Bine v - am regăsit!
"Nu te lasa ademenit să contrazici. Înţelepţii cad în neştiinţă, când se ceartă cu cei neştiutori." (Johann Wolfgang von Goethe)
România - două medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică.
Felicitări!
În perioada 6-12 iulie, în Brisbane (Australia) s-a desfăşurat a XXV-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică. Olimpiada a reunit 304 concurenţi din 81 de tari.Elevii români din lotul olimpic de informatică au obţinut două medalii de aur, o medalie de argint şi o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică. Bistriţeanul Rareş Darius Buhai, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu", şi Vlad Alexandru Gavrilă, elev în clasa a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, au obţinut medalii de aur, la fel ca la ediţia de anul trecut a olimpiadei. Andrei Heidelbacher, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "C. D. Loga" din Timişoara, a obţinut o medalie de argint, iar Mihai Popa, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Fraţii Buzesti" din Craiova, a intrat în posesia medaliei de bronz.
În urmă cu un an, România a fost prima ţară din UE ca palmares la Olimpiada Internaţională de Informatică.
Prima participare a României la Olimpiada Internaţională de Informatică a fost în 1990. Până în prezent, performaneţele elevilor români la această competiţie sunt următoarele:
Medalii de aur: 26
Medalii de argint: 38
Medalii de bronz: 23
Preşedintele Traian Băsescu cere reexaminarea următoarelor legi:
- legea care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.
"Această soluţie legislativă se regăseşte în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, al referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, al referendumului cu privire la probleme de interes naţional şi al referendumului local. În lipsa unei participări de cel puţin jumătate plus unul din corpul electoral, apreciem că noua variantă de reglementare a cvorumului de participare, aleasă de legiuitor, nu asigură o reprezentativitate suficientă de natură a conferi deciziei adoptate forţa care să reflecte voinţa şi suveranitatea poporului", susţine Traian Băsescu.
Şeful statului consideră oportună reglementarea unei participări de cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente "pentru ca referendumul să poată exprima, în mod real şi efectiv, voinţa cetăţenilor, voinţă ce constituie premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii prin intermediul poporului".
Preşedintele precizează că a modifica voinţa puterii constituante originare, neţinând cont de principiile generale, intangibile ale statului român prin utilizarea unor instrumente legale inferioare ca forţă juridică, aduce atingere Art. 1 şi Art. 2 din Constituţie.
- legea care scutea, de la 31 decembrie 2013, Loteria Română de la obligaţia acordării a 0,4% din profitul net pentru achiziţia de publicaţii de către biblioteci şi a 2% din încasări către Fondul Cultural Naţional.
Cererea preşedintelui Băsescu de reexaminare, transmisă preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, face referire la Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, adoptată în temeiul Art. 1 pct. I.3 din Legea 127/2012 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.
"Prevederile Art. 3 din Ordonanţa aprobată abrogă, începând cu 31 decembrie 2013, Art. 23 din Legea nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii, care stabileşte acordarea de către Compania Naţională «Loteria Română» – S.A. a 0,4% din profitul net către achiziţia de publicaţii cu caracter literar-artistic, tehnico-ştiinţific, editate pe orice fel de suport, destinate bibliotecilor publice şi pentru acordarea unor tichete valorice pentru achiziţionarea publicaţiilor către utilizatorii din bibliotecile publice: elevi, studenţi, persoane cu un venit lunar sub nivelul salariului minim pe economie, precum şi nevăzătorilor şi surdo-muţilor", se arată în cererea de reexaminare.
Totodată, Ordonanţa Guvernului 17/2012 stabileşte la Art. 4 abrogarea Art. 21 Alin. (1) lit. ş) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, care prevedea printre sursele de venituri proprii ale Fondului Cultural Naţional şi o cotă de 2% din încasările Loteriei Române, menţionează şeful statului în cererea sa.
"Întrucât prevederile mai sus-amintite prevăd abrogarea unor dispoziţii care determină diminuarea semnificativă a fondurilor Ministerului Culturii destinate achiziţiilor de cărţi, reviste şi alte publicaţii de către bibliotecile publice, dar şi scăderea veniturilor Fondului Cultural Naţional destinate finanţării proiectelor şi programelor culturale, considerăm oportună amendarea textelor legislative respective în sensul menţinerii cotelor procentuale respective din încasările Loteriei Române ca sursă de finanţare pentru cele două destinaţii stabilite prin lege", argumentează preşedintele Băsescu
Jean-Marc Ayrault : Problema romilor devine din ce în ce mai dificilă.
