Se afișează postările cu eticheta ppdd. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ppdd. Afișați toate postările

joi, 13 iunie 2013

13 iunie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi umanitatea intacte în fata suferinţelor groaznice." (Silvia Cartwright)

 

 

Mihai Răzvan Ungureanu: Vizita premierului Ponta la Berlin nu a contat deloc în media germană.

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, preşedinţe al Forţei Civice, a declarat, într-o conferinţă de presă la Arad, că Victor Ponta a făcut o vizită la Berlin "care nu a contat deloc în media germană".

"Probabil, dacă vizită  ar fi fost atât de interesantă pe cât a încercat premierul şi echipa sa de zgomote să arate, toată Germania ar fi rămas stupefiată că Ponta cu plagiatul său a făcut o vizită în ţara în care cine plagiază îşi dă demisia", a afirmat Ungureanu.
 El a spus că i se pare "şi mai interesant faptul că unul dintre miniştrii cabinetului, ministrul Culturii, care este şi profesor universitar, culmea, a încercat cu ultimele sale puteri să îi atragă atenţia doamnei Merkel că data viitoare când se vede cu domnul Ponta să fie mai bine pregătită, că nu reuşeşte să treacă examenul întâlnirii cu premierul".
"E foarte adevărat, nici doamna Merkel nu e pregătită, ca o naţiune întreagă, naţiunea noastră, care nu e pregătită să se întâlnească cu premierul Ponta (...) Nu suntem pregătiţi pentru domnul Ponta, poate ne lasă şi-şi caută o naţiune care să-l poată înţelege", a mai spus Ungureanu.

Kelemen Hunor : UDMR nu susţine referendumul iniţiat de preşedinte.

“Noi susţinem bicameralismul şi nu vom milita pentru acest referendum, dar este dreptul preşedintelui Băsescu de a iniţia procedura pentru organizarea unui referendum. Aşa cum, în 2009, noi am formulat o poziţie foarte clară şi foarte simplă, şi în 2013 poziţia noastră este foarte clară şi este pentru Parlament bicameral în continuare. Dincolo de Parlament bicameral, noi am spus că reprezentarea politică trebuie să îşi găsească loc în Camera Deputaţilor şi principiul trebuie să fie reprezentare proporţională. Suntem de acord cu reducerea numărului de deputaţi şi am susţinut 300 de deputaţi plus 18 pentru minorităţile naţionale, iar Senatul să fie reprezentarea teritorială, cu 100 de membri. Avem o grămadă de argumente pentru această poziţie, pornind de la faptul că România este o ţară mare, a şaptea din UE, o ţară complexă, cu regiuni istorice, cu identităţi naţionale, cu probleme regionale, până la tradiţiile din România care ne ghidează către un Parlament bicameral. Noi credem că acest bicameralism trebuie păstrat”, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, Kelemen Hunor.

PPMT vrea organizarea unui referendum pentru consultarea maghiarilor în privinţa regionalizării.

Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) vrea organizarea unui referendum pentru consultarea populaţiei maghiare cu privire la regionalizare, anunţând, totodată, "mişcări de stradă" pe această temă.Preşedintele PPMT Harghita, Sorban Attila, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în proiectul de regionalizare coaliţia guvernamentală nu ţine cont de aspectele importante pentru comunitatea maghiară, precum "respectarea regiunilor istorice formate de-a lungul timpului şi principiile autonomiei locale".
"Ştim foarte bine că nu avem puterea să blocăm parlamentar propunerea de regionalizare a Guvernului, de aceea PPMT vrea organizarea unui referendum, în aşa fel încât populaţia maghiară să se poată exprima despre cum vede regionalizarea teritorială a României", a spus Sorban Attila.
"La orice mişcare de stradă care duce înainte cauza noastră de autonomie, eu spun că trebuie să fim acolo. Astfel de manifestări se leagă de regionalizare, pentru că forma acuală de împărţire teritorială pe care ştim că o pregăteşte Guvernul nu dă nicio şansă pentru autonomia Ţinutului Secuiesc", a afirmat Sorban Attila.

Daniel Fenechiu : PPDD se retrage din comisia de revizuire a Constituţiei.

Daniel Fenechiu, liderul deputaţilor PPDD, a declarat că partidul său se va retrage din Comisia Constituţională, ulterior urmând să boicoteze votul final. ”Ne retragem din Comisia Constituţională, evaluăm proiectul în forma finală, tehnicul nostru va participa în continuare. Va intra în comisia de la Senat, iar în plen, la începutul toamnei, ajunge în Comisia Juridică. Aţi constatat răzgândirile deja proverbiale, aprobă un amendament, după care apare răzgândirea. Vom boicota inclusiv votul final pe Constituţie şi vom îndemna populaţia să voteze împotrivă. Sperăm că şi PDL va avea curajul să exprime o opoziţie”, a motivat Fenechiu alegerea făcută de PPDD.
"Nu dorim un alt referendum pentru că nu avem de ce să-i întrebăm pe români dacă s-au răzgândit. Românii au fost extrem de clari, au spus că vor un Parlament cu o singură Cameră şi cu cel mult 300 de parlamentari", a afirmat Dan Diaconescu, la o conferinţă de presă.

