Se afișează postările cu eticheta anaf. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anaf. Afișați toate postările

luni, 5 august 2013

5 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Timpul este un tămăduitor infailibil care vindecă fără niciun leac rănile sufletului."( Guy de Maupassant)


Vasile Blaga: Lista candidaţilor PDL la europarlamentare va fi definitivată în această toamnă.

Lista finală a candidaţilor democrat-liberali la alegerile europarlamentare va fi definitivată în toamna acestui an, a anunţat luni preşedintele PDL, Vasile Blaga, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.
"Avem, deocamdată, înregistrate cereri la organizaţii. Ele vor fi analizate pe parcursul toamnei şi, ţinând cont şi de implicarea fiecăruia în activitatea partidului, vom stabili forma finală a listelor", a declarat liderul PDL.
Despre candidatura Monicăi Macovei pentru un nou mandat de europarlamentar pe listele PDL, Vasile Blaga a spus: "Doamna Macovei şi-a depus cererea de intenţie la organizaţia de Bucureşti, să candideze din partea PDL desigur".
Întrebat în legătură cu o alianţă între democrat-liberali şi PNL, Blaga a răspuns că este prematură o astfel de discuţie având în vedere că liberalii au un proiect comun cu PSD în cadrul USL.
"Sunt colaborări în teritoriu între organizaţiile noastre şi, deja, le-aţi evidenţiat şi altele vor avea loc în continuare, dar în acest moment PNL are un obiectiv comun cu PSD în USL, candidatura la prezidenţiale. E prematur să ne pronunţăm", a explicat Vasile Blaga.

Ministerul Educaţiei Naţionale : 79,89% - procentul de promovare la Titularizare 2013.

Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, din data de 30 iulie, înainte de soluţionarea contestaţiilor, este de 79,89%, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale. Au fost evaluate lucrările a 29.509 de candidaţi. Dintre aceştia, 14.098 de candidaţi (47,78%) au obţinut note între 7 şi 10, iar 9.476 de candidaţi (32,11%), note între 5 şi 7. 160 de candidaţi au obţinut nota 10 (cei mai mulţi în Bucureşti - 19).
Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (56,82%), iar cel mai scăzut procent, la acelaşi capitol, în judeţul Mehedinţi (30,02%). 5.935 de participanţi au obţinut note sub 5.
Contestaţiile se depun în perioada 5-6 august la sediile inspectoratelor şcolare judeţene (astăzi, 5 august, imediat după afişarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv mâine, 6 august, între orele 8.00 şi 15.00). Afişarea rezultatelor finale are ca termen data de 8 august.

Agenţia Naţională Antidrog :  Program de formare în domeniul antidrog destinat personalului DGASPC.

Un număr de 60 de psihologi şi asistenţi sociali de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) vor beneficia de un program de formare iniţială în domeniul antidrog ce va fi derulat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) în parteneriat cu DGASPC Sector 6. Potrivit unui comunicat al ANA, sesiunile de formare vor debuta în octombrie şi se vor realiza prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor. Demersul formativ urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe ale specialiştilor DGASPC privind influenţa drogurilor ilegale asupra consumatorilor, aceştia urmând a fi familiarizaţi cu aspecte precum tendinţele fenomenului consumului şi traficului de droguri în România, principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, semnele consumului de droguri, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente, noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri, fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive.

"Bucharest Summer University" : 11-25 august, la cea de-a IX-a ediţie.

Studenţii din 26 de ţări vor participa, în perioada 11-25 august, la cea de-a IX-a ediţie a Şcolii internaţionale de vară "Bucharest Summer University" care îşi propune dezvoltarea perspectivelor participanţilor prin dialog şi dezbateri cu specialişti atât din mediul academic, cât şi din mediul de afaceri.
Ediţia din acest an îşi propune să îi familiarizeze pe participanţi, studenţi la ciclurile licenţă, masterat sau doctorat, din Albania, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Danemarca, Germania, Brazilia, Mexic, Grecia, Ungaria, Italia, Kazahstan, Muntenegru, Maroc, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina, Nigeria, Statele Unite ale Americii, Anglia cu mai multe concepte fundamentale din domeniul economic. Participanţii vor putea să înveţe despre cum va influenţa evoluţia economiei viitorii antreprenori şi manageri, despre impactul unui sistem de contabilitate în concordanţă cu măsurile de natură financiară sau strategii competitive ale corporaţiilor. Evenimentul este organizat de Academia de Studii Economice, Asociaţia Absolvenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti (Alumni ASE) şi Uniunea Studenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti, prin intermediul Senatului Studenţilor, în parteneriat cu Fundaţia "Dan Voiculescu" pentru Dezvoltarea României.

ANAF: Numărul de posturi la nivelul instituţiei rămâne acelaşi.

Numărul de posturi la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rămâne acelaşi, în cadrul procesului de reorganizare structura organizatorică a instituţiei devenind mai flexibilă, funcţie de amploarea activităţii desfăşurate pe regiunile stabilite, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, luni, AGERPRES.

"Astfel, o parte dintre funcţionarii publici vor primi preavize şi vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat mai devreme, în funcţie de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităţilor deficitare (Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecţie fiscală, IT, juridic, executare silită, etc). În următoarele şapte zile, lista tuturor posturilor vacante va fi definitivată, publicată la sediile unităţilor fiscale teritoriale ale ANAF şi postată pe Portal pentru a putea fi consultată de către toţi funcţionarii publici. În cazurile în care pentru acelaşi post optează doi sau mai mulţi funcţionari publici, se va organiza concurs pentru ocuparea funcţiei de execuţie sau de conducere", se spune în comunicat.

BNR  : A redus dobânda cheie de la 5% la 4,5% pe an.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, luni, reducerea ratei dobânzii de politică monetară, de la 5% la 4,5% pe an, mai mult decât se aşteptau analiştii financiar bancari, care anticipau o scădere la 4,75%, banca centrală menţinând totodată ratele rezervelor minime. Consiliul de Administraţie al BNR a aprobat şi raportul trimestrial asupra inflaţiei, care va fi prezentat miercuri într-o conferinţă de presă. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va prezenta luni, 5 august, comunicatul detaliat pe tema şedinţei CA, într-un briefing de presă. Cei mai mulţi analişti financiar-bancari credeau că BNR va reduce luni dobânda de politică monetară de la 5% la 4,75%. Ei anticipau, totodată, că rezervele minime obligatorii vor rămâne nemodificate atât pentru pasivele în lei, cât şi pentru cele în valută.

Direcţia Naţională Anticorupţie : A primit o plângere penală în cazul neregulilor din Portul Constanţa.

Grup Servicii Petroliere a înaintat o plângere penală către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva conducerii Portului Constanta care este acuzată că a încheiat pe 1 februarie, cu o firmă olandeză, un contract păgubos pentru stat în vederea realizării digului de larg. Potrivit plângerii penale, directorii Portului Constanta ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra interselor persoanei şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Principala acuzaţie este modificarea contractului de achizite după momentul finalizării procedrii de selectrie, în sensul diminuării costurilor aferente construcţiei proiectului. Directorii Portului Constanţa au semnat două contracte cu două firme olandeze, unul de construcţie şi unul de consultanţă, pentru construirea digului de larg. Potrivit unui raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor obţinut de HotNews, ambele acorduri contractuale au fost modificate după adjudecare, în favoarea firmelor olandeze şi în dauna statului.
În plângerea penală se arată că autoritatea contractantă a stabilit un cost zero pentru toate utilităţile aferente proiectului, instituind astfel cheltuieli majore în sarcina fondurilor publice care urmează să achite aceste utlitati. Aceste modificări ale contractului (cel de construire) au fost realizate prin excluderea a secţiuni întregi din contractul care a fost prezentat iniţial participanţilor la procedura de atribuire. "În acest sens, deturnarea scopului legii în sensul modificării contractului după placul părţilor contractante tinde să adâncească neîncrederea în capacitatea statului român de a supraveghea respectarea legii şi aplicarea acesteia în limitele stabilite implicit prin aceasta", se mai arată in plângere.

Grecia : Vrea să vândă Eurobank în două etape.

Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară a preluat controlul Eurobank, respectiv 94% din acţiuni, după ce a recapitalizat instituţia de credit cu fonduri puse la dispoziţia statului elen printr-un program finanţat de ţările din zona euro şi FMI.
Planul, care se află în faza stabilirii detaliilor finale, prevede intrarea în acţionariat a unui investitor privat cu un pachet de acţiuni de 30-40%, printr-o majorare de capital care ar putea avea loc în primul trimestru al anului următor, scrie Kathimerini.
Pregătirile pentru această primă etapă fac imposibilă vânzarea de acţiuni mai devreme de începutul anului următor, notează publicaţia.
Participaţia investitorului privat va creşte ulterior peste pragul de 50%.

China : Se pregăteşte să renunţe la politica copilului unic.

Potrivit agenţiei oficiale de presă Xinhua, Comisia de Planificare Familială pregăteşte propuneri de ridicare a interdicţiei privind naşterea unui al doilea copil, dacă oricare dintre părinţi este un copil unic. Purtătorul de cuvânt al agenţiei a declarat că scopul acestor măsuri vizează "îmbunătăţirea" politicii privind familia şi confirmă informaţiile scurse către presă, potrivit cărora se pregăteşte o schimbare majoră în acest sens.
Potrivit The Daily Telegraph, se aşteaptă ca noile norme să intre în vigoare la începutul anului viitor şi ar putea fi extinse la toate familiile până în 2015.
Politica copilului unic datează, în forma sa originală, din 1971, şi a condus până în prezent la 336 de milioane de avorturi şi la 222 de milioane de sterilizări, de multe ori prost executate în regiunile sărace. Abuzurile recente au provocat scandal, în condiţiile în care pe internet au circulat fotografii cu o tânără mamă, întinsă alături de un copil pe deplin dezvoltat, după ce a fost luată de poliţie pentru că nu şi-a putut plătit "taxa de compensare socială" pentru un copil ilegal. Tânăra a fost nevoită să facă avort, chiar înainte de naşterea naturală.

Pakistan: Cel mai înalt nivel de alertă teroristă decretată la Islamabad.

Autorităţile pakistaneze au decretat luni în capitala ţării Islamabad cel mai înalt nivel de alertă teroristă după ce au primit informaţii despre un atac în pregătire împotriva sediului forţelor aeriene, relatează luni canalul de televiziune pakistanez Geo Tv, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti.
Câteva unităţi ale forţelor pakistaneze de securitate au desfăşurat duminică operaţiuni în munţii situaţi la nord de Islamabad. Mai mulţi presupuşi militanţi islamişti au fost reţinuţi în urma acestui raid. Trupele de securitate din zona montană au primit comanda să rămână pe poziţiile ocupate până la sfârşitul măsurilor pentru prevenirea ameninţării teroriste.
Poliţia din Islamabad şi-a multiplicat numărul patrulelor pe străzile capitalei, sporind securitatea din jurul instituţiilor guvernamentale şi de stat, precum şi în locurile dens populate şi circulate şi la obiectivele de infrastructură

ŞTIRI METEO

MARŢI  6 AUGUST 2013


Vremea în România va fi caniculară în regiunile vestice şi sud-vestice şi călduroasă în cea mai mare parte a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 37 de grade, iar cele minime între 13 și 23 de grade. Cerul va prezenta înnorări în zona de nord-est a țării și în Carpații Orientali, unde izolat vor fi ploi şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Pe litoral, cerul va senin, vântul va bate slab, dinspre vest, iar maxima zilei va atinge 28° Celsius. În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, cu cer variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 18…20 grade.


PERSONALITĂŢI

Guy de Maupassant

Henri René Albert Guy de Maupassant  (n. 5 august 1850 — d. 6 iulie 1893) a fost un scriitor francez din secolul al XIX-lea. Este unul dintre precursorii povestirii moderne. Ca protégé al lui Flaubert, povestirile sale sunt caracterizate de economia stilului și un dénouement (deznodământ) eficient și natural. A scris de asemenea și șase nuvele. Mai multe dintre povestirile sale descriu inutilitatea războiului și pe civilii inocenți care sunt zdrobiți în calea sa - multe se desfășoară pe perioada Războiului Franco-Prusac din anii '1870. Talent mai degrabă viguros decât rafinat, fără neliniști metafizice, Maupassant nu avea mari disponibilități afective, nici idei care să-l conducă la deformarea realității; nici inima nu-i pretindea să o hrănească cu iluzii, nici spiritul nu căuta răspunsuri sau vreo demonstrație. Format sub directa îndrumare a lui Flaubert, a învățat să surprindă caracterul original și particular al lucrurilor, să aleagă expresia care scoate la iveală acest caracter. Odată format după calapodul maes-trului, Maupassant s-a apucat să scrie nuvele, povestiri scurte și romane, remarcabile prin acuitatea ob-servației și prin simplitatea frustă și robustă a stilului. În cazul lui Maupassant, nu se poate vorbi de o filozofie profundă. El țintește latura urâtă din om, mediocritatea și violența lui, egoismul lui atroce, omul puternic și viclean în funcție de temperament și condiție socială vânând plăceri și bani, satisfacerea poftelor fizice și obținerea de bunuri materiale. În evoluția personajelor sale, nici urmă de excese filo-zofice, dar nici de excludere a priori a psihologiei. Personajele sunt trupuri, dar și spirite și suflete.

Bel-Ami, primul mare roman al lui Maupassant, publicat în 1885, sub formă de foileton în revista pariziană Gil Blas, urmărește ascensiunea socială a lui Georges Duroy, - bărbat ambițios și seducător, bel-homme, arivist și oportunist - de la un simplu funcționar la centrala căilor ferate a regiunii de Nord, până în vârful piramidei sociale pariziene, grație amantelor și cardăşiei dintre marea finanțare, politică și presă.
Scriitor prolific - peste 300 de nuvele și povestiri scurte, 6 romane, 3 piese de teatru, un volum de versuri și 3 volume de impresii de călătorie - Guy de Maupassant rămâne una din figurile de seamă ale literaturii franceze din secolul al XIX-lea.

John Huston

John Marcellus Huston (n. 5 august 1906, Nevada, Missouri - d. 28 august 1987, Middletown, Rhode Island) a fost un celebru regizor american de film și scenarist, laureat cu Premiul Oscar.
A regizat printre altele și renumitele filme clasice: Șoimul maltez (1941), The Asphalt Jungle (1950), Comoară din Sierra Madre (1948), Key Largo (1948), Regina africană (1951),
Drumul spre victorie (1981) și Onoarea familiei Prizzi (1986). A fost fiul actorului Walter Huston şi tatăl actriţei Anjelica Huston şi a rămas o legendă a Hollywoodului prin cele 40 de filme realizate. A murit de emfizem pulmonar la 28 august 1987.




Marin Preda 

Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — d. 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un academician, nuvelist, romancier, scriitor și director de editură român.
La 5 august 1922, în comună Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.


În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” pubică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvelă care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvelă Chinuri.
Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru.
În 1960-1961, citește marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.
În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.
Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.
În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Națională (parlamentul). Între 1975 și 1980 locuiește în București pe stradă (pictor) Alexandru Romano nr.21. Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi dispărut. Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”.
În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.

La mulţi ani!

Dan Grigore

Dan Grigore (n. 6 august 1943, București) este un muzician român, pianist și profesor de pian. Se naște în București, în timpul celui de al doilea Război Mondial. Tatăl său, Nicolae Grigore, era un ofițer aviator de elită, instruit la Academia Militară din Bucureşti (șef de promoție) și apoi bursier timp de doi ani la Paris. Talentul muzical l-a moștenit însă de la mama sa, remarcabil înzestrată în acest sens. Sub influența ei, începe să cânte la pian de la vârsta de 3 ani și se va dedica unei cariere muzicale Începe să studieze pianul și teoria muzicală la vârsta de 6 ani, cu Eugenia Ionescu. Continua studiul cu Florica Musicescu (arta pianistică) și academicianul Mihail Jora (armonie și compoziție), profesor al lui Dinu Lipatti și prieten apropiat al lui George Enescu. În perioada 1962-1964 studiază la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg, la clasa profesoarei Tatiana Kravcenko. Între 1965-1967 își continuă studiile la Universitatea Naţională de Muzică din București, unde din 1966 studiază sub îndrumarea Cellei Delavrancea, cu care va colabora și cu care va stabili o prietenie artistică de lungă durată. Între 1969-1970, la recomandarea lui Mihail Jora, primește Bursa Herder și studiază la Academia de Muzică din Viena (clasa profesorului Richard Hauser). Datorită refuzului său de a -l sprijini public pe Nicolae Ceaușescu, este marginalizat și statul român îi interzice să mai călătorească în străinătate, respingându-i bursele de studii obținute ulterior: bursa acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau (1968), bursa de doi ani la Universitatea Madison - Wisconsin - SUA (1969-1971) și bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache (1979). De asemenea i se interzice să mai susțină concerte în străinătate. În 1987 primește o invitație din partea guvernului american pentru o călătorie de o lună în Statele Unite în cadrul programului Internaţional Visitor. Invitația este refuzată de Elena Ceaușescu personal.




