Se afișează postările cu eticheta PSD. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PSD. Afișați toate postările

duminică, 10 noiembrie 2013

10 noiembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi şi orbul îl poate vedea." (Mark Twain)

Mihai Răzvan Ungureanu : Mi se pare mult mai potrivită o alianţă electorală decât una politică pentru unificarea dreptei.

Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că nu s-a luat o decizie în privinţa formulei dreptei pentru participarea la alegerile de anul viitor, dar că, în opinia sa, cea mai bună variantă ar fi formarea unei alianţe electorale.

"Putem vorbi până acum de acceptarea candidatului unic la prezidenţiale de către FC, PNŢCD, IRL, Partidul Mişcarea Populară şi PER, precum şi de o listă comună la europarlamentare. Ce formă, ce vehicul juridic va prelua acţiunea politică pentru îndeplinirea celor două obiective vom vedea. Mi se pare mult mai potrivită o alianţă electorală decât una politică, pentru că sunt termeni de timp la care trebuie să ne raportăm şi branduri care se pierd. Acum speculez, vorbesc în numele meu, e gândirea mea, nu s-a luat o decizie", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

"Va veni în foarte scurt timp momentul când vom putea arăta cu degetul către cei responsabili, în cazul în care va fi nevoie de asta, că dreaptă nu se uneşte în totalitatea ei. Cine preferă să rămână în izolaţionalism, cine preferă să-şi facă toate calculele politice de unul singur, subjugând interesul propriului partid unui orgoliu personal ameninţă în mod serios victoria dreptei. Fără unitate nu va fi victoria dreptei în 2014. Dacă nu vom ajunge la aceasta, pentru că unii gândesc în termeni de dimensiune, cantitate, în loc să gândească în termeni de calitate politică, atunci voi schimba discursul şi voi spune cine nu vrea unitatea dreptei şi cine joacă în tabăra USL", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Cătălin Predoiu  :  A câştigat alegerile interne în Regiunea Centru pentru a fi candidatul PDL la prezidenţiale.

Cătălin Predoiu a câştigat, sâmbătă, alegerile interne organizate de PDL în Regiunea Centru pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, obţinând aproape 76 la sută din voturi în faţa contracandidatului său, primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
Vicepreşedintele PDL Mircea Hava a declarat, sâmbătă seară, într-o conferinţă de presă, că peste 18.000 de membri PDL au participat la alegerile interne organizate în Regiunea Centru pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale.
Hava a precizat că alegerile interne au fost câştigate în toate cele şase judeţe din regiune, respectiv Alba, Sibiu, Braşov, Mureş, Harghita şi Covasna, de Cătălin Predoiu, care a obţinut 13.525 de voturi, reprezentând 75,69 la sută, în timp ce contracandidatul său, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a obţinut doar 4.352 de voturi, respectiv 24,36 la sută.
Cătălin Predoiu s-a clasat pe prima poziţie în toate cele şase judeţe din Regiunea Centru, obţinând 90,27 la sută din voturi în Sibiu, 74,96 la sută în Mureş, 87,61 la sută în Covasna, 81,64 la sută în Braşov, 66,06 la sută în Harghita şi 66,42 la sută în judeţul Alba.
Peste 23.000 de membri PDL din Regiunea Centru erau aşteptaţi, sâmbătă, la scrutinul intern, însă au votat doar 18.138.

Crin Antonescu: Fără PNL, în acest moment nu poate exista majoritate.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că, fără PNL, în acest moment nu poate exista majoritate şi, prin urmare, nici guvernare legitimă şi eficientă, el vorbind şi despre "calculele meschine" ale unora din PSD, dar şi din PNL pentru a crea alte majorităţi.

"Aceasta este dreaptă noastră şi alta nu există. PNL nu este şi probabil nici nu va fi într-un viitor apropiat un partid majoritar, un partid care să aibă cele mai multe voturi în România, un partid care să aibă peste jumătate din voturile românilor la alegeri parlamentare, de exemplu. Dar PNL trebuie să fie partidul titular al dreptei româneşti, PNL trebuie să fie un partid de competenţă, de consecvenţă şi de onoare", a afirmat Antonescu la Conferinţa de alegere a conducerii PNL Sector 3.

"Nu există dreaptă politică în România în afara PNL. Noi suntem confruntaţi ca partid de ani buni, practic pe cea mai mare parte a epocii Băsescu, cu un atac propagandistic şi un atac politicianist extrem de dur, care construieşte din PDL sau partide apropiate preşedintelui o dreaptă de impostură, o dreaptă pârâtă şi încearcă mereu şi mereu cu toate forţele, în fiecare zi, în fiecare oră, să delegitimeze PNL în calitatea sa de singur partid şi tradiţional partid de dreapta al României", a declarat Antonescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că a fost convocată şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului pentru luni, când va propune excluderea senatorului Sorin Roşca Stănescu din PNL. Antonescu a precizat că la şedinţa de luni a BPN senatorul Sorin Roşca Stănescu va avea dreptul să-şi spună punctul de vedere.

"Dacă nu se întâmplă ca, să zicem, Parchetul sau Oficiul pentru Spălarea Banilor să revină asupra anunţului pe care l-au făcut şi să spună «am greşit, nu ne-am uitat bine, documentele sunt autentice», dacă nu se întâmplă asta, propunerea mea (de excludere) rămâne cea pe care v-am spus-o", a afirmat preşedintele PNL.

"Nu e vorba de imagine, şi eu şi în general în PNL putem să ne asumăm pierderi temporare de imagine, dar pentru un lucru în care credem, pentru un lucru despre care credem că e corect, aici nu e vorba de imagine, ci este vorba de un lucru profund incorect şi aşa ceva nu putem accepta", a declarat Antonescu.

"Nu am de ce să-l întreb eu pe Roşca Stănescu ce bani primea în 2004, când ei aproape dormeau în acelaşi pat, cu Băsescu vreau să spun. Dacă insinuează că s-au întâmplat lucruri ilegale, nu la mine... ştie adresa, ştie dumnealui unde trebuie să se adreseze", a mai comentat Antonescu.

Victor Ponta : Să nu jucăm jocul opoziţiei la putere, făcut de PD şi Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, după Consiliul Naţional al PSD, că îşi doreşte ca partenerii de guvernare ai PSD să fie solidari şi să nu joace jocul opoziţiei de la putere, pe care l-au făcut PD şi Traian Băsescu în perioada 2005-2006.

"Eu îmi doresc un singur lucru de la toţi partenerii de guvernare şi aici vorbesc de PSD, PNL, PC, UNPR: să fim solidari în deciziile pe care le luăm şi să nu jucăm acel joc al opoziţiei de la purere, pe care l-au făcut PD şi Traian Băsescu în 2005 şi 2006 şi l-au făcut împotriva României", a spus Ponta.

"Cred că e vorba de un efort colectiv pentru că România, de la anul, să iasă din epocă cu dezbinarea, cu ura, cu scandalul. Şi asta înseamnă nu doar că rămânem uniţi şi parteneri în USL, dar că voi fi tot timpul şi eu voi promova dialogul şi cu toate celelate partide din opoziţie şi cu toate celelalte categorii reprezentative ale societăţii româneşti", a spus Ponta.

 Întrebat dacă nu ar trebui să existe discuţii despre un candidat al PSD la prezidenţiale, Ponta a spus că discuţii trebuie să existe întotdeuna despre orice, dar că deciziile sunt însă cele ştiute.

"Deciziile sunt cele pe care le ştiţi foarte bine şi pe care eu le-am întărit azi prin mesajul meu către PSD, dar şi cei care ne sunt adversari - un mesaj de construcţie, de dialog şi de alianţă pentru România, în ansamblu", a mai spus Ponta.
"Toţi ştiau că se apropie victoria, dar mai ştiau că cel împotriva cărora luptau nu va accepta înfrângerea, că va face cât mai mult rău. Şi eu sunt convins şi vă spun şi dumneavoastră că Traian Băsescu ne va mai face nouă, PSD, USL, cât mai mult rău va putea până la anul. De aceea trebuie să câştigăm bătăliile, pentru a putea încheia această perioadă de război a românilor împotriva românilor", a spus Ponta.

Sorin Ovidiu Vântu: I-am spus lui Roşca Stănescu că documentele pe care le-a prezentat sunt falsuri.

Sorin Ovidiu Vântu a declarat, pentru "Gândul", că preşedintele Traian Băsescu "este astăzi într-o mare eroare", că el nu mai are de purtat "vreun război" cu acesta, menţionând totodată că lui Sorin Roşca Stănescu i-a spus că a comis o greşeală, că "hârtiile pe care le-a prezentat sunt falsuri".

"Să ai asemenea ghinion încât să vrei să îl implici pe preşedinte, în mod fals, într-o activitate de spălare de bani cu firme despre care preşedintele ştia foarte bine cu ce s-au ocupat este un adevărat ghinion. Asta explică şi reacţia pripită de aseară a lui Sorin Ovidiu Vinţu, pentru că el este parte a acestei manopere".
"Domnul Traian Băsescu mă acuză că sunt implicat în ceea ce s-a întâmplat zilele acestea împreună cu domnul Roşca Stănescu, Voiculescu, cu domnul Ponta. În ceea ce mă priveşte, nu mai am niciun război de purtat cu domnul Traian Băsescu. Nu am participat. Habar nu am avut de ceea ce se întâmplă. Dimpotrivă, când am aflat, i-am spus prietenului meu Roşca Stănescu faptul că a comis o greşeală că hârtiile pe care le-a prezentat sunt falsuri. Eu am aflat ulterior. Nu mai am de purtat vreun război cu domnul Băsescu, nu din simpatie, ci pentru simplul fapt că nu vreau să fac cărare altui duşman de al meu, domnul Ghiţă, prietenul domnului Ponta. Nu aş putea lupta astăzi împotriva domnului Băsescu pentru a-l ajuta pe domnul Ghiţă. Domnul Băsescu este astăzi într-o mare eroare", a declarat Vântu pentru "Gândul".

Ramona Mănescu: Avem o infrastructură feroviară rămasă în urmă.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat sâmbătă, la Topliţa în judeţul Hunedoara, că infrastructura feroviară din România este "rămasă în urmă" şi că susţine reabilitarea acesteia prin folosirea unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă.