"În ceea ce priveşte situaţia comunităţii rome din Republica Franceză, domnul prim-ministru Jean-Marc Ayrault a menţionat că această problemă devine din ce în ce mai dificilă şi a subliniat necesitatea colaborării între autorităţile judiciare şi poliţieneşti din cele două ţări în combaterea traficului de fiinţe umane", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei .
Şeful statului a spus că "autorităţile române sunt gata atât să continue cooperarea cu Franţa la nivel judiciar şi poliţienesc, dar şi să dezvolte noi proiecte vizând, prin educaţie, inserţia socială a tinerilor proveniţi din familiile care creează probleme în Franţa".
Preşedintele Traian Băsescu a mai afirmat că problemele de imagine care sunt create în Franţa de unii cetăţeni români trebuie să fie abordate într-un spirit european de cooperare între structurile specializate din cele două ţări, se mai menţionează în comunicatul Preşedinţiei.
Victor Ponta: ONG-urile sunt responsabile pentru integrarea romilor.
"Organizaţiile neguvernamentale pe care le invocaţi sunt responsabile de 20 de ani de aceste politici, actualul Guvern, doar de un an. Însă în 20 de ani s-au folosit foarte mulţi bani, s-au făcut foarte multe dezbateri şi, din păcate, s-a dovedit un sistem neeficient. Deci, decizia Guvernului este de a folosi mai bine resursele financiare pentru proiecte concrete, cum este proiectul Ferentari, cel mai mare cartier din Bucureşti, care un proiect special dedicat de integrare şi de dezvoltare a nivelului de viaţă", a afirmat Ponta. "Guvernul face eforturi să fie eficient şi pragmatic şi aş aprecia o schimbare spre pragmatism şi eficienţă şi în zona organizaţiilor neguvernamentale", a conchis Ponta.Emil Boc: USL Cluj şterge pe jos cu Ponta.
"USL Cluj şterge pe jos cu Victor Ponta. Mă refer la lucruri serioase, la faptul că tot ceea ce a declarat Victor Ponta în China, despre parteneriatul şi importanţa relaţiei pe care o avem cu un partener economic extrem de serios şi pe care îl aşteptăm să vină la Cluj cu o investiţie de peste un miliard de euro pentru hidrocentrala Tarniţa - Lăpuşteşti, este sfidat şi batjocorit de USL Cluj, care a refuzat prelungirea unui contract de închiriere Asociaţiei de prietenie româno-chineze din Cluj-Napoca. Aceasta are un cuvânt important în promovarea relaţiilor din Cluj-Napoca şi China, de a atrage investitori chinezi în judeţul nostru. Deci Victor Ponta primeşte o palmă de la USL Cluj, sfidând toate declaraţiile şi angajamentele pe care şi le-a luat", a spus Boc.Liviu Dragnea : Pentru ce, Doamne iartă-mă, să protesteze?
Liviu Dragnea a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Sibiu, la ce se aşteaptă de la dezbaterea privind regionalizarea pe care o va avea, vineri(astăzi), la Băile Balvanyos, în judeţul Covasna."Aştept o discuţie serioasă. O discuţie aşezată, o dezbatere serioasă. Aştept o discuţie deschisă, transparentă. Mâine (vineri - n.r) mi-aş dori să avem o abordare poate puţin diferită de cele pe care le-am avut până acum, să discutăm în mod serios despre viitorul lor, de modul în care statul român îi poate ajuta pe ei să aibă acces la dezvoltare durabilă. Să discutăm de proiecte de dezvoltare durabilă, de interconexiune de infrastructură dintre zonele în care trăiesc şi celelalte părţi ale teritoriului. Asta mă aştept", a declarat Liviu Dragnea.
Întrebat dacă se aşteaptă la proteste faţă de regionalizare, Dragnea a negat.
"Mi-e greu să cred că persoana mea fizică generează proteste. N-am păţit până acum, dar Doamne fereşte. Altceva nu văd pentru ce să protesteze, pentru că nu am pus eu sau cineva din Guvern, oficial, un proiect: aşa va arăta România regionalizată. Atunci pentru ce, Doamne iartă-mă, să protesteze? Eu aş prefera să câştigăm timp să comunicăm, să discutăm", a spus Dragnea.
