Se afișează postările cu eticheta MEN. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MEN. Afișați toate postările

luni, 5 august 2013

5 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Timpul este un tămăduitor infailibil care vindecă fără niciun leac rănile sufletului."( Guy de Maupassant)


Vasile Blaga: Lista candidaţilor PDL la europarlamentare va fi definitivată în această toamnă.

Lista finală a candidaţilor democrat-liberali la alegerile europarlamentare va fi definitivată în toamna acestui an, a anunţat luni preşedintele PDL, Vasile Blaga, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.
"Avem, deocamdată, înregistrate cereri la organizaţii. Ele vor fi analizate pe parcursul toamnei şi, ţinând cont şi de implicarea fiecăruia în activitatea partidului, vom stabili forma finală a listelor", a declarat liderul PDL.
Despre candidatura Monicăi Macovei pentru un nou mandat de europarlamentar pe listele PDL, Vasile Blaga a spus: "Doamna Macovei şi-a depus cererea de intenţie la organizaţia de Bucureşti, să candideze din partea PDL desigur".
Întrebat în legătură cu o alianţă între democrat-liberali şi PNL, Blaga a răspuns că este prematură o astfel de discuţie având în vedere că liberalii au un proiect comun cu PSD în cadrul USL.
"Sunt colaborări în teritoriu între organizaţiile noastre şi, deja, le-aţi evidenţiat şi altele vor avea loc în continuare, dar în acest moment PNL are un obiectiv comun cu PSD în USL, candidatura la prezidenţiale. E prematur să ne pronunţăm", a explicat Vasile Blaga.

Ministerul Educaţiei Naţionale : 79,89% - procentul de promovare la Titularizare 2013.

Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, din data de 30 iulie, înainte de soluţionarea contestaţiilor, este de 79,89%, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale. Au fost evaluate lucrările a 29.509 de candidaţi. Dintre aceştia, 14.098 de candidaţi (47,78%) au obţinut note între 7 şi 10, iar 9.476 de candidaţi (32,11%), note între 5 şi 7. 160 de candidaţi au obţinut nota 10 (cei mai mulţi în Bucureşti - 19).
Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (56,82%), iar cel mai scăzut procent, la acelaşi capitol, în judeţul Mehedinţi (30,02%). 5.935 de participanţi au obţinut note sub 5.
Contestaţiile se depun în perioada 5-6 august la sediile inspectoratelor şcolare judeţene (astăzi, 5 august, imediat după afişarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv mâine, 6 august, între orele 8.00 şi 15.00). Afişarea rezultatelor finale are ca termen data de 8 august.

Agenţia Naţională Antidrog :  Program de formare în domeniul antidrog destinat personalului DGASPC.

Un număr de 60 de psihologi şi asistenţi sociali de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) vor beneficia de un program de formare iniţială în domeniul antidrog ce va fi derulat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) în parteneriat cu DGASPC Sector 6. Potrivit unui comunicat al ANA, sesiunile de formare vor debuta în octombrie şi se vor realiza prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor. Demersul formativ urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe ale specialiştilor DGASPC privind influenţa drogurilor ilegale asupra consumatorilor, aceştia urmând a fi familiarizaţi cu aspecte precum tendinţele fenomenului consumului şi traficului de droguri în România, principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, semnele consumului de droguri, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente, noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri, fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive.

"Bucharest Summer University" : 11-25 august, la cea de-a IX-a ediţie.

Studenţii din 26 de ţări vor participa, în perioada 11-25 august, la cea de-a IX-a ediţie a Şcolii internaţionale de vară "Bucharest Summer University" care îşi propune dezvoltarea perspectivelor participanţilor prin dialog şi dezbateri cu specialişti atât din mediul academic, cât şi din mediul de afaceri.
Ediţia din acest an îşi propune să îi familiarizeze pe participanţi, studenţi la ciclurile licenţă, masterat sau doctorat, din Albania, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Danemarca, Germania, Brazilia, Mexic, Grecia, Ungaria, Italia, Kazahstan, Muntenegru, Maroc, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina, Nigeria, Statele Unite ale Americii, Anglia cu mai multe concepte fundamentale din domeniul economic. Participanţii vor putea să înveţe despre cum va influenţa evoluţia economiei viitorii antreprenori şi manageri, despre impactul unui sistem de contabilitate în concordanţă cu măsurile de natură financiară sau strategii competitive ale corporaţiilor. Evenimentul este organizat de Academia de Studii Economice, Asociaţia Absolvenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti (Alumni ASE) şi Uniunea Studenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti, prin intermediul Senatului Studenţilor, în parteneriat cu Fundaţia "Dan Voiculescu" pentru Dezvoltarea României.

ANAF: Numărul de posturi la nivelul instituţiei rămâne acelaşi.

Numărul de posturi la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rămâne acelaşi, în cadrul procesului de reorganizare structura organizatorică a instituţiei devenind mai flexibilă, funcţie de amploarea activităţii desfăşurate pe regiunile stabilite, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, luni, AGERPRES.

"Astfel, o parte dintre funcţionarii publici vor primi preavize şi vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat mai devreme, în funcţie de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităţilor deficitare (Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecţie fiscală, IT, juridic, executare silită, etc). În următoarele şapte zile, lista tuturor posturilor vacante va fi definitivată, publicată la sediile unităţilor fiscale teritoriale ale ANAF şi postată pe Portal pentru a putea fi consultată de către toţi funcţionarii publici. În cazurile în care pentru acelaşi post optează doi sau mai mulţi funcţionari publici, se va organiza concurs pentru ocuparea funcţiei de execuţie sau de conducere", se spune în comunicat.

BNR  : A redus dobânda cheie de la 5% la 4,5% pe an.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, luni, reducerea ratei dobânzii de politică monetară, de la 5% la 4,5% pe an, mai mult decât se aşteptau analiştii financiar bancari, care anticipau o scădere la 4,75%, banca centrală menţinând totodată ratele rezervelor minime. Consiliul de Administraţie al BNR a aprobat şi raportul trimestrial asupra inflaţiei, care va fi prezentat miercuri într-o conferinţă de presă. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va prezenta luni, 5 august, comunicatul detaliat pe tema şedinţei CA, într-un briefing de presă. Cei mai mulţi analişti financiar-bancari credeau că BNR va reduce luni dobânda de politică monetară de la 5% la 4,75%. Ei anticipau, totodată, că rezervele minime obligatorii vor rămâne nemodificate atât pentru pasivele în lei, cât şi pentru cele în valută.

Direcţia Naţională Anticorupţie : A primit o plângere penală în cazul neregulilor din Portul Constanţa.

Grup Servicii Petroliere a înaintat o plângere penală către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva conducerii Portului Constanta care este acuzată că a încheiat pe 1 februarie, cu o firmă olandeză, un contract păgubos pentru stat în vederea realizării digului de larg. Potrivit plângerii penale, directorii Portului Constanta ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra interselor persoanei şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Principala acuzaţie este modificarea contractului de achizite după momentul finalizării procedrii de selectrie, în sensul diminuării costurilor aferente construcţiei proiectului. Directorii Portului Constanţa au semnat două contracte cu două firme olandeze, unul de construcţie şi unul de consultanţă, pentru construirea digului de larg. Potrivit unui raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor obţinut de HotNews, ambele acorduri contractuale au fost modificate după adjudecare, în favoarea firmelor olandeze şi în dauna statului.
În plângerea penală se arată că autoritatea contractantă a stabilit un cost zero pentru toate utilităţile aferente proiectului, instituind astfel cheltuieli majore în sarcina fondurilor publice care urmează să achite aceste utlitati. Aceste modificări ale contractului (cel de construire) au fost realizate prin excluderea a secţiuni întregi din contractul care a fost prezentat iniţial participanţilor la procedura de atribuire. "În acest sens, deturnarea scopului legii în sensul modificării contractului după placul părţilor contractante tinde să adâncească neîncrederea în capacitatea statului român de a supraveghea respectarea legii şi aplicarea acesteia în limitele stabilite implicit prin aceasta", se mai arată in plângere.

Grecia : Vrea să vândă Eurobank în două etape.

Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară a preluat controlul Eurobank, respectiv 94% din acţiuni, după ce a recapitalizat instituţia de credit cu fonduri puse la dispoziţia statului elen printr-un program finanţat de ţările din zona euro şi FMI.
Planul, care se află în faza stabilirii detaliilor finale, prevede intrarea în acţionariat a unui investitor privat cu un pachet de acţiuni de 30-40%, printr-o majorare de capital care ar putea avea loc în primul trimestru al anului următor, scrie Kathimerini.
Pregătirile pentru această primă etapă fac imposibilă vânzarea de acţiuni mai devreme de începutul anului următor, notează publicaţia.
Participaţia investitorului privat va creşte ulterior peste pragul de 50%.

China : Se pregăteşte să renunţe la politica copilului unic.

