Se afișează postările cu eticheta schengen. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta schengen. Afișați toate postările

miercuri, 16 octombrie 2013

16 octombrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Poate că pentru lume eşti o singură persoană, dar pentru o anumită persoană, eşti întreaga lume."

     (Gabriel Garcia Marquez)

Ziua Mondială a Alimentaţiei: Papa Francisc face apel la reducerea risipei de alimente.

Foamea nu este niciodată "un fapt inevitabil cu care te poţi obişnui", a declarat astăzi, Papa Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei, denunţând "cultura deşeurilor" şi reiterând recomandările FAO împotriva risipei de alimente, relatează AFP.

"Paradoxal, în momentul în care globalizarea permite cunoaşterea unor situaţii de nevoie (...), tendinţa către individualism şi închiderea în sine pare să crească: ea conduce la o indiferenţă (...) faţă de cei subnutriţi, ca şi cum acesta ar fi un fapt inevitabil. Foametea şi malnutriţia nu pot fi considerate fapte normale cu care te poţi obişnui, ca şi când ar face parte din sistem", a afirmat papa Francisc într-un mesaj.
Totodată, papa argentinian a făcut apel la "o educaţie pentru solidaritate", o adevărată schimbare a stilului de viaţă, inclusiv alimentar, la sprijin pentru familie, locul "solidarităţii".

"Datele furnizate de FAO indică faptul că aproximativ o treime din producţia alimentară mondială este indisponibilă din cauza pierderilor şi a risipei în continuă creştere. Este suficient să le eliminăm pentru a reduce drastic numărul celor care suferă de foame", a mai spus papa Francisc.

Preşedinţia României

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 16 octombrie a.c., Decretul pentru numirea domnului Andrei-Dominic Gerea în funcţia de ministru al Economiei", informează Preşedinţia.

Andrei Gerea, lider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor, a fost propus de PNL pentru funcţia de ministru al Economiei, post rămas vacant după demisia lui Varujan Vosganian.

 "Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 16 octombrie a.c., Decretul privind acreditarea domnului Iulian Buga în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii", informează Preşedinţia.

Iulian Buga, propunerea MAE pentru funcţia de ambasador al României la Washington, a primit, la 25 iunie, aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare de politică externă.

Victor Ponta : Şedinţa de Guvern, 16 octombrie 2013

"Vreau să vă anunţ că, la nivel politic, discuţiile au avansat foarte mult cu descentralizarea. Mâine o să avem o şedinţă a Uniunii Social Liberale pentru a trasa ultimele lucruri care ţin de ideea corectă şi bună de a apropia de cetăţean deciziile cele mai importante şi de a reduce costurile cu birocraţia şi cu administraţia. Vreau însă să ştiţi, toţi miniştri, şi vreau să faceţi acelaşi efort, nu este doar un demers al USL. Vreau să mă văd, şi împreună cu dumneavoastră, cu reprezentanţii PDL, cu reprezentanţii UDMR, cu reprezentanţii PP-DD, ai minorităţilor, în aşa fel încât toată lumea să cunoască în mod clar efectele benefice ale descentralizării. Faptul că oamenii vor avea mai aproape instituţiile de care au nevoie în fiecare zi, că vor costa mai puţin, şi că această mare descentralizare este, de fapt, prima descentralizare reală din ultimii 20 şi ceva de ani", a declarat premierul în deschiderea şedinţei de Guvern. Victor Ponta a adăugat că pe tema descentralizării vor fi discuţii şi a precizat că "o mulţime de şefi de la Bucureşti o să fie contra".

"Rămân fără obiectul muncii, normal. Nu mai pot să-şi mai ţină aici sute de angajaţi, secretare şi maşini şi alte lucruri. Dar, faptul că, în sfârşit, debirocratizăm odată cu descentralizarea cred că este un proiect foarte important", a declarat premierul.

Premierul Victor Ponta le-a cerut azi,  ministrului Mediului, Rovana Plumb, şi celui delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, să finalizeze rapoartele ştiinţifice referitoare la cutremurele de pământ produse în zona de est a judeţului Galaţi.

"Să finalizaţi toate rapoartele ştiinţifice referitoare la fenomenele seismice din Galaţi, să aveţi grijă la tot felul de indivizi exaltaţi, care, ca să apară la televizor, vin cu tot felul de prostii şi bagă panica în oamenii. Ca să contracaraţi însă exaltaţii dornici de camere de luat vederi, trebuie să veniţi cu studiile ştiinţifice şi o să vă rog, doamna ministru - înţeleg că sunteţi spre finalizare -, împreună cu domnul Costoiu, să informăm publicul şi să le explicăm foarte clar ce s-a întâmplat".

Premierul Victor Ponta a solicitat ministrului Transporturilor să reia în perioada imediat următoare procedurile de privatizare în cazul CFR Marfă.
"Veţi primi criticile, bineînţeles, pentru CFR de la cei care, timp de şase luni, au ţipat că nu cumva să dăm CFR-ul lui Gruia Stoică. De ieri ţipă aceiaşi, că să-i dăm CFR-ul lui Gruia Stoică. Doamna ministru, eu vă rog doar să aplicaţi legea, să continuaţi discuţiile cu cei de la FMI şi astăzi (miercuri - n.r.), după ce prezentaţi în Guvern nota de informare cu finalizarea procedurii iniţiale, să porniţi, practic, de astăzi, de mâine, procedurile pentru o nouă privatizare. De data aceasta fără a ne mai bloca nici CSAT-ul, nici declaraţii. Nici să mai fie speriate băncile sau funcţionarii."

Premierul Victor Ponta a precizat în şedinţa de Guvern, că pensiile vor creşte anul viitor cu 3,75%.

"Avem cea mai mică inflaţie, în scădere, însă pensiile o să crească totuşi cu 3,75%", a spus Ponta, după care i-a întrebat pe miniştrii de resort dacă sunt aşa de "darnici".
"Nu, domnule prim-ministru, se ia inflaţia pe anul trecut, din cauza aceasta", i-a explicat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
"Bine, dăm, că la pensii chiar trebuie", a aprobat premierul.

Crin Antonescu: USL  este o alianţă a tuturor posibilităţilor.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, lider PNL, a ironizat, ieri, în plen, migraţia parlamentarilor PPDD către USL, explicabilă, potrivit afirmaţiilor sale, având în vedere că Uniunea "este alianţa tuturor posibilităţilor". El a făcut aceste afirmaţii după ce liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochițoiu, a solicitat, în plen, ca parlamentarii care au părăsit acest partid să fie înlocuiţi în comisiile de specialitate cu alţi senatori PPDD. Solicitarea lui Vochiţoiu a fost respinsă de liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, acesta spunând că o astfel de cerere nu a fost discutată anterior de conducerea Senatului.
Sârbu a mai spus că astfel de modificări ar trebui să fie făcute în următoarea sesiune sau după consultări între grupuri. Crin Antonescu a remarcat că această situaţie este complicată tocmai prin "fluiditatea" ei.
"Dacă vă hotăraţi odată câţi pleacă şi plecau se calcula pe o bază solidă. Nici nu vreau să mă gândesc la ipoteza că ar începe să se întoarcă. Am fi daţi peste cap complet", a spus, amuzat, liberalul.
Antonescu i-a spus, pe de altă parte, liderului PPDD din Senat că ar trebui să înţeleagă această atracţie a parlamentarilor către USL, pentru că este vorba despre "alianţa tuturor posibilităţilor".

Maria Grapini: Vrem să facem şcoli susţinute cu bani de la buget pentru învăţarea meşteşugurilor.

Autorităţile intenţionează să înfiinţeze, din 2014, şcoli susţinute cu bani de la buget pentru învăţarea meşteşugurilor, a anunţat miercuri Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, la deschiderea primei ediţii a a Târgului Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri.

,,Sper ca anul viitor să putem avea mai multe pavilioane pentru acest târg, pentru că nu înseamnă mult să dai bani de la buget când aceştia ţi se întorc, aşa cum este cazul aici. Am mai lansat proiecte dragi mie, precum România promovată prin valori. Avem resurse, dar avem şi oameni valoroşi, extraordinar de talentaţi, de buni profesional. Orice popor, orice ţară poate să îşi schimbe imaginea dacă demonstrează că are oameni valoroşi şi că are produse bune. Putem să scriem teancuri de strategii, putem să scriem oricâte hârtii, dar trebuie să demonstrăm practic. Trebuie să ne scoatem la suprafaţă valorile şi trebuie să le promovăm', a precizat Maria Grapini.
,,Mai am un proiect drag mie pe care vreau să îl fac împreună cu echipa mea, pentru că nimeni nu poate face nimic singur, şi mă refer la România promovată prin legende. România are foarte multe legende şi istorie, poate mult mai multe decât alte ţări, dar alte ţări au ştiut să şi-o scrie şi să folosească această pârghie pentru atragerea turiştilor. Turistul este un om curios care vrea să vină într-o ţară şi să vadă ceva specific. Am făcut un parteneriat cu Asociaţia Hotelierilor din România şi artizanii pot expune gratuit produsele în holurile hotelurilor din ţară. Am mai lansat şi un alt proiect drag mie - Cumpăraţi un produs românesc de calitate. De aceea am făcut şi acest parteneriat cu hotelurile prin care produsele autentice, de calitate, să ajungă la cât mai multă lume. Vreau ca la toate târgurile internaţionale să ne prezentăm numai cu produse tradiţionale româneşti. Cu toate greutăţile pe care le-am întâmpinat din copilărie, din perioada în care am fost industriaş său ministru, eu cred în România şi cred că se poate', a subliniat Maria Grapini.

Valeriu Zgonea : Şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor vor fi transmise live la Televiziunea Română.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat miercuri că şedinţele de plen vor fi transmise în direct la Televiziunea Română, iar pentru comisii se va încerca implementarea sistemului de live streaming, pentru difuzarea şedinţelor pe internet.

"Anul acesta a fost un buget de austeritate pentru noi. Una dintre etapele pe care le-am discutat împreună cu liderii grupurilor parlamentare este introducerea tehnologiei informaţiei. Avem o discuţie cu Televiziunea Română şi vom transmite live dezbaterile din Camera Deputaţilor. Asta este prima etapă, care îi va obliga pe parlamentari să fie mai mulţi prezenţi la dezbaterile acelea de două-trei ore pe zi, două zile pe săptămână, dedicate plenului. În paralel, vom încerca să implementăm sistemul de live streaming în toate comisiile permanente. Sper să avem resursele financiare pentru anul viitor. Asta va permite fiecărui cetăţean al României care intră pe internet să poată să vadă live dezbaterile care sunt într-o comisie permanentă", a spus Zgonea la Palatul Parlamentului.

Mariana Câmpeanu: Planul naţional privind ocuparea tinerilor va fi definitivat până în decembrie.

România va definitiva planul naţional privind stimularea ocupării tinerilor şi-l va înainta Consiliului European pentru Ocupare, Politică Socială, Sănătate şi Afacerile Consumatorului (EPSCO), până în decembrie, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, referindu-se la participarea sa la reuniunea EPSCO din 15 octombrie, de la Luxemburg.

