Se afișează postările cu eticheta anaf. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anaf. Afișați toate postările

vineri, 13 septembrie 2013

13 septembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Adevărul este atât de întunecat în aceste vremuri şi minciuna atât de fixată, încât n -am fi în stare să cunoaştem adevărul, dacă nu l -am iubi" (Blaise Pascal)

Cristian Preda  : Poate guverna USL? Cu ce costuri?

USL se vădește a fi incapabilă de guvernare.
Mobilul constituirii sale l-a reprezentat opoziția față de T. Băsescu.
Calculul cinic s-a dovedit util: folosind ura față de șeful statului, USL a făcut 60 la sută la legislative, după ce dărâmase deja un guvern cu șase luni în urmă. Guvernarea e însă un eșec de proporții.
Majoritatea parlamentară, deși obeză, nu duce lucrurile într-o direcție clară, fiindcă e, pe fond, foarte eclectică; numărul ordonanțelor de urgență e foarte mare, iar Parlamentul e locul în care se aruncă deciziile pe care liderii politici nu îndrăznesc să le ia.
Privatizările începute sunt un dezastru: Oltchim și CFR Marfă pot fi studii de caz în orice manual despre gafe politice de proporții. Bâlbâielile din dosarul Roșia Montană nu sunt expresia unei rele-voințe, ci a incompetenței.
Poate guverna USL România? Sunt puține șanse ca majoritatea să fie fisurată, așa că guvernarea USL pare să reziste o vreme.
Cu ce costuri? Cele sociale pot fi mult mai mari decât ce s-a văzut până acum.
Deocamdată, șomajul, deși în creștere, nu a creat îngrijorare. De câte ori li se citează cifrele, useliștii le minimalizează. Mai e și problema costurilor politice. Manifestațiile de stradă au mobilizat, așa cum am mai arătat, energiile anti-partizane. USL s-ar putea trezi foarte afectat de aceste evoluții. Răbdarea cetățenilor are o limită. Cu atât mai mult cu cât în ultimele zile s-a văzut că, în fața unor decizii importante, solidaritatea USL e o minciună. Există însă în opoziție forțe care să profite de pe urma dezvăluirii imposturii USL?
Adevărul e că gesturile raționale și bine țintite sunt și-n această zonă foarte rare, rămânând – din această pricină – aproape insesizabile.

Crin Antonescu: Trebuie deschisă o discuţie asupra activităţii ANI.

Preşedintele Senatului Crin Antonescu a declarat joi seară că trebuie discutat ''foarte serios'' despre activitatea şi utilitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru că sunt mari semne de întrebare referitoare la această instituţie.
"În subiectul ANI,  nu avem aceeaşi poziţie - noi liberalii şi PSD. Nu e vreun motiv de scandal, dar nu avem o majoritate de 70%. Vom discuta, în Senat cel puţin, activitatea, bugetul ANI, cum se justifică. Pesemne că va fi un scandal, deoarece în ţara asta nimeni nu are dreptul să discute despre activitatea ANI sau altor instituţii, în ţara asta domnul Horia Georgescu poate să meargă şi cu 120 de km prin Bucureşti şi dacă se găseşte vreun amărât de poliţist să-i ia carnetul i se dă NUP într-o oră, dar noi nu avem voie să vedem ce bani se cheltuiesc, cum se cheltuiesc, cu ce rezultat, de ce unii nu sunt niciodată sesizaţi de ANI. Sunt mari semne de întrebare", a spus Antonescu la Realitatea Tv.
"Noi nu am fost în stare să facem instituţii clare, curate - cum este Parchetul - să funcţioneze normal şi ca să explicăm UE că noi combatem corupţia, nu mai combate Parchetul ca în orice ţară, facem noi un DNĂ, mai facem şi o ANI, le dăm o vilă frumoasă în centrul oraşului, dăm salarii mari şi facem şi jocuri politice cu ea. Asta e părerea mea, o spun deschis. În numele cetăţenilor care întreabă de ce plătesc aia şi aia o să discutăm foarte serios acest raport (n.r. al activităţii ANI), atât putem face", a mai spus preşedintele Senatului.
Referitor la proiectul de lege privind Roşia Montană, Crin Antonescu, a anunţat  :

''Eu votez împotriva proiectului de lege privind Roşia Montană şi convingerea mea să votez împotrivă a crescut, din păcate, în ultimele zile, din aceste discuţii, ceea ce nu înseamnă, în general, că nu am încredere în Guvernul României".
"Nu putem noi, în Parlament, să înlocuim verdictul dat de nişte specialişti pentru acest proiect. Singura mea şansă ca om politic este să am încredere în Guvernul meu, să-mi spună - eu am făcut aceste evaluări, mediul este perfect Ok, condiţiile financiare sunt Ok, cele de extracţie, consecinţele sunt Ok, e bun de votat. Atunci aş gândi, având în încredere în Guvern, hai să facem industrie. Dar, dacă propriul meu Guvern vine şi spune - ca prim-ministru îi dau drumul, dar ca deputat nu o votez, ca ministru al Mediului îi dau drumul, dar ca deputat mă mai gândesc... nu aveţi sentimentul că ţi se pasează o responsabilitate", a întrebat retoric Antonescu făcând aluzie la declaraţiile unor miniştri ai PSD şi ale premierului Ponta referitoare la votul din Parlament pe proiectul Roşia Montană.

Liviu Dragnea : PSD îl va susţine pe Antonescu la preşedinţie.

PSD îl va susţine în continuare pe Crin Antonescu la funcţia de preşedinte al României, a declarat, joi, vicepremierul Liviu Dragnea subliniind că în acordul USL nu este stipulată condiţionarea susţinerii liderului liberalilor de proiectul Roşia Montană.

"PSD mai are motive să îl susţină pe Crin Antonescu la preşedinţie.
Noi, când am înfiinţat USL - şi am avut şansa sau neşansa, nu ştiu, să fim printre cei patru oameni care am conceput acest proiect politic major - şi am scris acel acord al USL-ului acolo nu era trecută condiţionarea susţinerii lui Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României de susţinerea dumnealui a proiectului Roşia Montană. Deci, nefiind trecută în acord nu se poate pune în discuţie susţinerea noastră pentru domnul Crin Antonescu la funcţia de preşedinte al României. Nu cred că se poate vorbi nici de o ruptură a USL. Sunt puncte de vedere diferite, abordări diferite. Poate a fost şi o comunicare defectuoasă între noi. (...) Noi ne-am aşteptat ca miniştrii PNL să informeze partidul cu informaţiile legate despre acest proiect şi poate acest lucru nu s-a întâmplat", a explicat Dragnea.
"Azi nu ne-am întâlnit să ne reproşăm, pentru că atât de puţin timp avem la dispoziţie. Dacă la discuţiile astea lungi alocăm şi foarte mult timp pentru reproşuri nu mai ajungem la concluzii. Nu ne-am reproşat nimic, am căutat soluţii pentru ca procedurile în Parlament să meargă mai departe", a spus Dragnea.
Liviu Dragnea a subliniat referitor, la proiectul Roşia Montană  :  "Eu, la ora la care vorbim, nu aş avea motive să votez împotrivă, nu văd de ce. Îmi e greu să blochez acest proiect, eu, dacă de votul meu ar depinde. Să blochez o dezvoltare zonală care este foarte importantă, iar pe de altă parte şansa că România să câştige 3,7 miliarde de euro eu cred că este o şansă mare. Nu cred că ne scăldăm în bani în această ţară şi cu foarte multă uşurinţă să spunem - 'lăsăm pentru generaţiile viitoare acest proiect'. Trebuie să fim conştienţi, în acelaşi timp, că dacă lăsăm acest proiect pentru generaţiile viitoare le mai lăsăm un cadou otrăvit şi anume nişte costuri. Nu ştiu cât vor fi daune, poate nu vor fi daune, poate câştigăm un eventual proces, să zicem, dar acum, acolo, sunt probleme de mediu foarte serioase. Dacă nu se derulează acest proiect, acele probleme de mediu nu înseamnă că dispar. România trebuie să cheltuie 4-500 de milioane de euro pentru a rezolva problemele de mediu de acolo. Nu sunt foarte sigur că toţi care se opun proiectului ştiu ce se întâmplă acolo. Mulţi nu au fost acolo", a mai spus Dragnea.

MAE :  Salută rezoluţia de la Bruxelles pe tema vizelor pentru SUA şi Canada.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută poziţia Parlamentului European, care a instituit o clauză de reciprocitate prin care încearcă să determine Statele Unite şi Canada să elimine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii unor ţări membre ale Uniunii Europene, între care şi cei români. Diplomaţia română precizează, într-un comunicat remis joi AGERPRES, că susţine şi adoptarea de către Parlamentul European a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de această obligaţie, poziţie adoptată în sesiunea plenară a legislativului european din 12 septembrie.
"Votul Parlamentului European transmite un semnal important privind sprijinul pentru consolidarea politicii UE în domeniul vizelor, bazată pe respectarea principiilor solidarităţii între statele membre şi a tratamentului egal faţă de toţi cetăţenii Uniunii. Adoptarea acestui proiect legislativ consacră noi mecanisme, inclusiv mecanismul de reciprocitate, care vor asigura o politică de vize mai eficientă şi mai credibilă a UE, de natură să asigure o mai bună promovare a intereselor tuturor cetăţenilor europeni. Totodată, rezoluţia Parlamentului European confirmă justeţea unuia dintre principiile constant invocate de România, şi anume cel al reciprocităţii", se arată în comunicatul MAE.

Victor Ponta : Cei de la PDL vor proiectul Roşia Montană, dar nu vor dezbatere în Parlament.

Premierul Victor Ponta a susţinut joi că reprezentanţii Partidului Democrat Liberal îşi doresc realizarea proiectului de la Roşia Montana, dar nu vor să existe o dezbatere în Parlament pe această temă.
"Până la urmă am constatat, mi-au spus asta şi cei de la PDL, că ei vor să facem proiectul, dar nu vor să îl dezbatem în Parlament. E un proiect mult prea important ca să pot să îl fac fără dezbatere", a spus Victor Ponta.
"Nu mi-e teamă, din acest motiv am şi trimis legea în Parlament. Dacă 15 ani nu a avut nimeni curajul să o trimită, cu toate datele, eu am avut. Şi, mai mult, în sfârşit, foarte mulţi oameni au aflat tot ce înseamnă acel proiect, cine l-a aprobat, când, ce scrie în licenţă, care sunt cheltuielile. Eu cred că asta trebuia să facă orice prim-ministru din 99 încoace, dar mi-am asumat eu acest lucru şi cred că am făcut foarte bine", a precizat primul-ministru.
"Parlamentarii vor avea la dispoziţie toate datele despre exploatarea de la Roşia Montană pentru dezbaterile de la Senat, apoi la Camera Deputaţilor şi, în mod sigur, dincolo de aprecierea exactă a elementelor pro şi contra ale acestui proiect, se va da şi un vot politic. Nu voi evita, dimpotrivă, îmi doresc să existe dacă se poate, un consens în cadrul majorităţii parlamentare
Premierul Victor Ponta a declarat joi că nu se pune problema ruperii majorităţii parlamentare, iar discuţia pe care o are cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, urmăreşte o mai bună funcţionare şi o mai bună comunicare a coaliţiei de guvernare.

