Se afișează postările cu eticheta Cristian Preda. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cristian Preda. Afișați toate postările

marți, 10 septembrie 2013

10 septembrie 2013 by Viorica Crainic


Bine v- am regăsit!

"După ce ştii totul, vine îndoiala"( Camil Petrescu)

Preşedintele Traian Băsescu  : Nu eu am 70% în Parlament.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat luni, cu privire la evoluţia proiectului Roşia Montană, că nu el este cel care are o majoritate de 70% în Parlament.
"Nu eu am 70% în Parlament. Aţi observat vreo majoritate pro preşedinte prin Parlament? Poate se va forma, nu zic nu", a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni, cu privire la proiectul Roşia Montană.
Răspunsul preşedintelui a venit ca răspuns la întrebarea privind posibilităţile de acţiune pe care le are în cazul Roşia Montană.

Cristian Preda: Am cerut PE invalidarea mandatului lui Ovidiu Silaghi.

Eurodeputatul PDL Cristian Preda a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că a trimis preşedintelui PE, Martin Schulz, şi preşedintelui Comisiei de afaceri juridice (JURI) o solicitare că mandatul lui Ovidiu Silaghi să nu fie validat, pe motiv că un urmărit penal nu poate respecta reputaţia PE.
Preda susţine că europarlamentarii trebuie informaţi în legătură cu intenţiile fostului ministru român al Transporturilor: eurodeputaţii "trebuie să ştie că, validând mandatul lui Silaghi, acceptă interpretarea" acestuia, care foloseşte calitatea de membru al PE "ca un scut în faţa justiţiei din România".
Cererea de invalidare a mandatului lui Ovidiu Silaghi se bazează pe o serie de prevederi din Regulamentul de procedură al PE. Articolul 1 din Anexa 1 a Regulamentului menţionează faptul că eurodeputaţii trebuie să respecte câteva "principii generale de conduită: acţiunea dezinteresată, integritatea, trasnparenţa, conştiinciozitatea, cinstea, responsabilitatea şi respectarea reputaţiei Parlamentului". Totodată, comisia de verificare a validităţii mandatelor "ar trebui să pună întrebări privind sărirea mai multor poziţii din lista PNL" de la europarlamentarele din 2009, a mai precizat Cristian Preda. Partidul Naţional Liberal a obţinut cinci mandate de europarlamentar la alegerile din 2009. Ovidiu Silaghi era plasat pe locul 7, iar Eduard Hellvig, pe 14.
Mandatul unui europarlamentar intră în vigoare după ce statul respectiv trimite la Parlamentul European numele acestuia. Înainte de a putea participa la lucrările Legislativului de la Strasbourg, eurodeputatul trebuie să declare în scris că nu deţine o funcţie incompatibilă cu cea de deputat în Parlamentul European, se arată în Regulamentul de Procedură.

Teodor Baconschi: Titus Corlăţean nu se ocupă de Schengen, dar politizează MAE.

Vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară Teodor Baconschi l-a acuzat luni pe actualul ministru de Externe, Titus Corlăţean, că ar fi abandonat o serie de proiecte importante pentru România, între care aderarea la spaţiul Schengen şi votul prin corespondenţă.
"România are un ministru de Externe, şi anume Titus Corlăţean, şi în agenda sa publică nu figurează o serie de teme importante. Când am părăsit Externele, România convenise cu cei 26 de parteneri din UE un calendar de acces în spaţiul Schengen în două etape: martie 2012 - octombrie 2012. Îl rog pe domnul ministru Corlăţean să ne spună de ce a abandonat acest proiect de importanţă naţională şi ce demersuri întreprinde pe plan extern pentru că perspectiva aderării noastre la Spaţiul Schengen să reintre în actualitate", a arătat Baconschi, într-o conferinţă de presă.
"Două cazuri concrete şi inacceptabile, la fel ca şi celelalte, sunt numirea în calitate de consul general al României la Barcelona a şefului PSD Spania şi mai recentă numire a jurnalistei Corina Drăgotescu la consulatul general al României la Los Angeles. Aşteptăm lista cu toate aceste abuzuri făcute în detrimentul calităţii politicii noastre externe", a afirmat Baconschi.