Potrivit site-ului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, problema regionalizării va fi dezbătură, vineri , 12iulie 2013,, la Băile Balvayos, de la ora 10.00, în sala mare de conferinţe a Best Western Grand Hotel. Întâlnirea va fi prezidată de Liviu Dragea şi vor participa oficiali locali.
Astăzi, Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a făcut publică, o scrisoare adresată vicepremierului Liviu Dragnea. În scrisoare, Izsak Balazs îi atrage atenţia vicepremierului că, deşi a afirmat de mai multe ori că "regionalizarea nu va fi făcută pe criterii etnice, ci pe criterii de dezvoltare", conform Legii 2/1968, "judeţul este alcătuit din oraşe şi comune - unităţi de bază ale organizării administrativ-teritoriale a ţării - în funcţie de condiţiile geografice, economice şi social-politice, etnice şi de legăturile culturale şi tradiţionale ale populaţiei".
"În consecinţă, Guvernul dumneavoastră, în cursul procesului de regionalizare, abandonează criteriile avute în vedere de reformă administrativă din 1968, ceea ce nici Nicolae Ceauşescu nu a îndrăznit să facă. Ştiţi din ce cauză nu a îndrăznit? Deoarece prevederea citată a legii şi, în general, legislaţia privind protecţia minorităţilor naţionale în perioada 1945-1989 erau consecinţe ale obligaţiilor internaţionale asumate de România, începând cu cele cuprinse în Tratatul de Pace cu Puterile Aliate şi Asociate şi continuând cu obligaţiile asumate de România ca şi stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, respectiv prin semnarea Actului Final de la Helsinki",
Theodor Stolojan: Investiţiile străine practic sunt la nivel minim.
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, ieri :
"În loc să lanseze noi tiribombe mediatice cum este aşa-zisul program de investiţii, Guvernul Ponta ar trebui să răspundă concret cerinţelor Comisiei Europene de a prezenta o strategie coerentă, care să fixeze priorităţile care urmează a se cofinanţa cu fondurile europene de 40 de miliarde de euro alocate României în perioada 2014-2020", a spus Stolojan.
"Până în prezent, acest Guvern a fost incapabil să elaboreze o astfel de strategie, de aceea este inutil să discutăm acum de un program naţional de investiţii propus de domnul Ponta, în condiţiile în care economia românească stagnează, iar investiţiile străine practic sunt la nivel minim", a adăugat Theodor Stolojan.
Târgu Mureş : 10.000 de steaguri pentru încoronarea noului rege al Belgiei.
Compania producătoare de steaguri Romflag a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că va produce 5.000 de drapele ale Belgiei şi peste 5.000 de steaguri cu profilul şi numele noului rege al Belgiei, Philippe, care va avea loc în 21 iulie.Responsabilul cu clienţii din partea companiei, Marinela Pop, a precizat că Romflag - companie înfiinţată în 2009, ca parte integrantă a companiei Waelkens, din Belgia, cu o tradiţie de aproape 100 de ani în producţia de steaguri - este singurul furnizor de steaguri din România pentru acest eveniment. La realizarea celor peste 10.000 de steaguri pentru încoronarea noului rege al Belgiei lucrează 20 de angajaţi ai companiei Romflag.
Tarom : Sindicatele cer demisia Consiliului de Administraţie al companiei.
"Sindicatele reprezentative şi unite ale Companiei Tarom iau atitudine şi lansează un protest ferm şi deschis faţă de poziţia şi declaraţiile recente ale Consiliului de Administraţie (CA) TAROM, prin vocea preşedintelui sau, domnul Dan Pascariu, pe diverse aspecte privind conducerea, organizarea şi activitatea operatorului aerian naţional", se mai arată în comunicatul "sindicatelor reprezentative şi unite ale Tarom".Sindicaliştii spun că au constatat "cu dezamăgire că orice apariţie a conducerii CA Tarom în media nu face altceva decât să aducă repetate şi grave prejudicii de imagine companiei, fiind de natură să afecteze reputaţia angajaţilor săi şi să le zădărnicească eforturile - susţinute în condiţiile unui mediu concurenţial puternic şi extrem de dificil, atât pe plan inten, cât şi pe plan internaţional - de a menţine compania pe o linie ascendentă în privinţa calităţii serviciilor oferite pasagerilor".
