luni, 7 ianuarie 2013

Contradictoriul Sergiu Nicolaescu


La câte aberaţii ne-au auzit în aceste zile urechile despre Sergiu Nicolaescu, ne-am stăpânit până când acesta a fost înmormântat, pentru a scrie mai apoi despre personalitatea sa contradictorie şi adumbrită de mistere.

A spune despre Sergiu Nicolaescu că e cel mai mare regizor român de film (sau unul dintre marii regizori ai lumii) este o eroare la fel de mare cu aceea de a afirma despre Adrian Păunescu că este cel mai mare poet român.

Ascendenţe familiale. Cei doi Cambrea

Există doi Cambrea la care face referire Sergiu Nicolaescu în mod insistent, manifest şi repetat: comisarul anticomunist Cambrea şi generalul comunist Cambrea, un trădător de ţară.

Comisarul Cambrea ar fi un fost comisar de poliţie, unchiul lui Sergiu Nicolaescu - fratele mamei acestuia, care ar fi fost modelul după care regizorul s-a inspirat când a construit personajul comisarului Moldovan - jucat chiar de regizor, dar poate şi pe cel al comisarului Miclovan - jucat de Ilarion Ciobanu.

Gheorghe Cambrea "anticomunistul" ar fi făcut puşcărie sub comunişti vreme de 15 ani pentru că... citeşte tot aici

duminică, 6 ianuarie 2013

Tiberiu Vanca ...Anotimpurile Agorei

Avem onoarea sa avem printre noi pe domnul Tiberiu Vanca si fiul dansului pentru inceput iata una din cartile scrise de domnul Tiberiu Vanca : 


Anotompurile Agorei













Va multumim domnulor Tiberiu si Ovidiu Vanca !

Haosul pune stapanire pe guvernarea USL, by Stefan Vlaston

Domnul Stefan Vlaston ne-a trimis un mesaj personal prin care a dat permisiunea ca articolele scrise de dansul pe contributors, ziare.com,  si blogul personal, pot fi preluate , deci punind ghilimelele de rigoare am preluat un articol de pe ziare .com   ( apasind pe titlu pus mai jos veti ajunge la sursa ) :

Stefan Vlaston: Haosul pune stapanire pe guvernarea USL





 ,,  Abia acum afla USL ca negocierea functiilor si schimbarea structurii unui guvern e altceva decat schimbarea meniului de Revelion.
Marul discordiei, ministrii delegati. Crescuti de la sase la noua. Sunt un fel de ministri papagali, fara buget, ca nu sunt ordonatori de credite, fara semnatura pe contracte babane, in consecinta fara comision. Sunt, de fapt, secretari de stat, botezati mai pretentios sa satisfaca orgoliile si CV-urile viitoare.

Trebuie sa stea cu mana intinsa la ministrii plini, care, atunci cand se supara partidele intre ele, harsti, le iau secretarele, masinile si soferii, lasandu-i cu inima franta si masina personala.

Alta cearta si bataie pe agentii importante, ANAF, CNADNR, autostrazile-despartite de CNADNR etc.

Ministerele sa fie monocolore, sa nu se certe Fenechiu cu secretarii de stat ai PSD. Sau, mai grav, acestia sa afle comisioanele ce vin din contracte.

Lista poate continua cu multe probleme de acest fel.

Grav e altceva. Pornirea unui guvern cu structura schimbata pretinde promovarea a zeci de acte normative, care sa specifice atributii, organigrame, resurse umane, materiale (sedii, masini, birotica), financiare. Si care sa nu intre in coliziune intre ele si cu restul legislatiei de mii de acte normative. Si nici cu legislatia europeana, prevalenta asupra celei romanesti. 

Si nici cu structura Autoritatilor de Management pentru absorbirea banilor europeni, pentru ca altfel trebuie reluata acreditarea acestora de la zero.

