luni, 18 mai 2015

Gânduri de seară...........

În parcul vechi și rece și pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenușiu.

Li-s ochii ofiliți, au buze moi
Şi deslușești cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi și rece și pustiu,
Nălucile își fac trecutul viu.

− Îți amintești extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare?
− Nu.


− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Când gurile ni se uneau!
 − O fi…

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

Şi astfel merg stârnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum…(Paul Verlaine)


Dans din buric pe lehamitea noastră.


Nu-i așa că am obosit cu toții? Că ne-am resemnat? Ce o uimea pe Regina Maria la „poporul ei”, la acest neam de latini încrucișați cu Levantul, „sceptici și cinici”, „invidioși și egoiști, lacomi și meschini în scopurile lor” și la care „vocea șperțului este revoltător de predominantă”, era tocmai resemnarea. Românii se demobilizau repede, incapabili să ducă la capăt un lucru odată început. Sau să creadă în victorie, cum făcea ea, chiar și când totul părea pierdut. „Voi, românii”, i-a spus un profesor francez la început de secol 20 unui tânăr filozof venit să-și dea doctoratul la Paris, „vă apucați greu și vă lăsați repede”.
Nu-i așa că ne-am liniștit după heirupul din noiembrie? Că ne-am culcat pe laurii victoriei? Nu-i așa că „bine că n-a ieșit Ponta”? Și că acum ne tragem sufletul? Ce contează că avem parte de „minciună ca mod de viață” și că suntem, în continuare, „prizonieri într-o lume mistificată de sus și până jos”? (Dan Tăpălagă,  www.hotnews.ro/stiri-opinii-20143772-minciuna-mod)
Important e că „Ponta n-a ieșit”! Ne spunem asta, dar știm că nu e așa. Căci Ponta a ieșit, de vreme ce are în continuare întreaga țară pe mână. A ieșit, câtă vreme îi pune în cârcă actualului președinte povestea cu pădurile și austriecii, începută și scrisă sub auspiciile PSD. A ieșit, câtă vreme asmute populația pe hipermarketuri. A ieșit, câtă vreme oamenii lui din partid propun și votează amendamente stupefiante la codul penal. La cârma țării a rămas cineva care, cu fiecare zi care trece, ne mai ia o fărâmă din ce-ar fi putut să-nsemne, fără el, începutul bunăstării și fericirii noastre.
O să spuneți: „Dar e nedrept! Duelul dintre ei și noi e în general nedrept. Nu numai că am obosit, dar mai avem și treabă. Nu ne putem petrece viața stând în piață și manifestând! Suntem ocupați. Avem o meserie, poate o vocație, în mod sigur o etapă de drum de parcurs. Merităm o pauză, un concediu de la meseria de «cetățean». Am prestat în noiembrie. Să ne-nvoim o clipă. Să ne tragem sufletul o clipă.”
Mă tem însă că profesiunea de om liber într-o țară democrată nu are prevăzută în schema ei vacanțe, pauze și învoieli. Istoria se alcătuiește, implacabil, sub ochii noștri. Ea nu obosește și nu se învoiește niciodată. Istoria se mulțumește să curgă, cu sau fără noi. Iar dacă noi, cei chemați să fim cenzori ai derapajelor puterii, obosim, fiți siguri că, rămasă singură în ring, puterea se va grăbi să umple spațiile lăsate goale de oboseala noastră și să ne mai înhațe o bucată din libertatea asta prost păzită. Altfel spus, ea va lucra cu spor tocmai în orizontul oboselilor noastre.

Acum câțiva ani l-am cunoscut pe scriitorul israelian Amos Oz. (Merită să citiți măcar Poveste despre dragoste și întuneric.) L-am întrebat cum arată ziua lui. Se scoală dimineața la 5, se plimbă o oră prin deșertul Negev, care începe la capătul ogrăzii lui, la ora 7 e la masa de scris. Lucrează până la ora 1. Apoi, după-amiază, devine cetățean: semnează petiții, se duce la întâlniri cu membrii unor organizații civice, iese la manifestații… Dar nu se plictisește? „Ba da, dar a devenit reflex. Știu că, dacă nu fac asta, ne încalecă.”
Tot asistând la ce se întâmplă în ultima vreme la noi, mi-am amintit de un capitol din cartea lui Alexis de Tocqueville care îmi rămăsese în minte de la prima lectură. E capitolul XIV din Partea a doua a celebrei Despre democrație în America (1835) și are următorul titlu: Cum gustul pentru plăcerile materiale se unește, la americani, cu dragostea de libertate și grija pentru treburile publice. Mă voi mărgini, în cele ce urmeză, să dau câteva citate. Comentariile sunt de prisos.

    „Când gustul pentru plăcerile materiale se dezvoltă la unul dintre aceste popoare mai repede decât cunoștințele și deprinderea libertății, apare un moment când oamenii se dezlănțuie și par ieșiți din minți la vederea acestor bunuri noi, pe care sunt gata să le apuce. Preocupați numai de grija de a face avere, ei nu mai disting legătura strânsă care unește averea particulară a fiecăruia dintre ei cu prosperitatea tuturor. Nu e nevoie să smulgi unor asemenea cetățeni drepturile pe care le au; le lasă ei înșiși, fără grijă, să le scape din mâini. Exercitarea îndatoririlor politice li se pare o îndeletnicire supărătoare care i-ar distrage de la activitatea lor. (…) Acești oameni cred că urmează doctina interesului, dar ei nu au despre ea decât o idee rudimentară și, pentru a veghea mai bine asupra a ceea ce ei numesc treburile lor, nesocotesc principalul lucru, care este acela de a rămâne propriii lor stăpâni. (…)

    Dacă în acest moment critic, un ambițios îndemânatic reușește să ia puterea, găsește deschisă calea către toate uzurpările posibile. (…)

    Putem vedea atunci adesea pe marea scenă a lumii, la fel ca în teatrele noastre, o mulțime reprezentată de câțiva oameni. Aceștia vorbesc singuri în numele unei majorități absente sau neatente; numai ei acționează în mijlocul unei nemișcări generale; ei hotărăsc în toate, după capriciul lor; ei schimbă legile și tiranizează după plac moravurile. Și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare.”

„Dacă în acest moment critic, un ambițios îndemânatic reușește să ia puterea, găsește deschisă calea către toate uzurpările posibile.” Cum e puțin probabil ca de Tocqueville să-l fi avut în minte pe prim-ministrul nostru când a scris aceste cuvinte, sunt înclinat să cred că Ponta e cel care a apucat cândva să le citească și să se inspire din ele. De aici și dansul lui din buric pe lehamitea noastră.
După alegerile din noiembrie am avut cu toții senzația că spiritul răului a fost închis la loc în sticlă, cu dopul bine pus. Eroare! Iată-l din nou aici. Recipientul n-a fost bine închis, iar duhul din el, ieșind, s-a recompus ca aburul din poveste, care putea lua oricâte forme, de vreme ce el nu avea, în fond, nici una. Ființa lui de abur stătut țopăie acum din nou sub ochii noștri, luând cele mai bizare chipuri. Avem pe mai departe în fruntea executivului un abur, un gaz subtil, un nor care, vorba marelui Will, o clipă pare nevăstuică, apoi, de ce nu?, cămilă, apoi, iată, s-ar zice că e o balenă… Într-o zi, norul din fruntea guvernului nostru e liberal și coboară TVA-ul la alimente la 9%. În altă zi, norul e socialist și populist și asmute lumea pe capitaliștii cei răi care cresc prețurile la alimente. (Ce-ar fi să punem iar un mercurial, ca-n vremurile bune?) În altă zi, norul ia forma fiscului care obligă firmele să-și comande case de marcat speciale și impozitează bacșișul. Apoi norul bacșișului se destramă, soarele iese din nou și românii au din nou libertatea de a da și de a primi bacșiș.
„Și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor.” Un popor, desigur, care n-a aflat încă nici deprinderile libertății, nici prețul ei și care picotește fără griji pe pajiștea istoriei. Când se trezește, privește în jur și vede câmpul plin de ciulini. Atunci începe să-și plângă nenorocul, să spună că bietul om e sub vremi și să strige în gura mare că istoria e neîndurătoare cu noi.
În ce țară din Europa ar fi rezistat, după prezidențiale, un guvern care ar fi  împiedicat diaspora să voteze și în care peste jumătate dintre membrii săi sunt penali? În ce țară ar fi fost iertat un guvern al cărui ministru de finanțe pitește pungi cu bani prin cavouri și tablouri în pereți? În câte zile strada ar fi măturat la Paris sau la Londra sau în orice capitală occidentală, impunând alegeri anticipate, acel „număr mic de mâini nevolnice și ticăloase”, care, după două luni de panică, și-au regăsit aroganța, capacitatea de a-și da legi de impunitate și de a-și aroga creșterea economică, așa cum un meteorolog și-ar revendica meritul vremii frumoase? Dar pesemne că profesorul francez avea dreptate: noi, românii, ne apucăm greu și ne lăsăm repede. (Gabriel Liiceanu)




