajung la 1.588 de euro, conform unui comunicat al CNADNR, publicat pe site-ul institutiei.

Intreaga retea nationala rutiera are aproximativ 17.600 de kilometri . "


sursahttp://www.ziare.com/articole/bani+deszapezire+buget



" Ultima rectificare din acest an a bugetului local aduce mai multi bani pentru Citadin.
Unitatea va primi 2,5 milioane de lei, fondurile fiind necesare pentru activitatea de deszapezire din timpul sezonului rece. Bani vor fi alocati si societatilor Salubris si Servicii Publice, in acelasi scop. Impartirea sumelor se va face in sedinta de miercuri a Consiliului Local. In ceea ce priveste necesarul de utilaje de deszapezire, a avut loc deja o licitatie. Autoritatile n-au reusit sa adune cate utilaje trebuie pentru a indeparta zapada de pe strazile Iasului, asa ca vor organiza inca o procedura.
Mihai Chirica, viceprimar Iasi: “Prin rectificarea bugetara de miercuri, 30 octombrie, incercam sa pregatim cat mai temeinic si sezonul rece, in special in ceea ce priveste partea de deszapezire, pentru asigurarea stocurilor de antiderapante, precum si stocurile de sare si clorura de calciu. "

 IAȘI. Consilierii locali au aprobat în ultima ședință de Consiliu Local o rectificare de buget de 20 milioane lei.
Acești bani, care provin din taxele și impozitele locale -3,6 milioane lei, din TVA- 5,6 milioane lei și din investiții de rezervă – 10,2 milioane de lei, se va asigura funcționarea Iașului în aceste luni de iarnă.
Vom da la Citadin suma de 2,5 milioane lei pentru comandamentul de iarnă, la Salubris – 1 milion de lei, Servicii Publice – 1,5 milioane lei și la RATP, pentru acoperirea subvențiilor, aproximativ 1,7 milioane de lei. Restul sumelor se vor duce către învăţământ, respectiv plata utilităților și repararea unor acoperișuri la școli”, a declarat primarul Gheorghe Nichita."

Si exemplele pot continua . Dar este clar acești bani vor fi folosiți pentru campania electorala , pentru ca la deszăpezire nu se vede . 

"În timp ce tu dormeai".


"O să-i dezamăgesc îngrozitor pe cei care cred că în rîndurile de mai jos se găseşte vreo legătură cu siropul cinematografic de prin 1995, care poartă acelaşi titlu. Cu scuzele de rigoare pentru doamna Sandra Bullock şi pentru domnul Bill Pullman – dar şi pentru sufletele delicate, cele care păstrează în amintire pelteluţa acestei poveşti –, rîndurile de mai jos nu sînt despre o melodramă, ci despre un coşmar. Despre ceva ce se întîmplă în jurul nostru, în timp ce dormim şi, eventual, visăm frumos.
Iertaţi-mă că vă tutuiesc! Se-ntîmplă doar în titlu. Am recurs la tactica asta, să folosesc numele unui film de mare succes, cu speranţa că atrag mai multe priviri în partea asta de pagină, unde încerc să spun o poveste adevărată, extrem de tristă. Nu că povestea nu s-ar spune, cîteodată, şi prin alte părţi, adică pe la televizor, la radio şi prin ziare. Se spune, dar mult prea rar şi cu jumătate de gură. Mai sînt cîte unii care urlă în gura mare şi fac tărăboi. În general, lumea îi consideră tîmpiţi. Aşa e la noi, în România. Dacă se apucă un naiv şi încearcă să salveze ceva pentru noi toţi, îl privim ca pe un tîmpit şi ne-ntrebăm ce l-o fi apucat. Sau ce interes are. Nimeni nu se gîndeşte să asculte şi ce spune ăla care face tărăboiul. E neinteresant. Cîtă vreme nu se referă la noi şi la familia noastră, cîtă vreme nu ne pronunţă numele, nu ne interesează. 

