Se afișează postările cu eticheta Balvanyos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Balvanyos. Afișați toate postările

vineri, 26 iulie 2013

26 iulie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Aceia care vor să pară înţelepţi între proşti, vor părea la rândul lor, proşti între înţelepţi."        ( Marcus Fabius Quintilianus)

Preşedinţia României : CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Bogdan Oprea afirmă, "referitor la declaraţiile ministrului interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, făcute joi, 25 iulie, la Sibiu, potrivit căror Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) ar fi avizat trei contracte de privatizare", că "CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie".
"De la intrarea în vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi până în prezent, CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie, acest lucru neintrând în atribuţiile CSAT. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, îl invită pe ministrul interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, să nominalizeze cele trei contracte de privatizare care, potrivit domniei sale, au primit avizul CSAT", afirmă Oprea.

Victor Ponta: Conferinţa de presă la Sibiu - 25 iulie 2013.

Jumătate din primarii ţării au fost declaraţi incompatibili de ANI.

* "E în toată ţara situaţia. În primul rând vreau să văd care este decizia instanţelor, pentru că ştiu că au contestat în instanţă toţi aleşii locali. E o situaţie undeva la mijloc, în sensul în care nu e vorba de reprezentarea unor interese private, ci de interese publice. Vedem ce decid instanţele de judecată, discutăm şi cu cei de la Agenţia Naţională de Integritate şi Comisia Europeană şi în mod sigur trebuie să găsim o soluţie", a spus Victor Ponta joi la Sibiu.
Acesta a anunţat că "nu va fi o soluţie unilaterală a Guvernului" în ceea ce-i priveşte pe primarii declaraţi incompatibili de ANI. "Nu va fi o soluţie unilaterală a Guvernului, dar nici nu pot să spun că jumătate din primarii României o să fie declaraţi incompatibili. Şi ce facem? Facem alegeri în toată ţara? Nu cred că e o idee bună", a explicat premierul.
"Vreau să luăm decizia legislativă corectă. E important să nu avem un nou motiv de dispută cu Comisia Europeană, însă, repet, jumătate din primarii ţării şi din consilieri sunt în această situaţie. Nu cred că putem să zicem: asta e, ci trebuie să găsim o soluţie", a adăugat primul ministru.

 *Pentru proiectele europene s-ar putea face o excepţie, să se facă mai multe angajări .
"Primăria are bani în buget, are nevoie să angajeze oameni pentru accesarea de fonduri europene, unde de fapt ne zgârcim, economisim salariile a trei oameni şi pierdem toţi banii pentru proiecte. E un lucru cu care sunt de acord, o să-l discut cu ministrul Bugetului şi cu ministrul de Finanţe şi cred că putem găsi soluţia în care pentru aceste proiecte angajăm cinci oameni, dar câştigăm şi atragem bani de zece ori mai mult. Ar trebui să avem o excepţie de la regulă generală", a spus Victor Ponta.
Acesta precizat că deja au fost exceptate de la desfiinţarea funcţiilor vacante autorităţile de management şi organismele intermediare. "De altfel, între instituţiile exceptate de la desfiinţarea funcţiilor vacante şi chiar unde se fac angajări sunt toate autorităţile de management şi organismele intermediare, pentru că acum am deblocat programele operaţionale şi avem nevoie să băgăm proiecte în aceste programe, că altfel le-am deblocat şi la un moment dat nu o să mai avem proiecte", a arătat premierul.

*S-ar putea ca unii din Garda Financiară să rămână pe afară, după testele de integritate.
Întrebat de un jurnalist dacă vor fi disponibilizări după ce vor fi înfiinţate Direcţia Regională a Finanţelor Publice la Braşov şi Direcţia Regională Antifraudă la Sibiu, Victor Ponta a spus că există posturi suficiente, dar că unii angajaţi de la Gardă Financiară ar putea "să rămână pe afară".
"Numărul de posturi este acelaşi, însă nu toată lumea va fi angajată. Adică, cei din Garda Financiară au locuri unde să se angajeze, dar trebuie să dea nişte concursuri. Şi, ca să fiu sincer, nişte teste de integritate. S-ar putea ca unii să mai rămână pe afară şi nu e neapărat rău", a afirmat Victor Ponta.

