sâmbătă, 11 octombrie 2014

Gânduri de seară............


E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.(George Bacovia)
 

vineri, 10 octombrie 2014

O idee ingenioasa ...in sprijinul doamnei Monica Macovei !

Inițiativa de sprijin a doamnei Monica Macovei a lui Andrei Văcaru din Timișoara  , este foarte buna și ingenioasa . Putem face si noi la fel . Eu voi tipări  măcar 100 și le voi distribui in Arad . Toți cei care o susținem pe Monica Macovei putem face la fel , în localitățile noastre . Nu va costa mult dar este eficient ! 

NOI SUNTEM ADEVĂRATA SOCIETATE CIVILA , NU LICHELELE NUMITE DE POLITICIENI CA SOCIETATE CIVILA ! 
Aici aveți posterul in format pdf astfel îl puteți ușor printa ! 
Accesați linkul : 

Am tipărit 20 de bucăți. Ma duc sa le pun in cutiile postale. 





COŞMAR CU OMUL CARE FURĂ & Tiberiu Vanca

COŞMAR
CU OMUL CARE FURĂ
România gospodărită de „cel mai cinstit guvern”*, guvern condus de către cel mai exponenţial „fur”** al patriei, îl numim pe Victor Viorel Ponta, întâiul mitoman al ţării***, ne-a condamnat să trăim preţ de câteva bune zeci de zile**** momente existenţiale ce ultragiază privirea. Se pare că suntem condamnaţi să ne blocăm între pereţii spaţiilor de locuire pentru a evitaagresiunea la care ne obligă banerele cu chipul subdezvoltatului întru moralitate şi caracter încăput în fruntea executivului, ce cu ostentaţie încarcă cu chipul său aproape din metru în metru spaţiile publice. Banda PSD-istă, ce-şi zice partid, grupare ce continuă şi în parte are nostalgii comuniste ni-l propune pentru Palatul Cotroceni pe omul care a „şmarglit”, individ lipsit de dimensiunea ruşinii, persoană ce potrivit mesajelor ce se pot desprinde din propriile luări de poziţie publice are capacitatea de a înnămoli ţara mai rău decât au făcut-o comuniştii. Vom traversa un timp în care oamenii buni, încartiruiţi în ceea ce se numeşte opoziţia şi neîncadraţii politic, se vor autoaresta la domicilii. Şi sunt năprasnic de mulţi. Ei au a se lupta cu gloata cu creiere spălate, gen 7.400.000. Îi numim, cu tristeţe, pe cei ce s-au aflat în ordinea numerică a lui 7 urmat de 4 şi o bună sumă de zerouri, pentru că creierul ce-şi pierde o parte din funcţionalitate lăsându-se dresat aparţine în bună parte ignoranţilor, ca să evităm un cuvânt mai dur, şi este greu reciclabil înspre o funcţionalitate normală şi peste toate nu împărtăşim credinţa că măcar o parte din aceştia îşi vor fi revenit. Aparţin celor ce este posibil să nu se fi dumirit că au fost aruncaţi pe o pârtie greşită, că au fost susţinători şi aplaudaci ai unor demolatori de ordine. Spunem asta pentru că:
Atunci când ei s-au bălăcărit în aplauze scena publică naţională se afla în custodia, triumviratului de tristă amintire: Voiculescu; Antonescu şi Ponta, cel ce şi-a propus să demoleze statul de drept. Ne sunt încă calde în amintire crimele înseriate, ca:
Înlăturarea avocatului poporului şi înlocuirea acestuia cu o păpuşă roşie (Valer Dorneanu) pentru ca ţară să poată fi condusă prin ordonanţe de urgenţă, acte normative ce potrivit constituţiei, îndiferent cât de dăunătoare ar fi societăţii, nu pot fi atacate decât în urma sesizării venită de la această înaltă personalitate, iar cel aflat în funcţie nu oferea nici un fel de garanţie
Masacrarea prin ordonanţe de urgenţă a legii electorale, şi a legii privind competenţele Curţii Constituţionale, măsuri ce au scos ţara din ordinea de drept şi i-au conferit regim uşor dictatorial.
Ne este încă proaspătă în memorie banda condusă de către colonelul în rezervă, Mircea Dogaru, aşa numitul „Sindicat al Militarilor din Rezervă” care a supus şantajului pe cei trei autori ai evenimentelor din vara anului 2012, cărora analiştii cu conştiinţă li-au spus autori ai „Loviturii de Stat”, că dacă alianţa de referinţă nu-şi asuma politica acelei grupări vor scoate lumea în stradă. Cu umilinţa pe care le-o conferea lipsa de conştiinţă mercenarii aflaţi în fruntea alianţei, îi numim pe Ponta şi Antonescu, în octombrie 2012, au semnat un protocol prin care s-au obligat să desfiinţeze instituţiile poliţiste ale statului de drept, cele ce oferă garanţii că societatea va marşa pe cale democratică, respectiv Curtea Constituţională, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Agenţia Naţională de Integritate.
În memoria noastră bat cu avertizanţă de pericol:
Declaraţia de la Piteşti a lui V.V.P., cum că în decembrie 2014, respectiv la data la care el se vedea la palatul Cotroceni , suferinţa lui Costică (Constantin Niculescu) fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, condamnat în prezent şi aflat în executarea unei pedepse privative de libertate de nouă ani şi patru luni, va lua sfârşit, respectiv că-l va graţia.
