Bine v - am regăsit!"
"Atâta timp cât mai putem zâmbi, cauza nu-i încă pierdută." ( William Shakespeare)
Preşedintele Traian Băsescu : Întrevedere cu delegaţia FMI, CE şi BM.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la începutul întrevederii cu delegaţia FMI, CE şi BM :"Doresc să vă mulţumesc că aţi acceptat să începem discuţiile pentru un nou acord. Vă mulţumesc dumneavoastră şi instituţiilor pe care le reprezentaţi".
"Convingerea mea este că, deşi România este reechilibrată macroeconomic urmare a măsurilor din 2010, aceste echilibre încă sunt fragile. De aceea cred că unul dintre principale obiective ale noului acord trebuie să fie continuarea consolidării macroeconomice. Fără acest element nu putem previziona o creştere durabilă şi continuă fără sincope".
"Cred că trebuie să ne propunem ca acest nou acord să ne creeze condiţii de acces în eurozonă. Şi aici vreau să fiu foarte clar. Cele cinci criterii de la Maastricht nu sunt foarte departe de noi, trei sunt îndeplinite, celelalte două sunt relativ aproape, marea noastră problemă este legată de competitivitatea sectorului de stat".
"Nu am nicio îndoială că la finalul acestui nou acord faţa României va fi schimbată din punctul de vedere al competitivităţii".
La rândul său, reprezentantul FMI, Andrea Schaechter, a apreciat "succesul" în reducerea dezechilibrelor macroeconomice, obiectiv urmărit de precedentul acord şi care trebuie menţinut şi în noul acord.
Reprezentantul Comisiei Europene, Istvan Szekely, i-a mulţumit şefului statului pentru rolul personal jucat în implementarea celor două acorduri anterioare, adăugând că este de acord cu acesta în privinţa obiectivelor cheie.
Mihai Răzvan Ungureanu : Justiţia în România funcţionează.
Fostul ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, comentând reţinerea lui Omar Hayssam, că acest caz e exemplar pentru modul în care clasa politică a devenit complice la devalizarea industriei, menţionând că Justiţia funcţionează şi că este mândru de cei din SIE."Cazul lui Hayssam este exemplar pentru felul în care o parte a clasei politice româneşti a devenit complice alături de pseudo afacerişti gen Omar Hayssam, la devalizarea, la părăginirea industriei României. E timpul să facem un inventar al acestor lucruri: a modului cum au fost privatizate anumite societăţi, a felului cum au fost demontate şi vândute bucată cu bucată", a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.
"În primul rând, faptul că s-a întâmplat acest lucru certifică că justiţia în România funcţionează şi nu există faptă împotriva legii care să nu fie pedepsită. Finalul este în conformitate cu decizia justiţiei, acest lucru arată că statul român este puternic şi instituţiile urmăresc şi îşi îndeplinesc atribuţiile", a precizat Mihai Ungureanu.
"Acest lucru mă face mândru de eforturile pe care foştii mei colaboratori îl fac în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu", a adăugat Ungureanu.
Cătălin Predoiu: Extrădarea lui Hayssam, acţiune de bun augur pentru funcţionalitatea statului.
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, a afirmat, vineri, că extrădarea lui Omar Hayssam reprezintă o acţiune de bun augur pentru ideea de funcţionalitate a statului român, combaterea corupţiei şi a terorismului, adăugând că, deşi "a stat prea mult la Senat", legea de ratificare a Tratatului de extrădare dintre România şi Siria a fost adoptată într-un final."Tratatul de extrădare cu Siria s-a semnat la 10 noiembrie 2010. Proiectul legii de ratificare a fost adoptat de Camera Deputaţilor la 19.04.2011. Senatul, Camera decizională, l-a adoptat la 8.05.2012. În opinia mea a stat prea mult la Senat, unde preşedintele Comisiei de politică externă era domnul Titus Corlăţean, dacă nu mă înşel. Dar, mai bine mai târziu, decât niciodată. Extrădarea cetăţeanului Omar Hayssam e de bun augur pentru ideea de funcţionalitate a statului român şi combaterea corupţiei şi terorismului", a scris pentru un site de socializare Predoiu, semnatar în calitate de ministru al Justiţiei al Tratatului de extrădare cu Siria.