*Dacă CSAT nu va aviza privatizarea CFR, atunci punem manager privat şi restructurăm compania.
Întrebat de un jurnalist ce va face dacă CSAT nu va aviza privatizarea, Victor Ponta a declarat: "Nu facem privatizarea. Planul B, manager privat, restructurarea companiei şi încercarea de a o aduce acolo unde era în 2008, adică pe profit, înainte să fie fraudată de PDL".
"Noi oricum avem în septembrie CSAT-ul ordinar, ca să spunem aşa. Nu va fi târziu, până pe 23 septembrie. Nu e târziu, pentru că noi avem totul pregătit, mai trebuie doar avizul, semnăm şi să dea omul banii, dacă-i are. A zis domnul preşedinte că nu-i are, iar eu la bani nu mă pricep cum se pricepe domnul preşedinte. Dânsul ştie ce aveţi dumneavoastră prin conturi, pe acasă, eu nu ştiu deşi am în subordine ANAF-ul. Dânsul, probabil, că are alte instituţii mai pricepute la conturi", a spus Victor Ponta.

*Premierul Victor Ponta a anunţat  că îşi doreşte ca în sistemul bugetar salariul minim să fie de 1.000 de lei şi cel maxim de 7.000 de lei, iar aceste schimbări vor fi posibile din 2014, odată cu noul buget.

Titus Corlăţean: Conferinţa de presă 25 iulie 2013.

* Diplomaţia de la Bucureşti mai are de lucru pentru realizarea unor vizite bilaterale cu Federaţia Rusă la nivel de preşedinte sau de prim-ministru, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

* Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, că România îşi menţine poziţia privind retragerea de către Rusia a trupelor şi armamentului din Transnistria, conform angajamentelor asumate în 1999 la Istanbul.

* "O relaţie bilaterală între două ţări, inclusiv un stat membru al NATO şi al Uniunii Europene şi în cazul celălalt, Federaţia Rusă, se susţine printr-o agendă politică de contacte la nivel corespunzător. Este o poziţie de principiu pentru care trebuie să lucrăm în perspectivă, pentru că dialogul politic este bine să se poarte la nivelul miniştrilor de Externe, al altor miniştri, altor instituţii, dar este bine să fie purtat şi la nivel politic înalt: preşedinte şi prim-ministru. Sunt agende pentru care trebuie în mod firesc să lucrezi, (...) mai avem încă de lucru", a spus Titus Corlăţean.

* România, care deţine preşedinţia Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), va invita Kosovo la reuniunile acestei structuri regionale, chiar dacă nu i-a recunoscut independenţa, dar în format informal, de tip Gymnich, fără plăcuţa cu numele statului şi fără drapel, a precizat joi ministrul român de Externe, Titus Corlăţean.

* "Pot să vă spun că în perioada următoare ne-am propus să materializăm într-un mod cât mai eficient, din punct de vedere politic, agenda de contacte politice la nivel, atât la Washington, cât şi la Bucureşti, care să contribuie la aprofundarea şi extinderea parteneriatului strategic bilateral. Detalii vor fi oferite la momentul respectiv", a spus Corlăţean.

* El a subliniat că România ţine să fie acceptată în programul Visa Waver şi cooperează cu Ambasada SUA la Bucureşti în acest sens.
"Pentru noi, în egală măsură, rămâne un subiect extrem de important tema vizelor şi aici am acţionat constant inclusiv prin structura de lucru specializată pe care am organizat-o la nivelul MAE şi al Ambasadei SUA, acel grup de lucru care, între altele, a desfăşurat şi o serie de campanii publice de informare a cetăţenilor români cu privire la modul în care trebuie să completeze cererile pentru a scădea numărul de cereri respinse pentru vize - este un criteriu extrem de important", a afirmat Titus Corlăţean.

* Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat  că aducerea lui Omar Hayssam în România denotă că statul a avut capacitatea şi instituţii puternice să realizeze un obiectiv extrem de important, dar a refuzat să menţioneze care a fost rolul MAE în această operaţiune.

* Actualul sediu al Ministerului Afacerilor Externe nu mai corespunde de mult standardelor decente, fiind necesară construirea unei noi clădiri pentru această instituţie, a declarat şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean.

Sulfina Barbu : Guvernul să prezinte public criteriile care stau la baza disponibilizărilor din structurile administrative.