Dan Şova: Zăcămintele de la Roşia Montană nu vor putea fi exploatate în acelaşi timp.

Zăcămintele de la Roşia Montană nu vor putea fi exploatate în acelaşi timp, iar la trecerea de la unul la altul există obligaţia refacerii ecologice la cel rămas în urmă, a declarat, joi, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, într-o conferinţă de presă.
"Vor fi trei exploatări miniere acolo. Nu s-a dat posibilitatea investitorului să exploateze toate cele trei zăcăminte dintr-o dată. Exploatează întâi primul şi, când trece la al doilea, în paralel, face refacerea ecologică. Aceasta durează în timp de trei ori mai puţin decât exploatarea celui de-al doilea zăcământ", a spus Şova.
"Din întrebările pe care mi le puneţi şi din dezbaterile care s-au făcut, eu realizez că nimeni nu a citit nici legea şi nici acordul şi nimeni nu îşi pune problemă ce oferă legea şi acordul, de fapt. Vă informez public că în licenţa de exploatare dată în 1999 nu există nicio prevedere legată de conservarea patrimoniului cultural, de conservarea comunităţii de la Roşia Montană. Există trei articole referitoare la protecţia mediului, în care se spune la modul general 'să protejăm mediul'. În noua lege sunt prevederi foarte clare - şi în lege şi în acord - referitoare la protecţia mediului, la patrimoniul cultural, referitoare la modul de funcţionare - pentru că toată lumea s-a plâns, în mod justificat, de faptul că a scăzut participaţia statului de la 33% la 19%, în 2000, printr-o majorare de capital social făcută de Gabriel Resources. S-a rezolvat acest lucru. Nu se mai poate face majorare de capital social peste statul român. Se asigură prin lege - şi nu aveai cum altfel - stabilitatea cotei de 25% fără contribuţii financiare, ceea ce a presupus modificarea Legii 31 şi a Codului fiscal în favoarea statului român şi nu cum au interpretat în mod greşit alţii", a precizat ministrul.

UDMR  :  Va vota împotriva proiectului de lege care reglementează exploatarea de la Roşia Montană.

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat presei joi, la Târgu Mureş, că dacă proiectul de lege care reglementează exploatarea de la Roşia Montană va ajunge în Camera Deputaţilor Uniunea va vota împotrivă.
"E clar, în momentul de faţă, că nu va trece acest proiect de lege. Va fi într-o poziţie foarte dificilă Guvernul pentru că dacă Parlamentul va spune 'nu', atunci înseamnă că Parlamentul, forul suprem de decizie, nu este de acord cu aceste puncte care sunt în lege. Deci va trebui rediscutat eventual dacă vor altă formulă sau să se spună clar, politic, cum era posibil şi acum 2-3 ani, cum au decis şi alte ţări, 'nu suntem de acord cu tehnologia bazată pe cianură'. Se închidea subiectul şi ştia toată lumea. Dar aşa cum ţii un investitor 13 ani şi nu clarifici poziţia ta, investitorul va spune stai, domnule, eu de 13 ani aici am învestit, am pregătit licenţa - că de aceea ai dat licenţă de exploatare, nu de explorare, s-a dat licenţă de exploatare în '97-'98, atunci e clar că investitorul are unele interese. Eu cred că trebuie tranşat, dar cred că poziţia noastră e clară - noi, dacă ajunge în Camera Deputaţilor, vom vota împotriva acestei legi. Noi, UDMR-ul", a afirmat Laszlo Borbely.

"Până când nu avem toate informaţiile privind eventualul aviz de mediu - şi aici chiar că sunt în cunoştinţă de cauză - nici nu putem decide. Deci e un vot de principiu de fapt (...) Când am fost ministru i-am închis într-o cameră mai multe zile, că au venit cu 2-3 variante, în laborator au fost diferite intenţii. Şi eu aş fi dorit dacă ar fi fost o variantă fezabilă, nu s-a putut demonstra că este. Din cele 2-3 variante prezentate mi-au spus specialiştii că există altă tehnologie (în afară de cianuri - n.r.) (...) Nu mi-am schimbat punctul de vedere. Atunci când am plecat de la Ministerul Mediului nu eram convins de investitor 100% că problemele de mediu sunt rezolvate şi de aceea nu am dat drumul la avizul de mediu, care era răspunderea mea", a susţinut Laszlo Borbely.

Bucureşti  : Târgul Naţional al Mierii.

Bucureştenii sunt aşteptaţi, în perioada 13 - 15 septembrie, la cea de-a noua ediţie a Târgului Naţional al Mierii, organizat pe platforma apicolă Băneasa, de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România. Apicultorii vor oferi o diversitate sortimentală de miere şi produse apicole, începând cu mierea de salcâm, tei sau polifloră, până la mierea de pădure sau din Deltă, mierea de sulfină, de albăstrele, mierea de zmeură sau de mărăcini, precum şi miere de coriandru sau cimbrişor. Nu vor lipsi fagurii cu miere, polenul, păstura, lăptişorul de matcă, produsele energizante realizate pe bază de miere în combinaţie cu alte produse apicole sau cu fructe de pădure şi fructe exotice, acestea fiind considerate 'delicatese', adevărate surse naturale de energie şi elemente biologic active pentru completarea alimentaţiei într-un mod armonios.

ANAF : Rambursează, în septembrie, TVA în valoare de 1,086 miliarde lei.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală /ANAF/ rambursează, în luna septembrie, TVA în valoare de 1,086 miliarde lei.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis vineri AGERPRES, ANAF a realizat selecţia naţională cuprinzând deconturile cu opţiune de rambursare pentru care există decizie de rambursare aprobată, acestea totalizând, la 1 septembrie 2013, suma de 1,086 miliarde lei. În selecţia lunii septembrie, au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA şi au fost soluţionate prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 4 septembrie 2013.
Potrivit sursei citate, deconturile de TVA au fost organizate după cum urmează: deconturi cu compensare şi restituire care totalizează 1,039 miliarde lei (din care se compensează suma de 43,95 milioane lei şi se restituie suma de 995,2 milioane lei) şi deconturi cu compensare integrală în valoare de 47,44 milioane lei.

IGSU  : A transmis sistarea ceremoniilor fastuoase de Ziua Pompierilor.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis unităţilor de pompieri din ţară să nu mai facă ceremonii fastuoase pentru a marca Ziua Pompierilor din România, având în vedere inundaţiile din judeţul Galaţi, însă fiecare detaşament e liber să decidă în cazul în care vrea să organizeze mici evenimente.
Potrivit oficialilor IGSU, scopul sistării ceremoniilor fastuoase a fost acela de a pune la dispoziţie, în caz de nevoie, efectivele de pompieri din toată ţara.
ISU Constanţa şi respectiv Cluj au anunţat că nu vor mai realiza activităţi festive de Ziua Pompierilor din România în contextul situaţiei din judeţul Galaţi.

CNADNR: Două transporturi agabaritice, între Capitală şi Vama Borş.

Societatea Spiess Transport Internaţional va efectua, în perioada 16 - 22 septembrie, două transporturi agabaritice între Capitală şi Punctul de Trecere a Frontierei Borş, informează, vineri, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Transportul va fi realizat pe ruta: DN CB (Centura Bucureşti): intersecţie DN CB - DJ 401 - intersecţie A1 - DN CB; autostrada A1: intersecţie A1 - DN CB - Piteşti; DN 7: Piteşti - Râmnicu Vâlcea - Seacă; DN 7 Centura Călimăneşti: Seaca - intersecţie DN 7 - DN 7 Centura Călimăneşti; DN 7: intersecţie DN 7 - DN 7 Centura Călimăneşti - Veştem; DN 1: Veştem - Centura Sibiu - Sebeş - intersecţie DN 1 - Varianta Ocolitoare Alba Iulia; DN Varianta Ocolitoare Alba Iulia: intersecţie DN 1 - Varianta Ocolitoare Alba Iulia - intersecţie Varianta Ocolitoare Alba Iulia - DN 1; DN 1: intersecţie Varianta Ocolitoare Alba Iulia - DN 1 - Aiud - intersecţie DN 1 - A3; autostrada A3: intersecţie DN 1 - A3 - intersecţie A3 - DN 1; DN 1: intersecţie A3 - DN 1 - Aleşd - intersecţie Varianta Ocolitoare Oradea - DN 1; DN Varianta Ocolitoare Oradea: intersecţie Varianta Ocolitoare Oradea - DN 1 - intersecţie DN 1 - Varianta Ocolitoare Oradea; DN 1: intersecţie DN 1 - Varianta Ocolitoare Oradea - Punct Trecere Frontieră Borş.
Conform sursei citate, convoaiele vor fi însoţite de două vehicule de însoţire autorizate şi de un echipaj al poliţiei rutiere, conform prevederilor Autorizaţiei Speciale de Transport (AST).
CNADNR face apel la participanţii la trafic să respecte indicaţiile reprezentanţilor poliţiei rutiere, astfel încât să nu se producă blocaje în trafic şi, în măsura în care este posibil, să evite utilizarea rutei pe care se vor deplasa convoaiele.

Ayman al-Zawahiri  : "Trebuie să facem ca America să sângereze din punct de vedere economic".

Liderul reţelei internaţionale teroriste Al Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, a chemat la un nou atac împotriva SUA şi la boicotarea Americii şi a aliaţilor săi, într-un mesaj audio difuzat pe forumurile jihadiste, în contextul împlinirii a 12 ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001, a informat joi Centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE, citat de AFP.
"Trebuie să facem ca America să sângereze din punct de vedere economic şi să o determinăm să continue să facă cheltuieli uriaşe pentru securitatea sa", a lansat Ayman al-Zawahiri, care i-a succedat lui Osama ben Laden la conducerea Al Qaida. 'Economia este punctul slab al Americii şi ea este deja slăbită din cauza tuturor cheltuielilor militare angajate pentru securitatea sa', subliniază liderul organizaţiei teroriste care şi-a asumat atacurile de la 9/11.

