Căci prea des falsitatea, credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.
Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.
O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.
Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.
Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?
Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.
Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?
Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.
Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos.
Şi niciun ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ.
Bea – şi termină-odată cu vorbe de prisos!
Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
Dar timpul, fără milă – şi roza desfrunzeşte...
Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi niciun cerşetor mai trist ca mine.
Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Şi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?
Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat veştmântul cusut de-nţelepciune.
Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava. (Omar Khayam)
Care-i rostul vieții ? Tainele sugrumu-l.
Câte inimi pure — Roata de Azur
Arde-n scrum și pulberi! Spuneți, unde-i fumul?"
Omar Khayam sau Khayyam (n. 18 mai 1048 Persia - d. 4 decembrie 1131) a fost un poet, matematician, filosof și astronom persan.
A avut o viață extrem de agitată, dacă ținem cont că a trăit în perioada formării Imperiului Selgiucizilor. Învățații se aflau într-o situație precară, fiind dependenți financiar de conducători sau de vreun mecena local.
Khayam a scris mai târziu că a fost în perioada tinereții „martor al nimicirii învățaților, din care nu a mai rămas decât o mână de oameni, chinuită și puțin numeroasă. Asprimea soartei din aceste vremuri i-a împiedicat să se dedice perfecționării și adâncirii științei lor”.
În lucrarea "Discuții asupra unor probleme de algebră" (1070) se ocupă de rezolvarea ecuațiilor cubice, fiind primul matematician care studiază acest subiect. Ajunge chiar la rezultate remarcabile, bazându-se pe metoda intersecției secțiunilor conice cu cercul. Khayam își pune problema rezolvării ecuației de gradul III în mod asemănător celei de gradul II, dar nu reușește acest lucru. Totuși, el nu disperă și afirmă chiar că „acele forme” vor fi găsite de cei care îl vor urma.
A studiat și "Elementele lui Euclid", fiind cu precădere atras de celebrul postulat al paralelelor, căruia încearcă să-i dea o demonstrație. Se ocupă și de problema coeficienților binomiali, care apar în triunghiul lui Pascal.
Lucrările lui Khayam vor fi cunoscute în Europa abia peste șapte secole.
În 1073, sultanul Malik-Shah I l-a invitat să construiască un observator astronomic împreună cu alți mari învățați ai vremii. Aceștia au determinat lungimea anului solar cu o precizie de șase zecimale (apreciabilă pentru acea epocă). Se obținea un calendar mult mai exact decât cel gregorian, adoptat în Europa patru secole mai târziu.
Valoarea operei sale poetice eclipsează în ziua de azi faima sa de matematician și om de știință. Opera sa poetică a fost dată uitării timp de secole în cultura persană, doar sufiștii au prețuit mereu rubaiatele sale.
Se pare că a scris peste o mie de catrene (numite rubaiate). Au un conținut mistic, legat de mistica islamică, adică de sufism.
La noi cea mai cunoscută versiune a poemelor lui Khayyam este semnată de George Popa, care le-a grupat pe teme majore (Autoportret, Prefacerea eternă, Vanitas vanitatum, Fatalitatea, Imposibilitatea cunoaşterii, Nimicnicia şi absurdul vieţii, Incertitudinea credinţei, Singurătatea omului, Trăieşte-ţi clipa! Căci clipa-i viaţa ta!, Vinul eliberator, Suprema înţelepciune: detaşarea, Poezia absolută), raliindu-se traducerilor occidentale prin prisma nesublinierii posibilului mesaj sufi.
"Am întrebat savantul şi-am întrebat şi sfântul
Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune.
Şi, dup-atâta trudă, atât se poate spune:
Că am venit ca apa şi că plecăm ca vântul."