Vasile Blaga : Minciunile lui Ponta nu vor mai ţine mult.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, la Timişoara, că premierului Victor Ponta "îi este frică de venirea în ţară a lui Omar Hayssam", susţinând că, în 2005, când cei trei jurnalişti au fast răpiţi, Ponta şi Adrian Năstase "furau împreună România".Referitor la afirmaţia lui Victor Ponta potrivit căreia Vasile Blaga era ministru de Interne pe vremea când cei trei jurnalişti au fost răpiţi, liderul PDL a spus : "Acest procuror ratat (premierul - n.r.), pentru că din activitatea lui profesională nu s-a reţinut nimic, ba, s-a reţinut totuşi ceva şi anume mai multe semne de întrebare ridicate de moartea unui prieten, Cristian Panait. Deci acest procuror ratat nu ştie că Ministerul de Interne şi structurile lui nu pot să vă urmărească pe niciunul dintre dumneavoastră fără un mandat. Atunci nu aveau un asemenea mandat. Numai că lui Ponta îi e frică de venirea în ţara a lui Omar Hayssam". Preşedintele PDL a adăugat că premierul Victor Ponta era şeful Corpului de Control al Guvernului Adrian Năstase când cei trei jurnalişti au fost răpiţi, în 2005.
"El (Victor Ponta) era şeful Corpului de Control al lui Năstase atunci şi furau împreună România. Mulţi PSD-işti sunt implicaţi. Şi lucrurile astea le-am văzut şi eu în media. Sunt lucruri legate de privatizări şi lui Ponta îi e frică", a spus Blaga.
Totodată, liderul PDL consideră că venirea în ţară a lui Hayssam este de bun augur şi demonstrează că "nimeni nu scapă de braţul legii".
"E de foarte bun augur venirea lui Hayssam. Asta demonstrează că perseverenţa îşi arată roadele. Vă aduc aminte că nu aveam acord de extrădare cu Siria, dar între timp Parlamentul a aprobat legea prin care cele două state acceptă extrădările şi demonstrează un lucru clar: nimeni nu scapă de braţul legii, dacă o instanţă s-a pronunţat:", a conchis Blaga.
Referitor la situaţia actuală a ţării, Vasile Blaga a declarat : "Execuţia bugetară pe primele şase luni demonstrează clar dezastrul spre care se îndreaptă România (…) Mulţi oameni îşi pierd locurile de muncă. În campania electorală USL s-a angajat să creeze un milion de locuri de muncă, acum vorbeşte de un milion de locuri de muncă în opt ani. În realitate sunt cu 34.000 de locuri de muncă mai puţin, în România, în condiţiile în care în această perioadă se angajează sezonieri. Ieri s-au anunţat disponibilizări la Poşta Română, nu se ştie câţi oameni vor fi daţi afară de la CFR. În ţară sunt greve peste tot, vedeţi ce se întâmplă în Valea Jiului. Ponta are forţa de a nu prezenta situaţia clară din ţară. Ramuri întregi din economie, din păcate dispar, uitaţi-vă la metalurgie. Nu se simte bine, din păcate Galaţiul, tot ce înseamnă industria chimică este la pământ. Sunt probleme mari în toată economia României".
"Asta e situaţia reală a României, iar minciunile lui Ponta nu vor mai ţine mult, pentru că oamenii simt pe pielea lor nivelul scăzut de trai, scumpirea gazelor care va trage după ea facturile mari la iarnă".
Victor Ponta : Ştiam de câteva luni de operaţiunea de aducere în ţară a lui Hayssam.
Premierul Victor Ponta a declarat ieri, că a fost tot timpul la curent cu demersurile de aducere în ţară a lui Omar Hayssam şi că Preşedinţia nu se numără printre instituţiile implicate în această operaţiune, pentru că nu are nicio atribuţie legală în acest sens."am fost tot timpul la curent cu operaţiunea de aducere în ţară a lui Omar Hayssam. Am aprobat şi am avizat tot sprijinul logistic pentru efectuarea acestei operaţiuni. Ştiam de câteva luni de această operaţiune", a declarat Victor Ponta. Premierul a mai spus că instituţiile care au colaborat la aducerea lui Hayssam în România sunt SRI, SIE, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei.
"Acestea sunt instituţiile care au colaborat foarte bine şi le felicit. Eu nu cunosc vreun rol al Preşedinţiei, în afară de acela că a dat un comunicat de presă. S-ar putea să fie neplăcută pentru cei care s-au trezit vorbind în somn azi dimineaţă", a mai spus Victor Ponta.