Ei, şi acum, că v-am pierdut pe toţi, pe parcursul introducerii din care nimeni n-a priceput nimic, să trecem şi la poveste. În timp ce dumneavoastră, cititorii acestei onorabile publicaţii, dormiţi liniştiţi, în pădurile patriei se petrece ceva care depăşeşte orice închipuire. Se întîmplă cumva să aveţi norocul de a locui la marginea unei păduri? Fiţi atenţi şi verificaţi zilnic dacă mai e ceva dincolo de primele rînduri de copaci. S-ar putea să aveţi o mare surpriză. 

În România se taie pădure mai rău decît o făceau orcii din Stăpînul Inelelor! Cum?! N-aţi văzut filmul? Nu-i nimic. Realitatea din România îl depăşeşte cu mult. Nu prea există închipuire, fantezie, putere de expresie care să formuleze la dimensiuni reale măcelul ecologic la care sîntem martori. De fapt, măcelul are o sumedenie de chipuri, din care noi n-avem chef să vedem nici unul. Sîntem prea ocupaţi să stăm comod, în fotoliu, şi să căscăm ochii la spectacolul bîlciului zilnic, pînă ne ia somnul. Pe asta se bazează domnii care fac ravagii. Pe comoditatea asta de spectator, pe starea asta de bine, pe care ţi-o dă chibiţatul la televizor. În timpul ăsta, domniile lor lucrează. Profesional. Sistematic. Fără să lase nici un bob în urma combinei.
 
Prin creierii pădurilor, prin neguri pe unde n-a bătut cu mintea nici genialul părinte al lumii de la Twin Peaks, în timp ce noi dormim, duduie nişte tractoare cu puteri de tanc. Taie drumuri adînci şi ajung în locuri unde nici măcar Muma Pădurii nu s-a aventurat în adolescenţă. De-acolo încep să taie şi să ducă la vale cantităţi neînchipuite de lemn. Curg pădurile, ca nişte rîuri învolburate. Asta pentru că rîuri adevărate nu vor mai fi în curînd. Sînt alţi băieţi care se ocupă şi de treaba asta. V-am spus că nu e nimic lăsat la întîmplare. În elanul de a produce energie verde (te ia rîsul nervos!), nişte băieţi bagă rîurile de munte în tuburi subterane. Rîul dispare ca prin farmec de la suprafaţa pămîntului. Curge prin nişte tuburi de beton, dedesubt. Lupul, vulpea, ursul, cerbul, căprioara, toate personajele astea de fabulă vin să se adape. Rîul nu mai e acolo că l-au dosit nişte compatrioţi. Animalele îşi iau lumea-n cap. Care pot. Altele mor. Uite-aşa. Pur şi simplu. De sete. Alea care-şi iau lumea-n cap ajung pe unde mai curge apă. Şi aici, au o surpriză. Văd nişte feţe cunoscute. V-aţi prins. Sînt compatrioţii care, adineaori, băgaseră rîul în tuburi subterane. Au ajuns şi aici. Ce credeţi că fac? Construiesc adăpători pentru animale? Nuuu! Răspuns greşiiit! Bagă rîurile în tuburi, pentru a produce „energie verde“. Uluitor! 

Alături de domnii ăştia apar alţii. Ăia care se ocupă cu tăiatul. În păduri pulsează o atmosferă veselă, de lucru gospodăresc. Unii bagă rîurile în tuburi, alţii taie copacii. Undeva, se aud focuri de armă. Sînt bravii vînători care măcelăresc vînatul, pentru că e foarte mişto să-i zbori creierii unei căprioare. Plus că nu eşti vînător adevărat, dacă n-ai împuşcat, măcar o dată în viaţă – să zboare penele din el, ca la balamuc! – un cocoşel-de-munte. Aşaaa. Să vedem cum arată peisajul scoborît din basm. Dintr-o parte vin energeticienii verzi. Din alta, tăietorii de lemn. Dintr-un loc vin vînătorii, hăulind şi chiuind bărbăteşte. Mai există o singură posibilitate de retragere. Ba nuuu! A dispărut şi aia. În cîntec de motoare, sosesc băieţii cu ATV-urile, la o tură prin natură. „Distracţie la maxim“ – aşa se cheamă acum această îndeletnicire de week-end. „Eşti cu capu’? N-ai încercat niciodată aşa ceva? Pffuaai! Deci nu pot să cred! E suuper!“ Dacă un prostălău de iepure disperat trece prin faţa roţilor – ghinionu’ lui. Răsună pădurea de veselie şi de entuziasm. 