Liviu Dragnea: Opinia preşedintelui privind regionalizarea este importantă, indiferent cum se numeşte el.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că este importantă opinia preşedintelui pe tema regionalizării, indiferent cum se numeşte acesta, dar că nu există obligaţii administrative pentru o asemenea întâlnire, acest lucru nefigurând nici măcar în pactul de coabitare. Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Constanţa, cât de importantă este o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu pe tema regionalizării, Liviu Dragnea a răspuns: "Este o întâlnire foarte importantă. Este o întâlnire cu şeful statului, preşedintele României. Indiferent cum se numeşte, o opinie a preşedintelui României este importantă pentru că reprezintă cea mai importantă funcţie din statul român, cum să nu fie importantă ?".
Dragnea a spus însă că o astfel de întâlnire nu ar fi obligatorie: "Nu există obligaţii administrative, nu e trecută nici măcar în pactul de coabitare".
El a susţinut că este pregătit oricând pentru a avea această discuţie cu şeful statului.
"Eu sunt pregătit oricând pentru această discuţie, care cred că este utilă. Pentru că dacă discutăm sincer despre dorinţa de modernizare a statului român, regionalizarea şi descentralizarea reprezintă unii dintre cei mai importanţi piloni ai acestui proces de modenizare, dacă discutăm în mod sincer, şi ca să discutăm în mod sincer trebuie să ne întâlnim să discutăm acest proiect", a spus Dragnea.
Referitor la propunerea preşedintelui  Traian Băsescu, de a organiza referendum,  Liviu Dragnea a declarat : "Este dreptul preşedintelui să ceară organizarea unui referendum. Guvernul îl va organiza atunci când se va stabili data, iar cetăţenii se vor pronunţa faţă de întrebările care vor fi puse".

Varujan Vosganian : Evaluările sunt între 40 şi 80 de milioane de euro, privind Cuprumin.

"În momentul de faţă evaluările sunt între 40 şi 80 de milioane de euro dar plafonul de sus este excesiv, probabil că cifra finală a ofertei noastre va fi undeva în jurul nivelului minim", a adăugat Vosganian.
"Am prezentat primului ministru lista companiilor care şi-au manifestat, prin scrisori de intenţie, am anexat şi scrisori de intenţie, la anunţul preliminar privind Cuprumin. Pot să vă spun că sunt opt companii, dintre care trei sunt printre primele zece din lume. Despre celelalte cinci nu ştiu exact ce să vă spun, pentru că unele s-ar putea să fi fost special făcute cu contribuţii de capital în spate pe care, în acest moment, încă nu le identificăm", a declarat Vosganian, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL.

Crin Antonescu : Politicienii englezi trebuie să explice oamenilor, beneficiile pe care le aduc românii în Marea Britanie.

Într-un articol pentru politics.co.uk, Crin Antonescu a avertizat că o relaţie reciproc avantajoasă între România şi Marea Britanie a fost pusă în pericol de retorică feroce creată în jurul încetării restricţiilor pe piaţa muncii la sfârşitul acestui an.
"Au existat întotdeauna politicieni populişti fericiţi să profite de temerile oamenilor pentru câştigul electoral. Sunt întristat că în Europa secolului al XXI-lea, şi în special în Marea Britanie, se întâmplă în continuare astfel", a scris Antonescu.
"În 2007, atunci când România a aderat la UE, am fost de acord, fără tragere de inimă, să amânăm punerea în aplicare a celei de-a patra libertăţi fundamentale a UE - dreptul de a trăi, munci şi de a învăţa oriunde în UE - până în 2014", a adăugat oficialul român.
"Prin urmare, sunt frustrat şi jignit că unii sugerează în prezent că aceste restricţii ar trebui să fie menţinute pentru a opri un tsunami imaginar de infractori needucaţi şi nespălaţi să îmbrăţişeze civilizaţia", a subliniat el.
Antonescu a adăugat: "Este timpul ca mainstream-ul politic din Marea Britanie să conteste pe faţă dauna xenofobă provocată de populiştii fără scrupule. Este timpul ca acesta să explice britanicilor beneficiile pe care le aduc românii în Marea Britanie şi vice-versa".

Lucian Duţă, numit în Consiliul de Administraţie al CNAS.

Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă drept membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din partea Administraţiei Prezidenţiale, scrisoarea de nominalizare fiind transmisă în data de 10 iunie.
"Ca urmare a adresei Departamentului de Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale, prin care domnul consilier prezidenţial Virgil Păunescu îl numeşte membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe dl. dr. Lucian Duţă, apreciem următoarele: Această numire este o gafă a Administraţiei Prezidenţiale. Este o numire specifică organizaţiilor mafiote. Consilierul prezidenţial Virgil Păunescu a deţinut, la rândul său, funcţia de preşedinte al CNAS pentru numai 29 de zile, în anul 2000", arăta, miercuri, CNAS într-un comunicat de presă.
 Lucian Duţă a fost preşedintele CNAS în perioada 2009-2012, iar  în prezent, este membru în BPN al PDL şi preşedinte interimar al PDL Sector 1.

Guvernul şterge datoriile CFR Marfă, prin conversie în acţiuni, pentru privatizare.


Guvernul precizează că această operaţiune, aprobată prin ordonanţă de urgenţă, urmăreşte "o echilibrare economico-financiară" a CFR Marfă în vederea creşterii atractivităţii la privatizare, iar caracterul de urgenţă al ordonanţei este generat de necesitatea de a îndeplini obiectivele asumate prin înţelegerile cu Fondul Monetar Internaţional.
În baza ordonanţei, CFR Marfă va prelua datoria în cuantum de 127,4 milioane lei pe care CFR SĂ o are de achitat către ANAF. Ca urmare a preluării datoriei, ANAF va descărca CFR SA de această plată, iar datoria CFR Marfă faţă de CFR SĂ va fi astfel stinsă parţial.
În acelaşi timp, însă, toate datoriile principale şi penalităţile acumulate de CFR Marfă vor fi la rândul lor stinse, prin conversie în acţiuni.
În strategia de privatizare a CFR Marfă, Guvernul a luat de altfel în considerare vânzarea inclusiv a pachetului de acţiuni care va fi deţinut de stat în urma "conversiei creanţelor statului în acţiuni".
Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului.