Asta e munca de cateva luni, de zeci de juristi care sa munceasca stil ocna. Nu de fusereala de cateva zile, cum isi imaginau mai marii USL. Ca ei se ocupa cu impartirea cascavalului, restul vine de la sine.

Asa ca nu se stie cand si daca se vor impaca PSD si PNL pe impartirea functiilor, cine, cui va preda ce, saptamana viitoare, cu sarmaua de Craciun in gat si cu biletele de Revelion arzand prin buzunare.

Aripa Voiculescu nu mai pare dispusa sa inghita ceva. Ii sta si acum in gat Pactul semnat de Ponta cu Basescu, care face aproape imposibila suspendarea acestuia, daca va fi respectat. La numirea sefilor parchetelor, se prevede in Pact, presedintele va avea cuvantul final, ceea ce a cazut iarasi extrem de greu penalilor si puscariabililor din USL, inclusiv lui Voiculescu.

Dragnea sare la gatul dnei Campeanu, ministrul Muncii, Rosca Stanescu sare la gatul lui Ponta, iar Antena 3 transmite muzica simfonica.

Audierea ministrilor s-a amanat de joi pentru vineri, nu se stie cand va fi votat Guvernul in Parlament si cand va depune juramantul la Cotroceni.

Mai este o problema grava. Daca incompatibilii, Andronescu, Pop, Silaghi, Hellvig, au fost retrasi pe tusa, Dragnea si, mai ales Fenechiu, urmarit penal, respectiv trimis in judecata, se vor regasi in Guvern.

Doar ca art. 109 din Constitutie spune ca ministrii cu astfel de probleme sunt suspendati automat sau de catre presedinte.

Discutia este: daca infractiunile imputabile sunt faptuite inainte de a ajunge in pozitia de ministru, nu se pun la socoteala. Adica, poti sa omori un om, sa fii pedofil, daca le-ai facut inainte de numirea in functie de ministru, esti fain-curat, numai bun sa conduci o tara.

Juristul PSD, Toni Grebla, spune si el ca e aberanta interpretarea aceasta. Oricum, presupun ca presedintele Basescu va cere un punct de vedere CCR.

In concluzie, PNL-Voiculescu a inghitit broasca pactului Ponta-Basescu, PSD-Ponta a inghitit si el broscoiul UDMR, neprimit de catre aliati la guvernare, acum, sa inghita si "porcul" ministrilor delegati, e prea mult.

Si n-am ajuns la aplicarea programului de guvernare, care contine aberatii fara studii de impact si de fezabilitate, ce impact are asupra bugetului si deficitelor structurale.

Actuala guvernare porneste, daca porneste, cu stangul. Moldova este sub zapezi, vin sarbatorile, lumea se aduna pe la case sa pregateasca cele necesare meselor festive si politicienii se bat pe functii. Pana vor ramane singuri pe acolo, pe culoarele Puterii.

"Guvernul de penali, de sfertodocti si de incompetenti, pus pe picioare in toata splendoarea sa de catre Victor Ponta". Nu, nu spun asta basistii, ci un ziar de stanga din Germania, extrem de influent, Suddeutsche Zeitung.

O fi si acesta infiltrat de securistii lui Ceausescu? "

sursa : ziare.com :