Tot sindicatele apreciază că şeful CA al Tarom, Dan Pascariu, "abuzează de poziţia sa şi îşi permite în mod nejustificat şi sfidător să desconsidere şi să umilească angajaţii companiei la fiecare intervenţie publică, dovedind o lipsă de coerenţă şi argumente"
Sindicaliştii reclamă "rapacitatea membrilor CA, preocupaţi prioritar de asigurarea propriilor venituri şi avantaje", precum şi "lipsa de interes real al CA pentru instaurarea unui climat de seriozitate, profesionalism, corectitudine şi încredere în propriile valori prin numiri în funcţii cheie a unor persoane fără o temeinică pregătire şi experienţă într-un domeniu atât de aparte".
DNA : Camelia Voiculescu este urmărită penal pentru complicitate la şantaj.
Camelia Voiculescu este urmărită penal în dosarul lui Sorin Alexandrescu, pentru complicitate la şantaj, alături de ea fiind cercetate şi SC Antena TV Group şi SC Intact Publishing SRL, pentru şantaj, a anunţat, joi, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Procurorii au extins cercetările în dosarul în care directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantaj şi au dispus începerea urmăririi penale pentru Camelia Rodica Voiculescu, în calitate de asociat la SC Antena TV Group SA şi la SC Intact Publishing SRL, pentru complicitate la infracţiunea de şantaj, se arată într-un comunicat de presă al DNA remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
"Din Ordonanţa de extindere a cercetărilor şi începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există indicii concludente şi temeinice cu privire la participarea altor persoane fizice şi juridice care au comis, sub forma autoratului şi complicităţii, acte materiale specifice infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului Alexandrescu George Sorin", a arătat DNA.
Varujan Vosganian: Românii ar vota pentru reintroducerea pedepsei cu moartea.
"Dacă ar fi un referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, mi-e teamă că majoritatea ar fi pentru", a afirmat Vosganian.El a făcut această afirmaţie întrebat fiind de un jurnalist, la o conferinţă pe teme energetice, dacă Guvernul ia în calcul reintroducerea pedepsei cu moartea pentru fapte de corupţie, la fel ca în China.
SUA : Producţia de petrol a atins cel mai ridicat nivel din 1992.
Producţia de petrol a Statelor Unite a crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani, datorită expoatării zăcămintelor de şist, facilitând reducerea consumului din import şi împingând cea mai mare economie a lumii spre independenţă energetică.Noile tehnici de foraj, precum fracturarea hidraulică a formaţiunilor de roci de şist, au determinat creşterea producţiei de petrol a SUA cu 1,8% în săptămâna 1-5 iulie, la 7,4 milioane barili pe zi, cel mai ridicat nivel din ianuarie 1992, potrivit datelor prezentate de Administraţia pentru Informaţii în domeniul Energiei, citate de Bloomberg.
Statele Unite şi-au asigurat din producţia internă 89% din necesarul de energie în lună martie, cel mai bun rezultat din aprile 1986, potrivit datelor Administraţiei pentru Informaţii în Energie.
Se estimează, ca, importul net de petrol şi produse petroliere va coborî până anul viitor la 5,7 milioane barili pe zi, faţă de 12,5 milioane în 2005. Producţia de petrol a SUA se va plasa în acest an la 7,31 milioane barili pe zi şi va creşte în 2014 la 8,09 milioane barili pe zi, notează Administraţia.
Coreea de Nord : Economia a avut anul trecut cea mai mare creştere din 2008.
Economia nord-coreeană a înregistrat anul trecut cea mai puternică creştere din 2008, în pofida izolării pe plan internaţional pe fondul sancţiunilor economice aplicate în urma testelor cu rachete balistice şi dezvoltării de arme nucleare.Produsul Intern Brut al Coreei de Nord a crescut anul trecut cu 1,3%, după un avans de 0,8% în 2011, potrivit estimărilor prezentate de banca centrală a Coreei de Sud, transmite Bloomberg.
Datele Băncii Coreei arată că economia Coreei de Nord s-a contractat în patru din ultimii şapte ani.
"Agricultură şi pescuitul au înregistrat o creştere de 3,9% datorită utilizării mai răspândite a îngrăşământului în producţia de porumb şi orez", se arată într-un comunicat al băncii centrale a Coreei de Sud. Producţia de porci şi păsări a urcat cu 12,3%, notează instituţia de la Seul.