Parlamentul European a adoptat pachetul guvernanţei Schengen.

Plenul PE a aprobat, miercuri, pachetul guvernanţei Schengen, adică două regulamente referitoare la un nou mecanism de evaluare a respectării în teren a regulilor spaţiului de liberă circulaţie, precum şi instituirea temporară a verificărilor la graniţele interne în situaţii excepţionale.  Astfel, pentru prima dată, va fi posibil ca echipe de inspecţie să efectueze vizite neanunţate pentru a monitoriza orice încercare de a introduce verificări ilegale la graniţele interne. Când aceste echipe vor vizita graniţele interne, statul membru respectiv va putea fi noficat cu cel puţin 24 de ore înainte. Echipele de inspecţie vor fi compuse din experţi din statele membre, de la Comisia Europeană şi din agenţiile şi instituţiile UE, precizează un comunicat al PE.
De asemenea, al doilea regulament subliniază că reintroducerea temporară a controalelor la graniţele interne este o măsură de "ultimă instanţă".
Codul Frontierelor Schengen (SBC) permite deja reintroducerea verificărilor la graniţele interne în situaţii excepţionale care ar presupune o ameninţare gravă la securitatea internă şi ordinea publică.
Pachetul guvernanţei Schengen ar putea fi aprobat oficial de către Consiliul European în toamna acestui an, precizează comunicatul PE. Cele două regulamente au fost adoptate în urma a două rapoarte elaborate de eurodeputatul român Renate Weber (PNL-ALDE) şi portughezul Carlos Coelho.

Turcia : Premierul  şi protestatarii rămân pe poziţii divergenţe.

Propunerea premierului turc Recep Tayyip Erdogan cu privire la organizarea unui referendum local referitor la Parcul Gezi din Istanbul, la originea unei mişcări de protest faţă de Guvern, nu este nici legală şi nici de dorit, a declarat joi un reprezentant al manifestanţilor.
“Există o decizie a justiţiei, care a impus oprirea lucrărilor de amenajare a Parcului Gezi. În acest condiţii, nu este legal să se ia în calcul o consultare populară pentru a decide soarta parcului”, a declarat Tayfun Kahraman, din cadrul grupului de asociaţii Solidaritate Taksim, care coordonează manifestanţii în Parcul Gezi, informează Mediafax.
El a subliniat totodată că “nu sunt îndeplinite condiţiile” în vederea efectuării unei asemenea consultări, în contextul în care dreptul turc nu prevede recurgerea la un referendum în cadrul unor reforme constituţionale.
Kahraman, care este totodată preşedintele Camerei Urbaniştilor din Istanbul, s-a declarat ostil principiului unui asemenea referendum.”Oare decidem să organizăm un vot pentru a afla dacă este necesar să îngrijim sau nu un pacient bolnav de cancer?”, a comentat el, precizând că Solidaritate Taksim, care reuneşte 116 asociaţii ce animă mişcarea de contestare, s-a reunit joi dimineaţa pentru a prezenta o poziţie oficială comună cu privire la propunerea lui Erdogan.

Banca Mondială: Economia României va creşte cu 1,7% în acest an şi cu 2,2% în 2014.

Banca Mondială anticipează că economia României va creşte cu 1,7% în acest an, prognoză uşor îmbunătăţită faţă de cea prezentată cu şase luni în urmă, în timp ce estimarea pentru anul viitor a fost menţinută la 2,2%.
Astfel, BM estimează că Produsul Intern Brut al României va creşte cu 1,7% în acest an, 2,2% anul viitor şi cu 2,7% în 2015, potrivit raportului Perspective Economice Globale, publicat de instituţie.
În urmă cu şase luni, instituţia anticipa că economia românească avea să urce cu 1,6% în 2013, 2,2% în 2014 şi cu 3% în 2015.
Estimările BM pentru România sunt apropiate de cele ale guvernului, FMI şi Comisiei Europene.
CE anticipează că economia României va creşte cu 1,6% în acest an, în linie cu estimările FMI şi ale guvernului, şi cu 2,2% anul viitor. FMI estimează o creştere de 2% pentru 2014.

România se află pe locul 2, după China, la numărul persoanelor care  au emigrat către statele OCDE.


În raportul "Perspective privind Migraţia Internaţională 2013" prezentat joi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) se precizează :

"Emigrarea din statele din sudul zonei euro, afectate de criză, a crescut cu 45% în perioada 2009-2011.
Totodată, cele mai ridicate rate de emigrare către state OCDE sunt înregistrate din ţări care beneficiază de regimuri de liberă circulaţie.
Zona euro este în recesiune de şase trimestre consecutive, iar şomajul din regiune a atins cote record şi se situează în prezent la peste 12%.
Pe fondul condiţiilor economice tot mai dificile din Italia şi Spania, românii migrează în număr tot mai mare către alte destinaţii din UE, în principal Germania, se spune în raport.
Totodată, reintegrarea emigranţilor reveniţi în ţara de origine din cauza dificultăţilor economice devine o problemă tot mai urgentă în ţări precum Polonia, Lituania, Bulgaria şi România.
Germania a fost principala destinaţie a emigranţilor români în anul 2011, cu 97.500 de persoane, urmată de Italia (90.100), Spania (60.900), Austria (13.700) şi Belgia (10.900)."
Potrivit raportului OCDE, România se află pe locul 2, după China, la numărul persoanelor care  au emigrat către statele OCDE.