Victor Ponta  : Nu am vrut ca Guvernul să aibă o răspundere, dar vom plăti.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că în cazul proiectului Roşia Montană a dorit ca Guvernul să nu aibă o răspundere asupra acestuia, pentru a nu plăti despăgubiri, însă a precizat că "în mod sigur" compania canadiană va intenta un proces şi cel mai probabil se vor plăti despăgubiri.
Ponta a afirmat că în proiectul Roşia Montană era şi o parte avantajoasă legată de investiţii şi de locuri de muncă, iar acum partea dezavantajoasă va fi aceea că statul român va avea "în mod sigur" un proces cu societatea care urma să demareze proiectul.
El a susţinut nu a dorit să dea Guvernul o decizie în acest caz, iar statul să fie obligat la despăgubiri, acesta fiind motivul pentru care a înaintat proiectul pentru o decizie în Parlament.
Ponta a fost întrebat care este ordinul de mărime al eventualelor despăgubiri pentru proiectul Roşia Montană.
"Ordinul este legat de faptul că cei de la Roşia Montană, mă rog, compania, din 1998, dar mai ales din 2005, de când a venit Traian Băsescu preşedinte, au avut asigurări ferme din partea preşedintelui că proiectul se va face, şi, sigur, există contracte, există avize, acum, dacă nu se face, în mod cert vor cere despăgubiri. Cât vor cere şi ce se va întâmpla nu ştiu să vă spun. În mod sigur însă nu va exista răspunderea Guvernului şi eu trebuia să am grijă să nu existe o răspundere a Guvernului, pentru că până la urmă Guvernul de unde dă bani? Tot din banii cetăţenilor români, nu?", a afirmat Ponta.
Ponta a fost întrebat cine va plăti în final eventualele despăgubiri. "Probabil că o să plătim toţi, probabil că o să plătim toţi şi cred că e corect să spunem acest lucru, faptul că la un moment dat vom plăti cu toţii. Repet, banii publici sunt tot de la cetăţenii acestei ţări", a răspuns Ponta.
"Acea companie s-a bazat în ultimii nouă ani pe declaraţiile publice de susţinere şi de realizare a proiectului făcute de Traian Băsescu. Văd că aţi uitat că cel care a fost marele promotor şi autorul proiectului este Traian Băsescu. Acum o să plătim cu toţii, ce să facem?", a mai susţinut Ponta.

Crin Antonescu: Proiectul Roşia Montană poate fi votat în Parlament şi fără PNL.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că proiectul Roşia Montană poate fi adoptat în Parlament şi fără sprijinul Partidului Naţional Liberal.
"Proiectul poate fi votat şi fără PNL. PNL nu e majoritar în Parlamentul României", a afirmat Antonescu, luni, după şedinţa grupurilor parlamentare ale PNL.
Liderul liberalilor consideră că Opoziţia nu ar avea argumente pentru o moţiune de cenzură în cazul proiectului Roşia Montană.
"Nu cred că opoziţia actuală are argumente şi prestigiu privind o moţiune de cenzură", a mai spus Antonescu. Întrebat ce le transmite sindicaliştilor din regiune în urma mesajului "să poată trăi cu crima de la Roşia Montană", Antonescu a spus: "Nu am comis nicio crimă (...) Iar apropo de crime pe care nu le-am comis... Eu înţeleg opţiunea sindicatelor de acolo şi celor mai mulţi dintre oamenii de acolo, am vorbit şi în conferinţa de presă de astăzi despre ea, nu are niciun rost să ne acuzăm unii pe alţii de crimă".

Lucia Varga: Trebuie respectată legislaţia existentă în aprobarea proiectului de la Roşia Montană.

Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Vargă, susţine că, în procesul de aprobare a proiectului de la Roşia Montană, trebuie respectată legislaţia existentă, în care sunt transpuse directivele europene în domeniu, proiectul de lege trimis în Parlament fiind unul care dă derogări. Lucia Vargă, care conduce Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului, nu a avut de avizat proiectul de lege care reglementează proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, aprobat de Guvern în şedinţa din 27 august şi înaintat Parlamentului.
"Am formulat nişte observaţii. Sper că, odată ajuns în Parlament (proiectul, n.r.), să pot spune mai multe", a declarat pentru MEDIAFAX Lucia Varga.
Consider că această lege este una specială care dă derogări", mai spune Vargă, arătând că aprobarea proiectului minier ar trebui condiţionată de respectarea legislaţiei existente în care au fost transpuse directivele europene în domeniu. "Trebuie să respectăm ad literam directivele europene", subliniază ministrul delegat. Totodată, ea consideră că "principiul precauţiei trebuie să primeze" în luarea unei decizii, cunoscându-se faptul că "proiectele miniere au un impact semnificativ asupra mediului", şi că trebuie cântărite beneficiile economice şi sociale, pe de-o parte, şi costurile de mediu, pe de cealaltă parte.

Mariana Câmpeanu: Este exclusă restricţionarea liberei circulaţii în UE pentru lucrătorii români şi bulgari, de la 1 ianuarie 2014.

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, la finalul vizitei oficiale întreprinse în Olanda, că nu se mai poate pune problema restricţionării liberei circulaţii în Uniunea Europeană pentru lucrătorii români şi bulgari, de la 1 ianuarie 2014, iar autorităţile din Regatul Ţărilor de Jos sunt preocupate de combaterea eficientă a exploatării lucrătorilor migranţi şi a dumpingului social.
"Am ajuns, duminică după-amiază, în Olanda şi am avut la Ambasada României o întâlnire de lucru cu reprezentanţi de marcă ai mediului guvernamental, social şi de afaceri, cu participarea consulului general onorific al României şi a ambasadorului Olandei în România, Matthijs van Bonzel. Practic, am abordat temele conferinţei de azi (luni - n.r.) la nivel înalt care au vizat libera circulaţie a lucrătorilor în Uniunea Europeană. Foarte multe discuţii s-au axat pe găsirea celor mai bune metode pentru a combate exploatarea lucrătorilor migranţi şi a dumpingului social', a spus Mariana Câmpeanu.
"De altfel, în urma discuţiilor care au avut loc, atât în sesiunea plenară a reuniunii, cât şi în sesiunile tematice, a rezultat o opinie aproape unanimă că nu putem să restricţionăm libera circulaţie a lucrătorilor, dar, în acelaşi timp, trebuie să le asigurăm drepturi egale cu ceilalţi cetăţeni ai ţării unde ei merg să lucreze', a adăugat Câmpeanu.

Liviu Voinea: Un draft al bugetului va fi gata până la mijlocul lui octombrie.

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a anunţat luni, la Parlament, că un draft al bugetului de stat pentru anul 2014 va fi gata până la mijlocul lunii octombrie.
"Procesul privind elaborarea bugetului va fi diferit decât în anii trecuţi, pentru că trebuie să treacă şi pe la Uniunea Europeană. Nu doar pentru România, pentru toate ţările europene. Începând cu acest an s-a intrat în aşa-numitul semestru european, deci inclusiv Germania trebuie să ceară la Bruxelles aprobarea pentru buget, ceea ce vom face şi noi. Va exista, deci, un draft al bugetului până la mijlocul lunii octombrie. Până atunci vom clarifica care este baza de pornire, deci care sunt veniturile pe care ne putem baza în mod prudent anul viitor, deficitul se cunoaşte - 2 la sută din PIB -, pe care îl putem avea anul viitor şi, în interiorul acestei anvelope, unde se pot duce banii. Sigur că nu se pot duce în toate părţile, fie poate să scadă CAŞ, poată să scadă TVA, pot să crească investiţiile. Trebuie şi o prioritizare şi între obiectivele bugetare pentru anul viitor", a explicat ministrul.