China: Minorităţile din Tibet şi Xinjiang beneficiază de libertăţi fără precedent.
"China a făcut progrese importante în materie de Drepturile Omului. Oamenii din diferite regiuni ale Chinei, inclusiv Xinjiang şi Tibet, trăiesc mai fericiţi şi beneficiază de libertăţi fără precedent", a afirmat consilierul de Stat Yang Jiechi, în cadrul unei conferinţe de presă alături de omologii săi americani, la încheierea celor două zile de întâlniri bilaterale anuale între cele două state."Sperăm că Statele Unite îşi vor ameliora propria lor situaţie în materie de drepturile omului pe baza respectului reciproc şi a neintervenţiei în afacerile interne ale fiecăruia", a adăugat acesta.
"Noi credem cu tărie că respectarea drepturilor universale şi a libertăţilor fundamentale va acorda Chinei mai multă pace, prosperitate şi, în final, securitate", a declarat secretarul de stat american adjunct William Burns.
Kosova : Amnistie etnicilor sârbi din Kosovo.
Parlamentul din Kosovo a adoptat joi o lege acordând o amnistie etnicilor sârbi din Kosovo care s-au opus uneori violent independenţei acestui teritoriu, o măsură vizând să faciliteze punerea în aplicare a acordului privind normalizarea relaţiilor cu Serbia, sub patronaj european.Această lege, adoptată cu o largă majoritate, prevede ca aproximativ 70 de infrecţiuni "comise înainte de 20 iunie 2013" să fie exceptate de la proceduri penale, astfel încât că cei care au fost deja condamnaţi să nu îşi ispăşească pedeapsa, a anunţat o sursă parlamentară.
Potrivit acestei legi, care nu îi vizează în mod expres pe etnicii sârbi din Kosovo, sunt amnistiate persoanele care au participat la o rebeliune armată, cele care au pus în pericol integritatea teritorială sau ordinea constituţională a Kosovo, cele suspectate de spionaj sau acţiuni împotriva poliţiei.
Această lege se adresează celor aproximativ 40.000 de etnici sârbi din nordul Kosovo, o regiune învecinată cu Serbia, în care sunt majoritari şi care nu se supun controlului Priştinei.
Bulgaria : Protestele au o miză morală.
Manifestaţii zilnice au loc de o lună în Bulgaria, ilustrând faptul că societatea civilă s-a săturat de corupţia elitelor politice.Valul de manifestaţii a fost declanşat de nominalizarea, la 14 iunie, la conducerea Agenţiei de Securitate Naţională a unui magnat de presă cu reputaţie dubioasă, deputat al partidului minorităţii musulmane turce (MDL).Totuşi, premierul Plamen Oreşarski, un economist aflat la conducerea unui Guvern de tehnocraţi de o lună şi jumătate, susţinut în Parlament de Partidul Socialist (fost comunist) şi de partidul minorităţii musulmane turce, refuză să demisioneze, afirmând că "ţine cont de interesele tuturor bulgarilor". El a lansat măsuri de urgenţă în favoarea celor mai defavorizaţi şi pentru a stimula întreprinderile mici şi mijlocii (ÎMM) în vederea creării de locuri de muncă.
În raport cu Guvernul, opinia publică este divizată: potrivit unui studiu al Gallup, 41 la sută dintre bulgari apreciază că Guvernul trebuie să demisioneze, în timp ce 40 la sută vor ca acesta să se menţină la putere.
"Dacă protestele din iarnă au fost declanşate de grija pâinii zilnice, cele din vară au o miză morală", notează politologul Boriana Dimitrova, de la institutul Alpha Research. "Tinerii din clasa medie urbană sunt cei care reclamă acum o presiune politică. Ei şi-au dat seama de pasivitatea societăţii civile, care i-a permis oligarhiei să abuzeze", explică ea.
ŞTIRI METEO
SÂMBĂTA 13 IULIE 2013.