"Pentru a menţine America sub tensiune şi în stare de alertă, e nevoie de câteva atacuri pe ici, pe colo. Am câştigat deja războiul din Somalia, Yemen, Irak şi Afganistan, deci trebuie acum să continuăm acest război pe propriul ei pământ", a adăugat el, invitându-şi susţinătorii ('fraţii') să acţioneze independent sau în grup pentru "a comite atacuri disparate".

Siria : Îşi redistribuie arsenalul chimic.

Siria a început să-şi răspândească arsenalul chimic în 50 de locuri diferite cu scopul de a complica misiunea celor care ar urma să-l preia sub control, afirmă vineri publicaţia The Wall Street Journal, citată de AFP. Ziarul, care citează responsabili americani anonimi, afirmă că o unitate militară specializată - unitatea 450 - deplasează de câteva luni, inclusiv săptămâma trecută, stocurile de arme chimice, care depăşesc 1.000 de tone, potrivit experţilor.
Aceste deplasări de arme arme chimice au început aproximativ în urmă cu un an dinspre vestul Siriei, unde sunt stocate, spre 24 de situri importante din toată ţara.
Unitatea 450 a început, ulterior, să recurgă la zeci de situri mai mici, ajungând în total la 50 de locuri răspândite în toată ţara, potrivit jurnalului.
În pofida acestei strategii, serviciile de informaţii american şi israelian consideră că ştiu unde se află esenţialul acestor stocuri de arme chimice, adaugă cotidianul american de afaceri.
"Ştim clar mai puţin decât în urmă cu şase luni localizarea acestor arme chimice", a recunoscut totuşi unul dintre aceşti responsabili, citat de ziar.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a angajat să trimită ONU documentele necesare semnării unui acord pentru interzicerea utilizării armelor chimice, reclamând în schimb concesii importante Washingtonului. 

Turcia  : Noi incidente în mai multe oraşe.

Poliţia turcă a intervenit din nou joi seară la Istanbul pentru a împrăştia cu ajutorul gazelor lacrimogene şi tunurilor cu apă mii de persoane care manifestau pentru a denunţa moartea unui tânăr protestatar luni, a constatat un fotoreporter al agenţiei France Presse. Pentru a doua seară consecutiv, s-au înregistrat incidente între forţele de ordine şi peste 2000 de persoane în cartierul Kadiköy, pe malul asiatic al Bosforului, un cartier considerat ca fief al opoziţiei. Poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi a tras cu bile de plastic pentru a-i împiedica pe manifestanţi să se apropie de sediul local al Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP). Incidentele au durat mai multe ore. Mai mulţi manifestanţi au fost arestaţi, potrivit fotoreporterului AFP.
Ciocniri similare au avut loc miercuri seară tot în cartierul Kadiköy, iar marţi seară în jurul emblematicei pieţe Taksim din Istanbul.
Potrivit presei turce, incidente între poliţie şi manifestanţi au mai avut loc joi seară la în capitala ţării, Ankara, şi la Antakya, în sudul ţării, în apropiere de graniţa cu Siria, unde Ahmet Atakan, un tânăr de 22 ani a fost ucis luni seara în timpul ciocnirilor cu poliţia.

ŞTIRI METEO

Cod Portocaliu de inundaţii şi ploi.
Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, vineri, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii şi ploi, valabilă pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Tulcea, începând de vineri seara, de la ora 21:00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 septembrie, ora 21:00 - 14 septembrie, ora 10:00, în judeţele Brăila şi Tulcea, cantităţile de apă vor depăşi, local, 50 - 60 l/mp, iar în judeţul Galaţi mai sunt posibile cantităţi de apă de 30 - 40 l/mp.
De asemenea, va intra în vigoare avertizarea Cod Galben de ploi şi descărcări electrice în şase judeţe (Vaslui, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa).
În aceste zone, pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (13/14 septembrie), pe arii extinse în sud-estul ţării, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.

Sâmbătă, 14 septembrie 2013, temperaturile vor scădea în toată țara, vremea devenind răcoroasă, în special în nord-est. Temporar va ploua pe arii relativ extinse, mai puțin în Oltenia și vestul Munteniei, unde ploile se vor semnala pe suprafețe mici. Izolat se pot cumula cantități de apă mai însemnate, în special în estul extrem și în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 23 de grade, iar cele minime între 6 și 14 grade. Vântul va fi moderat, cu intensificări locale în special în est și în sud-est, iar la munte va sufla tare.
În București, vremea va fi răcoroasă, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade. Cerul va prezenta înnorări temporare în cursul zilei, când trecător va mai ploua. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări.

PERSONALITĂŢI

Thoma Ionescu

Thoma Ionescu (n. 13 septembrie 1860, Ploiești - d. 28 martie 1926, București) a fost un medic chirurg și anatomist român, profesor universitar, inițiator al unor tehnici noi chirurgicale, întemeietorul școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică, membru de onoare al Academiei Române. După absolvirea liceului "Sfântu Sava" din București, Thoma Ionescu studiază medicina la Paris (1878-1885) și în paralel științele juridice. În anii 1882-1885 lucrează ca extern, apoi în 1885-1890 ca intern al spitalelor din Paris. În 1890 devine Doctor în Medicină și Chirurgie cu teza "Le côlon pelvien pendant la vie intrautérine" ("Colonul pelvin în timpul vieții intrauterine"), lucrare premiată de Academia de Medicină din Paris. În același an primește Medalia se argint pentru chirurgie, ca laureat al spitalelor din Paris. În perioada 1892-1895 lucrează ca profesor agregat de anatomie la Facultatea de Medicină din Paris. În 1925 este numit profesor de Anatomie Topografică și de Clinică Chirurgicală la Facultatea de Medicină din București, post în care va rămâne până la moartea sa în 1926. În perioadele 1906-1912, 1921-1922 și 1925-1926 este Decan al facultății de medicină iar între 1912 și 1915 Rector al Universității din București.
Thoma Ionescu este întemeietorul școlii românești de anatomie și de chirurgie. A colaborat la redactarea marelui tratat de anatomie sub redacția lui P.J. Poirier, aducând contribuții la topografia etajului abdominal prin descrierea unor structuri anatomice care-i poartă numele. A dezvoltat și pus la punct numeroase tehnici și instrumente chirurgicale (vezi: "Eponime asociate"). În anul 1902, apare lucrarea "Le traitement chirurgical du cancer utérin" ("Tratamentul chirurgical al cancerului uterin"), în care Thoma Ionescu descrie histerectomia lărgită, operație radicală de extirpare a cancerului de col uterin, efectuată pe cale abdominală.
În anul 1919 îi apare lucrarea "La rachianesthésie générale" ("Rahianestezia generală"), prin care face cunoscută publicului medical nouă metodă de rahianestezie la nivel cervical. În timpul unor vizite în Anglia și America, în anii 1909-1910, a lansat "rachianestezia înaltă", utilizabilă și la intervenții chirurgicale efectuate pe toracele superior și la gât, și a făcut demonstrații operatorii în clinici de renume. Thoma Ionescu a publicat numeroase articole despre rezecția simpaticului cervical în tratamentul anginei pectorale (1897), asupra gastrectomiei totale în cancerul de stomac, a imaginat și dezvoltat tehnici operatorii originale de trepanație, de nefropexie, splenectomie și în cură radicală a herniilor. Thoma Ionescu a fondat periodicile "Archives des Sciences Médicales" (1896), "Revista de Chirurgie" (1897) și Societatea Română de Chirurgie (1897). A fost membru al Academiei de Medicină din Paris, al Societății Internaționale de Chirurgie și membru de onoare (1925) al Academiei Române.
Școala să de chirurgie a avut un rol important în formarea specialiștilor români, aducându-și totodată contribuția la îmbogățirea patrimoiniului de tehnici chirurgicale și de cunoștințe privind anatomia topografică. Și astăzi, în vestita clinică "Mayo" din Rochester (U.S.A.), se află bustul chirurgului român Thoma Ionescu.

Matila Costiescu Ghyka

Matila Costiescu Ghyka (n. 13 septembrie 1881, Iași, d. 14 iulie 1965, Londra) a fost un ofițer de marină, diplomat, estetician, scriitor, matematician, inginer și istoric român. A intrat în diplomație în 1909, ajungând la rangul de ministru plenipotențiar. A demisionat din serviciul diplomatic după numirea generalului Ion Antonescu ca prim-ministru. După război a fost profesor de estetică la două universități din Statele Unite ale Americii. Este cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale privitoare la numărul de aur și proporțiile ideale în artă și în natură.
Pornind de la figurile geometriei plane care respectă regulile secțiunii de aur, în particular pentagonul și pentagrama, el trece la prezentarea corpurilor platonice care se supun acelorași reguli: tetraedrul, cubul, octaedrul, dodecaedrul și icozaedrul. El mai arată modul în care diferitele figuri elementare se combină în cadrul unei opere de artă, astfel încât să creeze o „euritmie” și prezintă analize armonice complexe ale diferitor construcții din antichitatea clasică, din perioada gotică și din perioada barocă.
Lucrările lui Matila Ghyka îmbină o analiză matematică adâncită cu studii estetice și studii psihologice, deschizând calea pentru numeroase cercetări ulterioare.
Teoriile lui Matila Ghyka au influențat numeroși esteticieni și artiști care i-au preluat principiile și le-au aplicat sau dezvoltat. Această influență s-a remarcat însă și în numeroase alte domenii, printre care arhitectură și muzica.

