Se afișează postările cu eticheta Cronin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cronin. Afișați toate postările

vineri, 19 iulie 2013

19 iulie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!"

"În politică prostia nu e un handicap."( Napoleon Bonaparte)

Comisia Europeană  :  Planul pentru bani europeni este incoerent, fără priorităţi clare.

Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles, care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, este incoerent şi fără priorităţi clare, solicitând că documentul să fie refăcut "peste vară", până în luna septembrie.
"Ca observaţii orizontale asupra proiectului de document, responsabilii Comisiei au subliniat următoarele: lipsa unei identificări clare a nevoilor şi priorităţilor de finanţare pentru următoarea perioadă de programare; incoerenţa documentului şi lipsa unei orientări strategice în abordarea obiectivelor tematice,, respectiv necorelarea acestora cu priorităţile; necesitatea preluării obiectivelor şi abordării strategice din documentul de poziţie al Comisiei, document agreat de autorităţile române, dar şi corelarea cu Strategia Europa 2020, cu recomandările specifice de ţară, respectiv cu Planul Naţional de Reformă", relevă documentul.
Oficialii Comisiei au atenţionat, printre altele, că au constatat o inconsecvenţă între obiective şi alocarea finanţărilor, că este necesară o viziune care să provină dintr-o analiză de risc corespunzătoare, care să facă referire inclusiv la nivelul foarte mic al investiţiilor private, că în proiect se face referire doar la accesul în bandă largă în gospodării lipsind partea comercială (de business), că lipsesc trimiterile la obiectivele agendei digitale şi justificarea unor priorităţi ca e-cultură şi e-sănătate în concordanţă cu strategiile sectoriale corespunzătoare, că este necesară o concentrare pe sectoarele cu potenţial de creştere în România, că ar trebui să se pună accent pe nevoile de creşterea şi extindere a IMM-urilor, cu o analiză a obstacolelor întâmpinate de acestea, ca lipsa de finanţare, că lipseşte conexiunea dintre Acordul de Parteneriat şi planurile naţionale pentru eficienţa energetică şi energia regenerabilă, dar şi referirile la dereglementarea preţurilor din energie şi la schemele de sprijin pentru regenerabile, că lipsesc propunerile de investiţii în domeniul schimbărilor climatice, dar şi estimările corespunzătoare, justificarea economică şi analiza de management al riscului din care ar trebui să rezulte 2-3 priorităţi pentru finanţare, că este necesară o justificare a alegerii priorităţilor de investiţii.
A fost semnalată şi lipsa unui Master Plan pe Transport, ale cărui priorităţi să fie redate în document, atrăgându-se atenţia că obiectivul nu va fi luat în discuţie decât atunci când Master Planul va fi finalizat şi că, în plus, există pericolul ca întregul program operaţional preconizat pentru marile proiecte să fie blocat în absenţa acestui Master Plan

Daniel Buda : Baronii PNL s-au gândit  să cosmetizeze legea ANI în folosul personal.

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda a subliniat că liberalii "doresc să atace din nou statul de drept şi să aducă în prim-planul european o Românie batjocorită de actuala clasă politică, dezinteresată de adevăratele probleme cu care se confruntă cetăţenii şi interesată doar de satisfacerea intereselor baronilor de partid".
"Propunerea PNL de schimbare a legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) este o măsură de precauţie şi de subterfugiu faţă de problemele de incompatibilitate cu care mulţi baroni ai acestui partid se confruntă. La şedinţa Biroului Politic al PNL, membrii acestei formaţiuni au fost de acord ca legea ANI să fie modificată, deoarece ANI s-a sesizat în cazul unor demnitari, care erau în acelaşi timp primari sau preşedinţi de Consilii Judeţene, iar în paralel deţineau şi funcţia de membri în Consiliile de Administraţie ale unor firme din subordinea primăriilor sau a consiliilor judeţene. Astfel că baronii PNL, în lipsa veşnicului adormit, Crin Antonescu, s-au gândit să pună ţara la cale şi să cosmetizeze legea ANI în folosul personal", afirmă Buda într-un comunicat remis joi.
"Le atrag atenţia membrilor PNL asupra faptului că România este în continuare monitorizată de către Comisia Europeană prin mecanismul MCV, iar ultimele rapoarte ale comisiei au evidenţiat în mod clar activitatea laborioasă a ANI, cu amendamentul că această instituţie trebuie să fie susţinută în continuare, pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii de independenţă, eficienţă şi transparenţă. Le reamintesc celor din PNL faptul că singurul rol pe care politicienii trebuie să-l aibă în activitatea justiţiei este de a crea un cadru legislativ corect şi conform cu bunele practici europene, precum şi de a furniza condiţiile necesare bunei funcţionări a organelor judiciare şi extrajudiciare şi nicidecum de a sugruma justiţia şi de a elaborară legi potrivnice pentru cei certaţi cu legea", a menţionat Daniel Buda.