Declaraţia programatică scăpată din gura furului (V.V.P.) că politica partidului pe care-l conduce este direcţionată spre aducerea DNA-ului sub influenţa politică a partidului pe care-l conduce.
Traficul de influenţă operat de Adrian Duicu, în cârdăşie cu Victor Viorel Ponta din cabinetul prim ministerial de la Palatul Victoria, urmat de mica comedioară cu strămutarea locului său de muncă într-un buncăr militar, pentru a nu-i mai putea fi urmărite actele antisociale pe care le comite din calitate de prim ministru.
De neuitat a rămas şi declaraţia lui Dan Voiculescu din vara anului 2012, atunci când a făcut public calendarul suspendării preşedintelui României Domnul Traian Băsescu. „Trebuie să supunem Justiţia”. „Până nu avem Justiţia nu avem puterea!”
Avertizantă este şi „Marţea Neagră”, mişcarea criminală dintr-un miez de noapte, ce a adus în mapele Parlamentului un proiect de lege privind amnistierea şi graţierea unor pedepse şi respectiv infracţiuni, prin efectul căreia marii corupţi aflaţi în executarea pedepselor (Voiculescu; Niculescu S.R. Stănescu ; Constantin Niculescu; Relu Fenechiu; Sorin Pantiş; ş.a) şi în perspectivă de a popula penitenciarele, le-ar fi concedat regim de „liberi în continuare la alte pungăşii”.
În precampania electorală, V.V.P. într-un discurs anti Iohanis, s-a dat de ceasul morţii privind calitatea s-a de creştin „Ortodox” în raport cu preopenientul său din ceea ce avea să fie viitoarea campanie electorală care n-ar fi ortodox. Să te dai mare creştin când tu ai încălcat decalogul creştin şi duci încă în spate, păcatul prohibit prin porunca opta:”Să nu furi!”. Regele Carol I, neamţ ca şi Iohanis şi deloc ortodox la origini, a venit în fruntea statului român, pe care, urmat de succesorii săi :Ferdinand; Carol II şi Mihai I, l-au condus cu glorie. Au venit, absolut neortodocşi la tronul României, şi nimic nu i-au împiedecat să înlăture impedimentul religios ce-i separa de poporul pe care-l conduceau şi au aderat la ortodoxism. Dar spre deosebire de familia monarhică amintită şi de neamţul Iohanis, aflat astăzi printre candidaţii la alegerile prezidenţiale, nici unul din ei nu are în c/v-iu povara de a fi comis furt şi ce este mai grav după descoperire să fie acoperită coţcăria cu aparatul ministerial din subordine.
Iar pentru ca faptele pe care V.V.P. le duce în spate să nu pară puţine, de câteva zile numele prezidenţiabilului compare în depoziţiile de martori ale celor nouă foşti miniştrii ce sunt chemaţi în aceste zile în faţa DNA-ului, în marea excrocherie Microsoft, şi nu este pomenit pentru aflare în treabă cât ca coautor la cea mai mare pungăşie ce s-a comis în România după ’89, dare şi luare de mită de ordinul a zecilor de milioane şi nu de amărâţi lei româneşti cât zdravenii euro europeani.
Iar pentru a-i cantona lui V.V.P. onorabilitatea acolo unde îi este locul nu este lipsită de importanţă excrocheria USL. I-a ademenit pe blajinii PNL-işti la mâna lui întru nevoia de a comite crime împotriva statului român. Au pus la cale Alianţa Social Liberală (USL) pe o înţelegere că la dobândirea puterii stânga va dobândi şi primi demnitatea de prim ministru iar dreapta pe cea prezidenţială Au accedat în 2012 la putere şi potrivit înţelegerii PSD-ul a dobândit prin Victor Viorel Ponta portofoliul de prim ministru. Cum adjudecarea portofoliul de Preşedinte al României se putea realiza doar după alegerile prezidenţiale, fiecare din cele două partide au operat câte un congres în cadrul cărora prin hotărâri la cel mai înalt nivel au stabilit că cele două partide îl vor susţine pe Crin Laurenţiu Antonescu, unul din cei trei triumviri coautor la lovitura de stat la alegerile prezidenţiale. Numai că intrând în anul alegerilor prezidenţiale, Victor Viorel Ponta prin refuzul de a acorda funcţia de viceprim-ministru vacantată din posturile liberale din guvern, liberalilor, s-a ocazionat ruperea USL-ului şi astfel V.V.P. şi-a văzut,realizabil, visul de a ajunge la Cotroceni, iar astăzi candidează pe funcţia promisă, liberalilor, care la modul acesta i-au fost părtaşi doar la conducerea criminală a statului şi nu şi l-a respectarea funcţiilor făgăduite în momentul perfectării alianţei.
Avem astăzi pe listele electorale a prezidenţiabilelor din 2014 un personaj mânjit cu fapte antisociale, furtul a sute de pagini din operele ştiinţifice ale altora, dobândirea prin furt a unui titlu doctoral, şi promisiuni publice (vezi protocolul cu Dogaru şi cele enumerate de noi) că va scoate statul român de pe cursul greu dobândit, de „stat de drept” şi treisprezece alţi candidaţi a căror onorabilitate n-a fost atacată şi credem că nici nu există premise ca să se dobândească informaţii infamante cu privire la aceştia. Credem că trecând pe lângă sau pe sub banerele care-l înfăţişează pe „antisocialul” Victor Viorel Ponta suntem datori să schiţăm gestul „Sfintei Cruci”, cunoscutul gest de tămăduire de diavol.