Potrivit agenţiei oficiale de presă Xinhua, Comisia de Planificare Familială pregăteşte propuneri de ridicare a interdicţiei privind naşterea unui al doilea copil, dacă oricare dintre părinţi este un copil unic. Purtătorul de cuvânt al agenţiei a declarat că scopul acestor măsuri vizează "îmbunătăţirea" politicii privind familia şi confirmă informaţiile scurse către presă, potrivit cărora se pregăteşte o schimbare majoră în acest sens.
Potrivit The Daily Telegraph, se aşteaptă ca noile norme să intre în vigoare la începutul anului viitor şi ar putea fi extinse la toate familiile până în 2015.
Politica copilului unic datează, în forma sa originală, din 1971, şi a condus până în prezent la 336 de milioane de avorturi şi la 222 de milioane de sterilizări, de multe ori prost executate în regiunile sărace. Abuzurile recente au provocat scandal, în condiţiile în care pe internet au circulat fotografii cu o tânără mamă, întinsă alături de un copil pe deplin dezvoltat, după ce a fost luată de poliţie pentru că nu şi-a putut plătit "taxa de compensare socială" pentru un copil ilegal. Tânăra a fost nevoită să facă avort, chiar înainte de naşterea naturală.

Pakistan: Cel mai înalt nivel de alertă teroristă decretată la Islamabad.

Autorităţile pakistaneze au decretat luni în capitala ţării Islamabad cel mai înalt nivel de alertă teroristă după ce au primit informaţii despre un atac în pregătire împotriva sediului forţelor aeriene, relatează luni canalul de televiziune pakistanez Geo Tv, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti.
Câteva unităţi ale forţelor pakistaneze de securitate au desfăşurat duminică operaţiuni în munţii situaţi la nord de Islamabad. Mai mulţi presupuşi militanţi islamişti au fost reţinuţi în urma acestui raid. Trupele de securitate din zona montană au primit comanda să rămână pe poziţiile ocupate până la sfârşitul măsurilor pentru prevenirea ameninţării teroriste.
Poliţia din Islamabad şi-a multiplicat numărul patrulelor pe străzile capitalei, sporind securitatea din jurul instituţiilor guvernamentale şi de stat, precum şi în locurile dens populate şi circulate şi la obiectivele de infrastructură

ŞTIRI METEO

MARŢI  6 AUGUST 2013


Vremea în România va fi caniculară în regiunile vestice şi sud-vestice şi călduroasă în cea mai mare parte a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 37 de grade, iar cele minime între 13 și 23 de grade. Cerul va prezenta înnorări în zona de nord-est a țării și în Carpații Orientali, unde izolat vor fi ploi şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Pe litoral, cerul va senin, vântul va bate slab, dinspre vest, iar maxima zilei va atinge 28° Celsius. În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, cu cer variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 18…20 grade.


PERSONALITĂŢI

Guy de Maupassant

Henri René Albert Guy de Maupassant  (n. 5 august 1850 — d. 6 iulie 1893) a fost un scriitor francez din secolul al XIX-lea. Este unul dintre precursorii povestirii moderne. Ca protégé al lui Flaubert, povestirile sale sunt caracterizate de economia stilului și un dénouement (deznodământ) eficient și natural. A scris de asemenea și șase nuvele. Mai multe dintre povestirile sale descriu inutilitatea războiului și pe civilii inocenți care sunt zdrobiți în calea sa - multe se desfășoară pe perioada Războiului Franco-Prusac din anii '1870. Talent mai degrabă viguros decât rafinat, fără neliniști metafizice, Maupassant nu avea mari disponibilități afective, nici idei care să-l conducă la deformarea realității; nici inima nu-i pretindea să o hrănească cu iluzii, nici spiritul nu căuta răspunsuri sau vreo demonstrație. Format sub directa îndrumare a lui Flaubert, a învățat să surprindă caracterul original și particular al lucrurilor, să aleagă expresia care scoate la iveală acest caracter. Odată format după calapodul maes-trului, Maupassant s-a apucat să scrie nuvele, povestiri scurte și romane, remarcabile prin acuitatea ob-servației și prin simplitatea frustă și robustă a stilului. În cazul lui Maupassant, nu se poate vorbi de o filozofie profundă. El țintește latura urâtă din om, mediocritatea și violența lui, egoismul lui atroce, omul puternic și viclean în funcție de temperament și condiție socială vânând plăceri și bani, satisfacerea poftelor fizice și obținerea de bunuri materiale. În evoluția personajelor sale, nici urmă de excese filo-zofice, dar nici de excludere a priori a psihologiei. Personajele sunt trupuri, dar și spirite și suflete.

Bel-Ami, primul mare roman al lui Maupassant, publicat în 1885, sub formă de foileton în revista pariziană Gil Blas, urmărește ascensiunea socială a lui Georges Duroy, - bărbat ambițios și seducător, bel-homme, arivist și oportunist - de la un simplu funcționar la centrala căilor ferate a regiunii de Nord, până în vârful piramidei sociale pariziene, grație amantelor și cardăşiei dintre marea finanțare, politică și presă.
Scriitor prolific - peste 300 de nuvele și povestiri scurte, 6 romane, 3 piese de teatru, un volum de versuri și 3 volume de impresii de călătorie - Guy de Maupassant rămâne una din figurile de seamă ale literaturii franceze din secolul al XIX-lea.

John Huston

John Marcellus Huston (n. 5 august 1906, Nevada, Missouri - d. 28 august 1987, Middletown, Rhode Island) a fost un celebru regizor american de film și scenarist, laureat cu Premiul Oscar.
A regizat printre altele și renumitele filme clasice: Șoimul maltez (1941), The Asphalt Jungle (1950), Comoară din Sierra Madre (1948), Key Largo (1948), Regina africană (1951),
Drumul spre victorie (1981) și Onoarea familiei Prizzi (1986). A fost fiul actorului Walter Huston şi tatăl actriţei Anjelica Huston şi a rămas o legendă a Hollywoodului prin cele 40 de filme realizate. A murit de emfizem pulmonar la 28 august 1987.




Marin Preda 

Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — d. 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un academician, nuvelist, romancier, scriitor și director de editură român.
La 5 august 1922, în comună Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.


În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” pubică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvelă care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvelă Chinuri.
Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru.
În 1960-1961, citește marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.
În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.
Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.
În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Națională (parlamentul). Între 1975 și 1980 locuiește în București pe stradă (pictor) Alexandru Romano nr.21. Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi dispărut. Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”.
În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.

La mulţi ani!

Dan Grigore

Dan Grigore (n. 6 august 1943, București) este un muzician român, pianist și profesor de pian. Se naște în București, în timpul celui de al doilea Război Mondial. Tatăl său, Nicolae Grigore, era un ofițer aviator de elită, instruit la Academia Militară din Bucureşti (șef de promoție) și apoi bursier timp de doi ani la Paris. Talentul muzical l-a moștenit însă de la mama sa, remarcabil înzestrată în acest sens. Sub influența ei, începe să cânte la pian de la vârsta de 3 ani și se va dedica unei cariere muzicale Începe să studieze pianul și teoria muzicală la vârsta de 6 ani, cu Eugenia Ionescu. Continua studiul cu Florica Musicescu (arta pianistică) și academicianul Mihail Jora (armonie și compoziție), profesor al lui Dinu Lipatti și prieten apropiat al lui George Enescu. În perioada 1962-1964 studiază la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg, la clasa profesoarei Tatiana Kravcenko. Între 1965-1967 își continuă studiile la Universitatea Naţională de Muzică din București, unde din 1966 studiază sub îndrumarea Cellei Delavrancea, cu care va colabora și cu care va stabili o prietenie artistică de lungă durată. Între 1969-1970, la recomandarea lui Mihail Jora, primește Bursa Herder și studiază la Academia de Muzică din Viena (clasa profesorului Richard Hauser). Datorită refuzului său de a -l sprijini public pe Nicolae Ceaușescu, este marginalizat și statul român îi interzice să mai călătorească în străinătate, respingându-i bursele de studii obținute ulterior: bursa acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau (1968), bursa de doi ani la Universitatea Madison - Wisconsin - SUA (1969-1971) și bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache (1979). De asemenea i se interzice să mai susțină concerte în străinătate. În 1987 primește o invitație din partea guvernului american pentru o călătorie de o lună în Statele Unite în cadrul programului Internaţional Visitor. Invitația este refuzată de Elena Ceaușescu personal.