Stefan Vlaston: Haosul pune stapanire pe guvernarea USL

Bocitoarea-by Elena Mandru

De cand a inceput uichendul ,cotrobaiesc prin copacul genealogic ,poate dau de vreo rubedenie cu oarece rezonante la guvern ,sa ma angajeze<bocitoare>.S-au eliberat posturi bugetare la greu ,multe nomenclaturiste sau din nomenclatorul de meserii ,ma rog ce mi-i una sau alta .. mai conteaza acolo un asa post mic,pricajit..dar as fi multumita ca e garantat, am o voce de se aude ,, de la Iasi la Timisoara,,. As jelui mai ceva ca la mort toate necazurile si greutatile bietilor guvernanti,care-s tehui de cap dinainte de alegeri fiind siguri ca vor castiga si de atunci nu si-au mai revenit ca nu stiu de ce sa se apuce.Cum sa nu imi smulg parul si sa nu bocesc cand nebuna de iarna iar i-a surprins,sarbatorile au dat navala si au trebuit dupa pomenile de la alegeri ,acum sa dea nuci si colaci(covrigii s-au epuizat de-atunci),a murit si Sergiu Nicolaescu ( D-zeu sa-l odihneasca,ma rog a vrut ars ) si cu lacrimi au invadat televizoarele sau ele pe ei ,acusi vin Sfintele Paste si iar vanzoleala cu oua rosii si cozonaci cu plase la saraci si presa desigur prezenta dinainte(bineinteles toate din buget ,daca mai contine ceva nu stiu ,dar asa se numeste ),mai apare ceva neprevazut si vaiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii....vine vacanta !!!Imi vine sa bocesc inainte de a fi angajata si eventual sa dau si o proba ,, offffffffffffffff viata mea ,, ....!
     de Elena Mandru

      05.01.2013

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

De ce búgetă nervos Victor Ponta?


~motto: "Búget, deci exist" (cugetare fesenistă de la începutul anilor '90)~

Aşa cum am explicat în debutul rubricii Revista presei - lucru pe care nu-l facem în 99% dintre cazuri, Victor Ponta vrea să revoluţioneze statistica statului român probabil pentru că nu pricepe nimic din acest domeniu.

Confuzat, Ponta se intreabă
când va afla de la Statistică
ce anume face azi.
Premierul nu pricepe poate că Institutul Naţional de Statistică, aşa cum explică foarte corect Răzvan Orăşanu, face întâi o estimare-semnal, apoi una provizorie si abia ulterior o dă pe cea definitivă, care este mai exactă. Mai exactă, pentru că şi aceasta este tot o estimare.

Aceasta este deci cea mai acurată, dar ea vine cu foarte multă întârziere: uneori peste un an. Am aflat aceste lucruri când ne-am confruntat cu primul buletin statistic (obligaţi de meserie, bat-o vina) şi ne-am exprimat revolta că avem acum unele date statistice vechi faţă de pretenţiile noastre jurnalistice.

Memento partea intai..... by Florina Claudia Tudica

Adunate despre statul de drept


Mai jos, veți observa câteva din momentele marcante ale anului trecut; momente care m-au făcut să mă gândesc, să analizez, să îmi pun diferite întrebări.

Că să nu plitisesc cu un articol mult mai lung, voi reveni cu un update al situației din prezent ca o continuare a acestei postări.