"Întâlnirea EPSCO, de la Luxemburg, a avut o agendă foarte încărcată, cu şase puncte pe ordinea de zi - de la propunerea de directivă referitoare la detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii şi până la evaluarea impactului Fondului European de Ajustare la Globalizare (FEAG). Un subiect foarte important a fost cel legat de ocuparea tinerilor. S-a adoptat o declaraţie privind Alianţa europeană pentru ucenici şi o notă a preşedintelui cu iniţiativele curente (...). În ceea ce ne priveşte, am prezentat măsurile legislative luate de România în legătură cu ucenicia şi cu stagiul de perfecţionare pentru tinerii absolvenţi cu studii superioare, precum şi cele două proiecte-pilot pe care le construim cu fonduri europene, referitoare la Garanţia pentru tineri. De asemenea, am spus că vom fi gata în decembrie cu planul de ocupare a tinerilor", a declarat ministrul Muncii.

Senatul  României

Propunerea legislativă care prevede majorarea alocaţiei de la 42 lei la 200 lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani a fost respinsă de Senat, în şedinţa plenului de astăzi, prin neîntrunirea numărului necesar de voturi pentru adoptarea legilor cu caracter organic. Propunerea de lege primise un raport comun de respingere întocmit în comisiile pentru buget-finanţe şi muncă ale Senatului, raport ce a fost însă respins de plenul Camerei Superioare a Parlamentului cu 68 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă şi trei abţineri. Astfel, a fost supus votului şi proiectul de lege, însă şi acesta a fost respins cu 41 de voturi pentru, 51 de voturi împotrivă şi nouă abţineri.

Senatorii au respins, astăzi, cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu solicita, în iulie 2013, respingerea legii de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român şi Rompetrol, semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.
Proiectul de lege privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013 a fost adoptat de senatori, cu 79 de voturi "pentru", 17 voturi "împotrivă" şi opt abţineri, în forma transmisă iniţial la promulgare.
Legea are ca obiect aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român în calitate de proprietar al acţiunilor deţinute în cadrul SC "Rompetrol Rafinare" SA şi The Rompetrol Group NV.

Plenul Senatului a adoptat ieri, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2013 privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti la 10 iunie 2013, aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 26 iunie 2013.

ANI  : Senatorul Sorin Roşca Stănescu - fals în declaraţii şi incompatibilitate.

ANI a constatat că senatorul Sorin Roşca Stănescu a fost în incompatibilitate până în martie, întrucât a fost şi administratorul unei firme, instituţia sesizând totodată Parchetul pentru că acesta nu a trecut în declaraţia de avere depozitele copiilor săi minori, la bănci din România şi Elveţia.
Roşca Stănescu: Am aflat despre acuzaţiile ANI din presă, Agenţia răspunde la comanda lui Băsescu
"Credeţi-mă că eu aflu despre aceste acuzaţii, efecticv, de la reporteri care mă sună. Deci nu am primit niciun document scris de la ANI referitor la acuzaţiile care mi se aduc. Este adevărat că, în urmă cu câteva luni, am primit nişte întrebări de la ANI, le-am răspuns, le-am pus documentele la dispoziţie", a declarat Sorin Roşca Stănescu despre acuzaţiile Agenţiei Naţionale pentru Integritate, precizând că nu a citit concluziile ANI până în acest moment, ci comentează totul "pe surse".

DNA  : Deputatul Miron Mitrea, audiat.

Deputatul PSD Miron Mitrea s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de corupţie. Mitrea a declarat, la ieşirea de la DNA, că a fost chemat de procurori pentru a semna procesul verbal de luare la cunoştinţă a probelor din dosarul în care este acuzat de corupţie privind lucrări la casa mamei sale.
Miron Mitrea a spus că a semnat procesul verbal de luare la cunoştinţă a actelor de urmărire şi a probelor din acest dosar, astfel că urmează să fie trimis în judecată de procurorii anticorupţie.
Mitrea a mai spus că dosarul a rămas "exact la fel" ca atunci când a fost restituit de judecătorii instanţei supreme procurorilor DNA în vederea refacerii urmăririi penale. El a precizat că, la un moment dat, prejudiciul din acest dosar fusese scăzut de la nouă miliarde de lei vechi la cinci miliarde de lei vechi, dar în prezent a fost urcat din nou la suma iniţială.
Deputatul a adăugat că anchetă în acest caz a fost începută în 2005 şi nu este finalizată nici în prezent.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ  : Cadrele didactice anunţă declanşarea acţiunilor de protest.

Cadrele didactice vor ieşi în stradă, în perioada 28-30 octombrie, pentru a picheta sediul Guvernului şi al USL, iar în noiembrie vor organiza un miting de amploare, urmat de un marş de protest, decizia fiind luată, miercuri, de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Potrivit calendarului stabilit de FSLI, în 28, 29 şi 30 octombrie vor avea loc, concomitent, pichetări la sediul Guvernului şi la sediul Uniunii Social Liberale, iar în aceeaşi perioadă, în toate unităţile de învăţământ din ţară unde federaţia sindicală are membri, dascălii vor fi în grevă japoneză şi vor purta o banderolă albă pe braţ.
De asemenea, în 6 noiembrie, FSLI va organiza în Bucureşti un miting de amploare, urmat de un marş.

"La acest protest vom avea sprijinul studenţilor şi facem apel şi la părinţi, şi la întreaga societate civilă să ni se alăture, pentru că revendicările noastre nu sunt numai pentru profesori, sunt pentru un viitor mai bun al tuturor românilor", a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.
Revendicările FSLI vizează alocarea, începând cu anul 2014, a minimum şase la sută din PIB pentru educaţie şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ, din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public, modificarea Legii educaţiei naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic şi adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50 la sută, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie 2:1.

Braşov: Greva japoneză din sănătate continuă până ce revendicările vor fi rezolvate.

Greva japoneză a salariaţilor din unităţile medicale de stat din Braşov continuă până când revendicările angajaţilor din sistem vor fi rezolvate, a declarat astăzi, preşedintele Sindicatului Sanitas Braşov, Paul Negoescu.

"Aproape 4000 de salariaţi, personal medical şi auxiliar din sistemul de sănătate de stat din judeţul Braşov se află în grevă japoneză şi nu vom înceta până nu vom obţine un rezultat la revendicările noastre sau până la greva de avertisment sau generală. Dacă obţinem ceva, atunci renunţăm. Dar deocamdată suntem în grevă japoneză, cu banderole tricolore pe braţul drept sau în piept", a spus liderul de sindicat.

Vaslui  : Explorarea gazelor de şist de către Chevron, blocată de protestele sătenilor.

Aproximativ 500 de persoane din Siliştea, judeţul Vaslui, protestează, astăzi, pentru a treia zi consecutiv, în perimetrul unde compania Chevron va amplasa prima sondă de explorare a gazelor de şist, iar în timpul manifestaţiei doi localnici au leşinat, având nevoie de îngrijiri medicale. Câţiva localnici au forţat cordonul format de jandarmi mobilizaţi la faţa locului şi au reuşit să ajungă în perimetrul în care nu aveau acces, oamenii acuzând că au fost bruscaţi apoi de forţele de ordine. Oamenii au format un scut uman, ţinându-se de mâini, în încercarea de a împiedica societatea care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist să intre cu utilajele în zonă.
Cei peste 200 de jandarmi trimişi în zonă, inclusiv de la Gruparea Mobilă din Bacău, pentru a elibera zona astfel încât societatea să îşi poată duce utilajele şi să poată lucra, i-au înconjurat pe manifestanţi, împiedicându-i să ajungă în perimetrul unde ar urma să fie amplasată platforma Chevron.
La un moment câţiva localnici au reuşit să rupă cordonul jandarmilor şi să ajungă în zona unde nu aveau acces, forţele de ordine intervenind.
Oamenii au fost scoşi cu forţa din acel perimetru şi îi acuză pe jandarmi că i-au bruscat.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vaslui, Lucian Modoranu, a declarat că jandarmii au intervenit la cererea prefectului judeţului.

"Forţele de ordine au intervenit în baza ordinului prefectului de vaslui împotriva persoanelor care împiedicau desfăşurarea noirmală a activităţii în zonă", a spus Modoranu.

Grecia: Vom susţine şi când vom avea preşedinţia UE că România a îndeplinit obligaţiile Schengen.

Preşedintele Parlamentului de la Atena, Evangelos-Vasileios Meimarakis, a declarat, miercuri, că Grecia a susţinut că România şi-a îndeplinit toate obligaţiile pentru intrarea în Shengen, el afirmând că ţara sa rămâne pe aceeaşi poziţie şi pe perioada cât va deţine preşedinţia UE.
 "Am susţinut că România şi-a îndeplinit toate obligaţiile necesare pentru a fi integrată în zona Schengen şi rămânem pe aceeaşi idee, pe aceeaşi poziţie şi exact aceeaşi părere o să o avem şi pe durata preşedinţiei noastre", a afirmat oficialul elen, întrebat care este poziţia Greciei legat de aderarea României la Schengen. Preşedintele Parlamentului grec a făcut această declaraţie după întâlnirea pe care a avut-o la Bucureşti cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
El a spus că relaţiile dintre România şi Grecia sunt excelente şi că este o onoare că se află la Palatul Parlamentului, despre care a spus că este "acest templu al democraţiei".
"Pentru că avem teme, idei, principii commune ar trebui să discutăm împreună în cadrul instituţiilor, inclusiv celor euro-atlantice, astfel încât să rezolvăm problemele", a mai arătat oficialul grec.

Consiliul Europei  :  Înfiinţează, la Bucureşti, un oficiu de luptă împotriva criminalităţii informatice.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Bettaini-Dragoni, au semnat, marţi, un memorandum privind înfiinţarea, la Bucureşti, a unui Oficiu pentru combaterea infracţiunilor cibernetice. Oficiul de luptă împotriva criminalităţii informatice care va funcţiona la Bucureşti este "un proiect extrem de important şi suntem foarte onoraţi pentru această alegere a României" de a găzdui un centru care vizează colaborarea celor 47 de state membre ale Consiliului Europei pentru "combaterea acestui flagel", a declarat, la Palatul Parlamentului, Titus Corlăţean, cu ocazia semnării Memorandumului de Înţelegere privind înfiinţarea acestui birou.
Şeful diplomaţiei române a mai precizat că Oficiul va fi "modalitatea de a promova o acţiune globală pe care Consiliul Europei, împreună cu Uniunea Europeană - printr-un program pe care urmează să-l semneze chiar mâine (miercuri – n.r.) - îl va promova prin acest centru de la Bucureşti".
Din partea Consiliului Europei (CoE), Memorandumul de Înţelegere a fost semnat de Gabriella Battaini-Dragoni, Secretar General Adjunct al instituţiei, care a mulţumit autorităţilor române pentru "oferta generoasă de a deschide acest birou la Bucureşti".

