Se afișează postările cu eticheta Cehia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cehia. Afișați toate postările

duminică, 29 septembrie 2013

29 septembrie 2013 by Viorica Crainic


Bine v- am regăsit!

"Fiecare om este odrasla faptelor sale." ( Miguel de Cervantes)

Comisia de la Veneţia aşteaptă până la finalul lunii proiectul de revizuire a Constituţiei.

Agenţia Mediafax a solicitat Comisiei de la Veneţia să precizeze în ce măsură va putea pune la dispoziţia autorităţilor de la Bucureşti un punct de vedere asupra proiectului de revizuire a Constituţiei în luna octombrie, cum anunţaseră liderii USL.

"În urma vizitei reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia la Bucureşti, în iulie, s-a stabilit ca autorităţile române să prezinte o nouă variantă de revizuire a Constituţiei înainte de sfârşitul lunii septembrie. Comisia de la Veneţia, ţin să subliniez, a dorit să studieze varianta existentă în luna iulie, dar Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei a cerut mai mult timp pentru modificări. Suntem încă în aşteptarea acestui proiect", a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei de la Veneţia, Tatiana Mychelova.
De la momentul adoptării în Comisia de revizuire a Constituţiei a proiectului de modificare a legii fundamentale, activitatea acestui for a fost suspendat

Daniel Buda  : Proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană e neconstituţional.

Proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană încalcă Constituţia şi nu poate fi adoptat în Parlament, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda. El consideră că românii trebuie să fie responsabili în privinţa viitorului copiilor lor, cărora trebuie să le lase un mediu curat. "Nu avem nicio garanţie că exploatarea cu cianuri de la Roşia Montană va respecta standardele de mediu. Dacă Gold Corporation face exploatarea şi apoi intră în faliment, cine garantează că vor fi îndeplinite procedurile de protecţie a mediului la Roşia Montană? Lucrurile sunt mult mai complicate decât par. Românii nu vor să se exploateze cu cianuri în ţara lor. Există şi alte variante de exploatare, care însă reduc profitul Gold Corporation. Noi nu suntem preocupaţi de profitul companiei, ci de conservarea mediului. Orice guvernare responsabilă trebuie să aibă în vedere conservarea mediului", a arătat Daniel Buda.

"Ponta ştia că proiectul de lege încalcă Constituţia şi l-a trimis în Parlament ca să nu îşi asume el responsabilitatea pentru respingerea acestuia", a mai afirmat Buda.

Vasile Blaga: Dacă PDL îmi va cere să ocup iar o funcţie publică, altcineva va trebui să conducă partidul.

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că nu va intra în competiţia internă pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale.

"Aşa cum am susţinut la Convenţia Naţională sunt consecvent: locul preşedintelui partidului este la Modrogani, nici la Palatul Victoria, nici la Palatul Cotroceni. De aceea, nu voi intra în această competiţie internă pentru desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale", a spus Blaga.
Acesta a precizat că, dacă va fi solicitat de către colegii de partid, "la un moment dat", să ocupe o funcţie publică, va renunţa la funcţia de lider al partidului.

Cătălin Ivan : Dragnea are mare dreptate când se revoltă privind proiectul PNL.


Purtătorul de cuvânt al PSD Cătălin Ivan spune că Liviu Dragnea are mare dreptate să se revolte în cazul proiectului PNL privind localele şi că PSD este alături de el, afirmând că atât timp cât social-democraţii îşi ţin promisiunile şi sunt parteneri loiali, se aşteaptă ca şi liberalii să fie la fel.
"Noi suntem alături de Liviu Dragnea nu numai pentru că este preşedintele executiv al partidului, ci pentru că are foarte mare dreptate când se revoltă pentru că există comisii de lucru în USL din care fac parte şi colegi liberali, şi social-democraţi, unde vin specialişti şi se lucrează pe anumite ateliere. Să munceşti atâtea luni de zile şi să te trezeşti că în Parlament apare un proiect alternativă al colegilor care sunt şi în comisia din care faci parte este frustrant. Bineînţeles că aşa nu poate să funcţioneze", a spus Ivan.
El a arătat că în acest caz sunt două ipoteze de lucru: una care presupune că liberalii care au depus proiectul au avut avizul conducerii PNL, fiind un proiect asumat de PNL, ceea ce înseamnă că există o problemă în USL şi trebuie discutată în USL, iar a doua ipoteză este că iniţiatorii nu au avut avizul conducerii PNL şi atunci există doar o problemă în interiorul PNL şi trebuie să fie rezolvată în interiorul partidului
Parlamentarii PNL - 63 de senatori şi deputaţi - propun, într-o iniţiativă de modificare a legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, revenirea la sistemul de vot în două tururi pentru primari şi la alegerea şefului Consiliului Judeţean în mod indirect, de către consilieri.

Victor Ponta: Va fi o rectificare de buget în octombrie, de tipul "luăm bani de la unii şi dăm la alţii".

Premierul Victor Ponta a menţionat că va fi o rectificare luna viitoare, dar unii vor pierde, ca să câştige alţii.

"O să avem rectificare în octombrie, dar rectificare înseamnă că luăm bani de la unii şi dăm la alţii. Nu înseamnă că avem, că sunt nişte bani cu care nu avem ce face, ci înseamnă că îi luăm de unde nu sunt absolut necesari şi îi ducem unde arde. Săptămâna trecută, 25 de milioane de lei am dat în judeţul Galaţi pentru inundaţii şi cred că am făcut bine. Am luat banii dintr-un loc şi i-am pus în altă parte. La fel pentru situaţii speciale. Categoric, toate salariile, toate pensile, lucrurile esenţiale le avem acoperite şi le plătim fără probleme, dar la rectificare luăm dintr-o parte şi punem în alta. Cineva pierde ca să câştige altcineva", a spus Ponta.

Rozalia Biro  :  Preşedinte al Organizaţiei de Femei a UDMR la primul congres.