"Pentru că economia nu merge, nu se strâng bani la buget pentru plata salariilor, pentru plata pensiilor şi în această situaţie Guvernul are o singură soluţie: concedierile din sistemul bugetar. Vreau să precizez că, după primele şase luni, veniturile la bugetul de stat sunt mai mici cu şase miliarde de lei. Deci acesta este golul de venituri pe care-l înregistrează bugetul de stat, după primele şase luni în anul 2013. PDL cere Guvernului Ponta să prezinte public criteriile care stau la baza disponibilizărilor din structurile administrative şi mai cere Guvernului Ponta să respecte legea în ceea ce priveşte dialogul social", a declarat joi vicepreşedintele democrat-liberal Sulfina Barbu, într-o conferinţă de presă.
PDL solicită, totodată, Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici să prezinte public avizele pe care le-a dat pentru reducerile de personal, a adăugat ea.
"Şi Avocatului Poporului îi cerem să atace Ordonanţa 77/2013 care este o ordonanţă ilegală. Această ordonanţă încalcă drepturile funcţionarilor publici", a completat Sulfina Barbu.

Întrebat despre faptul că PDL vrea să atace la Curtea Constituţională OUG nr. 77/ 2013 privind concedierea unor funcţionari publici,Victor Ponta a declarat :

"Care PDL? Că nu ştiam cine mai e pe la PDL. Nu ştiam cine nu a plecat încă. Eu acum nu doar că nu înţeleg ce e neconstituţional să desfiinţezi funcţii vacanţe, poate ne spune PDL-ul, dar mi se pare o mare prostie să te opui la orice. Au idei mai bune? Ştiu ei? Sau vor să ţină mai mulţi oameni în ministere. Eu am spus-o şi o repet: PDL-ul este în epoca «Vasile, fă-te că munceşti!». Dacă întrebi care e logică... Eu o singură dată i-am luat în serios când au spus că vor o sesiune extraordinară a Parlamentului să facem o discuţie despre MCV şi l-am întrebat pe domnul Zgonea, preşedintele Camerei, când e sesiunea ca să mă pregătesc şi mi-a spus că nu au depus nicio cerere, au spus şi ei la televizor. Nu altfel. Ei sunt în vacanţă. Deci, daţi-mi voie să nu mai iau în serios decât oamenii serioşi. Pe bietul Vasile, ce să fac cu el?".

Dan Şova : Întâlnire cu o delegaţie sud-coreeană şi cu una americană.

Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a avut, joi, o întâlnire cu o delegaţie sud-coreeană şi cu una americană, potrivit unui comunicat de presă

"Oaspeţii din Coreea de Sud şi-au exprimat interesul pentru dezvoltarea unor proiecte de investiţii în ţara noastră şi au primit informaţii detaliate despre marile proiecte de interes naţional din partea ministrului delegat, Dan Şova. Astfel, demnitarul român a făcut o prezentare detaliată a proiectelor aflate în portofoliul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, punând accent pe cele referitoare la canalul Siret - Bărăgan, autostrada Transilvania şi la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă", se arată în document.
În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Aecom, furnizor global de servicii de asistenţă tehnică, profesională şi de management în domenii precum infrastructură, transport, energie, construcţii, cele două părţi au discutat despre posibilităţile de colaborare în ceea ce priveşte finanţarea şi furnizarea de servicii tehnice asupra proiectelor de infrastructură care sunt incluse în programul operaţional 2014 - 2020."Pe fondul dorinţei autorităţilor române de a îmbunătăţi absorbţia fondurilor europene în vederea realizării de proiecte în domeniul infrastructurii rutiere, precum şi dezvoltării acestora, reprezentanţii companiei Aecom şi-au exprimat disponibilitatea de a sprijini aceste demersuri, din perspectiva experienţei acestora în domeniu', precizează documentul citat.

Oltchim :  Îşi reduce activitatea până în septembrie şi trimite în şomaj 715 angajaţi.

Activitatea Oltchim va fi redusă temporar, începând de luni 29 iulie, timp de două luni, 'din motive economice şi tehnologice', iar 715 angajaţi ai societăţii vor fi trimişi în şomaj cu indemnizaţie compensatorie de 80% din salariul de bază, a anunţat, astăzi, într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), administratorul special al societăţii. Potrivit anunţului, reducerea temporară a activităţii societăţii în perioada 29 iulie - 8 septembrie 2013 este cauzată de lipsa de materii prime, de capitalul de lucru şi de funcţionarea la capacitate redusă a unor instalaţii.
De asemenea, în această perioadă vor fi suspendate contractele individuale de muncă pentru aproximativ 715 angajaţi din cadrul Oltchim, activul din Râmnicu Vâlcea. În compensaţie, aceştia vor beneficia de o indemnizaţie de 80% din salariul de bază avut la data de 28 iulie 2013.
Conform comunicatului citat, în intervalul menţionat, va fi redus programul de lucru de la cinci la patru zile pe săptămână pentru angajaţii aparţinând Direcţiei Petrochimice a Oltchim.