Elena Udrea: Nominalizarea lui Silaghi, inconştienţă politică.

Elena Udrea critică nominalizarea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor, informează RFI: "Mie mi se pare o prostie colosală atât a liberalilor, cât şi a premierului! Să vii cu propunerea domnului Silaghi la Ministerul Transporturilor, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu condamnarea fostului ministru Fenechiu, să vii cu un alt ministru cu probleme cu justiţia, cu probleme mari de imagine, care la un moment dat în mandatul trecut a fost retras tocmai datorită acestor probleme mi se pare o dovadă de inconştienţă politică". Deputatul PDL se miră că premierul Victor Ponta a acceptat propunerea liberalilor pentru postul de ministru al Transporturilor: "Mă mir de premier, pentru că îl cunoaştem pe domnul Victor Ponta şi ştim că este extrem-extrem de atent la propria imagine. Nu ştiu cum a acceptat propunerea aceasta a liberalilor, de care înţeleg din ce a apărut în presă că nici Partidul Naţional Liberal nu este mulţumit, nu este satisfăcut şi ei îşi dau seama că este o greşeală majoră pe care PNL-ul o face (...). Nu ştiu ce va face preşedintele, vom vedea zilele următoare".
"Dacă vă amintiţi, când preşedintele Traian Băsescu a sesizat public şi i-a cerut domnului Ponta să nu vină cu Fenechiu în Guvern, pentru că are probleme cu justiţia, s-a spus că deocamdată beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, este un proces, şansele sunt să se termine pozitiv, ba chiar sperăm că aşa se va termina. Ei, uitaţi că am avut o condamnare, o premieră, din păcate negativă, un nou record negativ al Guvernului USL, un ministru în funcţie condamnat penal, şansele unui raport pozitiv MCV sunt nule, în condiţiile în care îţi asumi să vii cu oameni cu astfel de probleme majore, sunt probleme legale pe care oamenii aceştia le au. Plus că dovedeşte o lipsă de resurse a PNL-ului".

Victor Ponta :  Actele aprobate în Guvern să fie controlate înainte de a fi trimise la Monitorul Oficial.

"Primul-ministru a solicitat în mod expres organizarea unei astfel de şedinţe tehnice, în care să se stabilească în mod clar actele adoptate şi forma lor finală din şedinţa Guvernului, pentru a nu mai apărea neconcordanţe sau neclarităţi între ceea ce a fost convenit de Executiv şi ce ajunge să se publice în Monitorul Oficial", au arătat sursele guvernamentale. Până în prezent, Secretariatul General al Guvernului (SGG) a organizat, de regulă, în ziua de luni a fiecărei săptămâni, o şedinţă tehnică de pregătire a şedinţei de guvern, în care sunt stabilite actele normative care vor fi discutate în şedinţa săptămânală a Guvernului, programată de obicei pentru ziua de miercuri.

Klaus Johannis : Nu am avocat  în procesul pe care l-a intentat ANI.

Primarul Klaus Johannis a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în 16 iulie a fost un termen "fără citarea părţilor" în procesul intentat Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
"A fost un termen de strămutare, fără citarea părţilor, la Înalta Curte (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - n.r), dar nu am cerut eu strămutarea, ci ANI", a declarat Johannis.
"Nu am avocat. Este, iarăşi, o poveste de tip, nu ştiu cum să zic, ziar, blogosferă. Nu am avocat, cum nu am avut nici în procesul trecut. Întâmpinările şi intervenţiile pe care le am, le semnez în nume propriu", a precizat Johannis, care a adăugat că se consultă cu juriştii Primăriei. Primarul Sibiului a menţionat că la primul proces pe care l-a avut cu ANI, a câştigat atât la Curtea de Apel Alba Iulia, cât şi la ICCJ.

Mircia Muntean, : Condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare.