* Cel mai cinstit guvern: În 2012 la înfrângerea prin moţiune de cenzură a guvernului Răzvan Ungureanu, Victor Viorel Ponta a declarat că a aşezat în fruntea executivului „cel mai cinstit guvern”. Numai că la puţină vreme după instalarea celui mai cinstit guvern au început să-i pârâie doagele: Corina Dumitrescu şi Ioan Mang doi miniştrii instalaţi la Educaţie-Învăţământ au fost demişi pentru plagiat.
Nu la multă vreme s-a dovedit că însăşi prim ministrul este plagiator şi a dobândit un titlu doctoral prin furt.
La ceva vreme după aceia Relu Fenechiu, ministru la Transporturi a fost demis în urma unei condamnări la cinci ani cu executare urmată de punerea în executare.
** fur: persoană care fură
*** mitoman persoană ce suferă de gravul viciu de a minţii. În universalitatea sa presa română a dat la public că Victor Viorel Ponta minte cum respiră.
**** durata campaniei electorale
9 octombrie 2014
Tiberiu Vanca

joi, 9 octombrie 2014

" Ia plecați băieți dacă nu respectați legile în țara asta " ...ponta noi facem parte din UE și din NATO noi nu vrem închinarea la putin (pentru cine nu a văzut " Conferința de presă a președintelui Traian Băsescu - 9 octombrie 2014" )

ponta câți bani ai luat sa iei apărarea Luckoil ? ( după câte te cunosc pentru interesul tău tu ponta iți vinzi și țara ) ponta cine ți-a dat dreptul sa dai ordine justiției și sa te închini Moscovei . Mai ponta UE și NATO dau sancțiuni rușilor iar tu faci blat-uri cu putin ?



Apropo mai este o întrebare . Atunci în 2012 când împreună cu penalii ( aliat era și iohanis ) ați dat o LOVITURA DE STAT promiteați o revigorare a Oltchim-ului . Nu știu eu bine ? Dar eu știu ca Oltchim e un morman de fier vechi în care câteva zeci de mii de locuri de munca nu mai exista . Asta pentru a darma mitul celor 3500 de locuri de munca .
A da și mai am o întrebare unde sunt cele un milion de locuri de munca ?

Iata mai jos declarația domnului presedinte Traian Băsescu . (  a mitomanului nu o dau pentru ca el visează la dictatura ) :



DACĂ VREȚI DICTATURA ȘI ALIANTA CU MOSCOVA VOTAȚI  ponta ...DAR DACĂ VA TREZIȚI ÎN ULTIMA CLIPA ȘI VREȚI CA DEMOCRAȚIA SA MEARGĂ MAI DEPARTE ȘI SA MAI FACEM PARTE DIN UE ȘI NATO

VOTAȚI MONICA MACOVEI ! 

miercuri, 8 octombrie 2014

Un caz de o abjecție rară: Mugur Ciuvică


În mod normal nu-mi pierd și nu pierd vremea cititorilor mei cu articole despre rotițele umane din mecanismul de propagandă. E inutil, stăpânii mașinăriei contează, nu ei, ei doar execută. S.O. Vântu a explicat odată, extrem de colorat, cum vine treaba în privința asta. Când este cazul le demontez eventual minciunile, direct sau când le mai prind regurgitate în comentariile de la articolele mele – pățesc uneori așa ceva. De data asta, însă, am să fac o excepție referindu-mă la unul din acești indivizi, asta pentru că e un caz absolut excepțional: cel al lui Mugur Ciuvică.
Citesc acum că dl Ciuvică a depus un denunț împotriva Monicăi Macovei, referitor la declarațiile făcute de aceasta din urmă privind frauda de la referendumul din 2012. Cum spuneam, am să las pe moment de-o parte șirul de minciuni grosiere din jurul acestui caz, propagate bineînțeles de televiziunile dlor Voiculescu și Ghiță; cel puțin una dintre ele a fost demontată imediat.

Abjecția de care vorbesc în titlu nu se referă la minciunile acestea, ci la un anumit detaliu: dl Ciuvică o acuză pe Monica Macovei de comiterea infracțiunii numite, pe scurt, ”răspândirea de informații false”. Asta îmi aduce aminte de un episod de acum vreo 13 ani. PSD era atunci la putere, sub conducerea premierului Adrian Năstase, sprijinit între alții de partidul dlui Voiculescu. Pe atunci, criticarea puterii risca să se lase cu repercusiuni personale – motiv pentru care unii preferau să o facă sub protecția anonimatului. Un astfel de email anonim avea să devină celebru sub numele pompos, ”Raportul Armagedon 2”. Nu pentru conținutul acestuia, căci acuzațiile temeinice la adresa dlui Năstase erau deja vehiculate public, ci pentru reacția virulentă a liderului PSD și, la comanda acestuia, a procurorilor. Aceștia din urmă identifică autorul prezumtiv al materialului, sunt percheziționate locuințele mamei (unde e tăiată linia telefonică), și prietenei sale (care este reținută!), iar el e ridicat de pe stradă. Cum se numea victima acestui abuz? Mugur Ciuvică. Și care era acuzația adusă de procurori? ”Răspândirea de informații false”.