Jacqueline Bisset

Jacqueline Bisset este o actriță engleză de film, s-a nãscut la 13 septembrie 1944 Weybridge, Surrey, în Anglia, tatãl ei fiind medic scoţian, iar mama o avocatã francezã. A început cu mici roluri în filme precum filmul lui Richard Lester The Knack din 1965, în Arrividerchi Baby, cu Tony Curtis,din1966 şi un rol foarte mic în filmul lui Roman Polansky Cul-de-Sac din 1966.
Un star internaţional adevãrat, Jacqueline Bisset a avut roluri diverse, de la dramã la comedie în mai mult de 50 de filme, pentru care a câştigat aprecierea atât a criticilor, cât şi a publicului. Ea trece cu uşurinţă de la teatru la televiziune, fie în Statele Unite, fie în Europa, jucând în englezã sau în francezã. Ultimul proiect în care este angrenatã este filmul regizorului John Irvin, întitulat The Physical Education of Girls, adaptare dupã cartea “Mine Ha- Ha, Or Physical Education of Young Girls”, semnatã de scriitorul german Frank Wedekind. Aici joasã rolul unei profesoare foarte severe, la o neobişnuită şi misterioasã scoalã de fete.
Alte colaborãri recente au fost cu regizori tineri, în roluri care au reprezentat o provocare, incluzând aici şi rolul din filmul Sleepy Time Gal, care a avut premieră la Sundance, a participat la Festivalul Filmului de la Edinburgh, Berlin, New York şi Chicago, având un mare succes. Scenariul şi regia sunt asigurate de Christopher Munch. Rolul lui Bisset este turul de forţă al unei femei care confruntatã cu o boalã gravã, încearcã sã punã la punct o relaţie neterminatã din viaţa ei. Ea a mai jucat şi în filmul Fascination, filmat în Puerto Rico, pentru scenaristul/regizor Klaus Menze. Aici întruchipeazã o femeie suspectatã de uciderea soţului ei, când se recăsătoreşte repede dupã moarte lui. A mai jucat şi în Later Days pentru scenaristul/regizor A.J. Cox (Sweet Home Alabama).
Locuieşte în Los Angeles, dar îşi împarte timpul între America şi Europa.


S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  13 SEPTEMBRIE.

Evenimente

    1584: În Spania se finalizează El Escorial, cea mai mare construcție a Renașterii mondiale.
Mânăstirea El Escorial din Spania a fost construită de Felipe II și proiectată de arhitectul șef Juan Bautista de Toledo și preluat de discipolul său Juan de Herrera.
Mânăstirea este situată la poalele muntelui Abantos din munții Sierra de Guadarrama și a fost construită din ordinul lui Filip al II-lea ca să comemoreze victoria spaniolilor în bătălia de la San Quentin 10 august 1557 asupra trupelor lui Henric II regele Franței. Construcția mănăstirii a început în 1563 și terminată în 1584. În interior cuprinde: Palatul lui Filip al II-lea, Palatul Borbonilor, Bazilica, Conventul, Muzeul, Biblioteca regală, Colegiul, Seminarul, Spitalul muncitorilor și Botica.

  1724: Sfințirea Mănăstirii Văcărești, ctitorie a familiei Mavrocordat - cel mai valoros ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, cea mai mare mânăstire din Balcani; ca urmare a activității de „sistematizare teritorială urbană și rurală” inițiată în 1974, prin Legea nr.58, în decembrie 1984, întregul ansamblu al Mănăstirii Văcărești a fost dărâmat.

Mănăstirea Văcărești, cunoscută și că Închisoarea Văcărești, a fost un ansamblu arhitectonic construit între 1716-1736 în stil brâncovenesc, unul din cele mai valoroase monumente istorice din București, demolat în anul 1986 din ordinul lui Nicolae Ceaușescu.
Odată ajuns pe tronul Țării Românești, Nicolae Mavrocordat, domnitor fanariot luminat, iubitor de cultură și inițiator de reforme, și-a propus ridicarea unui măreț locaș de rugăciune care să aibă și funcția de reședință domnească, și care prin dimensiuni și bun gust să îl reprezinte. Locul ales pentru impozanta ctitorie a fost coama "dealului Văcărești", cum era cunoscut de bucureșteni, de fapt un promontoriu al cornișei terasei inferioare a Dâmboviței, care domina capitala în partea de SE.
Lucrările au fost terminate în 1722, iar la 24 septembrie 1724 a fost sfințită biserica mănăstirii cu hramul “Sfânta Troiță” – clădire grandioasă, însumând o seamă de elemente arhitectonice brâncovenești şi influențe ale barocului muntean, considerată de unii istorici ca o încununare a stilului brâncovenesc din Țara Românească.
În 1730 Nicolae Mavrocordat moare de ciumă și este îngropat la Văcărești, în incinta bisericii.
În dragostea lui pentru cultură, voievodul a înființat aici o școală în limba elenă, o tiparniță de sub teascurile căreia au văzut lumina zilei câteva cărți importante în 1741 și, ceea ce este mai important, a instalat la Văcărești o bibliotecă de proporții, cunoscută ca fiind una dintre cele mai mari și mai complete din Europa acelei epoci (un catalaog al bibliotecii din 1723 care se păstrează confirmă numărul de 237 de autori). Din păcate, după moartea domnitorului, biblioteca s-a împrăștiat. În 1736, Constantin Mavrocordat, fiul lui Nicolae și succesor al său la tronul Țării Românești, aduce completări ansamblului, ridicând un superb paraclis – adevărată bijuterie arhitectonică – pe latura de răsărit și, totodată alte câteva clădiri care au format o nouă incintă, mai mică, în partea de apus a primeia.
În 1848, armata rusă de ocupație aduce la Văcărești deținuții revoluționari din principat, iar în 1864, an al marilor răscoale țărănești, când guvernul conservator încarcerează aici pe țăranii arestați, întregul ansamblu monastic este transformat în penitenciar. Intervențiile făcute pentru dotarea monumentului în scopul noii destinații, succedate de-a lungul deceniilor, au alterat arhitectura originală a majorității clădirilor. Aici au fost închise personalități ale vieții culturale și politice românești între care scriitorii Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Mircea Damian, episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, Corneliu Zelea Codreanu (interesant la acesta din urmă amănuntul că, după cum el însuși mărturisea, numele organizației pe care a întemeiat-o – Legiunea Arhanghelului Mihail – i-a fost inspirată de icoana Sfântului Arhanghel aflată pe ușa din dreapta a iconostasului bisericii mari de la Văcărești).
În 1973, penitenciarul a fost dezafectat, intenționându-se amenajarea ansamblului ca muzeu de artă medievală românească. După restaurarea cu succes a unor imobile, în urma unei hotărârii cuplului Ceaușescu, începe demolarea mănăstirii în 1984. În ciuda protestelor și intervențiilor Bisericii Ortodoxe Române, oamenilor de cultură din țară și de peste hotare, organizațiilor și instituțiilor internaționale, între 1986 – 1987 Mănăstirea Văcărești a fost rasă de pe fața pământului pentru a elibera terenul în vederea construirii unui complex de clădiri pentru justiție, în care trebuiau să se instaleze Ministerul Justiției, Procuratura Generală, Tribunalul Suprem și alte instanțe judecătorești. După ce au fost turnate fundațiile, în 1990 lucrările au fost abandonate. Nici măcar dealul nu a fost cruțat, el fiind aproape total distrus.

    1745: A fost elaborat primul „Atlas geografic al Rusiei” – prima culegere de hărți ale întregului teritoriu rusesc.

    1788: Orașul New York devine prima capitală a Statelor Unite.

Orașul New York (în engleză: „The City of New York” sau „New York City”) este cel mai populat oraș din Statele Unite, zona sa metropolitană fiind una dintre cele mai mari zone urbane din lume. Este situat în statul New York, prescurtat NY și are statutul de cel mai mare oraș al Statelor Unite încă din 1790, fiind de asemenea și primul oraș capitală al statului și locul de numire a lui George Washington ca primul președinte al Statelor Unite. De mai bine de un secol a fost unul din centrele mondiale importante de comerț și finanțe. New York este de asemenea considerat unul din cele mai importante orașe din lume datorită influenței sale globale din mass-media, educație, divertisment, artă și modă. Orașul este de asemenea și un centru important al afacerilor externe,găzduind sediul Organizației Națiunilor Unite.
New York este împărțit în cinci zone: The Bronx, Brooklyn, Manhattan, Queens și insula Staten Island. Cu peste 19,2 milioane de rezidenți pe o arie de 830km², New York este metropola cu cea mai mare densitate de locuitori din Statele Unite.
Multe dintre cartierele și monumentele orașului au o popularitate foarte mare în întreaga lume. Statuia Libertății primea milioanele de emigranți ce veneau în America la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea. Strada Wall Street din Manhattan este un centru financiar important încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi este sediul bursei americane New York Stock Exchange (NYSE). Orașul găzduiește de asemenea unele dintre cele mai înalte clădiri din lume, incluzând Empire State Building. Turnurile gemene World Trade Center din Manhattan au fost distruse în atentatele din 11 septembrie 2001.
  
    1848: O companie românească de pompieri a încercat o ultimă tentativă de apărare a revoluției de la 1848 din Țara Românească împotriva intervenției otomane în bătălia din Dealul Spirii.
    1850: Prima ascensiune a Piz Bernina, cel mai înalt vârf din Alpii Retici, de către topograful elvețian Johann Coaz și asistențiiu săi, frații Jon și Lorenz Ragut Tscharner.
    1902: Intră în vigoare „Legea pentru organizarea meseriilor”, cunoscută sub numele de Legea Missir, adoptată la 5 martie 1902.
    1913: Moare Aurel Vlaicu în apropiere de Câmpina, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său, Vlaicu II.

    1917: La Fatima, Portugalia, Sfânta Fecioară se arată celor trei copii.

 Peste 20 000 de oameni s-au strâns la locul aparițiilor. Maica Domnului îi îndeamnă pe copii la rugăciune, le promite câteva vindecări și îi anunță că va avea loc o mare minune pe 13 octombrie, „pentru ca toți să creadă”.
Fátima este un oraș în Portugalia, faimos pentru viziunile religioase din 1917. Are aproximativ 11.600 de locuitori (2011) și este situat în districtul Santarém, în Portugalia centrală, la 187 km sud de Porto și la 123 km nord de Lisabona. Aici există una din cele mai mari mănăstiri romano-catolice din lume (biserică de pelerinaj).
La 13 mai 1917, frații Jacinta (7 ani) și Francisco Marto (11 ani), însoțiți de fetița Lucia dos Santos (10 ani) se aflau cu oile la păscut în apropiere de Fátima, în locul denumit local „Cova da Iria“ („Grota Sfintei Irina“). La un moment dat, ei ar fi văzut un fulger, după care ar fi apărut o lumină puternică. Apropiindu-se, copiii ar fi observat în mijlocul luminii conturul unei femei ("Doamna din Lumină"). Ea i-ar fi îndemnat pe copii să se roage și să revină în același loc în ziua de 13 a fiecărei luni. La 13 iunie 1917 cei 3 copii au revenit, împreună cu alte 50 de persoane. După o oarecare așteptare, copiii au fost văzuți îngenunchind lângă un măslin și vorbind cu cineva nevăzut. La urmă, cu toții ar fi auzit o bubuitură, urmată de ridicarea unui nor deasupra măslinului, care a dispărut curând în înaltul cerului. La cea de-a treia apariție, din 13 iulie 1917, au fost prezenți deja 4500 de persoane. Ca și la 13 iunie 1917, martorii ar fi remarcat același nor alburiu, după care fetița Lucia dos Santos a spus că "Doamna din Lumină" ar fi promis un miracol pe data de 13 octombrie 1917. La ultima apariție, pe data de 13 octombrie 1917, au fost prezenți cca 70.000 de oameni. Veniți din toate părțile Portugaliei, dar și de peste hotare, ei au așteptat miracolul, pe o vreme de ploaie neîncetată. Această ultimă apariție a “Doamnei din Lumină” ar fi fost precedată, ca de obicei, de un fulger. Cei 3 copii au îngenunchiat în fața măslinului, vorbind cu ființa nevăzută de către ceilalți. “Minunea” s-ar fi produs după plecarea “Doamnei din Lumină”. Ploaia ar fi încetat subit, iar norii grei s-ar fi risipit în câteva clipe. Potrivit relatărilor unora dintre cei prezenți, soarele a apărut pe cer sub forma unui disc argintiu, care a început să se rotească cu viteză, proiectând fascicule intense policrome. Soarele s-ar fi oprit de trei ori și tot de atâtea ori și-ar fi reluat rotirea. Rotirea soarelui ar fi durat cca 10 minute.
Pe acel loc s-a construit ulterior o biserică de pelerinaj.