Deputatul PDL Mircia Muntean a fost condamnat de ICCJ la patru ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că, în perioada în care a fost primar al muncipiului Deva, ar fi încheiat tranzacţii nelegale de terenuri cu Iosif Man, acuzat de traficarea a peste 200 de maşini furate.
"Vă informăm că deputatul Mircia Muntean şi-a pierdut calitatea de membru al PDL ca urmare a unei condamnări penale în primă instanţă. Potrivit statutului Partidului Democrat Liberal, articolul 20 litera e, şi Codului de etică al PDL, orice condamnare penală conduce automat la pierderea calităţii de membru de partid", se arată în comunicatul PDL.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, miercuri, pe deputatul PDL Mircia Muntean la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de şase ani.

Valea Jiului : Paroşeni - 200 de mineri  refuză să iasă din mină.

Aproximativ 200 de mineri din schimbul unu de la Mina Paroşeni, sucursală a Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului, au refuzat, joi, după terminarea programului de lucru, să iasă din subteran, nemulţumiţi că reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara nu le preiau cărbunele. Minerii cer ca premierul Victor Ponta şi ministrul Economiei, VarujanVosganian, să vină în Valea Jiului, la discuţii, negocierile cu reprezentanţii CEH intrând în impas. "Pentru a debloca toată situaţia, luăm toată marfa (huila - n.r.) în custodie, până îşi stabileşte preţul (SNIMVJ - n.r). Din punctul meu de vedere, li se ia toată cantitatea. Vom face proces-verbal de predare-primire şi demarăm livrările. Conducerea CEH vrea să încheie cu SNIMVJ un contract-cadru. Acesta nu va cuprinde nici cantitatea de cărbune pe care o vom prelua de la minele neviabile (Petrila, Paroşeni şi Uricani - n.r.) şi nici preţul gigacaloriei", a declarat Daniel Andronache directorul CEH. Întrebaţi de corespondentul MEDIAFAX dacă vor accepta soluţia propusă de directorul CEH, minerii au declarat că solicită că ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi premierul Victor Ponta să vină în Valea Jiului să discute cu ei, pentru a se asigura că aceştia sunt corect informaţi despre problemele lor. Liderul sindicatului "Huila", Domokos Laszlo, a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX că directorul Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului, Petre Drăgoescu, a discutat cu minerii de la Paroşeni, blocaţi în subteran, prezentându-le soluţia de luare în custodie a cărbunelui, însă ortacii au refuzat-o. Între timp, minerii din schimbul doi de la Mina Paroşeni s-au solidarizat cu colegii lor din primul schimb şi nu au mai ieşit la suprafaţă. Totodată, protestului s-au alăturat şi mineri de la minele Petrila şi Uricani, numărul total al ortacilor blocaţi ajungând la circa 550, din care peste 300 la Paroşeni. De asemenea, minerii din schimbul trei de la Mina Paroşeni au anunţat că intenţionează şi ei să se blocheze în subteran. Pe de altă parte, personalul de la suprafaţă - angajaţii din birouri şi de la ateliere - au rămas la locurile de muncă după terminarea programului, în semn de solidaritate cu minerii blocaţi în subteran.
Potrivit lui Domokos Laszlo, ortacii vor primi, la ora 21.00, hrană rece.

Poşta Română : Din septembrie 3.650 de angajaţi disponibilizaţi.

"Începând cu luna septembrie 2013, din cadrul Poştei Române vor fi disponibilizaşi 3.650 de angajaţi, pe baza unui set de criterii stabilite de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România. Aceste criterii sunt construite pe baza evaluării competenţei profesionale, abaterilor disciplinare cât şi a opţiunii individuale. Procesul de disponibilizare va fi aplicat fără să fie afectată derularea normală a activităţilor Poştei Române la nivel naţional", se arată într-un comunicat al Poştei.

Mugur Isărescu: În România nu avem bănci "too big to fail".

 "E nevoie de ieşirea ordonată a instituţiilor din piaţă, în special a celor mari, «too big to fail». Şi în acest plan suntem martorii unei schimbări de paradigmă. Deşi instrumentele de preluare de active cu asumare pasive sau de bancă punte au existat, ele nu pot rezolva problema principală a băncilor «too big to fail». Din fericire, în România nu avem bănci foarte mari pentru a falimenta, comparativ cu cele internaţionale. Unele sunt mari comparativ cu economia românească. Noul cadru european va introduce recapitalizarea internă", a spus Isărescu. Cele mai mari bănci în funcţie de active sunt BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank şi Unicredit Ţiriac.
"O bancă mare (...) dacă vrei s-o stabilizezi cu bani de la buget ai nişte costuri enorme. Şi apoi, de ce să plătească contribuabilii. Vedeţi la ce problemă de atac la democraţie se ajunge. De ce să nu plătească acţionarii şi cei care au beneficiat de dobânzi de 5%, ca deponenţii de la Bank of Cyprus", a continuat guvernatorul BNR.