Sorin Oprescu : Le-a cerut deputaţilor să adopte reguli clare în ceea ce priveşte adopţia câinilor.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luni în faţa deputaţilor din Comisiile juridică şi pentru administraţie că doreşte introducerea în legea câinilor comunitari a unor reguli clare în ceea ce priveşte adopţia câinilor.
"Apreciez celeritatea discuţiilor legate de acest lucru (legea câinilor - n.r.). Se petrece acest lucru după un accident tragic, pe care nimeni dintre cei care sunt afară nu şi l-au dorit. Vă vorbesc despre setul de amendamente care să poată să descătuşeze administraţiile locale şi să poată să dispară masa de câini de pe străzi", a spus Oprescu luni, în cadrul dezbaterilor din Parlament. Edilul-şef al Capitalei a propus ca autorităţile locale să poată lua măsuri de urgenţă, cu avizul Autorităţii Sanitare Veterinare, dacă se constată că numărul de câini creşte semnificativ iar cetăţenii se află în pericol.
"A fost o cedare de-a lungul anilor a consiliilor locale la o înţelege şi la protocoale semnate cu partidele politice de-a lungul timpului. Reteritorializarea lor nu este în regulă", a afirmat Oprescu.

Livia Stanciu  : Propusă  de CSM pentru un nou mandat la şefia ÎCCJ.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) decis, luni, înaintarea către preşedintele României a propunerii de reînvestire a Liviei Stanciu la şefia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
"În urma interviului organizat luni, Secţia pentru judecători a CSM a hotărât, cu majoritate de voturi, înaintarea preşedintelui României a propunerii de reînvestire a doamnei judecător dr. Livia - Doina Stanciu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", se arată într-un comunicat al CSM transmis AGERPRES. Livia Stanciu şi-a prezentat luni proiectul de management şi a răspuns la întrebările membrilor CSM timp de aproximativ cinci ore, fiind singurul candidat înscris pentru şefia Instanţei Supreme.
Potrivit unor surse judiciare, propunerea Liviei Stanciu în funcţia de preşedintele al ÎCCJ pentru un nou mandat a fost luată cu şase voturi "pentru'' şi trei "împotrivă".

România  : Participă la  Salonul internaţional de mobilă de la Paris.

România participă pentru a patra oară cu pavilion naţional la Salonul internaţional de mobilă de la Paris, "Maison & Object", care, anul acesta, se desfăşoară între 6 şi 10 septembrie, informează, luni, Ministerul Economiei. Sub brand-ul sectorului de mobilă Style, Comfort, Durability - Romanian Furniture, pe o suprafaţă de 426 de metri pătraţi, 15 firme româneşti expun produse adaptate pieţei franceze, respectiv mobilier realizat din lemn de răşinoase cu finisaje patinate, mobilier stil clasic, mobilier tapiţat, mobilier din fier forjat în combinaţie cu lemn masiv, obiecte decorative din sticlă, ceramică şi porţelan.
Potrivit Ministerului Economiei, participarea companiilor româneşti de profil constituie o bună ocazie pentru stabilirea de noi contacte cu potenţiali parteneri de afaceri, precum şi consolidarea relaţiilor comerciale şi de parteneriat existente cu societăţi de profil din Franţa şi din alte ţări, cu efecte benefice asupra extinderii şi modernizării gamei de produse şi creşterii exporturilor de mobilier. Oamenii de afaceri români prezenţi la Salon au avut încă din prima zi întâlniri de lucru, creându-se, astfel, premisele pentru creşterea exporturilor pe această piaţă tradiţională din Uniunea Europeană şi pentru identificarea unor noi oportunităţi de atragere de investiţii în ţara noastră, precizează ME.
Salonul "Maison & Objet' este una dintre cele mai importante manifestări europene şi mondiale din domeniu, la actuala ediţie participând peste 2.000 de expozanţi din 62 de ţări, organizatorii estimând peste 70.000 de vizitatori, din care circa 55% din afara Franţei.

Victor Orban  : Analiştii de la Londra sunt echivalentul modern al oamenilor de ştiinţă sovietici.

Guvernul ungar este precaut şi anticipează pentru 2014 o creştere economică de 2%, sub estimările analiştilor de la Londra, care sunt echivalentul modern al oamenilor de ştiinţă sovietici, a declarat premierul Victor Orban, reiterând şi un ultimatum dat băncilor în privinţa creditelor în valută.
"Executivul Ungariei este mai precaut decât unii analişti de la Londra, care sunt echivalentul modern al oamenilor de ştiinţă sovietici, şi prognozează o creştere a PIB de 2% în 2013", a afirmat Orban la deschiderea sesiunii de toamnă a Parlamentului de la Budapesta.
Analiştii din Londra ai Bank of America Merrill Lynch sunt printre cei mai optimişti în privinţa perspectivelor economiei ungare, anticipând un avans al PIB de 2,6% în 2014.
Economia Ungariei va avansa anul viitor cu 1,5%, conform analiştilor intervievaţi de Reuters.
"Este obligaţia morală a băncilor să modifice contractele de împrumut. Cerem băncilor să suporte cea mai mare parte a pierderilor generate de modificarea cursului de schimb valutar. Dacă nu o vor face până la 1 noiembrie, guvernul va lua măsuri", a spus premierul.

