Deci înfierbântatul stângist, lider al partidului păstorit încă de președintele de onoare bolșevic numit Ion Iliescu, admiratorul lui Mao și al lui Che Guevara, își abjură crezul socialist, propunând un amalgam ideologic sui generis propriu populismului de tip peronist. Într-adevăr, colonelul Juan Domingo Peron a fost cel care a spus: “Am două mâini, una stângă si una dreaptă, o folosesc pe fiecare atunci când este nevoie”.
La polul opus nervozității lui Ponta (chestiunea plagiatului îl va teroriza și îl va vulnerabiliza toată viața), Klaus Iohannis a fost calm, ponderat, echilibrat. A răspuns întrebărilor fără urmă de patimă. A apărat cu demnitate valorile liberale, statul de drept, transparența instituțională. Când a fost nevoie, l-a numit pe Ponta mincinos. L-a sfidat pe tema asumării unei respingeri categorice a legii amnistiei si grațierii. I-a citit o listă a marilor penali pesediști. Ponta nu s-a mai putut stăpâni și i-a spus că el, Ponta, nu-l consideră pe Iohannis liderul “adevăratului” PNL. Că acest lider ar fi trepădușul său personal, presupusul viitor premier Trădiceanu.
Deci Ponta visează la un absolutism uselist în care el, supremul, să decidă cine este și cine nu este lider al altui partid. Vrea să satelizeze, să paraziteze și să canibalizeze opoziția, asemeni comuniștilor. Îl folosește pe Tăriceanu așa cum comuniștii lui Dej și ai Anei Pauker l-au folosit pe Gheorghe Tătărescu. Manechinul devenit marionetă. (Vladimir Tismăneanu)