În timp ce noi dormim, coşmarul din pădurile patriei urmează un drum neabătut, spre noi culmi de civilizaţie şi progres. E la loc sigur. Nu-l vede nimeni. Cum să-l vadă cineva, din moment ce noi dormim?! Dormim duşi. Şi n-o să ne trezim, nici măcar cînd bestiile alea cu drujbe or să intre în casă şi, din inerţie, or să taie şi picioarele patului în care dormim. Cum?! Nu se poate dovedi nimic din ce-am zis aici? Sînt calomnii şi afirmaţii răutăcioase? Bine. Cîtă vreme legea veghează asupra pădurilor patriei, rîndurile de faţă sînt un pamflet." (Cătălin Ştefănescu)

sursa : Dilema veche

Paul Newman


Paul Leonard Newman (n. 26 ianuarie 1925, Cleveland, Ohio - d. 26 septembrie 2008, Westport, Connecticut, SUA) a fost actor, regizor și producător american. În afara carierei artistice s-a făcut remarcat și ca antreprenor, filantrop și pilot de curse.
Cariera artistică în lumea filmului i-a adus numeroase premii, printre care se numără: un premiu Oscar, de trei ori Globul de Aur, câte o dată BAFTA, Screen Actors Guild, Festivalul de Film de la Cannes și Emmy, precum și numeroase premii onorifice. Newman a fost nominalizat de 9 ori pentru premiul Oscar ca actor și o dată ca producător pentru filmul "Rachel, Rachel". În 1986 a fost distins cu acest premiu pentru rolul din pelicula "Culoarea banilor" în regia lui Martin Scorsese.




 În România a fost cunoscut mai ales datorită filmelor sale din anii 1960 și 1970, în care se remarcă rolurile sale, alături de Robert Redford, din "Butch Cassidy and the Sundance Kid"și "Cacealmaua", iar recent pentru dublarea vocii în engleză a personajului Doc Hudson din producția Pixar/Disney Mașini, lansată în vara lui 2006. Alte roluri remarcabile sunt cele din "Dulcea pasăre a tinereții", "Pisica pe acoperișul fierbinte".


Ca pilot de curse, Paul Newman a câștigat numeroase curse în competițiile organizate de Sports Car Club of America, iar el și echipa sa au câștigat mai multe titluri naționale în secțiunea open wheel a curselor IndyCar. Newman a fost cofondator al companiei Newman's Own, o companie a cărei venituri după taxare au fost donate integral unei societăți de caritate.

A fost căsătorit, începând din 1958, cu actrița Joanne Woodward alături de care a avut trei copii. „Nunta de aur” au celebrat-o în ianuarie 2008.
Newman a decedat la 26 septembrie 2008 în locuința sa din Westport, Connecticut.

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Gânduri de seară.............





Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţe, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii.

Precum călătorul, prin munţi rătăcind,
Prin umbra pădurii cei dese,
La slabă lumină ce-o vede lucind
Aleargă purtat ca de vânt
Din noaptea pădurii de iese:

Aşa şi speranţa - c-un licur uşor,
Cu slaba-i lumină pălindă -
Animă-nc-o dată tremândul picior,
De uită de sarcini, de uită de nori,
Şi unde o vede s-avântă.