marți, 12 mai 2015

IMPORTANT Ce drepturi avem în faţa ... NU te lăsa înşelat !



Daca circulati regulamentar si sunteti oprit de un echipaj de politie, sau daca “v-a prins radarul” trebuie sa stiti ca aveti si drepturi nu doar obligatii.


Politistii sunt obligati sa respecte anumite reguli si sa va prezinte anumite acte atunci cand ele sunt solicitate de “cel oprit” in trafic. Neprezentarea acestora si notarea refuzului organului de a prezenta aceste acte pot duce la anularea unei eventuale amenzi.
1. Trebuie sa se prezinte (ai dreptul sa-i ceri legitimatia, sa ti-o arate. Pe care este inscris numarul sau… E foarte folositor acesta in instanta).
2. Sa-ti spuna motivul opririi. Actele se cer pe un motiv (legea nu mai permite sa se opreasca masini si apoi sa se caute motive de amenda).
3. Daca este filtru, ai dreptul sa ceri ordinul de serviciu in care trebuie sa se regaseasca data si intre ce ore au voie sa faca filtru, strazile pe care actioneaza si numele persoanelor care participa din echipaj.
4. Deci, la oprire, se comunica soferului motivul si nu poti fi sanctionat decat pe acel motiv (asta daca nu cumva ai portbagajul plin cu arme si doua cadavre legate la spate).
5. La amenda ai doua locuri unde semnezi: unul prin care recunosti fapta si al doilea ca iei la cunostinta de amenda. Deci puteti sa semnati ca luati la cunostinta de amenda…dar sa nu recunasteti fapta, si sa-l convocati la Tribunal sub asistenta juridica pe dumnealui.
6. Cel mai IMPORTANT: ori de cate ori aveti un necaz cu politia, fie noapte, fie zi, puteti sa sunati la 112 (Apel National de Urgenta) si sa spuneti ca sunteti de echipajul cutare. In maximum 10 minute (in Capitala) apare un echipaj de la “Capitala” si astia nu se uita ca sunt colegi de-ai lor, vor face imediat un raport. Care poate fi totusi util la Tribunal.
7. Politistii de pe radare nu mai au voie sa dea filmul inapoi. Deci, daca va opresc si stiti ca nu ati comis-o prea rau, le cereti ferm sa va arate:
A. Legitimatia care atesta ca au dreptul de a lucra pe masina de radar… Sa aiba vizele la zi.
B. Copie dupa certificatul metrologic al aparatului radar cu modelul si seria aparatului.
C. Legitimatia care atesta faptul ca are dreptul de a conduce masina Ministerului de Interne… Sa fie vizata.
D. Daca mai fac scandal, le cereti sa va arate “ordinul de serviciu”… Este un fel de foaie de parcurs in care scrie unde au voie sa isi desfasoare activitatea respectiva.

Aceste acte trebuie sa fie intotdeauna asupra agentului de pe radar… Dar faptul ca-l mai intrebi de ele, de cele mai multe ori duce la un… simplu avertisment.

luni, 11 mai 2015

Un nou abuz ...cetateni ridicati din strada in plina zi de catre jandarmi fara nici un motiv

Abuz fara precedent ...Pe zi ce trece in Romania se instaureaza DICTATURA ...Oameni ridicati din strada de catre " armata de jandarmi " bine platita a lui pOnta si tovarasi lui bosevici !!!

iohannis inca dormi vazand asta ?








Abuz jandarmiRidica de pe strada foarte multe persoane fara MOTIVSHARE SA VADA SI PRIETENI TAI, RUDELE, AMICI in ce tara TRAIM SHAREImagini de Vlad Petri
Posted by Razvan Centru on 26 Aprilie 2015

duminică, 10 mai 2015

Se intampla in Romania ...fara cuvinte...

Se intampla in Romania ...fara cuvinte...





ASTAZI ORA 6:10
fara cuvinte.....
Posted by Lucian Botez on 19 Aprilie 2013

miercuri, 6 mai 2015

In tara lui pOnta ICR-ul devine manifest de partid bolsevic un fost membru supleant al CC al PCR devine președinte onorific al Consiliului Consultativ al ICR.Scriitorul Nicolae Breban îi "turna" pe Paul Goma, Monica Lovinescu şi Dumitru Ţepeneag direct generalului de Securitate Nicolae Pleşiţă, reiese din documentele anexate la dosarul trimis de CNSAS la Curtea de Apel Bucureşti, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a scriitorului, scria România Liberă. Chiar dacă Curtea de Apel București l-a declarat colaborator al Secuirității, ÎCCJ a admis recursul lui Breban.

" Președintele ICR, Radu Boroianu, a anunțat marți desemnarea lui Nicolae Breban în calitate de președinte onorific al Consiliului Consultativ al ICR. Corespondentul postului de radio Europa Liberă, Dan Alexe, a făcut recent pe blogul său dezvăluiri despre Nicolae Breban. Articolul lui Alexe se intitulează: Pomposul turnător Nicolae Breban.