Debutează la vârsta de 14 ani, într-un concert cameral Enescu, alături de soliști consacrați. Între 1961-1965, printr-o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu, capătă dreptul de a folosi pianul lui George Enescu. Este laureat al Concursului internațional George Enescu, la edițiile din 1961 și 1967. În 1968 este laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal. Cella Delavrancea, printr-o serie de articole entuziaste, îl face cunoscut într-o perioadă în care era ignorat de criticii oficiali. Reputația sa este în continuă creștere și primește numeroase invitații, atât în Europa de Vest, cât și în Est. Marginalizat de regimul Ceaușescu, i se interzice să mai concerteze în străinătate. În 1979 devine Solist al Filarmonicii George Enescu din București, ca urmare a unor emisiuni ale postului de radio Europa Liberă, în care era blamată marginalizarea sa de către regim.
După căderea regimului Ceaușescu, are o bogată activitate concertistică, susținând concerte la Tokio, Kyoto, Osaka, Anvers, Berlin, München, Budapesta, Birmingham, Cardiff, Paris, Roma, Ierusalim, Tel Aviv, Madrid, Barcelona, Copenhaga etc. În 1996 susține trei concerte împreuna cu Orchestra Filarmonică din München, sub bagheta dirijorului Sergiu Celibidache, la München. Acestea au fost ultimele concerte ale marelui dirijor, care l-a apreciat foarte mult, Dan Grigore fiind singurul pianist român cu care acesta a colaborat.
Debutează în activitatea didactică în anul 1967, când primește o clasă de pian la Conservatorul de Muzică din București. Va activă la această catedră până în anul 1979, când este constrâns de autoritățile vremii să renunțe la clasa de pian. După Revoluția din 1989 și prăbușirea regimului comunist, își reia activitatea didactică la cererea studenților, în calitate de profesor de pian la Universitatea de Muzică din București. Între 1996 - 1999 este profesor la Universitatea de Muzică din Cluj. În anul 2000 devine șef al catedrei de pian de la Universitatea de Muzică din București. Este și Prorector de Onoare al Universității de Muzică București, din anul 2000. Ca profesor, susține masterclass-uri și conferențiază la Birmingham, Tokyo și Sorrento.

Premii și distincții

    - Dublu laureat al Concursului internațional "George Enescu", edițiile 1961 și 1967
    - Laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal, 1968
    - Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, acordat de Guvernul Francez în februarie 1999
    - Decorat cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român în 2000
    - Premiul Asociației Criticilor Muzicali
    - Premiul Discului pentru CD-ul Recital Chopin live
    - Doctor Honoris Causa al Universității de Arte George Enescu din Iași în 2005
    - Decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român în 2007

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 5 AUGUST...............

Evenimente

    1424: Prima mențiune a vămii Calafat.
    1583: Exploratorul Humphrey Gilbert a înființat prima colonie engleză în America de Nord, orașul St. John's, astăzi în provincia Newfoundland și Labrador din Canada.
    1858: Omul de afaceri american Cyrus West Field și colegii săi au terminat instalarea primului cablu telegrafic transatlantic.
    1882: Cetshwayo kaMpande, ultimul rege suveran al Zulu sosește la Londra pentru o audiență cu regina Victoria
    1926: Harry Houdini realizează cea mai mare realizare a sa: petrece 91 de minute sub apă, într-un rezervor sigilat, înainte de a evada.
    1929: Greva minerilor de la Lupeni (5-6 august).
    1960: Burkina Faso devine independentă față de Franța.
    1962: Nelson Mandela este întemnițat. El va fi eliberat abia în 1990.
    1966: The Beatles lansează albumul Revolver.

S -a născut în............

    1540: Joseph Justus Scaliger, astronom francez (d. 1609)
    1623: Antonio Cesti, compozitor italian (d. 1669)
    1802: Niels Henrik Abel, matematician norvegian (d. 1828)
    1811: Ambroise Thomas, compozitor francez (d. 1896)
    1813: Ivăr Aasen, poet norvegian (d. 1896)
    1844: Ilia Repin, pictor rus (d. 1930)
    1850: Guy de Maupassant, scriitor francez (d. 1893)
    1866: Carl Harries, chimist german (d. 1923)
    1869: J. C. W. Beckham, politician american (d. 1940)
    1877: Tom Thomson, pictor canadian (d. 1917)
    1883: Constantin Bedreag, fizician român (d. 1963)
    1889: Conrad Aiken, scriitor american (d. 1973)
    1905: Wassily Leontief, economist rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1999)
    1906: John Huston, regizor american (d. 1987)
    1906: Ettore Majorana, fizician italian (d. 1938)
    1907: Niculae Comănescu, alpinist român (d. 1936)
    1911: Robert Taylor, actor american (d. 1969)
    1922: Marin Preda, scriitor român, membru al Academiei Române (d. 1980)
    1930: Neil Armstrong, astronaut american, primul om care a pășit pe Lună (d. 2012)
    1938: Rodica Popescu Bitănescu, actriță româncă
    1943: Dan Grigore, pianist român, elev al Cellei Delavrancea și al lui Mihail Jora
    1968: Marine Le Pen, politiciană franceză

Decese

      882: Ludovic al III-lea al Franței (n. 863)
    1729: Thomas Newcomen, inventator englez (n. 1663)
    1792: Frederick North, Lord North, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1732)
    1957: Heinrich Otto Wieland, chimist german, laureat Nobel (n. 1877)
    1895: Friedrich Engels, filosof și militant socialist german (n. 1820)
    1901: Prințesa Victoria, împărăteasă a Germaniei, fiica reginei Victoria (n. 1840)
    1946: Wilhelm Marx, avocat și politician german, al 17-lea cancelar al Germaniei (n. 1863)
    1962: Marilyn Monroe, actriță americană (n. 1925) 
    1976: Vasile Zăpârțan, preot român unit, adversar al regimului comunist (n. 1918)
    1983: Bart Jan Bok, astronom american de origine olandeză (n. 1906)
    1984: Richard Burton, actor britanic (n. 1925)
    1998: Coca Andronescu, actriță română de teatru și film (n. 1932)
    2000: Sir Alec Guinness, actor britanic de teatru și film (n. 1914)
    2007: Florian Pittiș, actor și interpret român (Pasărea Colibri) (n. 1943)




marți, 23 iulie 2013

23 iulie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

”Sunt înţelepţi şi cei tineri, şi cei frumoşi, numai că mai rar.” (Homer)

FELICITĂRI!

Elevi români medaliaţi la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada.

Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, s -a desfăşurat în perioada 17-24 iulie, în localitatea Yakutsk din Republica Sakha (Federaţia Rusă),  unde au participat peste 150 de concurenţi din România, Federaţia Rusă, Bulgaria, Serbia şi Macedonia.
La matematică elevii au cucerit trei medalii de aur - Simona Diaconu (clasa a X-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Ioan Laurenţiu Ploscaru (clasa a IX-a/Colegiul Naţional "Alexandru Lahovari" din Râmnicu Vâlcea) şi Paul Gabriel Muscă (clasa a XI-a/ Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), respectiv o medalie de bronz - Andreea Măgălie (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, medaliată cu argint la ediţia precedentă).
Trei medalii de aur au fost obţinute şi la informatică: Rareş Darius Buhai (clasa a X-a/Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa, laureat cu aur şi anul trecut), Valentin Marius Hârşan şi Marius Gavrilescu, ambii elevi în clasa a X-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.
La fizică a fost obţinută o medalie de aur - Ioan Ignat (clasa a X-a/ Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, posesor al unei medalii de aur şi la ediţia din 2012) şi două medalii de argint - Raul Alex Pipis (clasa a XI-a/Colegiul Naţional "Iancu de Hunedoara" din Hunedoara) şi Horia Petru Nicolăescu (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).
La chimie au fost obţinute două medalii de aur - Vlad-Mihai Mandric (clasa a X-a/Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Bucureşti), Cristian David Călin (clasa a XI-a/Colegiul Naţional "Costache Negruzzi" din Iaşi, medaliat cu argint anul trecut) şi o medalie de argint - Radu Costin Bîzgă-Nicolescu (clasa a XI-a/Colegiul Naţional "Ion C. Brătianu" din Piteşti).
Olimpicii români revin în ţară miercuri seară.

Preşedintele Traian Băsescu : Declaraţii, luni 22 iulie - Palatul Cotroceni.

"Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am invitat niciun primar PDL să vină în Mişcarea Populară. Nicio legătură nu am avut cu ce s-a întâmplat la Argeş după ce am fost eu ieri. Habar nu am avut că se întâmplă. Orice primar, orice om care a fost acolo poate să confirme că nu am invitat pe nimeni să plece din PDL".

"Vreau să fac o precizare în spaţiul public - şi acesta este un alt motiv de îngrijorare pentru mine legat de privatizarea CFR Marfă - membrii Cabinetului au vehiculat ideea că se aşteaptă întâi avizul Consiliului Concurenţei, ceea ce este o minciună. Consiliul Concurenţei nu avizează decât după semnarea contractului. Pentru semnarea contractului de privatizare, domnul prim-ministru, care apreciază atât de mult modul în care s-a făcut privatizarea, trebuie să emită o hotărâre de Guvern în care să se constate îndeplinirea condiţiilor de privatizare şi desemnarea unui câştigător şi să dispună semnarea contractului. Abia din acel moment curg termenele pentru depunerea banilor de către câştigătorul contractului."
"Marea mea problemă - şi aici, cu siguranţă, domnul prim-ministru ştie mult mai bine ca mine şi înţelege, eu, nefiind în Executiv, nu am cum să înţeleg atât de bine - marea mea problemă este că, ştiind despre câştigător că are oarecare credite pe propria companie, ştiind că acum trebuie să împrumute circa 200 de milioane să plătească nouă companie, din ce va face investiţii să modernizeze compania, pentru că discutăm - aşa s-a stabilit în CSAT - să se facă o privatizare cu un investitor strategic. Dacă în momentul de faţă investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania şi nu îi găseşte, cel puţin până în momentul de faţă, nu sunt prea multe bănci dispuse să finanţeze cele 200 de milioane, de unde o să ia bani să investească în modernizarea companiei?".

"Iată care sunt elemente, în primul rând o chestiune de imagine a domnului Silaghi, în al doilea rând, o chestiune de responsabilitate pentru privatizare, care mă fac să continuu să reflectez la varianta Silaghi. Vă pot spune că, în mod legal, ministrul interimar al Transporturilor îşi termină mandatul pe 25 august, iar eu anunţ public că voi lua o decizie definitivă - n-am reuşit să schimb opţiunea celor doi (a premierului şi a preşedintelui Senatului cu privire la propunerea Silaghi pentru portofoliul Transporturilor - n .r) - cu privire la domnul Silaghi pe data de 23 august. Voi lua o decizie vineri, 23 august, dacă resping sau, cu toate argumentele pe care le-am adus, dacă accept desemnarea domnului Silaghi. Dar până atunci ar fi timpul să se semneze sau să se respingă desemnarea contractului de privatizare (a CFR Marfă - n.r.), şi n-aş vrea să-l văd pe Silaghi, chiar aşa cum e, că devine ţapul ispăşitor al unei operaţiuni de privatizare, eventual de tipul Oltchim".

"Cred că, dată fiind conjunctura de la Transporturi, singura soluţie corectă este că ministrul interimar al Transporturilor, care cunoaşte şi public a apreciat procesul de privatizare la CFR Marfă, să rămână în funcţie măcar până la semnarea contractului, a contractului de privatizare".

"O a doua problemă, care de data aceasta mi se pare extrem de importantă şi, oricâte acorduri de coabitare ai avea, ele nu înseamnă şi minciună prin omisiune de a informa. Aş vrea să spun câteva cuvinte despre acordul de parteneriat între Guvernul României şi Comisia Europeană. După cum ştiţi, acest acord este un document care trebuie finalizat cât mai curând şi care se constituie în baza de pregătire a absorbţiei fondurilor din exerciţiul bugetar 2014 - 2020". Şeful statului a precizat că nu este posibil ca în acordul de parteneriat cu CE să nu fie evidenţiate, incluse, obiectivele pe care ni le-am asumat în Strategia UE 2020.
."Asta arată că oamenii de la Guvern care au elaborat acest acord de parteneriat habar n-au care sunt relaţiile dintre România şi Uniunea Europeană din punct de vedere al obiectivelor pe termen lung, obiective pentru care, în principal, s-au alocat banii, cele 40 de miliarde care sunt alocate României pentru perioada 2014 - 2020. Cea mai ridicolă observaţie mi se pare aceasta, că între acordul de parteneriat şi programul naţional de reformă care a fost transmis la începutul anului la Comisia Europeană, precum şi recomandările specifice de ţară de la Consiliul din iunie, nu se reflectă a exista o corelare. Aşa ceva este greu de imaginat, că nu îţi corelezi planul naţional de reformă cu obiectivele de ţară anunţate şi cu raportul de la recomandările specifice de ţară de la ultimul Consiliu European, din 27 - 28 iunie".

"Menţin şi susţin cu tărie această declaraţie", a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni, întrebat dacă îşi menţine afirmaţia de săptămâna trecută, privind operaţiunea neautorizată pe teritoriul altui stat în cazul Omar Hayssam.

"Nici nu am să dau indicaţii Guvernului ce are de făcut, că nu e atribuţiunea mea, spun public doar un lucru: dacă au nevoie de ajutor, sunt gata să-i ajut, pentru că ştiu ce ar trebui făcut, dar numai dacă au nevoie de ajutor. Dar motivul ieşirii mele - şi vă asigur că nu am enumerat decât câteva din formulările extrem de neplăcute, sunt multe altele - motivul semnalului pe care îl trag public este că riscăm să intrăm în exerciţiul bugetar 2014 - 2020 la fel de nepregătiţi cum am intrat la 1 ianuarie 2007 şi riscăm acelaşi proces de întârziere şi de pierdere de fonduri europene, iar aici nu avem dreptul să ne jucăm de-a 'îi trag, bine, nu-i trag, bine'. Pentru că ăştia nu sunt nici banii lui Băsescu, nici banii lui Ponta, nici banii ministrului pentru fonduri europene, Teodorovici, nici banii nimănui. Sunt bani destinaţi modernizării României pentru români. Sunt bani destinaţi creării de locuri de muncă. Sunt bani destinaţi dezvoltării ţării."

Marian Jean Marinescu : Guvernul trebuie să-şi dea demisia.