"L-am auzit pe Blaga, care vorbea «ce bine că aflăm cum a plecat». Păi era ministru de Interne pe vremea aia, nu eram noi, el era. Poate află şi el după cinci ani, ca ministru de Interne, mă rog, dar Blaga este un monument de lipsă de tact, ca să nu spun mai mult. Deci, aflăm şi noi, în 2006, în afară de caporalul Blaga, cine a mai fost de vină că s-a putut întâmpla aşa ceva", a spus Ponta.
PNL Covasna : Există "o serie de nesincronizări" pe plan judeţean în USL.
Liderul PNL Covasna, Marius Obreja a declarat, vineri, că există "o serie de nesincronizări" pe plan judeţean în USL, dar este de acord cu liderul PSD Covasna, Horia Grama, că acestea trebuie rezolvate prin dialog."Sunt de acord că trebuie să discutăm problemele ivite şi să le lămurim. Noi am fost mereu deschişi la dialog. Lucrurile merg din ce în ce mai greu, iar dacă problemele persistă, voi lua în considerare şi varianta suspendării protocolului pe plan judeţean. Evident, voi respecta toate procedurile, anunţând iniţial conducerea centrală a partidului", a spus preşedintele PNL Covasna. Obreja a afirmat că PNL Covasna nu a avut la nivel local niciun fel de dialog cu PC, iar în ceea ce priveşte PSD, "cel puţin pe perioada Guvernului Ponta 2", colaborarea este "din ce în ce în mai slabă".
În replică, preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a atras, vineri, atenţia preşedintelui PNL Covasna, Marius Obreja, că dacă liberalii au "nemulţumiri în problemele judeţene", să le discute în cadrul USL, nu să "arunce tot felul de poveşti" prin presă.
Minerii din Valea Jiului au renunţat la protest.
Minerii blocaţi în subteran în minele din Valea Jiului au renunţat la protest, vineri seară, după ce le-a fost prezentat contractul semnat între SNIMVJ şi CEH, potrivit căruia societatea va putea vinde cărbune până la sfârşitul anului la preţul stabilit prin algoritmul impus de legislaţia europeană.Potrivit preşedintelui Sindicatului "Huila", Domokos Laszlo, cei aproximativ o mie de mineri de la cele trei unităţi din Valea Jiului - Petrila, Paroşeni şi Uricani - au renunţat la protest şi au ieşit la suprafaţă. El a spus că noul director al Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), Aurel Anghel, le-a prezentat ortacilor contractul prin care societatea va putea vinde cărbune până la sfârşitul anului, fiind vorba despre 220.000 de tone, iar preţul cu care se va face livrarea este cel stabilit prin algoritmul impus de legislaţia europeană.
Directorul SNIMVJ, Petre Drăgoescu, a demisionat, vineri, din funcţie, după ce Guvernul a decis ca societatea să treacă, de săptămâna viitoare, în subordinea Ministerului Energiei, ea urmând să fie condusă de un reprezentant PSD. Drăgoescu a fost înlocuit în funcţie de Aurel Anghel, directorul Minei Paroşeni şi membru PSD, fiind cumnatul deputatului PSD de Valea Jiului Cristian Resmeriţă.
Sindicatele din învăţământ : Proteste după începerea anului şcolar.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) i-a atras atenţia premierului Victor Ponta, în scrisoarea deschisă, asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ şi a propus totodată mai multe soluţii. "În condiţiile în care de aceste domenii fundamentale depide poziţia pe care România o va ocupa în viitor într-o lume tot mai globalizată, aflată într-o permanentă schimbare, Guvernul României trebuie să identifice soluţii pentru salvarea învăţământului românesc, chiar dacă situaţia economiei naţionale nu este dintre cele mai bune. Domnule Prim–Ministru, în situaţia în care Guvernul nu îşi va manifesta expres intenţia de a soluţiona problemele majore care afectează sistemul de învăţământ preuniversitar şi salariaţii acestuia, nu este exclus, conform semnalelor pe care le primim de la membrii noştri de sindicat, să recurgem la acţiuni de protest, după începerea anului şcolar", se arată în scrisoarea depusă vineri la Guvern. Sindicaliştii FSLI solicită respectarea Legii educaţiei, în sensul acordării, începând cu anul 2014, a minimum şase la sută din PIB pentru Educaţie şi a minimum unu la sută pentru Cercetare, precum şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public.
