Bine v- am regăsit!
"Nu uitaţi că adevărata personalitate a unui individ, este redată de felul în care tratează o persoană care nu-i poate oferi nimic în schimb". (Landers Ann)
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea privind finanţele publice.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul privind promulgarea actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.Deputatul democrat-liberal Claudia Boghicevici a anunţat recent că cele trei partide(PDL, UDMR şi PP-DD ) au sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea a două articole din acest act normativ.
"Contestăm articolele 17 alineat 2 şi articolul 36. Acest proiect încalcă Constituţia României şi dreptul parlamentarilor de a reprezenta interesul cetăţenilor, cei care ne-au trimis în Parlamentul României", a declarat deputatul PDL.
În opinia sa, proiectul de lege limitează menirea parlamentarului.
"Cred că nimeni nu poate să cunoască mai bine decât un parlamentar necesităţile colegiului din care provine. (...) Proiectul de lege ce face de fapt? Limitează menirea parlamentarului. Deci nu se vor mai lua în considerare decât acele amendamente, deci nu se vor mai dezbate, referitor la bugetul ţării, doar acele amendamente prin care se propun modificări sau completări la proiectul bugetului anual şi anexele acestora, creditele bugetare sau angajamentele prezentate de Guvern. Eu cred că, de fapt, menirea noastră, a parlamentarilor, este aceea de a reprezenta şi de a ţine cont de voinţa cetăţenilor. (...) Sunt elemente abuzive prin care Guvernul şi majoritatea parlamentară, prin acel procent de 70%, încearcă să excludă acele dezbateri prin care noi, parlamentarii, am avut contribuţii serioase la construcţia bugetului României", a susţinut Boghicevici.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, declaraţia lui Bogdan Oprea este referitoare la afirmaţia de duminică a premierului Victor Ponta potrivit căreia funcţionarii statului s-ar teme deoarece preşedintele Traian Băsescu ar fi dat ordin să fie anchetaţi de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
"Niciun funcţionar al statului român, niciun membru al Guvernului şi nici chiar prim-ministrul Guvernului României nu trebuie să se teamă de justiţie dacă ştiu că au respectat legea. Dacă, însă, vreun funcţionar, vreun membru al Guvernului sau chiar domnul prim-ministru însuşi a încălcat legea, atunci au toate motivele să fie temători. Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta trebuie să înţeleagă că funcţionarii şi înalţii funcţionari, fie că vorbim chiar şi despre prim-ministrul Guvernului României, nu se bucură de protecţie în faţa instituţiilor statului atunci când încalcă rigorile legilor şi condiţiile de privatizare a unor mari companii", precizează Bogdan Oprea, duminică, într-o declaraţie postată pe site-ul Preşedinţiei.
Declaraţia premierului Victor Ponta :
"Mi se pare absolut anormal şi de criticat faptul că preşedintele ţării dă tot timpul indicaţii procurorilor. Ultima dată a dat indicaţii că nu ştiu ce să facă procurorii la CFR. Eu sunt convins că procurorii ştiu ce să facă de capul lor, fără să le spună Băsescu". El a mai spus că preşedintele "încă a rămas cu obiceiul de a da ordine procurorilor", iar acest lucru denotă faptul că "încă nu înţelege ce se întâmplă în România".
"Probabil că şi la anul, după decembrie, tot o să spună că e preşedinte şi o să dea ordine. I-a intrat în sânge asta, să dea ordine procurorilor, şi cred că e un lucru foarte rău", a adăugat Ponta.
PDL : Critică măsurile de descentralizare anunţate de vicepremierul Liviu Dragnea.
Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea critică măsurile anunţate de vicepremierul Liviu Dragnea cu privire la descentralizare, menţionând că acestea reprezintă "un eşec" şi "un cadou de Crăciun făcut preşedinţilor consiliilor judeţene"."Legat de enunţul făcut de domnul Dragnea privind descentralizarea şi primele măsuri pe care le-a anunţat că aşa-zis parte a descentralizării, dacă nu, după opinia dânsului, chiar descentralizare. A fost una dintre cele mai aşteptate legi, cel mai aşteptat demers, chiar regretăm că noi când am fost la putere nu am putut să-l implementăm decât doar printr-o lege şi nu au putut să urmeze succesiv celelalte etape. De un an şi şase luni să ieşi cu o asemenea schiţă este de neacceptat. Acest moment era unul dintre cele mai aşteptate momente pentru administraţia românească", a spus democrat-liberalul, duminică, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, descentralizarea propusă de Dragnea "a ieşit un eşec".