La Congresul al X-lea al PCR, Breban a fost ales membru supleant al Comitetului Central al partidului. Începând cu nr. 20, din 14 mai 1970, devine redactor-șef al revistei România literară. În 1971 devine disident după Tezele din iulie ale lui Nicolae Ceaușescu, reîntors dintr-o vizită în China.  Se stabilește apoi în Franța, dar este acuzat de liderii emigrației că în realitate era agent al Securității.
Scriitorul Nicolae Breban îi "turna" pe Paul Goma, Monica Lovinescu şi Dumitru Ţepeneag direct generalului de Securitate Nicolae Pleşiţă, reiese din documentele anexate la dosarul trimis de CNSAS la Curtea de Apel Bucureşti, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a scriitorului, scria România Liberă.  Chiar dacă Curtea de Apel București l-a declarat colaborator al Secuirității, ÎCCJ a admis recursul lui Breban.
"Notă T.O, transcriere a convorbirii titularului cu generalul Pleşiţă, din 18.02.1977, redactată şi semnată de lt.col. G.S. din cadrul Direcţiei 1:
Baltag, ora 14.09 CHEMAT:
Dl.Breban: Vă salut tov. general, a fost la mine Paul Goma, azi la prânz şi am avut o discuţie (...)
Tov.Pleşiţă: Spuneai că te duci ieri.
Dl.B: Nu, mi s-a umflat piciorul (...)
Tov.P: Deci a venit el la matale(...)
Dl.B: A venit, eu i-am dat ieri un telefon şi el mi-a spus că nu pot să merg la el că se găsea un miliţian la poartă.
Tov.P: Aiurea!...Nişte insinuări, domnule...
Dl.B.: Da. Şi...mă rog, am dat eu un telefon, şi eu tot nu puteam ieşi din casă şi a zis că vine el. A venit oarecum surescitat, nu ştiu ce, i-am povestit întâlnirea mea cu tovarăşul Burtică şi că s-a discutat problema lui literară şi l-am întrebat: "eşti de acord, dacă vrei să publici o carte...crezi că vei găsi o carte publicabilă, care...Uite, există interesul faţă de problema dumitale, şi nu ştiu ce.. Şi a zis că da, îl interesează foarte mult, că aşteaptă o asemenea rezolvare...
Tov.P: Zău?
Dl.B: Eu i-am spus că am vorbit cu tov. Burtică şi că am discutat cu dânsul problema de a scrie eu unele reportaje şi că vreau să fac asta şi că am fost de acord, iar el a spus:"dar aş vrea să fac eu unele reportaje".
Tov.P: Nu mai spune??
Dl.B: Da,era...şi asta...şi eu m-am bucurat...
Tov.P: Păi, asta-i bine! E pe calea bună.
Dl.B: Da, şi aşa că...
Tov.P: Dar despre tâmpenia asta la care spuneai că te-au invitat şi pe dumneata să semnezi...
Dl.B: Da, mi-a povestit de câteva cazuri, a spus că au primit nişte oameni paşaport rapid şi că pleacă şi..
Tov.P: Şi că a realizat ceva!...Pentru ăia!...
Dl.B: Daa...mă rog! Aspectul ăsta m-a interesat mai puţin.
Tov.P: Deci, discuţia aţi axat-o pe treaba asta...
Dl.B: Da, pe problema lui şi pe rezolvarea problemei lui.
Tov.P: Dar ai încercat să-l temperezi.
Dl.B: Păi acum eu cred că dacă am avut discuţia asta şi dacă o să mergem săptămâna viitoare la tovarăşul secretar, eu cred că...
(...)
Dl.B: A propos, să nu uit. Tovarăşul Burtică a zis că i-a dat Ţepeneag telefon, acum vreo două zile, de la Paris şi că era cam trist, aşa, cam amărât..
Tov.P: Îhî. Dar de ce era amărât?
Dl.B: Nu ştiu. El spune că-i e dor de ţară lui Ţepeneag şi că a făcut şi o boală la ficat pe chestia asta.
Tov.P: Nu-i de mirare. Că într-adevăr te apucă dorul de ţară. El e plecat...de când e plecat?
Dl.B: Nu atât că e plecat, cât problema că chestia cu retragerea cetăţeniei îl mănâncă pe el.
Tov.P: Da, să vedem, că poate că Goma îl trage şi pe Ţepeneag.
Dl.B. Da. Nu ştiu, nu v-am spus că tovarăşul secretar mi-a spus că şi cu problema Ţepeneag s-ar putea găsi o rezolvare.
Tov.P: Ei, probabil că s-a gândit la ceva. Mie nu mi-a spus. Probabil că au ei nişte proiecte, pe la "propagandă", pe acolo. E o treabă bună, ai făcut o treabă bună!.
Dl.B: Ei, servim cultura şi ţara!
Tov.P: Aşa este tăvarăşe Breban, era vorba să-mi dai un nume.
Dl.B.: Da, da, exact. Îl am lângă mine. Aveţi o memorie excepţională. Se cheamă aşa: doamna Dora Maria Călinescu, care a depus pe data de vineri-4 februarie, la sectorul 1, la miliţia asta din colţ cu Ipătescu, pentru America.
Tov.P: Da, da. Da, e de fapt mama lui Matei.
Dl.B: Da, scrieţi şi numele: mama lui Matei Călinescu, că e anexată şi o invitaţie a lui Matei, care e profesor la Universitatea Indiana, Indiana.
Tov.P: Da, e-n regulă. O găsesc, dau telefon.
Dl.B: Pentru asta eu vă mulţumesc în special, tovarăşe general.
Tov.P: N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: servim ţara (amuzament). Caută-l neapărat pe tovarăşul Burtică, pentru că aţi făcut o treabă bună.
Dl.B: Să sperăm că iese cu bine.
Tov.P: Domnule, într-adevăr, e o chestie de surpriză dacă s-a angajat şi la un reportaj.
Dl.B: Da, asta a fost şi surpriza mea.
Tov.P: E perfect! E justificată surpriza. Eh, e un om nestatornic, îl bate vântul."
"Scriitorul Breban Nicolae Alexandru a fost luat în lucru prin dosar de urmărire informativă din ordinul conducerii ministerului, la data de 10 iulie 1972, pentru atitudiena adoptată în anii 1971-1972, când, participând la Festivalul de Film de la Cannes a intenţionat să nu mai revină în ţară. Pentru activităţile duşmănoase desfăşurate, Nicolae Breban a fost avertizat în anii 1975, 1976, 1977. Paralel cu măsurile de temperare, s-a acţionat şi pentru dezamorsarea oricăror situaţii de natură a-i stimula înclinaţiile contestatare. În cursul anului 1977 a fost luat în contact pentru a fi folosit la temperarea lui Paul Goma şi determinarea acestuia de a renunţa la acţiunile preconizate. Ulterior, a fost menţinut în contact pentru influenţare ţi exploatare informativă. Începând din 1979, în baza unui paşaport cu viză pe un an, prelungită consecutiv, a stat majoritatea timpului la Paris, udne şi-a publicat până în prezent trei dintre romanele apărute în ţară. Concomitent, a publicat în România două noi cărţi, păstrându-şi apartamentul din Bucureşti. Deşi, întreţine relaţii şi este constant curtat de elemente ostile din emigraţie, Nicolae Breban nu s-a angrenat în acţiuni necorespunzătoare la adresa ţării. Faptul că locuieşte la Paris, unde îşi publică unele din cărţile sale, fără a avea un statut de disident, ori a face declaraţii defăimătoare în presa reacţionară, a "iritat" mai multe elemente ostile din emigraţie, între care Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, care îl discreditează, prezentându-l ca pe un "agent comunist trimis cu sarcini în străinătate". Este legat de ţară şi mulţumit cu faptul că editurile îi publică în continuare cărţile, iar presa de specialitate face referiri la ele. Având în vedere cele raportate, propunem: închiderea dosarului de urmărire informativă prin influenţarea pozitivă a celui în cauză şi compromitere", se arată în raport.
POSTAREA LUI DAN ALEXE:
Conversație telefonică:
Breban : Servim cultura şi ţara!
Gen. Pleşiţă: Aşa este, tovarăşe Breban, era vorba să-mi dai un nume.
Breban: Da, da, exact. Îl am lângă mine. Aveţi o memorie excepţională. Se cheamă aşa: doamna Dora Maria Călinescu, care a depus pe data de vineri-4 februarie, la sectorul 1, la miliţia asta din colţ cu Ipătescu, pentru America.
Gen. Pleşiţă: Da, da. Da, e de fapt mama lui Matei.
Breban: Da, scrieţi şi numele: mama lui Matei Călinescu, că e anexată şi o invitaţie a lui Matei, care e profesor la Universitatea Indiana, Indiana.
Gen. Pleşiţă: Da, e-n regulă. O găsesc, dau telefon.
Breban: Pentru asta eu vă mulţumesc în special, tovarăşe general.
Gen. Pleşiţă: N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: servim ţara (amuzament).
Nicolae Breban va fi preşedintele Consiliului consultativ al ICR.
Despre Patapievici, Breban a avut de spus următoarele:
Într-una din primele lui cărţi a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinţii şi bunicii noştri.”E bine de amintit cine a fost pomposul turnãtor Nicolae Breban, cel care își raporta colegii direct generalului de Securitate Nicolae Pleşiţă.
Recent, de ziua lui in ianuarie a fost mare cor de firitiseli printre toți cei care se visează în barul subvenționat al USR de pe Calea Victoriei.
Printre puținele lucruri de care sunt mândru e faptul că am fost întotdeauna structural incapabil să citesc vreuna din cărțile lui Breban. Nimic-nimic-nimic, am scapat de o literatura goalã, mincinoasã, scrisã într-o limbã afectatã, căznită.
De fapt n-am depășit niciodată primele pagini. Am citit însă cu oroare, pe sărite și in mod repetat, suficiente fragmente ca să văd cât de artificială și mincinoasă îi e scriitura.
Văzând atâtea laude azi, de ziua lui, de la oameni altminteri întregi la minte, am încercat iarãşi sa citesc, de astã datã fara nici o tehnica particularã,  Animale Bolnave al lui Breban…
Din adolescență tot m-am chinuit s-o citesc (“lecturez” se spune azi) dar n-am putut niciodată.
Am încercat iar. Imposibil. Doaaamne, ce chin, ce vorbe căznite… Omul asta parca scrie cu manualul proptit pe birou.
De la el vãd ca a pornit insuportabila manie de a folosi sistematic pronumele personal narativ chiar cînd personajul descris e singur în peisaj iar cititorul stie ca e singur, însă Breban scrie: “El s-a asezat…. El a luat… El a bãgat în gurã”… deși știm că personajul e singur în cameră.
Tot de la el, se vede, a plecat și moda de a nu mai folosi pronumele atone: în loc de “primește-ți pedeapsa”, el scrie “primeste pedeapsa TA” etc… ajungându-se la oroarea de azi, cum vezi prin reclamele băncilor: Primește cardul tău.
Atît de insuportabil de afectat e acest insuportabil domn Breban incît pune ca motto afectat al romanului Animale Bolnave un citat în francezã din cunoscutul scriitor francez Saint Augustin… In francezã, da, citând din ale sale Confessions
De ce îl citezi, Brebane, în francezã pe Sfîntul Augustin, decît ca sã arati ca esti un snob afectat, care scrie într-un stil afectat pentru mintile unor oameni afectati de extaz colectiv fortat?
N-aveți decât să-l citiți voi și să vă extaziați fățarnic. La așa om, așa cititori.