Direcţia de Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului pentru Energie : Privatizarea Complexului Energetic Hunedoara se va face cu un investitor strategic.

"Suntem într-o procedură de definitivare a unei strategii şi a unui program de restructurare, care vor trebui implementate din această toamnă şi pe parcursul primei treimi a anului următor. Privatizarea se va face cu investitor strategic. Definim profilul posibilului investitor strategic ca să nu mai păţim ce au păţit cei de la Transporturi, în urma procedurii competitive câştigă unul şi pe urmă constatăm că nu are profil de investitor strategic dar, ce să vezi, profilul investitorului strategic nu a fost definit anterior', a spus Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului pentru Energie.

Ministerul Economiei : România va deschide opt birouri de promovare comercială şi economică.

România va deschide opt birouri de promovare comercială şi economică, în Rusia (Sankt Petersburg), Irak, Qatar (Doha), Vietnam (Hanoi), Indonezia (Jakarta), Senegal (Dakar), Kenya (Nairobi) şi Hong Kong, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
El a precizat că vor fi închise temporar birourile de promovare economică din Dublin, Copenhaga, Lisabona, Tripoli şi Damasc, iar unul dintre cei trei consilieri economici ai României de la Beijing va fi trimis în Hong Kong.

Ministerul Finanţelor Publice : Deficitul bugetar pe primul semestru a fost de 1,06% din PIB.

Execuţia bugetului general consolidat primul semestru al anului s-a încheiat cu un deficit de 6,63 miliarde lei, respectiv 1,06 % din PIB, conform datelor operative ale Ministerului Finanţelor Publice /MFP/, faţă de 6,79 miliarde lei, respectiv 1,16% din PIB, la aceeaşi dată a anului precedent. Potrivit MFP, aceste date confirmă continuarea procesului de consolidare fiscală şi încadrarea în parametrii stabiliţi cu partenerii externi. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de aproximativ 97,5 miliarde lei, reprezentând 15,6 % din PIB, au fost cu 4,8% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Încasările din impozitul pe venit şi contribuţiile de asigurări sociale au crescut cu 9,3% şi respectiv 4,3%, datorită creşterii veniturilor salariale, ca urmare a reântregirii salariilor personalului bugetar şi a majorării salariului minim de la 1 februarie 2013. Faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent veniturile din TVA au crescut cu 2,3%, în condiţiile în care încasările din TVA au crescut cu 4,8%, în timp ce rambursările de taxă au fost cu 14,8% mai mari. Accizele au crescut (+4,2%) ca urmare a majorării accizei la motorină începând cu ianuarie 2013 şi a cursului de schimb luat în calcul la plata accizelor.

ANOFM :  11.300 locuri de muncă vacante la nivel naţional.

Numărul locurilor de muncă disponibile pentru şomeri s-a majorat, la nivel naţional, cu 559 faţă de săptămâna trecută, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), oferind 11.398 posturi vacante pentru perioada 18-24 iulie.
Cele mai multe locuri de muncă sunt în judeţele Cluj - 1.890, Iaşi - 593, Timiş - 612. La polul opus se află judeţele Ialomiţa - 58, Bacău - 56, Sălaj - 48, Mehedinţi - 30, Caraş-Severin - 29, Suceava - 21 locuri de muncă vacante. În Bucureşti sunt disponibile 743 de posturi.

Brazilia: Papa Francisc a lansat un mesaj împotriva corupţiei şi în favoarea integrării sociale.

Aflat joi în vizită într-o favelă din Rio, Papa Francisc i-a încurajat pe tinerii brazilieni să nu cedeze 'corupţiei', apreciind că 'pacificarea' favelelor nu va fi una de durată fără integrare şi justiţie socială, relatează AFP.
"Voi, dragi tineri, sunteţi deseori dezamăgiţi de faptele de corupţie ale unor oameni care, în loc să caute binele comun, îşi urmăresc propriul interes", a spus papa, cu aluzie la fronda socială a tinerilor brazilieni împotriva corupţiei şi lipsei serviciilor publice de bază.
"Să nu vă descurajaţi. Realitatea se poate schimba. Omul se poate schimba", a afirmat suveranul pontif. După care a transmis propria recomandare pentru tinerii care au 'o sensibilitate specială împotriva nedreptăţilor': "Căutaţi, voi primii, să faceţi binele, să nu vă obişnuiţi cu răul, ci să-l învingeţi".