"Putea (vicepremierul Dragnea - n.r.) să facă foarte bine o hotărâre de guvern, putea să-l intituleze oricum, inclusiv, cadou de Crăciun preşedinţilor de consilii judeţene, pentru că nu s-a respectat niciun fel de propunere din teritoriu", a mai Dorin Florea.
El a mai spus că prin deciziile în privinţa descentralizării se încearcă "mascarea eşecului regionalizării".
Dorin Florea mai crede că prin măsurile pe care actualul Guvern doreşte să le ia se va înregistra "un blocaj" în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene şi se va ajunge la "aservirea totală" a autorităţilor locale.
Cătălin Ivan : De fiecare dată când Guvernul a avut o realizare, Băsescu a atacat şi a încălcat Pactul de coabitare.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu că încearcă să deturneze atenţia publicului de la realizările Guvernului prin ieşirile sale publice.Ivan susţine că Traian Băsescu şi PDL "nu vor binele României şi că încearcă să genereze scandal pentru a acoperi realizări ale Guvernului cum ar fi indexarea pensiilor, conectarea şcolilor la internet, realizarea gazoductului Iaşi-Ungheni sau deblocarea fondurilor europene".
"Oricât ar încerca Traian Băsescu să provoace scandal pe scena politică şi oricât circ ar face cei de la PDL, nu vor reuşi să deturneze atenţia USL de la problemele reale ale românilor. De fiecare dată când Guvernul Ponta şi-a îndeplinit o promisiune luată în faţa electoratului, fie că a fost vorba despre reîntregirea salariilor, fie despre indexarea pensiilor, reducerea TVA la pâine, atragerea unor investitori străini şi crearea de noi locuri de muncă sau deblocarea fondurilor europene, preşedintele Băsescu a ieşit public, a atacat, a jignit, a încălcat Pactul de coabitare şi a încercat să provoace scandal. Intenţia să este aceea de a deturna atenţia opiniei publice de la realizările guvernării", spune Cătălin Ivan.
Culiţă Tărâţă : Progresiştii merg pe liste comune cu PSD la alegerile europarlamentare.
"UNPR merge pe aceeaşi listă cu PSD şi susţine necondiţionat politica PSD. Am înţeles că UNPR are două locuri eligibile pe listă. Oricum, vă spun că, după calculele mele, PSD va obţine un procent însemnat', a declarat Culiţă Tărâţă, vicepreşedinte al UNPR.El a adăugat că cele două poziţii eligibile vor fi în primele 12 de pe lista de candidaţi ai PSD - UNPR.
Vicepreşedintele UNPR a spus că nu ştie cine sunt cei doi candidaţi progresişti care vor ocupa poziţiile eligibile, însă a subliniat că speră ca organizaţia judeţeană Neamţ să fie luată în calcul pentru unul din primele 12 locuri de pe listă.
"Dacă va fi cazul, în primele 12 locuri, va fi luat în calcul şi UNPR Neamţ pentru că a avut un procent destul de mare la alegerile parlamentare", a afirmat Culiţă Tărâţă.
Mircea Geoană : România poate ţinti spre poziţii şi mai influente în NATO.
Alegerea deputatului Gabriel Vlase ca vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a NATO este un semnal clar că România poate ţinti spre poziţii şi mai influente în cadrul Alianţei, iar dacă ţara noastră "va juca inteligent", atunci poate "deveni o poartă de intrare-ieşire între cei doi plămâni ai economiei globale", a declarat Mircea Geoană, cu ocazia reuniunii anuale a AP NATO de la Dubrovnik."România trebuie să profite din plin de statutul de partener şi aliat de încredere al NATO şi să îşi asume un rol mai activ în structurile sale de conducere".
Potrivit unui comunicat transmis duminică, senatorul Geoană a prezentat, în cadrul Comitetului Politic al AP NATO, în contextului Rezoluţiei bazate pe Raportul General: "Importanţa strategică crescândă a Asiei - Implicaţii pentru NATO", şi concluziile conferinţei Bucharest Forum 2013, ce a avut drept temă centrală "Noul Drum al Mătăsii".