SURSA : http://www.flux24.ro/dezvaluiri-despre-noul-presedinte-onorific-al-consiliului-consultativ-al-icr-cum-servea-tara-impreuna-cu-generalul-de-securitate-nicolae-plesita-si-ii-tuna-pe-monica-lovinescu-si-paul-goma/

sâmbătă, 2 mai 2015

Daca la " mici si bere " ati fost prezenti fiti prezenti si maine ... 3 mai 2015 ...depontaminarea incepe maine Jos Guvernul Ponta! Azi in Timisoara, maine-n toata tara!

Duminică, între orele 17 - 20, Piaţa Universităţii din București va fi scena unui nou protest anti-guvernamental, in special a premierului Victor Ponta. La acest protest intitulat sugestiv "Jos Guvernul Ponta!" au confirmat participarea pe Facebook circa 1.800 de persoane.





Un protest similar va avea loc duminică, tot în intervalul orar 17-20. şi la Timişoara, în Piaţa Operei. Totodata, duminica mai sunt anunţate proteste în Oradea, Deva, Sfântu Gheorghe, Ploieşti, Piteşti, Buzău, Craiova, Constanţa, Galaţi, sub sloganul "JOS GUVERNUL CRIMINAL PONTA! TREZESTE-TE sau PLEACA SI TU, IOHANNIS!!".Organizatorii le cer românilor să-şi imagineze cum ar fi arătat o Românie condusă discreţionar de Victor Ponta şi PSD .


https://www.facebook.com/events/1630382670506503/?ref=1



Invităm Timisorenii care doresc să își ia țara înapoi.
Tinerii care l-au infrant pe Ponta nu au protestat doar contra unui individ, indiferent cat de detestabil este acesta. Au protestat impotriva abuzurilor nesimtite, impotriva calcarii in picioare a drepturilor civice, impotriva canaliilor care domina de atatia ani clasa politica a acestei tari. In Romania de azi, liberalismul civic nu mai poate fi amutit.

"Bomba la adresa democraţiei a fost dezamorsată prin vot de românii din diaspora şi de generaţia Facebook, deveniţi eroi peste noapte şi fără să-şi dorească probabil asta. Acolo unde televiziunile de partid dezinformau, iar celelalte se făceau că nu văd, netul, contul de Facebook, pozele, filmele şi smartphone-urile au fost armele românilor care au simţit pericolul la adresa unei libertăţi democratice.

Victor Ponta nu mai are nici puţina credibilitate pe care o mai păstra în plan extern. Cum se va simţi de acum încolo când, pe lângă stigmatul plagiatului, va trebui să poarte în faţa liderilor europeni şi bolovanul unui totalitaritarism de neînţeles în lumea civilizată? Ce le va spune omologilor săi, când îl vor întreba de ce au fost nevoiţi să plătească jandarmi, să aibă circulaţia blocată pe străzi, să audă scandări în capitalele lor?

Victor Ponta a avut un puseu antidemocratic extrem de periculos, demn de Viktor Orban. Imaginaţi-vă cum ar fi arătat o Românie condusă discreţionar de Victor Ponta şi PSD. Televiziuni controlate de partid, informaţie cenzurată, legi făcute la telefon pentru baroni, graţieri pe bandă rulantă a marilor condamnaţi care strigă împotrivă DNA. Am fi avut România lui Sebastian Ghiţă, a lui Liviu Dragnea şi a baronilor locali. Control total. Ne-ar fi spus la televizor că e bine. Că e totul roz. Dacă ar fi câştigat, ne-ar fi spus că cei din diaspora au fost nişte golani. Că problemele sunt închipuite.

Micul Ceauşilă îşi linge astăzi rănile, e pus la colţ. Are cuţitele baronilor în spate, presiunea diasporei şi a tineretului cu Facebook în faţă şi un viitor preşedinte care îi pune agenda sub nas: gata cu legea graţierii şi amnistiei, ţinută la sertar în Parlament, gândiţi legea votului electronic şi prin corespondenţă. Într-un moment de luciditate, Victor Ponta trebuie să realizeze că nu există altă soluţie în afara demisiei.

Liderul PSD se ascunde în spatele voturilor primite - 45,49% şi spune că de asta nu pleacă. Multe dintre cele 45 de procente le-a luat aruncând uriaşe resurse guvernamentale pentru cumpărarea unor largi categorii de electorat, plus cu ceva ajutor de la baronii care au pus osul şi propria libertate la treabă. PSD reprezintă, în realitate, acest procent, nu dl. Ponta personal. PSD are dreptul, legitimitatea şi acum obligaţia să-şi pună un alt premier, care să şteargă cumva imaginea dezastruoasă lăsată de dl. Ponta.

Victor Ponta a plagiat. A copiat şi a crezut că scapă. A desfiinţat comisiile care i-au dat verdict de plagiat. I-a supus la un bombardament de controale pe cei care au îndrăznit să-i spună că diploma lui e furată. A minţit că Înaltă Curte i-a dat verdict de neplagiat.