Franţa : Greva salariaţilor căilor ferate.

O grevă a salariaţilor căilor ferate, la apelul unor sindicate ostile reformei feroviare, după o zi de la mobilizarea controlorilor de trafic aerian, perturba traficul feroviar în Franţa joi dimineaţa, patru din zece trenuri aflându-se, în medie, în serviciu.
SNCF a anunţat joi dimineaţa că perturbările se încadrau în anunţuri anterioare, la grevă participând numeroşi salariaţi.
Greva a început miercuri, la ora 17.00 GMT (20.00, ora României), şi urmează să se încheie vineri la ora 6.00 GMT (9.00, ora României). Traficul feroviar internaţional urma să fie redus către Elveţia (un tren din două) şi Italia (unul din trei), şi să nu fie afectat pe liniile Eurostar (Londra), Thalys (Bruxelles, Amsterdam) şi Alléo (Germania). Sindicatele şi-au exprimat totodată îngrijorarea faţă de un proiect de creare a trei instituţii publice cu caracter industrial şi comercial (EPIC) care, în opinia lor, deschide o cale spre o prăbuşire a sistemului feroviar.
"Fără această reformă, sistemul francez se va zibi de un zid", a declarat preşedintele SNCF Guillaume Pepy, apreciind că unirea SNCF cu Reţeaua Ferată din Franţa (RFF), care gestionează infrastructura, este necesar "să permită un câştig considerabil în efecienţă".

ŞTIRI METEO

AVERTIZARE  :  Cod galben de furtuni.

Estul, centrul şi sudul ţării, inclusiv Capitala, se află, în intervalul miercuri, ora 23.00 - joi, ora 23.00, sub cod galben de furtuni, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meterologie
Atenţionarea vizează judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Harghita, Covasna, Buzău, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Dolj, Gorj,Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

VINERI 14 IUNIE 2013

Vremea se va menţine în general instabilă în estul şi în sudul ţării, precum şi în zona montană, unde temporar înnorările vor fi accentuate şi, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină şi izolat cantităţile de apă mai pot depăşi 25 l/mp. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 29 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade. Presiunea atmosferică va fi relativ staţionară.

PERSONALITĂŢI

Gheorghe I. Lahovary

Gheorghe I. Lahovary (n. 1 iunie 1838, Râmnicu Vâlcea - d. 13 iunie 1909, București) a fost un inginer și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (din 1901).
S-a născut într-o veche familie de boieri cărturari din Râmnicu Vâlcea la 1 iunie 1838. Cunoștințele elementare le-a căpătat în casa părintească de la un învățător angajat numai pentru el. A fost trimis la București să învețe la pensionul Schewitz, un liceu particular la care aveau acces copiii proveniţi din familiile bogate. A fost trimis de părinții lui în Germania (1855) și a studiat la Heidelberg și la Școala Politehnică din Karlsruhe, unde a obținut diploma de inginer. După ce s-a întors în țară, în 1862, a fost numit inginer la Ministerul Lucrărilor Publice și după un timp a trecut ca inginer în cadrul Poștelor și Telegrafului, unde a devenit director general în 1873, post pe care l-a deținut până în 1876. În cadrul Poștelor și Telegrafului a luat o serie de măsuri organizatorice deosebit de importante pentru acele timpuri. În 1874 a participat la Primul Congres Internațional al Poștelor și Telegrafului și a încheiat o serie de convenții poștale cu mai multe state din Europa. Lahovari este acela care a introdus pentru prima dată în cadrul serviciilor poștale românești mandatul poștal şi cartea poștală. Tot el a organizat distribuirea corespondenței de la emitent la destinatar în timp foarte scurt. Serviciile poștale pe Dunăre se făceau de o societate franceză care avea sedii la Galați și Brăila, utilizând pentru transport vapoare austriece. Lahovari a inițiat și a preluat aceste servicii de la societăţile străine pentru a le efectua prin Poșta Română. Sub îndrumarea lui s-a întocmit și publicat prima statistică a Poștei Române. A inițiat împreună cu Al. Cantacuzino înființarea Societății Geografice Române, fiind susținut și încurajat de domnitorul Carol I, care a participat la ședința de inaugurare ce a avut loc la 15 iulie 1875. Devenind secretar general al societății la înființare, a avut o serie de inițiative și realizări importante. Sub îngrijirea lui s-a publicat "Buletinul Societății Geografice Române". În acest buletin s-au publicat numeroase studii, articole, memorii şi comunicări de specialitate care au fost folosite ulterior la alcătuirea unor dicționare geografice pentru diverse regiuni ale României. În 1888, sub conducerea lui Lahovari s-a publicat Dicționarul geografic al judeţului Argeş. În 1893 a fost numit președinte la Înalta Curte de Conturi; din această funcție a condus instituția și a contribuit la elaborarea legilor, dintre care cea mai importantă a fost "Legea contabilității statului". Pentru răspândirea culturii în rândurile populaţiei a înfiinţat "Societatea pentru Învăţătura Poporului Român", al cărei preşedinte a fost timp îndelungat şi care a avut un impact deosebit în public.
n colaborare cu generalul C. Brătianu şi Grigore Tocilescu, a elaborat și publicat Marele Dicționar Geografic al României, în cinci volume, care a apărut în Editură Socec între 1898 - 1902. Pentru această lucrare enciclopedică au fost adunate informații din județe timp de 15 ani. Apărută în condiții de execuție ireproșabile, lucrarea depășește lucrări similare publicate în alte țări, care se limitează la denumirea unor localități, munți și cursuri de apă. În acest dicționar complex cu 30.000 de termeni se prezintă informații statistice, sociale, istorice, etnografice, arheologice care au o deosebită valoare științifică. Trebuie menționată prezența lui G. Lahovari la conferințe și congrese internaționale, unde era primit ca un mare savant român. În 1868 a debutat ca scriitor sub pseudonimul Gill în Convorbiri literare, la început cu traduceri și apoi cu prezentarea unor fapte istorice sub titluluri ca "Hărți vechi", "Geneza oștirii romane" (1830, 1893) şi cu o serie de povestiri ca Moș Kivu, Săptămâna patimilor (1894), Căpitanul Radu Negru, Hedwige s.a. La 25 martie 1909 a fost ales membru de onoare al Academiei Romane.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  13 IUNIE .........