La cel ce în carcere plânge amar
Şi blestemă cerul şi soartea.
La neagra-i durere îi pune hotar,
Făcând să-i apară în negru talar
A lumii par nimfă - moartea.

Şi maicii ce strânge pruncuţu-i la sân,
Privirea de lacrime plină,
Văzând cum geniile morţii se-nclin
Pe fruntea-i copilă cu spasmuri şi chin,
Speranţa durerea i-alină.

Căci vede surâsu-i de graţie plin
Şi uită pericolul mare,
L-apleacă mai dulce la sânu-i de crin
Şi faţa-i umbreşte cu păr ebenin,
La pieptu-i îl strânge mai tare.

Aşa marinarii, pe mare umblând,
Izbiţi de talazuri, furtune,
Izbiţi de orcanul gheţos şi urlând,
Speranţa îi face de uită de vânt,
Şi speră la timpuri mai bune.

Aşa virtuoşii murind nu desper,
Speranţa-a lor frunte-nsenină,
Speranţa cea dulce de plată în cer,
Şi face de uită de-a morţii dureri,
Pleoapele-n pace le-nchină.

Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţe, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii. (Mihai Eminescu)

Istoria mafiei

Dacă în lume a apărut și sa dezvoltat într-un secol la noi în Romania s-a dezvoltat în 24 de ani și ajunge sa pătrundă în toate instituțiile statului în media , in politic și privat sa fie mai putreda ca în orice țară din lume mafia romanească  a cucerit Romania .  

Începând cu secolul trecut fenomenul mafiei a evoluat de la pistolarii proveniți din satele sărace ale Siciliei la specialiști avansați ai domeniului financiar. Mafia a devenit acum un brand si este asociata cu orice forma organizata infracționala.Mafia este un cuvânt vechi dar atat de folosit si in zilele noastre. Acest film documentar ne prezintă o istorie a mafiei facand o paralela intre mafia care își exercita prezenta in Statelor Unite si cea din Italia începând cu anii ’20 ai secolului trecut. Veți afla povestile unor oameni cheie ai acestui fenomen cum ar fi mafioti de renume: Toto Riina, John Gotti, Lucky Luciano, Tommaso Buscetta, Bernardo Provenzano iar de cealaltă parte, dușmanii declarati ai mafiei: Giovanni Falcone, Paolo Borsellino, generalul Dalla Chiesa etc. Mafia a cuprins toate paturile sociale, de la țărani fără nici un fel carte pana la înalți politicieni, intelectuali, polițiști sau procurori.Fenomenul mafiot si-a atins apogeul intre anii ’50-90 dar nu a putut fi eradicat nici în zilele noastre si nu va putea fi niciodată oprit.El exista și în ziua de astăzi în Italia și în alte tari influențând multe alte organizații criminale.


Episodul 1: Mafia, care Mafie?
În anii 1950 economia Americii a fost în plină expansiune după război. Mafia, organizație a crimei organizate, a avut activități ilegale în domeniul sindicatelor, a jocurilor de noroc, prostituției, industriei de construcții și distribuția apei. FBI a negat existența lor, preferând să-și concentreze atenția pe „pericolul roșu” al comunismului. Dar, o reuniune în noiembrie 1957 la care au participat zeci de oameni de afaceri italieni a trezit suspiciunea de poliția locală, care a dat involuntar peste conducerea întregii mafii americane, adunată pentru a discuta despre traficul cu heroină din Sicilia, întâlnire care a demonstrat că Mafia nu mai putea fi negată.



Episodul 2: Globalizarea Mafiei

În anii 1960 contrabanda cu heroină a adus mulți bani Mafiei din America. Organizată de Carmine Galante, capul familiei Bonanno şi banda lui de sicilieni, heroina era introdusă în ambalajele produselor alimentare care aprovizionau pizzeriile. Însă Galante a acționat fără a ține cont de Comisie și și-a însușit o parte prea mare din profituri, ca urmare a fost eliminat.