<Principiul sepărării puterilor în stat stă la baza guvernării oricărui stat democratic din zilele noastre.
A fost folosit întâi de gânditorul politic francez Charles de Secondat, Baron de Montesquieu, în epoca iluminismului.
Ce presupune: divizarea puterilor și independența acestora. Astfel s-a ajuns la forma tripartită care cuprinde puterea legislativă, executivă și judecătorească.
În lecțiile primare despre istorie am învățat acest lucru. Sunt sigură că și alții au invățat, doar că în ultima vreme suferă de amnezie sau poate că lecțiile lor de istorie nu s-au ridicat la nivelul orelor mele simple, dintr-o scoala normală, fără pretenția de a crea beizadele pe bandă rulantă.Să revenim.Astăzi, articolul 1, pct. 4 din Constituția României este garantul respectării principiului separării puterilor în stat sau cel puțin așa trebuie să se întâmple. Articolul spune: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.” Ca o paranteză: garantul respectării Constituției este Curtea Constituțională a României.
Responsabilitatea puterii legislative este aceea de a analiza și aproba legile, executivul se ocupă strict de executarea legilor și administrează birocrația de stat, pe când puterea judecatorească este învestită cu puterea legală de a soluționa și judeca conflictele apărute între oameni, între persoane și stat.
Puterea judecătorească, pe teritoriul României, este reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție; legislativul prin Parlament și iar activitatea executivul este condusă de Guvern.
După aceste mici clarificări – ce ne pot garanta în continuare înîelegerea următoarele evenimente ce vor fi expuse în acest articol – voi merge mai departe.
Să ne amintim câteva momente.
Ziarul Adevărul spunea: Atribuţiile CCR înaintea „ordonanţei Ponta”. Până ieri, potrivit Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instituţia se pronunţa „asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori”. Limitarea atribuţiilor CCR  conform „ordonanţei Ponta”. Ordonanţa de Urgenţă semnată de premierul Victor Ponta a modificat articolul 27 al Legii CCR, care are acum următorul cuprins: „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori”.Aşadar, în forma modificată a legii, CCR se mai poate pronunţa doar asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, nu şi asupra hotărârilor emise de cele două camera. (http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Curtea_Constitutionala-blocata_prin_-abuz_de_putere_0_730727340.html)
Mai mult de atât, articolul 147 din Constituție, punctul 4 subliniază: „ Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”
O dată: limitarea puterii CCR și apoi mutarea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului, fiind scos astfel de sub aripa Camerei Deputaților – una din cele două camere a Parlamentului -  printr-o OUG.Cu alte cuvinte, totul la degetul mic de la mâna stângă al celui mai cinstit Guvern.Deciziile CCR nu au mai fost publicate în Monitor și prin urmare nu au mai fost validate.Legea 24/2000 specifică momentul în care o ordonanță de urgență intră în vigoare și anume: în momentul publicării în Monitor. (http://www.monitoruloficial.ro/docs/260_lg24.pdf)
În subordinea cui se află Monitorul oficial mă întreb?!Să acordăm câteva minute și domnului Valer Dorneanu, noul Avocat al Poporului, instituție ce conform Constituției, cap. IV, art. 60, trebuie să ocrotească drepturile și libertățile cetățenilor, precum să vegheze și asupra legii – tace tace tace. Probabil este încă un pion pe tablă de șah a cuplului Ponta – Antonescu.
Manipularea clară a domnului Ponta în ceea ce privește OUG din ultima vreme și ignorarea completă a Curții Constituționale este explicată pe larg de către Monica Macovei.
Citez: „A doua solutie, pe care din nou Ponta a omis sa o spuna la Bruxelles, este: atacarea la Curtea Constitutionala a celor doua OUG de catre Avocatul Poporului, ceea ce nu implica nici sedinta de Guvern si nici convocarea Parlamentului, ci numai o sesizare scrisa, copiata din motivarea deciziilor Curtii Constitutionale, adica ar dura tot vreo 5 minute (“copiat” ar trebui sa fie de acum un termen familiar pentru gasca lui Ponta). Dar Avocatul Poporului Valer Dorneanu (deputat PSD 2000-2008) tace de cand a fost numit. Si continua sa taca si dupa ce Curtea Constitutionala a luat decizii care arata ca cele doua OUG nu sunt in acord cu prevederile constitutionale, ceea ce ar trebui sa duca la revocarea sa din functie. Dar nici aici nu se intimpla nimic. Se pare ca acum “a nu face nimic” a devenit politica gastii Ponta..
(http://www.monica-macovei.ro/blog/?p=1443)
Dar noi continuăm să punem mâna la ochi.>