Evenimente

    1456: A fost menționat pentru prima dată în documentele din Moldova „slugerul" , dregător ce avea în grijă aprovizionarea cu alimente a curții domnești.
    1848: Gheorghe Bibescu, domnul Țării Românești (1842-1848), a abdicat și a plecat la Brașov. (13/14; iun.)
    1932: Înființarea Institutului de Biooceanografie din Constanța
    1941: În noaptea de 12 spre 13 iunie au fost deportați din Basarabia și Bucovina de Nord în Siberia peste 31.000 locuitori.
    1952: Gheorghe Cucu a realizat primul zbor fără motor din țara noastră pe o distanță de 300 km (Cluj-Siliștea-Buzău)

    1990: Începutul represiunii violente a ceea ce s-a numit „Fenomenul Piața Universității"(13 - 15 iunie),  începutul celei de-a treia mineriade din anul 1990, cea mai sângeroasă dintre toate.

 

 

 

 

 

S -a născut în....

    1865: William Butler Yeats, poet englez, laureat al Premiului Nobel (d. 1939)
    1870: Jules Bordet, imunolog și microbiolog belgian, laureat al Premiului Nobel (d. 1961)
    1909: Eugen A. Pora, zoolog, ecofiziolog și oceanograf român, membru al Academiei Române (d. 1981)
    1910: Gonzalo Torrente Ballester, scriitor spaniol, laureat al Premiului Cervantes (d. 1999)
    1911: Luis Walter Alvarez, fizician american (d. 1988)
    1940: Mircea Ciobanu, poet român (d. 1996)

Decese

    1909: George Lahovari, inginer, scriitor român (n. 1838)
    1972: Nicolae Tăutu, poet român (n. 1920)
    1977: Lazăr Iliescu, traducător român (n. 1887)
    1979: Anatoli V. Kuznetov, scriitor și disident politic (n. 1929)
    2002: Horia Sebastian Stanca, cronicar dramatic, memorialist, traducător român (n. 1909)
    2012: William Standish Knowles, chimist american, laureat Nobel (n. 1917)




miercuri, 22 mai 2013

22 mai 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit!

 "Demnitatea omului este rezultat al activităţii omului." 

( Giovanni Pico della Mirandola)

 

Poliţişti români, decoraţi de Spania.

Doi poliţişti români, comisarii şefi, Claudiu Vasile Cucu şi Ilie Alexandru Marcu, vor fi decoraţi joi de Ministerul spaniol de Interne pentru contribuţia la destructurarea unei reţele internaţionale care se ocupa cu introducerea şi distribuirea în Europa a unor cantităţi importante de cocaină şi heroină provenind din Ecuador şi, respectiv, Turcia. De asemenea, comandanţii Gărzii Civile spaniole Francisco Javier Zorzo Garcia-Carrasco şi Carlos Cardinanos Anton au fost decoraţi cu Crucea de Cavaler a Ordinului "Bărbăţie şi Credinţa" a României, în lună martie a anului 2013. Garda Civilă spaniola a participat, împreună cu Poliţia română şi cea a altor ţări, la o operaţiune internaţională împotriva traficului de droguri în urma căreia au fost capurate 364 kg de cocana şi 106,5 kg de heroină. În urma acestei operaţiuni, intitulate KARPATOS  în Spania şi CORRIDA în Romania, au fost arestate cinci persoane de cetăţenie romana care aveau legături cu liderii cartelurilor traficanţilor de droguri din Medellin (Columbia).

Senatul a respins proiectul pentru amnistierea şi graţierea unor categorii de deţinuţi.

Plenul Senatului a respins, miercuri, propunerea legislativă prin care putea fi operată amnistia şi graţierea unor categorii de deţinuţi, care au primit pedepse privative de libertate de până la 6 ani.
Iniţiativa legislativă a primit un raport de respingere din partea Comisiei juridice, pentru care au votat 86 de senatori, în vreme ce alţi 12 senatori au fost împotriva respingerii actului normativ.
Ulterior, la votul final, propunerea legislativă a înregistrat 84 de voturi "împotrivă" şi un vot "pentru".

CCR a respins sesizarea privind modificarea Statutului cadrelor militare.