ŞTIRI METEO

Joi, 17 octombrie 2013, temperaturile vor scădea, astfel că maximele se vor situa la nivelul întregii țări, între 12 și 19 grade, iar minimele se vor încadra, în general, între 5 și 11 grade. În sudul și sud-estul României, cerul va fi mai mult noros și mai ales în cursul zilei va ploua pe arii extinse și izolat se vor cumula cantități de apă mai însemnate. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar ploile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va avea intensificări local în est, sud-est, precum și în sud-vestul teritoriului. La munte vântul va sufla tare, iar precipitațiile vor mai fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare.

În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior, astfel încât maximă va fi de 16….17 grade, fiind ușor mai scăzută decât ar fi normal în această perioadă. Cerul va fi mai mult noros și temporar va mai ploua mai ales în cursul zilei, când și vântul va avea intensificări. Temperatura minimă va fi de 7…9 grade.

PERSONALITĂŢI

Oscar Wilde

Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin - d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză.
Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, Sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi și urechi, anticar și scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relație. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluționare sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă. În timpul școlii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen, câștigând numeroase premii și burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge și prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă și stilul dandy de viață. După absolvire, în 1878, se mută la Londra.
În același an, 1878, primește premiul „Newdigate” pentru poezie și inițiază mișcarea „Artă pentru Artă”, prin care dezvoltă teoria sa asupra estetismului. În 1882 publică prima sa culegere de versuri, în privința căreia criticii nu au căzut de acord. Urmează o perioadă în care ține o lungă serie de prelegeri de estetică în Statele Unite și Canada, o alta în care Wilde locuiește pentru o scurtă perioadă la Paris, după care își încheie șirul de conferinţe în Marea Britanie și Irlanda. Următorii șase ani reprezintă apogeul de creație al irlandezului. Poveștile pentru copii, piesele de teatru și mai ales „Portretul lui Dorian Gray” îi aduc lui Oscar Wilde, pe lângă niște citații în tribunale, și mult dorită faimă.
Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.
Oscar Wilde a publicat versuri (Poems, 1881), povestiri (The Happy Prince and Other Stories, 1888), eseuri (The Soul of Man under Socialism, 1891). Romanul „Portretul lui Dorian Gray” (The Picture of Dorian Gray, 1891), cea mai importantă operă a sa, este o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice. El definește rolul artistului în căutarea rafinamentului și frumosului și situează arta mai presus de viață, pentru că exprimă esența caracterelor și a fenomenelor mai fidel decât însăși realitatea.
În creația sa dramatică, „Evantaiul doamnei Windermere” (Lady Windermere's Fân, 1892), „O femeie fără importanță” (A Woman of no Importance, 1893), „Soțul ideal” (An Ideal Husband, 1895), „Ce înseamnă să fii onest” (The Importance of Being Earnest, 1895), care continuă tradițiile comediei engleze din secolul al XVIII-lea cu Sheridan, Oscar Wilde satirizează snobismul, frivolitatea și fățărnicia „înaltei societăți” a timpului, lăsând să se întrevadă preocupările sale proprii pentru problemele spirituale majore ale omului. Subtilitatea caustică a satirei și ingeniozitatea paradoxului, verva scânteietoare a dialogului, bogăția ornamentală și rafinamentul cizelării stilistice a frazei au impus creația lui Oscar Wilde în dramaturgia de la finele secolului al XIX-lea.

 Eugene O'Neill

Eugene Gladstone O'Neill (n. 16 octombrie 1888, New York – d. 27 noiembrie 1953) a fost dramaturg american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1936.
Eugene Gladstone O'Neill s-a născut la New York, într-unul din hotelurile de pe Broadway, fiu al actorui James O'Neill, al cărui rol în Contele de Monte Cristo îl făcuse celebru în întreaga țară. Copil fiind, Eugene și-a însoțit tatăl în turnee, apoi a frecventat variate școli și în 1906 a intrat la universitatea din Princeton, unde nu a rămas decât un an.
O experiență de viață deosebit de diversă - a încercat tot felul de meserii de la căutător de aur până la reporter de ziar - s-a reflectat în fondul dramatic din care au izvorât operele lui O'Neill. În peregrinările care l-au dus în multe părți ale lumii, o atracție constantă a constituit-o marea și viața chinuită a oamenilor ei. Între anii 1912 - 1913, O'Neill a fost spitalizat într-un sanatoriu de tuberculoși, unde a făcut ample lecturi din literatura dramatică, cu deosebire din Ibsen și Strindberg. Momentul acesta a fost decisiv pentru orientarea sa ulterioară. În 1914 s-a înscris la cursurile de dramă ale profesorului George Pierce Baker de la Harvard, predate în cadrul așa-numitului "47 Workshop". După un an le-a părăsit pentru a se asocia trupei de artiști amatori "Provincetown Players". Această trupă îi va juca prima piesă într-un act Bound East for Cardiff (Îmbarcat pentru Cardiff), și apoi mutându-și sediul la New York, în Greenwich Village, va prezenta în continuare noile piese într-un act ale tânărului dramaturg.
O'Neill câștigă atenția criticii și a publicului abia în 1920 cu piesa Dincolo de orizont, care a marcat începutul unei noi ere în teatrul american contemporan.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 16 OCTOMBRIE......................

Evenimente

 
    1834: Un puternic incediu izbucnește la Palatul Westminster, distrugând mare parte din clădirile complexului, printre care și cele ale Camerei Lorzilor și Camerei Comunelor. Reconstrucția va avea să dureze aproape 40 de ani.
Palatul Westminster (în engleză Palace of Westminster), cunoscut și sub numele de Casa Parlamentului (în engleză Houses of Parliament) este locul unde se află cele două camere ale Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: Camera Lorzilor și Camera Comunelor.
Palatul Westminster este aproape de altă clădire guvernamentală numită Whitehall. Actualul ansamblu al Palatului Westminster a fost construit între 1837 și 1860 în stil neogotic, după incediul devastator din 1834 care a distrus aproape total vechiul parlament britanic. Plin de încărcătură istorică şi atracţie pentru milioane de turişti în fiecare an, Palatul Westminster este inclus de UNESCO în programul World Heritage Sites, împreună cu Biserica Sf. Margareta şi Abaţia Westminster, cu care se învecinează. Abaţia Westminster a fost construită în secolul al XI-lea de către Eduard The Confessor. Clădirea este locul ceremoniilor regale, nu mai puţin de 38 de încoronări desfăşurându-se aici. Tot aici au avut loc, în 1997, funerariile prinţesei Diana.
Actualul ansamblu al Palatului Westminster este varianta reconstruită între anii 1837 şi 1860, în stil neogotic, după ce incendiul devastator din 1834 a distrus aproape total vechiul parlament britanic, construit de William ÎI la sfârşitul secolului al XI-lea.
Cu o formă aproximativ rectangulară, Palatul Parlamentului se întinde pe o suprafaţă de peste 30 000 de metri pătraţi. El este flancat de două turnuri înalte de aproximativ o sută de metri, Victoria Tower şi celebrul turn cu ceas, Big Ben.

    1843: William Rowan Hamilton a scris pentru prima oară formula fundamentală pentru cuaternioni pe marginea podului Broom din Dublin, Irlanda.

    1919: Este sfințită Bazilica Sacré-Cœur din Paris, construită în perioada 1875-1914.

Bazilica Sacré-Coeur este o biserică situată în Piața St. Pierre, pe colina Montmartre din Paris, Franța. A fost construită în 1876 în stil romano-bizantin sub îndrumarea arhitectului Paul Abadieal cărui proiect ca surclasat cele 78 de proiecte concurente. Interiorul bazilicii este decorat cu mozaicuri, unul dintre ele reprezentându-l pe Isus răstignit. Vechile vitralii ale bazilicii au fost sparte în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ulterior înlocuite.
Dealul Montmartre în partea nordică a Parisului se ridică 129 de metri peste nivelul mării și este locul în care Sf. Dionisie primul episcop al Parisului a suferit moartea martirică. O mare mănăstire benedictină a ocupat până la revoluția din 1789 întregul deal. Revoluționarii francezi au distrus mănăstirea și ghilotinat toate măicuțele.[1] Ca răspuns la înfrângerea suferită în războiului franco-german Alexandre Legentil și Hubert Rohault de Fleury au hotărât să dea un răspuns spiritual dezastrului politico-militar în care se afla Franța și să construiască o catedrală dedicată Cultului Inimii lui Hristos în semn de pocăință pentru păcatele comise.

    1945: Crearea Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.
    1946: Inculpații condamnați la moarte în principalul proces de la Nürnberg au fost executați.
    1964: China a detonat prima bombă nucleară.

    1978: Cardinalul Karol Józef Wojtyła din Cracovia, Polonia, a devenit Papa Ioan Paul al II-lea, devenind primul papă dintr-o țară slavă și primul papă neitalian în ultimii 400 de ani.

Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła, n.18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice – episcop al Romei – și suveran al Vaticanului ales în 16 octombrie 1978. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Mama sa a fost o catolică credincioasă și a ținut ca fiul ei să se nască aproape de o biserică pentru că primele sunete auzite de fiul ei să fie „cântări aduse Domnului”. Pe când Karol încă era foarte mic, mama lui obișnuia să le spună cunoscuților „Veți vedea că fiul meu Karol va deveni o persoană importantă”. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).
Pe 13 mai 1981, pe când se pregătea să îi salute pe credincioșii adunați în Piața Sfântului Petru, a fost victima unui atentat dus la capăt de Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonț aproape l-a costat viața pe papă, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonțul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983 papa l-a iertat în mod public pe agresor. În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliția politică din acea țară a descoperit și contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe 6 ianuarie 1995 poliția filipineză a reușit să oprească „Operația Bojinka”, care urmărea același scop.
Starea de sănătate a papei s-a agravat în primele luni ale anului 2005, când a trebuit să fie spitalizat în spitalul Gemelli din Roma din cauza unei dificultăți respiratorii. Deși i s-a realizat o traheotomie în martie, între 31 martie și 1 aprilie a suferit o septicemie din cauza unei infecții a căilor urinare. A murit pe 2 aprilie 2005 și Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea) a fost declarat succesorul său.

    1993: România a devenit membru cu drepturi depline în mișcarea francofonă.
    2004: Radio3Net devine primul radio românesc care emite exclusiv pe internet.
    2005: Papa Benedict al XVI-lea a acordat, pentru prima oară în istoria papalității, un interviu televizat difuzat de canalul public polonez TVP1.
    2012: Doi români au furat, în două minute, 7 tablouri (picturi în ulei și acuarele) de la muzeul Kunsthal din Roterdam în valoare estimată de 18 milioane de euro; pânzele erau semnate de Picasso, Matisse, Monet și Gauguin.

S -a născut în............. 