Senatorul de Bihor Biro Rozalia a fost aleasă, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Femei a UDMR, la primul Congres Extraordinar al organizaţiei desfăşurat la Cluj-Napoca.
Rozalia Biro, care a fost membru al comitetului de iniţiativă privind înfiinţarea Organizaţiei de Femei a UDMR, a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte şi a primit 120 de voturi din partea delegatelor la Congres. Mandatul său va fi de doi ani.

"Având în vedere faptul că timp de 23 de ani, de când s-a înfiinţat UDMR, nu s-a înfiinţat această organizaţie de femei, începem să scriem un nou capitol în istoria Uniunii, prin care dorim să îmbogăţim activitatea UDMR şi s-o aducem şi mai aproape de oameni. Am constatat că este nevoie de această organizaţie şi că aceste doamne şi domnişoare care decid să participe îşi asumă rolul de a lucra pentru comunitate", a spus Biro.

Rozalia Biro are 48 de ani, a fost viceprimarul municipiului Oradea, este senator de Bihor din anul 2012 şi deţine funcţia de preşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR.

Ciprian Tănăsescu  : Vom prezenta PE un studiu surpriză pentru cei ce încearcă să denigreze românii.

Europarlamentarul PSD Ciprian Tănăsescu afirmă că în 3 octombrie în PE va fi o dezbatere pentru contracararea "declaraţiilor isterice" făcute de politicieni britanici şi olandezi privind imigranţii români şi va fi prezentat un studiu "surpriză" pentru cei care spun că românii nu au loc în Europa.
Tănăsescu a spus, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Horodnicu de Sus, în judeţul Suceava, că în 3 octombrie în Parlamentul European va fi organizată o dezbatere privind migraţia forţei de muncă, ce are scopul de a da replica şi de a contracara "declaraţiile negative şi chiar isterice" făcute de anumiţi oameni politici din Marea Britanie, Olanda şi alte state europene cu privire la "valul" de imigranţi români care le va invada ţările după ianuarie 2014 , când se trece la libera circulaţie a forţei de muncă pentru români şi bulgari.
 El a afirmat că vor fi prezentate datele unui studiu realizat în România, cu cifre foarte exacte, precizând că încă nu poate furniza datele acestui studiu.
Europarlamentarul PSD a mai spus că datele studiului "vor constitui o surpriză" şi pentru cei care încearcă să îi denigreze pe români şi să spună că aceştia nu îşi au locul în Europa.

BNR: România trebuie să întărească legislaţia comercială, fiscală şi contabilă.

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu a declarat  : "Trebuie să întărim legislaţia comercială, fiscală şi contabilă pentru a reduce substanţial volumul foarte mare raportat la potenţialul României, al evaziunii fiscale şi al economiei formale. Măsura aceasta se încadrează într-o mişcare mai generală pentru utilizarea pe plan intern a resurselor fiecărui stat şi amintim efortul global lansat de ţările G20 pentru transparentizarea sectorului bancar şi desfiinţarea paradisurilor fiscale. Astfel, banii care fug din statele naţionale spre aceste paradisuri vor fi utilizaţi ca resurse proprii în statul de origine, vor crea locuri de muncă, vor constitui resurse bugetare pentru dezvoltarea infrastructurii publice".
"Mai bine creşti cu 4% în perioada de boom şi eviţi declinul peste trei-patru ani când ciclul economic are altă turnură. Astăzi se vede cu pregnanţă că asigurarea convergenţei nominale şi reale a economiilor şi asigurarea stabilităţii preţurilor nu pot fi realizate fără stabilitatea financiară", spune Georgescu.
Referitor la noul acord cu FMI, Florin Georgescu a spus  :  "După ce am avut două acorduri cu Fondul Monetar Internaţional îndeplinite cu succes, iată ieri s-a aprobat un alt acord de natură preventivă care asigură credibilitate României în relaţiile economice internaţionale, predictibilitate, tranparenţă şi stabilitate mediului de afaceri, pentru că un program cu asemenea parteneri internaţionali, cu UE, FMI şi Banca Mondială creează premise de încredere pentru investitori, de stabilitate pentru mediul economic şi de transparenţă a deciziilor în sectorul public. Deci este un pilon extrem de important care răspunde şi preocupării de a avea acces la finanţare. Un acord cu aceşti parteneri internaţionali care-ţi dau credibilitate şi care spun mediului de afaceri "Da, România este pe drumul ce bun, că vin la revizie trimestrială, a îndeplinit parametrii bugetari, monetari, de reformă structurală, sunteţi pe drumul cel bun, puteţi să cumpăraţi acţiuni la compania X, Y, să participaţi la privatizările care se vor realiza" şi aşa mai departe".

Mihnea Costoiu  : Trebuie reduse masiv specializările de licenţă.

Potrivit ministrului Mihnea Costoiu, analiza "atentă" a tuturor specializărilor de licenţă şi de master pe care le derulează universităţile va continua împreună cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

"Vom continua, împreună cu ARACIS, analiza atentă a tuturor specializărilor de licenţă şi de master pe care le derulează universităţile, astfel încât, în decembrie 2013, să putem avea noul nomenclator al specializărilor din România, pentru că, în acest moment, cred că sunt multe prea multe specializări, cel puţin de licenţă. Cred că sunt mii, ar trebui reduse masiv", a spus ministrul delegat pentru învăţământ superior.

"Anul acesta, am decis reducerea semnificativă a specializărilor. Am închis, în iunie, 180 şi sunt foarte multe specializări din foarte multe universităţi publice şi private care au termen decembrie 2013, respectiv martie 2014, pentru a-şi clarifica situaţia. Să-i spunem «curăţenie», pentru că universităţile au avut termene de graţie câţiva ani de zile, nu mai putem merge cu grad de încredere scăzut sau neîncredere şi să dăm voie să se facă admitere. Au intrat în monitorizare, anul acesta, patru univeristăţi acreditate şi zece autorizate provizoriu. Toate acestea vor fi verificate lunar, din octombrie 2013, pentru că cel mai târziu în martie 2014 situaţia programelor de studii derulate de aceste univeristăţi să fie foarte clare, pentru ca studenţii să ştie, cel mai târziu la 1 martie 2014, care sunt programele de studii pe care le pot frecventa începând cu 2014-2015, care este situaţia lor, dacă sunt autorizate provizoriu, acreditate, pentru a nu mai avea tensiuni majore cu studenţi care au parcurs diferite programe de studii care nu au avut acreditare", a explicat ministrul.