Mariana Câmpeanu:  Multinaţionalele angajează doar tinerii foarte bine pregătiţi.

"O problemă din ce în ce mai gravă este şomajul în rândul tinerilor. O soluţie pentru această problemă o reprezintă IMM-urile, care pot asigura locuri de muncă pentru toţi tinerii care vor să muncească în această ţară. Multinaţionalele angajează în general doar «vârfurile», tinerii foarte bine pregătiţi", a spus Câmpeanu, la o lansarea Cartei Albe a IMM-urilor. Ea a arătat că sunt anumite zone unde şomajul în rândul tinerilor ajunge la 25%. Potrivit datelor publicate în Cartea Albă a IMM-urilor, firmele mici şi mijlocii au angajat anul trecut în medie 1,13 persoane, iar raportat la numărul mediu de angajaţi personalul angajat a crescut cu 3,2% faţă de 2011. Majoritatea IMM-urilor au angajat mai puţin de cinci persoane, 3,51% au încadrat în muncă între 5 şi 10 angajaţi şi doar 0,27% au angajat peste 20 de persoane.

ŞTIRI METEO

 
SÂMBĂTĂ 20 IULIE  2013.


Vremea va fi călduroasă, în special în sudul şi în sud-vestul ţării, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei şi noaptea, când se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în nordul, estul şi centrul ţării, precum şi în zona montană şi pe arii restrânse în regiunile sudice. Izolat vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în nordul Moldovei şi 34 de grade în extremitatea de sud-vest, iar cele minime se vor situa între 10 şi 22 de grade. Presiunea atmosferică va continua să scadă uşor.

PERSONALITĂŢI

Samuel Colt

Samuel Colt (n. 19 iulie 1814 – d. 10 ianuarie 1862) a fost un inventator și industriaș american. El a înființat Colt's Patent Fire-Arms Manufacturing Company, și este cunoscut pentru popularizarea revolverului. Colt a fost trimis argat la o fermă din Glastonbury la 11 ani, unde se ocupa cu treburile zilnice și mergea la școală. În Glastonbury, a găsit Compendium of Knowledge, o enciclopedie științifică pe care a preferat să o citească în locul studiului Bibliei. În această enciclopedie a găsit articole despre Robert Fulton și despre praful de pușcă, ambele motivându-l și dându-i idei ce aveau să-l influențeze pe Colt toată viața. După ce a auzit soldați vorbind despre succesul puștii cu două țevi și despre imposibilitatea de a trage cu arma de cinci sau șase ori la rând, Colt s-a hotărât  să creeze pușca imposibilă. În 1829, Colt a început să lucreze în fabrica de textile a tatălui său, aflată în Ware, Massachusetts, unde a avut acces la unelte, materiale, și la expertiza angajaților. Folosind ideile și cunoștințele tehnice obținute citind enciclopedia, Samuel a construit o pilă galvanică și a folosit-o pentru a detona o încărcătură cu praf de pușcă în apele lacului Ware. În 1832, tatăl l-a trimis pe mare să învețe meseria de marinar. Colţ avea apoi să spună că ideea revolverului i-a venit după ce a observat cârma navei în prima sa călătorie pe mare. El a descoperit că „indiferent încotro se învârtea roata, spițele ei se aliniau mereu cu un ambreiaj care o ținea”. În această călătorie, Colt a făcut un model de lemn al revolverului. Când s-a întors în Statele Unite în 1832, s-a întors să lucreze pentru tatăl lui, care i-a finanțat producția a două prototipuri de pistoale. Acestea au ieșit de proastă calitate, decoarece Christopher Colt credea că ideea este o nebunie și a angajat doar mecanici ieftini și nepricepuți. Una dintre arme a explodat la tragere, iar cealaltă nu trăgea deloc. Ulterior, după ce a aflat de la chimistul fabricii despre protoxidul de azot, Colt a luat pe drum un laborator portabil și și-a câștigat existența făcând demonstrații în Statele Unite și în Canada. În această vreme, s-a pregătit să înceapă construcția de arme cu armurieri pricepuți din Baltimore, Maryland. În 1832, la 18 ani, Colt a cerut un patent pentru revolverul său și a declarat că se va „întoarce în curând cu un model”. Colt a cerut un patent pentru „pistolul revolver”, primindu-l la 25 februarie 1836 (numerotat ulterior 9430X). Acesta, împreună cu patentul Nr. 1304, datat 29 august 1836, au protejat principiile de bază ale armei denumite Pistol Paterson. Colţ nu a susținut că a inventat revolverul, întrucât designul său era doar o adaptare practică a flintei cu cremene rotitoare a lui Collier, patentată în Anglia și deja populară acolo. El a contribuit, totuși la utilizarea pieselor interșanjabile. Acest prim revolver practic, făcut posibil de tehnologia armelor cu percuție, a stat la baza a ceea ce mai târziu avea să devină o moștenire culturală și industrială și o contribuție neprețuită la dezvoltarea tehnologiei războiului.[10] Colt a înființat rapid o corporație în New York și New Jersey în aprilie 1836. Prin relațiile politice ale membrilor, Compania Manufacturieră de Arme Patentate din Paterson, New Jersey, a fost recunoscută de legislativul statului New Jersey la 5 martie 1837. Colţ a primit o remunerație pentru fiecare armă vândută în schimbul partajării drepturilor asupra patentului, cu stipularea returnării patentului în cazul desființării companiei.