Vladimir Putin: Rusia a devenit o mare putere datorită religiei creştine.

"Adoptarea credinţei creştine a marcat o turnură decisivă în istoria ţării noastre, care a devenit parte integrantă a civilizaţiei creştine şi o mare putere mondială. Credinţa creştină este cea care a dat un impuls dezvoltării culturii şi învăţământului în Rusia. Ea a eliberat forţe creatoare colosale, a încurajat poporul rus şi l-a susţinut în perioade dificile. Biserica Ortodoxă Rusă a fost întotdeauna cu poporul său", subliniază preşedintele rus în mesajul său făcut public de serviciul de presă al Kremlinului şi preluat de RIA Novosti.
Liderul de la Kremlin a evidenţiat totodată rolul Patriarhiei Moscovei în întărirea cooperării internaţionale şi dezvoltarea dialogului cu Bisericile ortodoxe din alte ţări.

Băile Tuşnad : Mulţi lideri ai UDMR refuză să participe în acest an la programele universităţii de vară. 

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că atât el, cât şi alţi lideri UDMR şi primari refuză să participe în acest an la programele oficiale ale universităţii de vară "Tusvanyos" de la Băile Tuşnad, în semn de solidaritate cu preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamaş Sandor.
 "Discutăm despre dialog maghiaro-maghiar şi româno-maghiar la Tusvanyos, în condiţiile în care, practic, liderul unuia dintre partidele maghiare (preşedintele PPMT, Toro T. Tibor - n.r.) pune veto pe participarea politicianului maghiar cu cea mai înaltă funcţie în administraţia publică locală în acest moment (preşedintele CJ Covasna, Tamaş Sandor - n.r.)", a spus Antal.
Liderul UDMR Sfântu Gheorghe a adăugat că, în aceste condiţii, lideri şi primari ai Uniunii au refuzat să participe, spre deosebire de alţi ani, la programele oficiale al şcolii de vară, în semn de solidaritate cu Tamaş Sandor, care nu ar fi fost invitat la acestea de preşedintele PPMT, Toro T. Tibor.
"Ceea ce s-a întâmplat nu este altceva decât o solidarizare a liderilor şi a primarilor UDMR cu persoana care a fost ştearsă de pe lista de invitaţi, dorindu-se a fi un semnal că nu se poate face aşa ceva. Dacă dorim un dialog real nu putem pune veto de participare pentru cineva care are o funcţie importantă. Practic, noi vorbim despre cât de importantă este autonomia locală, întotdeauna spunem că autorităţile noastre locale sunt cele mai importante în proiectele noastre, iar în aceste condiţii nu îţi poţi permite să nu îl inviţi la Tusvanyos pe acel om politic maghiar care ocupă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean", a spus Antal.

Semjen Zsolt: Ungaria, cu toată greutatea sa, se află lângă ungurii din Ardeal.

Vicepremierul ungar, Semjen Zsolt, a reafirmat, joi, sprijinul acordat de Guvernul de la Budapesta comunităţii maghiare din Transilvania pentru obţinerea autonomiei, spunând, la Universitatea de Vară "Balvanyos" de la Băile Tuşnad, că Ungaria va fi alături de aceasta "cu toată greutatea sa".
"Drepturile minorităţilor sunt drepturi ale omului. În ceea ce priveşte autonomia, maghiarii nu vor face niciodată altceva decât s-a întâmplat deja în Uniunea Europeană (UE - n.r.). Şi atunci, punem întrebarea: dacă pentru alţii se poate, dacă altora li se permite, atunci de ce nouă nu ni se permite? Dacă am putea accepta faptul că în UE există ceva ce este permis pentru alţii şi pentru maghiarime, pentru Secuime nu, atunci am declara că ne considerăm cetăţeni ai UE de rangul doi. Deci, autonomia nu este un extremism, nu este un gest extrem, pe care îl vrem, autonomia nu a fost debitată de maghiari, ci este ceva acceptat pentru alţii", a spus vicepremierul Ungariei.