"E păcat că avem o infrastructură feroviară foarte dezvoltată ca suprafaţă, dar rămasă în urmă. Pe tronsoane pe care am putea circula cu 120 kilometri la oră, circulăm cu 40", a afirmat ministrul Transporturilor, menţionând că transportul cu trenul ar putea constitui alternativa la deplasarea cu maşina, după modelul altor state.
 Mănescu a adăugat că reabilitarea şi modernizarea infrastructurii feroviare se află în atenţia Ministerului Transporturilor, inclusiv în discuţiile pe care instituţia le-a avut cu reprezentanţii Uniunii Europene.

"Intenţionăm să le oferim oamenilor o alternativă la lipsa şoselelor, a autostrăzilor. În orice stat civilizat se circulă mult mai comod, mult mai uşor, cu trenul. Şi mult mai ieftin. Doar în România nu se circulă nici cu trenul, nici cu maşina. Cu maşina pentru că nu ai pe unde, iar cu trenul pentru că arată aşa cum arată, şi infrastructura feroviară este din ce în ce mai greu să fie utilizată la parametri normali", a spus ministrul Transporturilor.

Herman Van Rompuy denunţă populismul şi apără libertatea de circulaţie în UE.

Preşedintele Consiliului european, Herman Van Rompuy, a avertizat, sâmbătă, împotriva pericolelor reprezentate de populism, apărând libertatea de circulaţie în UE, într-un discurs susţinut la Berlin.

"Populismul şi naţionalismul nu pot furniza soluţii pentru provocările epocii noastre", a declarat Van Rompuy, care a intervenit - în special în engleză, dar şi cu câteva pasaje în germană - în cadrul "discursului european" organizat anual din 2010 de fundaţia conservatoare Konrad-Adenauer, la data aniversării căderii Zidului Berlinului în 1989.
 El şi-a manifestat înţelegerea faţă de temerile generate de globalizare şi criză economică în rândul cetăţenilor europeni, afirmând că singura soluţie este "relansarea economică şi crearea de locuri de muncă".
Dar el i-a criticat pe cei care alimentează aceste temeri aruncând cel puţin o parte din vină asupra imigranţilor, inclusiv europeni, "cu cuvinte precum «turism pentru beneficii sociale» sau «dumping social»".
Aceste reproşuri, adresate adeseori unor cetăţeni ai unor ţări membre UE, în special România şi Bulgaria, nu acoperă decât fenomene minoritare şi marginale, potrivit lui.
Libertatea de circulaţie în cadrul UE este "un simbol al civilizaţiei" care trebuie apărat.

Germania comemorează 75 de ani de la pogromul evreilor din Noaptea de Cristal.

Germania comemorează, sâmbătă şi duminică, "Noaptea de Cristal", când a avut loc pogromul evreilor organizat de regimul hitlerist, în urmă cu 75 de ani, care a revelat lumii violenţa antisemită a acestuia. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938 şi pe tot parcursul zilei următoare, magazinele deţinute de evrei au fost jefuite în toată ţara, sinagogile au fost incendiate, iar 30.000 de persoane au fost arestate apoi deportate. Aceste violenţe au provocat 90 de morţi în rândul evreilor germani.
În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938 şi pe tot parcursul zilei următoare, magazinele deţinute de evrei au fost jefuite în toată ţara, sinagogile au fost incendiate, iar 30.000 de persoane au fost arestate apoi deportate. Aceste violenţe au provocat 90 de morţi în rândul evreilor germani. Naziştii au atribuit această explozie bruscă de violenţă unei reacţii spontane faţă de moartea diplomatului Ernst vom Rath, după ce a fost împuşcat de Herschel Grynszpan, un student evreu în vârstă de 17 ani care voia să îşi răzbune familia expulzată din Germania.
Dar revotele au fost în realitate organizate de regimul hitlerist.
Sâmbăta trecută, într-un mesaj video săptămânal, postat pe site-ul său de Internet, cancelarul Angela Merkel a calificat aceste evenimente drept "cel mai urât moment al istoriei germane", chiar dacă Holocaustul care a urmat a fost "un eveniment şi mai dramatic".
Ea le-a cerut germanilor să "dea dovadă de curaj civic pentru a nu fi tolerată nicio formă de antisemitism". Germania găzduieşte în prezent a treia comunitate evreiască din Europa, după Franţa şi Marea Britanie, cu 200.000 de persoane.

ŞTIRI METEO

Luni, 11 noiembrie 2013, temperaturile vor creşte peste cele normale la această dată, exceptând nord-estul României, unde vor marca o scădere. Cerul va fi temporar noros și va ploua slab pe spații restrânse în vestul, nord-vestul și centrul teritoriului, iar mai ales în partea a doua a intervalului, local în rest. În zonă înaltă de munte vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 18 grade, iar cele minime între 3 și 13 grade.

În Bucureşti, temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 8…10 grade. Cerul va fi temporar noros, iar spre seară și mai ales noaptea va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în cursul nopții.

PERSONALITĂŢI

Richard Burton

Actorul Richard Burton, pe numele său adevărat Richard Walter Jenkins, s-a născut pe 5 noiembrie 1925 în satul Pontrhydyfen, în Tara Galilor. Era al doisprezecelea copil din cei treisprezece ai unui tată beţiv şi cartofor. Mama sa, Edith, moare când Richard avea 2 ani. De la vastă de 5 ani va fi crescut de sora să mai mare Cecilia. La scoala dovedeşte o memorie foarte bună şi talent pentru literatura dar şi pentru sporturi: rugby, cricket şi tenis de masă. În paralel cu şcoala, începe să muncească, câştigându-şi bani din diverse slujbe mărunte. La vârsta de 17 ani este adoptat de profesorul său Philip Burton al cărui nume de familie îl preia. Un an mai târziu, Richard este acceptat la colegiul Exeter, Oxford pentru o bursă de 6 luni. În anii '40 începe să colaboreze la radio BBC şi diverse teatre. Debutul sau actoricesc are loc cu piesa Druid's Rest pe care o joacă în Londra şi Liverpool. Între 1944-1947 activează în Forţele aeriene Regale(RAF), căutându-şi vocaţia. Ajunge, prin intermediul unei agenţii de impresariat artistic, să primească primul sau contract pentru filmul The Last Days of Dolwyn, fiind lăudat pentru pasiunea cu care joacă şi fizicul atrăgător.
 Mai mult succes şi o mai bună apreciere a criticilor primeşte jucând în diverse piese pe scenele londoneze. În 1952 îşi face debutul la Hollywood, la recomandarea lui Daphne du Maurier, fiind partenerul Oliviei de Havilland in My cousin Rachel - care s-a dovedit un mare succes. În anii '50 şi '60 îl găsim implicat în mişcarea cinematografică Noul val britanic, în acest timp nu neglijează totuşi pasiunea sa pentru teatru dar şi pentru producţiile radio. În 1963 îl găsim în rolul Marc Antoniu în luxuriantul Cleopatra alături de cea care îi va fi soţie într-o perioadă turbulenta a vieţii sale, Elizabeth Taylor.  Din 1970 începând îl găsim în producţii mai puţin apreciate, alegere justificată de viaţa personală agitată, cu beţii crunte şi aventuri nenumărate cu colegele de platou. În 1974 este interzis permanent în studiourile BBC din cauza poziţiei sale faţă de figurile politice ale puterii.
 Fiind dependent de alcool, ţigări şi calmante pentru durerile de coloană, încearcă cure de dezalcolizare, fără prea mare succes şi, în consecinţă, acorda o atenţie mai mică apariţiilor sale în filme.
Ultimul sau film 1984 îl supune la mari chinuri, fiind nevoit să repete scenele de zeci de ori pentru a îşi aminti în totalitate replicile şi a da personajului impresia potrivită. Pe 5 august 1984 moare pe neaşteptate în urma unei hemoragii cerebrale, la numai 58 de ani. Este înmormântat în costum roşu galez ca tribut adus originii sale. Mormântul său se afla la cimitirul protestant din Celigny, Elveţia.

Gheorghe Dinică

Gheorghe Dinică (n. 25 decembrie 1933, dar 1 ianuarie 1934 - în acte oficiale, București - d. 10 noiembrie 2009, București) a fost unul dintre cei mai importanți actori români. A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălaiele l-a supranumit: "cel mai mare «rău» al cinematografiei românești".
Gheorghe Dinică și-a manifestat intersul pentru actorie încă de tânăr, făcând parte din diferite trupe de teatru de amatori încă de la vârsta de 17 ani. În 1957 a intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică București la clasa profesoarei Dina Cocea. A absolvit în 1961, fiind deja apreciat încă de la prima sa urcare pe scenă, chiar din același an, și aceasta pentru rolul inspectorului Goole în piesa Inspectorul de poliție (An Inspector Calls). De atunci, Dinică a jucat la cele mai importante teatre din România:

    1961-1967 Teatrul de Comedie, București
    1968-1969 Teatrul Bulandra, București
    din 1972 Teatrul Național I. L. Caragiale, București
Debutul cinematografic l-a cunoscut în 1963, cu un rol în filmul "Străinul", adaptare cinematografică a romanului omonim, scris de Titus Popovici. Gheorghe Dinică a fost de asemenea regizor de film și un foarte popular actor, jucând în mare parte în producții Românești. Ca și actorul francez Alain Delon, Dinică a refuzat să joace în filme produse în Statele Unite. În general din cauza aspectului său a fost distribuit în roluri negative, fie că ne referim la roluri de gansteri autohtoni, în seria de filme cu comisarul Moldoveanu, regizată de Sergiu Nicolaescu, fie la roluri de parveniți, Pirgu din „Craii de Curtea veche” sau Stanica Rațiu în „Felix și Otilia”. Din acest motiv nu i s-a încredințat rolul de a recita poezii patriotice și ode închinate "Conducătorului iubit" în super-montările cu iz propagandistic din marele spectacol „Cântarea României”.

Multe din rolurile sale rămân întipărite în memoria publicului, în special prin trăsăturile de caracter ale personajelor și prin replicile celebre. Gheorghe Dinică a colaborat atât în film cât și pe scenă cu câţiva mari regizori români, printre numele cele mai importante se numără Sergiu Nicolaescu, Mircea Danieliuc, Lucian Pintilie, Andrei Șerban, Nae Caranfil, etc.

S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 10 NOIEMBRIE ........