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, a criticat Guvernul că nu a semnat încă un acord de parteneriat cu Comisia Europeană privind atragerea de fonduri europene pe perioada 2014-2020 şi a cerut demisia Executivului, atrăgând atenţia că România riscă să întârzie absorbţia banilor europeni până în 2015, în loc de 1 ianuarie 2014.
"În reuniunea Biroului Permanent de astăzi (luni - n.r.) am discutat un subiect care nouă ni se pare extrem de important şi cu consecinţe extrem de importante, dar şi grave pentru România prin modul în care este abordat. Este vorba de acordul de parteneriat cu Comisia Europeană. (...) Conform noilor regulamente pentru politica de coeziune, există un acord de parteneriat care trebuie elaborat şi încheiat cu Comisia Europeană. Acest acord se referă la absolut toate fondurile europene, inclusiv fondul de dezvoltare rurală şi plăţile directe. Este vorba de peste 39 de miliarde de euro în acest acord.(....) Comisia trimite periodic un document cadru pentru elaborarea acordului care ţine cont de negocierile între Parlament şi Comisie pe toate regulamentele şi în special pe regulamentul comun pentru toate fondurile. Ultimul astfel de document cadru a fost trimis la sfârşitul lui aprilie. Documentul trimis de Guvernul Ponta este datat 31 mai. Din informaţiile pe care eu le am de la Comisie, acest document este în continuare imatur, aşa cum a fost caracterizat la prima încercare în februarie", a declarat vicepreşedintele PDL la o conferinţă de presă.
"După părerea mea, nu este posibil să înceapă în situaţia în care se află acest acord în acest moment şi cred că ar trebui să vină alt Guvern să facă ceea ce acest Guvern Ponta nu a fost în stare să facă. Este o situaţie foarte periculoasă pentru fondurile europene 2014 care ar putea contribui foarte mult la trecerea peste criză, la creşterea economică, la crearea de locuri de muncă, mai ales, lucruri care ne interesează foarte mult. Această propunere a Guvernului nu se bazează pe niciun fel de strategie elaborată, aşa cum ar fi trebuit, în agenţiile de dezvoltare regională din toată ţara. (...) Acest document este complet imatur, nu are niciun fel de bază, nu ţine cont de Strategia 2020 (Strategia Europa 2020 - n.r.).(...) Deci, după părerea mea, chiar cu eforturi, nu cred că vom putea fi în situaţia de a accesa fonduri de la 1 ianuarie 2014. Vom începe, probabil, tocmai din 2015 să accesăm fonduri.(...) Deci, după părerea mea, acest Guvern trebuie să-şi dea demisia, trebuie să plece, pentru că banii europeni pe 2014-2020 sunt un subiect foarte important pentru România în următoarea perioadă. (...) Nu există niciun fel de colaborare între miniştri. Se vede clar că nu s-a făcut o coordonare a acestui document, nici de către ministrul Teodorovici, nici de către primul-ministru Ponta", a declarat Marian Jean Marinescu.
Referitor la CFR Marfă, Marian Jean Marinescu a declarat : "Vom vedea care va fi decizia până la urmă, însă, după părerea mea, indiferent cine va fi ministru la Transporturi, subiectul CFR Marfă va rămâne acelaşi. Modalitatea de licitaţie de la CFR Marfă, un nou Oltchim. Nu cred că această licitaţie se va încheia aşa cum ar fi trebuit să se încheie. A fost organizată prost. Nu îndeplineşte, după părerea mea, condiţiile Uniunii Europene. Nu poţi să converteşti datorii în acţiuni după ce s-au depus ofertele. Deci, indiferent cine va fi ministru, după părerea mea acea procedură va rămâne un dezastru".

Mişcarea Populară  : Va fi înregistrată ca partid politic.

"Mâine (marţi 23 iulie) depunem actele pentru înregistrarea partidului. Până la organizarea Congresului, voi coordona activitatea", a declarat ieri,  Eugen Tomac.
Tomac şi-a înaintat vinerea trecută în scris demisia din Partidul Democrat Liberal (PDL, în Opoziţie), document în cuprinsul căruia a mulţumit colegilor şi conducerii formaţiunii pentru colaborarea avută. Partidul Mişcarea Populară (PMP) ar urma să promoveze şi să susţină 15 obiective principale în plan politic, economic, social şi administrativ, proiecte anunţate la finele lunii mai de Fundaţia Mişcarea Populară.
Demersul economic al PMP vizează limitarea prin Constituţie a deficitului bugetar la 3% din PIB şi a unui plafon maxim al datoriei publice de 60% din PIB, alocarea anuală din bugetul de stat a minim 10% pentru investiţii, reducerea impozitelor şi nivelului contribuţiilor sociale şi stabilirea unor raporturi între salarii şi pensii care să stimuleze munca, privatizarea sau management privat pentru toate proprietăţile statului care nu au importanţă strategică, deduceri de taxe pentru angajarea tinerilor şi pentru tinerii sub 35 de ani care încep prima afacere, creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene prin constituirea unei singure entităţi guvernamentale care să gestioneze direct toate programele operaţionale în perioada bugetară 2014-2020.

Corina Creţu: Speranţa noastră este să avem 13-14 membri PSD în Parlamentul European.

"Noi ca partid suntem într-o situaţie fericită. Avem acum 11 locuri din 33, în situaţia în care aveam 33% în 2009, la alegerile trecute. Potrivit sondajelor, şi noi sperăm ca situaţia să nu se deterioreze, noi stăm mai bine, şi avem şanse să ne mărim numărul de membri PSD în Parlamentul European. Speranţa noastră este să avem 13-14 membri în Parlamentul European", a spus Europarlamentarul, PSD, Corina Creţu.  "Foarte puţini oameni cunosc faptul că practic aproape 70% din legislaţia care se aplică în România este elaborată la Bruxelles, doar 30% din legislaţie este elaborată de parlamentul naţional, restul sunt directive europene şi legislaţie europeană", a precizat Corina Creţu.

CE: România trebuie să continue reformele structurale.

Restructurarea şi privatizarea sectorului întreprinderilor de stat s-au efectuat în România cu un succes limitat, finanţarea sustenabilă a sistemului de sănătate va necesita reforme fundamentale, iar planurile de acţiune pentru remedierea deficienţelor din administraţia publică sunt implementate într-un ritm redus, fapt care afectează şi absorbţia fondurilor UE, menţionează un document întocmit de serviciile Comisiei Europene şi dat publicităţii în luna iulie.
Raportul notează că bilanţul celor două acorduri de finanţare a fost unul amestecat, cu un progres rezonabil în zona de reglementare, dar cu un progres redus în ceea ce priveşte schimbările concrete din teren. Deşi majoritatea condiţionalităţilor legate de cadrul de reglementare au fost implementate pe hârtie, ele vor produce efecte reale numai prin implementarea lor în practică, apreciază autorii documentului. Mai mult decât atât, unele reforme structurale care până acum au fost evitate trebuie abordate serios, pentru a oferi perspective economice îmbunătăţite.

BERD :  10 milioane de euro pentru IMM-urile care investesc în eficienţa energetică.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) oferă o nouă finanţare în valoare de 10 milioane euro către UniCredit Tiriac Bank, în scopul acordării de împrumuturi întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) care investesc în eficienţa energetică şi în proiecte de energie regenerabilă de scară redusă" .  'Împrumutul de 10 milioane euro este acordat în cadrul Planului Comun de Acţiune al fondurilor internaţionale de investiţii (IFI-urilor) pentru Creştere Economică în Europa Centrală şi de Sud-Est, lansat în noiembrie 2012 de către BERD, Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Mondială', se arată într-un comunicat . Până în prezent, BERD a investit în România aproximativ 6,3 miliarde euro şi a mobilizat din alte surse de finanţare peste 13 miliarde euro pentru aceste proiecte.

infogazedesist.eu: România deţine rezerve de gaze de şist de 1.444 miliarde mc.


România deţine în prezent rezerve de 1.444 miliarde metri cubi de gaze de şist, ceea ce ne clasează pe locul al treilea în clasamentul ţărilor europene, după Polonia şi Franţa, conform datelor oficiale publicate pe site-ul infogazedesist.eu, lansat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale /ANRM/ în cadrul unei campanii de informare şi dezbatere publică privind gazele de şist.

ANAF : Administraţiile fiscale judeţene nu se desfiinţează.

Administraţiile fiscale judeţene nu se desfiinţează în urma reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală /ANAF/, în contextul regionalizării, şi nici nu renunţă la funcţiile suport pentru contribuabili, activitatea acestora, în relaţia cu contribuabilii, rămânând neschimbată, precizează un comunicat al ANAF.
Administraţiile fiscale judeţene îşi vor desfăşura activitatea în aceleaşi locaţii, relaţia cu contribuabilii rămânând neschimbată.
Restructurarea ANAF reprezintă o precondiţie pentru implementarea 'Proiectului de modernizare a administraţiei fiscale', proiect pentru care s-a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială în valoare de 70 de milioane de euro în data de 8 mai 2013

Covasna: A fost deschis un nou  Centrul de tratament balnear.