FMI : Guvernul interimar de la Cairo trebuie să fie recunoscut de comunitatea internaţională.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a declarat joi că nu se va angaja în discuţii cu privire la un posibil împrumut de 4,8 miliarde dolari către Egipt până când guvernul interimar de la Cairo nu va fi recunoscut de comunitatea internaţională, informează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al FMI, William Murray, a reiterat faptul că FMI nu s-a aflat în contact cu actualul guvern de la Cairo, ci doar cu birocraţi la nivel tehnic.
'Este o situaţie care ţine de comunitatea internaţională /.../, instituţiile, naţiunile sale să convină să recunoască un anumit guvern', a declarat William Murray pentru reporteri. 'Şi până când acest lucru nu se va întâmpla, până când membrii noştri nu vor lua o decizie privind guvernul egiptean, vom menţine contactul doar la nivel tehnic', a mai spus el

ŞTIRI METEO

SÂMBĂTĂ  27 IULIE  2013

Vremea va fi predominant frumoasă, dar şi călduroasă îndeosebi în jumătatea vestică a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 de grade în nordul Moldovei şi în jur de 36 de grade în vestul şi sudul Olteniei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, pe arii restrânse în estul şi în sud-estul ţării şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, ziua în Moldova, Dobrogea şi în zona montană înaltã. Temperaturile minime se vor situa între 13 şi 22 de grade, mai scăzute în depresiunile intramontane spre 8...10 grade. Presiunea atmosferică va creşte uşor.

PERSONALITĂŢI

Samuel von Brukenthal

Samuel von Brukenthal (n. 1721, Nocrich - d. 1803, Sibiu), a fost un jurist sas, guvernator al Transilvaniei, colecționar de artă și fondator al muzeului din Sibiu care îi poartă numele. Bunicul și tatăl său au fost judecători în Nocrich. Numele inițial al familiei a fost Brekner. Pentru loialitate, tatăl său, Michael Brekner, a fost înnobilat în 1724, primind numele cu particulă nobiliară von Brukenthal. Mama sa, Susanna, provenea din familia aristocrată a lui Conrad von Heydendorff. După absolvirea gimnaziului, începând din 9 februarie 1741 a fost circa doi ani funcționar la Cancelaria din Sibiu. Apoi a studiat dreptul, filosofia, științele politice și administrative la universitățile din Halle și Jenă, fără a obține însă un titlu academic. În acea epocă, diploma de absolvire nu era obligatorie. Era suficient un certificat de bună purtare pe durata studiilor. În timpul studenției a reușit să pătrundă în cercurile înalte de la Curtea din Berlin și a fost inițiat în francmasonerie în Loja Zu den Drei Adler din Viena, apoi a devenit membru al Lojei Masonice din Magdeburg. A obținut la Viena funcția de cancelar provincial. Aici a început să-și creeze diverse colecții și o bibliotecă valoroasă. Încă din 1773 colecțiile sale au fost menționate într-un almanah ca numărându-se printre cele mai valoroase colecții particulare aflate la Viena în acel moment. O parte a colecțiilor și-a constituit-o prin achiziții din Viena, fie personal, fie prin intermediul pictorului Johann Martin Stock. Unele picturi provin din colecții mai vechi, precum cea a arhiducelui Leopold Wilhelm, altele sunt achiziționate de pe piața de artă sau direct de la artiștii epocii (Martin Meytens și Franz Neuhauser jun.). O altă parte a colecțiilor a provenit din Transilvania. În vara anului 1745, Brukenthal s-a întors la Sibiu și a avut ocazia ca, în baza a doi ani de studii specializate, să fie admis la Cancelaria administrației locale.
În anul 1762 împărăteasa Maria Tereza a Austriei l-a înălțat în rangul de baron. În 1765 a fost numit șef al Cancelariei Curții, în anul 1772 șef al Cancelariei Provinciei, iar în anul 1777 a fost numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul 1787. A fost singurul sas transilvănean care a ajuns la o funcție atât de înaltă. În 1779 a construit la Sibiu palatul, care astăzi îi poartă numele, în stilul barocului târziu, după model vienez. Spațiul fastuos al acestei reședințe, ce adăpostea seratele muzicale și literare patronate de Baronul Samuel von Brukenthal, galeriile de artă, cabinetul de stampe şi biblioteca, a reprezentat un nucleu spiritual de excepție pentru Transilvania. Colecțiile de artă europeană ale baronului Samuel Brukenthal au fost deschise publicului încă din 1790, cu trei ani înaintea inaugurării Muzeului Louvre, din Paris.
Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminiști ai veacului. Palatul a devenit în 1817 muzeu public, cunoscut că Muzeul Brukenthal, una dintre primele instituții de acest gen din Europa.
Pentru ca această colecție să nu fie dezmembrată după moartea sa, Samuel von Brukenthal a prevăzut în testament ca numai urmașii de parte bărbătească să poată moșteni colecția. În cazul stingerii descendenței pe linie bărbătească, colecțiile urmau să fie gestionate de o fundație și să intre în proprietatea Gimnaziului Evanghelic din Sibiu. În anul 1867, baronul Joseph von Brukenthal, unul din moștenitori, a lăsat prin testament ca și palatul (care era deja din 1817 un muzeu deschis publicului) să fie atribuit acestei fundații. În anul 1872 a murit ultimul moștenitor pe linie bărbătească, baronul Hermann von Brukenthal, și în felul acesta s-a stins familia Brukenthal.