Debutează la vârsta de 14 ani, într-un concert cameral Enescu, alături de soliști consacrați. Între 1961-1965, printr-o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu, capătă dreptul de a folosi pianul lui George Enescu. Este laureat al Concursului internațional George Enescu, la edițiile din 1961 și 1967. În 1968 este laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal. Cella Delavrancea, printr-o serie de articole entuziaste, îl face cunoscut într-o perioadă în care era ignorat de criticii oficiali. Reputația sa este în continuă creștere și primește numeroase invitații, atât în Europa de Vest, cât și în Est. Marginalizat de regimul Ceaușescu, i se interzice să mai concerteze în străinătate. În 1979 devine Solist al Filarmonicii George Enescu din București, ca urmare a unor emisiuni ale postului de radio Europa Liberă, în care era blamată marginalizarea sa de către regim.
După căderea regimului Ceaușescu, are o bogată activitate concertistică, susținând concerte la Tokio, Kyoto, Osaka, Anvers, Berlin, München, Budapesta, Birmingham, Cardiff, Paris, Roma, Ierusalim, Tel Aviv, Madrid, Barcelona, Copenhaga etc. În 1996 susține trei concerte împreuna cu Orchestra Filarmonică din München, sub bagheta dirijorului Sergiu Celibidache, la München. Acestea au fost ultimele concerte ale marelui dirijor, care l-a apreciat foarte mult, Dan Grigore fiind singurul pianist român cu care acesta a colaborat.
Debutează în activitatea didactică în anul 1967, când primește o clasă de pian la Conservatorul de Muzică din București. Va activă la această catedră până în anul 1979, când este constrâns de autoritățile vremii să renunțe la clasa de pian. După Revoluția din 1989 și prăbușirea regimului comunist, își reia activitatea didactică la cererea studenților, în calitate de profesor de pian la Universitatea de Muzică din București. Între 1996 - 1999 este profesor la Universitatea de Muzică din Cluj. În anul 2000 devine șef al catedrei de pian de la Universitatea de Muzică din București. Este și Prorector de Onoare al Universității de Muzică București, din anul 2000. Ca profesor, susține masterclass-uri și conferențiază la Birmingham, Tokyo și Sorrento.

Premii și distincții

    - Dublu laureat al Concursului internațional "George Enescu", edițiile 1961 și 1967
    - Laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal, 1968
    - Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, acordat de Guvernul Francez în februarie 1999
    - Decorat cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român în 2000
    - Premiul Asociației Criticilor Muzicali
    - Premiul Discului pentru CD-ul Recital Chopin live
    - Doctor Honoris Causa al Universității de Arte George Enescu din Iași în 2005
    - Decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român în 2007

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 5 AUGUST...............

Evenimente

    1424: Prima mențiune a vămii Calafat.
    1583: Exploratorul Humphrey Gilbert a înființat prima colonie engleză în America de Nord, orașul St. John's, astăzi în provincia Newfoundland și Labrador din Canada.
    1858: Omul de afaceri american Cyrus West Field și colegii săi au terminat instalarea primului cablu telegrafic transatlantic.
    1882: Cetshwayo kaMpande, ultimul rege suveran al Zulu sosește la Londra pentru o audiență cu regina Victoria
    1926: Harry Houdini realizează cea mai mare realizare a sa: petrece 91 de minute sub apă, într-un rezervor sigilat, înainte de a evada.
    1929: Greva minerilor de la Lupeni (5-6 august).
    1960: Burkina Faso devine independentă față de Franța.
    1962: Nelson Mandela este întemnițat. El va fi eliberat abia în 1990.
    1966: The Beatles lansează albumul Revolver.

S -a născut în............

    1540: Joseph Justus Scaliger, astronom francez (d. 1609)
    1623: Antonio Cesti, compozitor italian (d. 1669)
    1802: Niels Henrik Abel, matematician norvegian (d. 1828)
    1811: Ambroise Thomas, compozitor francez (d. 1896)
    1813: Ivăr Aasen, poet norvegian (d. 1896)
    1844: Ilia Repin, pictor rus (d. 1930)
    1850: Guy de Maupassant, scriitor francez (d. 1893)
    1866: Carl Harries, chimist german (d. 1923)
    1869: J. C. W. Beckham, politician american (d. 1940)
    1877: Tom Thomson, pictor canadian (d. 1917)
    1883: Constantin Bedreag, fizician român (d. 1963)
    1889: Conrad Aiken, scriitor american (d. 1973)
    1905: Wassily Leontief, economist rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1999)
    1906: John Huston, regizor american (d. 1987)
    1906: Ettore Majorana, fizician italian (d. 1938)
    1907: Niculae Comănescu, alpinist român (d. 1936)
    1911: Robert Taylor, actor american (d. 1969)
    1922: Marin Preda, scriitor român, membru al Academiei Române (d. 1980)
    1930: Neil Armstrong, astronaut american, primul om care a pășit pe Lună (d. 2012)
    1938: Rodica Popescu Bitănescu, actriță româncă
    1943: Dan Grigore, pianist român, elev al Cellei Delavrancea și al lui Mihail Jora
    1968: Marine Le Pen, politiciană franceză

Decese

      882: Ludovic al III-lea al Franței (n. 863)
    1729: Thomas Newcomen, inventator englez (n. 1663)
    1792: Frederick North, Lord North, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1732)
    1957: Heinrich Otto Wieland, chimist german, laureat Nobel (n. 1877)
    1895: Friedrich Engels, filosof și militant socialist german (n. 1820)
    1901: Prințesa Victoria, împărăteasă a Germaniei, fiica reginei Victoria (n. 1840)
    1946: Wilhelm Marx, avocat și politician german, al 17-lea cancelar al Germaniei (n. 1863)
    1962: Marilyn Monroe, actriță americană (n. 1925) 
    1976: Vasile Zăpârțan, preot român unit, adversar al regimului comunist (n. 1918)
    1983: Bart Jan Bok, astronom american de origine olandeză (n. 1906)
    1984: Richard Burton, actor britanic (n. 1925)
    1998: Coca Andronescu, actriță română de teatru și film (n. 1932)
    2000: Sir Alec Guinness, actor britanic de teatru și film (n. 1914)
    2007: Florian Pittiș, actor și interpret român (Pasărea Colibri) (n. 1943)




duminică, 28 iulie 2013

28 iulie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

”Există tineri cu minte mltă și bătrâni lipsiți de minte, nu timpul te învață să gândești, ci firea și educația timpurie.” (Democrit)

Felicitări!

Elevi români medaliaţi la Olimpiada Internaţională de Matematică.

Elevii români au cucerit şase medalii - trei de argint şi trei de bronz - la a 54-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, desfăşurată în perioada 18-27 iulie, în localitatea columbiană Santa Marta, informează  Ministerul Educaţiei Naţionale
Multiplu medaliat la concursurile regionale şi internaţionale de matematică, Omer Cerrahoglu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" din Baia Mare, şi-a trecut în palmares o medalie de argint. Este a cincea distincţie obţinută de olimpicul băimărean în aceasta prestigioasă competiţie, el fiind medaliat la fiecare participare din 2009 încoace (două medalii de aur şi trei de argint), precizează ministerul.
Ceilalţi doi laureaţi cu argint sunt Ştefan Spataru (medalie de bronz la precedenta ediţie) şi Marius-Ioan Bocanu, ambii elevi în clasa a X-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.
Medaliile de bronz au fost obţinute de Ştefan-Cosmin Gramatovici, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Tudor Vianu" din Bucureşti, respectiv Hai Tran Bah şi Andrei-Viorel Bud, elevi în clasa a XI-a la Liceul Internaţional de Informatică din Capitală. 

Cătălin Predoiu : USL acţionează nedemocratic dacă adoptă o lege prin care acoperă incompatibilităţile.

USL acţionează nedemocratic dacă adopta o lege prin care acoperă incompatibilităţile existente şi deschide poarta conflictelor de interese, susţine liderul PDL Cătălin Predoiu, comentând declaraţia premierului Ponta despre necesitatea unei soluţii legislative corecte legată de primarii incompatibili.

"Prin vocea Premierului, PSD şi-a anunţat intenţia de a scoate retroactiv primarii USL din starea de incompatibilitate şi conflict de interese modificând legea ANI. Majoritatea USL acţionează nedemocratic dacă va adopta o lege prin care acoperă incompatibilităţile deja existente şi deschide poarta conflictelor de interese. USL derapează tot mai mult şi riscă interese strategice ale ţării, legate de MCV. Suntem în prezenţa unei noi probe care ne indica adevăratele intenţii ale USL în ceea ce priveşte MCV, mai ales ca politicieni care au compromis legea ANI în primăvara lui 2010 ocupa poziţii importante în USL şi în aparatul Guvernului. USL nu îşi doreşte cu adevărat realizarea obiectivelor MCV, pentru ca acestea pun piedică corupţiei şi conflictelor de interese. USL nu poate păcăli la infinit opinia publică în legătură cu adevăratele sale intenţii privind MCV şi cheltuirea banului public", susţine Predoiu, într-un comunicat citat de Mediafax.