Centrul de tratament balnear din localitatea Hătuica, comună Cătălina, construit în urmă cu aproape doi ani, a fost introdus luni în circuitul turistic. Deschiderea oficială a avut loc în prezenţa autorităţilor locale, care au precizat că investiţia s-a cifrat la circa 2,6 milioane de lei, dintre care 1,5 milioane de lei au fost asiguraţi de fostul Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar restul de autorităţile locale.  Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamaş Sandor a declarat că centrul nu a putut fi deschis până acum, deşi fusese inaugurat în urmă cu aproape doi ani în prezenţa fostului ministru Elena Udrea, deoarece nu a putut fi asigurat mobilierul şi nici personalul necesar, întrucât fostul Guvern blocase posturile şi achiziţiile pe fondul austerităţii financiare. Tamaş a precizat că între timp Consiliul Judeţean Covasna a înfiinţat Asociaţia de dezvoltare intercomunitară AquaSic împreună cu cinci comune din judeţ în scopul promovării turismului balnear, iar prin intermediul acesteia a fost achiziţionat mobilierul şi au fost angajaţi trei oameni care vor lucra la băile din Hătuica.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice : 699.780 persoane cu handicap.

Numărul total al persoanelor cu handicap din România era, la 31 martie 2013, de 699.780, rata persoanelor cu handicap raportată la populaţia ţării fiind de 3,67%, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Din totalul persoanelor cu handicap, 97,6% (683.007 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor şi/sau trăiau independent (neinstituţionalizate) şi 2,4% (16.773 persoane) se aflau în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu handicap (instituţionalizate), coordonate de MMFPSPV, prin Direcţia Protecţia Persoanelor cu Handicap. Regiunile de Nord-Vest, Sud-Muntenia şi Vest înregistrau cele mai mari rate ale numărului persoanelor cu handicap raportate la 100 de locuitori.
Pe judeţe/municipii, numărul cel mai mare de persoane cu handicap se înregistra în municipiul Bucureşti (57.866 persoane) urmat de judeţul Prahova (37.353 persoane), iar cel mai mic număr se înregistra în judeţul Covasna (4.660 persoane). Femeile reprezentau 53,88% din totalul persoanelor cu handicap, iar numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezenta 65,70% din totalul persoanelor adulte cu handicap.

Spania : Relaţiile bilaterale vor fi intensificate.

Secretarul general al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), Alfredo Pérez Rubalcaba, a avut luni o întrevedere cu prim-ministrul României şi lider al Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, în cadrul căreia cei doi au coincis asupra necesităţii de a impulsiona măsurile social-democrate pentru a scoate Europa din criză, relatează agenţia spaniolă de presă EFE.
Cei doi lideri au pus accentul pe crearea de locuri de muncă pentru tineri şi pe lupta împotriva sărăciei, precum şi pe necesitatea de a continua progresele în ceea ce priveşte uniunea bancară.
O altă temă abordată la reuniune, la care a asistat şi secretarul executiv pentru UE al PSOE, Juan Moscoso, au fost alegerile europene de anul viitor, 'cu un program unic şi un candidat comun pentru toţi socialiştii'. Cei doi lideri social-democraţi au căzut de acord şi asupra acestui punct, calificând aceste alegeri drept un moment 'crucial pentru viitorul proiectului european' şi subliniind importanţa ca social-democraţii să continue să conlucreze pentru a obţine majoritatea în Parlamentul European şi a împinge Europa spre ieşirea din criză politică, economică şi socială în care se află.
"Spania şi România sunt parteneri strategici, vom intensifica contactele bilaterale, inclusiv reuniuni la cel mai înalt nivel, cu diferiţi miniştri (...)Ţinem cont şi de marea comunitate românească, oameni care trăiesc în Spania şi formează cea mai extinsă comunitate de rezidenţi străini. Societatea spaniolă este primitoare şi recunoscătoare pentru toţi cei care vin să muncească aici şi contribuie la ieşirea din criză", a declarat premierul Mariano Rajoy.

Iran :  Uniunea Europeană a luat decizia greşită împotriva poporului libanez.

Iranul "condamnă cu fermitate decizia UE şi apreciază că ea se înscrie în rândul intereselor nelegitime ale regimului sionist", cu referire la Israel, un duşman declarat al Republicii Islamice, după cum a declarat şeful diplomaţiei iraniene Ali Akbar Salehi, citat de presa locală."Din cauza lipsei unei judecăţi corecte asupra crizei din regiune, Uniunea Europeană a luat decizia greşită împotriva poporului libanez şi a Hezbollah, care a apărat ţara contra agresiunilor sioniste", a adăugat ministrul iranian.
Miniştrii europeni de externe au decis luni să includă aripa militară a mişcării Hezbollah pe lista neagră a UE, asigurând în acelaşi timp că se doreşte continuarea dialogului cu responsabilii săi politici, ceea ce nu va fi uşor în noul context, notează AFP.
"Desemnarea aripii militare a grupării libaneze Hezbollah drept organizaţie teroristă nu împiedică continuarea dialogului cu partidele politice din Liban", a declarat luni, după reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) al UE, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton.

ŞTIRI METEO

MIERCURI 24 IULIE  2013

Vremea va fi predominat frumoasă şi local călduroasă în jumãtatea sudică a ării. Cerul va fi variabil în nordul şi estul ţării, precum şi la munte, iar în restul teritoriului va fi mai mult senin. Izolat şi trecător în Carpaţii Orientali vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în Bucovina şi 35 de grade, izolat, în sudul Olteniei şi extremitatea de sud-vest a Munteniei, iar cele minime se vor situa între 11 şi 21 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 8 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.


PERSONALITĂŢI

Walter Schottky

Walter Schottky (n. 23 iulie 1886 Zürich, Elveția; d. 4 martie 1976, Pretzfeld, Bavaria, Germania de Vest) a fost un fizician și inventator german.
Fiul unui matematician, Walter Schottky și-a petrecut copilăria la Berlin. A fost unul dintre puținii doctoranzi pe care i-a avut Max Planck. După terminarea studiilor, a fost profesor de fizică teoretică la Universitatea din Rostock (între anii 1923 și 1927). La firma Siemens & Halske din Berlin și Pretzfeld, unde a lucrat ulterior, s-a ocupat mai ales de cercetări din domeniul fizicii stării solide și al electronicii.
A adus contribuții importante în cercetarea zgomotului de fond, fenomen care apare din cauza mișcării neuniforme, statistice a electronilor și a altori purtători de sarcină, și care poate fi auzit cu ajutorul unui difuzor. Acest concept a fost dezvoltat ulterior mai departe: de la zgomotul termic Johnson-Nyquist, până la radiația de fond din astronomie. Deasemenea a cercetat distribuțiile de sarcină în tuburi electronice. De aici este cunoscută legea Schottky -Langmuir, caracteristica curent-tensiune într-un tub electronic. În 1915 Schottky a inventat tetroda.

Cele mai importante au fost însă cercetările sale din domeniul semiconductorilor, care au dus la dezvoltarea redresoarelor din oxid de cupru și mai apoi la construirea tranzistorului. Astfel Schottky a folosit pentru prima dată conceptul de goluri pentru a explica efectele pe care le observase la cristalele de oxid de cupru. Studiul zonelor de conducție, valență și al zonei interzise la semiconductori a dus la construirea diodei Schottky[2], o diodă redresoare cu contact punctiform. Schottky a fost unul dintre inventatorii receptorului radio tip superheterodină, cu frecvență purtătoare. Efectul Schottky este deasemenea important pentru technica tuburilor electronice. În München există un institut de cercetare al universtății tehnice care îi poartă numele. Deasemenea există și Premiul Walter Schottky în domeniul fizicii corpului solid, premiu care se acordă anual.