Aldous Leonard Huxley

Aldous Leonard Huxley (n. 26 iulie 1894; d. 22 noiembrie 1963) a fost un scriitor britanic care a emigrat în Statele Unite. A fost un membru al faimoasei familii Huxley care a dat un mare număr de minți științifice briliante. Este cunoscut pentru romanele, pentru eseurile, povestirile, literatura de călătorie, scenariile sale de film. Dacă la începutul vieții a fost un umanist, a devenit la finalul ei interesat de subiecte spiritualiste, cum ar fi parapsihologia și filozofia mistică. Huxley s-a născut în Godalming, Surrey, Anglia. Era fiul scriitorului Leonard Huxley din prima căsătorie cu Julia Arnold și nepotul celui mai fervent apărător al lui Charles Darwin, Thomas Huxley. Fratele său, Julian Huxley, a fost un biolog faimos pentru ideile din categoria teoriei evoluționiste. Imediat ce și-a încheiat studiile la Balliol, Huxley a devenit dator vândut tatălui său și a fost nevoit să lucreze ca să-și plătească datoria acumulată. A avut o slujbă de scurtă durată în 1918 la Ministerul Aerului, unde se ocupa de proviziile armatei, dar cariera de funcționar nu l-a atras, așa că s-a orientat spre o carieră literară.
Huxley a terminat primul său roman la vârsta de 17 ani, dar cariera de scriitor profesionist și-a început-o abia pe la 20 de ani. A scris câteva capodopere ale literaturii engleze, utopia Brave New World (Minunata lume nouă) și un roman eseu despre pacifism, Eyeless în Gaza (Orb în Gaza). Huxley a fost puternic influențat de F. Matthias Alexander, pe care l-a inclus ca personaj în romanul Orb în Gaza. Având probleme de sănătate, a început ședințe de meditație și a devenit vegetarian. Poate și din acest motiv operele lui au fost puternic influențate de misticism și a început să experimenteze un drog halucinogen, mescalina, care i-a fost prezentat pentru prima oară de psihiatrul Humphry Osmond în 1953. Experiențele sale după ingerarea acestui drog psihedelic sunt descrise în eseul The Doors of Perception (Ușile percepției) și în romanul Heaven and Hell (Răi și Iad). Titlul eseului a inspirat de asemenea numele formației de rock The Doors. Scrierile lui Huxley au fost foarte populare în perioada hippie. Romanele satirice, distopice sau utopice ale lui Huxley nu își ratează niciodată scopul de a pune cititorul pe gânduri. Același lucru se poate spune și despre colecțiile sale de eseuri.
Pe patul de moarte, fără să mai poată vorbi, i-a cerut în scris soției sale Laura, 100 µg de "LSD, într-o injecţie intramusculară". Ea a acceptat această "eutanasie" și Aldous Huxley a murit ușor a doua zi, pe data de 22 noiembrie 1963. Moartea sa a fost eclipsată de asasinarea Președintelui John Fitzgerald Kennedy și de moartea autorului britanic C. S. Lewis.