    1854: Oscar Wilde, scriitor irlandez (d. 1900)
    1875: Prințesa Kaʻiulani, prințesă moștenitoare a insulelor Hawaiene (d. 1899)
    1885: Gheorghe Ionescu-Sisești, agronom român, membru al Academiei Române (d. 1955)
    1888: Eugene O'Neill, scriitor american, laureat al Premiului Nobel (d.1953)
    1897: Alexandru Proca, fizician român, membru al Academiei Române (d. 1967)
    1920: Mateiu Dogan, politolog și sociolog francez de origine română, membru de onoare al Academiei Române
    1927: Günter Grass, scriitor german, laureat al Premiului Nobel
    1939: Peter Jecza, sculptor român (d. 2009)
    1940: Valentin Timaru, compozitor și muzicolog român
    1958: Tim Robbins, actor american
    1965: Mihai Cosma, muzicolog și jurnalist român

Decese...............................

    1793: John Hunter, chirurg scoțian (n. 1728)
    1935: Constantin I. Nottara, actor, fost societar și regizor la Teatrul Național din București
    2002: Ileana Berlogea, istoric literar și teatrolog (n. 1931)
    2007: Toše Proeski, cântăreț macedonian (n. 1981)

Sărbători 

 
   Ziua Mondială a Alimentației

joi, 10 octombrie 2013

10 octombrie 2013 by Viorica Crainic


Bine v- am regăsit!

"Oamenii politici ai Antichităţii se înconjurau adesea de filozofi, cei de azi preferă anturajul ziariştilor." (Emil Cioran)

Preşedintele Traian Băsescu sesizează CCR cu privire la Legea referitoare la cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a trimis miercuri, 9 octombrie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean, în conformitate cu prevederile Articolului 146 lit. a) din Constituţia României şi ale Articolului 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Potrivit sursei citate, motivele cererii preşedintelui Băsescu sunt legate de faptul că prevederile acestei legi sunt neconstituţionale. Astfel, se arată că acestea contravin dispoziţiilor articolului 1 alineatul (5) şi articolului 147 alineatele (2) şi (4) din Constituţie, întrucât conservă soluţiile legislative constatate neconstituţionale prin Decizia CCR 784/2012, iar unele prevederi contravin articolului 80 alineatul (1), coroborat cu articolul 91 şi articolul 148 alineatul (4) din Legea fundamentală în ceea ce priveşte dreptul preşedintelui României, în calitate de şef al statului şi conducător al politicii externe a statului român de a emite mandate de reprezentare la Consiliul European, atunci când consideră necesar, fără alte condiţionări din partea puterii legislative sau executive.

"Or, în cazul de faţă, Parlamentul a adoptat Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, fără a pune în acord prevederile legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 784/2012, respectiv cu Decizia nr. 683/2012", punctează şeful statului.

Alin Tişe: E dreptul preşedintelui să ceară CCR să se pronunţe cu privire la limitele delegării în materie de politică externă.

 Curtea Constituţională va stabili limitele transferului de competenţe în materie de politică externă între preşedinte şi premier, după ce şeful statului a contestat la CCR Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, a declarat astăzi, vicepreşedinte PDL Alin Tişe.
"Preşedintele a sesizat existenţa, în opinia sa, a unui conflict de constituţionalitate între actul normativ al Parlamentului şi o decizie mai veche a Curţii Constituţionale, care s-a referit la competenţele preşedintelui în materie de politică externă. Şi, ca atare, este dreptul constituţional al preşedintelui să ceară CCR lămurirea acelor aspecte, în sensul că poate sau nu preşedintele să fie limitat în exercitarea atribuţiilor de politică externă printr-un act al Parlamentului, dacă actul Parlamentului poate să fie sau nu în contradicţie cu o decizie a Curţii Constituţionale sau dacă preşedintele în ceea ce priveşte delegarea de reprezentare poate sau nu conform legii pe care Parlamentul a emis-o. Ca atare, Curtea Constituţională va stabili exact şi va trasa aceste limite în materia delegării, respectiv a transferului de competenţe", a precizat Alin Tişe. Preşedintele Traian Băsescu a trimis CCR, ieri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

PDL solicită în regim de urgenţă demisia lui Varujan Vosganian din Senat, considerând că acesta trebuie să se pună la dispoziţia organelor de anchetă şi să nu se gândească la interesul personal, ci la România, a declarat astăzi, vicepreşedintele PDL Alin Tişe.
 "Având în vedere că USL a refuzat să ridice imunitatea senatorului Varujan Vosganian, PDL solicită în regim de urgenţă demisia acestuia din Senat. Considerăm că, prin atitudinea avută în Senat, USL a afectat democraţia, statul de drept, viitorul Raport MCV şi aderarea României la Schengen", a afirmat Tişe. El a spus că justiţia trebuie să fie lăsată să-şi facă datoria şi de aceea Vosganian ar trebui să-şi dea demisia din Senat şi să se pună la dispoziţia organelor de anchetă.Tişe a mai arătat că. dincolo de interesul personal, Vosganian ar trebui să se gândească la interesul României, pentru că un Raport MCV negativ influenţează aderarea României la Schengen. El a adăugat că, în plus, faptul că se pune la dispoziţia organelor de anchetă nu înseamnă că Vosganian este deja vinovat sau nevinovat.

Cristina Pocora : Macovei, fantoma lui Băsescu la Bruxelles, nu vrea să piardă pârghiile de influenţă.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, susţine că eurodeputatul Monica Macovei este "fantoma lui Traian Băsescu la Bruxelles" care şi-ar fi folosit poziţia pentru a submina interesele naţionale în UE, dar şi cea în ministeriatul căreia a fost instituit "trocul politic" pentru procurorii şefi.
"Monica Macovei, fantoma lui Traian Băsescu la Bruxelles, continuă să se opună oricărei reformări a sistemului judiciar din România, tocmai pentru că nu vrea să piardă pârghiile de influenţă pe care le deţine. PNL a sprijinit singurul ministru care a încercat să impună o procedură transparentă pentru numirea şefilor de parchete, cu respectarea normelor europene. S-a dorit astfel eliminarea trocurilor politice cu Traian Băsescu, instituite chiar în vremea ministeriatului Monicăi Macovei", susţine Pocora într-un comunicat de presă.
"Nu putem să ne aşteptăm la mai multe de la eurodeputatul PDL, în condiţiile în care este persoana care a denigrat România în Europa şi care a înţeles mandatul de la Parlamentul European ca pe o tribună pentru subminarea intereselor ţării şi ale românilor în faţa instituţiilor UE. Monica Macovei s-a făcut remarcată printr-un atac fără precedent la adresa României în vara anului trecut, când a recurs la un întreg arsenal propagandistic şi instituţional, prin minciuni spuse în afara graniţelor, declaraţii care au adus grave deservicii statului român", mai susţine Pocora.

Ioan Ghişe: Miza proiectului Roşia Montană nu este doar aurul.

Miza proiectului de la Roşia Montană nu o reprezintă doar resursele de aur şi argint, ci o avere estimată de patru ori mai mult, ţinând cont de toate mineralele rare şi substanţele care se găsesc în solul de acolo, a declarat, astăzi, senatorul PNL Ioan Ghişe, în cadrul Comisiei speciale care analizează proiectul minier.
"Miza acestui proiect este nu doar aurul şi argintul de la Roşia Montană, ci o avere estimată de patru ori mai mult, ţinând cont de toate mineralele rare şi substanţele care se găsesc în solul de acolo. Noi, ca şi politicieni, avem obligaţia ca generaţiilor viitoare să le lăsăm întâi de toate un mediu sănătos şi o ţară dacă nu se poate mult mai bună, cel puţin în condiţiile în care se află acum. Ce vreau să vă rog este să reţinem un aspect foarte simplu: aici este miza ca unii să lase cianurile şi să ia banii şi aurul ţării, iar noi să rămânem cu mediul distrus pe multe generaţii", a spus Ghişe.

Liviu Dragnea: Acordul de coabitare poate fi salvat.

Preşedinte executiv al PSD, Liviu Dragnea a afirmat că pactul de coabitare "a fost necesar iniţial, pentru că, cel puţin aşa a părut, că acel document scris pe care premierul l-a respectat şi şi l-a asumat cu toată responsabilitatea şi l-a luat în serios a fost apreciat de cancelariile internaţionale şi a arătat că, în România, în 2013, va fi stabilitate, înţelegere, o colaborare instituţională corectă între Guvern şi Preşedinţie şi, din câte ştiu eu, premierul doreşte în continuare ca acest acord să funcţioneze, nu doreşte să-l denunţe".
Întrebat dacă personal crede că pactul de coabitare mai poate fi salvat, Dragnea a răspuns: "Da, eu cred că da. Sunt realist".
"Nu ştiu ce efecte ar putea avea în plan intern, chiar nu-mi dau seama, dar s-ar putea ca în plan extern să creeze iar o imagine că în România cele două instituţii nu se pot înţelege, Guvernul şi Preşedinţia, instituţii importante. Şi nu ştiu, parcă ar fi important să rămânem în continuare cu această imagine de ţară stabilă în zonă, în regiune", conchide Liviu Dragnea.

Valeriu Zgonea: Avocatul Poporului a luat o decizie corectă în legătură cu Codul insolvenţei.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat ieri, că Avocatul Poporului a luat o decizie corectă contestând la Curtea Constituţională dispoziţii din Codul insolvenţei.
"Eu cred că este o procedură democratică şi asta arată că toate instituţiile statului sunt democratice în România şi cei care criticau Avocatul Poporului de lipsă de reacţie şi că este un om vândut doar actualei guvernări li se arată un altfel de Avocat al Poporului. Este o presiune din partea companiilor, din partea societăţii civile şi Avocatul Poporului a luat o decizie corectă, fiind acel actor independent care priveşte asupra procesului pentru care are instrumentele date de către Constituţie", a spus Zgonea la Palatul Parlamentului. Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constituţională a României dispoziţii din Codul insolvenţei. Excepţia de neconstituţionalitate se referă la art. 81, alin. 3 şi art. 348 din OUG 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, potrivit site-ului Avocatului Poporului.

Ministrul Transporturilor: Termenul de plată pentru CFR Marfă rămâne 14 octombrie.

Termenul limită de plată de către cumpărător a sumei de 170 milioane euro pentru preluarea a 51% din acţiunile CFR Marfă rămâne 14 octombrie, dată după care Ministerul Transporturilor va anunţa cum va fi finalizată procedura de privatizare, a declarat ministrul de resort, Ramona Mănescu.
Ramona Mănescu a precizat că va avea, joi, o discuţie cu premierul Victor Ponta pe această temă. Ministrul a arătat totodată că proiectul de hotărâre prin care termenul de finalizare a privatizării era prelungit a fost promovat de către secretarul de stat Cristian Ghibu, dar nu s-a aflat pe agenda şedinţei de miercuri a Guvernului astfel că "nu a putut fi promovat".
"Nu există nicio acţiune în instanţă, suntem în termenii contractului, cum a fost şi până acum", a adăugat Mănescu.

Robert Cazanciuc : La delegarea lui Papici, Niţu şi Kovesi au convenit că pot fi făcute oricând propuneri de numire.