Vremea va fi normală din punct de vedere termic şi se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, astfel încât înnorări, averse şi descărcări electrice vor mai fi, cu caracter local, doar în nordul ţării şi în zona de munte şi izolat în regiunile sud-estice. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor avea valori de la 22...23 de grade în Maramureş până la 30...31 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 10 şi 20 de grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante.PERSONALITĂŢI
George Eastman
George Eastman (12 iulie 1854 - 14 martie 1932) s-a născut în orășelul Waterville, statul New York, din confederația Statele Unite ale Americii.Este inventatorul suportului fotosensibil flexibil, peliculă de nitroceluloză, în anul 1884. Aceasta a făcut posibilă construcția de aparate de fotografiat mai mici, ușoare, portabile. Frații Lumière folosesc această descoperire pentru invenția lor, cinematograful, pelicula fiind elementul indinspensabil.
La 4 septembrie 1888, patentează invenția sa aparat de fotografiat cu roll film. De menționat că roll filmul este o bucată de peliculă fotosensibilă de circa 1 m lungime, care este introdusă într-o casetă metalică ermetic izolată de lumină, înfășurată pe o rolă, care în aparatul de fotografiat după expunere se rulează pe altă rolă de asemeni într-o casetă ermetic izolată de lumină, până la procesul chimic de developare. Prin noțiunea de expunere se înțelege fotografierea propriu zisă. Este fondatorul renumitei fabrici de material fotosensibil cu o granulație extrafină (foarte favorabilă peliculelor cinematografice de format îngust 8 mm; 8,5 mm; 16mm) și cu sensibilitate foarte mare, Kodak(actual face parte din compania Thomson). Pelicula Kodak Color este foarte căutată pe piața cinematografiei și a fotografiei.
Se sinucide în 1932 din cauza unei boli foarte grele a coloanei vertebrale care îi provocă dureri mari.
Traian Lalescu
Traian Lalescu (n. 12 iulie 1882 (S.N. 24 iulie), București; d. 15 iunie 1929, București) a fost un academician și matematician român, profesor universitar la București și la Timișoara. A înființat Școala Politehnică din Timișoara și a fost primul său rector. Personalitate proeminentă a școlii matematice românești. Are contribuții în multiple domenii ale matematicii pure și aplicate. Este unul din fondatorii teoriei ecuațiilor integrale. A lăsat numeroase studii în domeniile ecuațiilor funcționale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii. A fost fiul unui modest funcționar de bancă, bănățean originar din Cornea - județul Caraș-Severin, mama fiind, după părinți, ardeleancă. Indiferent de situația materială el a fost un strălucit elev și premiantul de onoare al tuturor școlilor pe care le-a frecventat. Încă elev fiind, a fost remarcat că un real talent în matematică prin contribuția sa la Gazeta Matematică. A studiat matematicile la Iași și la București, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Țițeica, Spiru Haret, Ermil Pangrati, Anton Davidoglu și Nicolae Coculescu.Traian Lalescu a purtat toată viața amprenta mediului atât de variat în care s-a format datorită peregrinărilor din copilărie pe care le-a făcut împreună cu familia: a fost temeinic ca bănățeanul, serios ca ardeleanul, iubitor de frumos ca moldoveanul și cu spiritul sprințar ca bucureșteanul.
Cu o bursă modestă a studiat la Paris unde, în 1908 și-a susținut teza de doctorat cu titlul Sur l’equation de Volterra. Această lucrare va fi considerată prima contribuție de seamă în domeniul ecuațiilor integrale și îi va aduce stima marelui matematician Vito Volterra. Tot la Paris a obținut și diploma de inginer la Școala Superioară de Electricitate. A militat pentru înființarea Școlii Politehnice din Timișoara al cărei prim rector (sau director) a fost în 1920. A fost de asemenea deputat de Caransebeș. S-a ocupat în special de teoria ecuațiilor integrale și de aplicarea lor în rezolvarea unor probleme din teoria ecuațiilor diferențiale, aducând contribuții însemnate în acest domeniu. A publicat în 1911 cel dintâi tratat din lume asupra ecuațiilor integrale, intitulat Introducere la teoria ecuațiunilor integrale. Moare la 15 iunie 1929 la București. Din anul 1990 devine membru post-mortem al Academiei Române.
Constantin Noica
Constantin Noica, de origine aromână, s-a născut la 12 iulie 1909 în comună Vitănești (județul Teleorman).Începe gimnaziul în București; în perioada 1924-1928 urmează liceul „Spiru Haret”, unde îl are profesor de matematică pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu. Obține bacalaureatul în 1928.
Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927.
Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.