Evenimente

    1688: S-a terminat tipărirea Bibliei în limba română. Textul a fost definitivat din inițiativa lui Șerban Cantacuzino, domnul Munteniei.
    1871: Pe malul de răsărit al lacului Tanganyika, ziaristul Henry Stanley, plecat din Zanzibar în căutarea exploratorului David Livingstone, despre care nu se știa nimic de mai bine de trei ani de zile, fiind considerat pierdut în teritoriile centrale ale Africii, găsește un călător istovit și fără provizii. Stanley rostește întrebarea devenită vorbă istorică: "Doctor Livingstone, I presume?". Ulterior cei doi vor explora împreună nordul Lacului Tanganyika, apoi ziaristul se va întoarce în Anglia, Livingstone îndreptându-se spre Zambia.
    1898: Biblioteca Academiei Române a devenit bibliotecă publică pentru cercetători.
    1928: A apărut la București "Kalende. Revistă lunară, literară și științifică" sub conducerea lui Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu ș.a.; revistă a apărut până în martie 1929.
    1928: Partidul Național-Țărănesc formează un nou guvern, condus de Iuliu Maniu.
    1940: România este lovită de un cutremur cu epicentrul în Vrancea. Numărul victimelor a fost estimat la 1000 de morți și 4000 de răniți, majoritatea în Moldova.
    1951: A fost efectuată prima convorbire telefonică la distanță, fără să fie nevoie de asistența unui operator.

    1970: Marele Zid Chinezesc a devenit obiectiv turistic.

Marele Zid Chinezesc  este o construcție strategică de mii de kilometri lungime, cu rol de apărare. Zidul a fost construit cu scopul de apărare a graniței imperiului chinez contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei. Este o construcție gigantică considerată după volum ca cea mai mare de pe glob, cu o lungime de 21.196,18 km.
Prima porțiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V î.Hr, în timpul dezbinării Imperiului chinez (475 - 221 î.Hr.) cu scop de apărare împotriva nomazilor din nord.
Construcție gigantică a lumii antice, Marele Zid Chinezesc măsoară 21.196,18 de kilometri lungime, fiind și astăzi “cel mai lung zid de pe Terra”. Nu se știe cu exactitate care din formațiunile statale chineze a hotărât înconjurarea teritoriului său cu valuri de pământ și piatră. Pentru a-și proteja statul pe care îl unificase, primul împărat al Chinei, Qin (221-210 î.Hr.) poruncește să fie legate între ele fortificații clădite de predecesorii săi. Astfel va înainta atât spre est cât și spre vest, pe o lungime totală de circa 5.000 kilometri, realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. În timpul următoarei dinastii, Han (206-220 î.Hr.), zidul a fost din nou prelungit spre est și spre vest până la o lungime de 21.196,18 kilometri lungime. Suferind stricăciuni mari de-a lungul unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refăcut pe circa 6.400 kilometri în timpul dinastiei Ming (1368-1644), dinastie ce a fixat și capitala statului la Beijing (forma în care s-a păstrat până astăzi).
Șerpuind pe crestele munților și ale dealurilor, dar și prin văile adânci, zidul, prevăzut din loc în loc cu forturi cu aspect paralelipipedic și turnuri înalte de apărare, are o înălțime de 12 metri și o lățime de 6,5 metri. Pavat cu piatră, era folosit ca șosea strategică dar și ca drum comercial.
Lăsat în paragină începând cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protecție guvernamentală din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, numai o mică porțiune din zid a fost reabilitată și accesibilă turiștilor.

    2000: Republica Federală Iugoslavia a fost admisă oficial în Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), din care fusese suspendată în 1992.
    2006: Se înființează la Roma Partidul Românilor din Italia (Partidul Identitatea Românească).
    2008: La peste cinci luni după aterizarea pe Marte, NAŞA declară misiunea Phoenix încheiată, după ce comunicarea cu modulul s-a pierdut.

S -a născut în............

    1759: Friedrich von Schiller, poet, dramaturg, estetician și istoric german (d. 1805)
    1801: Samuel Gridley Howe, american, fondatorul școlii "Perkins School" pentru orbi (d. 1876)
    1873: Henri Rabaud, compozitor francez (d. 1949)
    1880: Jacob Epstein, sculptor și desenator englez (d. 1959)
    1887: Arnold Zweig, scriitor german (d. 1968)
    1905: Louis Harold Gray, fizician și radiolog britanic, fondatorul radiobiologiei (d. 1965)
    1918: Ernst Otto Fischer, chimist german, laureat Nobel (d. 2007)
    1919: Mihail Kalașnikov, general rus, proiectant de arme de foc
    1925: Richard Burton, actor britanic (d. 1984)
    1927: Nicolae Florei, unul dintre soliștii de marca ai Operei Naționale Române
    1932: Ștefan Cazimir, istoric literar, eseist român
    1932: Roy Scheider, actor american (d. 2008)
    1934: Ovidiu Genaru, poet, dramaturg, prozator român
    1940: Tudor Mărăscu, regizor român de teatru și film
    1945: George Țărnea, poet român (d. 2003)
 

Decese.................

    1891: Arthur Rimbaud, poet francez (n. 1854)
    1895: Alexandru Odobescu, scriitor și arheolog român (n. 1834)
    1937: Lev Vasilievici Șubnikov, fizician rus (n. 1901)
    1995: Vasile Mârza, medic, histolog și biolog român, membru al Academiei Române și fost Ministru al Sănătății (n. 1902)
    2001: Ken Kesey, scriitor american (n. 1935)
    2009: Gheorghe Dinică, actor român de teatru și film (n. 1934)

Sărbători


        România - Ziua Artileriei
        Ziua internațională a științei pentru pace și dezvoltare, organizată sub egida UNESCO


joi, 7 noiembrie 2013

7 noiembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Să te ferească Dumnezeu de demnitatea prostului." (Teodor Mazilu)

Bugetul general pentru anul 2014 este proiectat la 216,44 miliarde lei.

Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat al statului pentru 2014 au fost proiectate la 216,44 miliarde lei, fără a include asistenţa financiară din partea Uniunii Europene /UE/ şi a altor donatori, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice /MFP/.
Din acest total, plafonul de cheltuieli de personal este programat la 47,785 miliarde lei.
În cadrul bugetului general consolidat, cheltuielile bugetului de stat au fost estimate la 110,97 miliarde lei, din care cheltuieli de personal - 20,572 miliarde lei, cheltuielile bugetului general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale au fost estimate la 57,113 miliarde lei, din care cheltuieli de personal - 19,507 miliarde lei, cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat - 52,001 miliarde lei, din care cheltuieli de personal - 161 milioane lei, cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj - 1,849 miliarde lei şi respectiv 97,9 milioane lei, cheltuielile bugetului Fondului naţional unic pentru asigurări de sănătate - 22,526 miliarde lei şi respectiv 156,2 milioane lei. De asemenea, cheltuielile bugetului instituţiilor/activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii au fost proiectate la 16,979 miliarde lei, respectiv 7,056 miliarde lei cheltuieli de personal, iar cele ale altor bugete componente ale bugetului general consolidat al statului la 8,444 miliarde lei şi respectiv 234 milioane lei.
Deficitul bugetului general consolidat exprimat ca procent în produsul intern brut este în anul 2014 de 2,2%, iar în anul 2015 este estimat la 1,4%.

Alin Tişe  : Descentralizarea - "epurare politică" a 10.000 de angajaţi.

Vicepreşedintele PDL Alin Tişe acuză Guvernul că va trece la "epurarea politică" a 10.000 de funcţionari publici, care vor fi trimişi în şomaj după aplicarea legii descentralizării şi spune că PDL va ataca la Curtea Constituţională asumarea de răspundere pe această lege şi va depune o moţiune simplă.
Senatorul PDL Alin Tişe a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că prin legea descentralizării autorităţile locale vor primi doar 50 la sută din fondurile pentru cheltuielile necesare, iar consiliile judeţene vor fi nevoite să disponibilizeze oameni.
"Ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, declara că prin aplicarea legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare, 10 la sută din funcţionarii ţării vor fi concediaţi. România este victima unei guvernări iresponsabile. După cei 8.000 de funcţionari publici daţi afară prin OUG nr. 77/ 2013, USL face din nou epurări politice. 10.000 de funcţionari publici vor deveni şomeri în scurt timp, adică 10 la sută din sistemul administrativ. Prin legea descentralizării, autorităţile locale vor primi doar 50 la sută din cheltuielile necesare, iar consiliile judeţene vor fi nevoite să disponibilizeze oameni. Este un abuz faptul că se fac disponibilizări colective, fără stabilirea unor criterii obiective, aceste disponibilizări fiind lăsate la mâna directorilor politici, ceea ce este extrem de grav", a spus Tişe.
Potrivit acestuia, PDL va ataca la Curtea Constituţională asumarea de răspundere pe legea descentralizării şi va depune în Parlament o moţiune simplă.

Gheorghe Albu :  Afirmaţiile lui SR Stănescu cu privire la un transfer în conturile Alianţei DA trebuie verificate. Dacă nu se confirmă, să plătească.

Fostul trezorier al PD Gheorghe Albu a declarat, joi, că afirmaţiile senatorului PNL Sorin Roşca Stănescu cu privire la un transfer de 7 milioane de dolari în conturile Alianţei DA în 2004 trebuie verificate, dar, dacă nu se confirmă, acesta va trebui să plătească.
 "Afirmaţiile sunt foarte grave şi ele trebuie verificate, cineva trebuie să plătească pentru asta. Dacă nu e adevărat, cine a lansat-o, dacă e adevărat, cine a greşit. Cineva trebuie să plătească şi nu se pot lăsa lucrurile aşa (...) Nu numai că nu am semnat, nici nu am văzut-o, nici nu am auzit, nici nu ştiu (despre un transfer de 7 milioane de dolari în conturile Alianţei DA). Şi, slavă Domnului, le-am văzut pe toate. Mi-amintesc că am terminat campania aia, mi se pare, şi cu nişte datorii", a susţinut Albu. El a precizat că în urma campaniei din 2004 a fost realizat un control al Curţii de Conturi, care a verificat tranzacţiile şi extrasele de cont, şi "a constatat că totul e în regulă".
Gheorghe Albu a precizat că în 2004 era trezorier al Alianţei DA împreună cu Mihai Voicu, care era desemnat din partea PNL, şi doar cei doi trezorieri puteau avea cunoştinţă despre sumele transferate în conturile Alianţei DA. Şi fostul lider al PNL Theodor Stolojan, în prezent eurodeputat PDL, a precizat că, în noiembrie 2004, când susţine Roşca Stănescu că Alianţa DA ar fi beneficiat de finanţări suspecte, în funcţia de preşedinte al PNL era delegat Călin Popescu Tăriceanu, iar mandatarul financiar era Mihai Voicu.