Curtea a reluat miercuri dezbaterea sesizării de neconstituţionalitate asupra modificării Legii 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi a respins sesizarea privind modificarea Statutului cadrelor militare. Decizia este definitivă şi general obligatorie, urmând că actul normativ să fie transmis preşedintelui României pentru promulgare. Potrivit PDL, legea adoptată de Senat pe 10 aprilie depăşeşte cadrul cererii de reexaminare formulate de preşedintele Traian Băsescu şi dezbătute în cele două Camere ale Parlamentului, fiind astfel "neconformă" cu prevederile Constituţiei şi cu toată jurisprudenţa CCR.
"Parlamentarii Puterii au adoptat un alineat 22 la art. 86 din legea criticată de neconstituţionalitate, la dezbaterea cererii de reexaminare a preşedintelui României, al cărui conţinut nu are nicio legătură cu conţinutul cererii de reexaminare în cauză. Conţinutul cererii de reexaminare se referă la aprobarea anuală a conducătorului instituţiei pentru menţinerea în activitate a generalilor şi a amiralilor după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani şi la trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu pot promova baremurile de pregătire fizică, în timp ce textul adăugat la Legea rezultată după reexaminare se referă la ministerele cărora li se aplică dispoziţiile din art. 86 alin. (2) care, la rândul său, priveşte condiţiile în care coloneii şi comandorii pot fi menţinuţi peste limita vârstei de grad prevăzută la art. 92 din Legea nr. 80/1995", susţin contestatarii.

Senatul a aprobat OUG privind compensaţiile pentru disponibilizaţi.

Plenul Senatului a adoptat miercuri, în forma Guvernului, OUG nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare.
Peste 10.000 de angajaţi ai companiilor şi regiilor de stat ar urma să fie disponibilizaţi pana în 2018 prin aplicarea planurilor de disponibilizare, numărul estimat al persoanelor care vor beneficia astfel de plăţi compensatorii fiind indicat într-un document anexat ordonanţei de urgenţă privind protecţia angajaţilor disponibilizaţi, discutat în Comisia pentru Munca din Senat.
Pentru acest an este calculat că din bugetul de şomaj vor fi scoase 37,4 milioane lei pentru 2.539 angajaţi, iar anul viitor vor fi achitate 82,6 milioane lei pentru 1.941 salariaţi.
În 2015 vor fi scoase din bugetul de şomaj 83,2 milioane lei pentru 2.130 salariaţi, în 2016 vor fi achitate 70,8 milioane lei pentru 1.312 angajaţi, în 2017 vor fi plătite 57 milioane lei pentru 1.221 angajaţi, iar în 2018 vor fi achitate încă 48,9 milioane lei pentru 1.156 salariaţi.

Pragul de validare a referendumului, coborât la 30% de Senat.

Senatorii au adoptat iniţiativa legislativă semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, în ceea ce priveşte legea referedumului. cu 92 de voturi "pentru" şi 29 "împotrivă" , în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.
Propunerea să nu a fost susţinută de liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, dar solicitarea a fost reluată la iniţiativa senatorului Mihai Răzvan Ungureanu, care a pledat pentru menţinerea unui cvorum de 50%.

Crin Antonescu: Îl pun pe Băsescu premier.

Întrebat în ce condiţii l-ar desemna pe Traian Băsescu premier, Antonescu a spus : "Un lucru simplu, că nu e deloc exclus...teoretic. Un partid care câştigă alegerile parlamentare, sau o coaliţie care câştigă alegerile parlamentare în România să vină la mine şi să-mi spună: Noi am câştigat alegerile parlamentare, domnul Traian Băsescu este candidatul nostru oficial pentru funcţia de prim-ministru. În acel moment Traian Băsescu ar fi desemnat prim-ministru al României, pentru că în acest sens am înţeles eu mereu Constituţia, chiar cea actuală, şi în orice caz în acest sens vrem să o modificăm explicit, constrângător. Desemnarea prim-ministrului nu este o operaţiune cu caracter subiectiv a preşedintelui. Preşedintele trebuie să facă doar să ia notă prin desemnarea sa de alegerea pe care au făcut-o cetăţenii".

Emil Boc : Gura păcătosului adevărat grăieşte.


Fostul preşedinte al PDL Emil Boc a declarat, miercuri, referitor la afirmaţia lui Crin Antonescu potrivit căreia ar fi dispus să îl numească pe Traian Băsescu premier, dacă ar ajunge preşedinte : "Gura păcătosului adevărat grăieşte. Vorba biblică este mai sugestivă decât orice. Cu asta am spus totul".

Mişcarea Populară îşi doreşte alianţe cu partide de dreapta.

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat că partidul pe care l-ar înfiinţa Fundaţia Mişcarea Populară îşi doreşte alianţe cu partide de dreapta, fiind deschis către oameni din alte formaţiuni, inclusiv din PDL, care, în opinia acestuia, ar putea să nu mai existe în 2015. “Eu cred că ar trebui să fim foarte selectivi cu oamenii din actualele partide. Sunt oameni de calitate şi în partidele actuale. Sigur, fiind un partid de centru-dreapta, va fi deschis mai mult spre oameni care vin din partide de centru-dreapta, dar nu orice oameni, pentru că asta a fost intenţia noastră de la început, să facem o selecţie şi să găsim oameni valoroşi, idei valoroase şi putem găsi asta în actualele partide de centru-dreapta. Inclusiv la PDL. Dar dacă deschizi uşa şi o să intre toată lumea, o să fie un nou PDL, ceea ce nu cred că-şi doreşte nimeni”, a afirmat Lăzăroiu. ”În mod evident, acest partid, Mişcarea Populară, îşi doreşte alianţe cu partide de dreapta. Nici PSD, nici PNL nu sunt partide de dreapta. A, că sunt părţi din zona liberală, din zona PNL, care şi-au păstrat în ciuda alianţei cu PSD, orientarea de centru-dreapta, asta e o chestiune adevărată, dar şi PNL şi PSD sunt partide de stânga şi, după cum se vede, e bine să eviţi alianţele astea eterogene în care vine şi stânga şi dreaptă şi nu mai ştii care din ce familie face parte”, a mai spus consilierul prezidenţial.