vineri, 4 ianuarie 2013

Outlaw media...by Florina Claudia Tudica

Despre cum media epuizează un subiect


Lume însetată după publicitate și cancan.
De două zile, la televizor auzim opinii despre moartea lui Sergiu Nicolaescu.
Un subiect, o știre devine banalitate cu ușurință din cauza exploatării media.
Impactul unei știri se consumă de la câteva minute, la câteva ore sau cel mult într-o zi în funcție de calitate, prezentare și subiect.
Aud păreri ale unor oameni care îl blamează și ale altora care îl ridică în slăvi.
Personal, pot să spun că a fost un om și cel mai bine ar fi să fie lăsat în pace.
Propagarea și insistența acordată acestui episod devine enervantă.
Concentrarea tuturor forțelor asupra unui subiect de câteva zile nu poate demonstra decât sărăcia și foamea media de a acapara atenția.
Știm ca rating-ul este important, dar se gândește cineva și la calitate, nu doar la cantitate?
Până atunci nu am altă soluție decât să închid televizorul pe care îl folosesc cu moderație.
Televizorul manipulează, ziarele oferă știri care se vând...o fi doar vina ziarului?
Rolul televiziunii este acela de a informa și distra, nu de a intoxica, de a aduce la exasperare sau de a manipula pentru că este aservită din punct de vedere politic.
Mă opresc să caut și să apăs butonul: shut down.
S-ar putea numi și shut up!

joi, 3 ianuarie 2013

DIN CICLUL "COGITO, ERGO SUM" : CUM SA NE APARAM DE MANIPULARILE, DEZINFORMARILE SI INTOXICARILE MASS-MEDIA

MOTTO:
"Mark Twain: E mai usor sa pacalesti oamenii decat sa-i convingi ca au fost pacaliti"
"Grigore Moisil: Legile tarii nu interzic nimanui sa fie imbecil"

Presa / Mass -media este cea de-a patra putere in stat. Poate crea sau distruge presedinti de tara, proicte economice, companii, etc. etc. Un exemplu este cazul "Watergate" din SUA, in care, datorita profesionalismului si investigatiilor a doi ziaristi de la Washington Post - care au respectat 100% deontologia jurnalistica, presedintele Nixon a fost constrans sa demisioneze.

Insa, pot exista cazuri in care, o anumita parte a presei, facand rabat de la deontologia jurnalistica, DENATUREAZA REALITATEA, manipuland si dezinformand opinia publica.

TOTI oamenii AR TERBUI SA STIE aceste realitati despre cea de-a patra puterea in stat: PRESA. In realitate, cel putin in Romania, lucrurile nu stau chiar asa..

Intr-adevar, unii romani, mai ales cei simpli si fara un nivel inalt de educatie (in special din mediul rural), au fost manipulati si dezinformati cu foarte mare usurinta de Antena 3 a lui Dan Voiculescu. Regretabil este faptul ca INCLUSIV oameni cu studii superioare s-au lasat manipulati si dezinformati de respectivul post de televiziune.

Asa se intampla atunci cand un om NU si-a format si nici nu a fost ajutat indeajuns (in familie – cei "7 ani de-acasa" dar, in special de sistemul de educatie ) sa-si formeze PROPRIUL sistem de valori etice, morale, spirituale, etc. care sa-i permita sa discearna / sa faca diferenta intre bine si rau.

Din nefericire, unele SURSE de informatie (cum ar fi televiziunea Antena 3 a lui Dan Voiculescu) s-au super-specializat in a prezenta realitatea economica, politica si sociala in mod SUBIECTIV, DISTORSIONAT, MINCINOS si TENDENTIOS. In acest mod, cei care NU au reusit sa devina "imuni" pe baza unui asemenea sistem de valori etice, morale, spirituale, etc, si care s-au uitat, se uita si se vor uita DOAR la Antena 3 au fost, sunt si vor fi supusi unui metodic si eficient proces de "SPALARE A CREIERELOR". Acesti oameni, asa cum spune Mark Twain, au fost, sunt si vor fi "PACALITI cu..USURINTA"….Iar, in lipsa unui sistem propriu de valori etice si morale, asa cum spunea acelasi Mark Twain, este si va fi FOARTE GREU sa-i CONVINGI pe acei oameni ca au fost …PACALITI , respectiv , ca li s-au "spalat creierele". Pe de alta parte, ca sa-l parafrazez pe savantul de renume mondial Grigore Moisil NU EXISTA NICIO LEGE CARE SA INTERZICA.. IMBECILITATEA, adica... PROSTIA de a accepta, in mod continuu si fara niciun pic de discernamant, manipularile si dezinformarile propagate de Antena 3 sau de publucatii online precum www jurnalul ro . DACA DORIM SA EXISTAM CU ADEVARAT TREBUIE SA INVATAM SA...GANDIM SI SA RATIONAM CU PROPRIUL CREIER ("Cogito, ergo sum").