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a declarat, ieri seară, că, la momentul prelungirii delegării lui Lucian Papici la şefia Secţiei I a DNA, procurorul general Tiberiu Niţu şi procurorul-şef al DNA Codruţa Kovesi au convenit să poată fi făcută oricând o propunere de numire în această funcţie.
"Am avut un dialog cu procurorul general care, înainte de a face delegarea, m-a întrebat dacă am propuneri pentru o numire definitivă. I-am spus că nu am la acel moment, dar că, de îndată ce le voi avea, îl voi informa. Procurorul general m-a informat de asemenea că a avut un dialog cu procurorul-şef al DNA pe această delegare la conducerea secţiei şi au convenit ca, la momentul la care ministrul Justiţiei va face propuneri definitive către CSM, cei propuşi pentru numirile definitive să fie şi delegaţi la conducerea secţiei", a declarat Cazanciuc.
Ministrul a mai spus, în acest context, că delegarea lui Lucian Papici, care avusese deja două mandate şi nu mai putea fi numit la conducerea secţiei, "a fost făcută formal până la sfârşitul anului", putând dura însă "o zi, două, trei".
"Conform unei discuţii între procurorul general şi procurorul şef al DNĂ, ministrul putea să facă oricând în acest interval propunere de numire. Nu înseamnă că încetarea delegării este o formă de sancţiune", a subliniat Cazanciuc.

Dan Şova  : A reclamat la DNA că reprezentantul unei companii ar fi vrut să îl mituiască pentru un contract.

Ministrul Dan Şova a declarat astăzi, că a depus o plângere penală la DNA împotriva reprezentantului unei mari companii care, în timpul vizitei făcute în China, a încercat să îl mituiască pentru a obţine un contract vizând construcţia unui tronson de autostradă.
"Acum o lună şi ceva când m-am întors din China am depus o plângere penală la DNA împotriva unui reprezentant al unei firme mari care a încercat să mă mituiască pentru a obţine un tronson de autostradă", a afirmat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.  El a mai spus că în momentul în care s-a întors din China, imediat ce a coborât din avion, l-a informat pe premierul Victor Ponta asupra acestei încercări de mituire.
"Poziţia premierului a fost simplă. A spus «sesizează DNA-ul imediat» şi am sesizat DNA-ul. În acest moment nu am informaţii de la DNA, dar nu e nefiresc pentru că, fiind în fază de cercetări prealabile şi probabil cerând nişte probe în China, durează puţin mai mult. Oricum a fost depusă (plângerea -n.r.) acum circa o lună şi curge. În mod cert va afla lumea când mă vor chema la o declaraţie", a mai spus Şova. Surse judiciare au declarat, pentru gândul.info, că numele omului de afaceri este Călin Roman. Până în prezent, DNA nu a comunicat nicio informaţie referitoare la acest caz. Plângerea lui Şova, trimisă de DNA la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Sven-Joachim Irmer : Sistemul bugetului consolidat folosit în România este depăşit.

Sistemul bugetului consolidat aplicat în prezent în România este depăşit, iar o politică fiscală greşită, neadaptată realităţilor, afectează direct economia, a declarat, joi, directorul pentru România şi Moldova al Fundaţiei Konrad Adenauer, Sven-Joachim Irmer, într-o conferinţă pe teme de fiscalitate.

"Este nevoie să existe un sistem de impozitare predictibil, iar sistemul de taxe şi impozite trebuie separat de contribuţiile sociale. Sistemul care încă funcţionează în România, al bugetului consolidat, este un sistem depăşit. Ambele sisteme de finanţare a bugetului funcţionează la fel şi în Germania şi în România şi urmăresc acoperirea deficitelor, folosind banii dintr-o parte în cealaltă. În ceea ce priveşte sistemul de sănătate, în România, statul a ajuns într-o fundătură şi nici nu se întrevăd măsuri care ar mai putea rezolva această situaţie', a spus Irmer, în conferinţa "Cum putem face reformă fiscală în România ?".

"Sporirea sarcinii fiscale prin creşterea impozitelor şi taxelor nu va creşte atractivitatea economiei româneşti. Am făcut un exerciţiu şi am constatat că există 113 taxe, impozite şi contribuţii pe care trebuie să le plătească o firmă în România. Această situaţie nu poate conduce la o transparenţă ridicată a sistemului de colectare. Cu un asemenea număr de taxe, chiar şi un contribuabil binevoitor poate intra fără să vrea în culpă. Când lipsesc statului banii, consecinţele sunt vizibile. Nu vor putea fi construite drumuri, autostrăzi şi, ceea ce este mai grav, nu vor putea fi alocate fondurile necesare pentru învăţământ şi sănătate', a subliniat Irmer.

Phillippe Gustin: Chestiunea Schengen e una tehnică, devenită politică.

Ambasadorul Franţei, Phillippe Gustin, a declarat, astăzi, că problema aderării României la Schengen este "una tehnică, devenită politică", iar o decizie privind ţara noastră aparţine tuturor statelor din Schengen, "nu doar Franţei", şi va fi luată "în mod colegial de toate ţările care sunt îngrijorate". Întrebat, de jurnalişti, la Cluj-Napoca, înaintea unei întâlniri cu studenţii francezi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu", cum comentează problema aderării României la spaţiul Schengen, Phillippe Gustin, a declarat că această chestiune este una de politică internă a ţării noastre, dar şi a tuturor statelor UE.
"Chestiunea Schengen este o chestiune tehnică, care a devenit una politică. De politică internă a României şi a tuturor statelor membre ale UE. Este o problemă tehnică şi trebuie să ne asigurăm că toate măsurile tehnice sunt luate de România şi Bulgaria. Decizia privind Schengen nu aparţine doar Franţei, ci ansamblului statelor zonei Schengen care trebuie să decidă intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen", a spus Gustin. Ambasadorul Franţei a subliniat că "nu trebuie să se facă confuzii între chestiuni diferite" în privinţa spaţiului Schengen şi că "din păcate, confuzia este întreţinută de mass-media".
"Nu ar trebui să se facă confuzii între chestiuni diferite, dar, din păcate, confuzia este întreţinută de mass-media. Sunt trei lucruri diferite. Materializarea Schengen înseamnă o deschidere a frontierelor. Schengen înseamnă că sunteţi francez, român său american sau chinez, luaţi avionul de Bucureşti pentru a ajunge la Paris, sunteţi obligat ca la aterizare, la aeroport, să efectuaţi controlul paşaportului. Acesta este Schengen. Al doilea subiect care este confundat este libera circulaţie a persoanelor, asigurată în ţările UE, iar cum România aparţine UE, există această libertate. A treia chestiune este libertatea muncitorilor de a se instala într-o ţară UE. România şi Bulgaria au avut parte de o derogare până la 1 ianuarie 2014 când vor fi ridicate restricţiile pe piaţa muncii. Sunt trei chestiuni care nu ar trebui confundate şi trebuie explicate", a declarat Gustin.

FMI : Grecia va trebui să adopte noi măsuri de austeritate în perioada 2014-2016.

Grecia va fi nevoită să adopte noi măsuri de austeritate, cu impact de 6,7 miliarde de euro, în perioada 2014-2016, pentru a atinge obiectivele de ajustare fiscală, a avertizat Fondul Monetar Internaţional (FMI). Suma este cu 2,6 miliarde de euro mai mare decât este prevăzut în acordul guvernului de la Atena cu troica creditorilor internaţionali - FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană - pentru intervalul 2015-2016. Pentru anul următor, înţelegerea cu creditorii nu prevede de noi măsuri de austeritate, potrivit cotidianului elen Kathimerini.
FMI notează că ajustarea fiscală din Grecia va necesita până în 2016 măsuri suplimentare "echivalente cu 3,5% din PIB", adică 6,7 miliarde de euro, scrie cotidianul elen. Fondul a reiterat opinia că Grecia are nevoie de ştergerea unei părţi a datoriilor către creditorii internaţionali pentru ca îndatorarea ţării să coboare sub 124% din PIB până în 2020.

ŞTIRI METEO

Vineri, 11 octombrie 2013, temperaturile vor crește ușor, în special în jumătatea de vest a României, iar cerul va fi variabil. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16…23 de grade, iar cele minime între 5 și 15 grade. Dimineața și noaptea în zonele joase se va semnala ceață, iar în regiunile extracarpatice va fi asociată izolat cu ploi slabe sau burnițe. Vântul va sufla slab și moderat.
În București, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 10…11 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață


PERSONALITĂŢI

Giuseppe Verdi

Giuseppe Verdi s-a născut la 10 octombrie 1813 în mică localitate Le Roncole, în apropierea Parmei, Italia. Părinții săi, Carlo Giuseppe Verdi și Luigia Uttini, dețineau acolo o mică fermă, Osteria Vecchia. Încă de copil, Giuseppe ia lecții de muzică de la organistul din comună, făcând exerciții acasă la o spinetta dezacordată (un fel de clavecin). Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă și-i plătește lecții de muzică la un nivel mai ridicat. În 1832 se prezintă la conservatorul din Milano, dar este respins pentru că depășise limita de vârstă pentru un student de conservator. Reîntors la Busseto primește postul de maestru de muzică al comunei și se căsătorește în 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia și Icilio. Între timp, Verdi începe să compună, orientat încă de acum în direcția muzicii de operă. În 1839 debutează la Teatro alla Scala din Milano cu opera Oberto, conte di San Bonifacio, obținând un oarecare succes, umbrit însă în 1840 de moartea Margheritei, apoi și a celor doi copii. Îndurerat de aceste pierderi, Verdi se reculege și își continuă activitatea componistică cu opera Un giorno di regno, care înregistrează însă un total fiasco. Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, obține la Scala un succes triumfal cu opera Nabucco, datorat în parte și interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-l însoțească până către sfârșitul vieții.

În 1848 se mută la Paris. Forța lui creativă este tot mai fecundă, în așa măsură că, din 1851 până în 1853, compune una după alta trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și anume: Rigoletto, Îl Trovatore și La Traviata, la care se mai adaugă și I vespri siciliani (Vecerniile siciliene). Succesul acestor opere a fost de nedescris. Împodobit cu faima dobândită, Verdi se stabilește împreună cu Giuseppina Strepponi la proprietatea "Sant'Agata" din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului. În 1857 se pune în scenă opera Simon Boccanegra iar în 1859 se reprezintă Un ballo în maschera („Bal mascat”). În același an se căsătorește cu Giuseppina Strepponi.
Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. = Vittorio Emanuele Re D ' Italia = Victor Emanuel, regele Italiei). În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe activitatea muzicală și dă la iveală opera La forza del destino („Forța destinului”) și Messa di Requiem, celebrată în 1873 la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869 compune opera Aida. În 1887, este reprezentată capodopera sa Otello iar în 1893, la vârsta de 80 de ani, se inspiră din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffă Falstaff, după care se retrage la "Sant'Agata" și își ia adio de la activitatea componistică. După ce în 1897 moare Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață la Milano, la 27 ianuarie 1901.