Edgar  Degas

Edgar Germain Hilaire Degas (n. 19 iulie 1834, Paris - d. 27 septembrie 1917, Paris) a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A început cu academismul clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare. Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din întemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist. Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.

A. J.  Cronin

 
Archibald Joseph Cronin (n. 19 iulie 1896 – d. 6 ianuarie 1981) a fost un medic și scriitor din Scoția.
Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: Castelul Pălărierului, Sub stele (ecranizat), Citadelă, Cheile Împărăției și Anii tinereții, toate acestea fiind ecranizate. El a creat și personajul dr. Finlay, eroul unei serii de povestiri care a servit ca model pentru serialul radiofonic și de televiziune Dr. Finlay's Casebook difuzat de BBC.





S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  19 IULIE.............

Evenimente

    1900: Se deschide metroul din Paris.
    1922: A avut loc primul meci al echipei de tenis a României în Cupa Davis (India–România: 5–0).
    1952: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Helsinki, Finlanda.
    1954: A fost lansat primul disc single semnat Elvis Presley – That' s All Right.
    1965: La Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu a fost ales în funcția de secretar general al Partidului. (19/24)
    1980: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Moscova, URSS.
    1996: Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat prin consens proiectul de lege care prevede acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate, pe bază permanentă României.

S -a născut în............

1814: Samuel Colt, industrialist și inventator american (d. 1862)
1834: Edgar Degas, pictor francez (d. 1917)

1893: Vladimir Maiakovski, poet rus (d. 1930)
1896: A.J. Cronin, scriitor scoțian (d. 1981)
1907: Constantin Drâmbă, astronom și matematician român, membru al Academiei Române (d. 1997)
1923: Constantin Țoiu, prozator român
1930: Pompiliu Teodor, istoric român, membru al Academiei Române (d. 2001)
1943: Maria Luiza Cristescu, prozatoare româncă
1946: Ilie Năstase, jucător român de tenis
1947: Brian May, muzician englez

Decese 

    1374: Francesco Petrarca, poet italian (n. 1304)
    1415: Filipa de Lancaster, soția regelui Ioan I al Portugaliei (n. 1359)
    1814: Matthew Flinders, navigator și cartograf englez (n. 1774)
    1891: Pedro Antonio de Alarcón, scriitor spaniol (n. 1833)
    1931: Nicolae Paulescu, medic român, descoperitorul insulinei (n. 1869)
    1976: Henri Catargi (Togo), pictor român (n. 1894)
    1982: Hugh Everett, fizician american (n. 1930)
    1993: Dionisie M. Pippidi, arheolog, epigrafist și istoric român, membru al Academiei Române    
    1993: Jean Negulesco, regizor american de origine română, membru de onoare al Academiei Române (n. 1900)
    2009: Frank McCourt, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer (n. 1930)
    2011: Arsenie Papacioc, duhovnic român (n. 1914)
  



Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More