Legat de acest lucru, trebuie sa fac o paranteza si sa constat ca Partidul Democrat Liberal si dl. Presedinte Basescu au inregistrat mari deficiente la capitolul "COMUNICARE CU MASELE" in special in perioada in care au fost adoptate masurile de austeritate (taieri de salarii, pensii , reducere posturi din sistemul bugetar, etc.). In conditiile necesitatii adoptarii respectivelor masuri de austeritate si a presiunii exercitate de manipularile si dezinformarile propagate de Antena 3 si alte asemenea posturi tv sau ziare, eforturile PDL si ale dlui. Presedinte Basecu de a comunica cu populatia si de a explica ADEVARUL, ar fi trebuit sa fie dublate daca nu cumva triplate si sa aiba loc, in mod continuu, de la momentul adoptarii respectivelor masuri si pana la alegerile locale din iunie 2012, respectiv referendumul din iulie 2012.

Sper ca PDL si dl. Presedinte Basescu au tras concluziile necesare din voturile care au fost exprimate in favoarea USL la alegerile locale si la referendum. In orice caz, dupa revenirea dlui Presedinte Basecu la Palatul Cotroceni, acesta, impreuna cu PDL, cu toate celelalte formatiuni de centru-dreapta, precum si simplii simpatizanti ai acestora, TREBUIE SA PUNA PE PRIM PLAN COMUNICAREA CU MASELE, RESPECTIV, EXPLICAREA ADEVARULUI DESPRE MASURILE DE AUSTERITATE, SI MAI ALES, DESPRE LOVITURA DE STAT, ETC. ETC. Aceasta strategie de comunicare trebuie implementata in mediul urban dar, MAI ALES, in mediul rural. Doar cu o asemenea strategie, o mare parte din cei 7,5 milioane de oameni care s-au prezentat la referendum si au votat «DA» pentru demiterea presedintelui, vor putea INTELEGE si vor putea fi CONVINSI ca au fost..PACALITI de propaganda Antenei 3 si a USL-ului.

Este evident ca sistemul de valori etice, morale, spirituale, etc. al unui om se formeaza, incepand de la cea mai frageda varsta, in mod continuu, DOAR pe baza ACCESULUI LA INFORMATIA REALA si OBIECTIVA asupra realitatilor politice, economice, sociale, spirituale, etc. Un asemenea sistem propriu de valori permite unui om CHIAR sa se...AUTO-PROTEJEZE, sa devina "IMUN" in fata oricaror "virusi" de manipulare, respectiv, oricaror incercari perfide de a i se prezenta, in mod deformat, realitatea.

In opinia mea, o regula FOARTE SIMPLA care permite oricarui om, indiferent de nivelul de educatie, sa se protejeze impotriva manipularilor si intoxicarilor mass-media, este sa utilizeze REGULA DE AUR a deontologiei jurnalistice : VERIFICAREA SI CONFIRMAREA VERIDICITATII unei informatii din CEL PUTIN TREI SURSE CREDIBILE (trei posturi TV, trei ziare, trei site-uri, etc.).
Ceea ce vreau sa spun, in special, simpatizantilor USL, este ca acestia DACA DORESC SA SE AUTO-PROTEJEZE impotriva manipularilor si dezinformarilor ar trebui sa vizioneze si emisiunile altor posturi de televiziune (B1 TV, Nasul TV) nu numai pe cele de la Antena 3, sau sa citeasca si alte ziare / site-uri de informatii (www.hotnews.ro, www.adevarul.ro ) , nu numai www jurnalul ro.