"La ora actuală, nu cred că mai sunt unităţi de învăţământ în care să se respecte normativele de încadrare pentru personalul nedidactic. Acestă categorie de personal, care de cele mai multe ori este trecută cu vederea, asigură funcţionarea unităţilor de învăţământ. Fără acestea, atât cadrele didactice, cât şi elevii nu şi-ar mai putea desfăşura activitatea în condiţii decente. Sper ca primul ministru, Victor Ponta, să ţină cont de cele peste 40.000 de semnături şi să dea curs cererilor noastre", a declarat preşedintele FSE "Spiru Haret", Marius Nistor.
Ministerul Educaţiei : Peste 1.200 de posturi didactice în universităţile de stat, scoase la concurs.
"Este vorba despre 1.262 de posturi scoase la concurs, care au fost aprobate joi de Guvern. Practic, de astăzi (vineri,19 iulie ), este deschis concursul", a declarat, ministrul delegat pentru învăţământ superior, MihneaCostoiu. Potrivit anunţului publicat în Monitorul Oficial, posturile - de asistent universitar, şef de lucrări, lector, conferenţiar, cercetător ştiinţific şi profesor universitar - sunt scoase la concurs de către instituţiile de învăţământ superior de stat, pentru ocuparea lor pe durată nedeterminată.Cele mai multe posturi, peste 110, sunt scoase la concurs la Universitatea Bucureşti.
Ministerul Energiei : Peste 90% din fondurile europene gestionate au fost contractate.
Ministrul Energiei, Constantin Nită, a declarat ieri, în staţiunea Buşteni unde a fost semnat un contract privind construirea unei staţii de cogenerare cu biomasă lemnoasă care va produce căldură şi energie electrică. : "La Axa 4 energie de care ne ocupăm noi, din totalul de contractat, 628 de milioane de euro, în momentul de faţă avem contractat 93 la sută. Eu spun că este o performanţă, este un lucru foarte bun, urmând ca proiectele care au fost selectate pe măsură ce sunt puse în practică să primească banii necesari". "Îi încurajez pe toţi investitorii să apeleze la sistemul de producere a energiei electrice pe bază de biomasă".Potrivit lui Constantin Nită, cele mai multe dintre proiectele pe fonduri europene sunt proiecte care vizează generarea de energie fotovoltaică şi eoliană, numărul proiectelor axate pe generarea de energie pe bază de biomasă fiind mai puţine.
Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură : Pădurile din România au fost distruse cu complicitatea multor angajaţi silvici.
Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură, Lucia Varga a declarat, ieri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că a început curăţenia în sistemul silvic, urmând să fie prezentate săptămâna viitoare rapoartele de control ale inspectoratelor silvice teritoriale."Am început curăţenia în sistemul silvic, dar suntem numai la început de drum. Vom prezenta săptămâna viitoare rapoartele de control ale inspectoratelor silvice teritoriale. Vinovaţi sunt nu numai pădurarii şi şefii de ocoale, pentru că s-au făcut tăieri necontrolate cu cârdăşia foştilor directori. Romsilva a luat primele măsuri până în 15 iulie, aşa cum am dispus, şi a identificat primii vinovaţi. O parte dintre angajaţii inspectoratelor silvice nu îşi fac treaba cum ar trebui, încă se fac că fac controale, iar aceştia vor trebui să plece. Problemă majoră pe care o avem este că trebuie să facem plângeri penale şi în interiorul instituţiilor, nu numai împotriva celor care au făcut tăierile ilegale. Din păcate, pădurile din România au fost distruse cu complicitatea multor angajaţi silvici", a spus Varga.
"Există această imagine că tot personalul silvic este implicat în astfel de fapte de corupţie. Cei care îşi văd de treabă, trebuie să ne îndreptăm atenţia şi asupra lor şi avem în dezbatere legea privind statutul personalului silvic, iar cei care sunt de bună-credinţă va trebui să avem grijă de ei, să îi protejăm. Cei care sunt de rea-credinţă trebuie să plece din sistem. Dacă nu îndrăgeşti pădurea şi nu o respecţi, nu ai ce căuta în domeniul silvic", a subliniat Lucia Varga.
MAI : Corpul de control nu a putut dovedi dacă şefi din IGPR au primit cadouri.
Potrivit unui comunicat remis ieri de Ministerul Afacerilor Interne, ancheta în cazul listei de cadouri pe care apăreau numele mai multor şefi din Poliţia Română a fost finalizată după ce ofiţerii Corpului de Control ai ministrul Afacerilor Interne au audiat toate persoanele implicate şi au analizat mai multe înscrisuri.Anchetatorii au stablit că lista respectivă a fost întocmită de şeful Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), comisarul-şef Aurelian Pavel, în decembrie 2009, iar având în vedere faptul că, de atunci, au trecut mai bine de trei ani şi jumătate, nu s-a mai putut dovedi dacă peştele şi băuturile alcoolice au mai fost trimise la Bucureşti.