Laura Stoica

Laura Stoica (numele complet Adriana-Laurenția Stoica) (n. 10 octombrie 1967 – d. 9 martie 2006) a fost o cântăreață, compozitoare de muzică pop rock și actriță română. Este adesea considerată drept cea mai importantă solistă de rock pe care a dat-o România și una dintre cele mai puternice și originale personalități feminine ale scenei muzicale autohtone.
S-a lansat în anul 1990 la Festivalul de la Mamaia, unde a câștigat premiul I la secțiunea de interpretare cu melodia „Dă, Doamne, cântec” și trofeul acelei prime ediții de după Revoluție. Un an mai târziu a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock, iar melodia „Un actor grăbit”, compusă de Bogdan Cristinoiu, a fost aleasă piesa anului. În perioada anilor 1987-1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, Laura Stoica reușind foarte repede să intre în preferințele publicului.




În anii 1990, folosindu-se de talentul remarcabil, de personalitatea puternică și de frumusețea ei, a reușit să creeze o imagine și un stil original, fiind prima rockeriță modernă a României.
A avut mai multe apariții la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov, în anii 1992, 1997, 2003 și 2005. În 1992 și 1997 participă în concursul festivalului și câștigă premiul I pentru debut discografic și premiul al III-lea pentru interpretare cu melodia „Focul” în 1992 și premiul al II-lea la secțiunea discografie cu albumul „Nici o stea” în 1997.
Ca actriță, Laura Stoica a jucat cu succes pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești.
A decedat în urma unui accident de circulație alături de  cel ce urma să-i devină soț, bateristul Cristian Mărgescu (ex-Metrock), în data de 9 martie 2006, pe când se întorcea de la un concert susținut la Urziceni. În 2007 a avut loc prima ediție a Festivalului „Laura Stoica”, organizat de fratele acesteia, Alexandru, care dorește să promoveze tinerele talente din România. De asemenea, acest festival reprezintă un tribut adus artistei Laura Stoica.

S -A ÎNTÂMPLAT..........

Evenimente

      1857: Începe construcția clădirii Universității din București după planurile arhitectului Alexandru Orăscu.

Universitatea din București  este o instituție de învăţământ superior de stat din București, România. Mai mulți absolvenți ai Universității s-au afirmat că personalități de seamă: profesori și cercetători la alte universități din lume, membri ai Academiei Române și ai unor academii din alte țări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniștri, prim-miniștri, președinți), diplomați etc. O parte din facultățile Universității sunt amplasate în Palatul Universității din Piața Universității. A fost înființată în 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a divizat Colegiului Sfântul Sava în Universitatea din București și actualul Colegiu Național „Sfântul Sava”.
Universitatea din București oferă numeroase programe de studii, la toate nivelurile și formele de pregătire universitară: 22 programe de scurtă durată, peste 75 de programe de lungă durată, 12 programe în formă de învățământ deschis și la distanță, peste 120 programe de masterat, peste 50 programe de doctorat, programe de înalte studii postuniversitare, programe de reconversie profesională și de perfecționare.
În topul Quacquarelli Symonds (cunoscut prin The Times Higher Education Supplement), Universitatea din București ocupa în 2009 locul 501-600. Este cea mai înaltă poziție a unei universități românești în topul QS, fiind urmată de Universitatea Babeș-Bolyai pe locul 601+.
În 2010 Universitatea din București se află pe locul 501-550 în topul QS.
În 2011 a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.

      1872: Ion Creangă este exclus definitiv din cler.
      1901: Primul traseu parcurs în circuit, în apropierea Parisului, de dirijabilul construit de inginerul și inventatorul brazilian Alberto Santo Dumont (n. 1873 – d. 1932)
      1903: Compania Bayer a pus în vânzare aspirina. Noul medicament a fost obținut de un chimist bavarez, Felix Hoffman, pentru a ameliora reumatismul tatălui său. Aspirină a fost derivată la început din acidul salicilic, un extract din coajă de sălcie, dar în 1899 Bayer a realizat un procedeu de a–l obține prin sinteză.
      1903: Emmeline Pankhurst formează un grup de acțiune pentru dreptul la vot al femeilor – Women's Social and Political Union (WSPU)(n. 14 iulie 1858 – d. 14 iunie 1928).
      1933: Waldo L. Semon a inventat vinilul.
      1933: Compania Procter&Gamble a lansat pe piață primul detergent de uz casnic, Dreft, care conținea surfactanți sintetici.
      1935: La New York a avut loc premiera operei „Porgy și Bess", de George Gershwin.
      1957: Incendiul de la Windscale - una dintre cele mai grave accidente nucleare înainte de dezastrul de la Cernobîl; sunt eliberate cantități mari de materiale radioactive.
      1966: Simon și Garfunkel au lansat albumul Parsley, Sage, Rosemary and Thyme.
      1989: Dan Petrescu a contactat postul de radio „Europa Liberă", căruia i–a oferit un interviu ad–hoc despre situația dezastruoasă din România. Dan Petrescu și Liviu Cangeopol scriseseră o carte intitulată „Ce–ar mai fi de spus" – virulentă critică a regimului comunisto–ceaușist.
      2010: Antilele Olandeze nu mai există ca țară, după ce insulele și-au schimbat statutul constituțional. Cele mai mici 3 insule - Bonaire, Sunt Eustatius și Saba - au devenit municipii în structura administrativă a Olandei. Insulele mai mari ale Sunt Maarten și Curaçao s-au alăturat Olandei și Arubei că țări constituente, formând Regatul Țărilor de Jos.

S -a născut în.............

     1684: Antoine Watteau, pictor francez (d. 1721)
     1731: Henry Cavendish, fizician și chimist, descoperitorul hidrogenului (d. 1810)
     1813: Giuseppe Verdi, compozitor italian (d. 1901)
     1841: Ion I. Câmpineanu, primul Guvernator al Băncii Naționale (d. 1888)
     1861: Fridtjof Nansen, explorator și om de știință norvegian, laureat al Premiul Nobel pentru Pace (d. 1930)
     1866: Nicolae Vermont, pictor român (d. 1932)
     1870: Ivan Alexeievich Bunin, scriitor rus, laureat al Premiului Nobel pe anul 1933 (d. 1953)
     1880: Zoltán Adorjáni, scriitor, poet maghiar din Transilvania (d. 1933)
     1924: James Clavell, scriitor britanic (d. 1994)
     1930: Harold Pinter, dramaturg, poet, prozator, regizor, scenarist englez, laureat al Premiului Nobel pe anul 2005 (d. 2008)
    1930: Yves Chauvin, chimist francez, laureat Nobel
    1936: Gerhard Ertl, chimist german, laureat Nobel
    1967: Laura Stoica, cântăreață româncă (d. 2006)

Decese...............................

    1837: Charles Fourier, filosof (socialism utopic) și economist francez (n. 1772)
    1914: Carol I al României (n. 1839)
    1964: Jacques Byck, lingvist și filolog român (n. 1897)
    1970: Édouard Daladier, politician francez, prim-ministru al Franței (n. 1884)
    1985: Orson Welles, regizor american de film și teatru, scenarist, actor (n. 1915)
    1985: Yul Brynner, actor american de origine rusă (n. 1915)
    1986: Mansi Barberis, compozitoare, soprană și violonistă româncă (n. 1899)
    2004: Christopher Reeve, actor, regizor, producător american (n. 1952)


sâmbătă, 5 octombrie 2013

5 octombrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Deşi iubim şi prietenia şi adevărul, totuşi e o datorie sfântă să preţuim mai mult adevărul"

   (Aristotel)

Mihai Răzvan Ungureanu : Antonescu este unul dintre cei care terfelesc Justiţia şi ar trebui să îi fie ruşine.

Preşedintele Forţa Civică (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, a comentat afirmaţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, referitoare la independenţa Justiţiei, precizând că liberalul este unul dintre politicienii care "terfelesc" procesul justiţiar, manifestând un "profund dispreţ pentru Justiţie".
"Nu vom accepta sub nicio formă îndrăzneala şi mitomania acestui pseudo-politician, care ne vorbeşte despre apărarea independenţei justiţiei când tocmai el este unul dintre cei care terfelesc zi de zi procesul justiţiar. Domnul Antonescu are un profund dispreţ pentru justiţie! Vorbim de politicianul care a fost la un pas să ne scoată din Europa!", susţine Ungureanu.
"Domnule Antonescu, ce înseamnă sistemul băsist în opinia domniei voastre? Să aibă asta legătură cu atacurile la adresa justiţiei pe care le-aţi făcut anul trecut? Cum aveţi impertinenţa să vă declaraţi candidat la prezidenţiale când nu sunteţi capabil să vorbiţi nici măcar despre reformele structurale pe care România trebuie să le implementeze? Când nu cunoaşteţi competenţele şi atribuţiile constituţionale ale Preşedintelui României? Sunteţi un politician care nu poate avea un discurs coerent nici în calitate de Preşedinte al Senatului, al doilea om în stat, dar în calitate de Preşedinte al României?", întreabă retoric liderul FC în comunicatul de presă.
"Dacă Antonescu i-a dat o palmă premierului, eu îi voi trage la rândul meu două palme domnului Antonescu. Astăzi domnul Antonescu a reuşit să mă enerveze peste măsură. Nu ne mai trebuie încă un Pact în România! Nu are absolut niciun efect politic! Oare pot să îl felicit pe dl Antonescu că a reuşit să se trezească, să înţeleagă că justiţia trebuie să fie independentă şi că este responsabil pentru paşii enormi înapoi pe care i-a făcut România sub guvernarea sa şi a domnului Ponta? Este un om lipsit de orice credibilitate, care îşi permite să ne dea lecţii. Vrea să iasă de la guvernare şi are calculele proprii de om politic", mai spune acesta.
"Pact Naţional pentru Independenţa Justiţie? Este cât se poate de ridicol. Imaginaţi-vă cum ar fi să semnez un astfel de Pact. Nu ne mai trebuie încă un Pact în România. Avem deja unul care nu ar fi trebuit semnat niciodată, în umbra căruia au fost permise înţelegeri pe care eu nu le pot accepta. Inclusiv în aceste chestiuni legate de independenţa justiţiei, de numirea procurorilor şi aşa mai departe. Cu astfel de oameni, cu oameni cu un dispreţ arhicunoscut faţă de statul de drept şi activitatea oamenilor din justiţie, nu se semnează înţelegeri sau acorduri", a spus Ungureanu

Eugen Tomac : PMP este un partid viu, un partid din ce în ce mai puternic.

Preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat astăzi, că această formaţiune politică este din ce în ce mai puternică, iar la alegerile europarlamentare de anul viitor îşi propune să obţină "un scor cu două cifre".

"Suntem într-o fază de bilanţ după două luni de activitate. Suntem un partid viu, un partid din ce în ce mai puternic. Am evaluat activitatea organizaţiilor noastre din ţară şi de peste hotare. Suntem preocupaţi de haosul pe care l-a instalat USL în România. Vedem că nu mai sunt în stare nici între ei să se înţeleagă, dar ceea ce ne preocupă este faptul că USL urmează să instaleze o criză politică majoră în România, iar PMP, ca un partid responsabil, este pregătit să facă opoziţie faţă de USL", a afirmat Tomac, la Palatul Parlamentului, la finalul Colegiului Naţional al PM
"Mişcarea Populară creşte şi, în fiecare lună, vom avea aceste întâlniri pentru a consolida structurile partidului nostru. Ne gândim la cetăţenii acestei ţări şi la viitorul României", a susţinut Tomac.

