Bine v -am regăsit!
Monica Macovei şi-a depus moţiunea "Reformiştii" pentru candidatura la şefia PDL.

UDMR: Regiunile de acum frânează dezvoltarea economică.

Kelemen Hunor : UDMR va prezenta variantele proprii privind regionalizarea .

Victor Ponta: Le reproşez miniştrilor că suntem sclavii unui aparat birocratic din ministere.

Guvernul României : Frânarea dezvoltării energiei regenerabile.

Cristina Pocora, deputat PNL : Demisie din funcţiile deţinute în organizaţia Ialomiţa.
"Subsemnata Cristina-Ancuţa Pocora, vicepreşedinte al organizaţiei PNL Ialomiţa şi preşedinte interimar al organizaţiei PNL Slobozia, prin prezenta, îmi prezint demisia din funcţiile politice mai sus numite, urmând să rămân simplu membru activ al PNL în organizaţia PNL Feteşti. La baza deciziei mele, stau evenimentele din ultima lună, în care orice încercare de reconstrucţie în cadrul organizaţiei PNL Slobozia, în calitate de preşedinte interimar, a fost blocată şi, de asemenea, atmosfera tensionată din cadrul BPJ PNL Ialomiţa", a scris Pocora.România : Cea mai mare inflaţie din UE în luna ianuarie.
Ţările cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei au fost România (5,3%), Estonia (3,7%) şi Olanda (3,2%). La polul opus se situează Grecia (0%), Portugalia (0,4%) şi Letonia (0,6%). Comparativ cu luna decembrie 2012, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 23 state membre UE, a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut în trei state membre, inclusiv în România. Potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei în ianuarie 2013 a fost de 5,97%, în creştere faţă de cea de 4,95% anunţată la finele anului trecut.Poşta Română : Protest al angajaţilor.
Sute de sindicalişti ai Poştei Române au protestat joi în întreaga ţară, faţă de disponibilizările de personal preconizate de conducerea companiei, prin reducerea cu 50% a subunităţilor din judeţe, precum şi faţă de intenţia Guvernului de a privatiza cel mai mare operator de profil din ţară . Conducerea Poştei a transmis joi un comunicat de presă ca reacţie la acţiunile de protest ale Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) în care spune că "va respecta acordul încheiat cu sindicatul în septembrie 2012 şi, conform prevederilor acestui acord, nu va demara proceduri de disponibilizare, restructurare sau reducere a veniturilor angajaţilor".ŞTIRI METEO.
Sâmbătă 2 martie 2013.Vremea se va răci, valorile termice devenind apropiate de cele normale pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va prezenta înnorări temporare şi, îndeosebi în cursul zilei, se vor semnala precipitaţii, în general slabe cantitativ, în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, în Moldova, Transilvania şi Maramureş, mixte pe arii restrânse în Crişana şi Banat, şi mai ales ploi, local, în Muntenia şi Dobrogea. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vest şi la munte, unde pot depăşi la rafală 50...55 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade în depresiuni şi 12 grade în regiunile sudice, iar cele minime se vor situa între -12 şi -2 grade, uşor mai ridicate pe litoral. Noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va fi în creştere. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare de intensificări ale vântului, valabilă în toată ţara în data de 2 martie.
CURIOZITĂŢI.

Cheile Dâmbovicioarei au o lungime de chei propriu zise de 2 km, sunt situate în arealul montan calcaros al „Munților Piatra Craiului”, pe traseul „Rucăr-Bran”.
Râul Dâmbovicioara izvorăște pe versantul sudic al Vârfului „La Om” (2230) m din munții Piatra Craiului şi este unul dintre afluenții Dâmboviței, care curge pe direcția de nord-sud. Cheile Dâmbovicioarei au un aspect impunător și fac parte dintr-o serie de cel puțin 20 de chei situate în bazinul hidrografic al Dâmboviței. Dâmbovicioara a săpat în formațiunile de roci sedimentare, calcaroase, și gresii, conglomerate un adevărat canion lung de 8 km, care în unele porțiuni, valea are pereți verticali ce depășesc 200 de m înălţime. Apele râului prin acțiunea de eroziune au creat forme bizare de turnuri, sau creşte ascuțite, având subteran goluri carstice, astfel, în această zonă se pot număra peste 50 de peșteri ca (Peștera Dâmbovicioara, Peștera de la Gura Defileului, Peștera Labirintului). Cheile Bicazului reprezintă o zonă geografică deosebit de pitorească din România situată în partea centrală a Munților Hășmaș, în nord-estul țării în județele Neamț și Harghita.
CHEILE BICAZULUI.