Victor Ponta a minţit în fiecare zi, prinvind oamenii în ochi şi zâmbind nonşalant. N-am spus „fă”, am spus „mă”, deşi oricine are urechi poate asculta înregistrarea.

Victor Ponta reprezintă pentru mulţi chintesenţa răului din ultimii 25 de ani. În el s-au adunat tupeul băieţilor care-şi urcă maşinile pe trotuar şi te înjură că nu te dai într-o parte. E simbolul colegilor de şcoală care copiau cu un tupeu fenomenal şi apoi dădeau o bere că au trecut şi de data asta. Este reprezentantul celor care şi-au luat licenţele cumpărând lucrarea cu câteva sute de euro. Este minciuna adusă la rang de adevăr. În fine, Victor Ponta este marele atentator la democraţia şi libertatea ta de cetăţean.

Victor Ponta a făcut istorie în PSD. Ce a pus acest om la cale ca să câştige alegerile ar trebui să determine partidul să-şi schimbe lideri, programe, culori, sigle. În definitiv, este o chestiune de supravieţuire, căci pentru PSD acesta poate fi începutul sfârşitului"



https://www.facebook.com/events/348471808686878/?ref=1



Invităm cetățenii români care doresc să își ia țara înapoi..
https://www.youtube.com/watch?v=ZlnHoT-N6oE&hc_location=ufi
"Bomba la adresa democratiei a fost dezamorsata prin vot de romanii din diaspora si de generatia Facebook, deveniti eroi peste noapte si fara sa-si doreasca probabil asta. Acolo unde televiziunile de partid dezinformau, iar celelalte se faceau ca nu vad, netul, contul de Facebook, pozele, filmele si smartphone-urile au fost armele romanilor care au simtit pericolul la adresa unei libertati democratice.

Victor Ponta nu mai are nici putina credibilitate pe care o mai pastra in plan extern. Cum se va simti de acum incolo cand, pe langa stigmatul plagiatului, va trebui sa poarte in fata liderilor europeni si bolovanul unui totalitaritarism de neinteles in lumea civilizata? Ce le va spune omologilor sai, cand il vor intreba de ce au fost nevoiti sa plateasca jandarmi, sa aiba circulatia blocata pe strazi, sa auda scandari in capitalele lor?" AK-24

miercuri, 22 aprilie 2015

DICŢIONAR CU MONŞTRII * I. PURTĂTORUL DE CUVÂNT & Tiberiu Vanca

DICŢIONAR
CU MONŞTRII *
I. PURTĂTORUL DE CUVÂNT

Segmentul temporar post ’89 a umplut socialul românesc cu novaţii, respectiv s-a trecut la construirea de la zero a unei societăţi prin adausuri de esenţe democratice, pentru că nu trebuie uitat că dominatorul roşu, dictatura de sorginte bolşevică, a curăţat socialul de instituţiile şi servituţile ce au dat rang de funcţională societăţii româneşti. Au şters cu buretele o întreagă civilizaţie şi au început să pună pe picioare ciorba indigestă numită „noua (notă - ca şi cum ar fi existat una veche sau mai veche) orânduire socialistă”, un talmeş-balmeş de instituţii utopice, pe care le-au împins în istorie prin abominabile crime până către sfârşitul deceniului nouă al secolului trecut, an de la Dumnezeu, când a explodat mămăliga în obiditul popor român, care a pus mâinile pe mături şi făraşe şi a aruncat la lada cu gunoi a istoriei, utopica, pretins, orânduire socialistă. Dacă comuniştii şi-au propus şi nu au realizat „omul nou” făcătura robotică, lipsită de conştiinţă proprie dar posesoare al unor solide palme de aplaudaci, noua orânduire, cea ridicată pe ruinele celei înlăturate, propune şi aduce în faţa opiniei publice un purtător de curriculum necunoscut antecesorilor sociali de tristă amintire, prin implementarea funcţiei de „purtător de cuvânt”. Adică un comunicator social, un subiect care să desluşească mulţimilor, presei şi tuturor celor interesaţi politicile, economice, sociale, legislative ş.a. puse sau de pus în circulaţie. Aşa se face că organizaţiile socio-economice, şi instituţiile de suprastructură, au în schemă şi „comunicatorul social” denumit „purtător de cuvânt”. Numai că acesta deşi are obligaţia profesională să iasă la public şi să comunice potrivit cu valorile plămădite pe altitudinea propriei conştiinţe, manifestă atitudine de slugoi oferind opiniei publice altceva decât valorile intrinsece ale propriei conştiinţe, şi nu de puţine ori puroiul scurs din conştiinţe ticăloşite. El ne aduce pe tavă nonvaloarea din conştiinţa patronilor săi, cu o strădanie, demnă de fapte mai bune, cum că mizeria pe care o transmite corespunde cu daturi morale sau legale unanim acceptate. Se străduie din răsputeri să inoculeze ascultătorului (ilor) acte şi fapte certate cu ordinea, drept atitudini nu numai de purtat cât în mod special de aplaudat. Mai mult este ţinut ca prin argumentaţie proprie să acopere scursura abjectă radiată din anumite evenimente sociale înspre întâmplări nu numai permisive cât şi încărcate de virtuţi.
Un eveniment consumat cu ceva ani în urmă ne-a atras atenţia. Biserica Ortodoxă a burduşit ţara de Episcopii în fruntea cărora tronează satrapul ortodox (IPS) y sau x
un prelat făcut în „ascultarea” Mitropoliei sau după caz a Patriarhiei, cum ar fi spus cei îngropaţi de istorie „un tovarăş bun”, numai că noţiunea mediană a aserţiunii din ghilimele se modifică cu „un cleric de încredere”. Aşa s-a ajuns ca ortodoxismea din Sălajul nostru natal să fie condusă de „IPS” Petroniu, un popă pus pe confort şi trai bun. Iar pentru că a venit vorba de confort, un atât de Înalt Slujitor al Domnului nu poate iradia „înţelepciune”, atunci când aceasta există, dacă comandamentele de păstorire nu se iradiază la nevolnicii popi de pe la sate, dacă nu li se inoculează şi existenţa unui „Palat Episcopal”. Convins că Osârdia Sa de a conduce, Autoritatea Sa de în alt prelat, nu va pătrunde în conştiinţa celor din subordine dacă comandamentele ce le va emana în virtutea Înaltei Sale Funcţii, nu s-au plăsmuit într-o locaţie mai acatărâi, drept care a dispus construirea unui monumental Palat Episcopal. Şi cum nevoia sa de grandoare s-a situat în conflict cu veniturile şi cu finanţările, dacă aşa ceva există, ale Episcopiei, aceasta din urmă trebuia să plătească.. Aşa se face că într-un anumit stadiu al înălţării „Magaoaiei Episcopale”, s-a ajuns la fundul pungii. Cum întotdeauna cel care conduce este deştept, fiind cel de la care iradiază valori intelectuale, iar cei conduşi nişte „nimeni în drum”, nişte pigmei toleraţi pentru simplu fapt că fără ei nu se poate, Petroniu „Înţeleptul” a pus-o de nişte reţineri pe salariile, indemnizaţiile, sau cum se vor numi sursele din care aparatul subaltern, preoţi şi aparat auxiliar parohial, îşi durau nevoile diurne, atât pentru ei cât şi pentru familiile lor, cu cuvânt de ordine că este obolul pe care cucernicii preoţi trebuie să-l pună la dispoziţia episcopiei în vederea asigurării confortului atât administrativ cât şi cel locativ al prelatului cu cârje episcopală.
Operaţia reţinerii nelegale a unor importante cote din salariile subalternilor clericali, a iscat un protest vehement dus prin mijloacele de mas media judeţene. În ce ne priveşte aveam să culegem din „Magazin Sălăjan” revolta în serie a prelaţilor, revoltă ce acuza abuzurile „Scaunului Episcopal”, a Episcopiei şi a Episcopului personal. A fost momentul în care i s-a dat un brânci prelatului năimit în răspunderea de purtător de cuvânt să iasă în faţa Opiniei Publice cu sarcina directă de a pudra evenimentul cu sofisme prin puterea cărora să se abată atenţia opiniei publice cât şi a masei clericale din subordine, cum că reţinerile nu sunt abuzive, cât dimpotrivă sunt participaţii benevole ale prelaţilor la edificarea „Palatului Episcopal”. Aşa aveam să aflăm că în masa de retribuiţi ai Episcopiei Sălajului există cu însărcinare de preot Gabriel-Viorel Gârdan. După ce i-am trecut în revistă modul infam în care încerca să transforme abuzul episcopal în acte de participaţie benevolă la construirea palatului, special cerute de către cei ale căror venituri au fost ciuntite, şi care acum protestau clamând abuzul şi nelegalitatea am semnat şi publicat prin acelaşi mijloc media (Magazin Sălăjan) o scrisoare deschisă prin care îmi manifestam surprinderea că un om al altarului este dispus să transforme abuzul în fapt licit, mărturisindu-ne că este peste puterea noastră de înţelegere, cum poate un subiect ce prin studiu şi „mimată evlavie” a dobândit privilegiul de a comunica din faţa „altarului”, să coboare atât de jos încât să contracareze protestul prelaţilor dijmuiţi în mod abuziv, cu afirmaţia că reţinerile din salarii s-ar fi făcut la cererea celor ce se plângeau atunci prin presă. Ne-am referit şi la decalog, din care l-am citat pe „Să nu minţi!”. Ne-am exprimat nedumiriri, dintre care convingerea noastră că funcţia de „Purtător de Cuvânt” este o împuternicire corespunzătoare unor munci murdare şi asta pentru că o persoană năimită cu o astfel de împuternicire nu se exprimă pe daturi, cum s-ar spune izvorâte din propria-i conştiinţă, cât este dator să susţină cu ardoare „murdăria din conştiinţele certate cu legea şi ordinea” al celor ce-l stipendiază pentru exercitarea unor astfel de însărcinări. La câteva zile după publicarea scrisorii am fost sunat de prelat care şi-a manifestat convingerea că nu Domnia Sa a minţit cât au minţit nevolnicii ce la încasarea drepturilor salariale s-au văzut cu drepturile ciuntite şi post factum au atacat măsura prin presă. Cu acceptul Domniei Sale i-am adresat şi o scrisoare privată, pe care am expediat-o pe adresa Episcopiei Sălajului, adresă furnizată de însăşi prelatul în discuţie. În rest tristeţe şi dicţionare în care să încapă şi „purtătorii de cuvânt!”
22 aprilie 2015
Tiberiu Vanca