Franţa  : Francezii îl susţin pe Valls în privinţa romilor.

Nouă francezi din zece apreciază că romii se integrează dificil în societatea franceză, iar şapte francezi din zece consideră că ministrul de Interne Manuel Valls a avut dreptate să spună acest lucru, potrivit unui sondaj publicat de ziarul Le Parisien în ediţia online de sâmbătă. Valls a declanşat o polemică dură în contextul campaniei pentru alegerile municipale şi europene, declarând că doar o minoritate a romilor doreşte să se integreze în ţara sa. Iar într-un nou incident guvernamental pe această temă, ministrul francez al Locuinţelor Cécile Duflot l-a acuzat că a trecut "dincolo de ceea ce pune în pericol pactul republican".
Aproape în unanimitate - 93% -, persoanele chestionate apreciază că romii se integrează dificil în societatea franceză, potrivit sondajului. Alţi 5% consideră că aceştia se integrează "mai degrabă bine", iar 2% nu se pronunţă, potrivit ediţiei franceze a site-ului Huffington Post.
În plus, o majoritate a francezilor (53%) consideră că romii se integrează "foarte rău".
În schimb, 21% apreciază că Valls "greşeşte, pentru că nu trebuie să stigmatizeze o parte a populaţiei".
Potrivit huffingtonpost.fr, sondajul a fost realizat pe Internet, în perioada 26-27 septembrie, asupra unui eşantion reprezentativ de 1.064 de persoane majore.

Cehia : Poliţia a arestat 21 de neonazişti ostili.

Confruntări au avut loc la Ostrava, în estul Cehiei, vineri, între poliţie şi câteva sute de neonazişti ostili prezenţei unui adăpost pentru romi, a anunţat poliţia, care a procedat la 21 de arestări.
Neonaziştii, în număr de 500-700 potrivit presei cehe, au încercat să se apropie de adăpost, dar au fost împiedicaţi de către poliţişti, care au utilizat gaze lacrimogene împotriva protestatarilor, după ce aceştia au aruncat cu sticle şi pietre.
Trei poliţişti au fost răniţi, a declarat pentru postul public ceh de televiziune Tomas Kuzel, un purtător de cuvânt al poliţiei locale. În august, aproximativ 100 de persoane au fost arestate în cursul unor mitinguri ostile romilor, în opt oraşe cehe.
Comunitatea romă din Cehia, o ţară cu aproximativ 10,5 milioane de locuitori, numără 250.000-300.000 de persoane.

Italia: Miniştrii din partidul lui Silvio Berlusconi îşi prezintă demisia.

Miniştrii care fac parte din partidul Poporul Libertăţii (PdL, centru-dreapta) au decis să îşi prezinte demisia, a anunţat sâmbătă seara un purtător de cuvânt al vicepremierului Angelino Alfano, liderul formaţiunii. Cei cinci miniştri au urmat cu toţii un consemn al lui Silvio Berlusconi, care a catalogat anterior drept "inacceptabil" şi "de neprimit" "ultimatumul" preşedintelui Consiliului italian de Miniştri Enrico Letta, a precizat ea. Letta a cerut vineri seara o clarificare în Parlament pe tema susţinerii din partea formaţiunii de centru-dreapta acordate Guvernului său de coaliţie, între dreapta şi stânga.
Îl Cavaliere i-a invitat sâmbătă după-amiaza, într-un mesaj adresat lui Alfano, pe miniştrii PdL să "evalueze oportunitatea de a-şi prezenta imediat demisia, pentru a nu deveni complici ai unor probleme ulterioare impuse de strângă italienilor".
"Decizia adoptată vineri de preşedintele Consiliului de a bloca acţiunea Guvernului, antrenând în acest fel creşterea TVA, este o gravă încălcare a pactului Guvernului", a afirmat Berlusconi.
Creşterea - de la 21 la 22% - va fi aplicată începând de la 1 octombrie. Această creştere, cu un punct procentual, produce temeri în mediile economice, deoarece riscă să afecteze consumul şi reluarea creşterii economice.

Ungaria  : Viktor Orban, reales preşedinte Fidesz.

Premierul ungur Viktor Orban a fost reales sâmbătă preşedinte al partidului Fidesz, în cadrul celui de-al 25-lea Congres al formaţiunii aflate la putere, relatează MTI.

"Căpitanii stângii" au părăsit Ungaria ca şi cum ar fi fost epava unei nave şi "s-au uitat la ea cum se scufundă de la bordul unui iaht de lux", a denunţat Orban.Însă timona a devenit din nou atrăgătoare, din cauză că nava funcţionează bine, a insistat premierul ungur, citat de MTI.

Potrivit agenţiei, vicepreşedinţii Lajos Kosa, Ildiko Gall Pelczne şi Zoltan Pokorni au fost şi ei realeşi, iar Janos Lazăr a fost înlocuit cu un nou vicepreşedinte, Mihaly Varga.
Ungaria funcţionează mai bine, este mai puternică şi are rezultate mai bune decât înainte, le-a spus Orban participanţilor la Congres, după ce a fost reales.
El a subliniat că înainte să devină premier, această funcţie nu era prea căutată, adăugând că unul dintre predecesorii săi a demisionat la mijlocul mandatului, iar următorul a fost nevoit să plece repede, după ce le-a impus ungurilor un pachet de legi de austeritate.

ŞTIRI METEO

Luni, 30 septembrie 2013, vremea în România va fi rece pentru această perioadă a lunii septembrie, cu temperaturi deosebit de scăzute în regiunile extracarpatice. Va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde cantitățile de apă vor atinge și izolat vor depăși 20…25 litri/mp. În celelalte regiuni ploile se vor semnala pe arii restrânse, mai ales spre seară și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8…9 grade în Oltenia și 19 grade în Crișana, iar minimele se vor încadra, în general, între 2 și 10 grade.
În Bucureşti, vremea va fi rece pentru această perioadă a anului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 7…8 grade. Cerul va fi înnorat și temporar va ploua, iar vântul va sufla moderat.