"Victor Ponta şi Crin Antonescu au mers de mânuţă prin ţară şi au promis oamenilor că vor aduce stabilitate şi vor fi pregătiţi pentru a creşte economic România, or ceea ce demonstrează astăzi şi Crin Antonescu şi Victor Ponta este că vor să îşi subordoneze Justiţia, de exemplu", a afirmat Tomac.

Marian Preda: Probabil dreapta îşi va desemna un candidat comun la prezidenţiale după europarlamentare.

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, a declarat astăzi, că probabil, partidele de dreapta îşi vor desemna un candidat comun la prezidenţiale după alegerile europarlamentare de anul viitor.
"Emil Boc a fost un foarte bun premier şi ar putea fi un bun preşedinte, dar acum partidul trebuie să se concentreze pe alegerile europarlamentare. Probabil dreapta îşi va desemna un candidat la prezidenţiale comun după europarlamentarele de anul viitor. Personal, cred că este prematur să se vorbească de un candidat comun pentru toate partidele de dreapta la prezidenţiale pentru că nu s-au aşezat suficient lucrurile. PMP este abia la început. Când spun dreapta, nu mă refer la PNL care prin colaborarea cu PSD, cu siguranţă, s-a plasat în zona de stânga şi prin politicile pe care le-a promovat", a declarat Marian Preda, la Palatul Parlamentului.
"Am transmis un mesaj de încredere pe care să îl transmită în teritoriu, pentru că PMP este singura alternativă credibilă de dreapta la guvernarea care afundă România într-un dezastru generalizat. Dorim să dovedim că PMP nu este doar proiectul lansat de preşedintele Traian Băsescu, nu este doar continuatorul reformei pe care preşedintele şi premierul Emil Boc au încercat să o implementeze în România, ci este şi un partid puternic format din structuri puternice", a susţinut Preda.

Codrin Ştefănescu: Antonescu să nu uite că luptăm împreună împotriva sistemului băsisto-macovian.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedintele USL, nu trebuie să uite că aliaţii politici luptă împreună împotriva sistemului ''băsisto-macovian'', a declarat ieri, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.
"Declaraţiile publice ale premierului Ponta şi ale miniştrilor nu au conţinut niciodată ingerinţe la adresa Justiţiei şi nu s-au făcut public niciodată solicitări către procurori. Cel care a recunoscut că a intervenit în Justiţie, şi nu o dată, a fost Traian Băsescu ultima intervenţie fiind aceea de a-l suna pe procurorul general şi a-l soma să nu pună în aplicare o înlocuire a unor procurori", a spus Ştefănescu.
"Îi reamintesc d-lui Antonescu că noi luptăm împreună în cadrul USL împotriva sistemului băsisto-macovian care a făcut şi face în continuare foarte mult rău acestei ţări. Îi reamintesc totodată că prin atacurile şi intoxicările sale Traian Băsescu încearcă să creeze tensiuni în interiorul USL continuând politica de a-i dezbina pe români. În acest context, făcând aceste precizări, considerăm că este mai mult decât necesară o discuţie în cadrul USL pentru a clarifica toate aceste aspecte şi altele, din ultima perioadă", a subliniat Codrin Ştefănescu.

Victor Ponta: În octombrie, Guvernul va decide până unde merge cu relaxarea fiscală pe piaţa muncii.

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, că în 2014 nu vor fi schimbări majore privind taxele şi impozitele, iar în cursul lunii octombrie Guvernul va decide până unde merge cu relaxarea fiscală pe piaţa muncii: reduce contribuţiile de asigurări sociale sau creşte bazele salariale nesupuse impozitării.
"Nu sunt modificări majore, cota unică de 16% rămâne, TVA va fi redusă în 2014, dacă experimentul cu pâinea se dovedeşte de succes, la produse alimentare, accizele scad practic pentru că se raportează la cursul leu-euro din 1 octombrie 2013, iar la această dată leul a fost mai puternic decât la 1 octombrie 2012, deci accizele sunt mai mici la carburanţi şi altele şi avem de decis, şi asta decidem în cursul lunii octombrie, după care propunem în noiembrie Parlamentului, până unde mergem cu relaxarea fiscală pe piaţa muncii. Putem merge pe reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, e una dintre variante, a doua variantă este creşterea bazei salariale nesupuse impozitării, adică să ducem mai sus salariul pe care nu îl impozităm cu absolut nimic, practic salariul minim să nu-l impozităm cu acel 16%. Sunt două variante de lucru, împreună cu domnul Chiţoiu şi cu domnul Voinea, le studiem ca impact bugetar şi până la sfârşitul lunii octombrie le decidem", a spus primul-ministru.

Norica Nicolai: România trebuie ferită de tentaţia totalitară.

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, astăzi, la Suceava, că România trebuie ferită de ''tentaţia totalitară evidentă'' din ultimii zece ani, iar USL, "care va fi împreună până la sfârşitul mandatului", trebuie să aducă bunăstare fiecărui român.
''Puterea nu înseamnă o sursă de bunăstare şi privilegii. Puterea înseamnă şi responsabilitate. Macroeconomic, România e consolidată. Performanţă există, dar eu cred că toate performanţele astea trebuie să se regăsească în calitatea vieţii fiecăruia dintre români. (...) Avem o majoritate importantă, o majoritate politică care, într-o ţară că România, în care, în ultimii zece ani, tentaţia totalitară a fost absolut evidentă, trebuie ferită de astfel de tentaţii'', a spus Nicolai.

''Responsabilitatea politică este crucială pentru viitorul acestei ţări şi sunt absolut convinsă că liberalii au oameni politici mari într-o lume, din păcate, găzduită de foarte mulţi oameni politici mici. România are nevoie de oameni politici mari şi acest partid are, pentru a doua oară în istoria lui, şansa de a oferi României capacitatea, responsabilitatea, morala şi demnitatea unor oameni politici de care are atât de multă nevoie ţara asta. (...) Şansa acestei ţări o reprezintă oamenii politici cu caracter, cu demnitate, cu responsabilitate şi mulţi oameni care să conducă treburile acestei ţări atunci când au condus ceva în viaţa lor, oameni care au o profesie, care ştiu ce înseamnă să ai o profesie şi nu oameni care s-au învârtit pe culoarele politicii pentru a ajunge într-o funcţie'', a spus Nicolai.

Daniel Chiţoiu: România va trebui să pregătească rapid transpunerea pachetului de reformă a legislaţiei în materie de achiziţii publice.

România va trebui să pregătească rapid transpunerea pachetul de reformă a legislaţiei în materie de achiziţii publice, iar apoi să regândească arhitectura sistemului legislativ naţional şi a celui instituţional, a declarat, vineri, Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor Publice, în timpul convorbirilor pe care le-a avut cu comisarul european pentru Piaţă Internă şi Servicii, Michel Barnier. În cadrul discuţiilor, ministrul Finanţelor Publice a arătat că România apreciază activitatea Comisiei în direcţia integrării sectorului de servicii din întreaga UE, accentuând că este nevoie de o abordare integrată pentru că sectorul serviciilor să-şi maximizeze potenţialul, precizează un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP). În privinţa Uniunii Bancare, Daniel Chiţoiu a evidenţiat că România are o abordare constructivă şi că este nevoie de deschidere şi spre zona non-euro prin luarea unor decizii.

Titus Corlăţean: România îndeplineşte criteriile pentru Schengen.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat vineri că România a investit peste un miliard de euro pentru aderarea la Schengen şi a subliniat că ţara noastră îndeplineşte criteriile tehnice obiective pentru a intra în această zonă.
Potrivit acestuia, pentru aderarea ţării noastre la spaţiul de liberă circulaţie au fost adăugate ''aşa-zise'' criterii politice, care nu sunt valabile pentru intrarea în Schengen şi care împiedică România în acest demers.

''Pentru a adera la spaţiul Schengen, există criterii tehnice obiective pe care România le îndeplineşte, conform evaluărilor şi concluziilor Comisiei Europene aprobate de Consiliu în luna iunie 2011. România îndeplineşte deci aceste criterii. Pe de altă parte, au fost adăugate aşa-zise criterii care sunt politice, care nu sunt valabile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi care împiedică România să adere la acest spaţiu. Este o chestiune artificială. Este o chestiune de confuzie între două dosare diferite. România a investit peste un miliard de euro pentru a avea cea mai înaltă tehnologie în materie la frontiere. În plus, este vorba de o companie europeană ai cărei mari investitori sunt Franţa şi Germania. Acestea cunosc deci foarte bine nivelul de securizare asigurat de partea română. De aceea nu putem înţelege de ce se amestecă lucrurile'', a spus Corlăţean, într-un interviu la RFI.

''Vrem să privilegiem dialogul politic şi diplomatic, întrucât este un obiectiv legitim. Noi avem un parteneriat strategic cu Franţa. De altfel, Foaia de parcurs a parteneriatului strategic franco-român care a fost semnată în urmă cu câteva luni la nivelul celor două guverne include în mod explicit, la capitolul 1, paragraful 3, sprijinirea eforturilor României în vederea aderării la spaţiul Schengen. Se face deci referire la un acord care există de ambele părţi şi trebuie acţionat pentru a fi pus în aplicare'', a precizat Corlăţean.

Germania: Reducerea datoriei şi inovaţia, priorităţile cancelarului Angela Merkel în noul mandat.

Reducerea datoriei şi investiţiile în inovaţie sunt cele două priorităţi anunţate sâmbătă de cancelarul Angela Merkel pentru cel de-al treilea mandat la conducerea guvernului german, transmite AFP.

"Trebuie să începem să returnăm din muntele de datorii', a declarat Merkel în interviul video săptămânal difuzat pe internet, răspunzând unei întrebări legate de 'principalele evoluţii economice pentru viitoarea legislatură'. 'Şi trebuie să investim în educaţie şi cercetare", a spus Merkel, afirmând că doreşte să consacre cercetării în următorii ani 3% din PIB-ul Germaniei.
Investiţia în educaţie face parte din priorităţile afişate de SPD, în programul său electoral.
Merkel a subliniat sâmbătă provocarea pe care o reprezintă îmbătrânirea populaţiei germane pentru economia statului. 'Germania va intra relativ devreme în tranziţia demografică. În realitate suntem deja. Provocarea va consta înainte de toate în faptul de a creşte numărul persoanelor active de peste 60 de ani (...) Avem nevoie de imigranţi şi imigrante cu o bună formare', a spus Angela Merkel, adăugând că mai sunt multe de făcut în ce priveşte politica privind imigraţia.