"În ultima vreme cele mai mari discuții în cadrul partidelor din USL au fost cele legate de Legea ANI. Șefii de la București le-au promis că legea va fi schimbată pentru liniștea baronetului local, însă în fapt s-a întâmplat exact pe dos. Surse din Ministerul Justiției susțin că proiectul de lege în acest sens promovat de vicepremierul Liviu Dragnea ar fi primit aviz negativ. Zeci de primari și șefi de consilii județene au declarați pe bandă rulantă ca fiind incompatibili deoarece ocupau în același timp o funcție de demnitate publică și erau și membrii în diferite consilii de administrație ale unor regii din subordinea primăriilor sau a consiliilor județene.
Pe liste celor declarați sunt nume grele de la PNL și PSD: Constantin Boșcădeală, primarul Buzăului, Klaus Iohannis, primarul Sibiului, Mircea Moloț, președintele CJ Hunedoara, Nicușor Constantinescu, președintele CJ Constanța și alte zeci și zeci de primari. Și lista continuă să fie actualizată zi de zi de inspectorii ANI care dau decizii pe bandă rulantă. Până în acest moment toți au contestat în instanță deciziile ANI, dar încet încet conflictele ajung spre final și ANI le cam câștigă. Cel care a promis că va rezolva situația a fost președintele executiv al PSD Liviu Dragnea, care în calitatea lui de vicepremier a promos că va promova un act normativ prin care legislația să fie relaxată."(www.pesurse.ro)

Andreea Paul: Dacă privatizarea CFR Marfă ar fi fost corectă, Ponta şi-ar fi asumat-o în nume personal.

"Victor Ponta este un personaj din ce în ce mai puţin credibil, una spune dimineaţa, alta spune la prânz şi cu totul altceva seara, încearcă să îşi asume succesele altora, iar de propriile eşecuri se spală pe mâini, cum e în cazul privatizării CFR Marfă. Dacă privatizarea CFR Marfă ar fi fost una corectă şi una de succes nu ar mai fi stat pe gânduri s-o plaseze în curtea CSAT, dimpotrivă, şi-ar fi asumat-o în nume personal şi ar fi defilat cu ea pe toate canalele media. Acesta este de fapt Guvernul USL, un trio al incompetenţei şi al corupţiei, un Victor Ponta incompetent, un Liviu Dragnea care, spun colegii lui, că a mătrăşit referendumul de anul trecut, şi un Relu Fenechiu care înfundă puşcăria", a declarat Andreea Paul, la Consiliul de coordonare al organizaţiei municipale a PDL Râmnicu Vâlcea.

Cătălin Ivan: Este trist că Andreea Paul îşi face un titlu de glorie încercând să manipuleze.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a respins, sâmbătă, acuzaţiile prim-vicepreşedintelui PDL Andreea Paul privind privatizarea CFR şi afirmaţiile acesteia legate de situaţia locurilor de muncă din România, subliniind faptul că aceasta, deşi este un politician tânăr, îşi face un titlu de glorie manipulând.
"Este trist faptul că Andreea Paul Vass, un politician tânăr, îşi face un titlu de glorie încercând să manipuleze. Toată lumea ştie că CSAT trebuie să se pronunţe asupra acestei privatizări, cu atât mai mult în lumina mesajelor transmise de preşedintele României zilele trecute. În ceea ce priveşte situaţia locurilor de muncă, doamna Vass pur şi simplu dezinformează. În perioada guvernării USL au fost create peste 90.000 de noi locuri de muncă, iar anul acesta vor începe investiţii ce vor duce la crearea altor câteva zeci de mii. Aceasta, spre deosebire de perioada guvernării PDL, când s-au pierdut peste 700.000 de locuri de muncă, din cauza măsurilor aberante luate de colegii doamnei Andreea Paul Vass", a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD, într-un comunicat remis AGERPRES.
Cătălin Ivan a mai declarat, ca o concluzie, că "din păcate, în PDL pare că nu îţi găseşti locul dacă nu poţi să minţi".

Mircea Ioan Molot (PNL) : Nemulţumit de modul în care se desfăşoară procesul de descentralizare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Molot (PNL), s-a arătat nemulţumit, vineri, de modul în care se desfăşoară procesul de descentralizare şi de stabilire a sediilor instituţiilor publice de interes regional, el apreciind că regionalizarea ar trebui să ofere oportunităţi de dezvoltare şi judeţelor mai sărace, cum este cazul Hunedoarei, scrie Agerpres.
"Dacă ne vor da şansa unei dezvoltări economice armonioase, atunci voi fi pentru regionalizare, altfel, nu. Aşa cum s-a pornit, nu cred că se va produce o dezvoltare armonioasă pe orizontală", a declarat preşedintele CJ Hunedoara.
El a exemplificat, într-o conferinţă de presă, cu sediul Direcţiei Regionale de Finanţe, pentru care autorităţile din judeţul Hunedoara au militat să fie la Deva. Guvernul a stabilit ca aceasta instituţie să aibă sediul la Timişoara, iar la Deva să fie înfiinţata Direcţia Regională Antifrauda. În opinia preşedintelui CJ Hunedoara, decizia a fost luată în urma protestelor angajaţilor din Finanţele Publice Timiş şi a activităţii de lobby efectuate de senatorul de Timiş, Ilie Sârbu.
"Poate dacă eu eram socrul domnului Ponta, situaţia era alta. Nu-i condamn pe colegii din Timiş, pentru ca fiecare se bate pentru zona lui. Sunt convins că dl. Sârbu nu putea sta cu mâinile în sân, pentru ca el este parlamentar de Timiş. Cred că a uzat de toate metodele de convingere", a afirmat Mircea Ioan Molot.

CNAPMC : Directorii contestă raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor.

Directorii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanta (CNAPMC) au contestat raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor în care se arata că au fost încheiate pe 1 februarie 2013 două contracte păguboase pentru stat privind realizarea digului de larg. Mai mult, directorii spun că a fost un control superficial şi cu o temă anume. "Sunt multe lucruri care nu au legătură cu realitatea, este un control cu temă în aşa fel încât să iasă o concluzie", a declarat într-o conferinţă de presa Decebal Şerban, directorul general adjunct al companiei. Pe de altă parte, reprezentanţii companiei recunosc faptul că au renunţat, la scurt timp după ce au primit rezultatele controlului, la o clauză considerată ilegala inclusă în contractul privind construirea digului de larg. De asemenea, au recunoscut şi că au plătit constructorului un avans de peste 10 milioane de euro. Lucrările la dig nu au început nici după 6 luni de la semnarea contractului.
Directorii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanta (CNAPMC) au încheiat pe 1 februarie 2013 două contracte păguboase pentru stat privind investiţia „Prelungirea digului de larg din Portul Constanta”, potrivit unui raport realizat de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor. Un contract în valoare de 420,4 milioane de lei, fără TVA, a fost încheiat cu firma olandeză Van Oord Dredging and Marine Contractors pentru realizarea lucrărilor, iar al doilea, tot cu o firmă olandeză, Royal Haskoning, pentru servicii de consultanţă. Potrivit Corpului de Control, ambele acorduri contractuale au fost modificate după adjudecare, în favoarea firmelor olandeze şi în dauna statului.

Ministerul Finanţelor Publice : Întâlnire între  misiunea FMI şi reprezentanţii ministerelor.

Miniştrii Cabinetului Ponta au discutat sâmbătă, la Ministerul Finanţelor Publice, cu misiunea Fondului Monetar Internaţional angajamentele care vor fi prevăzute în Scrisoarea de intenţie pentru noul acord al României cu instituţia financiară internaţională.
Discuţiile au început în jurul orei 10.00, iar primii miniştri care au participat la întâlnirea cu delegaţia FMI au fost ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, precum şi prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/, Daniel Dăianu.
De asemenea, reprezentanţii ministerelor vor discuta şi despre rectificarea bugetară programată pentru finele lunii iulie, la minister fiind prezent şi ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.
Ministrul Sănătăţii a declarat, după întâlnire, că reprezentanţii FMI sprijină reforma în sănătate şi că s-a ajuns la un acord în privinţa unor aspecte.
"Am înţeles că doresc să sprijine reforma în sănătate. Am căzut de acord asupra unor aspecte. Vom vedea care va fi forma finală", a spus Nicolăescu.
La rândul său, Daniel Dăianu a precizat că un nou acord este util în actualul context economic internaţional.
"Un nou acord este extrem de util deoarece contextul economic internaţional rămâne extrem de complicat. Trebuie să venim cu noi măsuri de protecţie.(...) Se discută mult despre ce se întâmplă cu creditul bancar, cum pot fi ajutate IMM-urile, deoarece creditul este foarte scump. Sunt multe de discutat", a spus Dăianu.

PRM : Corneliu Vadim Tudor a fost exclus din partid.

Congresul Extraordinar al Partidului România Mare (PRM) desfăşurat, sâmbătă, la Alba Iulia, la care au participat în jur de 700 de delegaţi, a decis excluderea din partid a lui Corneliu Vadim Tudor şi alegerea lui Gheorghe Funar în funcţia de preşedinte.
Delegaţii prezenţi la Alba Iulia au hotărât, prin vot deschis, cu patru voturi contra şi trei abţineri, excluderea lui Corneliu Vadim Tudor din PRM. Pentru funcţia de preşedinte al PRM au candidat trei persoane - Gheorghe Funar, Corneliu Ciontu şi Ştefan Valentin Varga, care s-a autopropus. Gheorghe Funar a obţinut 530 de voturi, Corneliu Ciontu 113 voturi, iar Varga, 17 voturi.