15 ONG-uri  : Cer lui Ponta şi Dragnea să pună în dezbatere publică proiectul descentralizării.

Un număr de 15 ONG-uri îi cer lui Ponta şi Dragnea să retragă proiectul descentralizării de pe agenda guvernamentală şi să-l pună în dezbatere publică, pe motiv că actuala formă a lui "este inacceptabilă" având în vedere posibile "consecinţe grave" în segmente ca natura, patrimoniul sau sănătatea.
 "Organizaţiile semnatare consideră că actuala formă a proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri de descentralizare este inacceptabilă având în vedere consecinţele grave pe care acest act normativ le-ar putea provoca diverselor segmente ale societăţii: natură, patrimoniu, sănătate etc. De aceea, vă cerem retragerea proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică de pe agenda guvernamentală şi punerea acestuia în dezbatere publică în temeiul Art. 6 alin. 7 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Reamintim că o solicitare în acest sens a fost deja înaintată în data de 5 noiembrie 2013", se arată într-o scrisoare deschisă adresată, joi, premierului Victor Ponta şi vicepremierului Liviu Dragnea de 15 organizaţii ale societăţii civile.
În scrisoare sunt menţionate patru "deficienţe referitoare la prezentul proiect de act normativ", prima dintre acestea fiind "favorizarea corupţiei din sectorul administraţiei publice prin plasarea în poziţie de conflict de interese a autorităţilor judeţene (în speţă, Consiliile judeţene vor avea în subordine instituţii a căror menire era să controleze - sub diverse dimensiuni, patrimoniu, mediu etc. - activitatea Consiliilor judeţene)".
ONG-urile avertizează şi cu privire la "apariţia riscului de creare a unor inegalităţi în furnizarea de servicii publice" şi a "unor efecte negative majore produse în procesul de gestionarea a resurselor umane şi financiare din administraţia publică".
A patra "deficienţă" reclamată este "expunerea României la riscul de a pierde accesul la importante sume din fondurile europene prin necorelarea acestor modificări cu actualul cadru instituţional de gestionare a fondurilor europene", în condiţiile în care, "deşi scopul declarat este o mai bună absorbţie a fondurilor europene, proiectul nu o oferă nicio strategie cu privire la acest proces".
"Totodată, vă atragem atenţia că prin aprobarea în regim de urgenţă a prezentului act normativ, lipsit de viziune şi realism, Guvernul României se face vinovat, încă o dată, de ignorarea principiului transparenţei procesului decizional", se mai arată în scrisoare.

Comisia parlamentară privind Roşia Montană  : Luni, votul final la proiectul de lege.

Comisia parlamentară privind Roşia Montană şi-a reluat joi lucrările, contrele din sală prelungindu-se cu dispute pe hol, în faţa jurnaliştilor, între reprezentanţii PSD şi cei ai PNL.
Vâlcov le-a precizat joi ziariştilor că a existat o propunere în Comisie, care a fost acceptată, de a fi continuate dezbaterile până la finalizare în ziua de joi, dar votul final să fie dat luni.

"Deci astăzi se vor finaliza dezbaterile pentru acest raport pe proiectul legislativ, urmând ca votul final să se dea luni, la ora 6 (18:00 - n.r.), probabil va fi vorba doar de un sfert de oră, pentru a fi prezenţi toţi cei 19 membri ai comisiei. Au votat pentru (această propunere - n.r.) toţi membrii USL din cadrul Comisiei, împotrivă două persoane, s-au abţinut alte două", a arătat Vâlcov.
Termenul de depunere a raportului Comisiei Roşia Montană este de 10 noiembrie, adică până duminică, dar Vâlcov a precizat că va mai fi o zi "în plus" doar pentru votul final.
"Astă seară, indiferent de oră, plecăm cu tot raportul finalizat, urmând ca votul să-l dăm liniştiţi, odihniţi şi nu după o muncă de 12 ore", a adăugat preşedintele Comisiei Roşia Montană.
El a arătat că dezbaterile din Comisie durează foarte mult pentru că "trebuie armonizate punctele de vedere".

Eugen Teodorovici: România cere CE realocarea a 350 milioane euro pentru lucrări la spitale, şcoli şi drumuri.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat joi, la Sibiu, că România solicită aprobarea Comisiei Europene pentru realocarea a 350 de milioane de euro de la programele operaţionale de Mediu şi Transport, pentru proiecte pe Programul Operaţional Regional (POR) privind finalizarea de spitale, şcoli şi drumuri judeţene neterminate.
"Cel mai important lucru poate de astăzi de la reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operaţional Regional a fost decizia de realocare de fonduri de la alte programe operaţionale, de la Mediu şi de la Transport. E vorba de o sumă de 350 de milioane de euro. Sumă care am spus noi şi am propus Comisiei Europene să meargă direct către zona de spitale, şcoli şi drumuri judeţene. O sumă destul de importantă", a declarat ministrul Fondurilor Europene. Acesta participă, alături de Koen Delanghe, manager de programe DG Regio, dar şi alţi reprezentanţi ai ministerelor, consiliilor judeţene, primăriilor, la reuniunea Comitetului de Monitorizare al POR, care se desfăşoară joi şi vineri la Sibiu.
Dacă România primeşte aprobarea Comisiei Europene, atunci cei mai mulţi bani vor fi realocaţi terminării lucrărilor la şcoli, şi anume 230 de milioane de euro, alţi 87 de milioane de euro pentru finalizarea drumurilor judeţene şi 33 de milioane de euro pentru spitale, a detaliat Teodorovici.

Klaus Iohannis: Mi se pare corect să se impoziteze tot ce se poate impozita.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, întrebat fiind despre introducerea unor noi taxe, că i se pare corect "să se impoziteze tot ce se poate impozita" şi că impozitele "cu siguranţă se vor regăsi" în facturile plătite de către cetăţeni.
 "Dacă vorbim de impozite şi taxe, mi se pare corect să se impoziteze tot ce se poate impozita. Mi s-a părut întotdeauna puţin straniu că noi impozităm cetăţenii şi pentru curte şi pentru casă, dar alţii folosesc tot felul de lucruri, renumitul stâlp şi aşa mai departe, fără să plătească niciun impozit. Mi se pare chiar foarte corect să se impoziteze şi structurile speciale. De ce nu s-ar impozita?", a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă, întrebat fiind cum comentează introducerea unor noi impozite. El a afirmat că impozitele "cu siguranţă, se vor regăsi" în facturile plătite de către cetăţeni, întrucât furnizorii de utilităţi cunosc suficiente metode pentru a "arunca povara fiscală pe consumatorul final".
În plus, întrebat ce părere are despre majorarea accizelor la carburanţi, Iohannis a răspuns: "Eu sper ca aceasă acciză să aibă o destinaţe clară pentru investiţii şi nu pentru consum, altfel nu face sens”.

Corina Creţu: Guvernul Ponta a dovedit că are voinţa de a rezolva problemele din educaţie de o manieră durabilă.

''O parte din educatorii, învăţătorii şi profesorii din sistemul educaţiei naţionale a ieşit în stradă pentru a-şi face cunoscute problemele şi doleanţele. Un act firesc într-o democraţie şi, înainte de orice, remarc modul decent în care s-au desfăşurat protestele. Schimbarea vine şi din exemplul personal, dacă e să fim oneşti până la capăt. Cred că dascălii au bătut la uşi deschise, pentru că Guvernul Ponta a dovedit nu doar faptul că ştie bine problemele din educaţie, dar şi că are voinţa de a le rezolva de o manieră durabilă. Numai că acest lucru cere timp şi mijloace financiare. Pe care trebuie să le ofere, în primul rând, economia României. Aici încep marile probleme, probleme care sunt comune şi altor sisteme publice, de pildă sănătatea. Cum am lua-o, lucrurile depind în primul rând de performanţa economiei şi nu de voinţa Guvernului'', susţine aceasta într-o postare pe blog.
''Putem decide, împreună, că, în limitele bugetului avut, dăm toţi banii pentru sănătate şi educaţie. Ce facem cu ceilalţi care aşteaptă alocări bugetare? Cu IMM-urile? Cu infrastructurile de transport? Cu altele asemenea? Lipsa unor investiţii publice cât de cât semnificative va agrava starea economiei, deci şi starea celor două sectoare, educaţia şi sănătatea. Eu cred că este salutară decizia Executivului de a folosi resursele bugetare suplimentare, datorate creşterii economice din acest an, pentru o mărire semnificativă a salariilor debutanţilor din Educaţie şi a medicilor rezidenţi. Trebuie să asigurăm continuitatea generaţională în cele două sisteme. Inevitabil, medicii şi profesorii în vârstă părăsesc sistemul. De unde vom recruta înlocuitori, pentru a-i înlocui, dacă tinerii nu găsesc motive să se angajeze în educaţie şi în sănătate? Mărirea salariilor celor tineri, aflaţi la început de carieră, era principala urgenţă", precizează Corina Creţu.

Valeriu Zgonea : Statul şi Consiliul Concurenţei trebuie să asigure cadrul pentru ca firmele româneşti să fie competitive.

"Prezentarea Raportului anual privind evoluţia concurenţei în sectoarele-cheie ale economiei româneşti devine o tradiţie care pune în lumină bunele practici. Activitatea Consiliului Concurenţei este, astăzi, cu atât mai importantă, cu cât România este partea pieţei unice europene. Fiind parte a pieţei unice europene, oamenii de afaceri români sau cei care îşi desfăşoară activitatea în România, trebuie să facă faţă concurenţei foarte puternice din interiorul Uniunii Europene. Trebuie să acceptăm regulile concurenţiale ale acestei pieţe. Aici este rolul statului român, în general, şi al Consiliului Concurenţei, în mod special, de a fi important în a reglementa, în a evalua şi a recomanda. Cu siguranţă că trebuie să ne asigurăm că aceste reguli concurenţiale sunt reglementate corespunzător cu legislaţia românească (...) În contextul unei economii caracterizate printr-o creştere a concurenţei, competitivitatea devine o condiţie fundamentală a dezvoltării mediului de afaceri. Statul român şi Consiliul Concurenţei pot şi trebuie să asigure cadrul pentru ca firmele româneşti să fie competitive în medii concurenţiale şi în condiţii concurenţiale pe piaţa europeană şi nu numai. ', a afirmat şeful Camerei Deputaţilor.

Lucia Varga: România îşi exportă materiile prime.