Cum spuneam, anii 2001-2004 erau foarte diferiți în această privință de deceniul următor. Reacția la acest abuz al puterii PSD a fost destul de restrânsă, însă foarte vehementă și eficace, încât într-un final procurorii de casă ai PSD au fost obligați să dea înapoi și să renunțe la acuzații. Notabil a fost gestul lui Mircea Toma care s-a autodenunțat ca autor al Raportului, în condițiile dl Ciuvică negase asta, slăbind suportul factual al anchetei. Dl Toma n-a fost singurul reprezentant al societății civile care a sărit în apărare. Organizația numită APADOR-CH a denunțat ancheta împotriva dlui Ciuvică drept, citez, “un atac foarte grav si nejustificat impotriva libertatii de expresie”, și a demontat apoi temeiurile legale ale dosarului făcut de procuror. Citez din conferința de presă susținută în ianuarie 2002:

    “Textul din Codul penal se referă la informatiile false care sint raspindite. Deci, trebuie dovedit inainte ca informatiile cuprinse in raportul Armagedon II sint false. O alta conditie a aceluiasi articol este ca raspindirea de stiri false sa puna in pericol fie siguranta nationala, fie relatiile internationale ale Romaniei. Raportul contine informatii privitoare la acte de coruptie ale oamenilor politici, iar daca procurorii pun semnul egalitatii intre imaginea premierului si siguranta nationala este evident ca gresesc”


Cine demonta acuzația de ”răspândire de informații false”? Cine era reprezentantul APADOR-CH care susținea această apărare publică împotriva abuzului la care era supus Muguc Ciuvică? Monica Macovei. (Miron Damian)

marți, 7 octombrie 2014

Gânduri de seară...............


Apune soarele pe dealuri
În slava purpurei de sânge
Şi răsunând adânc din valuri
Doineşte-un glas şi parc-ar plânge;
De simţi o caldă adiere
Trecând pe fruntea ta curată
Ca şi o şoaptă care piere
Sub bolta serei înstelată,
Să ştii că-i ruga mea senină,
Ca visul nopţilor de vară,
Ce se înalţă-n umbra lină.




De vezi plutind pe blonda rază
O umbră albă visătoare
Şi crezi că-i îngerul de pază
Cu aripi lungi ocrotitoare,
Să nu te-nşeli, căci visu-mi trece
În zborul său primăvăratec,
Şi-i tot aşa de alb şi rece,
Când se înalţă singuratec
Spre marea boltă luminoasă,
Făcând durerea mai amară
Şi amintirea mai duioasă
În ceasul jertfelor de seară.

Şi dacă roua clară cade
Frumoşii ochi adânci de-i scaldă,
Când treci sub vechile arcade
În parfumata noapte caldă,
Nu-i roua rozelor în floare
Căzută-n nopţile cu lună,
Nici plânsul dulce de izvoare,
Ci e iubirea mea nebună,
Căci lacrimi mari şi tăinuite
Ca roua limpede şi rară
Coboară-ncet şi liniştite
În ceasul jertfelor de seară. (Ștefan Petică)

Microsoft, corupția nemuritoare și parlamentul.


Într-o țară normală, scandalul Microsoft ar fi scos oamenii în stradă. Într-o țară normală, parlamentul n-ar fi îndrăznit să plece în vacanță pentru a bloca investigațiile procurorilor împotriva foștilor miniștri acum parlamentari. Într-o țară normală, disprețul arătat de politicieni cetățenilor s-ar traduce prin procente bune pierdute la vot – procente care, cel puțin în alegerile prezidențiale, contează enorm. Din păcate, România nu este o țară normală și noi avem fiecare în parte o vină în această chestiune. Lipsa de reacție a cetățenilor hrănește tendința politicienilor de a abuza de puterile pe care le au, de a se așeza deasupra legii.


Victoria Nuland avertiza că este inacceptabil ca țările est-europene să se ascundă sub pătura de protecție a Articolului 5, în timp ce guvernele lor încalcă regulile elementare ale statului de drept:

„În întreaga Europă Centrală, corupția e un cancer care amenință visul celor care au luptat pentru el în 1989. Avem lideri care profită de avantajele NATO și UE și par să fi uitat de valorile pe care se bazează aceste instituții. Azi îi întreb: cum puteți dormi liniștiți sub protecţia Articolului 5 al NATO, în timp ce vorbiți despre «democrație nonliberală», teorie împinsă până la ultranaționalism, despre restricționarea presei libere sau demonizarea societății civile? Aș întreba același lucru despre protejarea de urmărirea penală a oficialilor corupți, despre ignorarea parlamentulului, când vă este convenabil, sau despre protejarea afacerilor murdare, care cresc dependența țărilor dvs. de o sursă de energie străină, în ciuda politicilor declarate liberale. Azi trebuie să ne reînnoim promisiunile. Suntem mai puternici împreună și mulți din întreaga lume, care își doresc aceleași libertăți, depind de noi.“

Afacerea Microsoft e una care se întinde pe mai mulți ani și implică mai multe guverne. Foștii miniștri care sunt protagoniștii principali ai acestui dosar sunt protejați de imunitate împotriva urmăririi penale. Imunitatea poate fi înlăturată de președinte pentru foștii miniștri care nu mai sunt parlamentari, de Senat sau de Camera Deputaților pentru foștii miniștri parlamentari și de Parlamentul European pentru foștii miniștri care sunt acum membri în Parlamentul European. Până acum, doar președintele a răspuns afirmativ cererii procurorilor – așa cum a făcut în toate celelalte cazuri trimise de către procurori în ultimii 10 ani –, avizând începerea urmăririi penale pentru Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi pentru Daniel Funeriu. Parlamentul României a fugit în vacanță pentru a-i proteja pe Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu și Valerian Vreme. Parlamentul European derulează proceduri pentru ridicarea imunității lui Dan Nica.