S -A ÎNTÂMPLAT..........

Evenimente

       1364: Bătălia de la Auray: Forțele engleze înving pe cele franceze; sfârșitul Războiului Breton de Succesiune.    1760: Fortăreața Detroit, în frunte cu maiorul Robert Rogers, se predă fără luptă împotriva trupelor britanice, ca ultima fortăreață franceză în America de Nord.
    1885: La Blackpool s-a dat în folosință una dintre primele linii de tramvai electric din lume.
    1911: Italia declară război Imperiului Otoman, după ce otomanii au lăsat să treacă termenul ultimatumului italian de predare a orașului Tripoli.
    1938: Semnarea Acordului de la München (Münchner Abkommen). Marea Britanie, Franța și Italia recunosc cedarea regiunilor locuite de germanii sudeți din Cehia către Germania, și a celor locuite de polonezii din Cehia (regiunea Cieszyn) către Polonia.
    1954: Douăsprezece țări au semnat un acord privind înființarea Consiliului European pentru Cercetare Nucleară, care a devenit cel mai mare laborator de fizica particulelor din lume.
    1957: În Kyshtym, Uniunea Sovietică, explodează un tank cu substanță radioactivă. Numărul morților e necunoscut. 10 000 locuitori au trebuit evacuați.
    1993: Un cutremur de 6,2 în regiunea Lătur/Killari, India, soldat cu 9.751 morți.
    2004: Asteroidul Toutatis trece la o distantă de numai 1.549.719 km de Pământ.

 S -a născut în................. 

    1518: Tintoretto, pictor italian (d. 1594)
    1547: Miguel de Cervantes, scriitor spaniol (d. 1616)
    1571: Caravaggio, artist italian (d. 1610)
    1703: François Boucher, pictor francez (d. 1770)
    1758: Horatio Nelson, amiral britanic (d. 1805)
    1864: Miguel de Unamuno, filosof, scriitor spaniol (d. 1936)
    1901: Enrico Fermi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel (d.1954)
    1901: Lanza del Vasto, filosof, poet, activist italian (d. 1981)
    1901: Lev Vasilievici Șubnikov, fizician rus (d. 1937)
    1910: Arsenie Boca ieromonah, teolog și artist român (d. 1989)
    1912: Michelangelo Antonioni, regizor italian (d. 2007)
    1931: James Watson Cronin, fizician american
    1943: Lech Wałęsa, al 2-lea președinte al Poloniei, laureat al Premiului Nobel
    1948: Theo Jörgensmann, clarinetist german

Decese...............................

    1902: Émile Zola, scriitor francez (n.1840)
    1913: Rudolf Diesel, inginer german, a inventat motorul Diesel (n. 1858)
    1925: Léon Bourgeois, politician francez, prim-ministru al Franței, laureat Nobel (n. 1851)
    1927: Willem Einthoven, medic și fiziolog olandez, laureat Nobel (n. 1860)
    1930: Ilia Repin, pictor rus (n. 1844)
    1937: Hans Leicht, jurist și om politic din Transilvania (n. 1886)
    1997: Roy Fox Lichtenstein, pictor american (n. 1923)
    2001: Gellu Naum, scriitor român (n. 1915)
    2010: Tony Curtis, actor american (n. 1925)
    2010: Georges Charpak, fizician francez de origine poloneză, laureat Nobel (n. 1924)

Sărbători   

     Ziua Internațională a Cafelei (vezi en: Internaţional Coffee Day )
     Ziua Mondială a Inimii - din 2011 (vezi en: World Heart Day )

marți, 24 septembrie 2013

24 septembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Dacă spui adevărul, nu trebuie să ţii minte nimic". (Mark Twain)

Preşedintele Traian Băsescu  : L-a primit la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Senatului Republicii Cehe.

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Senatului Republicii Cehe, Milan Štěch, care a exprimat sprijinul ţării sale pentru integrarea României în spaţiul Schengen.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Traian Băsescu şi-a exprimat aprecierea pentru nivelul foarte bun al relaţiilor bilaterale româno-cehe, marcate de un dialog politic consistent şi o cooperare tot mai intensă în ultimii ani.

"Preşedintele Senatului Republicii Cehe, domnul Milan Štěch, a ţinut să-i mulţumească preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, pentru participarea armatei române la eliberarea Cehoslovaciei în anul 1945 şi pentru poziţia favorabilă Cehoslovaciei pe care România a avut-o în timpul Primăverii de la Praga din anul 1968. Domnia sa a subliniat că aceste două momente au fost determinante pentru viitoarea consolidare a prieteniei dintre ţările noastre", se arată în comunicatul citat.
De asemenea, Milan Štěch a exprimat sprijinul Republicii Cehe pentru integrarea României în spaţiul Schengen.
El a vorbit despre cooperarea economică bilaterală, care, în pofida crizei financiare, şi-a menţinut o dinamică bună, dar şi despre prezenţa investitorilor cehi pe piaţa românească, în special în domeniul energetic, mai menţionează Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Senatului Republicii Cehe a arătat interesul pentru sprijinirea zonei Banatului, unde există o comunitate de cehi.

Monica Macovei  : Coordonez domeniul justiției în Guvernul Alternativă al PDL.

Implicarea mea în Guvernul Alternativă al PDL, format și condus de Cătălin Predoiu, este o continuare firească a activității mele de până acum. Voi continua astfel să monitorizez situația din justiție, precum și politica USL „anti-justiție independentă și pentru corupție”, voi sancționa declarațiile și acțiunile publice împotriva independenței și eficienței justiției și voi propune soluții legale pentru problemele identificate. Voi fi consecventă, ca întotdeauna, în respectarea principiilor pe care le susțin: statul de drept, respectarea legii de către oricine, independența și eficiența justiției, consolidarea și sporirea măsurilor anticorupție. Corupția costa bugetul public, sărăcește buzunarele cetățenilor și ale comunităților, crește prețurile și creează o „realitate” strâmbă prin decizii determinate de corupție sau incompetență.
Nu voi proteja pe nimeni, din orice partid ar fi. Îmi voi urma obiectivul de a asigura românilor o  justiție rapidă, eficientă și corectă, care să le respecte depturile și care să îi sancționeze pe toți cei care încalcă legea.