Rusia  :  Îndeamnă Siria să plaseze sub control internaţional arsenalul chimic.

Rusia îndeamnă regimul Bashar al-Assad să plaseze sub control internaţional armamentul chimic şi să îl distrugă, în contextul acuzaţiilor privind comiterea unui atac chimic pe 21 august, la periferia Damascului.
Statele Unite sunt pregătite să discute cu Rusia pentru a determina dacă propunerea de plasare a arsenalului chimic sirian sub control internaţional este credibilă, a declarat un consilier prezidenţial american, citat de AFP.
Consilierul prezidenţial Ben Rhodes a avertizat însă că Washingtonul nu va diminua presiunile asupra Damascului.

John Kerry  : Bashar al-Assad nu are intenţia de a preda armele chimice din Siria.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat, luni, la Londra că arsenalul chimic al Siriei este controlat de trei lideri, printre care şi preşedintele Bashar al-Assad, care nu are nici intenţia, nici puterea de a-l preda comunităţii internaţionale.
 "Armele chimice din Siria pe care le supraveghem în prezent se află sub controlul unei reţele foarte strânse din cadrul regimului sirian. Bashar al-Assad, fratele său Maher al-Assad şi un general sunt cele trei persoane care deţin controlul asupra deplasărilor şi folosirii armelor chimice", a afirmat el.
"Nu avem îndoieli privind lanţul de responsabilităţi", a adăugat Kerry.
Întrebat referitor la ce ar putea face Guvernul sirian pentru a evita eventualele atacuri din partea Statelor Unite, şeful diplomaţiei americane a răspuns: "Bineînţeles că el (Bashar al-Assad) ar putea preda integral comunităţii internaţionale arsenalul său chimic, săptămâna următoare, fără întârziere (...). Însă el nu este pregătit s-o facă şi nu poate", a adăugat secretarul de Stat.

Bashar al-Assad : A avertizat  SUA.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a avertizat, luni, Statele Unite împotriva oricărui atac împotriva regimului său, cerând Washingtonului să "se aştepte la orice" în caz de acţiune.
 "Trebuie să vă aşteptaţi la orice", a declarat Bashar al-Assad în cadrul unui interviu televizat difuzat de CBS. "Guvernul (sirian) nu este singurul actor din regiune. Există diferite partide, diferite facţiuni, diferite ideologii", a adăugat el, fără să excludă folosirea armelor chimice "dacă rebelii sau teroriştii din regiune sau orice alt grup le au în posesie".
Liderul sirian i-a îndemnat pe membrii Congresului SUA, care urmează să se pronunţe pe tema unei rezoluţii privind o intervenţie în Siria, să ceară Administraţiei de la Washington dovezile despre atacul chimic produs la Damasc pe 21 august.
"Întreaga lume este dezamăgită de Administraţia Obama. Noi sperăm că va fi diferită de Administraţia George W. Bush", a continuat Bashar al-Assad.
"John Kerry nu a prezentat nicio dovadă. În zona unde se spune că noi am fi utilizat arme chimice, există doar imagini şi afirmaţii. Dar noi nu eram în acea zonă", a subliniat liderul de la Damasc.

Israel : A  instalat elemente antirachetă în apropiere de Ierusalim.