Principalele acuzații, așa cum sunt prezentate în comunicatul DNA, sunt prezentate mai jos:

- Dan Nica, ministru al MCTI în perioada 2000 – iulie 2004 – abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. În perioada aprilie – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane de dolari virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off–shore.
- Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003 – instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă, spălare de bani.
- Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada decembrie 2000 – iunie 2003 și în perioada decembrie 2008 – octombrie 2009 – abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.
- Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada septembrie 2010 – februarie 2012 – abuz în serviciu.
- Adriana Țicău, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004 – abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani.
- Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010 – abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.
- Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012 – abuz în serviciu
- Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005 – abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.
- Mihai Tănăsescu, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000-2004 – abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Prin plecarea în vacanță a Parlamentului României, pionii principali ai acestei afaceri – inclusiv din perspectiva acuzațiilor pe care procurorii le aduc – sunt protejați de ancheta penală. Trebuie spus că din 2012 încoace parlamentul a funcționat ca pavăză pentru membrii săi împotriva urmăririi penale în cvasiunanimitatea cazurilor, singura excepție privindu-l pe deputatul „auto“. În rest, absolut toate cererile de ridicare a imunității foștilor miniștri s-au lovit de refuzul parlamentului.
Încă din martie 2014, când a fost refuzată ridicarea imunității ministrului Chițoiu, CSM, prin vocea domnului Horațiu Dumbravă, a pus problema sesizării CCR cu un conflict constituțional între puterile statului:

„Eu spun că e un conflict juridic de natură constituţională. E inadmisibil să se întrerupă brusc cursul justiţiei. Au fost două cazuri anul acesta când nu s-a avizat începerea urmăririi penale şi un caz în care s-a dispus netrimiterea în judecată pentru că nu s-a dat aviz pe începerea urmăririi penale“.

Problema în discuție este care sunt standardele pe care trebuie să le respecte parlamentul atunci când se pronunță pe cererile procurorilor. Poate parlamentul să blocheze discreționar investigații serioase împotriva miniștrilor și a foștilor miniștri sau rolul parlamentului este limitat la a respinge acuzațiile vădit șicanatorii formulate de procurori? Mai exact, care este marja de manevră pe care Constituția o rezervă instituțiilor care sunt competente să ridice imunitatea miniștrilor și care sunt rigorile pe care ele trebuie să le respecte pentru a nu-și depăși limitele de competență. În prezent, deciziile de respingere a solicitării procurorilor se iau în parlament pe baza votului și nu sunt însoțite de niciun fel de motivație. Comisia Europeană a cerut în mod repetat autorităților române să reglementeze o procedură prin care să se asigure că parlamentul decide asupra acestor cereri în anumite termene, că atribuțiile parlamentului de verificare a dosarelor penale sunt limitate, că parlamentarii nu se substituie judecătorilor, că deciziile cu privire la ridicarea imunității sunt motivate și că nu sunt pur discreționare. Toate aceste solicitări au rămas fără răspuns până acum. Probabil că singura soluție de ieșire din acest impas pe termen scurt este cea pe care CSM a anunțat-o în martie: declanșarea unui conflict de natură constituțională. Sesizarea către Curtea Constituțională ar putea veni fie de la președintele României, fie de la președintele CSM (teoretic, și președinții celor două camere și primul ministru au posibilitatea de a formula această sesizare).

Pe termen mediu și lung, este probabil momentul ca România să redeseneze sistemul de imunități al celor care ocupă funcții înalte în stat. Dacă o protecție generoasă oferită imediat după Revoluție putea fi justificată de lipsa de maturitate a instituțiilor democratice – inclusiv a justiției –, acum, la mai bine de 25 de ani, lucrurile nu mai stau la fel. Am văzut în ultimii ani dosare spectaculoase instrumentate de procurori și soluționate de judecători, dosare care privesc persoane importante din societatea românească. Poate că este momentul să discutăm despre reducerea imunității exclusiv la protecția acordată în privința opiniilor exprimate, iar în toate celelalte aspecte politicienii pot să fie aduși la nivelul de protecție acordat cetățenilor obișnuiți. Până la urmă, cum putem cere cetățenilor să aibă încredere în sistemul judiciar, dacă politicienii se ascund după imunitate pretextând că sunt victime ale unor imaginare răzbunări politice?

Dacă așezăm evoluțiile din România în contextul regional, vom descoperi că în ultima perioadă corupția a devenit și o problemă de politică externă. Nimeni nu-și va trimite soldații să apere o țară de ea însăși și de prietenii pe care singură și-i alege. Iar argumentul că România e diferită de politicienii români nu ține în plan extern. România este ceea ce aleg să fie oamenii care merg la vot și își aleg reprezentanții. Iar dacă aleșii decid că direcția trebuie să se schimbe înspre China și Rusia, nimeni nu ne poate proteja cu forța de noi înșine. (Laura Ștefan)

