ancora grea,
ţine-mă strâns;
toate mă dor:
gura – de dor,
ochii – de plâns.
Vântul căzu –
- poate că nu,
dar s-a făcut
linişte-n cer,
fără puteri,
ca la-nceput.
Nu mai visez
paşi pe zapezi,
urme de vulpi;
nu mai sunt flori,
sufletul lor
doarme în bulbi.
Singurătăţi…
Nu mi te-arăţi,
nu-mi trimiţi veşti.
Cât fără rost.
Oare ai fost?
Oare mai eşti? (Nina Cassian - Dorul)
A fost o dragoste ca un acord de Bach,
de-o gravitate limpede... Aveam o dată
o nobilă mişcare-analizată
ca a figurilor, la şah.
Şi iată-te în plină dezordine. Străin de legi.
Silaba ta de gura mea nu o mai legi,
şi nu îmi mângâi umerii şi nu îmi iei
în palme fruntea fulgerată de idei.
Nu pot întârzia prea mult,
încovoiata de durere, de ruşine.
Respir adânc: un nou acord ascult,
ca să mă urce dincolo, mai sus de tine. (Nina Cassian - A fost)
Nina Cassian (n. Renée Annie Cassian, 27 noiembrie 1924, Galați - d. 15 aprilie 2014, New York) a fost poetă, eseistă și traducătoare româncă.
"Suntem atât de imperfecţi, de limitaţi, de sălbatici, încât aş dori să vegheze asupra noastră un spirit superior. Dar nu-l numesc Dumnezeu, nici nu ştiu dacă-l numesc în vreun fel. Probabil că este blestemul meu. O să ard în iad, probabil. Nu ştiu, şi mi-e indiferent."