Potrivit corespondentului AFP, o baterie antirachetă a fost pusă în funcţiune la vest de Ierusalim.
Un purtător de cuvânt al armatei a refuzat să comenteze decizia de instalare a elementelor antirachetă.
"Am procedat la o evaluare a situaţiei de securitate şi am stabilit că Israelul nu trebuie să sporească nivelul de alertă în contextul situaţiei din Siria", a declarat Moshe Yaalon, ministrul israelian al Apărării.
"Nu ne implicăm în războiul din civil din Siria atât timp cât interesele nu ne sunt compromise", a insistat ministrul israelian.
La sfârşitul lunii august, elemente ale sistemului antirachetă Iron Dome au fost instalate în apropierea oraşului Tel-Aviv.


ŞTIRI METEO

 

Miercuri, 11 septembrie 2013, vremea în România va fi în general instabilă, fiind anticipate ploi pe arii relativ extinse, însoţite de averse și descărcări electrice. Izolat, în special în zonele de munte, cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 29 de grade, iar cele minime se vor situa între 10 și 18 grade Celsius.
În Bucureşti, cerul va prezenta înnorări temporare, mai ales după-amiaza și în prima parte a nopții, când vor fi averse slabe și descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 16 grade.Vântul va sufla slab și moderat.

PERSONALITĂŢI

Karl Lagerfeld

Karl Lagerfeld (născut Karl Otto Lagerfeldt, 10 septembrie 1933) este unul dintre cei mai importanți creatori de modă ai sfârșitului de secol XX. A colaborat cu o multitudine de case de modă, printre care Chanel dar și Chloé sau Fendi.
Tatăl lui Karl este din Vladivostok, Rusia şi mama lui este din Berlin, Germania.
Karl Lagerfeld a emigrat în Paris în 1953 . Iniţial a lucrat ca raportor pentru aviz pentru o casă de modă. La acea vreme, desenele erau făcute de către fotografi,.În 1955, la vârsta de 22 de ani, Lagerfeld a câştigat poziţia de ucenic a lui Pierre Balmain, dup ace a câştigat locul doi, în spatele lui Yves Saint- Laurent, care a câştigat primul loc, într-o competiţie sponsorizată de “Internaţional Wool Secretariat ”.
Karl a declarat mai târziu ca “ Eu am considerat că am câştigat,dar mie mi-a plăcut mai mult decât celorlalţi să desenez, în special rochiţele negre”.În 1958, după trei ani la Pierre Balmain, s-a mutat la Jean Patou, unde a fost designerul a doua colecţii haute couture pe an timp de cinci ani. Prima lui colecţie a fost arătată în două ore şi jumătate în iulie 1958, dar a folosit numele Roland Karl, deşi în 1962 reporterii îl abordau ca şi Karl Lagerfeld, ori Karl Logerfeld. O pereche de rochii de cocktail au fost foarte drăguţe şi “ tăiate “ în faţă, alte rochii de cocktail şi de seara erau foarte, foarte joase la spate.
Cel mai interesat era faptul că el a făcut rochii “ silhouette ”, care era o rochie dreaptă în faţă, ondulata la spate şi cu o fustă scurtă.Următoarea lui colecţie de primavera din primăvara lui 1959, acordând lui Carrie Donovan, care a notat că publicul a aplaudat intens şi că s-au auzit şi câteva cuvinte de bravo, mulţi oameni din public au declarat că aceasta colecţia avea ceva chic,elgant şi classic, care avea şi ceva de clasă.Fustele lui, din colecţia de privară din anul 1960, au fost cele mai scurte din Paris şi colecţia nu a fost foarte apreciată, iar colecţia din toamnă anului 1960, în care au fost promovate pălării negre de satin, care el le numeşte, “slaps în the face “.După ce la “ părăsit ” pe Patou, în 1962 şi şi-a lansat propria colecţie şi propriul nume, lucrat pentru firme precum, Mario Valentino, Repetto şi pentru supermarcket-ul Monoprix şi şi-a deschis un mic magazinas în Paris, cu ajutorul familiei. La acest timp, Kalr se consultă foarte des cu Madame Zereakian, ghicitoarea lui Christian Dior, care ia spus că o să reuşească în fashion şi în industria parfumurilor. În 1970, alucrat ca designer de costume pentru teatru, el a colaborat cu italianul , Luca Ronconi, şi a fost designer petru teatre precum, “La Scala ”.
În octombrie 1972 şi-a lansat colecţia Chloe. Când Lagerfeld a pierdut 42 de kg în 13 luni, toţi s-au gândit că le-a pierdut din cauzasanatatii, dar nu, Karl a vrut să slăbească deoarece a vrut să-şi schimbe tilul vestimentar şiş a poarte haine din colecţia designer-ului, Hedi Slimane, aceste haine erau create pentru modele foarte, foarte slabe, nu pentru bărbate de varstya mea, şi de aceea trebuia să slăbesc cel puţin 40 de kg, dieta care i-a luat exact 13 luni. Dieta a fost creată special pentru Karl Lagerfeld de către Dr. Jean-Claude Houdret, care a scris şi o carte numită, “The Karl Lagerfeld Diet ”.La incepoutul aniilor 1990 a fost foarte controversat deoarece a ingajat sripperi şi o actriţă de filme pentru adulţi, Moana Pozzi, să-I poarte colecţia lui negu şi alb pentru Fendi.Lagerfeld a făcut haine pentru Carmen din filmul lansat în 2002, Callas Forever. În 2004 a desenat, unele dintre costumele artistei internaţionale Madonna, pentru turneul ei, Re-Invention şi recent a desenat hane şi pentru turneul, “ Showgirl ”, al lui Kylie Minogue.Lagerfeld este de asemenea şi un fotograf extraordinar. El a produs “Visionaire 23: The Emperor's New Clothes ”, o serie de poze nude ale modelului sud- african, David Miller. De asemenea a fotografiat-o personal pe Mariah Carey pentru coperta revistei, V magazine, în 2005. Lagerfeld mai fotografiază şi la diferite prezentări de-ale lui alături de ceilalţi fotografi profesionişti, pentru casele la care este designer, Chanel ,Fendi.