PMP :  A depus la Parlament un proiect privind votul prin corespondenţă.

Parlamentarii Partidului Mişcarea Populară au depus, luni, la Parlament un proiect de lege privind exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul în străinătate, a anunţat preşedintele PMP, Eugen Tomac.
Tomac a precizat, într-o conferinţă de presă, că toţi cetăţenii români care se află în străinătate trebuie să poată vota la alegerile parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale şi că politicienii care sunt împotriva votului prin corespondenţă sunt "fricoşi" pentru că nu vor să comunice cu aceşti cetăţeni. El a spus că proiectul prevede toate etapele procesului de vot şi că MAE va fi cel care va gestiona acest proces. MAE va întocmi un registru al alegătorilor români din străinătate, iar cetăţenii români care doresc să particpe la alegeri se vor înscrie cu 60 de zile înainte de scrutin. Registrul va fi transmis AEP, iar apoi la Ministerul de interne şi al BEC, a mai explicat Tomac.
Deputatul PMP a spus că "procesul va fi unul cât se poate de simplu" şi că toţi cetăţenii români din străinătate care doresc să-şi exercite dreptul de vot vor primi un atestat de alegător comandat de MAE la Imprimeria Naţională, iar acest atestat va avea elemente de siguranţă. Împreună cu acest atestat, alegătorii vor primi şi câte un buletin de vot cu un autocolant cu însemne de siguranţă, care va fi lipit pe candidatul pe care îl votează, a mai arătat Tomac.
Preşedintele PMP a apreciat că în afara graniţelor trăiesc 3,5 milioane de cetăţeni români şi este obligaţia statului român să creeze toate condiţiile ca aceştia să voteze.

Maria Grapini : Pot intra în Cartea Recordurilor, niciun ministru n-a spus până acum ce prost e.

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a declarat marţi că poate să intre în Cartea Recordurilor prin poziţia unicat a unui ministru care vine şi spune în public ce prost este Guvernul din care face parte, şi că membrii acestuia nu înţeleg mediul de afaceri. Premierul Victor Ponta, aflat la Vilnius, a declarat că responsabilitatea relaţiei cu mediul de afaceri revine în primul rând chiar ministrului delegat pentru ÎMM, Maria Grapini, şi că, dacă aceasta este nemulţumită, atunci sigur va fi găsit un ministru mai bun.

 "Dacă s-a înţeles că eu am apăsat prea mult pe Guvern este ceva unicat, pentru că niciun ministru nu a venit până acum şi să spună ce prost e Guvernul. Nu? Intru şi eu în Cartea recordurilor", a spus Grapini la conferinţa MEDIAFAX Talks About SME's.
Ea a răspuns astfel unei critici aduse de Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, care i-a reproşat ministrului că vorbeşte prea mult despre ce trebuie să facă statul pentru mediul de afaceri şi pentru firme, şi că a apăsat prea mult pedala Guvernului.

"Nu se înţeleg perfect problemele mediului de afaceri la nivelul Guvernului. Am impresia uneori că merg pe contrasens când mă duc cu anumite lucruri preluate din mediul privat, dar asta este problema mea. De aceea mi-aş fi dorit ca mai mulţi oamnei de afaceri să-şi asume acest risc şi să fie dispuşi să-şi bage în acest malaxor întreaga carieră. M-am dus în sistemul public cu dorinţa de încerca să transmit în Executiv problema reală din mediul economic", a spus Grapini.

Şefii SRI şi SIE  :  Invitaţi la dezbaterile Comisiei speciale pentru Roşia Montană.

Şefii SRI şi SIE sunt invitaţi miercurea viitoare la dezbaterile din Comisia specială pentru Roşia Montană, a anunţat preşedintele Comisiei speciale pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov.
"Le vom transmite astăzi oficial invitaţia şefilor SRI şi SIE de a participa miercuri la dezbaterile comisiei. SRI şi SIE ne pot răspunde în scris dacă nu doresc să participe sau dacă doresc să participe, dar la unele întrebări nu pot răspunde. În cazul în care şefii celor două servicii nu vor participa, vom invita preşedinţii comisiilor de specialitate din Parlament. Nu văd ce ar avea de ascuns, pentru că nu este o comisie de anchetă. Noi vrem doar să ne lămurim, să punem întrebări. Trebuie să punem toate întrebările care au fost puse în spaţiul public, dar nu au putut ajunge la instituţii", a afirmat Darius Vâlcov, la finalul dezbaterilor de marţi de la Comisia de specialitate pentru Roşia Montană.

Crin Antonescu: Intenţia noastră ar fi să facem referendum pentru Constituţie odată cu alegerile prezidenţiale.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a precizat astăzi, că îşi menţine dorinţa ca referendumul privind revizuirea Constituţiei să fie organizat la aceeaşi dată cu alegerile prezidenţiale, însă, o decizie finală în acest sens poate fi luată abia după promulgarea legii privind referendumul.

"Noi nu putem să luăm o decizie politică privitoare la termenul pe care CCR şi l-a fixat. Intenţia noastră ar fi să facem referendum odată cu alegerile prezidenţiale. Vom vedea dacă este posibil, dar nu stă în decizia noastră. (...) Problema este că noi putem face acest referendum doar atunci când vine decizia Curţii. Când vom avea în fine încheiat acest proces - pronunţare Curte, promulgare lege, pentru că şi acolo se mai poate trage de timp dacă cineva îşi doreşte să o facă şi vedem că îşi doreşte să o facă - atunci vom putea să calculăm un an şi să spunem, printr-o decizie politică, dacă şi la ce dată vom face referendumul", a afirmat liderul liberal.
Curtea Constituţională a României (CCR) discută în 23 octombrie sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Tőkés László  : Nu se va prezenta în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României".