"Având în vedere perioada de timp care a trecut de la momentul realizării acelui înscris, echipa de control nu a putut stabili cu certitudine dacă respectivele produse au fost trimise şi primite de către ofiţerii nominalizaţi. În acest context, controlul intern nu poate reţine în sarcina vreunuia dintre cei menţionaţi în înscrisul respectiv comiterea unor fapte de corupţie", se arată în comunicatul MAI.
"Pentru eliminarea oricăror suspiciuni care ar putea plana asupra probităţii morale a ofiţerilor menţionaţi în acel înscris, propunerea Corpului de control al ministrului a fost aceea de a trimite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie raportul cu rezultatele acestei verificări, în vederea continuării cercetărilor", mai informează MAI
Angela Merkel : Germania nu îşi spionează cetăţenii.
În cadrul ultimei conferinţe de presă, la Berlin, înainte de pauză de vară, Merkel, care mai are două luni până la alegerile legislative, a încercat să liniştească spiritele în Germania, în urma dezvăluirilor fostului consultant al NSA Edward Snowden."Vreau să vă spun imediat şi foarte direct că cel ce a venit aici astăzi aşteptându-se să prezint rezultatele investigaţiilor a venit cu aşteptări greşite", a spus cancelarul, promiţând că Berlinul va continua să exercite presiuni asupra Statelor Unite, dacă este necesar, pentru a face lumină în legătură cu activităţile de spionaj efectuate în Europa.
"Prima mea datorie este de a face tot ce trebuie pentru ca pe teritoriul german să fie aplicat dreptul german", a spus ea, în timp ce, conform dezvăluirilor lui Edward Snowden, Statele Unite au spionat cetăţeni germani. Subiectul este foarte sensibil în Germania după experienţele dureroase din timpul dictaturilor nazistă şi comunistă. Potrivit unui sondaj al Deutschlandtrend publicat vineri, mai mult de două treimi dintre germani (69%) sunt nemulţumiţi de reacţia Guvernului lor în cazul PRISM. Însă subiectul nu are niciun impact asupra intenţiilor de vot.
Ungaria : Taxele de criză impuse companiilor ar putea rămâne în vigoare încă un deceniu.
Taxele de criză impuse de Ungaria companiilor din unele sectoare economice, precum energetic, retail, bancar şi telecomunicaţii, ar putea rămâne în vigoare încă un deceniu, astfel încât să permită statului ungar să-şi reducă îndatorarea la 50% din PIB, a declarat premierul ungar, Viktor Orban, într-un interviu acordat cotidianului american Wall Street Journal."Când ai probleme, când vecinii tăi sunt loviţi şi ei de criză, nu funcţionează implementarea unor politici economice standard. Sunt necesare măsuri cu ţinte clare. Oamenii afirmă că astfel de politici sunt neortodoxe. Dacă ai o perspectivă mai pozitivă, sunt inovative. În orice caz au ţinte clare", a spus premierul.
Întrebat dacă diversele taxe de criză trebuie să rămână active până la reducerea îndatorării, premierul a răspuns: "Sistemul de taxe cu ţinte - da".
Grecia : Evaziunea fiscală din marile staţiuni depăşeşte 80%.
Divizia de delicte finaciare a Ministerului de Finanţe - SDOE a derulat o primă serie de 1.088 inspecţii între 15 iunie şi 15 iulie la restaurante, facilităţi pentru sporturi acvatice şi pe plajă, hoteluri şi alte afaceri. În total, autorităţile elene au aplicat 2.473 de amenzi.Inspectorii au descoperit că firmele din aceste staţiuni au raportat în scopul plăţii de taxe costuri de construcţie mai mici decât cele reale şi tarife de cazare sub cele percepute clienţilor. De asemenea, unele spaţii de cazare au fost declarate drept case rurale de dimensiuni mici, pentru a beneficia de tarife mai reduse la energie, în timp ce unii proprietari nu au declarat deloc activitatea turistică.
Rata evaziunii fiscale din staţiunile turistice din Grecia este în continuare ridicată, atingând maxime de peste 80% în insulele Rhodos şi Zakynthos, chiar dacă s-a mai redus faţă de anul trecut, când au fost înregistrate şi cote de 100%, arată controale derulate în ultima lună de autorităţile elene.