Cristian Pațurcă

Cristian Pațurcă (n. 10 septembrie 1964 - d. 18 ianuarie 2011, București a fost un cântăreț, compozitor, revoluționar și prodemocrat român. Este autorul "Imnului Golanilor" precum și al altor piese cântate la Manifestațiile din Piața Universității, în perioada aprilie - iunie 1990.

Pațurcă a murit pe 18 ianurie 2011 la vârsta de 46 de ani, după o lungă bătălie cu tuberculoza. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor, fiind vecin cu Tatiana Stepa, Florian Pittiș și Adrian Pintea.
În 27 aprilie 2010, Cristian Pațurcă a fost decorat de președintele Traian Băsescu, cu Crucea Națională „Serviciul Credincios - clasa a III-a”, cu motivarea: în semn de apreciere pentru înalta sa ținută morală, pentru curajul și credința dovedite în apărarea și promovarea drepturilor și libertăților democratice în țara noastră.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  10 SEPTEMBRIE

Evenimente

    1776: Nathan Hale, considerat primul spion american, căpitan în armata revoluționară, se oferă voluntar pentru o acțiune de spionaj contra englezilor.
    1960: La Jocurile Olimpice de la Roma, Iolanda Balaș, supranumită de gazde la grande bionda, a sărit 1,85 metri și a câștigat medalia olimpică de aur la o diferență de 14 cm față de următoarea clasată. În total România a obținut 10 medalii (3 aur, 1 argint, 6 bronz).
    1964: Prima audiție, în țară, a poemului simfonic Vox Maris de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta.

<iframe width="470" height="250" src="//www.youtube.com/embed/Ne-zcTFi-SM?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