Avocatul Kincses Előd , desemnat să îl reprezinte pe Tőkés László, în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României", a declarat marţi presei că europarlamentarul nu se va prezenta în faţa acestui for convocat joi, la Academia Română, întrucât el va fi în afara ţării, la lucrările Parlamentul European.
Kincses Előd a spus că el, în calitate de apărător ales de Tőkés László , se va deplasa la lucrările comisiei respective, deşi contestă componenţa acesteia, întrucât din Consiliul de Onoare fac parte şi persoane care s-au raliat demersului de retragere a Ordinului Steaua României.
"Joi mă deplasez la şedinţa de la ora 16.00, nu la Palatul Cotroceni, unde se ţine în mod obişnuit, ci la sediul Academiei Române. Am primit aceeaşi invitaţie cu cea adresată domnului Tokes Laszlo, în calitate de avocat.Tőkés László  va fi la PE, nu va face deplasarea, că prea târziu s-a emis citaţia. Mi s-au comunicat sesizările...Şi Gabriela Firea, şi Ecaterina Andronescu au făcut sesizări, drept pentru care nu pot face parte din Consiliul de Onoare. Nu poţi să şi centrezi, să şi dai cu capul. Am propus prin întâmpinare să se abţină, dacă nu, vor fi recuzate", a afirmat avocatul.
Kincses Előd a afirmat că dacă îi va fi respinsă cererea de recuzare, va prezenta întâmpinarea formulată în acest caz - în care susţine că Adunarea Generală pentru alegerea Consiliului de Onoare se săptămâna trecută a fost nestatutară, atât prin numărul celor prezenţi, cât şi din motive de incompatibilitate - şi că va vedea care sunt căile de atac "pentru această nelegalitate".

"Susţin întâmpinarea, la care am anexat un articol despre Tirolul de Sud şi programul-cadru al UDMR referitor la autonomia teritorială de la ultimul congres, că altfel UDMR vorbeşte de autonomie teritorială de 20 de ani, să demonstrez că nu e opera dracului dacă vorbim de autonomie teritorială. Întâmpinarea a fost marţi trimisă la cancelaria ordinelor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, la domnul Anghelescu", a precizat Kincses.

Camera Deputaţilor  : A adoptat proiectul de lege privind înfiinţarea tribunalelor specializate.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul introducerii tribunalelor specializate, a fost aprobat marţi de plenul Camerei Deputaţilor.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în sensul introducerii în cuprinsul legii a tribunalelor specializate, înfiinţarea acestora fiind o prioritate în vederea asigurării premiselor desfăşurării unui act de justiţie rapid şi eficient, potrivit expunerii de motive.
Astfel, alineatul (3) al articolului 37 al Legii 304, potrivit modificării propuse, va avea următorul cuprins: "(3) Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează".
Totodată, alineatul (1) al articolului 142 din aceeaşi lege va avea următorul cuprins: "(1) Datele la care vor începe să funcţioneze tribunalele specializate, judeţele şi localităţile în care vor începe să funcţioneze, denumirea acestora, precum şi domeniile în care vor funcţiona se stabilesc, în mod eşalonat, prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii". Proiectul de act normativ a fost aprobat cu 271 voturi pentru, două împotrivă şi 61 de abţineri. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect.

Victor Ponta  :   Vizită oficială în Republica Lituania.

Premierul Victor Ponta şi-a început marţi vizită oficială în Republica Lituania, printr-o întâlnire cu preşedintele acestei ţări, Dalia Grybauskaite. Victor Ponta s-a întâlnit, de asemenea, cu primul ministru al Lituaniei, Algirdas Butkevicius, iar la prânz cei doi premieri vor avea o conferinţă de presă comună la sediul Guvernului Republicii Lituania.
După-amiază, Ponta va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Lituania, Vydas Gedvilas, şi o întâlnire cu reprezentanţi ai Confederaţiei Lituaniene a Industriaşilor.

Rovana Plumb : Ministerul Mediului nu a dat acord de mediu şi nicio derogare de la legislaţie pentru proiectul Roşia Montană.

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a afirmat, astăzi, în cadrul Comisiei Speciale dedicate exploatării miniere de la Roşia Montană, că ministerul de resort nu a dat acordul de mediu şi nicio derogare de la legislaţia în vigoare pentru acest proiect.

"Ministerul Mediului a acţionat ca reprezentant al statului român şi s-a asigurat ca, indiferent de operatorul care va acţiona în România, mediul să fie respectat în România. Ministerul a respins proiectul vechi şi a impus standarde cerute de legislaţia europeană. Ministerul Mediului nu a dat acord de mediu şi nicio derogare de la legislaţia în vigoare, a cerut şi a impus condiţii şi standarde de mediu, astfel încât să nu existe niciun fel de prejudiciu la nivelul cetăţenilor. Ne-am consultat cu Finlanda şi Suedia pe teme similare, cu Comisia Europeană, să preluăm cele mai bune practici. Din punct de vedere tehnic, ministerul a reuşit să impună garanţii de mediu şi standarde de mediu la nivel internaţional, iar poziţia noastră este de apărător al statului, al legilor în vigoare şi al cetăţenilor', a declarat ministrul Mediului.
Potrivit oficialului MMSC, concentraţia de cianură a fost redusă pentru proiectul de la Roşia Montană.

Daniel Chiţoiu: Nu există solicitări din partea CFR Marfă privind acordarea de salarii compensatorii eventualilor disponibilizaţi.

CFR Marfă nu a înaintat nicio solicitare pentru acordarea de salarii compensatorii eventualilor disponibilizaţi iar o astfel de cerere nici nu ar fi aprobată în condiţiile în care compania este în procedură de privatizare, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.
"Deocamdată, nu avem o astfel de solicitare din partea CFR Marfă şi, fiind în procedură de privatizare, bineînţeles că nu aprobăm, chiar dacă solicită. După ce se finalizează procedura de privatizare, atunci vedem procedurile de urmat. Dar, în prezent, nu avem nicio solicitare privind acordarea de sume compensatorii'', a spus Chiţoiu. La începutul lunii septembrie, vicepreşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România, Gigi Bobolicu, a declarat, pentru AGERPRES, că Federaţia a primit notificare din partea CFR Marfă pentru disponibilizarea colectivă a unui număr de 1.416 angajaţi, din care 1.172 muncitori şi restul personal TESA şi auxiliar.
Termenul de punere în aplicare a notificării este noiembrie-decembrie.
Potrivit notificării primite, CFR Marfă se angajează să pună în aplicare şi prevederile OUG 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective.

