 |
| Ponta ademenindu-l pe Erik de Vrijer |
Relaţia răbdătoarei dar amărâtei noastre ţărişoare cu FMI-ul cel hapsân dar potent înregistrează deja un trecut pe baza căruia putem analiza cauzele care îi determină pe guvernanţii români – indiferent pe ce parte doctrinară preferă să-şi facă somnul politic cât timp coboară în sondaje – să rămână fideli tuturor echipelor de violatori care, în numele astupării găurilor negre din economia românească, îşi satisfac nevoile sado-maso de a ne împrumuta împotriva naturii noastre blânde...
De ce FMI-ul se poartă atât de urât cu noi în timpul şedinţelor de… evaluare?
De exemplu, mai ieri, şeful violatorilor intimităţilor modului în care ştim noi să ne risipim banii cu chibzuială, domnul pe care l-ar fi chemat "Ricu a lu' Vijelie" dacă ar fi fost de-al nostru, s-a declarat nemulţumit printre altele, de modul în care ne ţinem arieratele la păstrare, dăm cu PIB-ul de pământ, ne pregătim inflaţia pentru clasa pregătitoare, dăm pe gât lichidităţile etc. Degeaba prea-responsabilul nostru Guvern s-a angajat pentru anul acesta să atingă un deficit de 2,4% din PIB şi 2,1% pentru lichidităţi, să crească pensiile cu doar 4%, să îmbunătăţească sistemul de impozite în agricultură, să ia bir de 3% de la IMM-uri, să dea un salariu minim din care să nu-ţi poţi plăti decât vreo două-trei facturi pe lună, să continue reformele în sectorul public după cum dictează sindicatele, să arunce la câinii imperialişti TRANSGAZ, CFR Marfă şi Oltchim, să pună pioneze pe scaunele managerilor privaţi care vor îndrăzni să tânjească la întrepriderile noaste publice, să-i eutanasieze pe săraci prin liberalizarea preţului la gaze şi electricitate ş.a.m.d., că necruţătorul ăsta din neamul lui Vijelie tot ne-a aplicat metoda lui sălbatică de a pretinde rezultate în urma unor reforme concrete şi nu poveşti care să-ţi spună că vei face în două luni ce n-ai făcut de când te ştii… liber, într-o oarecare măsură. Mai mult decât atât, deşi FMI-ul a învăţat din experienţele anterioare cu ai noştri că România nu vrea, nu ştie şi nu poate să facă reforme structurale decât în condiţii limită, acest monstru fără inimă ne-a lăsat să sperăm că s-ar putea purta mai frumos dacă îl lăsăm să închidă şi acordul acesta pe spinarea unei economii care nici să gâfâie nu mai poate… Desigur, FMI a explicat că ar fi avut motive să o facă şi mai lată, având în vedere că Guvernul nu a catadicsit să îndeplinească nici măcar jumătate din obiectivele convenite anterior (septembie 2012). Evident, FMI ne-a ascuns din nou adevărul spunând că ar fi de dorit să ne reformăm în binele nostru, ca să avem şi noi creştere economică sănătoasă, fără a recunoaşte o clipă chinurile la care i-a supus pe toţi demagogii care au încercat şi încearcă să scoată din foc corupţia şi abuzurile din administrarea statului cu mâna altora.
Cui folosesc măsurile pe care FMI ne obligă să le luăm până la sfârşitul lui iunie?