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Vargă, a declarat joi, la Târgu Mureş, că România este o ţară care îşi exportă materiile prime şi trebuie să treacă la valorificarea materialului lemnos pentru a crea plus valoare, iar din acest motiv a început o dezbatere naţională pe un proiect de lege de încurajare a valorificării lemnului în detrimentul exporturilor de buşteni şi cherestea.
"România este o ţară care îşi exportă materia primă - lemnul. Din păcate, asistăm la acest export al materiei prime în detrimentul prelucrării şi valorificării ei în ţară. Vreau să vă spun că, în comparaţie cu 2002, cantitatea de lemn şi din produse din lemn şi cherestea exportată este de patru ori mai mare: În 2012 au fost exportate de patru ori faţă de 2002 mai mari cantităţi de lemn brut şi cherestea. Ceea ce a făcut ca pe piaţa românească lemnul să fie o materie primă greu accesibilă, ceea ce a dus la închiderea unor IMM-uri şi, mai mult decât atât, a creat dificultăţi în aprovizionarea cu lemn şi cherestea pentru agenţii economici din industria prelucrătoare a lemnului", a susţinut Lucia Varga.  Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a declarat că prin proiectul de lege care se află în dezbatere în Senat, la Comisia de Agricultură, au fost introduse prevederi în sprijinul acestei noi politici.

"În primul rând, am introdus dreptul de preemţiune la achiziţionarea lemnului pentru operatorii din industria mobilei şi, în al doilea rând, am încurajat prelucrarea primară la nivelul depozitelor, adică la nivelul fiecărui ocol silvic, astfel încât materia această primă prelucrată în ocolul respectiv să fie disponibilă pentru agenţii economici din zona respectivă. Este extrem de important ca aceste prevederi să fie aprobate de Parlament. Am avut o primă dezbatere în Comisia de Agricultură din Senat, care întocmeşte raportul, şi din fericire forma dezbătută şi care va fi supusă raportului este asemănătoare, nu au fost modificări majore faţă de forma aprobată de Guvern. Camera decizională va fi Camera Deputaţilor", a spus Lucia Varga.

ANOFM : Circa 12.000 de locuri de muncă sunt disponibile joi, la nivel naţional.

Un număr de 11.847 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate, joi, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cu 702 mai multe faţă de cele disponibile cu o zi în urmă. Cele mai multe locuri de muncă sunt în judeţele Cluj - 966, Iaşi - 594, Argeş - 548, precum şi în Bucureşti - 2.104, iar cele mai puţine se află în judeţele Ialomiţa - 34, Sălaj - 30, Caraş-Severin - 14, Bacău - 10, Mehedinţi - şapte. La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.151 locuri de muncă, cele mai multe pentru analist servicii client (121), programator (83), inginer mecanic (33), inginer software (33) şi manager (22).
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 9.974 locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (757), muncitor necalificat în industria confecţiilor (563), mercantizor (542), casier (427), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (383), lucrător comercial (282), agent de vânzări (235), agent de securitate (233), muncitor necalificat în mine şi cariere (231), vânzător (203).

PSD  : Consiliul Naţional anual, 7 - 9 noiembrie 2013.

Consiliul Naţional anual al Partidului Social Democrat va avea loc vineri şi sâmbătă în Bucureşti, reuniunea având pe agendă subiecte politice la zi, între care proiectul de lege privind descentralizarea.
Vineri vor avea loc dezbateri pe ateliere de specialitate, urmând ca sâmbătă peste 4.500 de delegaţi ai PSD să se reunească în plenul Consiliului Naţional. La acest for de conducere al PSD, primul ca importanţă după Congres, nu vor avea loc alegeri pentru cea mai înaltă funcţie, ultimul preşedinte al Consiliului fiind, până în 2012, fostul premier Adrian Năstase. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a subliniat recent că această manifestare va fi una cu caracter anual, pe modelul partidelor din familia social-democrată europeană.
"Sâmbătă dimineaţă, întâlnirea în plen a noastră, a Consiliului Naţional lărgit, este evenimentul anual în care trebuie să spunem foarte clar către toţi membrii noştri, către toţi militanţii noştri ce s-a făcut bine în această perioadă, ce s-a făcut rău şi mai ales ce avem de făcut în 2014 - încă un an important, încă un an greu. Nu mai vin ani uşori, se pare, aşa încât vă rog pe toţi ca în această săptămână să discutăm despre temele mari ale Partidului Social Democrat şi ale celor care ne votează, în aşa fel încât votanţii noştri, militanţii noştri, membrii noştri, aliaţii noştri, adversarii noştri să ştie foarte clar ce doreşte şi ce-şi propune PSD să facă pentru 2014", a declarat luni premierul Ponta.
Un punct esenţial pe agenda Consiliului Naţional al PSD din 8 şi 9 noiembrie îl reprezintă proiectul de lege privind descentralizarea, care va fi prezentat şi în Parlament până la jumătatea lunii noiembrie.

Koen Delanghe : România să nu mai facă compromisuri pe legalitatea cheltuirii banilor UE.

Koen Delanghe, manager de programe la DG Regio a Comisiei Europene, a declarat joi, la Sibiu, că România va avea în următorii doi ani rămaşi din exerciţiul bugetar european actual "un stres foarte intens" privind absorbirea banilor UE aferenţi, însă acest ritm rapid nu trebuie să mai permită compromisuri privind legalitatea cheltuirii fondurilor.
"În fapt, principalele două provocări pe care consider că trebuie să le discutăm astăzi sunt, prima, maximizarea absorbţiei în cadrul actualei perioade de programare, iar aceasta presupune o accelerare a implementării, pentru că mai există încă sume substanţiale care pot fi cheltuite în următorii doi ani şi, a doua, trebuie făcute toate aceste lucruri demonstrând totodată că managementul şi sistemul de control al programului rămân funcţionale şi eficiente, deoarece toate acestea ne-au provocat o groază de dureri de cap în ultimii doi ani şi trebuie să evităm să se mai repete", a declarat reprezentantul Comisiei Europene, prezent la Sibiu pentru reuniunea Comitetului de Monitorizare al Programului Operaţional Regional (POR).

ŞTIRI METEO

Vineri, 8 noiembrie 2013, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi în creștere la nivelul întregii țări, vremea devenind caldă pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade în estul Transilvaniei și 21 de grade în sud și sud-vest, iar cele minime se vor situa între 3 și 11 grade, mai coborâte în depresiuni spre -1 grad. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în extremitatea de nord-vest, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane înalte. Dimineața și noaptea, în zonele joase izolat va fi ceață.

În Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi în creștere, vremea devenind caldă pentru acestă dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 6…7 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.


PERSONALITĂŢI

Steve McQueen

Steve McQueen (24 martie 1930 – 7 noiembrie 1980) a fost un actor supranumit şi "The King of Cool". S-a născut în Beech Grove, în statul Indiana, la 24 martie 1930 cu numele de Terence Steven McQueen. Niciodată nu şi-a cunoscut tatăl care şi-a părăsit soţia şi fiul imediat după ce se născuse. Acest lucru l-a afectat toată viaţa.
McQueen a crescut în statul Missouri, în casa unchiului său, unde l-a lăsat mama sa. La vârsta de 12 ani era un tânăr rebel, aşa că unchiul său l-a trimis să trăiască cu mama, care între timp se mutase în Los Angeles. Doi ani mai târziu mama să îl trimise la o casă de copii, din cauză că nu putea să-l educe.Curând McQueen a părăsit acest loc şi a plecat să hoinărească prin diverse locuri,până în 1947 când se înrola în Marina. Când a abandonat serviciul, 5 ani mai târziu, hotăra să se facă actor, aşa că începu cursurile la faimosul Actor's Studio în New York, profitând ca statul îi ajută pe militarii care doreau să se reintegreze în viaţa civilă.
Terminându-şi studiile în 1955 McQueen obţinu primul său rol pe Broadway. Un an mai târziu începe să joace în filme,întâi cu roluri secundare.În 1958 a jucat ca actor principal în The Blob, şi apoi doi ani a apărut intr- serie pentru televiziune ceea ce i-a adus recunoaşterea criticii. Filmul care l-a transformat într-o stea, a fost, fără nici o legătură, Marea evadare filmată în 1963, iar apoi şi-a consolidat popularitatea în Cei şapte magnifici. A fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor principal pentru The Sand Pebbles, în 1966, cu un rol făcut parcă pentru el. A avut un succes răsunător cu Bullitt.
Începând de atunci, McQueen a combinat rolurile de acţiune cum cel despre cursa de automobile Le Mans, cu roluri de caracter ca cel din Papillon, demostrand astfel că este un bun actor. Apoi ” Infernul din zgârie nori “, unde a jucat alături de un alt mare actor Paul Newman în 1974. A avut apoi o perioadă în care s-a retras, revenind în 1978 pentru a juca în An Enemy of the People.
 McQueen a fost un « fan » al adrenalinei, aşa că era un împătimit al vitezei şi al curselor de motociclete sau maşini.Era atât de pasionat încât se gândea să se dedice carierei de pilot de curse. A fost prieten foarte bun al marelui maestru de arte marţiale Bruce Lee şi se antrena în Jeet Kune Do. După 1978 McQueen a mai apărut doar în două filme.
A murit pe 7 noiembrie 1980, la vârsta de 50 ani în Juárez, México. Cauza a fost un stop cardiac, consecinţă a tratamentului intensiv pe care-l făcea contra cancerului pulmonar de care suferea.

David Guetta

David Guetta (n. 7 noiembrie 1967, Paris) este un producător francez de muzică house și în același timp un DJ. Inițial fiind un DJ în cluburi de noapte în anii '80 și '90, el fondează Gum Productions și își lansează primul său album, Just a Little More Love, în 2001. Mai târziu, el a lansat albumurile Guetta Blaster (2004) și Pop Life (2007). Din albumul său din 2009, One Love care include hit-urile "When The Love Takes Over" (împreună cu Kelly Rowland), "Gettin' Over You" (împreună cu Chris Willis, Fergie & LMFAO) și "Sexy Bitch" (împreună cu Akon), cel din urmă hit a ajuns în top 5 SUA, iar toate cele 3 hit-uri au ajuns #1 în UK. El a lucrat cu o varietate de artiști dintre care și Britney Spears, Akon, Chris Willis, Kelly Rowland, Lil' Wayne, Kelis, Madonna, Kid Cudi, Estelle, Fergie, Amy Palmer, K'naan, will.i.am, LMFAO, Dane Bowers, Flo Rada și Shakira.