Evaziunea fiscală este considerată de creditorii internaţionali şi de analişti ca una dintre problemele majore ale Greciei, o piedică pentru ieşirea ţării din criză economică severă.
SUA : Detroit în faliment.
"Declararea falimentului este unica soluţie care va permite oraşului Detroit să redevină stabil şi viabil", a declarat Rick Snyder, guvernatorul statului Michigan. Detroit, care a devenit joi cel mai mare oraş american intrat în faliment, este în prezent un simbol al sărăciei şi violenţei urbane. Imaginile oferite de oraşul în care s-a născut automobilul sunt grăitoare. După plecarea firmelor producătoare de automobile, în prezent oraşul numără 78.000 de clădiri abandonate. Pentru o perioadă de timp o adevărată bijuterie a industriei, Detroit a pierdut jumătate de populaţie în 60 de ani, iar marile grupuri au abandonat în mod treptat oraşul, o lovitură grea pentru veniturile sale fiscale.Potrivit autorităţilor locale, valoarea totală a datoriilor oraşului se ridică la 18,5 miliarde de dolari.
Papa Francisc, hotărât să accelereze reformele la Vatican.
Papa Francisc a instituit ieri, o comisie pentru a examina măsurile care trebuie adoptate în vederea ameliorării "structurilor economico-administrative" ale Sfântului Scaun, confirmând o accelerare a reformelor la Vatican, a anunţat purtătorul său de cuvânt. Comisia va începe lucrările la începutul lunii august şi îi va prezenta lui Francisc direct propunerile sale. Această comisie de opt membri - şapte experţi laici şi un singur cleric - va avea mandat "amplu" şi "nu se va substitui" miniştrilor de la Vatican, care îşi vor păstra competenţele, a spus părintele Lombardi. Obiectivul este "de a evita risipirea resurselor economice, de a favoriza transparenţa în procesul de achiziţionare a bunurilor şi serviciilor, de a perfecţiona administrarea patrimoniului mobilier şi imobiliar", a precizat secretarul de Stat, citat într-un comunicat. Comisia instituită de un document semnat de mâna Papei, va colabora cu grupul consultativ de opt cardinali de pe cinci continente format în mai pentru a-l sfătui pe Papa Francisc.ŞTIRI METEO
DUMINICĂ 21 IULIE 2013.
Vremea se va răci la nivelul întregii ţări. În Oltenia, Muntenia şi la munte temporar înnorările vor fi accentuate şi local se vor semnala averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în Dobrogea, Moldova şi Transilvania, unde doar izolat vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor avea valori de la 20 de grade în nordul Moldovei până la 31 de grade în sud-vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între 8 şi 18 grade. Presiunea atmosferică va fi în creştere în sud-vest, iar în rest nu se va modifica semnificativ.
PERSONALITĂŢI
Francesco Petrarca
Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo - d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) a fost un prozator, poet și umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene. În special formă perfectă a sonetelor sale s-a impus și în afara spațiului de limbă italiană, influențând lirica europeană ("Îl Petrarchismo"). Pe lângă cunoașterea profundă a autorilor clasici și a limbii latine, operele sale scrise în "volgare" au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Prin convingerea sa asupra strânsei legături între cultura clasică și învățătura creștină, Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reunește aceste două ideale. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renașterii. În jurul anului 1330, dedicat carierei ecleziastice, devine capelanul cardinalului Giovanni Colonna, ce aparținea unei ilustre și influente familii romane. Întreprinde numeroase călătorii prin Italia, Franța, Olanda și Germania. La Liège descoperă două Orații ale lui Cicero. Paralel cu formația sa culturală, se angajează și în activitatea politică, inițiind campania pentru întoarcerea sediului pontifical de la Avignon la Roma. La Napoli, sub patronajul regelui Robert d'Anjou, organizează manifestări literare, în cursul cărora citește din poema eroică "Africa" abia terminată (1340), susține discuții asupra poeziei, artelor și autorilor clasici. În ziua de 8 aprilie 1341, senatorul Orso dell'Anguillara îl încoronează ca "Magnus poeta et historicus". În 1343, în trecere prin Verona, descoperă primele 16 cărți ale Epistolelor lui Cicero adresate lui Atticus și Brutus Albinus. Între 1353 și 1356 Petrarca trăiește în Milano, ca oaspete al lui Giovanni Visconti, arhiepiscop și conducător al orașului. Refugiindu-se de focarele epidemiei de ciumă, îl găsim în anii 1361 până în 1374 în Padova, Veneția și Arquà Petrarca. Aici își sfârșește zilele pe 19 iulie 1374.Îndrăgostiţii paşnici şi fără pasiune
Îndrăgostiţii paşnici şi fără pasiune
Urăsc lumina zilei şi seara o doresc;
Eu totuşi simt că seara durerile îmi cresc,
Când dimineaţa este în ochii-mi o minune!