Chiar dacă şi de data aceasta delegaţia FMI nu a plecat nesatisfăcută, domnul Vijelie a declarat că va susţine extinderea acordului cu România numai cu condiţia ca măsurile convenite să se încadreze într-un orizont de timp… terestru (mai exact, un trimestru). Între principalele măsuri care ar putea destabiliza bugetele clientelei politice – lucru care ar întrista profund electorul nostru mediu, căci acesta aspiră să-şi poată plasa şi el cândva odraslele pe orbita trândăvelii publice – ies în evidenţă, prin potenţialul lor destabilizator, următoarele: - stabilirea necesarului neumflat de oameni angajaţi, inclusiv în proiecte, în cadrul ministerelor; - continuarea reformei în sănătate astfel încât să se mai dea o şansă de supravieţuire pacienţilor; - distrugerea arieratelor care dădeau tot farmecul blocajelor financiare şi a dezechilibrelor macro; - creşterea calităţii serviciilor prin promovarea unor programe de investiţii publice păguboase. Astfel, aparent preocupat de creşterea economică pe baza infrastructurii necesare, FMI se teme, la rândul său, de o îmbunătăţire a sistemului de colectare a taxelor, având în vedere că apariţia în cadrul UE a unei noi ţări dezvoltate, cu cetăţeni obişnuiţi ca statul să stea la dispoziţia lor şi nu invers, ar putea duce la dispariţia nevoii disperate a cetăţenilor de îndatorare. În plus, fără a-şi face prea multe griji în legătură cu şomajul în rândul tinerilor, îngroparea investiţiilor şi inhibarea creării de noi locuri de muncă – pe care domnul Ponta ni le-a fluturat pe la nas odată cu bugetul – FMI se mai arată nepăsător şi faţă de reputaţia guvernului pe care îl conduce de a-i duce cu vorba pe toţi străinii interesaţi de soarta noastră. În consecinţă, s-ar părea că a lu' Vijelie nu a făcut altceva decât să-i dea domnului Ponta un nemeritat răgaz pe parcursul căruia să ne poată împroşca cu ironiile sale inoportune şi lungi lamentaţii de sorginte parşivă…
Tutela SUA, lăcomia şi obtuzitatea responsabililor săi ar putea explica agresivitatea FMI
Înţelegând faptul că, încet dar sigur, România se îndreaptă spre recunoaşterea meritelor lui Traian Băsescu în reducerea deficitului bugetar – omul care a demonstrat că suntem încă un popor pe care se pot face orice experimente – FMI îşi permite acum să facă caz de eşecurile inerente instalării la putere a unei clase politice care fuge de reformele structurale cel puţin tot atât de tare ca Dan Voiculescu de puşcărie… Desigur, dând ca exemplu poziţia Bulgariei – ţară care a încetat să se mai văicărească înţelegând că orice ar face nu mai are cum să scape de sărăcie – FMI a încercat încă odată să pună Guvernul Ponta în situaţia de a înceta să-şi plângă singur de milă. Ştiind că FMI nu iartă pe nimeni chiar dacă îi place cum îl minţi, domnul Victor Ponta s-a jurat că este capabil să promoveze o economie mondială sănătoasă – aşa, în general. În privinţa situaţiei particulare a României, premierul a explicat că scopurile pe care le promovează FMI sunt bune, însă tradiţia USL cu electoratul este aceea de a-l pupa în bot şi a-i păpa tot… Cum această strategie nu prea poate fi aplicată cu FMI, Guvernul Ponta speră să înduplece direct Statele Unite pentru a primi de la acestea cele mai proaste sfaturi economice în sensul menţinerii crizei economice cel puţin atâta timp cât va fi nevoie ca să ajungem total dependenţi de această organizaţie care nu are nimic bun, în afara banilor, evident. Până atunci, Victor Ponta speră să poată recurge la un ajutor de urgenţă din partea FMI pentru a da posibilitatea Parlamentului să-şi aprobe un buget astronomic. Există şi specialişti care pun duritatea FMI pe seama faptului că îşi permite să practice dobânzi care rămân secrete şi că astfel şi-a creat o putere care îl înspăimântă chiar şi pe domnul Crin Antonescu! Responsabilii FMI au stabilit cu bună ştiinţă ţinte foarte greu de atins privind deficitul, arieratele sau restructurarea companiilor de stat, tocmai pentru a transforma statele pe care le împrumută în adevărate câmpuri minate cu măsuri de austeritate. Din sadism pur, FMI se delectează privind cum guvernanţii respectivelor ţări se strecoară printre aceste măsuri, câştigând din pariurile pe care le face în legătură cu timpul de rezistenţă la putere în aceste condiţii.
După 50 de ani de la semnarea primului acord cu România, FMI nu mai poate nici el…