Liviu Rogojinaru : Măsura reducerii TVA la pâine trebuie extinsă la toate produsele alimentare.

Măsura reducerii TVA, aplicată deja în cazul pâinii şi al produselor de panificaţie, trebuie extinsă la toate produsele alimentare, deoarece în acest mod se asigură un grad ridicat de protecţie socială, în paralel cu stimularea producţiei, consumului şi sectorului industriei agro-alimentare, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Liviu Rogojinaru, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

"Susţinem extinderea măsurii TVA redusă pentru toate alimentele, potrivit practicilor din celelalte state membre ale Uniunii Europene, concomitent cu reducerea cotei generale a TVA de la 24% la 19%, începând cu data de 1 ianuarie 2014. Principalele raţiuni care stau la baza adoptării unei astfel de măsuri ţin de protecţia socială, stimularea producţiei, consumului şi sectorului industriei agro-alimentare. Nu în ultimul rând, pledăm pentru îmbunătăţirea Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală pentru reducerea fiscalităţii, simplificarea birocraţiei şi a formularelor fiscale, în special pentru IMM-uri", a afirmat Liviu Rogojinaru.
Potrivit acestuia, conducerea CNIPMMR a început deja discuţiile cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, în vederea extinderii măsurii de reducere a TVA la toate produsele alimentare.

ANRM: Nu există alte elemente ce pot fi exploatate la Roşia Montană, în afară de aur şi argint.

Toate elementele existente la ora actuală la Roşia Montană, în afară de aur şi argint, sunt sub gradul de a fi exploatate, a afirmat, astăzi, după şedinţa Comisiei Speciale pentru proiectul minier din Munţii Apuseni, Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale /ANRM/.
"În urma analizelor care s-au făcut până în prezent în laboratoare autorizate, a rezultat faptul că nu sunt alte elemente chimice care ar putea, la ora actuală, să fie exploatate la Roşia Montană. Nu putem discuta în procente despre ce posibilitate ar fi să fie descoperite şi alte elemente pentru a fi exploatate acolo. S-au făcut teste de fezabilitate, în laboratoare internaţionale acreditate, auditate. Deci, elementele care există la ora actuală în zonă sunt sub gradul de a fi exploatate", a menţionat Duţu. Oficialul ANRM a menţionat, astăzi, în Comisia Specială, că produsul final minier ce va ieşi în urma exploatării de la Roşia Montană va conţine 17% aur şi 83% argint, conform legislaţiei şi acordului încheiat cu investitorul.
Parlamentarii comisiei speciale pentru Roşia Montană s-au reunit, astăzi, pentru a discuta despre investiţia pe care canadienii de la Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/ vor să o deruleze într-un proiect de extracţie a aurului. Începând de miercuri, timp de două zile, membrii comisiei se vor deplasa la Roşia Montană, unde vor sta de vorbă cu reprezentanţi ai minerilor, ai companiei Roşia Montană Gold Corporation, ai ONG-urilor şi autorităţilor.
Parlamentarii au termen să încheie raportul cu privire la exploatarea minieră până pe 20 octombrie, prima cameră sesizată fiind Senatul.

ŞTIRI METEO

Miercuri, 25 septembrie 2013, vremea în țara noastră va intra într-un proces de încălzire, astfel că temperaturile se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice acestei perioade din luna septembrie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade în Bucovina și 27…28 de grade în extremitatea sudică a Olteniei și Munteniei, iar cele minime se vor situa între 3 și 14 grade. Izolat în zonele joase se va semnala ceață. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile nordice și centrale, unde mai ales în prima parte a intervalului, pe arii restrânse va ploua slab. Trecător vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze mai mari la munte și în Moldova.
În București, vremea se va încălzi față de marți, astfel că valorile termice se vor în jurul mediilor multianuale specifice acestei perioade din an. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări trecătoare.

PERSONALITĂŢI

Aurel Giroveanu

Aurel Giroveanu (n. 24 septembrie 1916, comună Girov, jud. Neamț, d. 2 aprilie 2001, București) a fost un cunoscut pianist, dirijor și compozitor.
Studiile muzicale le-a început în copilărie la Piatra Neamț (1928-1933) cu Malvina Manascu (pian), șeful de muzică col. Mareș și profesorul Alberto Cirillo (teorie-solfegiu). Apoi a studiat la Conservatorul „Egizio Massini" din București (1933-1937) cu Egizio Massini (orchestrație, dirijat orchestra), Miron Constantinescu (pian), Renzo della Pergolla (teorie-solfegiu), Leon Klepper (armonie, contrapunct, compoziție, 1950-1953). S-a perfecționat cu Ion Dumitrescu (compoziție) și Tudor Ciortea (forme muzicale) la cursurile Uniunii Compozitorilor (1954- 1955). Pianist în diverse formații de muzică din București (1944-1949), șef al redacției de muzică ușoară și populară (1949-1950) în Societatea Română de Radiodifuziune din București. A făcut parte din Consiliul artistic al Teatrului de Estradă din București (1953-1956) și Casa Centrală a Creației Populare din București (1955-1956).
A scris articole în „Muzică”, „Contemporanul”, „Informația Bucureștiului”, „România liberă” etc.