În perioada 1932 - 1934 frecventează societatea culturală "Criterion". Sub influența lui Nae Ionescu, toți prietenii lui Noica de la "Criterion" - Mihail Polihroniade, Haig Acterian, Mircea Eliade - vor deveni, mai devreme sau mai târziu, legionari dar, fidel ideii că lupta culturală și nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României, refuză să intre în mișcarea legionară.
În 1933, timp de un an de zile, urmează cursurile Facultății de Matematică iar în primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta până în primăvara anului 1939. În mai 1940 își susține la București doctoratul în filosofie, cu teza Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou?”. În luna august a aceluiași an face primul gest gazetăresc de rezonanță legionară: scoate într-un singur număr revista „Adsum” (adică „Sunt aici, sunt de față”), pe care o scrie singur și o publică din bani proprii.
În octombrie 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944. Va participa de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat și un alt filosof român cu operă de sertar, Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu și anuarul Isvoare de Filosofie.
În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de "grupul Noica". Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu).
Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa.
S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 12 IULIE ...........
Evenimente
1776: James Cook începe cea de-a treia călătorie a sa în jurul lumii, cea în care își va pierde viața.1859: Înființarea statisticii oficiale românești, prin crearea Oficiului Central de Statistică, sub conducerea lui Dionisie Pop Marţian.
1937: Expoziția Mondială de la Paris: Guernica lui Pablo Picasso este expusă pentru prima dată publicului.
1962: Trupa The Rolling Stones debutează la Clubul Marquee din Londra.
2000: Modulul rus „Zvezda", al treilea element al Stației Spațiale Internaționale (ISS), a fot amplasat pe orbită, la numai zece minute după decolarea rachetei purtătoare Proton-K de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan
S -a născut în............
1468: Juan del Encina, poet, dramaturg spaniol (d. 1530)1675: Evaristo Felice Dall'Abaco, compozitor și violonist italian (d. 1742)
1812: Mârza Fatali Akhundov, scriitor și filozof azer (d. 1878)
1813: Claude Bernard, medic și fiziolog francez (d. 1878)
1817: Henry David Thoreau, scriitor și filosof american (d. 1862)
1828: Nikolai Cernîșevski, filosof materialist rus (d. 1889)
1854: George Eastman, inventator american (d. 1932)
1876: Max Jacob, poet francez (d. 1944)
1882: Traian Lalescu, matematician român, membru al Academiei Române (d. 1929)
1884: Amedeo Modigliani, pictor și sculptor italian (d. 1920)
1892: Bruno Schulz, pictor polonez de origine evreu (d. 1942)
1895: Buckminster Fuller, inventator, inginer și arhitect american (d. 1983)
1904: Pablo Neruda (Neftali Reyes Basualdo), poet chilian, laureat Nobel (d. 1973)
1909: Constantin Noica, filosof și eseist român (d. 1988)
1913: Willis Lamb, fizician american (d. 2008)
1928: Elias James Corey, chimist american, laureat Nobel
1933: Alexandru Ivasiuc, prozator și eseist român (d. 1977)
1937: Bill Cosby, comediant, actor, producător american
Decese
1536: Erasmus din Rotterdam, scriitor și filosof olandez (n. 1469)1742: Evaristo Felice Dall'Abaco, compozitor italian (n. 1675)
1797: Ienăchiță Văcărescu, poet, filolog, istoric român (n. 1740)
1850: Robert Stevenson, inventator și inginer britanic; a inventat luminile intermitente și fulgerătoare și hidroforul (n. 1772)
1885: Mihail Cristodulo Cerchez, general român, participant la Războiul de Independență (n. 1839)
1905: Gheorghe Popovici, istoric român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1863)
1910: Charles Stewart Rolls, constructor american de automobile și aviator (n. 1877)
1935: Alfred Dreyfus, ofițer francez, personajul central în afacerea Dreyfus (n. 1859)
1945: Lipót Ács (Lipót Auerbach), scriitor, designer, pedagog maghiar (n. 1868)
1966: Daisetz Teitaro Suzuki, un învățat al școlii Rinzai (n. 1870)
1986: George Calboreanu, actor român de teatru și film (n. 1896)
1999: Mircea Nedelciu, prozator și eseist român (n. 1950)
2004: Mioara Avram, lingvistă româncă (n. 1932)
2010: Lucia Mureșan, actriță română (n. 1938)