Preşedintele SUA, Barack Obama, a propus României să găzduiască un Centru de antrenament şi exerciţii navale la Marea Neagră, a anunţat preşedintele Băsescu, după finalul summitului NATO din Ţara Galilor. Centrul ar urma să funcţioneze în regim permanent, pentru instruirea flotelor din România şi Bulgaria.
"Acest centru va fi tot timpul alimentat cu nave din flota militară a Statelor Unite", a punctat Băsescu.
Constituirea Centrului este o consecinţă a faptului că Marea Neagră a fost recunoscută în documentele summitului NATO ca având o importanță deosebită pentru securitatea euro-atlantică. "Este cea mai cuprinzătoare afirmație legată de Marea Neagră", a precizat președintele Traian Băsescu.
Practic, după ce acest Centru va deveni operaţional, în porturile române şi bulgare de la Marea Neagră vor staţiona permanent nave ale flotei americane sau ale statelor NATO.
"Pe teritoriul României sunt dislocaţi circa 1.400 de militari americani, din care 600 sunt pușcași marini, militari de elită. Aceste efective vor crește, vor fi flexibile, se vor adapta la situația de zi cu zi, dar important este că există un plan, că se știe de unde vin aceste trupe, că pot fi dislocate imediat și sunt gata echipate pentru orice tip de acțiune", a explicat Băsescu.
"Vom avea o structură de comandament NATO. În documentele care nu sunt destinate publicității, România figurează ca fiind stat care va oferi facilități pentru un comandament NATO de dimensiuni acceptabile, dar noi știm că unul dintre comandamente va fi pe teritoriul României. Prin adoptarea Planului de acțiune s-a decis prezența NATO pe teritoriul statelor de la frontiera de est a NATO, inclusiv pe teritoriul României", a mai subliniat Băsescu.