Corneliu Vadim Tudor : PRM e brand înscris la OSIM pe numele meu.

Corneliu Vadim Tudor consideră că, la Alba Iulia, contestatarii săi au organizat un congres ilegal, "bazat pe acte false" şi susţine că nu poate fi exclus din partid pentru că PRM e brand înscris la OSIM pe numele său.
"Au venit cu acte false şi au anulat Congresul PRM din urmă cu o săptămână care era de trei ori mai numeros. Ei n-au cum să mă dea afară pentru că PRM e brand înscris la OSIM pe numele meu. E un Congres total ilegal. Ei sunt câteva sute de persoane. PRM are 300.000 de membri. E o încercare disperată a lor pentru a se mai băga în seamă. Cei mai mulţi de acolo au fost daţi afară din PRM. Erau foşti senatori, deputaţi, preşedinţi de Consilii judeţene şi eu nu am mai avut ce să le ofer. Acum îşi caută un stăpân", a afirmat sâmbătă pentru AGERPRES Corneliu Vadim Tudor.
Până la Anul Nou îi calc în picioare. Acum o săptămână am fost reconfirmat în funcţia de preşedinte PRM. Sunt prea tare pe adevărurile mele şi pe partidul pe care l-am creat. Funar care a îngropat PUNR nu poate să vină cu minciuni că revigorează PRM", a precizat Corneliu Vadim Tudor.

Viktor Orban: Ungaria s-a orientat în ultimii trei ani spre o politică naţională.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că ţara sa s-a orientat în ultimii trei ani spre o strategie şi o politică naţională, încercând să nu se numere printre perdanţii perioadei instaurate după 1990. Această politică s-a axat, printre altele, pe resursele şi valorificarea potenţialului intern al Ungariei, a precizat, în context, Orban.
(....)în această vară să achităm toată datoria de stat. Suma ne stă la dispoziţie. În ultimii trei ani maghiarii au produs aceşti bani, i-am colectat (...) Suma este în contul nostru şi vom rambursa toate datoriile noastre şi vom sta cu sufletul şi bugetul curat în faţa Domnului", a spus Viktor Orban, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatorii evenimentului. Premierul Ungariei a mai spus că un alt obiectiv al Executivului de la Budapesta este de a consolida capitalul autohton şi a încuraja creşterea firmelor ungare.
Orban a menţionat că guvernul pe care îl conduce va acorda atenţie şi demografiei în contextul îmbătrânirii populaţiei, adăugând că e nevoie nu doar de alocaţii, ci şi de consolidarea rolului femeii în societate. Totodată, a spus că Guvernul Ungariei nu poate realiza mari proiecte de infrastructură, dar se va orienta spre proiectele mici, în folosul comunităţii, care să creeze locuri de muncă pentru un număr cât mai mare de oameni.
Legat de dubla cetăţenie acordată maghiarilor din jurul graniţelor Ungariei, Orban a precizat că măsura a fost luată pentru unirea acestei naţiuni "dezbinate" de evenimentele istorice care s-au succedat de-a lungul anilor şi au modificat graniţele.
"Dubla cetăţenie reprezintă o parte importantă a acestei politici. Numai aşa putem combate, putem elimina acest neajuns al dispersării naţiunii, numai aşa putem integra naţiunea şi politica naţională poate deveni mai eficientă", a subliniat Viktor Orban, în faţa a circa 3000 de oameni.
Totodată, premierul ungar a ţinut să precizeze că Uniunea Europeană a făcut o greşeală pentru că a admis prea târziu în această comunitate ţările din Europa Centrală şi de Est. Acesta a opinat că dacă aceste state ar fi intrat în Uniunea Europeană la mijlocul anilor 90 şi nu după 2000 atunci criză economică ar fi găsit o Europă mai puternică, iar comunitatea europeană ar fi avut un potenţial mai mare şi ar fi putut găsi răspunsuri mai coerente.

Vladimir Putin : Vom respecta orice alegere a poporului ucrainean.

Şeful statului rus, care a început o vizită de două zile în Ucraina pentru a sărbători 1.025 de ani de la creştinirarea Rusiei Kievene a celebrat "o unitate spirituală solidă" care serveşte drept "bază pentru prietenia ruso-ucraineană".
"Suntem cu toţii moştenitori spirituali a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 1.025 de ani (...). În acest sens, suntem un popor unit", a declarat el, evocând creştinarea, în 988, a Rusiei Kievene, primul stat al slavilor estici care s-au împărţit apoi în ruşi, ucraineni şi bieloruşi.
 "Vom respecta orice alegere a poporului ucrainean" privind integrarea în structurile postsovietice, dominate de Moscova, a subliniat Putin, adăugând că, reunite, economiile celor două ţări vor fi mai competitive.
"În prezent, asistăm la o concurenţă foarte puternică pe pieţele mondiale. Doar unindu-ne eforturile vom putea să devenim competitivi şi să câştigăm în această luptă încrâncenată", a apreciat preşedintele rus.
"Putem şi o vom face", a adăugat el.
"Avem multe interese comune care pot crea condiţii favorabile dezvoltării economiilor noastre", a subliniat la rândul său preşedintele Viktor Ianukovici.

Bulgaria: Premierul bulgar refuză să demisioneze.

Premierul Bulgariei, Plamen Oreşarski, a declarat că nu va demisiona, avertizând că protestele, care durează de aproape două luni, afectează reformele.
"Lipsa de securitate şi criză politică afectează climatul de afaceri, dar avem un plan clar de acţiune şi îl vom implementa", a declarat Oreşarski. Mii de bulgari, majoritatea tineri şi cu studii superioare, organizează zilnic proteste în faţa Parlamentului din Sofia, de aproape şapte săptămâni, cerând demisia Guvernului condus de Plamen Oreşarski.

Italia : Treizeci şi cinci de români de etnie romă vor fi expulzaţi.

Autorităţile italiene au decis expluzarea din ţară a 35 de români de etnie romă care cerşeau în mod violent în oraşele Veneţia şi Mestre.
 Românii sunt acuzaţi că cerşeau la limita violenţei în zone turistice din Veneţia şi în oraşul Mestre.
Autorităţile regionale au identificat şi reţinut 35 de români pe numele cărora au fost emise deja mandate de expulzare din Italia.
"Autorităţile italiene au dreptul de a expulza cetăţeni europeni dacă aceştia nu au făcut faţă integrării sociale şi culturale", se arată într-un comunicat al Prefecturii regiunii italiene Veneto.

ŞTIRI METEO

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenţionare meteorologică Cod Galben de caniculă valabilă în intervalul 28-30 iulie pentru 26 de judeţe şi municipiul Bucureşti.
Judeţele afectate vor fi Satu-Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, dar şi Capitala.
Conform atenţionării, în intervalul menţionat vremea va deveni caniculară în vestul, sudul şi local în centrul ţării. În aceste regiuni, temperaturile maxime vor depăşi 36-37 de grade, iar în sud-vest, izolat, se vor situa în jurul valorii de 39 de grade.
Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş.

PERSONALITĂŢI

Marcel Duchamp

 
Marcel Duchamp (n. 28 iulie 1887 în Blainville-Crevon - d. 2 octombrie 1968 în Neuilly-sur-Seine) a fost un pictor francez (cetățean american din 1955) format în mediul cultural efervescent al Parisului de la începutul secolului al XX-lea, într-o familie cu preocupări artistice. Duchamp lucrează în primii ani pânze de influență impresionistă.
Din 1912 începe căutările care îl vor conduce spre ultimele consecințe ale avangardei, deschizând drumul unor direcții ce-și propun să atingă
domeniul sugestiv intitulat antiartă (nonartă).
Plecând de la preocupările futuriștilor pentru redarea mișcării lucrarea sa "Nud coborând o scară" (Nu descendant un éscalier), (1912) în 1913 tinde spre abstracția completă, atinsă în marele panou la Mariée Mise a nu par şes celibataires (1915-1923).