    1977: Hamida Djandoubi, condamnat pentru tortură și crime, este ultima persoană care urmează să fie executată prin ghilotinare în Franța.
    1989: În urma coliziunii cu un convoi bulgăresc de barje, nava „Mogoșoaia” se scufundă în apropiere de Galați. Catastrofa s-a soldat cu 215 victime.
    2001: Britanicul Charles Ingram trișează în încercarea sa de a câștiga premiul de un milion de lire sterline la Vrei să fii milionar?. Ca probă împotriva sa la proces s-a arătat că pentru a ajunge la răspunsurile corecte, Ingram s-a folosit de profesorul universitar Whittoc, care tușea pentru a-i da de știre dacă răspunsul e bun sau nu. În 2003 a fost condamnat pentru înșelăciune.
    2008: Acceleratorul de particule Large Hadron Collider de la CERN a fost pus în funcțiune la Geneva, Elveția.
Large Hadron Collider (engleză pentru „Mare Accelerator de Hadroni”; pe scurt LHC) este un accelerator de particule, construit la Centrul European de Cercetări Nucleare CERN, între Munții Alpi și Munții Jură, lângă Geneva. Construcția a fost finalizată în mai 2008 și a costat peste trei miliarde de lire sterline. Are o formă de cerc cu circumferința de 27 km, situat la 100 m sub pământ. LHC este considerat cel mai performant accelerator de particule din lume. Scopul LHC este de a explora validitatea și limitările Modelului Standard, modelul teoretic de bază din domeniul fizicii particulelor. Teoretic, acceleratorul ar trebui să confirme existența bosonului Higgs, acoperind elemente lipsă ale Modelului Standard și explicând felul în care particulele elementare capătă anumite proprietăți, cum ar fi masa.
Acceleratorul a fost pus în funcțiune la 10 septembrie 2008. A fost construit în colaborare cu peste opt sute de fizicieni din peste optzeci și cinci de țări precum și în parteneriat cu sute de universități și laboratoare importante. După greutăți tehnice importante a fost repus în funcțiune în noiembrie 2009.
Deși în mass-media au fost exprimate unele temeri referitoare la siguranța experimentului, în comunitatea științifică există un consens despre coliziunile de particule efectuate de LHC, în sensul că ele nu prezintă niciun pericol pentru om/omenire.
LHC dispune de șase detectoare; acestea se află sub pământ, în excavații din dreptul punctelor de intersecție ale sale. Două dintre ele, Experimentul ATLAS și Compact Muon Solenoid (CMS), sunt detectoare de particule mari și au roluri generice.[2] A Large Ion Collider Experiment (ALICE) și LHCb au roluri mai specifice, iar ultimele două, TOTEM și LHCf, sunt mult mai mici și sunt folosite pentru cercetări foarte specializate.

 S -a născut în.................

    1524: Pierre de Ronsard, poet francez (d. 1585)
    1624: Thomas Sydenham, medic englez, supranumit Hippocrate al englezilor (d. 1689)
    1709: Antioh Cantemir, poet de limba rusă, fiul domnitorului Dimitrie Cantemir (d. 1744)
    1740: Nicolau Tolentino de Almeida, poet portughez (d. 1811)
    1839: Charles Peirce, filosof american (d. 1914)
    1866: Jeppe Aakjær, scriitor danez (d. 1930)
    1890: Franz Werfel, scriitor austriac (d. 1945)
    1892: Arthur Holly Compton, fizician american, a descoperit radiațiile Röentgen și Gama, laureat al Premiului Nobel (d. 1962)
    1912: Vasile Posteucă, poet român care a activat mai mult în exil (d. 1972)
    1927: Martin Jurchescu, matematician român, membru al Academiei Române (d. 1996)
    1933: Karl Lagerfeld, creator de modă german
    1960: Colin Firth, actor britanic, laureat Oscar
    1964: Cristian Pațurcă, cântăreț și compozitor român (d. 2011)

Decese..................................

    1635: George Buitul, iezuit transilvănean, autorul primei cărți tipărite în limba română cu caractere latine.   
    1749: Émilie de Breteuil, matematiciană și fiziciană franceză (n. 1706)
    1918: Antal Acsay, scriitor, istoric și critic literar maghiar (n. 1861)
    1964: Aram Frenkian, filosof, filolog, traducător și eseist român (n. 1898)
    1975: Sir George Paget Thomson, fizician, laureat al Premiului Nobel pe 1937 (n. 1892)
    1979: Ionel Băjescu-Oardă, compozitor și cântăreț; autor de romanțe (n. 1883)
    1983: Felix Bloch, fizician elvețian, laureat Nobel (d. 1905)
    1983: Victor Ciocâltea, șahist român (n. 1932)
    1999: Romulus Vulcănescu, etnolog, sociolog al culturii, folclorist; membru de onoare al Academiei Române (n. 1912)
    1999: Alfredo Kraus, tenor spaniol (n. 1927)
    2011: Cliff Robertson, actor american (n. 1925)
 

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More