Zona Cheile Bicazului, cu o lungime de peste 6 km de la Lacul Roșu în amonte până la localitatea Bicazul Ardelean în aval, este străbătută de drumul transcarpatic DN12C care leagă orașele Gheorgheni și Bicaz.
Cheile Bicazului fac parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş ce are ca arii protejate: Lacul Roşu, Cheile Bicazului, Cheile Sugaului, Haşmasul Mare - Piatra Singuratică şi Haşmasul Negru.Tot drumul din Cheile Bicazului este format de serpentine de o frumuseţe deosebită. Pereţii de calcar ai stâncilor ascund peşteri de o deosebită frumuseţe (Peştera Neagră, Peştera Cascada) şi avene (Licas, Avenul cu Trei Intrări). Toate micile cursuri de apa afluenţe Bicazului fac la rândul lor alte chei cum ar fi: Cheile Laposului, Cheile Sugaului, Cheile Bicajelului.
Pe parcurs se pot admira Piatra Altarului - un masiv stâncos de 1120 m altitudine, masivele stâncoase Piatra Pintestilor (847 m) şi Piatra Arşiţei (835 m). Printre alte stânci mai deosebite din zona amintim Piatra Surducului, Poarta de Piatră şi Poliţele Bardosului.
S - A ÎNTÂMPLAT ÎN 1 MARTIE.........
1746 - Constantin Mavrocordat, domnul Ţării Româneşti (1744-1746), clerul înalt şi boierii hotărăsc eliberarea din şerbie a rumânilor fugiţi, care se reîntorc în ţară. Liberi ca persoană, ţăranii rămân totuşi dependenţi economic de boieri, fiind obligaţi să presteze boierului 12 zile de clacă, în Ţara Românească, şi 24 de zile, în Moldova.1810 - S-a născut Frederic Chopin, pianist şi compozitor polonez .
1812 - S-a născut Nicolae Kretzulescu, medic şi om politic .
1867 - A apărut primul număr al “Convorbirilor literare”.
1898 - S-a născut istoricul şi arheologul Constantin Daicoviciu, membru al Academiei Române .
1907 - Îşi începe activitatea Serviciul de urgenţă “Salvarea”, din iniţiativa doctorului Mina Minovici.
1917 - Prin Înaltul Decret nr.245 al regelui Ferdinand I, s-a înfiinţat Regimentul de Tracţiune Automobilă, moment ce a marcat începutul procesului de reorganizare a formaţiunilor de automobile din armata română şi de apariţie a armatei auto. Ziua automobilismului militar.
1922 - S-a născut Yitzhak Rabin, fost prim-ministru al Israelului (din iulie 1992), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1994, asasinat la 04.11.1995. .
1927 - S-a născut Harry Belafonte, cântăreţ şi actor american.
1930 - S-a născut Alecu Ivan Ghilia, prozator, poet şi pictor.
1931 - S-a născut Elisabeta Bostan, regizor de film, (“Veronica”, “Saltimbancii”).
1944 - Are loc premiera piesei “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, la Teatrul Alhambra.
1945 - Andrei Vâşinski, adjunctul ministrului de Externe sovietic şi preşedinte al Comisiei Aliate de Control pentru România, sosit la Bucureşti la 27.02.1945, în urma audienţelor repetate avute cu regele Mihai I, în care cerea demisia cabinetului Rădescu şi formarea unui guvern al FND, recomandă numirea lui Petru Groza în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri. La 03.03.1945, Petru Groza prezenta regelui lista noului guvern “de largă concentrare democratică”, în care FND deţinea 14 ministere, iar la 06.03.1945 depunea jurământul ca prim-ministru.
1954 - În zona atolului Bikini, SUA au experimentat bomba cu hidrogen.
1958 - S-a născut ziaristul Traian Ungureanu, redactor principal în cadrul secţiei române a BBC World Service.
1997 - Se constituie Forţa de Reacţie Rapidă a Armatei Române, care se înscrie în procesul de modernizare a forţelor armate ale României, în concordanţă cu exigenţele integrării în structurile militare ale Alianţei Nord-Atlantice.
2001 - Guvernul elveţian interzice utilizarea în hrana animalelor a alimentelor conţinând făină de carne şi oase.
2003 - România începe să folosească drept monedă de referinţă euro, în detrimentul dolarului SUA, ca urmare a deciziei consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, anunţată de guvernatorul Mugur Isărescu la 05.02.2003.