La 17 ani, Guetta, a început să mixeze melodii în Clubul Broad din Paris. El a descoperit muzica house când a auzit o piesă a lui Farley Keith la un post de radio francez în 1987. Un an mai târziu, și-a început petrecerile nocturne. În 1990, a lansat "Nation Rap", o melodie hip-hop în colaborare cu rapper-ul francez, Sidney Duteil.
La începutul anilor '90, Guetta a mixat melodii precum Le Centrale, the Rex, Le Boy, și Folies Pigalle. Primul single al lui Guetta, lansat în 1994 în colaborare cu vocalistul american, Robert Owens, numit "Up & Away" a fost un mic hit în cluburi. În 1995, Guetta a devenit proprietarul clubului de noapte Le Palace și a continuat să organizeze petreceri în clubul său și în altele precum petrecerile "Scream" în Leş Bains Douches.

Guetta a fost nominalizat la cinci premii Grammy, trei pentru "One Love" și două pentru munca sa împreună cu Black Eyed Peas. El a câștigat premiul Grammy pentru "Best Remixed Recording, Non-Classical".

S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 7 NOIEMBRIE ......................

Evenimente 

    1480: Prima mențiune documentară a "sulgerului" în Țara Românească: denumire dată dregătorului din Țara Românească și Moldova în secolul al XV-lea, care avea ca sarcină aprovizionarea curții domnești cu carne, lumânări și alte provizii
    1801: Alessandro Volta prezintă prima baterie electrică
    1877: Trupele române, comandate de colonelul George Slăniceanu, ocupă, orașul-cetate Rahova (7-9 nov.)
    1917: S-a încheiat Revoluția Bolșevică din Rusia, care a dus la curmarea monarhiei din această țară
    1996: NAŞA lansează sondă spațială Marş Global Surveyor
    2001: Operarea regulată Concorde între Paris/Londra și New York va reîncepe după accidentul din 2000

S -a născut în.............

    1818: Emil Du Bois-Reymond, fiziolog german (d. 1896)
    1855: Edwin Hall, fizician american (d. 1938)
    1866: Paul Lincke, compozitor german (d. 1946)
    1867: Marie Curie, chimist, fizician, laureată a Premiului Nobel pentru fizică în 1903 și chimie în 1911 (d. 1934)
    1869: Teodor Balasel, preot și folclorist (d. 1941)
    1885: Frank Knight, economist american (d. 1972)
    1888: Chandrasekhara Venkata Rămân, fizician indian (d. 1970)
    1903: Konrad Lorenz, zoolog austriac, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină în 1973 (d. 1989)
    1913: Albert Camus, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1957 (d. 1960)
    1915: Philip Morrison, fizician american (d. 2005)
    1940: Dorina Lazăr, actriță româncă de teatru și film
    1951: Nick Gilder, cântăreț și compozitor canadian
    1967: Sharleen Spiţeri, vocalist, chitarist și compozitor scoțian (Texas)
              David Guetta, House-DJ și producător francez
    1969: Hélène Grimaud, pianistă franceză

Decese................

    1877: Constantin Ene, maior român, Erou al Războiului de Independență, căzut în luptele de la Rahova (n. 1837)
    1980: Steve McQueen, actor american (n. 1930)
    1983: Ion Jalea, sculptor român, membru al Academiei Române (n. 1887)
    2011: Joe Frazier, campion mondial american de box la categoria grea (n. 1944)

miercuri, 6 noiembrie 2013

6 noiembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

Preşedintele Traian Băsescu  :  Bugetul României pentru anul viitor va fi unul al "stagnării".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, că bugetul României pentru anul viitor va fi unul al "stagnării", susţinând că problema veniturilor în bugetul de stat trebuie rezolvată în primul rând prin lărgirea bazei de impozitare.
"Dacă după celebrul an 2010, când am consimţit să fiu alături de guvern pentru nişte măsuri extrem de dure, care ştiam că vor avea costuri politice uriaşe, am sperat ceva - am sperat că după stabilizarea macroeconomică ce s-a produs începând cu 2011 va veni un guvern care să creeze condiţii de relansare economică -, aşa cum arată lucrurile acum, nu s-au creat condiţii şi cred că esenţa este să nu alunecăm din nou într-o situaţie dificilă. Sper să nu se întâmple. Dacă bugetul anului 2014 nu va fi unul al relansării, ci al stagnării, măcar bugetul anului 2015 să fie unul al relansării economice", a afirmat Băsescu, la cea de a XXI-a ediţie a "Topului Naţional al Firmelor Private din România".

România are un cost al energiei care o face necompetitivă la nivel european, consideră preşedintele Traian Băsescu, adăugând că există tendinţa de a creşte continuu costurile acesteia.
"Avem un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european, în raport cu SUA, în raport cu China. Şi România se încadrează în această tendinţă europeană de a creşte continuu costurile energiei. Una este o liberalizare a costului energiei şi să spui 'targetul este nivelul european al costului energiei', şi alta este să spui 'liberalizez energia, dar costul energiei trebuie să urce până la nivelul la care n-o mai subvenţionez de la stat'", a declarat şeful statului, miercuri, la cea de a XXI-a ediţie a "Topului Naţional al Firmelor Private din România".

Preşedintele Traian Băsescu consideră că soluţia pentru situaţia României în momentul de faţă nu este "inventarea" de taxe şi impozite, care să "hrănească" aparatul bugetar, punctând că trebuie continuat procesul de reducere a aparatului de stat.

"Observ o schimbare în politica internă. Îmi aduc aminte anul de criză profundă 2010, când nu mai puteam finanţa obligaţiile bugetului de stat. Şi când s-au luat nişte măsuri extrem de dure, ele au fost luate în aşa fel încât să nu se pună nimic suplimentar în spatele întreprinderilor mici şi mijlocii. Acum observ o schimbare a ponderii şi cred că este greşit, se trece din nou la inventarea de taxe, de impozite, de soluţii care să aducă bani la bugetul de stat pentru a hrăni aparatul bugetar. O spun că un semnal extrem de serios şi afirm fără rezerve că este greşit", a spus Băsescu, la cea de a XXI-a ediţie a "Topului Naţional al Firmelor Private din România".

"Nu mărirea taxelor, a impozitelor este situaţia pentru acum. Sigur, statul are nevoie de bani, dar dacă i-ar îndrepta către zonele de stimulare a investiţiilor ar fi foarte bine. Dacă îi îndreaptă însă pentru a alimenta din nou cu cheltuieli aparatul de stat, nu este în regulă. Procesul de reducere a aparatului de stat trebuie să continue pentru a da şansa exact economiei reale. Ea este cea care poate plăti pensiile şi salariile bugetarilor şi poate asigura resursa necesară investiţiilor. Deci, se pare că se produce o schimbare de filosofie în defavoarea mediului de afaceri şi acest lucru trebuie bine analizat, bine cumpănit şi decis corect. În orice caz, eu nu voi fi printre cei care or să tacă vizavi de această abordare, care a fost specifică anilor de dinainte de 2005", a mai spus preşedintele.

Andreea Paul : Liberalii, dacă mai au luciditate, să semneze moţiunea PDL privind economia naţională.

 Andreea Paul a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că dacă mai există "luciditate" în rândul membrilor PNL după ultimele declaraţii ale liderului partidului, Crin Antonescu, legate de cota unică, aceştia vor semna moţiunea PDL.

"PDL a anunţat că va depune o moţiune simplă la Camera Deputaţilor pe tema situaţiei economice a României, pentru că opoziţia nu are numărul necesar de parlamentari pentru a depune o moţiune de cenzură. Dacă mai există luciditate în rândul liberalilor după declaraţiile lui Antonescu şi Chiţoiu, primul admiţând că singura măsură liberală este menţinerea cotei unice, adică nu au făcut nimic în plus, respectiv că românul cu venit mediu plăteşte în plus pentru un stat neperformant începând cu 2014, chem aceşti liberali, dacă există, să semneze moţiunea simplă a PDL. Şi atunci o putem depune ca moţiune de cenzură şi Guvernul Ponta pică", a spus Paul.

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul susţine că premierul Victor Ponta, pe care l-a numit "Tax Ponta", "loveşte şi fuge", aruncând vina pe FMI pentru majorarea unor taxe. Andreea Paul a adăugat că şeful Guvernului "ia banul şi pe aer, şi pe apă".

"Tax Ponta loveşte şi fuge. Se ascunde după FMI, aruncă în cârca FMI noile taxe, deşi FMI nu impune nimic, se ascunde după atacuri mincinoase la adresa preşedintelui României. Incompetenţa Guvernului pune pe umerii românilor, zilnic, taxe şi impozite. După cele 30 de taxe noi sau majorate din acest an, mai vin alte patru după 1 ianuarie 2014. Cum gândeşte românul? Am capră, porc, oaie, hai cu ele la prim-taxatorul Ponta. Pădurea şi peştele au rămas netaxate? Nicidecum, Ponta ia banul şi pe aer şi pe apă. Să beau o bere cu alcool, o ţuică? Mare greşeală, Ponta ni le taxează înainte de a le bea. Pornesc maşina să fug, Ponta e la ţeava de eşapament. Ţi-ai luat o blană? Ponta este în dulap, însetat, la taxare", a spus Paul.
Potrivit acesteia, USL a dezvoltat "statul prădător, nu statul partener", care taxează şi nu îmbunătăţeşte calitatea niciunui serviciu public şi nici nivelul de trai al românilor.

Constantin Niţă  : Nu am făcut calcule, dar noile taxe nu ar trebui să afecteze foarte mult preţul energiei.

Noile taxe care vor fi introduse de la 1 ianuarie şi care vor fi aplicate companiilor din sectorul energetic nu ar trebui să afecteze foarte mult preţul final al energiei, a declarat, joi, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nită, într-o conferinţă de profil.
Întrebat dacă noile taxe vor fi suportate de companiile energetice sau de consumatorii finali, Nită a răspuns: "Principiul trebuie să fie win-win, trebuie să câştige toată lumea', a precizat el.

"Nu văd de ce în România nu ar trebui introduse astfel de taxe. Nu am făcut calculele privind impactul în preţul final. ANRE trebuie să le facă, nu Departamentul pentru Energie. Dar părerea mea este că aceste taxe nu pot influenţa foarte mult preţul final. De la 1 ianuarie, majorarea de preţ va fi de doar 1%, iar o taxă pe stâlpi nu poate să influenţeze foarte mult. ANRE va face toate calculele şi va spune exact", a spus Nită.
Ministrul a amintit că, de la 1 ianuarie, va scădea cu 10% contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi, în plus, se vor căuta metode de a reduce tarifele de transport la energie şi gaze naturale, măsuri care vor avea ca efect scăderea facturii la energie.