Stanley Kubrick

Stanley Kubrick (n. 26 iulie 1928 -- d. 7 martie 1999) a fost un regizor, scenarist și producător de film american, câștigător al Premiului Oscar, care în ultimii 40 de ani ai carierei sale a locuit în Anglia. Kubrick a fost renumit prin grija cu care își alegea subiectele, metoda lentă de a lucra, varietatea de genuri pe care le-a abordat și perfecționismul său. Este de asemenea recunoscut ca unul dintre cei mai inovativi și influenți regizori de film din istoria cinematografică. A regizat o serie de filme foarte apreciate, adesea controversate, filme care au fost percepute ca o reflexie a naturii sale obsesive și perfecționiste. Filmele sale sunt caracterizate de prezența elementelor de suprarealism, expresionism, dar și a unui pesimism ironic, fiind totodată și unele dintre cele mai originale, provocative și vizionare făcute vreodată. Șapte dintre cele șaisprezece filme ale sale realizate ca regizor sunt prezente în lista IMDb Top 250.
"Spartacus" a câștigat 4 Premii Oscar iar filmul "Lolita" a fost primul film controversat al lui Kubrick, fiind inspirat după cartea romancierului ruso-american Vladimir Nabokov, care, spunea povestea unei aventuri între un adult pe nume Humbert Humbert (James Mason) și fiica vitregă a cestuia în vârstă de doisprezece ani . Romanul era deja celebru pentru obscenitatea sa . Kubrick l-a rugat pe Nabokov să-și adapteze chiar el romanul pentru ecran iar Nabokov a realizat un scenariu de 400 de pagini, redus ulterior la 200. Varianta finală a scenariului a fost realizată chiar de către Kubrick, Nabokov estimând că doar 20% din scenariul scris de el a fost folosit pentru film. Scenariul original scris de Nabokov a fost publicat mai târziu sub numele de" Lolita: A Screenplay."
Filmul "Dr. Strangelove" a fost prezentat publicului larg în 1964, la doar 2 ani după ce conflictul din Cuba aduce Statele Unite şi Uniunea Sovietică în pragul unui război nuclear. Bazat pe romanul lui Peter George, filmul este cea mai neagră comedie din istorie, dar este în acelaşi timp şi un thriller dedicat Războiului Rece.
Pe vremea apogeului explorărilor extraterestre, Kubrik găseşte o poveste dedicată întâlnirii dintre un om şi o altă formă de inteligenţă: astfel apare în 1968, filmul 2001: Odiseea Spaţială. Pentru regizor, filmul a însemnat o 'experienta vizuala', iar pentru public, Odiseea a fost un adevărat triumf în cinematografie, căci efectele prezentate aici nu puteau fi egalate la acel moment.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 26 IULIE ...............

Evenimente

    1741: A fost descoperită Peninsula Alaska de către exploratori ruși; în 1867 a fost cumpărată de SUA. În prezent, Alaska este stat al SUA.
    1887: L. L. Zamenhof editează prima carte despre limba planificată Esperanto, în limba rusă.
    1908: Procurorul general al Statelor Unite a înființat o organizație ce a stat la baza FBI-ului din ziua de astăzi.
    1956: Egipt: naționalizarea Canalului Suez.
    1958: Programul Explorer: se lansează Explorer 4.
    1976: Primul card VISA a fost utilizat pentru prima oară, la Thompson Travel, în Burlington, Vermont, SUA, fiind emis de Howard Bank. Suma tranzacționată a fost de 178 USD, fiind folosită pentru cumpărarea unor bilete de avion

S -a născut în............

    1721: Samuel Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, colecționar de artă (d. 1803)
    1856: George Bernard Shaw, dramaturg și eseist englez, laureat al Premiului Nobel (d. 1950)
    1872: Scarlat Demetrescu, profesor de științe naturale, geografie, scriitor și unul din cei mai mari spiritualiști români (d. 1945)
    1885: André Maurois, scriitor francez (d. 1967)
    1888: Samuel Agnon, scriitor evreu (d. 1970)
    1894: Aldous Huxley, scriitor englez (d. 1963)
    1928: Constantin Corduneanu, matematician român, stabilit în SUA din anul 1978
    1928: Stanley Kubrick, regizor american (d. 1999)
    1928: Francesco Cossiga, politician italian, al 8-lea președinte al Italiei (d. 2010)
    1931: Eugenia Dumitrașcu, artist plastic român (d. 2003)
    1939: Cezar Baltag, poet român (d. 1997)
    1940: Monica Ghiuță, actriță româncă de teatru și film
    1943: Mick Jagger, vocalist, chitarist, compozitor și actor britanic (The Rolling Stones)

Decese 

    1380: Împăratul Kōmyō al Japoniei (n. 1322)
    1471: Papa Paul al II-lea (n. 1417)
    1693: Ulrica Eleonora a Danemarcei, soția regelui Frederic al III-lea al Danemarcei (n. 1656)
    1801: Arhiducele Maximilian Franz al Austriei (n. 1756)
    1867: Otto al Greciei (n. 1815)
    1925: Gottlob Frege, matematician și logician german (n. 1848)
    1952: Eva Perón, actriță argentiniană, prima doamnă a Argentinei (n. 1919)
    1967: Alexandru Cișman, fizician român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1897)
    1975: Ion Cantacuzino, scriitor, producător, scenarist, critic și istoric român de film, fiul actriței Maria Filotti (n. 1908)
    1995: Constantin Anastasatu, medic român, membru al Academiei Române (n. 1917)


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More