"Pitoresc şi melancolie"!

"Printre pictorii români, cu siguranţă nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu şi destin mai plin de înţelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească". (Jacques Lassaigne).

Ion Andreescu (n. 15 februarie 1850, București — d. 22 octombrie 1882, București) a fost un pictor și pedagog român, membru post-mortem al Academiei Române (1948).

Din 1869 urmează "Școala de arte frumoase" condusă de Theodor Aman, devenind, în 1872, profesor la catedra de desen liniar și caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău. În 1873 se transferă la gimnaziul comunal "Tudor Vladimirescu", apoi, în 1875, la școala de meserii din aceeași localitate. La sfârșitul anului 1878 pleacă la Paris, unde frecventează cursurile "Academiei libere Julian"; verile pictează la Barbizon (unde se întâlnește cu Nicolae Grigorescu) și în alte așezări rurale.

Andreescu la Barbizon (1879-1880)de Nicolae Grigorescu 

O biografie ingrată, scurtă, desfășurată sub semnul unei condiții modeste și a bolii, caracterizată mai degrabă prin absența evenimentelor, printr-o descoperire târzie a necesității exprimării artistice, a vocației, în sensul profund al cuvântului, dublează o operă nu numai importantă ca extensie, dar definitivă, matură, constituită fără ezitări și tribulații.

Profesor de desen într-un oraș provincial, liniștit până dincolo de banalitate, Andreescu se dedică picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioară nu părea s-o anunțe. Pictura apare la tânărul solitar, înclinat spre meditație, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumată superior și fără veleitățile publicității.

Caracterul de introspecție, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele întregii sale arte, remarcabil de unitare, dealtfel, ca sentiment, atitudine și calitate.

Contactul cu arta românească a timpului nu i-a lipsit, dar importanța unei confruntări cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse în prim-plan de arta europeană a epocii, nu trebuie neglijată. Deși de la început lucrările pictorului român au decizia și consistența operei autentice, în ultimii ani ai șederii îl găsim în Franța, clarificat, stăpân pe mijloace, construind spațiile cu subtilitatea cromatică pe care o dă doar desăvârșita dezinvoltură tehnică.

Deşi a trăit doar 32 de ani, Ion Andreescu a lăsat o operă care demonstrează că este un pictor de un excepţional talent. Creaţia sa artistica se reduce la câteva sute de tablouri: naturi statice, flori, portrete şi mai ales peisaje. Pictura sa are un caracter sobru, profund, grav şi meditativ.

Interesat în egală măsură de diferite genuri ale picturii, Andreescu crează peisaje ("Margine de pădure", "Pomi înfloriţi", "Stânci şi mesteceni", "Câmp", "Pădure de fagi", "Mesteceni la marginea balţii", "După ploaie", "Casa de ciurari", "Iarna la Barbizon", "Stâncile de la Apremont", portrete ("Ţărancă cu broboada verde", "Ţărancă cu traista", "Broboada roşie", "Autoportret"), naturi statice "Coacăze", "Felii de pepene").

În "Stejarul" una din capodoperele sale, regăsim întrega emoţie, patosul reţinut, temperatul plin de melancolie al artistului.

Fără ambiţia de a realiza ierarhii valorice şi cronologice, putem afirma că e primul pictor român cu adevărat modern, fiind în acelaşi timp unul dintre punctele de referinţă atunci când vorbim despre tradiţia artei româneşti.

Read More