luni, 6 aprilie 2015

CENTURĂ DE SIGURANŢĂ PENTRU FĂCĂTORII DE RĂU POVESTE CU ŞOBOLANI & Tiberiu Vanca

CENTURĂ DE SIGURANŢĂ PENTRU FĂCĂTORII
DE RĂU
POVESTE CU ŞOBOLANI

Nu mai este pentru nimeni un secret că România a devenit o arenă a prădalnicilor. Este din ce în ce mai evident că după baia comunistă, societate a terorii, a înlocuirii dreptului cu directiva, în 1989 românii s-au trezit faţă în faţă cu libertatea, nimic altceva decât: dreptul de a gândi neînfrânat, dreptul de a se constitui în grupări socio-politice- şi esenţial dreptul de a se exprima I-au fluturat cu braţele, în semn de irevocabilă despărţire, bandei a-tot-cuprinzâtoare care a fost partidul unic şi s-au apucat de construcţii politice mai după dogmă, mai după ureche. Numai că România eliberată de sub dictatură era flămândă, şi esenţial necununată cu lege, pentru că comunismul a inoculat trăitorilor din spaţiul naţional că „partidul-bandă, cum era cel comunist, era în esenţa sa religie, (având un portofoliu de sfinţi pe care antecesorii tăi şi chiar şi Domnia Ta, dacă ai fost trăitor al acelor vremi trebuia să-i venerezi), aşezământ justiţiar, pentru că prepuşii săi din eşaloanele de diriguire aveau competenţa să spună faţă de cine se poate aplica legea şi care sunt cei exoneraţi de obligaţia de a trăi după lege şi drept. Atunci în 1989 sub ochii Domniei Tale, stătea ademenitoare, „Turta agoniselii robilor roşii, trudnica strânsură de bunuri şi valori realizată pe durata celor patruzeci şi cinci de ani”, de către cei care au fost antecesorii Domniei Tale sau chiar şi de Domnia Ta dacă în perioada de referinţă făceai parte din populaţia activă, iar „Turta” aceasta aburindă, „proprietatea socialistă- proprietate de stat-” a devenit din cale afară de tentantă atunci când după aproape o jumătate de secol ţi s-a spus că şi tu, umilul trăitor sub dictatură ai dreptul să fii proprietar, un proprietar veridic şi nu unul artificios cum îţi fluturau comuniştii atunci când îţi spuneau că ai fi producător şi proprietar. Iar pentru că tot au spălat ei creierii populaţiei cu dubla calitate amintită mai sus, o bună parte a subiecţilor intraţi în era acoperită de libertate, o bună parte a populaţiei, şi-a zis că li se cuvine iar o altă parte, încăpuţii la butoanele puterii au început să ia. Şi cum după desprinderea de lăturile propagandei roşii s-a rămas cu sechela că ceea ce permite partidul este şi lege şi religie partidele aflate la putere departe de a fi gazde ale unor personalităţi educate sub raport politologic ce îşi propun să disimineze dogma partidului de referinţă au devenit gazde de hoţi. Şi uite aşa după ce: peisajul civic s-a umplut de partide, de asociaţii, de fundaţii şi alte forme asociative, care în loc să se manifeste în spiritul de disciplină şi după tradiţiile aşezămintelor de referinţă istorice, au acoperit autoritatea acestor grupuri asociative cu omnipotenţa fostului partid roşu preluând şi conştiinţa că partidul, să ne referim doar la acesta, este şi lege, şi legiuitor şi justiţie. Şi aşa se face că aburinda nadă, proprietatea de stat, ce li se oferea sub priviri poate fi muşcată. Aşa că cei ce au dobândit privilegiul de a se instala în fotolii diriguitoare de partid au început să muşte din avuţia publică, de care în bună parte s-a ales praful. A fost momentul istoric în care, precum ciupercile după ploaie, au ieşit în faţă miliardarii, mai modeştii milionari şi baronatele locale, încât Frumoasa Românie s-a transformată într-o veritabilă „Casă de Hoţi”. Locaţie în care adastă, dominatorul, toleraţii şi dominaţii. În situaţia României de azi, rolul de „Dominator” îl exercită Partidul Social Democrat, iar cu titlu de Toleraţi la „găluşca puterii”, subscrie UNPR (abreviere ce din lipsă de cunoştinţe n-o putem propune explicit), P.C,. (Partidul Conservator), şi neostoitul întru înfruptare din avuţia publică, UDMR grupare fără ideologie, fără identitate politică, cel capabil să stea cu nasul în curul oricărei formaţiuni ce istoriceşte s-a aflat, sau s-ar afla la putere. În rândul Dominaţilor se situează PNL (Partidul Naţional Liberal) grupare ce aduce în peisajul public şi fosta, altminteri puternică formaţiune ce a răspuns sub sigla PDL (Partidul Democrat Liberal), precum şi o serie de partide fără mare sau îndestulătoare priză la mase din seria cărora amintim PPDD, partidul supranumit şi „Elodia” după numele unei persoane dispărute pe destinul căreia întemeietorul grupării de referinţă altminteri o personalitate cununată cu şarlatanismul, a propus prin mijloace televizate (vezi O.T.V.) o adevărată isterie a căutării, însă nu din imboldul de a o găsi cât pentru a-şi forma o masă prozelitatoare din rândul populaţiei avidă, de senzaţii mai puţin comune, sau tari, cum li se mai spune.