Raymond Thornton Chandler

Raymond Thornton Chandler (23 iulie, 1888 – 26 martie, 1959) a fost un scriitor american de romane polițiste și nuvele. S-a născut la Chicago în 1888. Avea șapte ani când tatăl său, un american, o părăsește pe mama lui Raymond. Aceasta, o irlandeză, se întoarce împreună cu copilul în Anglia. Raymond Chandler revine în Statele Unite în 1912, stabilindu-se pe Coasta de Vest. Fermecător, spiritual, înzestrat pentru ştiinţe, Chandler își găsește de lucru ușor. La un moment dat, ocupă un post important într-o companie petrolieră. Participă la primul război mondial, luptând în Franța. Se căsătorește cu Cissy Pascal, o femeie cu 18 ani mai în vârstă decât el. La vârsta de 48 de ani își pierde slujba și începe o perioadă foarte dificilă pentru el. Ca să-și câștige existența, începe să scrie pentru "pulps", publicații de senzație, ieftine, care tipăresc literatură polițistă. Timp de 5 ani, lungi și grei, el își rafinează stilul, fiind susținut moral de soția sa. Când "The Big Sleep" ("Somnul de veci") e publicat în 1939, scriitorul are deja 50 de ani. Romanul e ecranizat în 1946, filmul fiind regizat de Howard Hawks și avându-i în rolurile principale pe Humphrey Bogart și Lauren Bacall. Filmul îl face celebru și pe Chandler. Alte romane de succes sunt "The High Window" ("Fereastra înaltă", 1942), "The Lady în The Lake" ("Doamna din lac", 1943), "The Little Sister" ("Sora cea mică", 1949), "The Long Good-Bye" ("Lungă despărțire", 1954). Personajul principal creat de Chandler, detectivul Philip Marlowe, e rafinat, cinic și ironic, scriitorul dând dovadă de remarcabile abilități tehnice. Raymond Chandler a murit în 1959, astăzi fiind catalogat drept unul dintre cei mai buni autori de romane polițiste din secolul XX.

Amália Rodrigues

Născută într-o familie săracă şi numeroasă, aşa cum obişnuiau să fie multe din familiile vremii, în Lisabona anului 1920, Amália este fiica unui tată trompetist (într-o formă sau alta, muzica pare că ştie să călătorească prin sânge), dar ajunge să fie crescută de bunici până la vârsta de paisprezece ani. Şi-a evidenţiat firea timidă dar chiar şi aşa îşi găsea curajul să cânte de mică bunicului şi vecinilor lui atunci când aceştia i-o cereau. La nouă ani este trimisă la şcoală de către bunica sa, analfabetă, şi remarcă plăcerea feţei pentru a învăţa. Cu toate acestea, la doisprezece ani sunt nevoiţi să-i întrerupă studiile, aşa cum era comun familiilor sărace. Trăind la început, de foarte tânără, încercând să-şi ajute părinţii la munca zilnică, Amália îşi face remarcată vocea şi chiar dă peste cap, la şaisprezece ani, un concurs de fado nemaînscriindu-se pentru că celelalte concurente refuzau să între în concurs împotriva ei. Ajunge de-a lungul timpului tot mai cunoscută, vocea să nu poate fi egalată de nimeni, joacă în muzicaluri autohtone devenite între timp clasice ale genului, Amália atinge culmile succesului de tânără şi se păstrează acolo până la sfârşit. Capătă repede şi faimă internaţională, este remarcată şi invitată în ţări precum Spania, Brazilia, Franţa, iar mai târziu chiar şi de către Statele Unite şi Anglia. Amália duce cu sine nu doar muzică dar mai ales prezenţa sa simplă, vocea puternică, sinceritatea şi durerea curse prin cântec



Cântecele sale, trecând prin îmbinări diverse ale mesajului, orchestraţiei, vocii, ritmului, rămân o dovadă clar a talentului Amáliei şi a transformărilor aduse de ea în universul cântecului căruia s-a dedicat. Forma sa totală de expresie a fost constituită fără doar şi poate de limba portugheză chiar dacă sunt vreo câteva cântece remarcabil interpretate în limbi precum franceza (Aranjuez Mon Amour)  sau spaniola. A fost foarte bine numită “ambasadoarea Portugaliei în lume” şi regina muzicii fado, a fost cea care a dus numele Portugaliei şi al fado-ului până în ţări precum Japonia. Cântecele sale fie arată într-un fel specific elemente din Lisabona (Ai Lisboa, Ai Mouraria, Fado Lisboeta, Ha festa na Mouraria, Lisboa Não Sejas Francesa, Marcha Da Mouraria, Mouraria – chiar şi numai din aceste titluri se poate vedea foarte bine legătura pe care Lisabona şi cartierul Mouraria o au cu evoluţia cântecului de fado), fie evocă viaţa de zi cu zi a oamenilor (Sardinheiras, Não é desgraça ser pobre, Meu Amor É Marinheiro, Eu Queria Cantar-te Um Fado) sau trăirile lor din plan spiritual sau legate de destin (Fado De Saudade, Tudo Isto é Fado). Cântecul Amáliei este, aşa cum trebuie să fie fado-ul, unul foarte apropiat de oamenii de rând, de viaţa lor problematică, de esenţa sufletului scufundat în ideea de destin.
La moartea Amáliei Rodrigues, la 6 octombrie 1999, în casa sa din Rua de São Bento din Lisabona, “doliul căpătase amploare maladivă, întreaga suflare portugheză – de la oameni simpli şi anonimi până la guvernanţi sau mări artişti – se simţise brusc orfană, în asemenea măsură, încât orice ai fi scris ori spus se pierdea în fluviul iraţional de durere. La fiecare colţ al Lisabonei, vocea tânguitoare a Amáliei şi portretul ei drapat în negru te întovărăşeau, obsedant, într-o demonstraţie cu atât mai impresionantă, cu cât ştiai că e perfect spontană, că n-o comandase nimeni.” Iată ce înseamnă până la urmă esenţa unei personalităţi în care s-a identificat toată Portugalia.


S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 23 IULIE ...............

Evenimente

    1862: Serviciul de poștă a intrat în administrația statului; s-a înființat Direcția centrală a poștelor. (23 iulie/4 august)
    1881: La Liège, Belgia, s-a înființat Federația Internațională de Gimnastică, cea mai veche federație sportivă internațională.
    1903: Ford Motor Company aduce Modelul A pe piața americană.
    1991: Banca Națională a României emite norme privind înființarea și funcționarea caselor de schimb valutar.
    1995: Americanii Thomas Hale și Alan Bopp au descoperit, independent unul de altul, cometa Hale-Bopp, la mare distanță de Soare.
    2000: Șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale G-8, reuniți la Nago, Japonia, au adoptat Declarația finală a summitului din Okinawa, care își propunea "să atace în profunzime cauzele conflictelor și sărăciei" din lume.

S -a născut în............

  
    1869: Gheorghe Adamescu, istoric literar, membru al Academiei Române (d. 1942)
    1886: Walter Schottky, fizician și inventator german (d. 1976)
    1888: Raymond Chandler, scriitor american (d. 1959)
    1908: Elio Vittorini, scriitor italian (d. 1966)
    1912: Moses Rosen, fost șef al Cultului Mozaic din România (d. 1994)
    1913: Gherasim Luca, poet și prozator evreu român (d. 1994)
    1920: Amália Rodrigues, cântăreață și actriță portugheză (d. 1999)
    1925: Nicolae Boșcaiu, biolog român, membru titular al Academiei Române (d. 2008)
    1928: Mihály Ágoston, scriitor, filolog și lingvist maghiar din Voievodina, Serbia.
    1925: Nicolae Boșcaiu, biolog român, membru al Academiei Român

Decese 

    1692: Gilles Menage, poet francez (n. 1613)
    1757: Domenico Scarlatti, compozitor italian (n. 1685)
    1851: Constantin Daniel Rosenthal, pictor și revoluționar pașoptist (n. 1820)
    1885: Ulysses Simpson Grant, general american și cel de-al 18-lea președinte al Statelor Unite
    1916: William Ramsay, chimist scoțian (n. 1852)
    1920: Teodor V. Ștefanelli (Theodor V. Ștefaniu), istoric și scriitor, membru al Academiei Române
    1955: Gheorghe Spacu, chimist, academician. (n. 1883)
    1966: Montgomery Clift, actor american (n. 1920)
    1999: Regele Hassan al II–lea al Marocului (n. 1929)
    2009: Dan Setlacec, medic și profesor de chirurgie român (n. 1921)
    2011: Amy Winehouse, cântăreață britanică (n. 1983)

  
 

luni, 18 februarie 2013

18 februarie 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit dragi prieteni!