Comparand veridicitatea informatiilor din cel putin TREI surse, simpatizantii USL nu vor mai putea fi atat de usor PACALITI (citeste "manipulati" / "dezinformati"), ci isi vor putea forma PROPRIA opinie OBIECTIVA si CORECTA asupra realitatilor politice, economice si sociale din tara noastra

In final, doua intrebari…retorice:

1. Oare nu ar fi util ca in anii de liceu si de facultate sa fie introdusa, macar de-a lungul unui trimestru, disciplina «Tehnici de auto-protejare contra manipularii si dezinformarii mass-media » ?

2. Oare intrducerea unei asemenea discipline nu va reprezenta SI o "arma" ("ANTICORPI" AI DEMOCRATIEI IMPOTRIVA "VIRUSILOR" CE ATACA STATUL DE DREPT, ETC. ETC) pentru apararea democratiei, a statului de drept, a constitutiei si, respectiv, pentru contracararea si anihilarea, INCA DIN STADIILE INCIPIENTE, A UNEI LOVITURI DE STAT de genul celei pe care Antena 3, Dan Voiculescu, Ponta, Antonescu si USL au organizat-o?

Astept comentariile si sugestiile dvs.
Va multumesc anticipat.

George Staicu
=====================================================================
CITITI SI DATI MAI DEPARTE ! POATE CA ACESTE RANDURI VOR AJUNGE CHIAR SI LA SIMPATIZANTII USL SI-I VOR FACE SA DESCHIDA ..."OCHII" . VA MULTUMESC !

=====================================================================
NOTA. Acest articol a fost publicat, initial, pe profilul meu de pe Facebook in data de 12 august 2012 ( https://www.facebook.com/photo.php?fbid=510883072259884&set=a.110011379013724.20052.100000145873146&type=3&theater ) . Il repostez aici, pe blogul "Vocea Romaniei Libere" atat pentru a fi accesibil publicului larg (in special celor 11 milioane de romani care NU s-au prezentat la vot pe 9 decembrie 2012), cat si pentru faptul ca ideile din acest articol sunt si vor fi, in continuare, de mare actualitate.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Viata fara rezerva ...by Elena Mandru

Santem calatori fara itinerar,
Ca mergem pe munte sau pe vale,
Nemarginirea lumii ne e hotar,
Raza de soare o dunga de carare.

Si plange iarba ce nu trebuie calcata..
Ma iarta te tog ,nu ma ucide
Tu pamanteanule, pastreaza-ma curata,
De vrei sa ma mai vezi ,decide...

Pe firul de iarba curge sange siroaie,
E gros si negru ,fara picuri de ploaie,
Il arde pamantul uscat fara seva,
Nu i-a ramas nici un strop de rezerva.

Cu totii asteptam un licar de lumina,
Pretioasa scaparare de chibrit,
Pe drumul vietii iubim clipa senina
Si ne-agatam de firul de ghem prin labirint.

    de Elena Mandru
   02.01.2013

Nemulţumiţi că B1 TV a preluat Vanghelionul

Telespectatorii anti-USL ai B1 TV sunt foarte supăraţi că postul de televiziune a preluat Vanghelionul de la Romexpo în noaptea de Anul Nou şi consideră acest lucru un act de trădare:

Atentie, dragii mei. Stocul de vitamine B1 este aproape epuizat. Dupa baia de vangelizare din noaptea Anului Nou, peste foarte putina vreme vitamina B1 se va administra numai in combinatie cu vitamina A3. Noile retete pentru vitamina B1 au reusit sa elimine incompatibilitatile totale manifestate in vara trecuta. 

Asemănător, unii dintre ei cred că interviul realizat de Nelu Barbu cu Dan Diaconescu este un alt compromis mediatic important.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More