Tovarăşul Ceauşescu a simţit primul (pe pielea noastră), încă din 1972, când România a devenit membră a FMI, ce înseamnă să te pui cu cămătarii imperialişti şi cu acordurile lor stand-by amăgitoare. FMI a luat în serios patriotismul său stalinist prin care nebunul a demonstrat că minunatul său popo' e în stare să-şi plătească (aproape) toate datoriile. De atunci, cele 10 acorduri pe care FMI le-a semnat cu România au stat sub semnul emoţiei din partea creditorului ca vajnica noastră naţiune muncitoare să nu-i dea papucii… Până acum n-a fost cazul, însă din vară FMI are toate şansele să nu scape de ceea ce i-a fost teamă. De fapt, FMI s-a săturat să-i fie îndeplinite toate fanteziile economice pe care şi le-a putut imagina (doar cu nişte întârzieri nesemnificative dar fără cârtire) şi să nu aibă parte măcar de un minim ritual de împotrivire. A vrut FMI să liberalizăm preţurile, noi le-a făcut praf! A vrut să facem devalorizarea cursului de schimb, am făcut-o! Ne-a cerut să creştem rezervele valutare, ne-am conformat! Când nu i-au mai plăcut FMI-ului subvenţiile acordate de stat, am renunţat la ele! Şi-a dorit FMI privatizări, i-am dat privatizări atât de păguboase încât să ne ţină minte cât o trăi! Recent, când FMI-ului i s-a năzărit să se amuze asmuţindu-i pe bugetari şi pensionari împotriva lui Băsescu, acesta nici n-a stat pe gânduri! Şi, dacă nu s-ar fi născut Victor Ponta – salvatorul unei naţiunii la cheremul FMI – cine ştie la ce perversiuni împotriva bunei tradiţii româneşti, de a nu ridica un deget pentru binele nostru comun, am mai fi asistat din partea acestui, acestui… organism! La drept vorbind nici FMI, în curând septuagenar, nu-şi mai permite să se încurce cu ultimele ţări din Europa… Resimţind din plin criza exceselor de mână strânsă, FMI nu mai este dispus să întreţină o relaţie cu un partener care nu e capabil să-i iasă din vorbă. Când acest lucru în sfârşit s-a împlinit, prin perla scoasă pe gură de marele fraier liberal Ruşinică, nea Vijelie, în loc să-l încurajeze de faţă cu presa, l-a pus la punct pe mitocan între patru ochi de nu s-a văzut… Mai mult decât atât, ca să-l liniştească complet pe liberalul total pe dinafară cu bugetul, FMI a decis să pedepsească Guvernul Ponta cu introducerea coplăţii în sistemul sanitar. În această situaţie, văzând că se joacă altfel când nu ai posibilitatea să te dai în spectacol, guvernanţii au început să se roage de FMI să nu-i abandoneze şi să nu recurgă niciodată la suspendarea acordului, pentru că politicienii, în special cei ai USL, sunt gata să facă tot ce trebuie pentru a-l satisface…
Cum se poate opri pasivitatea României faţă de abuzurile l-a care a supus-o FMI-ul?
"La începutul lui 2012 a fost o iarnă grea care a dăunat grav economiei, a fost şi o recoltă proastă, dar şi implementarea reformelor şi absorbţia fondurilor europene nu a fost atât de rapidă. Progrese importante au fost înregistrate, deficitul bugetar a fost redus, iar acum România se găseşte aproape pe tărâm sigur", a declarat ultimul reprezentant al FMI care a profitat de naivitatea noastră. Dacă ridicăm vălul de pe acest limbaj protocolar, folosit de fiecare dată când FMI pune la cale o acţiune ameninţătoare, putem vedea esenţa relaţiei dintre acesta şi ţărişoara noastră. România – patria celor mai virtuoşi parlamentari şi a celor mai oneşti formatori de opinie – a devenit victima vinovată a abuzurilor bugetare comise de FMI în repetate rânduri la adresa ei, în principal, din vina electoratului care acceptă ca politicienii să-şi plângă suferinţa morală pricinuită de faptul că mai există încă organisme care le supraveghează mişcările, pe umerii lui. În consecinţă, lipsa de consolare reciprocă între alegători şi aleşi (cei de pe urmă fiind cu mult mai importanţi, se înţelege) este una dintre cauzele care i-au făcut pe guvernanţii noştri să accepte cu solicitudine condiţiile, de multe ori dezonorante, venite din partea FMI. Alte cauze trebuie căutate în faptul că ne-am obişnuit cu rolul de victimă a unei situaţii pe care nu o putem înlătura şi în care ajungem să ne complacem cu un devotament cel puţin suspect. Dacă adăugăm aplecării politicienilor spre furt şi trândăvie lipsa de educaţie a electoratului şi gravele sale suferinţe morale, avem zugrăvit în mare tabloul modelului cultural care ne-a ţinut prizonierii agresivităţii FMI. Însă, odată cu intrarea deplină în pâine a Guvernului Ponta, se va termina pentru totdeauna cu stima de sine scăzută a românilor, cu tendinţa lor de a se supune tipurilor patriarhale de dominaţie, cu acceptarea cu uşurinţă din partea lor a oricărei forme de legătură traumatică cu cei care îi abuzează în mod violent. Promiţând că se va supune ultimelor cerinţe ale FMI, domnul Ponta ne spune de fapt că nici prin cap nu-i trece să facă voia acestui agresor, pe care îl va duce cu preşul de câte ori va avea ocazia. Cu toate acestea, înţelegând că există încă o strânsă legătură maladivă între victimă şi agresor, Guvernul Ponta nu are de gând să-i streseze în plus pe asistaţii de la stat, copii sau vârstnici, sistându-le brusc dependenţa faţă de FMI. În locul acestei vulnerabilităţi USL va pune dependenţa, mult mai nobilă, faţă de baronii locali şi dominarea lor neaoşă, bazată pe ataşamente sincere şi degrevată de orice responsabilitate pentru viitor. Mizând pe faptul că premierul a dovedit că se răzgândeşte de fiecare dată, avem convingerea că vom scăpa cât de curând de FMI şi vom fi liberi (să ne găsim alţi stăpâni, cu mult mai răi, desigur)…