Pavel Alexeevici Cerenkov

Pavel Alexeevici Cerenkov ( n. 28 iulie 1904 — d. 6 ianuarie 1990) a fost un fizician sovietic de mare reputație, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1958 pentru descoperirea fenomenului denumit în onoarea sa, efect Cerenkov. Pavel Alexeevici Cerenkov s-a născut într-o familie de ţărani din Rusia, la Nijnaia Chigla, regiunea Voronej, pe 28 iulie 1904. A copilărit în Voronej şi a trăit vremurile grele ale revoluţiei ruse şi ale primului război mondial. Când avea doar 2 ani, mama sa a murit. Tatăl s-a recăsătorit şi Pavel Cherenkov, împreună cu sora sa au fost crescuţi de o mamă vitregă. Tatăl a decedat în 1938, ucis de stalinisti. A absolvit Universitatea de Stat din Voronej, Facultatea de matematica- fizică în anul1928. A predat apoi timp de doi ani într-un liceu din Voronej şi în 1930 s-a înscris pentru studii postuniversitare la Institutul de Fizica PN Lebedev Moscova din cadrul Academiei de Ştiinţe a URSS. A început să studieze optica sub îndrumarea fizicianului Serghei Vavilov. A devenit cercetător superior şi în 1940 doctor în matematica-fizica. În 1953 a fost numit profesor de fizică experimentală şi din 1959 a condus laboratorul de procese foto-mezonice. A rămas profesor al Institutului de Inginerie Fizică din Moscova timp de paisprezece ani. În 1934 a studia efectul razelor gamma asupra lichidelor şi a observat lumina albastră emisă de un mediu transparent (apa) atunci când particulele încărcate se intersectează la o viteză mai mare decât cea a luminii în acel mediu.În 1937, Ilya Mihailovici Frank şi Igor Evgenievici Tamm au dezvoltat teoria efectului Cherenkov.
Radiația Cerenkov este radiație electromagnetică emisă atunci când o particulă încărcată electric (cum ar fi un proton) trece printr-un dielectric cu o viteză mai mare decât viteza luminii în acel mediu, fenomen numit și efect Cerenkov. Strălucirea albastră caracteristică reactoarelor nucleare se datorează radiației Cerenkov. Mai târziu detectorul Cerenkov a devenit o piesă standard a echipamentelor din domeniul cercetării atomice pentru a observa existenta Şi viteza particulelor ce se deplasează cu viteză mare. Dispozitivul a fost instalat pe satelitul artificial Sputnik III.
De asemenea au fost create contoarele Cherenkov, instrumente specializate care pot măsura viteza acestor particule, utilizând lumina emisă de radiaţia Cerenkov. Au fost numite contoare DIRC ( Detection of Internally Reflected Cherenkov light) şi măsoară unghiul (numit unghiul Cerenkov) de la care radiaţiile Cerenkov pot fi observate.
În 1958, Pavel Cherenkov a primit Premiul Nobel pentru Fizică pentru descoperirea efectului Cerenkov. A împărţit premiul cu cercetătorii Ilia Frank şi Igor Tamm care au explicat teoretic efectul optic. Guvernul sovietic i-a decernat Premiul de Stat, a fost membru al Academiei de Ştiinţe a Rusiei din 1970. A murit în 1990, la Moscova.

Karl Raimund Popper

Sir Karl Raimund Popper (n. 28 iulie 1902, Viena - d. 17 septembrie 1994, Londra) a fost un filozof englez de origine austriacă, considerat unul din cei mai mari filozofi ai științei din secolul al XX-lea. Fondator al raționalismului critic împotriva determinismului istoric, s-a opus oricărei forme de scepticism, convenționalism și relativism în știință și în activitatea umană în general, a susținut ideea unei societăți deschise (Open society), adversar implacabil al totalitarismului sub orice formă.
După absolvirea gimnaziului, se înscrie în 1918 la Universitatea din Viena, unde studiază matematica și fizica, apoi obține și titlul de Doctor în Filozofie (1928). Îl interesesează Teoria relativității, respinge însă marxismul și psihanaliza, considerându-le lipsite de fundament științific. Din aceste confruntări cu temele cel mai mult dezbătute în acel timp se cristalizează preocupările care vor forma centrul activității sale ulterioare, anume metodologia critică a științei. Devine un susținător consecvent al raționalismului critic și adversar hotărât al neopozitivismului cunoscut şi ca empirism logic dominant în mișcarea filozofică cunoscută sub numele de "Wiener Kreis" (Cercul vienez), ai cărui principali reprezentanţi erau Moritz Schlick şi Rudolph Carnap. În 1937, sub amenințarea infiltrării nazismului care avea să ducă la anexarea  Austriei de către Germania, Popper se stabilește în Noua Zeelandă, unde rămâne până în 1945 ca profesor la Canterbury University din Christchurch. În 1946 se întoarce în Europa și, până la obținerea titlului de emeritus (în 1969), Popper predă în calitate de profesor de logică și de metodologia științei la School of Economics din Londra, care devine un renumit centru internațional de cercetări în domeniul teoriei științelor. În anii șaizeci, împreună cu Hans Albert, a fost principalul combatant în dispută cu pozitivsmul reprezentat de "Școala din Frankfurt" (Frankfurter Schule). În 1965, Karl Popper a fost înnobilat ("Knight of the British Empire"), devenind "Sir". A primit titlul de "doctor honoris causa" de la mai multe universități din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Noua Zeelandă.
Popper a încetat din viață la 17 septembrie 1994 în Londra.

La mulţi ani!

Ioana Pavelescu

Fiica actriţei Corina Constantinescu şi a unui celebru medic pediatru, Mihai Pavelescu, Ioana Pavelescu s-a născut pe 28 iulie 1949 în Bucureşti. A crescut pe scenă şi prin culisele teatrului, naşa fiindu-i o alta celebra actriţă, regizor şi profesor universitar la București la IATC, Marietta Sadova, a copilărit în umbra eseistului, filosofului, Petre Tutea care îi promitea ca o va duce la Paris, ca să facă teatru... actorilor Clody Berthola, Colea Rautu, regizorului Liviu Ciulei, violonistului Mihai Constantinescu , pictorului Paul Gherasim etc. Mediul în care a crescut a fost unul spiritual deosebit. În jurul ei, doar intelectuali, oameni de la care a avut ce învăţa.
Debutează în film în 1969 cu rolul din comedia "Pantoful cenuşăresei " realizat de Jean Georgescu dar afirmarea talentului ei actoricesc are loc cu rolul Ruxandra din Osânda realizat în 1976 de Sergiu Nicolescu, adaptarea romanului Velerim şi Veler Doamne de Victor Ion Popă, pentru care a fost nominalizată la Festivalul de la Moscova. Au urmat filme de notorietate că "Trandafirul galben", "Cumpăna", "Întâlnirea", "Mircea", "Întunecare" sau spectacole de teatru.
După 1992 actriţa s-a stabilit în America, urmându-şi soţul, numit ambasador şi a jucat alături de vedete că Elizabeth Hurley sau Danny Ayello în producţii hollywoodiene. La Washington a urmat cursurile de limbă engleză timp de doi ani la Georgetown Universitry. Din 1995, în Los Angeles, a început să urmeze diverse cursuri pe la tot felul de studiouri de teatru celebre din oraşul îngerilor, şi să joace în câteva spectacole de succes. A urmat New York, cu doi ani la Lee Strasberg Institute şi cu Teatre OFF Broadway. Cariera ei a continuat şi în teatru, atât în Romania, cât şi în SUA, unde a interpretat personaje în "Lecţia" de Eugene Ionesco, "Woman aş Battlefield" de Matei Visniec, unde o are drept parteneră pe Grace Zabriskie, sau "Anna Christie" de Eugen O'Neill şi "Pescăruşul" de Cehov. Spectatorii americani o mai văd pe românca pe Off Broadway, în producţii teatrale ca "Magdalena" şi "Gallery of Angels" de William Cernar.
A fost căsătorită cu doctorul Ion Marinescu cu care are doi copii, pe Ionuţ şi Maria Marinescu (Collin), mult mediatizata " creatoare de modă ", şi în prezent este căsătorită cu Mihai Bujor Sion, ambasadorul ţării noastre în Thailanda. Întoarsă în ţara joacă rolul principal din spectacolul "Anna Karenina", în regia lui Alice Barb la Sala Cămil Petrescu a Teatrului Naţional din Bucureşti şi rolul maleficului Edmund din " Lear " piesa montată de Andrei Şerban .
Ioana Pavelescu o aduce în scenă, în mai 2013, la Teatrul Foarte Mic pe Zelda Fitzgerald.
Un personaj excentric în America anilor ’20, Zelda Fitzgerald, soţia celebrului scriitor Francis Scott Fitzgerald – reprezentant marcant al aşa-numitei “generaţia pierdută” ¬, va fi înfăţişat pe scena Teatrului Foarte Mic de actriţa Ioana Pavelescu. Spectacolul creat de regizoarea Liana Ceterchi, “Zelda” (The Last Flapper) de William Luce, este de fapt o producţie a Teatrului Pentru Puţini (un spaţiu amenajat în podul unei case din Strada Sofia, iar numele de Teatrul Pentru Puţini i l-a dat marele regizor Andrei Şerban, când a văzut pentru prima dată locul, aici încăpând vreo 20 de spectatori). În pod s-a repetat, dar Ioana Pavelescu şi-a dorit ca acest one-woman show (primul ei one-woman show) să fie văzut de mai multă lume. Şi, apelând la un coleg şi prieten foarte apropiat ei, Mihai Dinvale, directorul artistic al Teatrului Mic, a găsit înţelegere.
Cu acest spectacol, Ioana Pavelescu revine în familia de la Teatrul Mic, în culisele căruia a crescut.