Florin Pogonaru : Creşterea accizelor la carburanţi se va simţi în nivelul de trai al cetăţeanului.

Majorarea preţului carburanţilor, prin creşterea accizelor, va avea, în principal, un impact asupra nivelului de trai al populaţiei şi mai puţin asupra inflaţiei, care nu va cunoaşte o creştere semnificativă, consideră preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru.

"Prin creşterea accizelor la carburanţi, sigur că efectul ar fi în primul rând asupra nivelului de trai. Nu cred că, într-o societate care în momentul de faţă are încă probleme de criză, are probleme de capacităţi de producţie nefolosite, deci există nişte impulsuri deflaţioniste foarte puternice, nu cred că vom vedea o inflaţie semnificativă, în urma acestei măsuri. Anul viitor va fi un an electoral şi asta poate induce şi o serie de presiuni inflaţioniste, dar nu din cauza creşterii preţului la carburanţi. Acela se va traduce, din păcate, în nivelul de trai al cetăţeanului român", a declarat, miercuri, Pogonaru, care a participat la o masă rotundă privind Legea insolvenţei, organizată de Consiliul Investitorilor Străini, Am Cham şi AOAR.

Victor Ponta: Cota unică se menţine.

Impozitarea va fi menţinută la 16%, TVA la pâine va rămâne în continuare redusă la 9%, fiind luată în calcul reducerea acesteia şi la alte categorii de produse, cum ar fi cele bio, a declarat premierul Victor Ponta, astăzi, în debutul şedinţei de Guvern.
"Cota unică se menţine. Este o solicitare - şi domnul Chiţoiu va da în mod sigur detalii - permanentă, nu doar a celor de la FMI, ci şi a unora dintre politicienii români. L-am văzut şi pe preşedinte astăzi (miercuri - n.r.): să impozităm PFA-urile, să impozităm drepturile de autor, să impozităm familiile pentru sănătate. Aceasta este gândirea lor, nu ştim dacă este bună sau rea, dar noi nu am fost de acord cu ea. Şi, faptul că preşedintele e de acord dovedeşte, până la urmă, cui vrea răul în perioada următoare, dar noi nu am acceptat acest lucru", a afirmat premierul.
Victor Ponta a adăugat, în context, că TVA la pâine va rămâne redusă şi în 2014.

"Şi, în mod sigur, încercăm anul viitor şi alte categorii. Eu promovez reducerea TVA pentru produsele bio, dar mai sunt şi alte produse unde putem să ne gândim la acest lucru", a adăugat premierul.

Premierul Victor Ponta le-a transmis reprezentanţilor mediului privat că se fac eforturi pentru rambursarea TVA într-un termen rezonabil şi că va începe derularea schemei privind ajutorul de minimis acordat IMM-urilor, promiţându-le că întregul proces va fi unul transparent.

"Pe cât posibil pentru perioada care a trecut, am redus birocraţia şi am continuat politica de scădere a numărului de taxe pe care le plăteşte mediul privat", a continuat Ponta, într-un mesaj adresat întreprinzătorilor prezenţi la cea de-a XXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România - TOP 2012.
Şeful Guvernului a reiterat faptul că, în urma discuţiilor cu finanţatorii internaţionali, a fost deschisă perspectiva reducerii CAS pentru angajatori începând cu a doua jumătate a anului 2014, o măsură intens cerută de mediul de afaceri, 'care sperăm nu doar că va diminua povara fiscalităţii firmelor, ci va duce şi la crearea de noi locuri de muncă în economie'.

"Vreau să cred că, de peste un an şi jumătate, Executivul USL a dus o activitate corectă în raport cu aşteptările mediului de afaceri, ţinând cont şi de contextul economic dificil în care se află atât România, cât şi Uniunea Europeană. Sunt conştient de faptul că economia românească depinde în mod decisiv de performanţa mediului de afaceri privat şi, în mod special, de dezvoltarea IMM-urilor, iar o bună parte din politicile pe care le-am aplicat la guvernare au avut în vedere această realitate', a adăugat primul ministru.

Referitor la participarea României la reuniunile Consiliului European,  Victor Ponta afirmă că important nu este cine participă, ci modul în care România este reprezentată la acest nivel, afirmând că preşedintele a vândut interesele României.
"Am văzut o decizie de astăzi a Curţii Constituţionale. Problema nu este cine merge la Consiliu, că merge preşedintele, merge primul-ministru, problema este dacă acolo te baţi pentru România sau dacă acolo vinzi România ca să-şi păstrezi tu nişte prietenii personale în caz de nevoie. Ori, eu cred că preşedintele a vândut interesele României şi când a negociat deficitul, şi când a negociat fondurile europene, iar despre agenda digitală (tema ultimei reuniuni a Consiliului UE-n.r.) bănuiesc că nu a deschis gura la Consiliul European că nu ştia", a spus Ponta.
El a susţinut totodată că România va avea la dispoziţie mai puţine fonduri europene în perioada 2014-2020 deoarece aşa a negociat preşedintele, fără niciun mandat, şi că există obligaţia încadrării în limita unui deficit extrem de mic tot pentru că preşedintele a angajat în acest sens ţara fără să întrebe pe nimeni, în 2011, alte state neavând această obligaţie.

Daniel Chiţoiu  : O decizie privind aprobarea actului normativ referitor la reducerea CAS va fi luată în aprilie 2014.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a afirmat marţi că o decizie privind aprobarea actului normativ referitor la reducerea CAS va fi luată în luna aprilie a anului 2014, când va avea loc o nouă misiune FMI.
"Ne-am angajat că actul normativ (n.r. privind reducerea cotelor de contribuţii sociale) va fi pregătit în prima parte a acestui an, iar la misiunea (n.r. FMI) pe care o vor avea în luna aprilie vom lua decizia de aprobare a actului normativ, cu aplicabilitate din semestrul doi al anului 2014. Deci, acesta este un angajament clar, ferm, nu o promisiune", a afirmat Chiţoiu, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
El a subliniat că pentru reducerea CAS nu vor fi impuse alte taxe şi impozite.

"Ce este condiţionat în document (n.r. scrisoarea de intenţie cu FMI) este condiţionat de faptul că reducerea CAS trebuie să aibă un impact bugetar neutru, adică golul matematic pe care îl va avea reducerea CAS cu 5% în a doua parte a anului, respectiv 1,85-1,9 miliarde de lei, ăsta este impactul bugetar, să fie acoperit ori prin măsurile de îmbunătăţire a colectării care au început de acum şi de reducere a evaziunii şi a fraudei fiscale (...) printr-o îmbunătăţire a administrării veniturilor. De asemenea putem să acoperim golurile din a doua parte a anului prin operarea unor tăieri de cheltuieli de la diverse capitole care nu se cheltuiesc în anul respectiv. Pentru reducerea CAS-ului nu se vor impune alte impozite sau alte taxe", a spus Chiţoiu.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a afirmat, că un angajat cu salariu mediu va plăti mai mult indirect pentru funcţionarea statului, în urma măsurilor anunţate după negocierile cu FMI.
Întrebat dacă cetăţeanul cu un salariu mediu va plăti anul viitor mai mult pentru funcţionarea statului sau mai puţin, Chiţoiu a răspuns: "Impozitarea muncii, din contră, scade. Nu ştiu dacă plăteşte mai mult pentru funcţionarea statului, poate indirect, prin cumpărarea de produse, de servicii care au impozite mai mari în ele...dar din contră, invers i se vor reduce cotele de contribuţii sociale".
Chiţoiu a fost chestionat dacă, de la 1 ianuarie, un angajat cu un salariu mediu va plăti prin toate formele prevăzute în urma măsurilor anunţate după negocierile cu FMI mai mult pentru funcţionarea statului sau mai puţin.

"Normal că va plăti mai mult indirect, am spus, pentru că aceste impozite şi taxe se regăsesc parte din ele în costuri, în preţuri. Dar acum ca să facem o evaluare cât plăteşte din salariu în plus, nu se poate face o evaluare. Asta este o întrebare ipotetică", a spus Chiţoiu.
El a afirmat că acest lucru este compatibil cu programul de guvernare.

Ana Birchall : Sesizările Preşedintelui  Băsescu la CCR au rolul de a şicana eforturile de reformă ale Guvernului şi Parlamentului.

Deputatul PSD Ana Birchall susţine că sesizările pe care preşedintele Traian Băsescu le face la CCR au rolul de a şicana eforturile de reformă pe care atât Guvernul, cât şi Parlamentul le întreprind.
"Sesizările pe care preşedintele Traian Băsescu le face, în mod frecvent, la CCR, au eminamente rolul de a şicana eforturile de reformă pe care atât Guvernul, cât şi Parlamentul le întreprind pentru a da României o reprezentare externă corectă, democratică şi echitabilă, prin emiterea unor legi importante şi foarte relevante pentru fiecare cetăţean", a declarat Ana Birchall, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.
Aceasta consideră că Traian Băsescu trebuie să lase toate instituţiile centrale ale statului să îşi îndeplinească atribuţiile legale şi constituţionale în materie de politică externă şi în materie de afaceri europene, iar decizia CCR de miercuri este un argument concludent în acest sens.

"Orice tergiversare a procesului de adoptare a unor astfel de legi, cum este şi legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, nu face altceva decât să întârzie un proces corect legislativ. Acesta este singurul scop al preşedintelui, domnia sa este concentrat pe a pune beţe în roate majorităţii parlamentare şi Guvernului şi, mult mai puţin, pe ceea ce ar trebui să fie mai bun pentru români", a spus deputatul PSD.

Ileana Crăciun  : Ministerul Culturii este total absent în viaţa muzeelor.

Fostul consilier în Ministerul Culturii Ileana Crăciun a calificat, în deschiderea Conferinţei naţionale "Realizări şi perspective în domeniul pedagogiei muzeale în muzeele cu specific de ştiinţe ale naturii din România", care se desfăşoară la Târgu Mureş, drept "regretabilă" lipsa reprezentanţilor Ministerului Culturii de la această reuniune.

"Este regretabil că nici de această dată - sau şi de această dată - există un mare absent: Ministerul Culturii. Ministerul Culturii nu este prezent, eu nu pot să vorbesc în numele său, că nu mai sunt sub oblăduirea sa. Toată viaţa am fost sub oblăduirea meseriei mele, a catedrei, la facultate şi a muzeologiei, pe care le-am slujit şi m-am străduit să le slujesc cu credinţă - studenţii şi muzeografii, muzeele au fost grădina mea de flori şi am încercat să le dau fiecăruia atâta, cât şi cum se cuvenea. Regret. Ce pot să spun? Să vă mint ce face Ministerul Culturii, care nu este?", a spus Ileana Crăciun.
"Cât priveşte prezenţa Ministerului Culturii în viaţa muzeelor, mai ales a muzeelor teritoriale: este total absentă. Îmi pare rău că vin cu negativisme. Dar acesta e adevărul adevărat", a spus Crăciun.