Episodul 3: Marea Trădare

Între 1979 și 1984, mafia siciliană a introdus în SUA prin contrabandă heroină în valoare de aproape două miliarde de dolari. Mafioții s-au îmbogățit, dar violența a escaladat. Pierzându-și fiii în confruntarea cu rivalii din familia Corleone din Sicilia, nașul Tommaso Buscetta a renunțat la omerta. Mărturia lui a permis autorităților să identifice și să condamne capii comerțului cu heroină. Între 1986 și 1987, două mari procese au avut loc la Palermo și New York, procese în care au fost condamnați câteva sute de mafioți, ceea ce a rupt colaborarea dintre mafiile siciliene și cele americane.




Episodul 4: Nasii
Episodul prezintă lumea mafioților, de la Charles „Lucky” Luciano la „Teflon Don” John Gotti. Mafia s-a transformat dintr-un grup de bande într-o organizație criminală multinațională. Prin intarea în afacerile cu heroină din anii ’60 s-a declanșat o spirală a violenței.


vineri, 24 ianuarie 2014

Gânduri de seară..............


- Ar fi bine s-o uiţi ! îi spuneam inimii,
uit-o, îţi spun ! îi strigam furios,
aşează lespezi înalte de linişte în urma ei,
uit-o, suflând încet, dă zbor păpădiei suave
pierzând-o lin, înadins, peste garduri străine...
- Uşor de zis ! mi-a răspuns - nicicând
n-a fost dat nimănui a uita focul
în care piere arzând.


- Uitaţi-o ! le strig ochilor - pentru Dumnezeu,
alungaţi-o din lacrimă şi din lumină,
uitaţi-o, vă spun !
- Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina
nu mai găsea drumul spre noi.
Ca nişte afumate răni de glonţ,
spre lume aţinteam
sticloase întrebări încremenite. Doar ea,
buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat,
lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea -
lumini fierbinţi, în mijlocul cărora,
tolănită, domneşte.
Nu-ncerca, n-ai cum s-o alungi, orb vei rămâne -
alungă-ţi ochii, lumina,
căci numai o dată cu noi
va pleca şi ea de la tine.

- Uitaţi-o, uitaţi-o ! le strig speriat mâinilor,
uitaţi-o, voi, ciudate vietăţi electrice,
liniştitele mele unelte :
de-acum înainte, cuprindeţi văzduhul în braţe,
hărăziţi mângâieri doar obrazului pufos
al poamelor, al pruncilor,
doar întinderii albe a hârtiei,
şi rotunjiţi-vă palmele în jurul mărului
şi-al portocalei,
de acum înainte, cuprindeţi de mijloc
doar arborele din drum, tăcut şi statornic.


- Uit-o şi tu ! îi strig sângelui,
întoarce-te acasă, prostule, adună-ţi apele
în matca lor veche şi, cântând,
lasă unda să-ţi joace în voie
pe prundurile multicolore ale vieţii...
- Zadarnic, zadarnic ! îmi spune,
n-ai cum să-ntorci, nu mai poţi alege
unda grăbită a râului
din vînătul val nestatornic al mării
în care s-a pierdut fără urmă...


- Uit-o ! îmi strig disperat mie însumi,
fugi, goneşte, scapără-ţi paşii
departe spre zare, încotro vezi cu ochii,
fugi, nu te mai uita în urmă,
azvârle peste umăr pieptenele :
dese păduri înalte s-or aşterne
între tine şi ea ;
fugi, azvârle oglinda : lacul întins,
cu nemărginirea-i de ape, va îneca
amintirea ei...


Fug, alerg...Zadarnic alerg, o, zadarnic :
oglinda umedă a lacului
cu ochii ei calzi, luminoşi, mă priveşte,
iar şoapta pădurii adânci mă tot cheamă
cu glasul, cu vorbele ei,
şi toţi arborii, arborii dragi, spre mine întind,
o, arborii mereu spre mine întind
braţele ei. (Geo Dumitrescu)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More