 

 

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 28 IULIE ...............

Evenimente

    1540: Cancelarul britanic Thomas Cromwell este executat din ordinul regelui Henric al VIII-lea fiind acuzat de trădare. În aceeași zi, Henric al VIII-lea se căsătorește cu cea de-a cincea soție, Catherine Howard.
    1794: Execuția lui Robespierre împreună cu Saint-Just, Couthon și alți 19 adepți ai celui supranumit "Incoruptibilul".
    1868: A fost ratificat cel de-al 14-lea amendament al Constituției SUA, prin care populația afro-americană poate beneficia de cetățenie.
    1914: Primul război mondial: Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul primului război mondial (1914-1918).
    1965: Războiul din Vietnam: Președintele american Lyndon B. Johnson anunță creșterea numărului de trupe americane în Vietnamul de Sud de la 75.000 la 125.000.
    1976: Cutremur devastator în Tangshan/China. Peste 250.000 de victime. Este considerată cea mai mare catastrofă seismică.

S -a născut în............

    1580: William Lee, inventator englez; mașina de tricotat
    1804: Ludwig Feuerbach, filosof german, unul din precursorii marxismului (d. 1872)
    1840: Edward Drinker Cope, paleontolog american (d. 1897)
    1866: Beatrix Potter, scriitoare engleză (d. 1943)
    1867: Charles Dillon Perrine, astronom americano-argentinian (d. 1951)
    1874: Ernst Cassirer, filosof german (d. 1945)
    1887: Marcel Duchamp, pictor francez (d. 1968)
    1902: Karl Popper, filosof englez de origine austriacă (d. 1994)
    1904: Pavel Alexeevici Cerenkov, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (d. 1990)
    1915: Charles Hard Townes, fizician american, laureat al Premiului Nobel
    1949: Ioana Pavelescu, actriță româncă de teatru și film

Decese 

    1655: Cyrano de Bergerac, poet, eseist și dramaturg francez (n. 1619)
    1723: Mariana Alcoforado, călugăriță, scriitoare portugheză (n. 1640)
    1741: Antonio Vivaldi, compozitor italian (n. 1678)
    1750: Johann Sebastian Bach, compozitor și organist german (n. 1685)
    1794: Maximilien Robespierre, lider al Revoluției franceze (ghilotinat) (n. 1758)
    1794: Louis Antoine Saint-Just, om politic francez (n. 1767)
    1818: Gaspard Monge, matematician francez, creatorul geometriei descriptive (n. 1746)
    1869: Jan Evanghelista Purkinje, biolog și fiziolog ceh (n. 1787)
    1933: Zoltán Adorjáni, scriitor, poet maghiar din Transilvania (n. 1880)
    1945: Leon Ghelerter, medic român (n. 1873)
    1946: Max Arnold (Max Wechsler), pictor român (n. 1897)
    1968: Otto Hahn, chimist german, laureat al Premiului Nobel (n. 1879)
    1970: Costin Nenițescu, chimist român (n. 1902)
    1985: Valeria Sadoveanu, scriitoare (n. 1907)
    2004: Francis Crick, om de știință englez, laureat al Premiului Nobel (n. 1916)
 

duminică, 30 iunie 2013

30 iunie 2013 by Viorica Crainic


Bine v - am regăsit!

"Nimeni nu este mai nenorocit decât acela care tânjeşte să fie altcineva şi altceva decât persoana care este, în trup şi-n minte". ( Angelo Patri)

Preşedintele Traian Băsescu: O gaşcă de politicieni s-a hotărât să-şi facă Constituţie.


Preşedintele Traian Băsescu a participat, ieri, la Vila Lac 1, la o întâlnire cu liderii judeţeni ai Fundaţiei Mişcarea Populară. La plecare, a făcut o scurtă declaraţie presei  :

"Eu am iniţiat referendumul
pe fondul faptului că majoritata parlamentară, USL, nu respectă referendumul din 2009. Aşa am speranţa că atunci când se vor hotărî să promoveze Constituţia, vor deveni realişti şi vor promova un proiect care să ţină cont de acel referendum. Dacă nu, partea formală e deja parcursă, le voi reaminti, printr-un referendum, ce vor românii. Asta înseamnă că referendumul meu este strâns legat de referendumul constituţional pe care îl organizează USL".

Întrebat dacă amână şi el pe anul viitor referendumul, Preşedintele  a răspuns: "Eu nu îl amân, eu îi urmăresc, da? Îi urmăresc cu referendumul. Funcţie de decizia lor, semnez şi eu decretul. Asta am spus de la bun început, că aştept două lucruri: să văd cum iese Legea referendumului, şi sunt convins că mult mai uşor trece referendumul meu cu 50% decât Constituţia lor, pentru că asta nu e Constituţia României, e Constituţia unei găşti, a unei găşti, a unui grup. Ca să fi fost o Constituţie pentru români, trebuia dezbătută public, trebuia să ia observaţii de la cetăţeni. E o gaşcă de politicieni care s-au hotărât să-şi facă o Constituţie pentru ei, considerând că-s veşnici, şi uită ce a păţit Adrian Năstase, care şi el şi-a făcut o Constituţie pentru el. Cel mai bine este să faci o Constituţie pentru popor. Şi de asta eu stau cu referendumul funcţie de reacţiile lor".

"Mişcarea Populară ar trebui să aibă ca obiectiv principal continuarea proceselor de modernizare a statului, pentru că la noi nici procesele de modernizare şi, după cum am văzut anul trecut în vară, nici măcar democraţia nu sunt irevesibile, deci ele trebuie păzite în continuare, apărate", a mai spus  Preşedintele.

"Este clar că lucrurile nu mai sunt cum au fost la începutul dezbaterii despre modificarea Constituţiei, pentru că implicaţiile sunt enorme: să ai un preşedinte defrişat de atribuţiuni, dar care să intre în serviciu pe actuala Constituţie - nu poţi să-i modifici atribuţiunile în timpul mandatului - şi pentru când laşi preşedintele-paiaţă, cum i-am spus eu, pentru după mandatul tău, sau pentru când? Bun, deci e complicat. Nici nu aprob, nici nu dezaprob, dar multe se vor schimba şi nimic nu este cristalizat în mintea liderilor USL, e evident acest lucru, vom vedea".

Întrebat despre faptul că i-a cerut preşedintelui Senatului să îl reprezinte în Croaţia, Băsescu a spus: "L-am rugat să mă înlocuiască nu pentru că mă duc la vreo nuntă, dar pentru că am treabă. Luni vom lansa raportul Comisiei prezidenţiale cu Strategia pentru agricultură până în anul 2030. Şi e o muncă de aprope trei ani a peste 20 de oameni dedicaţi agriculturii şi vreau să pregătesc bine acest moment, pentru că vom lăsa în dezbatere publică timp de 30 de zile, după care va deveni definitivă", a spus Băsescu.

Parlament : Posibilitatea denunţarii clauzelor abuzive din nou amânată.

La începutul acestui an, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă aprobată în ultima zi înaintea vacanţei parlamentare, când mai putea emite astfel de ordonanţe, că articolul din Codul de procedură civilă care oferă posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau asociaţiilor de protecţie a consumatorilor să denunţe în instanţă clauzele abuzive şi să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, să fie până la 1 iulie 2013.
Amânarea a intervenit la solicitarea expresă a misiunii Fondului Monetar Internaţional, care a motivat că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de condiţionalitate a mai fost introdusă în scrisorile de intenţie din anul 2010, când experţii internaţionali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga băncile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.
În ambele situaţii, BNR s-a opus iniţiativelor legislative şi a făcut lobby pe lângă Guvern şi FMI pentru a nu valida acte normative care ar aduce pierderi în sistemul bancar, motivând că ar putea fi pusă în pericol stabilitatea financiară.
Premierul Victor Ponta susţinea atunci că nu este "prieten" cu bancherii, dar că amânarea a fost convenită cu FMI deoarece est nevoie de "timp".
În această săptămână, termenul a fost din nou amânat, de această dată în Camera Deputaţilor, până la 1 octombrie 2013.

Maria Grapini : Impozitul forfetar în turism, aplicat din 1 octombrie.

"De la 1 octombrie se va aplica acest impozit forfetar pe mai multe coduri CAEN. E un impozit pe care îl facem ca şi studiu pilot pentru a putea să facem şi curăţenie, să şi simplificăm, dar să fie şi această etică pentru că, în ultimele 6 luni, am primit foarte multe reclamaţii de la cei oneşti că există o neînregistrare a turiştilor şi multe alte lucruri care nu sunt evidenţiate fiscal", a declarat Grapini, citată de corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul a spus că suma convenită să fie plătită "este mult mai mică decât dacă s-ar plăti impozit pe profit, tocmai pentru a fi o conformare voluntară, pentru a se simplifica modalitatea de plată".
Impozitul forfetar va fi stabilit ca o sumă fixă, în funcţie de anumiţi indicatori pentru fiecare domeniu de activitate. Impozitul va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, restaurante, saloane de înfrumuseţare sau spălătorii auto. Contribuabilii mari, lanţurile hoteliere mari, nu intră în categoria supusă impozitului forfetar.
Guvernul intenţionează să modifice prin lege modul de taxare a hotelurilor şi pensiunilor şi să introducă un impozit care va înlocui cota de 16% pe profit sau de 3% pe cifra de afaceri. Se urmăreşte astfel lărgirea bazei de impozitare prin taxarea firmelor care nu declară profit şi care, potrivit autorităţilor, fac evaziune fiscală.