luni, 6 octombrie 2014

DIN LEGENDELE CRIŞENILOR XIII CTITORUL & Tiberiu Vanca

DIN LEGENDELE CRIŞENILOR
XIII

CTITORUL
TOMA POENARU
În rândurile ce urmează vom prezenta o personalitate remarcabilă. Ne referim la Toma Poenaru, fost operator cazane la Uzina Electrică din Criscior (Gurabarza), judeţul Hunedoara, cel ce potrivit fişei postului avea sarcini de verificare şi veghe a funcţionalităţii cazanelor deservante ale fluxului industrial de la unitatea economică de referinţă. Nu vom face referiri la activitatea sa profesională întrucât domeniul de referinţă este situat înafara expertizei noastre. Îl vom remarca, însă sub aspectul de constructor de civilizaţie. În viziunea colegilor de muncă, a opiniei publice locale Toma Poenaru a compărut cu profilul unui creştin dedicat. La locul de muncă şi-a îndeplinit atribuţiile cu conştiinciozitate, dar, cum orice profesie creează mici sau îndelungi spaţii de respiro, spaţii înlăuntrul cărora subiecţii de referinţă aveau câmp deschis pentru exprimarea civismului, pentru derularea de colocvii fie cu tentă de vieţuire cotidiană, fie pe alte teme de interes pentru microcolectivul din care făceau parte, sau, în cazurile cele mai fericite, pentru destinul societăţii luată în universalitatea sa preocupările eroului nostru s-au dezvoltat pe cu totul alte planuri. Ceea ce a atras atenţia în cazul său a fost aplecarea sa spre credinţa creştină, dar şi privind acest domeniu şi-a surprins colegii de muncă şi superiorii, respectiv persoanele cu atribuţii de decizie ale instituţiei de referinţă întrucât faţeta de creştin dedicat nu şi-a afişat-o pe cale discursivă, cât prin atitudini şi evlavie. Căuta cu asiduitate locuri ferite de vederea colegilor de muncă, locuri care să-i permită să se reculeagă prin rugăciune. Unul din acestea, depozitul de cărbune, în ciuda urâtului pe care-l aducea vederii dominanta negrului şi capacitatea cărbunelui de a-şi lăsa urmele pe mâini, pe picioare, pe faţă, pe vestimentaţie îi conferea comoditatea de a-şi ridica conştiinţa către divinitate fără a fi împiedecat sau conturbat de lumeştile acte şi fapte pe care le propunea locul de muncă, iar pe calea rugăciunii să vorbească cu Domnul. Nu rare ori era surprins îngenuncheat pe masa de cărbune, într-o concentraţie al cărui imobilism era trădat doar uneori de uşoare reflexe umane. Acolo pe masa de cărbune Toma Poenaru se întâlnea cu Dumnezeu.
Viaţa privată, cea care aşează subiecţii înafara câmpului muncii permiţându-le să se dedice intereselor familiale sau celor strict personale, era direcţionată de către Toma Poenaru pentru căutarea lui Dumnezeu, pentru nevoia de a i se dedica. Erau anii grei ai prigoanei comuniste, ani în care se depuneau eforturi, demne de fapte mai bune, pentru împiedecarea frecventării lăcaşurilor de cult, se făceau eforturi pentru ateizarea silnică a populaţiei, iar prin delirante manifestaţii publice se încerca „îndumnezeirea” dictatorilor, cărora li se atribuiau calităţi de persoane ingeniate. Ei bine Toma Poenaru trăia plenar înafara mediului inchizitorial propus de autorităţi. El trăia plenar alături şi înlăuntrul Bisericii, pe care avea ştiinţa să o descopere şi disponibilitatea de a i se dedica plenar. Pe surse clandestine circulau numele unor înalţi prelaţi, a unor personalităţi remarcabile ale Bisericii Creştine. Creştinul Toma dispunea de inventarul complet al locurilor în care aceşti mari deservenţi ai creştinismului prin canale greu de citit de către autorităţi promovau Cuvântul Domnului, îndemnând credincioşii la rezistenţă şi predicând că zorii libertăţii întru credinţă sunt pe cale să vină. În slujba găsirii acestor „guri de aur ale creştinătăţii” Toma Poenaru şi-a pus în joc toate resursele materiale şi cu regularitate i-a frecventat, i-a ascultat, a înregistrat pe casete predicile acestora, încropindu-şi o inestimabilă bibliotecă audio. Dar aşa cum în societatea de atunci nimeni nu era liber, fiecare muritor aflându-se sub stricta supraveghere a autorităţilor, deservite de un aparat de represiune ultra calificat, care era securitatea, nici T.P. n-a scăpat observării, mai mult asupra sa mijloacele de pândă ale fiecărei mişcări sau dovedit a fi extrem de atent fixate, astfel că i s-au citit întâlnirile conspiraţionale, cum le spuneau autorităţile acelei vremi, cu clericii al căror prestanţă se situa mult peste cea a clerului obişnuit, ştiau că înmagazinează material creştin audio, şi temătoare că acesta ar putea fi disiminat în mase, sau pur şi simplu pentru că regula era că tot ce ţine de biserică şi de credinţă trebuie distrus, au început să-l invite la interogatorii, pretinzând, ei, că aceste măsuri silnice ar fi simple şi nevinovate discuţii. Au mutat locul interogării la domiciliul acestuia şi în felul acesta fotografiau, evident cu privirea, posibilele locuri în care putea fi ţinut acest material de propagandă religioasă cum socoteau ei că ar fi acesta, inventau evenimente ce se cereau a fi cercetate, şi motivat de acestea operau percheziţii în urma cărora procedau la confiscarea materialului de propagandă religioasă aflător pe casete, pe care cu cinismul caracteristic acestora îl distrugeau.
Au venit însă zorii libertăţii, decembrie ’89 şi anii care i-au urmat. Eliberat personal din chingile şi opreliştile dictaturii, aşa cum de altfel s-a surprins a se afla, întreg poporul român, a realizat că are deschisă calea atât pentru exprimarea gândurilor cât şi pentru edificarea faptelor. T.P. nefiind o personalitate cu vocaţie discursivă, cât depozita în aparatul său volitiv gena omului care edifică, şi astfel fiind, şi-a pus în lucru aspiraţia întregii sale vieţi, dorinţa ardentă de a pune pe picioare o instituţie de cult, construirea unei biserici şi a dependinţelor corespunzătoare vierii personalului monahal, a oamenilor dedicaţi lui Christos, a celor desprinşi de gâlceava şi pasiunile lumeşti, a celor ce se dedică cu trup şi suflet trăirii întru credinţă şi austeră reculegere. I-a ales locul, oarecum cu aliniere la tradiţia ortodoxă „athonită”* un teren din modesta sa proprietate, situat pe un grui ce conferă, pe coamă, un spaţiu ce cu un oarecare efort a putut fi transformat într-o suprafaţă plană situat la o altitudine de peste douăzeci de metri faţă de şoseaua ce leagă localităţile Criscior de Bucureşci şi cele din amonte, precum şi Valea Bucuresciului, unul din afluenţii Crişului Alb, teren mărginit de comele împădurite ale zonei colinare caracteristică defileului Crişului Alb, cu un fel de prag cu deschidere panoramică pe o singură latură, deschidere din care monumentul de cult gândit de ctitor să domine lumea profană şi să confere monahilor sau monahiilor o semeaţă privire „de sus” a lumii la care au renunţat în