"Avem o imigraţie în creştere provenind din alte ţări europene, în special persoane tinere. Şi cred că trebuie să avem o abordare mai deschisă. Europa nu trebuie să se dezvolte doar ca un spaţiu comun pentru schimburile comerciale, ci şi ca un spaţiu comun pentru piaţa muncii", a declarat cancelarul german

SUA  : Barack Obama a făcut apel la republicanii care blochează adoptarea bugetului în Congres.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a făcut apel sâmbătă la republicanii care blochează adoptarea bugetului în Congres 'să oprească această farsă', cerând în termeni foarte fermi ca aceştia să voteze imediat pentru a pune capăt paraliziei administraţiei.

"Mergeţi şi votaţi!. Opriţi această farsă!. Puneţi capăt imediat blocajului!", a îndemnat preşedintele american în alocuţiunea sa săptămânală radiotelevizată, făcând trimitere la aleşii republicani, după cum scrie AFP.
Senatul a aprobat deja bugetul şi "sunt suficienţi aleşi republicani şi democraţi în Camera Reprezentanţilor pregătiţi să facă acelaşi lucru şi să pună capăt imediat paraliziei bugetare. Dar aripa dură a Partidului Republican nu doreşte să-l lase pe preşedintele Camerei, John Boehner, să supună această lege la vot'', a explicat Obama.
Barack Obama a afirmat că nu va plăti vreo 'răscumpărare' în schimbul încetării reluării activităţii în administraţia americană. "Şi cu siguranţă nu voi plăti o răscumpărare în schimbul ridicării plafonului datoriei publice", a subliniat el, în contextul în care republicanii au ameninţat că vor lega chestiunea bugetară de cea a ridicării plafonului legal al datoriei, o prerogativă a Congresului.

ŞTIRI METEO

Duminică, 6 octombrie 2013, vremea în România va începe să se încălzească, dar se va situa tot sub mediile climatologice specifice începutului de octombrie.  Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 și 17 grade, iar cele minime între -2 și 7 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până la -6 grade, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest. Izolat se va produce brumă, în special în Transilvania, iar în zonele joase dimineața și noaptea, local va fi ceață.Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.
În București, temperaturile vor crește ușor, dar vremea se va menține rece.  Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă de 1…3 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.Cerul va fi varibil, iar vântul va sufla în general slab.

PERSONALITĂŢI

Louis Lumière

Louis Lumière s-a născut la 5 octombrie 1864 și a murit la 6 iunie 1948. Fratele lui, August Lumière s-a născut la 19 octombrie 1862 și a murit la 10 aprilie 1954. Cei doi sunt considerați inventatorii primului aparat de filmat și a primului aparat de proiecție cinematografică. De fapt, primul aparat era folosit atât la filmare, cât și la proiecție prin adaptarea unei surse de lumină.
Pentru atragerea unui număr mai mare de spectatori, se ajunge la concluzia că aceștia ar veni în sala de cinema dacă filmele ar fi în culori. Alternativa este de a colora imagine cu imagine filmele făcute până atunci, lucru posibil relativ ușor dat fiind lungimea lor mică. Realizează acest lucru cu muncitorii uzinei lor. Rezultatul sunt niște filme colorate, diferit de cea ce se va numi peste ani film color.
La 17 decembrie 1903, pun la punct un sistem de film color, numit „Autochrome”, sistem pe care la aplicat și fotografiei. Frații Lumière pun la punct proiecția, în anul 1933, a proiecției filmului în relief.
Totuși, frații au declarat la început că „cinematograful este o invenție fără viitor” și au refuzat să-i vândă invenția lui Georges Méliès, însă viitorul a fost altul. Cinematograful s-a dezvoltat devenind atât o nouă artă, cât și o nouă industrie. În acest zbucium al căutărilor în dezvoltarea tehnicii cinematografice, îi vom mai găsi pe cei doi contribuind la dezvoltarea sistemului de transport sacadat al filmului în aparatul de proiecție, prin îmbunătățirea complexului de malta. Toată viața lor cei doi au perfecționat și îmbunătățit descoperirea lor, cinematograful.

Ștefan Petică

Ștefan Petică (n. 5 octombrie 1877, Bucești, Județul Tecuci - d.17 octombrie 1904, București) a fost întâiul poet simbolist declarat cum spunea George Călinescu. Provine dintr-o veche familie de țărani răzeși, având ca părinți pe notarul Ianache Petică și Ecaterina Petică, casnică. Studii: primare (în satul natal), gimnaziale (la Tecuci), liceale (la Brăila), unde își afirmă înclinația pentru literatură și o orientare politică social-democrată. Intelectual autodidact, poliglot, cu preocupări multidisciplinare umaniste în literatură (franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, de unde a efectuat traduceri), filozofie, sociologie, antropologie, astronomie, istoria artei, finalizate cu comentarii literare, articole, studii, note, recenzii pertinente și incisive. A efectuat documentare specializate, achiziționând cărți și publicații de la diverse edituri de marcă din România, Italia, Franța, Anglia și Germania. Și-a asigurat singur existența, practicând cu succes jurnalistica politică și literară, îndeplinind – între anii 1898-1904 – funcțiile de ziarist acreditat la „Capitală” (1888), prim redactor la „L’Echo de Roumanie. Journal Conservateur” (1902), secretar de redacție la „Literatorul” (1899) al lui Al. Macedonski, redactor la „România Jună” (1900) și „Economia națională”.
Desfășoară o intensă activitate publicistică la revistele: „Lumea nouă” (între 1896-1898), cultivând o amiciție trainică cu poeții George Tutoveanu și Ilarie Chendi, cu viitorul prozator Jean Bart, cu militanții socialiști – profesorul Ioan Nădejde și gălățeanul I. C. Atanasiu (plecat apoi la liberali), a sprijinit activ revendicările țăranilor și înființarea cluburilor socialiste la sate. Din 1900, se retrage definitiv, în urma presiunilor autorității politice, dar a activat în cadrul Ligii pentru unitatea culturală a românilor. În anii 1902-1904 a fost student la Facultatea de Filologie, în timpul decanatului eminentului profesor Ioan Bogdan.
Bun cunoscător al operei unor iluștri literați germani (R. Wagner, Stephen Georg, Hugo von Hoffmanstall, Maeterlinck), francezi (Alfred Vallette, St. Mallarmé), englezi (Moore, Lord Tennesyn), ruși (Turgheniev, Lev Tolstoi, Pușkin, Lermontov) și maghiari (Al. Petöfi), din care a efectuat traduceri. A utilizat pseudonimele literare Ywann și Erics. Considerat ca un intelectual precoce, un selfmademan, care promitea o operă literară de substanță, deschizător de drum în literatura simbolistă, îndeosebi după apariția volumului de poeme „Fecioară în alb” (București, 1902), fiind „primul poet simbolist autentic, teoreticianul profund și subtil al noului curent literar, "Simbolismul românesc", fenomen component și sincron cu cel european, avangardist și care precede pe confrații literari, Al. Macedonski, și urmat de Mircea Demetriade, Al. Obedenaru, Traian Demetrescu, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, G. Bacovia, N. Davidescu și gălățenii Alfred Moșoiu și Eugeniu Ștefănescu-Est. Se stinge din viață, la București în 17 octombrie1904.

Catinca Ralea

Catinca Ralea (n. 5 octombrie 1929- d. 19 ianuarie 1981) a fost o  personalitate culturală remarcabilă, a fost una dintre prezenţele distincte ale micului ecran, om de rafinată cultura, traducător şi jurnalist, „profesionistă a întrebării”, cum a fost apreciată pentru fineţea, eleganţa şi ineditul cu care îşi croia interviurile. A fost fiica lui Mihai Ralea (eseist, filosof, psiholog, sociolog, diplomat, om politic de stânga, profesor la Universitatea din Iași, membru al Academiei Române, director al revistei „Viața românească” (din 1933) și soția lui Emanoil Petruț.
A condus secția de limbă engleză la radio mai mulți ani, intervievându-i, printre alții, pe Saul Bellow, William Saroyan, Alvin Toffler, Iris Murdoch, Yehudi Menuhin, Arthur Rubinstein, Henry Moore, Margaret Thatcher, Edward Kennedy, Barbara Walters, Christiaan Barnard.


S -A ÎNTÂMPLAT..........

Evenimente

    1793: În Franța este instituită era republicană. Aceasta începea pe 22 septembrie 1792; anul era format din 12 luni a câte 30 de zile, împărțite și ele în decade.
    1864: Orașul indian Calcutta este distrus aproape în întregime de un ciclon; 60 000 de morți.
    1895: Lângă Londra are loc prima cursă ciclistă contra cronometru pe șosea. Evenimentul a fost organizat de North Road Cycling Club, pe un traseu de 50 de km.
    1905: Wilbur Wright realizează cu avionul Wright Flyer III un zbor de peste 38,6 km în 39,5 minute, până acum cel mai lung zbor cu un avion alimentat.
    1962: Membrii trupei The Beatles au lansat primul lor hit în Anglia, Love Me Do
    1988: În Brazilia este promulgată Constituția Federală.
    2011: Versiunea în limba italiană a Wikipedia se autocenzurează împotriva proiectului de lege pentru ascultarea convorbirilor telefonice; este prima dată când Wikipedia folosește autocenzura.
  

S -a născut în.................

     1712: Francesco Guardi, pictor italian (d. 1793)
     1713: Denis Diderot, filosof, enciclopedist francez (d. 1784)
     1717: Marie Anne de Mailly, metresa regelui Ludovic al XV-lea al Franței (d. 1744)
     1781: Bernard Bolzano, matematician, filosof ceh (d. 1848)
     1864: Louis Lumière, regizor și producător francez (d. 1948)
     1877: Ștefan Petică, poet român (d. 1904)
     1902: Zaharia Stancu, poet, prozator și ziarist român (d. 1974)
     1929: Catinca Ralea, realizatoare emisiuni radio-tv din România (d. 1981)
     1936: Václav Havel, scriitor și politician ceh, primul președinte al Cehiei (d. 2011)
     1942: Angela Buciu, cântăreață de muzică populară și deputat român

Decese...............................

    1565: Lodovico Ferrari, matematician italian (n. 1522)
    1830: Dinicu Golescu, cărturar și memorialist român (n. 1777)
    1874: Francis Walker, entomolog englez (n. 1809)
    1880: Jacques Offenbach, compozitor francez de origine germană (n. 1819)
    1953: Friedrich Wolf, medic și om de cultură german (n. 1888)
    2011: Steve Jobs, CEO-ul companiei Apple Inc. (n.1955)

  

Sărbători   

       Ziua Mondială a Educației (din 1994)


De aproape două decenii, data de 5 octombrie este recunoscută ca Ziua Mondială a Educaţiei sau Ziua Mondială a Profesorilor, astfel încât aceasta poate deveni un prilej pentru oamenii de pretutindeni de a spune MULŢUMESC unui profesor, unui om care le-a marcat destinul.
Această zi, denumită şi “ World Teacher’s Day”, a fost celebrată pentru prima oară în 1994, când UNESCO a desemnat prima “Zi Mondială a Educatorilor”, zi dedicată recunoaşterii importanţei muncii dascălilor. De atunci, în fiecare an, peste 100 de ţări de pe întreg mapamondul marchează această dată în diferite moduri.


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More