Comisia de revizuire a Constituţiei începe din 29 mai să lucreze în ritm intens.

"Forumul Constituţional a cerut o amânare de o săptămână pentru prezentarea raportului. Am avut şi astăzi o discuţie cu preşedintele forumului, cu profesorul Pârvulescu. Luni, 27 mai, deci lunea viitoare, acest raport va fi predat Comisiei parlamentare pentru elaborarea proiectului de revizuire a Constituţiei şi foarte probabil de miercuri comisia va începe să lucreze într-un ritm cât se poate de intens, cu şedinţe în mai multe zile pe săptămână să demarăm, practic, acest proces", a spus Antonescu.
"Şi aş putea spune că la toate capitolele Constituţiei există propuneri de revizuire, există mai multe variante de revizuire. Despre toate aceste vom putea discuta pe larg începând de săptămâna viitoare, odată cu predarea raportului şi, desigur, odată cu demararea lucrărilor propriu-zise pe text, pe propuneri, pe articole în Comisia parlamentară mixtă de revizuire a Constituţiei", a mai spus Antonescu. Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, marţi, hotărârea Comisiei de revizuire a Constituţiei prin care se stabileşte că Forumul constituţional să depună raportul până pe 27 mai, dată până la care mai pot depune amendamente şi parlamentarii.

Demisii pe bandă rulantă în PPDD.

Marţi, în  plenul Camerei, patru deputaţi PPDD, au anunţat, că părăsesc grupul parlamentar al PPDD, urmând să activeze în continuare ca deputaţi independenţi.
Deputaţii  sunt : Viorel Blăjuţ, circumscripţia electorală 24, Iaşi, colegiul uninominal 12; Ion Şcheau, circumscripţia electorală 2, Arad, colegiul uninominal 3; Ovidiu-Ioan Dumitru, circumscripţia electorală 42, Bucureşti, colegiul uninominal 6; Mihai Aurelian, circumscripţia electorală 43, colegiul uninominal 1, Europa de vest. Ulterior, şi Cristinel Marian a anunţat că părăseşte grupul parlamentar al PPDD, prin intermediul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Plecarea celor cinci aleşi din PPDD are loc după excluderea din partid a deputatului Radu Popă, din cauza "acţiunilor întreprinse în nume propriu şi interes personal împotriva partidului şi a valorilor promovate de acesta".

Secretarul general al NATO va face  o vizită în Bucureşti.

Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, va face vineri o vizită la Bucureşti, unde va avea întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, urmând să îi fie decernat şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.
"Vizita secretarului general NATO va fi una scurtă, ocazionată de decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Rasmussen va avea întâlniri la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu şi la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta", au declarat surse oficiale.
Universitatea din Bucureşti a anunţat, marţi, printr-un comunicat, că vineri va acorda înaltul titlu de Doctor Honoris Causa secretarului heneral al NATO, Anders Fogh Rasmussen, primindu-l printre membrii de onoare ai comunităţii sale academice.

Islanda renunță la aderarea la Uniunea Europeană.

Liderul Partidului Independenţei, politicianul eurosceptic Bjarni Benediktsson, într-un interviu acordul marţi site-ului islandez de ştiri mbl.îs., declara c,a încercarea Islandei de aderare la Uniunea Europeană s-a încheiat. Politicianul se  află în discuţii pentru crearea unui nou guvern cu Partidul Progresului, de centru, în urma alegerilor de la 27 aprilie. Partidul Progresului se opune de asemenea aderării Islandei la UE.
Formaţiunea lui Benediktsson a obţinut 26,5% din voturi, primind 19 din cele 63 de locuri în parlament. Partidul Progresului a obţinut 24,4% din voturi şi 19 locuri în legislativ. Social-democraţii, care s-au aflat până acum la guvernare, au câştigat 13,5% din sufragii şi nouă locuri de parlamentari. Nu este prima dată când Partidul Independenţei are un rol în guvern. Formaţiunea a fost implicată în fiecare executiv între 1991 şi 2009.

Ungaria : Curtea Constituţională  a respins un apel privind al patrulea amendament al Constituţiei.

Curtea constituţională  a respins marţi un apel depus de Mate Szabo, comisar naţional responsabil cu drepturile fundamentale, care solicita anularea celei de-a patra modificări controversate a Constituţiei. Această modificare vizează limitarea în special a prerogativelor Curţii constituţionale, susţine o definire a familiei considerată restrictivă şi permite expulzarea persoanelor fără domiciliu stabil (SDF) din locurile publice. Aceasta împiedică de asemenea cea mai înaltă instanţă ungară să facă referire la jurisprudenţa sa anterioară intrării în vigoare a noii Constituţii, la 1 ianuarie 2012. Curtea a apreciat că recursul lui Szabo este nefondat şi a precizat că nu deţine autoritatea de a evalua amendamentul în ceea ce priveşte conţinutul, conform unei decizii publicate pe site-ul său de Internet. Cel de-al patrulea amendament a fost adoptat la 11 martie de către Parlament, unde premierul conservator Viktor Orban dispune împreună cu partidul său Fidesz de o majoritate de două treimi.
"De acum înainte, nimeni nu va putea nega că adoptarea Constituţiei a fost legală" a reacţionat după anunţul Curţii, Anton Rogan, liderul grupului parlamentar al Fidesz, apreciind dezbaterea ca fiind de acum închisă.