Rotaţia la putere ale bandelor de hoţi adăpostite sub sigla unor pretinse partide politice, a fost timpul istoric în care marii bandiţi cu coloratură politică au hăcuit proprietatea de stat, devenind din târâie brâie, fruntaşi ai naţiunii şi nu în ultimul rând potenţi financiari. Dar cum în imediatul vicinat al acestor prădalnici se afla societatea consolidată în legalitate, în moralitate, şi cu alese instituţii de civilitate, respectiv Europa, uniune asociativă de state neinfestată de influenţe şi tare comunistoide, o uniune ce şi-a clădit prestigiul prin raportare la cele două valori amintite (legalitate şi moralitate), românii au tras cu ochiul la servituţile ce gardau sănătatea socială al acelor comunităţi şi au fost tentaţi să intre în concert cu acestea. Numai că suratele europene ne-au condiţionat apropierea urmată de integrare de însănătoşirea „Justiţiei”, drept care pe plaiul mioritic mai de voie mai de nevoie s-a mai făcut câte ceva în domeniul ridicării înspre standardele de calitate specific naţiunilor ce s-au dezvoltat liber. A fost suficient, pentru ieşirea din hibernarea produsă de dictatură. Oamenii din justiţie, în covârşitoarea lor parte conştiinţe morale de primă mână au profitat de breşa ce se producea şi din puţin în puţin au revigorat Justiţia până la a o face performantă. Ajunsă la aceste standarde de calitate şi devenită funcţională a operat fără a face rabat de politic, devenind aşa cum îi este destinul putere distinctă în stat. A fost momentul în care actele de banditism operate de oamenii certaţi cu legea şi ordinea ce au căpuşat în vârfurile de putere utilizând trambulina partinică au început să fie luate la puricat. Lucrurile au marşat spre un spectacol judiciar de care românii nu mai avuseseră parte din vremuri istorice, respectiv de dinainte de instalarea comunismului. Au ajuns în instanţe şi prin efectul hotărârilor judecătoreşti în recluziune, un fost prim ministru (Adrian Năstase), foşti miniştrii (Traian Remeş şi Ioan Avram (-afacerea cartaboşul-); Relu Fenechiu (afacerea transformatorul); Miron Mitrea (construcţii pentru mămica) vice-prim-miniştrii (Copos – loteria şi Clubul Rapid-) şi Voiculescu –(I.C.A) , Victor Babiuc (terenurile armatei din Pipera), şi lista este destul de lungă. Separat în prezent se află sub instrucţie penală o seamă de alţi miniştrii şi omnipotenţi de partid, din seria cărora îl amintim pe Viorel Hrebenciuc, pe Marco Atilla, etc. Condamnarea şi punerea sub acuzare a unor personalităţi din familia de demnităţi precum sunt cele enumerate mai sus a creat un spectacol mediatic de o frumuseţe ieşită din comun. Societatea românească a fost încărcată cu sentimente euforice, odată pentru că Justiţia şi-a reabilitat demnitatea şi a doua oară pentru că prădalnicii avuţiei publice sunt traşi, în sfârşit, la răspundere şi nu în ultimul rând pentru că societatea începea să se dovedească a atinge parametrii de performanţă în protecţia după lege a bunurilor şi a oamenilor.
Împrejurarea că s-au operat arestări din rândul acestora, că cei fără speranţă, oamenii din popor au asistat şi asistă la spectacolul mişcării acestor potentaţi sub puterea cătuşelor, a creat extrem de mari daune prestigiului demnitarilor aflaţi în funcţii care au realizat că şi-au cam pierdut privilegiile de a fi priviţi cu admiraţie, de a fi aplaudaţi, de dreptul ca în anumite conotaţii (diplomaţie) de viaţă să fie adresaţi cu „Excelenţa Sa” etc. Şi pentru că se află la butoanele puterii, au un prim ministru în funcţie, ce este drept ultra compromis, majoritate în parlament, sunt instalaţi în fruntea ministerelor şi a instituţiilor deconcentrate, au socotit că trebuie să scape de această umilinţă. În întâmpinarea acestui dor năpraznic de a-şi reabilita privilegiile de mai ieri, l-au instalat în linia întâi de acţiune pe senatorul cu demnitate discutabilă, unul ce a acceptat să se afle alături de Ion Iliescu la Palatul Cotroceni, cel ce s-a înjosit până la a deveni şoferul unui puşcăriabil, îl numim pe Şerban Nicolae, senator de Ialomiţa, care fără circumspecţie la onoare a trântit un proiect de lege prin care să se abolească arestările la o seamă de infracţiuni, chipurile prin modificare a codului penal şi de procedură penală, printre care se enumără şi corupţia. A înscrie în codul penal sau de procedură, după inspiraţia lui Şerban Nicolae, nu intuim în care, că în cazul corupţiei nu se mai admit arestări, ni se pare analog cu o prevedere hilară dintr-o veche Constituţie a Japoniei, în care se regăsea înserată şi prevederea că: „Elevilor de liceu le este interzis fumatul.” Cât priveşte notarea în aceste legi esenţiale că s-ar interzice încătuşarea ne apare o gugumănie ce ar putea fi comisă de către o persoană lipsită total de cunoştinţe juridice, ori senatorul ce încearcă să facă jocurile şobolanilor prăduitori instalaţi în vârfurile grupărilor politice se pretinde a fi absolvent al unei facultăţi de profil şi acoperit de una calităţile pe care o astfel de instituţie de învăţământ superior o conferă, respectiv, avocat, şi apoi pentru că încătuşarea nu este stipulată prin codurile de referinţă cât este o măsură procedurală luată de către organele Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru ca oamenii săi, responsabili cu mişcarea persoanelor arestate să-şi salvgardeze răspunderea de eventuale evadări. Luând în considerare năzdrăvăniile propuse prin proiectul de lege al lui Ş.N. intuim că prăduirea avutului public nu este un accident al actelor de comportament ale potentaţilor partidelor aflate la putere cât un privilegiu ce socot ei că li se cuvine, că departe de ei gândul de a aplauda revigorarea prestigiului Justiţiei, cât face doar dovada că nu sunt aplicaţi să-i conceadă acesteia rol şi autoritate de putere distinctă în stat şi că sunt aplicaţi să o rearunce la condiţia de cenuşereasă a instrumentelor cu vocaţie publică, astfel cum a fost tratată în timpurile negre ale dictaturii.
6 aprilie 2015
TIBERIU VANCA