    1987: Accidentul de la Goiânia, Brazilia: un echipament de radioterapie scos din uz este furat dintr-un spital abandonat din Goiânia, Brazilia; în următoarele săptămâni, patru oameni mor din cauza efectelor iradierii, 28 de persoane au fost rănite, părți ale orașului sunt contaminate.
 
    2000: A avut loc, la Staples Center, Los Angeles, prima ediție a „Latin Grammy Awards”, organizată de „Latin Academy Of Recording Arts and Sciences”.

 S -a născut în.................

    1475: Cesare Borgia, politician și cardinal italian (d. 1507)
    1601: Jan Brueghel cel Tânăr, pictor flamand (d. 1678)
    1819: Clara Schumann, pianistă și compozitoare germană (d. 1896)
    1830: Marie von Ebner-Eschenbach, scriitoare austriacă de origine cehă (d. 1916)
    1838: Otto Friedrich August Benndorf, arheolog, membru de onoare străin al Academiei Române (d. 1907)
    1860: Thoma Ionescu, medic, întemeietorul școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică, membru al Academiei Române (d. 1926)
    1860: John Pershing, general american (d. 1948)
    1874: Arnold Schonberg, compozitor și teoretician muzical austriac (d. 1951)
    1876: Sherwood Anderson, scriitor, unul dintre creatorii prozei americane moderne (d. 1941)
    1881: Matilda Ghyka, scriitor și diplomat român
    1886: Sir Robert Robinson, chimist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (1947) (d. 1975)
    1887: Lavoslav Ružička, chimist elvețian de origine croată, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (1939) (d. 1976)
    1899: Corneliu Zelea Codreanu, liderul Gărzii de Fier (d. 1938)
    1903: Claudette Colbert, actriță americană, laureată Oscar (d. 1996)
    1908: Edgar Papu, specialist român în literatură comparată și filosof al culturii (d. 1993)
    1924: Maurice Jarre, compozitor francez (d. 2009)
    1940: Oscar Arias Sánchez, președintele Republicii Costa Râca, laureat al Premiului Nobel
    1941: Ahmet Necdet Sezer, politician turc, al 10-lea președinte al Turciei
    1944: Jacqueline Bisset, actriță franceză
    1956: Ilie Balaci, fotbalist român
    1971: Goran Ivanišević, tenisman croat
    1973: Abbath Doom Occulta, muzician norvegian

Decese..................................

        81: Titus, împărat roman (n. 39)
    1592: Michel de Montaigne, scriitor și moralist francez (n. 1533)
    1872: Ludwig Feuerbach, filosof german (n. 1804)
    1894: Emmanuel Alexis Chabrier, compozitor și pianist francez (n. 1841)
    1912: Joseph Furphy, romancier australian (n. 1843)
    1913: Aurel Vlaicu, pionier al aviației române (n. 1882)
    1949: August Krogh, medic și zoolog danez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (n. 1874)
    1977: Leopold Stokowski, dirijor american de origine poloneză (n. 1882)
    1996: Tupac Shakur, interpret american (n. 1971)
    2010: Anton Șuteu, compozitor român (n. 1947)

Sărbători

    România : Ziua Pompierilor (la 13 septembrie 1848, a avut loc bătălia din Dealul Spirii între pompierii conduși de Pavel Zăgănescu și trupele otomane conduse de Kerim Pasa)


joi, 8 august 2013

8 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

“Există speranță pentru toată lumea. Speranța este cea care pune lumea în mișcare.” (Paul Auster)

Preşedintele Traian Băsescu : Mesaj  pentru comunitatea musulmană din România cu prilejul încheierii lunii Ramadanului.

"La încheierea lunii Ramadanului, doresc să transmit tuturor reprezentanţilor comunităţii musulmane din România gândurile mele cele mai bune însoţite de sincere urări de bucurie şi prosperitate".
"Sărbătoarea tradiţională de Bairam, care marchează încheierea acestei perioade cu semnificaţii adânci pentru spiritualitatea musulmană, este un prilej de bucurie în familie şi comunitate şi, în acelaşi timp, o bună ocazie de a reflecta asupra importanţei tradiţiilor şi a valorilor spirituale în identitatea unei comunităţi".
"Sunt bucuros că în România avem o comunitate musulmană de care ne leagă tradiţia unei convieţuiri armonioase, care ne-a prilejuit mereu o cunoaştere vie a culturii şi a obiceiurilor musulmane şi care pune în valoare solidaritatea şi dialogul între culturi şi credinţe. Luna sacră a Ramadanului, considerată a fi unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului, readuce în atenţie fundamentele religiei islamice: pacea, libertatea, demnitatea şi respectul faţă de adevărurile revelate de divinitate".
"Doar cunoscându-ne unii pe alţii din perspectiva bogăţiei tradiţiilor şi a credinţelor care ne definesc putem înţelege pluralitatea ca pe o cale privilegiată de dezvoltare şi de solidaritate creativă".
"Cu prilejul încheierii lunii Ramadanului, doresc să mulţumesc comunităţii musulmane din România pentru modul în care contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti şi să exprim îndemnul ca, pornind de la modelul convieţuirii noastre exemplare într-un cadru multietnic, să promovăm în continuare, generozitatea, toleranţa şi respectul pentru binele comun al întregii societăţi".

Raluca Turcan:  Guvernul USL este un tonomat de taxe şi impozite.


"Noul acord cu FMI este dovada cea mai bună că guvernul USL este un tonomat de taxe şi impozite, noi sau mărite. Nu are soluţii de creştere economică pentru România aşa că se hrăneşte din banii românilor şi ai firmelor. Acest acord este despre nerealizările Guvernului Ponta din ultimul an şi jumătate - lipsa reformei în sănătate, companii nerentabile de stat şi finanţe publice la pământ", a arătat Raluca Turcan.

"O astfel de măsura este anti-liberală, şi trebuie să atragă respingerea fermă din partea PNL! Creşterea veniturilor la bugetul ţării se obţine prin stimulente fiscale, predictibilitate fiscală, investiţii, creare de locuri de muncă, îmbunătăţirea colectării. Nu prin noi biruri, birocraţie, politizare şi haos legislativ. Avem un guvern de stânga care nu apară nici măcar interesele angajaţilor la stat. Partea liberală a guvernului este total aservită premierului şi torpilată de beneficiile guvernării", a spus Raluca Ţurcan.
Referitor la restructurarea ANAF, vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat :

"Prin Ordonanţa 74/2013 privind restructurarea ANAF Guvernul Ponta politizează instituţiile fiscale, sub ochii românilor şi ai Băncii Mondiale. Această ordonanţă ar fi trebuit să modernizeze administraţia fiscală prin îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei. În loc de modernizare, mii de persoane sunt lăsate pe drumuri fără explicaţii şi fără criterii, în afara legii ".
Potrivit acesteia, 2.700 de români îşi vor pierde locurile de muncă în urma Ordonanţei 74/2013 privind restructurarea ANAF.
"Ordonanţa spune clar la articolul 100 că se face reorganizare prin fuziune ceea ce ar însemna că angajaţii instituţiilor se pot regăsi în nouă structură pe alte poziţii. Acest lucru nu se întâmpla şi zilele trecute, doar în Sibiu 240 de persoane au primit preaviz, cu posibilitatea de a opta pentru 160 de posturi noi, ceea ce înseamnă că 80 de persoane pleacă acasă direct. (...) La nivelul ţării sunt 2.700 de astfel de persoane minţite, cărora premierul le-a dat speranţe, iar acum e obligat să le dea explicaţii. Vestea bună este că justiţia îi poate apăra".

Anca Boagiu  : A depus plângere la Parchet împotriva lui Dan Şova.


"Am depus astăzi, 7 august, plângere penală cu nr. înregistrare 11.258 la Parchetul General, împotriva lui Dan Şova, pentru acţiunea suspectă a ministrului reclamat de ascundere a contractului original Bechtel semnat în anul 2003 de Guvernul Adrian Năstase. Îl acuz public pe Dan Şova de faptul că ascunde contractul original Bechtel semnat de Adrian Năstase în anul 2003, unul dintre cele mai costisitoare contracte asumate vreodată de un Guvern al României. Intenţia lui Dan Şova este evidentă: vrea să-l apere pe fostul său şef de partid. Altfel, îmi pun întrebarea: cui, din PSD, îi este frică de contractul parafat de un alt Guvern PSD?", afirmă Anca Boagiu.

Prim-vicepreşedintele PDL subliniază că înţelegerile contractuale dintre Guvern şi Bechtel Internaţional Inc. au încetat şi, ca atare, îi aminteşte lui Dan Şova - ministrul pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine - că acesta ar avea "obligaţia să facă public tot contractul, inclusiv contractele şi comisioanele firmelor de avocaţi implicate în această afacere, în frunte cu firma sa şi a mamei sale".

Andreea Paul : Partidele se reaşează pe altă strategie.

