Se afișează postările cu eticheta Angela Similea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Angela Similea. Afișați toate postările

miercuri, 10 iulie 2013

La multi ani Angela Similea ,Margareta Pâslaru,Mirabela Dauer ,,, !

Trei voci de aur și-au serbat ieri ziua de naștere Angela Similea ,Margareta Pâslaru,Mirabela Dauer!





LA MULŢI ANI!

Margareta Pâslaru

 

Margareta Pâslaru (n. 9 iulie 1943, București) este o cântăreață, compozitoare și textieră română de muzică ușoară-pop, folclor, actriță de teatru și film, realizatoare TV și Radio. A scris cartea „Eu și Timpul”
Eleva Margareta Pâslaru a debutat în muzică ușoară la Casa de Cultură Grivița Roșie în 1958, acompaniată de Paul Ghentzer. Prima apariție în public, la vârsta de 4 ani și jumătate, a avut loc pe scena Operei în rolul copilului din Madame Butterfly de Puccini.





După o carieră de excepție, Margareta Pâslaru a fost sărbătorita la Uniunea Compozitorilor în 2008 cu prilejul aniversării a 50 de ani de la debutul său. Anul 2010 i-a adus artistei cu multiple valențe „Trofeul Electrecord“ la împlinirea unei jumătăți de secol de la prima înregistrare discografică.
Descoperită de Ileana Pop în 1959 ca artist amator, apare pe 10 iulie 1960 în emisiunea lui Valeriu Lazarov "Toată lumea face sport" dedicată câștigătorilor români la Olimpiada de la Roma. Margareta a interpretat cu acea ocazie „Piccolissima serenata“ în limba italiană; în studio mai apar: Coca Andronescu, Trio Grigoriu și Mircea Albulescu. În următoarea emisiune, în duet cu Marina Voica, lansează versiunea românească a piesei "Pe aripa vântului". În 1961 Margareta Pâslaru obține Premiul I la faza orășenească a celui de-al VI-lea concurs al artiștilor amatori din raionul Grivița Roșie.
Impresionat de timbrul aparte al Margaretei, tânărul George Grigoriu din „Trio Grigoriu“, compune special pentru ea, în 1959, „Chemarea mării“ (numit de public "Și-n apa mării"). În interpretarea originală a talentatei cântărețe, piesa devine mare șlagăr la Radio România. Ca urmare a succesului, în 1960 și Casa de Discuri Electrecord înregistrează cântecul pe primul disc al Margaretei, nr.3002, care bate recordul vânzărilor de muzică ușoară în anul următor. Discul de Aur primit în 1968 o catapultează la Cannes în 1969 unde i se decernează Trofeul M.I.D.E.M. și apare pe aceeași scenă cu Ginette Reno, James Last, Tunes Dizzeie, Muslim Magomaev, Patty Pravo, Jaffa Jarkoni, Juan Manuel Serrat, Amalia Rodriguez, Dalida, Mireille Mathieu, Udo Jurgens, Adriano Celentano.
A studiat: pian, balet, pictură, cursul de perfecționare de pe lângă Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă (Ministerul Culturii) clasa Camelia Dăscălescu.

LA MULŢI ANI!

Angela Similea

Ioana Angela Similea, cunoscută publicului sub numele Angela Similea (n. 9 iulie 1946, 1 Decembrie, Ilfov, România) este o cântăreață româncă de muzică ușoară, cu stil interpretativ propriu, de mare succes în anii '70 - '80 ai secolului al XX-lea. Născută pe 9 iulie 1946 în comună 1 Decembrie, Ilfov, România, Angela Similea a fost cel mai mare din cei trei copii ai cuplului Petre și Gherghina Similea, având doi frați mai mici.[2] Atracția față de muzică și-a manifestat-o încă din copilărie, când, deși foarte timidă, obișnuia să cânte atunci când călătorea cu tramvaiul, spre neplăcerea mamei sale, care încerca mereu să o facă să se oprească.[3] Că adolescentă, severitatea mamei, precum și faptul că nu o lăsa să iasă la ceai alături de prietenele ei i-a provocat un complex de inferioritate.  O mare influență în alegerea carierei de cântăreață a fost când a asistat pentru prima dată la un concert al Mariei Tănase. Totuși, din cauza refuzului categoric al mamei de a o lăsa să urmeze o carieră care nu-i oferea siguranță materială, spunându-i că trebuie să aibă o „meserie decentă”, a vrut să urmeze o facultate de medicină pentru a deveni medic pediatru.

În timpul liceului, profesorul de muzică Marin Teofil i-a descoperit talentul, îndrumând-o către compozitorul George Grigoriu, care conducea atunci ansamblul UTC. Acesta a stabilit că Angela Similea să ia lecții de canto cu Florica Orăscu, care a lucrat cu mulți alți interpreți din aceeași generație precum Aura Urziceanu, Dida Drăgan, Mihai Constantinescu și Olimpia Panciu. Deoarece Florica Orăscu a considerat că viitoarea artistă avea o voce „prea cristalină” i-a recomandat să se apuce de fumat pentru a căpăta gravitate. După o perioadă relativ scurtă, vocea Angelei Similea s-a maturizat, coborând și devenind mai profundă. Începe să cânte în 1965 în mișcarea de amatori, afirmându-se în cadrul Festivalului artiștilor amatori, obținând locul III cu piesa „Câmpia sub lună” de V. Veselovski, obținând apoi premiul I la concursul Primăvara bucureșteană.
Primul succes îl obține odată cu premiul II de la Festivalul Internațional „Cerbul de aur”, din 1970 când a obținut Cerbul de Argint. La televiziune debutează în cadrul emisiunii-concurs Emoții în premieră cu melodiile Așa ești tu și Guantanamera .

LA MULŢI ANI!

Mirabela Dauer

Mirabela Dauer, născută Mirabela Scorțaru, (n. 9 iulie 1947, București) este o cântăreață română de muzică ușoară. Mirabela Dauer este considerată de unii critici muzicali ca fiind cea mai bună voce feminină a muzicii pop românești din ultimii 30 de ani. Alături de Corina Chiriac și Angela Similea, Mirabela Dauer a fost una din cele mai frecvente și iubite prezențe pe scena muzicală și de divertisment TV din anii'70-'80.2 A lansat până în prezent 28 de albume.





În anul 1963 debutează alături de formația rock Roșu și Negru cu care interpreta în special melodii din repertoriul Ritei Pavone. Din 1967 urmează cursurile Școlii Populare de Artă la clasa profesoarei Florica Orăscu, corepetitori Marius Țeicu și Marius Popp. În 1970 se produce debutul la Televiziune în emisiunea "Tele-Top", unde a interpretat melodia "De când te-am întâlnit" compusă de Marius Țeicu. Mirabelă devine în scurt timp o prezență constantă a emisiunilor de televiziune. A interpretat melodiile compuse de: Marcel Dragomir, Marius Țeicu, Vasile Vasilache, Marian Nistor, Ionel Tudorache, Anton Șuteu, Temistocle Popăa Ion Cristinoiu, George Grigoriu, Vasile Șirli, Mircea Drăgan etc. Începând cu 2004 colaborează cu interpretul de muzică ușoara Rareș Borlea (Raoul).


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More