Preşedintele Traian Băsescu: Nu pot susține o soluție care să îngroape PDL.

 

 "Eu susțin o soluție corectă care să dea perspective, care va fi aceea vor decide participanții la Convenție și cei aflați în competiție. Dar, nu pot susține o soluție care să îngroape PDL".
Traian Băsescu a mai atras atenția că PDL se confruntă cu "o incapacitate de a vedea ziua de mâine a celor care conduc azi PDL". "Mă refer la vârstă. Discutăm despre marea nouă etapă de alegeri 2016, azi suntem în 2013. Cum vedeţi un politician de 60 de ani în competiţie cu Victor Ponta? Victor Ponta până în 2016, dar şi 2014, indiferent ce plusuri, ce minusuri are în caracter, este un politician care se va roda. Vreţi să vă imaginaţi un politician de 60 de ani, de pe vremea FSN-ului, în competiţie cu Victor Ponta şi Crin Antonescu?", a întrebat șeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a câştigat la Tribunalul Bucureşti procesul cu Dinu Patriciu.

 

 Traian Băsescu a câştigat, astăzi, la Tribunalul Bucureşti procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru "minciuna şi trucarea unor filmări".
Este vorba despre mediatizarea unor imagini în care preşedintele părea că loveşte un copil la un miting electoral din 2004.


Sulfina Barbu: Consider că echipa Blaga poate să aducă PDL acolo unde trebuie.


"Eu fac parte din echipa Vasile Blaga, având în vedere că sunt unul dintre susţinătorii moţiunii domniei sale în 3 iunie 2012 şi de atunci şi până acum am mers în echipă şi consider că echipa Blaga poate să aducă partidul acolo unde trebuie", a precizat Sulfina Barbu.
"Eu, personal, mi-am asumat, atunci când am intrat în PDL, că PD vine din FSN, dar a fost exact aripa reformistă a FSN, care a pus bazele PD şi din acel moment am ales acest partid atunci când m-am înscris. Cred că istoria partidului trebuie însuşită şi noi ne-am însuşit-o, toţi membri partidului", a adăugat Sulfina Barbu.

Victor Ponta : Elena Udrea reprezintă într-adevăr PDL şi pe Traian Băsescu.


"Iată, să nu daţi o ştire că e o ruptură în USL - cine îl susţine pe Blaga, cine pe Udrea. Blaga nu există. Avea nevoie de o poziţie, aşa, care să ne critice toată ziua. Elena Udrea reprezintă într-adevăr PDL şi pe Traian Băsescu. Domnul Blaga nu reprezintă pe nimeni, decât un trecut pe care, recunosc, şi eu vreau să-l uităm", a spus Victor Ponta.


Victor Ponta: PDL şi Băsescu, prieteni cu FIDESZ şi Viktor Orban.

 

 "Când vorbeşti de FIDESZ şi de Viktor Orban nu ai cum să nu vorbeşti de PDL, de Traian Băsescu. Doamna Boagiu e colegă în conducerea PPE cu Viktor Orban. Deci, ei l-au propus pe domnul Tokes vicepreşedinte al Parlamentului European, deci ei sunt prieteni, să nu uităm lucrul ăsta, totuşi, cine e prieten cu duşmanii României", a spus Ponta."Există un interes politic de campanie al celor aflaţi acum la guvernare în Ungaria, al celor de la FIDESZ, colegi şi prieteni cu PDL în PPE. Noi trebuie să fim foarte deştepţi, fermi dar deştepţi, să nu ne lăsăm provocaţi. De fapt pe ei nu îi interesează nici ce se întâmplă în România, nici ce face sau nu face comunitatea maghiară în România, pe ei îi interesează să câştige voturi în alegerile din Ungaria", a precizat  Ponta.

Crin Antonescu: Trebuie să avem o atitudine calmă, de oameni puternici în scandalul steagului secuiesc.


"Ele(tensiunile diplomatice) trebuie abordate cu calm, abordate cu o atitudine care să aibă în vedere că noi suntem cei puternici, nu trebuie să ne comportăm ca nişte victime, ca o ţară mică. Noi suntem o ţară suficient de mare, suficient de puternică pentru a putea face respectate legile României pe teritoriul României. Asta nu înseamnă deloc un supliment de tensiune, asta nu înseamnă sub nicio formă tensionarea raporturilor cu comunitatea maghiară, pentru că, la urma urmei, lucrurile sunt foarte clare: oricine poate să arboreze în condiţiile legii româneşti steagul secuiesc sau steagul albanez sau steagul catalan oriunde doreşte, în casă, la balcon, în curte, la o petrecere privată, la o manifestare de natură folclorică, tradiţională a secuilor", a susţinut Antonescu.

Victor Ponta: ANAF rămâne la Finanţe. Eu voi coordona activitatea de combatere a evaziunii.


Premierul Victor Ponta a declarat că ANAF va rămâne la Ministerul de Finanţe, precizând că, în calitate de prim-ministru, va coordona activitatea de evaziune fiscală nu doar prin ANAF, ci şi prin celelalte instituţii, având posibilitatea de a cere informaţii de la DGIPI, SRI şi SIE.
"ANAF e la Ministerul de Finanţe. Nu pleacă în altă parte. Facem o altă structură din cadrul ANAF, cum de altfel v-a spus şi domnul Chiţoiu de fiecare dată, în sensul în care Garda Financiară, Controlul vamal, celelalte, să fie unite într-o direcţie antifraudă care să nu mai aibă ca obiect verificarea tuturor firmelor mici, buticuri şi firme care îşi plătesc taxe şi să se ducă, aşa cum e în ţările din Occident, exact pe zonele de evaziune fiscală, deci să fie mult mai eficientă în combaterea evaziunii", a spus Ponta.

Andrei Chiliman: E posibil să candidez la o funcție de conducere în PNL.


"În cazul în care vor exista funcții alese de Congres, e posibil să candidez. În niciun caz nu voi accepta, și țin să-i transmit pe calea asta și dlui Antonescu lucrul acesta, nu voi accepta să fac parte din vreun organism pe o funcție desemnată de drept. Este vorba de un anumit set de principii pe care îl respect, și, dacă vor fi funcții alese de Congres, poate voi candida", a declarat Chiliman.




USL vrea 300 de deputați aleși proporțional și 90-100 de senatori aleși uninominal.

 "Ne  dorim o Cameră a Deputaților cu un număr maxim de 300 de deputați și cu principalele atribuții care țin de buget, de legile principale și de principiu aleși pe vot proporțional, iar Senatul să fie format din 90, maxim 100 de senatori aleși uninominal pe baza reprezentării județelor și a regiunilor și care să aibă ca principale atribuții dezvoltarea regională, politica externă și politica de apărare", a anunțat liderul PSD Victor Ponta, poziția USL în comisia de cod electoral.
 "În acest fel, păstrăm principiul bicameralismului, reducem clar numărul de parlamentari și-l punem cu o limitare foarte clară și facem toate procedurile parlamentare mult mai rapide", a adăugat acesta.

Călin Popescu Tăriceanu: Am senzaţia că au adus consultanţi din Coreea de Nord pentru Statutul PNL.

 "Am vaga senzaţie că la nivelul comisiei de revizuire a Statutului au luat nişte consilieri străini, de prin Coreea de Nord, care au venit cu principii democratice sănătoase care să le implementeze şi la noi. De aceea, în loc să avem parte de o discuţie prealabilă în partid, legată de Statut, legată de posibilele formule de viitor, văd că totul este înconjurat într-un mare mister. Urmează să discutăm într-o manieră expeditivă joi la Delegaţia Permanentă, care probabil o să facă formalitatea să adopte anumite propuneri şi pe care să le supună congresului", a susţinut Tăriceanu.

Ştiri meteo.

 


Marţi 19 februarie 2013.


Marţi, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 8 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -10 şi 2 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor cădea precipitaţii slabe mixte, ziua pe arii restrânse în sudul şi vestul ţării, iar noaptea mai ales ninsori local în nord-vest şi izolat în rest. La munte va mai ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa şi noaptea.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More