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Sfântu Gheorghe, că Traian Băsescu "rămâne cel mai bun politician pe care România l-a avut până-n prezent".
"PSD nu mai are un Ion Iliescu, PDL nu mai are un Traian Băsescu. Trăgând linie la cei 23 de ani de democraţie post-decembristă, îmi este clar că Traian Băsescu rămâne cel mai bun politician pe care l-a avut România până-n prezent", a spus Andreea Paul.
De acum încolo, a adăugat prim-vicepreşedintele PDL, partidele se reaşează pe o altă strategie politică, una de echipă politică, pentru că nu mai au locomotive în tot spaţiul politic românesc de anvergura lui Ion Iliescu şi cea a lui Traian Băsescu.
"PDL a intrat într-o cursă accelerată de întărire a tuturor organizaţiilor locale şi de reformare în ansamblu. Chiar sper să putem să facem diferenţa în bine la următoarea cursă electorală care bate la uşă, şi sunt convinsă că o vom face", a spus prim-vicepreşedintele PDL.
"În primul rând ne concentrăm la alegerile europarlamentare, unde trebuie să confirmăm că PDL este cel mai puternic partid de centru dreapta, în jurul căruia să unificăm dreapta din România, acesta este primul obiectiv. Al doilea obiectiv este să confirmăm că PDL este cel mai puternic partid de opoziţie, care renaşte speranţa românilor în guvernarea alternativă pe care o propune", a spus ea.

Vasile Blaga: Nu sunt adeptul excluderilor.

Vasile Blaga a negat existenţa unei liste negre a PDL pe care s-ar afla nume ca Elena Udrea sau Theodor Paleologu şi spune că nu este adeptul excluderilor, iar acest subiect nu se află pe agenda Colegiului Director care va avea loc în 17 august la Baia Mare.

"Vom discuta stadiul în care noi ne îndeplinim obligaţiile pe care ni le-am asumat în programul nostru politic. Nu ţinem pe nimeni cu forţa în partid, dacă cineva îşi doreşte un alt drum e liber să îl abordeze", a precizat Vasile Blaga, care a spus că nu s-a referit la cineva anume atunci când a declarat că "nu poţi fi un membru fidel al PDL contribuind la construcţia altui partid; ipocrizia nu poate fi dusă la maximum".

Mircea Geoană : Scandalul CFR Marfă provocat de atacurile preşedintelui generează o alunecare înspre instabilitate politică.

"Anul 2013 nu este unul electoral şi trebuie să profităm de acest aspect pentru a ne concentra asupra creşterii economice. A întrerupe tendinţa pozitivă a economiei prin declanşarea prematură a campaniei pentru 2014 reprezintă un atac împotriva interesului general, în condiţiile în care în ultima perioadă avem parte de semnale pozitive care trebuie susţinute de toată lumea, nu doar de Guvern. Mă refer aici la ieşirea Zonei Euro din recesiune, la scăderea ratei dobânzii de referinţă, la acordul cu FMI, la creşterea absorbţiei fondurilor europene în luna iunie. Reducerea dobânzii de referinţă, de exemplu, este un subiect mult mai important decât politizarea nesfârşită a privatizării CFR Marfă de către preşedintele Băsescu. Prin reducerea dobânzii de referinţă, atât cetăţenii, cât şi firmele se pot împrumuta mai uşor, în condiţii mai avantajoase, fapt ce va conduce la salarii mai bune şi la locuri de muncă noi", a spus Miircea Geoană potrivit unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

Dan Şova: Dacă nu se va găsi contractul original cu Bechtel până pe 30 august, ne vom adresa Parchetului.

"Cei care au preluat sarcina căutării acestui contract sunt cei de la Corpul de Control al Guvernului şi s-a stabilit în discuţii, de comun acord, că, dacă acest contract, în urma căutărilor, nu se va găsi până cel târziu la data de 30 august, ne vom adresa Parchetului, pentru că acesta este calea legală. Ca atare, plângerea făcută de doamna Boagiu (Anca Boagiu, prim-vicepreşedintele PDL, fost ministru al Transporturilor, n.r), pe care eu nu pot să o privesc decât cu foarte mult umor, până la urmă este binevenită. Dacă se declanşează o acţiune a Parchetului de găsire a contractului cât mai rapid, acesta este un lucru bun şi sper să avem şi rezultate. În rest, nu pot decât să mă gândesc cu mult umor la ridicolul acţiunilor doamnei Boagiu", a declarat Dan Şova.
"Dacă nicio instituţie nu are aceste acest contract, ne vom adresa, fireşte, companiei Bechtel. Corpul de Control avea în intenţie să sesizeze Bechtel şi probabil s-a adresat deja pentru a le pune la dispoziţie, dacă vor dori, originalul dânşilor, contractul propriu-zis. Toată lumea are acest contract, cei care aveau dreptul îl au, dar îl au în copie, nu au originalul. Ori, chestiunea desecretizării este o chestiune de procedură formală. Ca să poţi să desecretizezi, trebuie să aplici ştampila de desecretizare pe contractul original. Ideea care s-a vehiculat, că nu ar avea cineva contractul, este o idee falsă, există mai multe copii ale contractului, care se află în posesia persoanelor care au dreptul să vadă acest contract. Nu se găseşte originalul. Şi, sincer vă spun, cu toate responsabilitatea, cine a făcut să dispară acest contract, cei vinovaţi, vor răspunde penal", a explicat ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură.

Cătălin Ivan : Traian Băsescu este ultima persoană care să dea lecţii de guvernare.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat Cătălin Ivan califică atitudinea lui Traian Băsescu drept "perfidă" şi consideră că preşedintele este ultima persoană care să dea lecţii de guvernare, "în condiţiile în care nu înţelege nici acum cât rău a făcut, în toţi aceşti ani, României".
"Vizitele de vară ale lui Traian Băsescu au un singur scop, acela de a provoca scandal. Ceea ce e cu adevărat revoltător este însă că preşedintele lansează o serie de acuze fără nicio legătură cu realitatea, făcându-se că uită că el însuşi a patronat ani de zile incompetenţa şi neputinţa guvernelor PDL, adevăraţii vinovaţi pentru problemele pe care el acum le critică. Înfuriat că nu îşi poate asuma progresele guvernării USL, Traian Băsescu este dispus să pună beţe în roate şi să dinamiteze tot ce s-a construit în ultimul an", informează Ivan într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.
El adaugă că Traian Băsescu "este ultimul om care ar trebui să vorbească despre taxe şi impozite", după ce a majorat TVA la 24%, a tăiat salariile şi pensiile şi i-a trimis pe doctori şi pe profesori să muncească în afara ţării.

Ministerul Justiţiei: România, singurul stat UE care nu are conectată baza de date legislative naţionale la sistemul N-Lex.

"În acest moment, România este singurul stat membru care nu are dezvoltat sau în curs de dezvoltare conectarea bazei de date legislative naţionale la sistemul N-Lex, în condiţiile în care România şi-a asumat participarea la proiectul european privind accesul neîngrădit la legislaţia comunitară a tuturor cetăţenilor, încă de la momentul aderării", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de minister.
Precizarea vine ca urmare a unui articol referitor la faptul că MJ vrea să cheltuiască 4,4 milioane de euro pentru un portal online care să ofere acces liber la legislaţie.

Adrian Severin: De ce să mă gândesc la demisie?

"De ce să mă gândesc la demisie? Sub nicio formă nu se pune problema de demisie pentru că indiferent de ceea ce se va întâmpla în continuare eu mă simt cu conştiinţa absolut împăcată", a afirmat Severin la ieşirea din sediul DNĂ, unde a stat aproximativ patru ore.
Adrian Severin a fost citat marţi pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul privind ''bani în schimbul amendamentelor'' relatat de publicaţia "The Sunday Times".
"Nu e o faptă spontană pe care cineva a descoperit-o, ci este una provocată sau încercarea de a se provoca o faptă. Oamenii aceia au venit în intenţia de a ne determina pe unii sau pe alţii să facem anumite lucruri care nu sunt în regulă şi mai ales din intenţia de a demonstra la sfârşit că noi am făcut ceea ce nu era în regulă", a adăugat Severin. Demnitarul a susţinut că nu i s-a reproşat nimic, deşi a fost ministru al privatizării şi preşedinte al Curţii de arbitraj comercial. De asemenea, Adrian Severin a subliniat că nu se gândeşte în prezent dacă va candida sau nu pentru un nou mandat.
Europarlamentarul ar urma să revină la DNA şi în zile următoare să studieze dosarul.
La intrarea în sediul DNĂ, Adrian Severin a reiterat că dosarul este o " înscenare" pusă la cale de pe plan extern, că nu a depus niciun amendament şi nu a luat bani pentru acest lucru.

 Klaus Johannis : A fost declarat în conflict de interese de ANI.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală de către primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis.
Potrivit unui comunicat al ANI remis joi AGERPRES, Klaus Iohannis a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Sibiu şi SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).
Klaus Johannis a deţinut funcţia de preşedinte al FDGR în perioada 2002 - 2013.

Timişoara : Protest inedit al studenţilor.

Aproximativ 200 de studenţi din întreaga ţară au protestat, miercuri seară, la Timişoara, nemulţumiţi de nerespectarea Pactului Naţional pentru Educaţie, tinerii, care au purtat pancarte şi au scandat lozinci, aducând cu ei şi o vacă închiriată, sugerând astfel că au ajuns "la coada vacii".
Aproximativ 200 de studenţi sosiţi din întreaga ţară au protestat, miercuri seară, la Timişoara, în Piaţa Unirii, purtând pancarte şi strigând lozinci, tinerii aducând cu ei şi o vacă pe care au închiriat-o de la o fermă. Tinerii au strigat lozinci precum "Educaţia salvează naţia", "Ne-au minţit toţi guvernanţii, am ajuns la coada vacii", "Minciunile se plătesc, studenţii fac iar protest", "Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu ne finanţaţi educaţia noastră" sau "Finanţarea e săracă, educaţia e-n găleată". Unii dintre ei au purtat pancarte cu mesaje precum: "Şi vacile ne vor la şcoală", "Fii student, adoptă o vacă", 'Studentul de azi, văcarul de mâine", "Vaca n-are nicio vină", "Generaţia happy meal", "Ăsta-i doar începutul", "Doi km de autostradă = un cămin de 700 locuri", "Ai 6%, ai şanse!" sau "Vrem 6% din PIB pentru educaţie".

Timişoara : Consiliul Naţional al Elevilor sprijină demersul ANOSR.