Căci ziua, în aceeaşi clipită, cresc înalt,
Cresc două răsărituri: un soare şi-un alt soare
Cu frumuseţi şi raze la fel de izbitoare,
Că pân' şi cel din ceruri iubeşte pe cellalt.
Şi razele de soare de cum ţâşniră vii,
S-au împlântat în mine cu rădăcină nouă.
De-aceea mult mi-s ele mai dragi decât mi-aş fi.
Şi-astfel, e-o luptă-n mine şi-s împărţit în două:
Căci liniştea ce ziua mi-o dă, mereu o chem,
Pe când de chinul nopţii, ferindu-mă, mă tem.
Sabba S. Ștefănescu
Sabba S. Ștefănescu (n. 20 iulie 1902, București – d. 15 aprilie 1994, București) a fost un geofizician român, profesor universitar, membru al Academiei Române. Este considerat, împreună cu Liviu Constantinescu, drept fondator al școlii române de geofizică. Născut ca al treilea și cel mai mic fiu al profesorului de paleontologie Sabba Ștefănescu și al soției sale Constanța (n. Demetrescu-Negrea), a urmat clasele primare privat și, după câțiva ani la liceul Sf. Sava, a plecat în 1917 împreună cu familia la Paris, unde tatăl său avea de îndeplinit o misiune diplomatică; aici a obținut bacalaureatul la liceul St. Louis (1919). A studiat la prestigioasa École des Mines, obținând diploma de inginer de mine (1923). Înapoiat în țară, a lucrat un timp în Valea Jiului. În 1927 a fost angajat la Institutul Geologic al României, unde a început studiile de prospecțiune electrică a subsolului, pe care le-a continuat toată viața. Grație acestor studii, a intrat începând din 1929 în colaborare directă, mergând la Paris, cu frații Conrad și Marcel Schlumberger, pionierii europeni ai prospecțiunii electrice și fondatorii societății de prospecțiuni geofizice care urma să devină gigantul Schlumberger Limited de astăzi. În 1933 și-a reluat activitatea la Institutul Geologic, rămânând simultan inginer consultant al firmei Schlumberger.Centrul preocupărilor sale științifice a fost teoria prospecțiunii electrice. Este autorul unora dintre primele calcule (1930) în situații realiste ale câmpului electromagnetic generat de un dispozitiv de prospecțiune și ale rezistivității aparente asociate. O serie de lucrări ulterioare (1930-1950) sunt dedicate analizei detaliate a procedurilor curente de prospecțiune electrică în curent continuu și alternativ. Mai târziu, în teoria mediilor alpha a prezentat o serie flexibilă de modele ale conductivității solului, care permit un calcul rapid al câmpului electric și facilitează interpretarea măsurătorilor. O altă preocupare perenă, originând în problemele de prospecțiune electrică și încurajată de succese neașteptate, a fost studiul liniilor de câmp magnetic pentru diferite configurații de curenți. Cu o intuiție geometrică particulară, a reușit să integreze ecuațiile diferențiale pentru aranjamente complexe de curenți filiformi liniari și a prezentat exemple explicite de linii de câmp magnetic deschise.
Edmund Percival Hillary
Sir Edmund Percival Hillary (n. 20 iulie 1919, Auckland — d. 11 ianuarie 2008, Auckland) a fost un alpinist și explorator neozeelandez, cunoscut mai ales pentru că a fost primul om care a ajuns pe vârful muntelui Everest, ca membru al celei de-a noua expediții britanice de cucerire a vârfului, în 1953. Hillary a atins vârful de 8850 m pe 29 mai 1953 la ora 11:30 dimineața (ora locală), urmat imediat de șerpașul Tenzing Norgay.A studiat la "Aukland Grammar School" și la "Universitatea din Aukland". În perioada 1944 - 1945 a participat cu escadră de patrulare "catalinas" la operațiunile militare din Pacificul meridional. Hillary își începe cariera de alpinist în Alpii neozelandezi. În anul 1951 participă la expediția neozeelandeză din Gahrwel (Himalaya) și de cea de recunoaștere al flancului sudic al masivului Everest, condusă de Eric Shipton. În 1952 este membru al expediției britanice de pe Cho Oyu de 8.153 m. În 1954, Edmund Hillary conduce o misiune a Clubului alpin neozelandez de cercetare a zonei Barun Valley. Este conducător al grupului neozeelandez în expediția transantarctică a Commonwealth-lui (1955 - 1958) condusă de Sir E.V Fuchs. CU grupul "Theron", execută o recunoaștere a fundului M. Weddell (noiembrie 1955 - martie 1956), apoi cu o echipă auxiliară, pregătește depozitele de provizii pe traseul urmat de Sir E.V. Fucks între Marea Ross (stațiunea Scott) și Polul Sud pe care l-a atins la 4 ianuarie 1958 cu o autoșeniletă.