scopul retragerii în reculegere şi vieţuire în regim de austeritate. Şi-a pus în joc modestele sale resurse materiale, a bătut la porţile fie ale unor instituţii publice fie la agenţii economici ai renăscutei economii de piaţă şi în scurtă vreme aidoma brânduşei şi ghiocelului, pe Valea Bucurescilor avea să se işte, semeaţă, turla „Bisericii”, aşezământului cunoscut sub denumirea de „Schitul Sfânta Treime”, precum şi mobilierul arhitectonic auxiliar corespunzător unei aşezări monahale, ultra moderne, în Criscior judeţul Hunedoara. Dacă autoritatea bisericească ortodoxă, căreia i s-a dedicat ctitoria a privit cu rezervă fapta creativă a „Înaltului întru credinţă creştin, care s-a dovedit a fi Toma Poenaru”, la lucru terminat şi-a manifestat bucuria de a fi dobândit fără efort propriu un astfel de aşezământ, iar întrucât urma târnosirea şi popularea instituţiei mânăstireşti născută din curata credinţă şi marea devoţiune creştină a ctitorului, şi-a manifestat dorinţa populării acesteia cu monahi, măsură ce contravenea gândurilor edificatorului în ale cărui vise mânăstirea răsărită ca o floare din nimic, dintr-un nimic asociat cu trudnicul său efort şi marea sa credinţă trebuia să fie slujită de monahii, nimeni altele decât vestalele cultelor creştine. Nu avem referinţe privitoare la procesele intelectuale derulate de gândurile cald creştine ale lui Toma Poenaru, dar înclinăm să credem că gândul său a fost ca ridicarea de slavă a „Celui De Sus” în lăcaşul visat şi construit de la zero prin voia şi efortul său să se realizeze prin mâna şi sufletul curat de femeie, a umanoidului ce naşte oameni, a umanoidului ce trudeşte cu propriul trup pentru aducerea la porţile vieţii a celui care este coroana creaţiei Divine, „OMUL”, al celor din al căror iubire şi dăruire să izvorască componenta creaţiei Divine, umanitatea. Rezistenţa întru acest esenţial amănunt a rănit orgoliile feţelor bisericeşti care privindu-l de la pretinsa lor înălţime pe omul ctitor, le-a fost rănită privirea. Hotărât să-şi realizeze vieţuirea în regim de renunţare la tot ce este lumesc, T.P. şi-a hotărât şi regimul vestimentar, în sensul de a se purta fără orgolii afişate prin strai, astfel că a hotărât să compară în societate învestmântat în rasă monahală. Dacă în timpul edificării lăcaşului sfânt acest, nesemnificativ, amănunt nu a avizat clerul, în momentul în care li s-au încălcat orgoliile în sensul refuzului de a li se primi propunerile, aspectul vestimentar al ctitorului devine obiect de revoltă şi motiv pentru a-i declara război. Evident că prin mijloacele şi puterile cinului clerical nu puteau instala măsuri represive, drept care au uzat de conjunctura că un nevolnic, altminteri, personaj al societăţii civile, un slujitor al magistraturii, persoană îndeplinind funcţia de prim procuror în unitatea Ministerului Public sub al cărei jurisdicţie se situa Crisciorul** în dorinţa de a epata, prin ceva, pe scara socialului, a aderat la cinul creştin „Oastea Domnului” înlăuntrul căruia se manifesta prin activism creştin, nu atât din porniri evlavioase cât pentru a se ataşa, pentru a deveni apropiat, până la cele mai înalte nivele ale clerului ortodox, care în reprezentarea lui era unica înaltă sferă socială de care se putea alipi prin mijloace ieftine, mijloace din sfera cărora numim fariseismul. Drumul spre treptele superioare ale ortodoxismului român, îi putea fi înlesnit prin cartă habotnicistă şi pupincurismul manifest în raporturile cu structurile clericale ortodoxe. Numai că personajul mima atitudini de creştin practicant cu înaltă devoţiune, pe trăiri de cea mai crasă imoralitate. Avea să-şi găsească sfârşitul profesional şi aruncarea la lada cu gunoi a magistraturii, odată cu descoperirea că a transformat sediul instituţiei pe care o conducea, instituţie în care şi-a amenajat un budoar, căruia i-a spus cameră de oaspeţi, în care se devoluau orgii adulterine în parteneriat cu, să mă ierte Agenţia Naţională de Combatere a Discriminării că spun, o ţigancă, care prin tehnică caracteristic ţigănească l-a dat pe mâna lui Dan Diaconescu, ştii Domnia Ta Cititorul, starostele de la OTV, care în tehnica „Elodia”, avea să-i prohodească cu maximă exigenţă sfârşitul profesional.
Având în preajmă acest pupincurist perfect, prelaţii interesaţi în întronarea ordinii, respectiv de despuierea lui Toma Poenaru de vestmântul lipsit de orgolii lumeşti care este rasa monahală, i-au strecurat în ureche umanoidului dornic de căţărare prin alipire la clerul ortodox, că purtarea rasei călugăreşti de către un laic (Notă: marele ctitor al unei esenţiale instituţii clericale fără efort financiar din partea autorităţii bisericeşti, acum la lucrul terminat putea fi aruncat în tagma surie a laicilor, cea ce nu este înjositor, dar este deficitar prin prisma lipsei de recunoştinţă, prin neonorarea unui gest pe care puţini muritori ai creştinătăţii le-au prestat sau le prestează), ar fi neleagală şi peste toate lipsită de moralitate. Pupincuristul de serviciu cu rang laic de „prim-procuror”, a înghiţit nada şi cu servilismul unuia dornic de a via cu nasul în „cur de popi” s-a pus pe treabă. I-a întocmit marelui om întru credinţă care a fost Toma Poenaru dosar penal şi l-a propus judecăţii pentru comiterea pretinsei infracţiuni de „Uzurpare de calităţi oficiale” fapt antisocial pedepsit cu închisoare de la şase luni la trei ani. Şi l-a purtat pe „Bunul Toma” în cuvenitele trei trepte de jurisdicţie ale Justiţiei Române, judecătorie, tribunal şi curte de apel. Numai că judecătorii n-au compătimit, cum spunea în scrierile sale Ion Luca Caragiale, cu infamul pupincurist, învestmântat în straie prim-procuriale absolvind trimisul în judecată de orice vinovăţie.
Stareţia de la Criscior condusă de Maica Ioan Vintilă aduce în planul zestrei ortodoxiei române o aşezare cu mobilier arhitectonic de cea mai bună calitate, o oază de frumos. Un rai floricol şi peste toate acolo se prestează servicii liturgice în care frumosul este ridicat la rang de excepţii. Beneficiind de vocea cald feminină a psaltului identificat în persoana stareţei, credinciosul ce intră acolo se încarcă pe lângă cuvântul Domnului şi cu inflexiunile armonice de cea mai bună calitate ale melosului bisericesc.
*
* Referire la Republica Monahală Ortodoxă „Athos” cu capitala la Careia. Stat independent situat în Grecia de Nord, pe o suprafaţă de 340 kilometrii pătraţi şi la o altitudine de 2030 m. Este populată numai de bărbaţi. Intrarea pe acest teritoriu a vre unei femei este interzisă. Adăposteşte 20 de mânăstiri; 107 paraclise, 8 schituri şi 2 sihăstrii. Statul este cunoscut şi sub denumirea de Republică Athonită.
**Referire la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad.