Consiliul Naţional al Elevilor susţine iniţiativa ANOSR, de miercuri, de la Timişoara, prin care studenţii vor trage "un semnal de alarmă" în ceea ce priveşte "subfinanţarea" sistemului educaţional.
"Educaţia este considerată ca fiind o prioritate naţională, însă nu a fost tratată corespunzător. Trebuie să ne conformăm normelor europene, iar creşterea finanţării pentru educaţie reprezintă calea spre dezvoltarea unui sistem adaptat nevoilor socio-economice actuale", a declarat miercuri preşedintele CNR, Iulia Flavia Miron.
"Printre priorităţile de finanţare şi evaluare ale sistemului se află şi şcolile tehnologice, care nu pregătesc elevii pentru piaţa muncii şi nu sunt promovate ca o alegere viabilă în defavoarea învăţământului teoretic. Totodată, sistemul este foarte afectat de lipsa pregătirii resursei umane. În ţările dezvoltate, finanţarea corespunzătoare a educaţiei determină dezvoltarea gradului de pregătire a forţei de muncă, creşterea angajabilităţii pe piaţa muncii, dezvoltarea competenţelor tehnice şi vocaţionale, care să corespundă cerinţelor pieţei economice şi angajatorilor, respectiv dezvoltării unor noi tehnologii în diverse domenii", se arată într-un comunicat de presă al CNR remis AGERPRES.

Constanţa: Herghelia de la Mangalia, redeschisă publicului.

Herghelia de la Mangalia va fi redeschisă publicului prin organizarea pe 17 august a unui eveniment hipic, după ce a fost reabilitată şi modernizată de Consiliul Judeţean Constanţa.

"Este un eveniment important, care marchează repornirea motoarelor la herghelia de la Mangalia, unde România este proprietara acestei herghelii cu cai rasa pur sânge arab. (...) Din păcate, în ultimii ani ea a fost neglijată, iar pe baza parteneriatului între Consiliul Judeţean şi Romsilva am reuşit în ultimele trei luni să reabilităm aleile, grajdurile, hipodromul. (...) Vom asista la reluarea curselor la hipodrom şi la prezentarea a ceea ce a putut să facă CJ, cu forţe proprii, având în vedere solicitarea noastră de a trece herghelia în administrarea CJ, în viitorul nu prea îndepărtat. Am demonstrat că avem voinţă, capacitate şi am reintrodus calul pur sânge arab în circuitul inclusiv turistic", a declarat miercuri preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

EURES: 632 de persoane angajate în străinătate, în primul semestru din 2013.

"Consilierii EURES România au mediat în primul semestru din acest an 632 de persoane care au fost declarate acceptate de către angajatorii din şapte ţări europene (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Norvegia, Spania), iar mai mult de jumătate, respectiv, 338 de persoane, au obţinut contracte de muncă în Spania. În Danemarca au fost angajate 185 persoane, în Finlanda - 48, în Germania - 43, în Austria - 10. În Norvegia au fost angajate şapte persoane, iar în Belgia - una singură", a afirmat Liliana Bogdan.
În legătură cu ocupaţiile oferite, purtătorul de cuvânt al ANOFM a arătat că este vorba, în primul rând, de lucrători necalificaţi în agricultură, în total 571 de posturi în Spania, Danemarca şi Finlanda.
Germania, Norvegia şi Belgia au avut nevoie de personal pentru domeniul hotelier-gastronomic, dar şi ingineri de petrol-gaze, constructori şi automatişti. În Germania a mai fost angajat un frizer cu un salariu brut de 1.340 euro/lună, iar cei zece drujbişti care au plecat în Austria primesc 1.300 euro net/lună. Salariile lucrătorilor necalificaţi care muncesc în agricultură sunt de 36,68 euro brut/zi (Spania), 1.250 euro brut/lună (Finlanda) şi 0,5 - 0,8 euro net/kg (Danemarca), potrivit datelor Direcţiei Relaţii internaţionale, EURES şi Mediere (DRIEM) din ANOFM.
Posturilor de ingineri sunt plătite cu 5.000 euro brut/lună (petrol-gaze - în Norvegia), 63.000 - 113.000 euro brut/an (automatist - în Norvegia) şi 2.500 euro/lună (constructor - în Belgia).

Ungaria : A rambursat împrumutul FMI în totalitate.


"În 6 august, Banca Centrală Ungară (MNB) a rambursat în totalitate suma restantă în baza unui împrumut acordat de FMI în iunie 2009", a indicat MNB pe site-ul său internet.
Budapesta a primit un împrumut de aproximativ 1,45 miliard de euro în 2009, a doua tranşă în cadrul unui ajutor de 11,7 miliarde de euro acordat de FMI Ungariei în 2008, în plină criză financiară, pentru a evita falimentul ţării." Astfel, nu mai există datorie restantă faţă de Fond', a adăugat Banca centrală. În iulie, guvernatorul MNB, Gyorgy Matolcsy, un apropiat al premierului conservator Viktor Orban, indicase FMI că poate să-şi închidă biroul reprezentanţei la Budapesta pentru că ultimele sume datorate Fondului vor fi rambursate înainte de sfârşitul anului şi deci înaintea scadenţei, prevăzută iniţial pentru 31 martie 2014.
Potrivit MNB, rambursările către FMI au început în septembrie 2012, iar ultima - în valoare de 721 milioane de euro - a avut loc marţi. În total, Budapesta obţinuse în noiembrie 2008 de la FMI, UE şi BM un ajutor de 20 de miliarde de euro.
Anul trecut, guvernul a criticat "ingerinţa" FMI în politica ungară.

Grecia  :  Număr record de turişti în primele şapte luni din 2013.

Numărul turiştilor care au sosit pe principalele 16 aeroporturi din Grecia a crescut cu 9,6% în perioada ianuarie-iulie 2013, a anunţat Asociaţia companiilor de turism din Grecia (SETE), transmite site-ul ekathimerini.com. În primele şapte luni din acest an numărul sosirilor a urcat la 6,9 milioane, de la 6,3 milioane în perioada similară din 2012. Cel mai semnificativ avans, de 43,5%, s-a înregistrat la Kalamata Internaţional Airport, urmat de Hănia, cu 20,2%, Santorini, cu 19,7%, Cefalonia, cu 17,7%, Iraklio, cu 17%, a anunţat Asociaţia companiilor de turism din Grecia.
Şeful SETE, Andreas Andreadis, a declarat recent că îmbunătăţirea stabilităţii politice, comparativ cu 2012, scăderea preţurilor cauzată de criză economică, precum şi anularea vacanţelor în Turcia, Egipt şi Tunisia au contribuit la redresarea turismului elen.
Dacă tendinţa de creştere va continua în timpul lunilor de vârf, iulie şi august, numărul de turişti străini ar urma să depăşească 17 milioane în 2013, faţă de 16 milioane anul trecut.
Turismul reprezintă 17% din PIB-ul Greciei, într-o ţară în care şomajul atinge aproape 27%.

SUA : Întâlnirea Obama-Putin a fost anulată.

Administraţia de la Washington a anunţat miercuri anularea întrevederii între preşedinţii SUA şi Rusiei, Barack Obama, respectiv Vladimir Putin, în luna septembrie la Moscova, înaintea summitului G-20 de la Sankt Petersburg (vestul Rusiei), unde liderul de la Casa Albă a anunţat că totuşi va merge. Washingtonul şi-a motivat decizia, între altele, prin faptul că Moscova a acordat azil temporar fostului consultant al NSA, Edward Snowden, dat în căutare de SUA pentru spionaj.
Kremlinul s-a declarat dezamăgit, dar invitaţia pentru Obama de a vizita capitala rusă rămâne în vigoare, scrie RIA Novosti. Moscova este gata să coopereze cu Statele Unite cu privire la toate problemele bilaterale şi internaţionale, conform sursei menţionate.
După cum a declarat Ben Rhodes publicaţiei New Republic, părţii americane nu i-a fost suficient de clar despre ce ar fi putut să discute cele două părţi. 'Problema stă astfel: despre ce voiau ei să vorbească? Pentru că nu au dorit să abordeze problema controlului armelor!', a spus acesta referitor la agenda discuţiilor.

ŞTIRI METEO

Şase judeţe din partea de vest a ţării se află, joi şi vineri, sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic, potrivit unei avertizări emise miercuri de meteorologi.
Astfel, în zilele de 8 şi 9 august, în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi
canicula se va intensifica, maximele termice se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În plus, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă în 18 judeţe, inclusiv în Municipiul Bucureşti, valabilă tot joi şi vineri.
În acest interval, vremea va fi călduroasă în toată ţara, dar în Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jumătatea vestică a Munteniei va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăşi 36-37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

PERSONALITĂŢI

Ernest Orlando Lawrence

Ernest Orlando Lawrence (n. 8 august 1901 – d. 27 august 1958) a fost un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1939, cunoscut pentru inventarea, utilizarea și îmbunătățirea ciclotronului, începând cu 1929, și pentru lucrările sale din domeniul separării izotopilor de uraniu în cadrul Proiectului Manhattan. A avut o carieră îndelungată la Universitatea Berkeley California unde a fost profesor de fizică.

Ciclotronul este un tip de accelerator de particule.
Deoarece particulele se deplasează pe o traiectorie în formă de spirală, ciclotronul este un model de accelerator intermediar între acceleratorul linear și cel circular. Ciclotronul nu poate accelera particule la viteze apropiate de cea a luminii. Din acest motiv, a fost înlocuit de betatron și de sincrotron.Ciclotronul a fost inventat în 1929 de Ernest Lawrence la Universitatea California (Berkeley). Primul dispozitiv funcțional a accelerat protoni în 1931 la o energie maximă de 1 MeV (un milion de electronvolți).
Elementul chimic numărul 103 este numit "lawrenciu" în cinstea lui.

Paul Adrien Maurice Dirac

Paul Adrien Maurice Dirac  (n. 8 august 1902 – d. 20 octombrie 1984) a fost un fizician britanic și unul din fondatorii domeniului mecanicii cuantice.
A fost Profesor Lucasian de Matematică la Universitatea Cambridge și și-a petrecut ultimii zece ani din viață la Universitatea de Stat Florida. Printre alte descoperiri, a formulat așa-numita „Ecuație Dirac”, care descrie comportamentul fermionilor și care a condus la anticiparea existenței antimateriei. Dirac a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1933 împreună cu Erwin Schrödinger, „pentru descoperirea de noi forme productive ale teoriei atomice”.
„Ecuația Dirac” - Marea Dirac e conceptul care face referire la un model teoretic al vidului printr-o analogie: o mare infinită de particule care poseda o energie negativă. Acest concept a apărut în 1930, cel care l-a propus e fizicianul britanic Paul Dirac. Prin acest termen, se dorea explicarea anomaliilor stărilor cuantice de energie negativă care erau formulate de ecuaţia Dirac a electronilor relativi. Pozitronul este antiparticula asociată electronului, în fizică nucleară un pozitron este numit şi antielectron. Pozitronul are sarcina electrică +1 şi spinul 1/2 şi are aceeaşi masă ca a unui electron. Când un pozitron cu o energie redusă ciocneşte un electron de joasă energie, are loc procesul de anihilare electron-antielectron, generându-se doi fotoni din spectrul radiaţiilor gamma. Acest proces este un exemplu tipic de transformare a masei în energie şi respecta principiul echivalentei masa-energie al lui Albert Einstein.
Atât Dirac, Einstein cât şi alţi fizicieni de renume, considerau ca pozitronul are legătură cu eterul metafizic.
… odată cu noua teorie a electrodinamicii suntem forţaţi să posedăm un eter.