Gazele se scumpesc de la 1 iulie!!!

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte la 1 iulie cu 8% şi la 1 octombrie cu 2%, iar tarifele pentru gazele livrate clienţilor noncasnici vor fi majorate cu 3%, atât la 1 iulie cât şi în etapa a doua, la 1 octombrie, potrivit ANRE.
Creşterea de 3% programată pentru 1 iulie este puţin mai mică faţă de cea de 5% inclusă în calendarul de eliminare treptată a preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, datorită evoluţiilor favorabile ale preţului de import şi a necesarului de import pentru acoperirea consumului, se arată într-un comunicat al ANRE.
Modificările programate pentru 1 iulie au fost aprobate vineri de către Comitetul de Reglementare al ANRE.
Majorarea tarifelor la gaze pe  ansamblul întregului an va fi, astfel, de 10% pentru populaţie (aceeaşi cu cea din calendarul asumat în relaţia cu FMI şi UE) şi de 11% în cazul clienţilor noncasnici (faţă de 18% în calendar).
De la începutul anului preţul gazelor pentru clienţii casnici nu a fost modificat, iar în cazul celorlalţi consumatori tarifele au urcat cu 5% la 1 februarie, altă majorare de 5%, programată pentru 1 aprilie, nemaiavând loc.

Ministerul Educatiei Nationale:  Promovabilitatea, cu aproape 10% mai mare decât anul trecut.

La examenele din cadrul EVALUĂRII NAŢIONALE 2013, înainte de rezolvarea contestaţiilor, 123.503 elevi, reprezentând 75,91%, au obţinut note peste 5, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), după centralizarea rezultatelor din toate judeţele şi din Bucureşti, înainte de soluţionarea contestaţiilor.
Numărul elevilor care au obţinut note peste 5 la EVALUAREA NAŢIOLĂ 2013 a crescut cu aproape 10% faţă de 2012, când au fost 66,12% elevi cu note peste 5. În 2011 au obţinut note peste cinci 81,79%, în 2010 - 85,97%, în 2009 - 88,90%, în 2008 - 89,93%, în 2007 - 77,96%, în 2006 - 67,16%, în 2005 - 62,39 şi în 2004 - 71,38%.
Note peste 5 la Evaluarea Naţională din acest an au obţinut 82,29% dintre elevi la Limba şi literatura română, 93,07% la Limba şi literatura maternă şi 71,60% la Matematică. În niciun judeţ nu s-a înregistrat un procent sub 60% de note peste 5, a precizat MEN.

Liliana Romaniuc, fost inspector general şcolar al judeţului Iaşi în perioada 2008-2012, în prezent consilier judeţean PDL, a declarat corespondentului MEDIAFAX : "Dublarea notelor de 10.00 la matematică în acest an la Iaşi vine şi din faptul că au fost subiecte uşoare. Există această tendinţă de a se merge pe subiecte uşoare. În mod clar, această abordare poate crea frustrare în rândul elevilor buni, care deşi obţin medii mari, de peste 9.00, nu vor intra la liceul dorit. Nu este corect, am unele îndoieli, nota 10.00 ar trebui să însemne ceva", a mai spus Liliana Romaniuc.

The Independent : Est-europenii nu vor fura locurile de muncă britanicilor.

Dezvoltatori est-europeni în domeniul ITC ar putea deveni un fel de noi "instalatori polonezi", scrie The Independent, prezentând câteva afaceri de acest tip ce au creat locuri de muncă în Marea Britanie, inclusiv a unui român, şi subliniind că est-europenii nu vor fura locurile de muncă britanicilor. Potrivit publicaţiei britanice, un expatriat român, Emil Gal, în vârstă de 23 de ani, face parte dintr-un nou val de imigranţi est-europeni ce vin în Marea Britanie pentru a începe afaceri în sectoare cu un puternic potenţial de creştere, ca cel al tehnologiei şi social media. Primatul britanic în aceste domenii atrage întreprinzători care nu beneficiază de piaţa şi infrastructura de care au nevoie în ţările lor, în Europa de Est.
"Românii sunt buni la două lucruri - inginerie şi antreprenoriat", declară Gal, a cărui ţară a dat lumii un biolog laureat cu un Nobel, inventatorul avionului şi care a trimis un astronaut în spaţiu, notează ziarul. Tânărul s-a mutat la Londra în urmă cu trei ani, după ce a studiat informatică şi matematică în România, pentru a-şi crea o firmă în domeniul tehnologiei publicităţii video, Brainient. Afacerea sa oferă caracteristici interactive clipurilor postate online, ajutînd clienţii să îşi crească veniturile din publicitate cu aproximativ 30%.
"Dacă iei un editor care obţine 20 de milioane de lire sterline (peste 23,3 milioane de euro) pe an, acest lucru înseamnă 26 de milioane de lire (peste 30,3 milioane de euro)", explică Gal. "Acest lucru înseamnă plăţi mai mari ca taxe şi, eventual, mai mult personal. (Ci nu) ceea ce aşteaptă oamenii atunci când aud că rămânii sunt ţigani", subliniază el.

Comisia Europeană a început suspendarea POS CCE.

Comisia Europeană a demarat o procedură de suspendare a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), după ce autoritățile române au eșuat în a lua măsurile corective solicitate anterior de Bruxelles în POS CCE.

Shirin Wheeler, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn, a indicat, în primul rând deficiențele de la Autoritatea de Management de la Ministerul Economiei.
”Autorităţile române nu au luat la timp măsurile şi nu au întreprins acţiunile de corecţie solicitate de serviciile Comisiei Europene, în primul rând pentru îmbunătățirea sistemului de management şi de control la nivelul Autorităţii de Management POS CCE şi al organismelor intermediare”, a declarat, pentru cursdeguvernare.ro, Shirin Wheeler.
Ea a precizat că autoritățile române mai au, totuși, la dispoziție câteva săptămâni pentru a transmite la Bruxelles informații privind corectarea deficiențelor din POS CCE, iar Comisia ar putea decide deblocarea programului.
De asemenea, o misiune de audit de la Bruxelles urmează să meargă la București pentru a face verificări la POS CCE.

Reacția Guvernului: POS CCE poate fi suspendat sau deblocat.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat : ”Am trimis o ultimă situaţie cu rezultatele obţinute pe acest program operaţional, cu speranţa că cei de la Comisia Europeană, auditorii, în care avem încredere foarte mare, vor analiza şi vor emite totuşi o opinie pozitivă astfel încât şi cel din urmă program să fie deblocat”.
El a precizat că Guvernul a sesizat și Direcția Națională Anticorupție (DNA) privind posibile fraude în POS CCE.
”Au fost probleme legate de unele companii care au fost implicate, din păcate, pe tot ceea ce înseamnă circuit al banului european, şi anume de la pregătirea de proiecte, evaluare selecţie şi verificarea de cheltuieli, ceea ce nu se poate accepta în sistemul de fonduri publice. Desigur, acest lucru s-a eliminat, structurile statului avizate au făcut deja verificări în acest sens, iar unele dintre situaţii au fost trimise către soluţionare mai departe, la DNA şi nu numai”, a mai arătat Eugen Teodorovici.

ŞTIRI METEO

Administraţia Naţională de Meteorologie : ASTĂZI,  între orele 4.00 şi 23.00, vor fi ploi însemnate cantitativ în toată ţara.

Pe parcursul zilei de duminică, aria ploilor se va extinde treptat în sudul şi sud-estul ţării, unde vor fi averse, posibil însoţite de scurte intensificări ale vântului şi descărcări electrice. În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 40-50 de litri pe metru pătrat.

LUNI  1  IULIE  2013

Vremea se va ameliora în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi averse locale, la începutul intervalului în partea de sud-est a teritoriului, iar după-amiaza şi în zona de munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni. Presiunea atmosferică va continua sa crească usor.

V -AŢI FĂCUT BAGAJELE?  HAIDEŢI  LA O PLIMBARE......!!

Munţii Făgăraş                                                                Munţii Harghita - Lacul Mesteacan










Munţii Întorsura Buzăului                            Staţinea Sovata                                   









Munţii Măcinului                                                   Munţii Rodnei - Cascada Cailor

                         






Munţii Buzăului -Lacul fără fund                                  Grecia



Munţii Maramureşului

                                                              Bulgaria





Munţii Rodnei                                                                 Croaţia

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More