sâmbătă, 4 aprilie 2015

ZMUCITUL DIN SENAT & Tiberiu Vanca

ZMUCITUL DIN SENAT
Ne referim la un personaj din „preistoria democraţiei originale”. Ştii Domnia Ta Vizitatorule cea care s-a iniţiat pe cadavrul , lipsitei de glorie, şi încărcatei de crime, orânduirea socialistă. Ei bine personajul nostru a fost zmucit din anonimat de către „animalul ieşit din vizuina comunistă pentru a ne conduce spre o viaţă nouă”, cel ce se numea Ion Iliescu, ăla de a pricopsit mult încercatul popor român cu „golănii” titrate mineriade şi alte subţietăţi izvorâte dintr-o minte îngrăşată cu nutrienţi roşii. Vom vorbi de ialomiţeanul Şerban Nicolae, personaj acoperit precum sunt acoperiţi şi alte, adevărate cohorte de tâmpiţi, cu fel de fel de diplome de absolvenţi în drept, absolvenţi crescuţi, ca ciupercile după ploaie, la Băile Herculane, la Lugoj, la Cucuieţii de Câmpie, şi seria locaţiile ar putea fi mult mai bogată. Şi cum mandatele personajului de tristă amintire, pe ici pe colea uns cu apetenţe criminale, Ioan Iliescu s-au consumat iremediabil, Şerban Niculae fost consilier al ăluia ce printre alţii, l-a ucis, printre alţii, şi pe Nicolae Ceauşescu, a rămas fără demnitate, şi cum tare i-a plăcut să vadă prostimea de la nivel de „demnitar”, şi-a cumpărat un scaun de senator. Şi pentru că venii vorba despre cumpărat, de bune zile nu este pentru nimeni un secret privind costurile înălţării cretinilor în atari fotolii. A existat unul fără nici o meserie şi pentru că în vremuri devenite de acum imemoriale se circula cu autobusele RATA, şi-a declinat o profesie pe măsură: „Auto”. Ne referim la sumele date publicităţii necesar a fi consumate pentru intrarea în parlament, sume ce prin osârdia presei au devenit, de acum, publice. Ei bine „Nicuşor” sau „Nicolaiţă”, cum s-o fi dezmierdând pruncii ialomiţeni s-a înfipt zdravăn în fotoliul de senator, şi după ce a exersat îndeletnicirea de şofer al marelui puşcăriabil care este, şi va rămâne, Cătălin Voicu, a ajuns la concluzia că nu se mai poate şi că legislaţia penală, această centură de siguranţă a socialului, în orice societate civilizată, trebuie să fie distrusă. Şi pentru că se dovedeşte a fi de neclintit în intuiţiile sale şi-a spus că instituţia arestului preventiv este anacronică şi trebuie aruncată la lada de gunoi a istoriei, iar despre încătuşări ce să mai vorbim. Şi odată ce în minunata sa „bilă” au punctat gândurile amintite a pus-o de o iniţiativă parlamentară. Iar pentru a-i ieşi pasienţa, parlamentarului doct, trebuie să-şi dreagă iniţiativa cu o „suferinţă” ce-i încearcă masa de alegători. Lui Nicolăiţă i s-a părut că, electorii care i-au binecuvântat banii investiţi în cumpărarea demnităţii parlamentare, suferă nespus când aud cuvântul „preventiv” asociat cu „arest”, adică socotesc că arestul preventiv ar fi un fel de pedeapsă, şi nu o măsură judiciară cum înţeleg doctrinarii jurişti a fi instituţia de referinţă, drept care propune înlocuirea acesteia cu „arest sever” una, ce după mintea lui mai blândă, şi a gândirii sale ialomiţene să nu mai aducă a pedeapsă. Iar „barbaria” încătuşării să fie exclusă din mijloacele de operare ale oamenilor legii. Că nu se face!. Nu mai vorbesc de faptul că în „preţioasa” sa iniţiativă legislativă enumără o seamă de infracţiuni cum ar fi spre exemplu corupţia în raport cu care oamenii legii ar fi cazul să se poarte mai cu „mănuşi”.
Nicolăiţă! Tată! Tare mai eşti dus cu pluta! Să le luăm pe rând, iar într-un fel să-i ajutăm şi pe vizitatorii noştri să facă raţionalmentele de valoare ce se impun:
Arestul preventiv, nu este o pedeapsă, iar faptul că oamenii fără instrucţie profesională de specialitate ar putea-o considera astfel ar trebuie trecută cu vederea. Arestul preventiv este o „măsură legală” de protejare a condiţiilor în care socialul operează activitatea de urmărire penală, respectiv: în primo tempo, se asigură că cel cercetat să nu se ascundă, să nu dispară, fapte ce ar determina o mare cheltuială publică pentru aducerea sa în faţa legii, iar în secundo tempo îi împiedecă urmăritului posibilitatea de a zădărnicii urmărirea penală, odată prin influenţarea, mergând până la corupere a martorilor, prin punerea în circulaţie a unor probe special ticluite ş.a.m.d. Este cu alte cuvinte o măsură de protejarea a câmpului administrării probelor. Măsura arestului preventiv nu se ia faţă de oricine cât doar faţă de cei cu privire la care există temeinice dovezi iniţiale că s-ar fi aflat în câmp infracţional ca autor de acte antisociale. Iar pe de altă parte timpul consumat în arest preventiv se desocoteşte din pedeapsa ce se va pronunţa prin hotărârea definitivă a instanţei. Arestul preventiv, nu este şi nu poate fi considerat o măsură abuzivă şi asta pentru că societatea îşi asigură în mod deplin răspunderea în raport cu luarea acestei măsuri prin faptul că cel ce ar putea fi victimă a unei arestări nelegale, are deschise căi judiciare, fie penale , fie de despăgubiri civile, împotriva societăţii, în vederea sancţionării unei arestări abuzive.
Dacă Nicolăiţă, „Zmucitul din Senat” socoate că noţiunea „preventiv” este de natură să creeze spaime existenţiale populaţiei, ne întrebăm cum va reacţiona aceiaşi masă de
trăitori fără cunoştinţe de specialitate în raport cu termenii de înlocuire pe care Domnia Sa îi propune, în loc de „Arest preventiv”, „Arest Sever”. Nu cumva asocierea măsurii jurisdicţionale, penale, a arestului cu noţiunea de „sever” va compare a fi înfricoşătoare, în mintea celor fără pregătire de specialitate? Şi tot retoric: dacă preventiv în opinia publică ar putea avea înţeles de pedeapsă, nu cumva noţiunea de „sever” ar putea conduce înspre eventuale cazne?. Şi pentru că în timpi istorici de devoalare a instituţiilor de drept, existau şi denumiri ce puteau inspira grave temeri, cum a fost „in illro tempore”, „condamnarea la temniţă grea”, nu cumva prin neinspirata înlocuire blajinei măsuri de prevenţie cu „arest sever” ne aflăm în situaţia de a încărca imaginaţia populaţiei cu nefericite temeri. Aşa cum dualul „bine, rău”, se presupune a se afla în raport de reciprocitate, tot astfel noţiunea de „sever” are un corespondent de raport , cum ar fi „blând”, sau „uşor”, sau „blajin”, iar pe cale de consecinţă „Luminozitatea Sa” Senatorul de Ialomiţa nu cumva a omis să propună şi instituţionalizarea „arestului blând”? Adică dacă arestul sever ar fi unul ce conduce înspre suportarea a ceva încrâncenări, arestul blând, ar putea fi unul cu suportabilitate de mângâieri şi cântece de alint, iar într-o astfel de situaţie Ialomiţa şi inteligenţa „in iure” izvorâtă de pe acel plai şi adusă în Parlament prin unsul lui Iliescu, Ş.N.,n-ar umaniza în mod tranşant disciplina penală?
În ordine, ar fi de adăugat că noţiunile asociate „arest” cu „preventiv” au menirea a determina efecte educative, respectiv grija de a nu accede sub puterea unei astfel de măsuri, noţiunile asociate propuse de Şerban Nicolae sub forma arest şi sever sunt de natură a crea temeri de la îngrijorare până la groază şi peste toate ar determina vulgarizarea unei instituţii penale, ce este în deplin acord cu instituţiile de drept corespunzătoarea a celor mai înalte civilizaţii statale.
4 aprilie 2015-
TIBERIU VANCA

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More