Gheorghe Cartianu-Popescu

Gheorghe Cartianu-Popescu (n. 8 august 1907, Borca, Neamț, d. 26 iunie 1982, București) a fost un cunoscut profesor universitar, cercetător de valoare mondială, inventator și membru corespondent al Academiei Române. S-a specializat în domeniul radiocomunicațiilor. A realizat primele instalații românești de emisie cu modulație de frecvență, de concepție proprie, cu care s-au efectuat primele emisii experimentale, pe unde metrice, în România (1947 - 1950). A avut cercetări și numeroase lucrări în domeniul teoriei și practicii modulației de frecvență. De asemenea, a contribuit la organizarea și dezvoltarea învățământului românesc de radiocomunicații.
Din anul 1933, inginerul Gh. Cartianu este angajat de Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la Studioul București și la stația de emisie Otopeni. Un an mai târziu, 1934, este solicitat de profesorul Ernest Abason să preia postul de asistent la cursurile de matematici speciale și geometrie descriptivă în Școala Politehnică. În același timp prof. Tudor Tănăsescu îl solicită și ca asistent la cursul nou înființat de radiotelecomunicații.
În anul 1937, renunță la postul de la Societatea de Radiodifuziune și rămâne ca asistent la Catedra de Radiocomunicații, dedicându-se cu pasiune cercetării, proiectând și realizând numeroase instalații. În 1940 publică o serie de articole privind stabilitatea sistemelor electrice liniare și neliniare, prin care a formulat noul criteriu de stabilitate, cunoscut sub numele de "Criteriul Cartianu-Loewe". În același an a devenit colaboratorul unor reviste ca: L’Onde Electrique, Electronics Letters, Annales des eletrocommunication.
Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în reviste românești ca: Telecomunicații, Buletinul Institutului Politehnic din București, Memorii și Monografii ale Academiei Române.
Continuând activitatea didactică, în anul 1948, este avansat conferențiar la Catedra de radiocomunicații și predă disciplinele linii și antene, aparate și instalații de radiotehnică și electricitate. În 1949, realizează prima legătură cu radiorelee din țară, între studiourile din București și stația de emisie Tâncăbești, utilizând o stație de emisie de concepție proprie. În anul 1951, construiește o instalație originală cu care efectuează emisiuni și recepții pe unde ultrascurte cu modulație de frecvență, demonstrând superioritatea acestora față de modulația de amplitudine. În 1952 este numit șef al Catedrei de radiocomunicații, și predă cursul de bazele radiotehnicii. În anul 1963 este ales membru corespondent al Academiei.
S- a stins din viață la 26 iulie 1982, în plină activitate creatoare.
Toate realizările care îi poartă semnătura – invenții brevetate, instalații proiectate și realizate, articole și tratate publicate – sunt mărturie a marii sale personalități și îi atestă un loc important în istoria electrotehnicii și învățământului superior românesc.

Dustin Lee Hoffman

Dustin Lee Hoffman s-a născut pe 8 august 1937, în Los Angeles, California. A studiat la Pasadena Playhouse, unde s-a împrietenit cu un alt student, Gene Hackman, înainte de a se muta în New York pentru a-şi urma cariera în teatru şi televiziune. În 1961 şi-a făcut debutul pe Broadway în piesa A Cook For Mr. General. Debutul impresionant în film al lui Hoffman a rămas interpretarea lui Benjamin Braddock, studentul care este sedus de personajul lui Anne Bancroft, Mrs. Robinson în succesul lui Mike Nichols - The Graduate / Absolventul (1967).
Pentru acest rol, tânărul de 29 de ani Hoffman primeşte o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor. Cea de-a doua nominalizare avea s-o primească după doi ani, pentru interpretarea lui Ratso Rizzo din Midnight Cowboy (1969). În thriller-ul controversat al regizorului Sam Peckinpah, Straw Dogs(1971), el a interpretat un matematician care era nevoit să-şi apere soţia şi pe el însuşi atunci când violenta izbucneşte în micuţul oraş în care locuiesc. O altă interpretare de excepţie a sa a fost a comicului Lenny Bruce în filmul biografic din 1974, Lenny. Acest rol i-a adus lui Hoffman cea de-a treia nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor. În 1976, Hoffman a jucat alături de Robert Redford, în All the President’s Men, un film despre celebrul scandal Watergate. Hoffman pleacă în sfârşit acasă cu mult râvnita statueta Oscar pentru cel mai bun actor în 1979 pentru filmul Kramer vs. Kramer / Kramer contra Kramer.
În acesta, el interpreta rolul unui tată care trebuie să aibă grijă de fiul sau după ce soţia lui hotărăşte să se despartă de el.
A obținut în 2009 premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor la categoria muzical și de comedie pentru filmul Ultima șansă a lui Harvey. Fusese nominalizat pentru același premiu (aceeași categorie) în 2002 cu producția filmului Căpitanul Hook. A obținut Oscarul în 1988 pentru cel mai bun actor cu filmul Rain Man. Pentru același rol a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun actor de dramă și un premiu BAFTA în 1990 pentru Cea mai bună prestație masculină. Pentru rolul din filmul Tootsie a câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în 1984 și Globul de Aur în 1983. A fost nominalizat tot în 1983 și pentru premiul Oscar.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 8 AUGUST...............

 Evenimente

754: Sfârșitul Sinodului convocat de Constantin al V-lea la (10 februarie). A fost condamnat cultul icoanelor și s-a hotărât distrugerea acestora (mișcarea iconoclastă).
1870: A avut loc mișcarea antidinastică de la Ploiești, condusă de Alexandru Candiano-Popescu cunoscută ca Republica de la Ploiești.
1876: Thomas Edison primește brevet pentru șapirograf.




Șapirograful, mimeograful sau multiplicatorul cu șabloane este o presă pentru tipărire cu preț redus, formată dintr-un cilindru înfășurat cu o pânză îmbibată cu cerneală și care funcționează prin forțarea cernelii printr-un șablon pe hârtie.
Împreună cu multiplicatoarele spirit și hectografele, șapirografele au fost pentru multe decenii folosite pentru a tipări lucrările de necesitate momentană adiacente muncii de birou, materialelor sălilor de clasă și buletinelor bisericești. Au fost de asemenea de o importanță majoră dezvoltării fanzinelor timpurii deoarece costul lor scăzut și disponibilitatea a permis publicarea scrierilor amatorilor. Aceste tehnologii au început să fie înlocuite de fotocopiatoare și tipare ofset ieftine la sfârșitul anilor 1960.

Deși în cantități medii, șapirografele rămân mai economice și eficiente energetic, imprimarea ofset și fotocopierea, mai ușoare de folosit, au înlocuit șapirografia aproape complet în țările dezvoltate. Mașinile șapirograf continuă să fie folosite în țările în curs de dezvoltare deoarece reprezintă o tehnologie simplă, ieftină și robustă. Multe șapirografe pot fi acționate manual printr-o manivelă, prin urmare nu necesită electricitate.

1889: Prin Înalt Decret Regal 2073 s-a înființat, pe lângă Marele Stat Major al Armatei Române, o Școală Superioară de Resbel, în prezent Academia de Înalte Studii Militare.
1900: Prima ediție a „Cupei Davis”.
1929: Dirijabilul german Graf Zeppelin începe un zbor-tur în lume.
1942: Al cincilea film animat a lui Walt Disney, Bambi, a cărui producție a durat aproape cinci ani, are premiera mondială la Londra. Premiera SUA a urmat la 13 august la New York.
1963: România semnează "Tratatul privind încetarea experiențelor nucleare în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă", încheiat la 5 august între SUA, Marea Britanie și URSS.
1963: În Marea Britanie a avut loc cel mai mare jaf din lume, într–un tren („The Great Train Robbery”).
1967: Crearea Asociației Națiunilor din Asia de Sud Est (ASEAN).
1981: Președintele american, Ronald Reagan, a ordonat producerea bombei cu neutroni.
1990: Irakul ocupă Kuweit și statul este anexat Irakului. Acest lucru va duce la izbucnirea Războiului din Golf; emiratul este eliberat de forțele internaționale, sub conducerea Statelor Unite.
1996: A apărut primul număr al revistei Dosarele istoriei.

S -a născut în............

    1779: Benjamin Silliman, chimist american (d. 1864)
    1802: Germain Henri Hess, chimist elvețiano-rus (d. 1876)
    1819: Ștefan Emilian, matematician român (d. 1899)
    1870: Béla Ágai, scriitor, jurnalist și medic maghiar de origine evreiască (d. 1944)
    1875: Constantin Giurescu, istoric și istoriograf român (d. 1918)
    1879: Emiliano Zapata, liderul revoluției mexicane
    1901: Ernest Orlando Lawrence, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1939 (d. 1958)
    1901: Nina Berberova, scriitoare (d. 1993)
    1902: Sașa Pană, scriitor român (d. 1981)
    1902: Paul Adrien Maurice Dirac, fizician și matematician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1933)
    1905: André Jolivet, compozitor și dirijor (d. 1974)
    1907: Gheorghe Cartianu, inginer și inventator român (d. 1982)
    1919: Dino de Laurentis, producător de film
    1920: Carol Lambrino, fiul lui Carol al II-lea al României (d. 2006)
    1931: Paul Anghel, prozator, eseist și dramaturg român (d. 1995)
    1937: Dustin Hoffman, actor american

Decese

1827: George Canning, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1770)
1828: Karl Thunberg, botanist suedez (n. 1743)
1879: Immanuel Hermann Fichte, filosof german (n. 1797)
1897: Viktor Meyer, chimist german (n. 1848)
1919: Ernst Haeckel, biolog german (n. 1834)
1921: Juhani Aho, scriitor finlandez (n. 1861)
1929: Karl Auer baron von Welsbach, chimist austriac (n. 1858)
1943: Haig Acterian, soțul Marietei Sadova, scriitor, om de teatru român de etnie armeană (n. 1904)
1965: Constantin P. Bogdan, matematician român (n. 1910)
1982: Boris Caragea, sculptor român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1906)
1983: Emanoil Petruț, actor român de teatru și film (n. 1932)
1996: Nevill Francis Mott, fizician englez, laureat al Premiului Nobel




Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More