Francis Scott Key Fitzgerald

Francis Scott Key Fitzgerald (24 septembrie 1896, St. Paul, Minnesota– 21 decembrie 1940) a fost un scriitor american.
A publicat primul roman, This Side of Paradise (Dincoace de Paradis), în 1920, an în care s-a căsătorit cu Zelda Sayre, ea însăşi scriitoare. S-a bucurat de la bun început de o imensă popularitate, dar şi de recunoaştere critica, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai „generaţiei pierdute”. Capodopera sa, The Great Gatsby (Marele Gatsby, a apărut în anul 1925. Următorul mare roman, Tender Îs the Night (Blândeţea nopţii), a fost publicat în 1934. În 1999, suplimentul literar al ziarului The Washington Post a declarat Marele Gatsby drept al doilea mare roman în limba engleză al secolului XX, după Ulise al lui James Joyce. Fitzgerald a mai scris The Beautiful and Damned (Cei frumoşi şi blestemaţi( şi The Love of the Last Tycoon (Dragostea ultimului magnat). Este autorul mai multor volume de povestiri, printre care Tales of the Jazz Age (Povestiri din epoca jazzului, 1922), All the Sad Young Men (Toţi aceşti tineri trişti, 1926), Babylon Revisited and Other Stories ( Un diamant cât Hotelul Ritz) şi alte povestiri. Este considerat a fi unul din cei mai mari scriitori ai secolului douăzeci.
Fitzgerald a făcut parte din așa-zisa "generație pierdută" a americanilor născuți în anii 1890 și maturizați în perioada Primului război mondial.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  24 SEPTEMBRIE

Evenimente

     787: Al șaptelea sinod ecumenic de la Niceea restabilește cultul icoanelor.

    1906: Parcul Național Devils Tower Naţional Monument devine primul monument național din Statele Unite ale Americii.

Turnul Diavolului (în engleză Devils Tower) este un lacolit de 386 m înălțime (cu altitudinea maximă de 1.559 m), aflat în comitatul Crook, statul Wyoming, SUA. Cândva era un vulcan activ,având în miezul său un horn prin care ieşea lava din bazalt.Cu mii de ani în urma ,când erupţiile au încetat , lava s-a întărit în
horn.Ulterior,vântul şi apa din ploi au erodat puţin câte puţin vulcanul din care a rămas doar lava solidă din horn,formând un turn cu pereţii striaţi. A fost declarat monument național în 1906, de către președintele Theodore Roosevelt, muntele fiind primul loc de pe teritoriul țării care a primit această titulatură.

    1929: Guvernul sovietic a decretat că începând de la 1 octombrie se va introduce o versiune reformată a calendarului, în care săptămâna devenea de 5 zile, toate lunile aveau 30 de zile, iar restul de 5 sau 6 zile erau sărbători intercalate câte una sau două între anumite luni.
    1957: La Barcelona, a fost inaugurat cel mai mare stadion din Europa, Camp Nou.
    1970: A fost adus pe Pământ, pentru prima oară, sol lunar de către capsula de întoarcere a stației automate  "Luna-16" aparținând URSS.

    2009: Tezaurul de la Staffordshire descoperit de Terry Herbert, în apropiere Lichfield, Staffordshire, Anglia este declarat oficial tezaur de către autoritățile britanice, fiind considerat parte a Patrimoniului Coroanei. Valoarea estimată a tezaurului este peste un milion de lire sterline.

Tezaurul de la Staffordshire, conform originalului, Staffordshire hoard, este cel mai bogat tezaur de artă Anglo-Saxonă realizat din aur descoperit vreodată. Descoperit pe un câmp în Staffordshire, Marea Britanie, la data de 5 iulie 2009, tezaurul constă în piese totalizând aproximativ 5 kg de aur și 1,3 kg de argint. Artefactele au fost prezumdiv datate a fi fost create în perioada anilor 600 - 800 (era noastră), respectiv îngropate în jurul anului 700, cu o precizie de plus/minus 25 de ani. Deocamdată, scopul îngropării tezaurului este necunoscut.
Terry Herbert din Burntwood din comitatul Staffordshire, un amator de detectare a metalelor ascunse în pământ, a descoperit la începutul lui iulie 2009 mici artefacte din aur pe teritoriul fermei unui prieten de-al său aflată în apropiere de Lichfield, Staffordshire, Anglia. Posibilul (pe atunci) tezaur a fost declarat unui agent local al oficiului Portable Antiquities Scheme, fiind declarat oficial tezaur naţional la data de 24 septembrie 2009 de către Oficiul Coroanei, fiind considerat parte a Patrimoniului Coroanei. Valoarea estimată a tezaurului este peste un milion de lire sterline, care va fi împărțită între proprietar ul terenului și descoperitor.

 S -a născut în.................

    1725: Arthur Guinness, fondatorul fabricii de bere irlandeze Guinness (d. 1803)
    1739: Grigori Potiomkin, general rus, favorit al țarinei Ecaterina a II-a (d. 1791)
    1785: Christian Flechtenmacher, jurist român (d. 1843)
    1801: Mihail Ostrogradski, matematician și fizician rus (d. 1862)
    1895: André Frédéric Cournand, medic francezo-american, laureat Nobel (d. 1988)
    1896: F. Scott Fitzgerald, scriitor american (d. 1940)
    1916: Aurel Giroveanu, compozitor român
    1930: John Watts Young, astronaut american, membru al echipajului Apollo 16
    1934: Manfred Wörner, om politic german, fost secretar general al NATO (1988-1994) (d. 1994)
    1941: Linda McCartney, cântăreață americană, soția lui Paul McCartney (d. 1998)
    1941: Lucia Hossu-Longin, jurnalistă româncă
    1951: Pedro Almodóvar, regizor spaniol de film.

Decese...............................

    1541: Philipp Theophrast Bombast von Hohenheim, cunoscut ca Paracelsus, medic german (n. 1493)
    1572: Túpac Amaru I., ultimul conducător a Imperiului Încă
    1904: Niels Ryberg Finsen, medic danez, laureat al Premiului Nobel (n. 1860)
    1941: Aristide Maillol, pictor și sculptor român (n. 8 decembrie 1861)
    1945: Hâns Geiger, fizician german (n. 1882)
    1994: Grigore Popă, poet, eseist și filosof român (n. 31 iulie 1910)
    1998: Irina Eliade, traducătoare și prozatoare româncă (n. 1920)
    2003: Lyle Bettger, actorul american (n. 1915)
    2004: Françoise Sagan, scriitoare franceză (n. 1935)
   

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More