ŞTIRI  METEO  

Avertizare Meteo

Începând din cursul după-amiezii de miercuri 22 mai şi până în dimineaţa zilei de vineri 24 mai, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, căderi de grindină, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător vor lua aspect de vijelie. Aceste manifestări vor fi mai frecvente la munte, în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.
Se vor semnala: grindină de dimensiuni medii şi intensificări ale vântului care trecător pot căpăta aspect de vijelie, cantităţi de precipitaţii ce vor atinge şi depăşi 20...25 l/mp.

JOI   23  MAI 2013

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, căderi de grindină şi descărcări electrice. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la munte, precum şi în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp. Vântul va prezenta intensificări în Dobrogea şi pe crestele montane, precum şi în timpul ploilor când trecător poate lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16...18 grade în vestul şi nordul ţării până în jur de 31 de grade în Bărăgan şi în zona continentală a Dobrogei. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 8 şi 18 grade.
Presiunea atmosferică va fi în scădere ziua şi în creştere noaptea.

PERSONALITĂŢI

Richard Wagner

Richard (Wilhelm) Wagner (n. 22 mai 1813, Lipsca - d. 13 februarie 1883, Veneția) a fost un compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical.

A studiat la Dresda și la Lipsca, luând lecții de compoziție cu Christian Theodor Weinling. Între 1833 și 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg și Riga, a compus primele sale opere Die Feen („Zânele", 1834), Das Liebesverbot („Dragoste interzisă", 1836) și mai multe piese orchestrale. În 1836 se căsătorește cu actrița Minna Planner. Călătorește mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător". După o scurtă ședere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz.
În continuare, geniul său muzical s-a format și s-a relevat sub influența muzicii lui Carl Maria von Weber, Wolfgang Amadeus Mozart și în special a simfonismului lui Ludwig van Beethoven. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840 - premieră la 20 octombrie 1842 la Dresda), Der fliegende Holländer („Olandezul zburător" sau „Vasul fantomă", 1841 - prezentată în premieră la 2 ianuarie 1843 la Dresda), l-au impus în viața artistică. În 1843 se stabilește în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui din Sachsen. Următoarele sale opere Tannhäuser (1845) și Lohengrin (1848) sunt mai greu acceptate de public, datorită elementelor inovatoare în structura dramatică și muzicală. Cu sprijinul lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.
Wagner s-a considerat pontiful unui cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se mișcă într-o lume supranaturală. Această artă, gravitând în jurul dramei muzicale, trebuia să dea naștere acelei opere naționale, care să fie pentru germani ceea ce tragedia clasică fusese pentru grecii antici. Drama muzicală wagneriană se opune divertismentului operei tradiționale, bazându-se pe o acțiune sacră, alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubilă cu textul, scris de Wagner însuși pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovații „melodia infinită" și „motivul conducător" (das Leitmotiv), procedeu simbolic de sugerare și evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfășurarea dramatică.
Această concepție și-a găsit întruchiparea în monumentala sa tetralogie Der Ring des Nibelungen ("Inelul Nibelungilor"), compusă din operele Das Rheingold („Aurul Rinului", 1854), Die Walküre („Walkiria", 1856), Siegfried (1970) și Götterdämmerung („Amurgul zeilor", 1874), care configurează, într-o lume de eroi și mituri, conflictul între violența primitivă a omului și natura sa spirituală. Calitatea excepțională a artei lui Wagner se reflectă și în capodoperele sale Tristan und Isolde (1859), triumf al dragostei asupra morții, Die Meistersinger von Nürnberg („Maeștrii cântăreți din Nürnberg", 1867), Parsifal (1882), în care reia legenda „Sfântului Graal", dramatică încleștare a evlaviei cu sentimentul păcatului.
Creația wagneriană a avut o influență covârșitoare asupra evoluției ulterioare a muzicii. Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debussy (la începutul activității sale), Arnold Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influența muzicii lui Richard Wagner.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 22 MAI.....

 Evenimente

    1455: Războiul celor Două Roze: în prima bătălie de la St Albans, Richard, Duce de York învinge și capturează pe regele Henric al VI-lea al Angliei.
    1939: Al Doilea Război Mondial: Germania și Italia semnează Pactul Steel.
    1948: Guvernul Petru Groza îi retrage cetățenia regelui Mihai I și altor membri ai familiei regale. În 1997, fostului rege Mihai i se redă cetățenia română.
    1990: Microsoft lansează sistemul de operare Windows 3.0.
    2005: Ziariștii români răpiți în Irak au fost eliberați.
    2009: Conventul General din Debrecen a reînffințat Biserica Reformată Maghiară din care fac parte și cele două episcopii ale Bisericii Reformate din România.

S -a născut în ....  

    1808: Gérard de Nerval, scriitor francez (d. 1855)
    1813: Richard Wagner, compozitor german (d. 1883)
    1859: Sir Arthur Conan Doyle, scriitor britanic (d. 1930)
    1893: Armând Călinescu, economist, politician român (d. 1939)
    1907: Sir Laurence Olivier, actor britanic (d. 1989)
    1912: Herbert C. Brown, chimist englez, laureat Nobel (d. 2004)
    1924: Charles Aznavour, cântăreț, actor, compozitor francez
    1927: George Andrew Olah, chimist maghiar, laureat Nobel

Decese 

    1868: Julius Plücker, matematician, fizician german (n. 1801)
    1873: Alessandro Manzoni, scriitor italian (n. 1785)
    1885: Victor Hugo, scriitor francez (n. 1802)
    1910: Jules Renard, romancier și dramaturg francez (n. 1864)
    1933: Ștefan Dimitrescu, pictor român (n. 1886)
    1957: George Bacovia (George Vasiliu), poet român (n. 1881)

Sărbători

    Ziua Internațională a Diversității Biologice
    Ziua Unicității Reformate Maghiare





Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More