6 octombrie 2014
Tiberiu Vanca

sâmbătă, 4 octombrie 2014

"...Nu vă mai lăsaţi constrânşi de nimeni şi de nimic...."


Florian Pittiș (n. 4 octombrie 1943, București - d. 5 august 2007, București) a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori de teatru, dar și regizor, traducător, interpret de muzică folk ori realizator de emisiuni radio.

 "...nu vă mai lăsaţi constrânşi de nimeni şi de nimic,

nici de vremuri, nici de oameni....
fără ură, fără regrete şi resentimente mergeţi înainte ca şi cum timpul n-ar exista.
eliberaţi-vă de tot şi de toate cu gândul că trebuie să trăiţi pentru şi în adevăr
căci doar adevărul vă va face liberi
şi numai liberi fiind, veţi putea atinge în viaţă fericirea...!"

A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra”, colaborând cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Dan Micu. A tradus și a regizat piese de teatru. În domeniul muzical s-a făcut cunoscut într-un trio alături de Anda Călugăreanu și Dan Tufaru, în regia TV a lui Alexandru Bocăneț, iar mai târziu a activat cu același succes în Cenaclul Flacăra. În anul 1992 întemeiază, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vladi Cnejevici, formația "Pasărea Colibri", cu care concertează până în 2001 și împreună cu care înregistrează patru albume.


Semnează cronica muzicală în diverse publicații, iar în 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române. A adus o contribuție notabilă în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei Pittiș Show.

Gânduri de seară..............


Iertaţi-mă, dar, n-aţi văzut o vară?
Era pe-aici... desculţă, doar cu ie!
Am fost plecat, se cam răcise-afară,
Când m-am întors, nici urme pe câmpie.

Purta pe umeri soarele în plete,
Aprinsă ca o torţă ardea toată,
Făcea prin iarba deasă piruete
Şi-n valsul ei, de lună... alintată.

Pe cap avea cununi de sânzâiene
Iar părul împletit în spic de grâu,
Mă ţintuiau privirile-i viclene
De nu puteam să ţin iubirea-n frâu.


Aş fi iubit-o... zău, până la moarte,
Dar a fugit şi m-a lăsat c-o toamnă,
Nu spun că n-o iubesc... dar spune, frate,
Cum să dai o fecioară, pe o doamnă?

Mi-e dragă uneori... dar nu ca vara
Ce-n flori îmi scaldă faţa şi în soare,
Dar pleacă pe furiş... c-o sărutare-amară,
Mă lasă doamnei reci, istovitoare. (Angelina Nădejde)


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More