Cătălin Ivan: Băsescu vrea că România să se întoarcă la măsurile de austeritate din 2010.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine, comentând declaraţiile de miercuri ale şefului statului legate de taxe şi impozite, că preşedintele Traian Băsescu doreşte că România să se întoarcă la măsurile de austeritate din anul 2010.

"Traian Băsescu a arătat tuturor astăzi cât de nemulţumit este că vor creşte salariile şi pensiile pentru cei loviţi de criză, pentru cei pe care guvernarea PDL i-a îngenuncheat. Lui Traian Băsescu pur şi simplu nu îi convine că USL a reuşit să redreseze România, să o relanseze din punct de vedere economic, iar în acelaşi timp să reducă şi povara de pe umerii celor mai afectaţi", afirmă Ivan.

"Odată cu declaraţiile de astăzi ale preşedintelui se vede chiar şi mai clar diferenţa de viziune dintre USL şi PDL. Noi am adoptat un model de creştere fără austeritate, încercăm să stimulăm consumul, să atragem mari investitori, să relansăm mediul privat, să suplimentăm necesarul de bani pentru investiţii din fondurile europene care prea mult timp au stat nefolosite", afirmă Cătălin Ivan.

PNL: Proiectul privind Roşia Montană trebuie respins în Parlament şi mandatul comisiei să înceteze.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, membru în Comsia specială privind Roşia Montană, a declarat, miercuri, că votul liberalilor va fi pentru respingerea proiectului de lege transmis de Guvern, pecizând că activitatea acestui for va trebui să înceteze după respingerea proiectului.
"Din punctul de vedere al PNL acest proiect de lege aşa cum a venit de la Guvern nu poate fi susţinut, prin urmare în raportul pe care trebuie să-l realizăm în cadrul Comisiei speciale votul nostru va fi împotriva acestui proiect de lege care a venit de la Guvern. În mod normal, după ce vom da acest vot activitatea comisiei trebuie să se închidă şi se va închide, de aici încolo noi susţinând în diferite ocazii necesitatea creării unui cadrul general care să legifereze exploatările auro-argintifere din România, pentru că PNL susţine exploatarea minieră în România făcută, însă în cadru legal european, în cadru legal românesc în favoarea statului şi a cetăţenilor României", a declarat purtătorul de cuvânt al PNL.
"În mod categoric acest proiect de lege a pornit de la premise greşite şi a pornit în construcţia sa greşit, prin urmare acest proiect de lege în această formă trebuie respins, cum de altfel nu susţinem nici crearea unor condiţii speciale pentru anumite firme în alte legi sau prin alte amendamente", a mai spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, că preşedintele Traian Băsescu nu are legitimitate să comenteze măsurile economice ale Guvernului, de vreme ce în perioada guvernării PDL şeful statului a susţinut măsuri care au dus la închiderea a mii de firme mici şi mijlocii.
"Dacă cineva stă să-l mai asculte pe Traian Băsescu atunci când vorbeşte despre mediul de afaceri, despre dezvoltarea mediului de afaceri în România, cred că e o pierdere de vreme. Cu toţii am fost martori în guvernarea lui Traian Băsescu, în urmă cu câţiva ani, când a venit şi ne-a vorbit despre un nou acord cu FMI, cu toţii am fost prezenţi în România lui Traian Băsescu atunci când a majorat TVA, cu toţii am fost prezenţi aici când Traian Băsescu vorbea despre promovarea unor iniţiative ale Guvernului Boc prin care erau închise mii de firme mici şi mijlocii, prin urmare Traian Băsescu nu are niciun fel de legitimitate să vorbească pe acest subiect", a declarat Pocora.

Olanda : România să facă reforme în justiţie pentru a atrage investitorii.

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, l-a primit, luni, pe ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, Matthijs van Bonzel, ocazie cu care "cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul relaţiilor bilaterale, apreciind nivelul schimburilor comerciale ca fiind unul foarte ridicat, de natură să încurajeze şi alte proiecte viitoare comune", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei. România trebuie să facă reforme în justiţie, aşa cum a promis la aderarea la UE în 2007, pentru a atrage investiţii, scrie, pe Twitter, ambasadorul Olandei, Matthijs van Bonzel, după ce ministrul Economiei, Andrei Gerea, i-a invitat pe investitorii olandezi să investească în companiile de stat.
Pentru ca investiţiile româneşti şi străine să vină, "cel mai bine" ar fi să se facă "reforme legislative, în justiţie" şi în ceea ce priveşte corupţia, "promise în 2007 la aderarea României la UE, monitorizate prin MCV", scrie, pe Twitter, diplomatul olandez.
Totodată, Matthijs van Bonzel notează că ministrul Andrei Gerea i-a invitat pe investitorii străini să investească în companii deţinute de stat, unde "stadiul reformelor e întârziat".

ŞTIRI METEO

Joi, 7 noiembrie 2013, temperaturile vor scădea și în jumătatea de sud-est a României, astfel că la nivelul întregii țări se vor încadra în limite normale pentru această dată. Maximele vor fi cuprinse între 8 grade în Maramureș și în estul Transilvaniei și 19 grade în extremitatea de sud-vest, iar temperaturile minime se vor situa între -1 și 10 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse ploi slabe, mai ales ziua, în nord și nord-vest, iar dimineața izolat și în centru. La munte, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare, iar vântul va continua să prezinte intensificări, mai ales pe crestele înalte, unde va sufla tare. Noaptea, vântul va slăbi treptat în intensitate. În a doua parte a intervalului, izolat în zonele joase se va semnala ceață.
În Bucureşti, temperaturile vor scădea, apropiindu-se de normalul perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 5…7 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.


PERSONALITĂŢI

Piotr Ilici Ceaikovski

Piotr Ilici Ceaikovski, (n. 25 aprilie, pe stil nou 7 mai 1840, Kamsko-Wotkinski Sawod, azi orașul Ceaikovski - d. 25 octombrie, pe stil nou 6 noiembrie 1893, Sankt Petersburg) a fost un compozitor rus. A alcătuit simfonii, concerte, opere, balete și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte populare și teatre muzicale.
A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea nici un interes, motiv pentru care i-a scris surorii sale „au făcut din mine un funcționar, și încă unul prost“. În fine, în 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein.
În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. În această periodă a compus Simfonia nr.1 în sol minor, op. 13 („Vise de iarnă”). S-a împrietenit cu mai mulți membri din grupul celor cinci compozitori ruși, astfel că-i dedică uvertura fanteziei "Romeo și Julieta" fondatorului grupului, Mili Balakirev.


În vara anului 1872 compune Simfonia a 2-a în do minor (numită și „Mica Simfonie Rusă”, „Mica Rusie” sau „Ucraina”) op.17, pe teme ucrainiene și rusești, iar în iarna anului 1874 dă prima reprezentație cu un concert de pian. În vara anului 1875 compune Simfonia a 3-a.
Compune primul său balet, în 4 acte, Lacul lebedelor (libretul de V. Beghicev și V. Geltzer). Premiera a avut loc la Sankt Petersburg, la „Teatrul Mariinski”, pe 15 ianuarie 1895, dar a fost un eșec, din cauza unei nepotrivite puneri în scenă. Abia peste 30 de ani a fost definitivată trama baletului. Compune și o operă, Evgheni Oneghin, libretul fiind extras dintr-un roman de Alexandr Pușkin.
În 1890 a compus o operă în trei acte, cu șapte tablouri, pe un libret inspirat de o nuvelă de Alexandr Pușkin: Damă de pică.
În anul 1892 termină al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor” de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obține succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate și apreciate de public.
Pe data de 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce a terminat Simfonia a 6-a în Şi minor Patetica op.74, Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva.
Opera lui Ceaikovski reprezintă o fericită sinteză între operele clasice occidentale și tradiția rusă, reprezentată în epocă și de Modest Petrovici Musorgski și de Grupul celor Cinci.


S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 6 NOIEMBRIE .............

Evenimente

    1528: Conchistadorul Alvar Nunez Cabeza de Vacă devine primul european care a ajuns pe teritoriul actualului Texas
    1917: A izbucnit Revoluția Bolșevică din Rusia
    1919: S-a fondat, la Sighișoara, prin fuzionarea unor organizații politice ale sașilor și ale șvabilor, Partidul German din România, care milita pentru promovarea intereselor specifice minorității germane
    1947: În cadrul ședinței Consiliului de Miniștri, se anunță demisia miniștrilor aparținând PNL – Tătărescu
    1999: În cadrul unui referendum constituțional, australienii resping, în proporție de 54%, instaurarea republicii

S -a născut în.............

    1771: Alois Senefelder, inventator austriac a litografiei (d. 1834)
    1814: Adolphe Sax (Antoine-Joseph), inventator de instrumente muzicale (saxofon), francez de origine belgiană (d. 1894)
    1825: Charles Garnier, arhitect francez, cunoscut pentru proiectele pe baza cărora s-au construit Opera din Paris și cazinoul din Monte Carlo (d. 1898)
    1851: Charles Dow, economist american (d. 1902)
    1861: James Naismith, medic și pedagog canadian, inventatorul baschetului (d. 1939)
    1865: William Boog Leishman, medic englez care a descoperit vaccinul contra febrei tifoide (d. 1926)
    1882: Aurel Vlaicu, inginer și pilot român (n. 19 Noiembrie 1882 - d. 13 Septembrie 1913)
    1893: Edsel Ford, investitor american (d. 1943)
    1944: Ioan Robu, arhiepiscop romano-catolic de București, membru de onoare al Academiei Române
    1945: Rita Pavone, cântăreață italiană de şlagăre
    1947: Alex Ștefănescu, critic literar român
    1949: Olga Delia Mateescu, scriitoare, actriță româncă de teatru și film
    1952: Michael Cunningham, scriitor american

Decese...................

   1976: Ilie Lazăr, jurist și politician român (n. 1895)
    1893: Piotr Ilici Ceaikovski, compozitor rus (n. 1840)
    1988: Theodor V. Ionescu, fizician și inventator român (n. 1899)
    1998: Niklas Luhmann, sociolog german (n. 1927)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More