A condus o expediție științifică în Nepal, care urmărea cucerirea vârfului Makalu de 8.481 m fără butelii de oxigen (1960 - 1961) și participă la alte câteva în Himalaya între anii 1963 - 1964, precum și cea de ascensiune pe Mount Herschel din Antartica în 1967. Imaginea lui Edmund Hillary de pe bancnota de 5 dolarii a Noii Zeelande. Sir Edmund a fost singurul neozeelandez care a apărut, în timpul vieții, pe o bancnotă în circulație în țara sa.
Și-a dedicat o mare parte din viață ajutând populația șerpa din Nepal prin organizația non-profit pe care a fondat-o. Prin eforturile sale a reușit să construiască multe școli și spitale în această regiune îndepărtată a munților Himalaya. A declarat că aceasta este cea mai mare realizare a vieții sale.
Alles Gute zum Geburtstag!!!
Gerd Binnig
Gerd Binnig (n. 20 iulie 1947, Frankfurt pe Main, Germania) este un fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1986, împreună cu Heinrich Rohrer, pentru proiectarea microscopului electronic cu scanare și tunelare. Cei doi au împărțit o jumătate din premiu, cealaltă fiindu-i acordată lui Ernst Ruska, cel care a construit primul microscop electronic.
S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 20 IULIE.....
Evenimente
1885: A fost legalizat fotbalul profesionist în Marea Britanie.1927: La numai cinci ani, Mihai I devine Regele Românilor în urma morții regelui Ferdinand I.
1940: Danemarca părăsește Liga Națiunilor.
1944: La Bombay, India, autoritățile anunță o epidemie holerică care a ucis 34.000 de oameni în trei luni.
1952: Ceremonia de deschidere a celei de-a XV-a ediție a Jocurilor Olimpice la Helsinki, Finlanda.
1969: Programul Apollo: Apollo 11 face cu succes prima aterizare cu echipaj uman pe Lună, în Marea Liniștii. Americanii Neil Armstrong și Buzz Aldrin devin primii oameni care vor merge pe Lună, aproape 7 ore mai târziu.
1976: Nava spațială americană „Viking–1" a atins suprafața planetei Marte.
S -a născut în............
1304: Francesco Petrarca, poet italian (d. 1374)
1847: Max Liebermann, pictor german (d. 1935)
1864: Erik Axel Karlfeldt, scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1931)
1868: Miron Cristea, primul patriarh al BOR (d. 1939)
1902: Sabba S. Ștefănescu, geofizician român (d. 1994)
1919: Edmund Hillary, alpinist neo-zeelandez, primul care a escaladat Everestul (d. 2008)
1927: Matilda Caragiu Marioțeanu, lingvist român, membru corespondent al Academiei Române
1934: Uwe Johnson, scriitor german (d. 1984)
1938: Natalie Wood, actriță americană (d. 1981)
1943: Adrian Păunescu, poet, politician român, (d. 2010)
1947: Carlos Santana, muzician american, de origine mexicană
1947: Gerd Binnig, fizician german, laureat al Premiului Nobel
Decese
1514: Gheorghe Doja, conducătorul războiului țărănesc de la 1514, din Transilvania (ucis)1866: Bernhard Riemann, matematician german (n. 1826))
1927: Ferdinand I, rege al României (n. 1865)
1937: Guglielmo Marconi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel (n. 1874)
1945: Paul Valéry, poet francez (n. 1871)
1990: Serghei Paradjanov, regizor georgian de film (n. 1924)
2004: Antonio Gades, renumit dansator și coregraf spaniol de flamenco (n. 1936)
2007: Kai Siegbahn, fizician suedez (n. 1918)
2011: Lucian Freud, pictor britanic (n. 1922)