Simona Man : Cel puţin în condiţiile actuale, vom fi împotriva proiectului de la Roşia Montană.
Partidul Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD) consideră că proiectul de la Roşia Montană nu poate fi demarat în actualele condiţii, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, preşedintele Simona Man."Cel puţin în condiţiile actuale, dacă nimic nu se schimbă, vom fi împotriva exploatării de la Roşia Montană', a afirmat Simona Man.
Întrebată care sunt argumentele pentru care PP-DD ar fi împotriva acestui proiect, Man a spus că, în primul rând, din punct de vedere ecologic şi financiar contractul privind Roşia Montană 'nu este unul care să vină în interesul românilor".
"Clauzele din contract contravin a ceea ce înseamnă practic avantajele românilor la Roşia Montană. Practic, nu se respectă interesul naţional şi nu se merge clar pe acest interes naţional. Acestea ar fi unele dintre punctele cele mai sensibile pe care noi am dori, unde noi am vrea să intervenim şi unde, de fapt, am şi depus amendamente în acest sens", a declarat preşedintele PP-DD.
"Eu cred că ar trebui să aşteptăm ca acest colos care a obţinut 70% la alegerile parlamentare să îşi ducă proiectul la bun sfârşit, să demonstreze că tot ceea ce au promis poporului pot să şi realizeze, pentru că poporul i-a creditat cu 70%. Ori eu cred că poporul acesta şi electoratul care le-a dat girul nu merită înşelat încă odată şi ar fi bine să îşi ducă la bun sfârşit cu succes acest mandat", a spus preşedintele PP-DD.
SANITAS: 200.000 de profesionişti din Sănătate au declanşat, astăzi, grevă japoneză pe termen nelimitat.
"Începând de astăzi, aproximativ 200.000 de profesionişti din Sănătate se află în grevă japoneză pe termen nelimitat. Acţiunile de protest următoare vizează declanşarea grevei de avertisment şi apoi a grevei generale la începutul lunii noiembrie, precum şi organizarea, pe 2 noiembrie, a unui marş de protest între Palatul Parlamentului şi Piaţa Victoriei, cu o oprire în faţa Ministerului de Finanţe. Din cele circa 105.000 de semnături necesare pentru declanşarea grevei generale, până în acest moment am strâns deja 42.000", a afirmat prim-vicepreşedinte al Federaţiei SANITAS, Marius Sepi."Noi dorim că procentul din PIB alocat Sănătăţii să crească la 6% până în 2016, cu o majorare graduală în fiecare an. De asemenea, cerem să fie elaborată o Lege a salarizării pentru întreg personalul medical, de la medici şi asistente, până la infirmiere şi biochimişti', a spus prim-vicepreşedintele Federaţiei SANITAS.
"Noi nu dorim privatizarea mascată a spitalelor din România. În documentele Ministerului Sănătăţii, privitoare la reorganizarea unităţilor spitaliceşti, trebuie să existe clar o prevedere care să consfinţească proprietatea statului asupra spitalelor publice din România', a precizat Marius Sepi.
MAI: Decizia privind aderarea României la Schengen nu trebuie conexată cu problema romilor.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) arată că România îndeplineşte toate condiţiile tehnice şi juridice pentru a adera la spaţiul Schengen şi că o eventuală decizie a statelor membre nu trebuie conexată cu problematica romă, în contextul declaraţiilor făcute de ministrul german de Interne."Declaraţiile critice la adresa României şi Bulgariei ale ministrului de interne german, Hans Peter Friederich, au fost făcute în contextul unei hotărâri judecătoreşti care obligă autorităţile germane să acorde ajutor social unei familii de cetăţeni români, şomeri la momentul solicitării, fapt ce ar crea premizele, în opinia sa, a unei prezenţe masive în Germania a cetăţenilor români şi bulgari pentru a beneficia în mod nejustificat de ajutoare sociale", potrivit unui comunicat al MAI, care "se arată surprins de informaţiile apărute în spaţiul public care sugerează că Germania s-ar opune aderării României la spaţiul Schengen".
Rusia: Poliţia lansează o operaţiune anti-imigranţi, 1.200 de persoane arestate.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat luni, după o întrevedere cu preşedintele Vladimir Putin, o vastă operaţiune poliţienească împotriva imigranţilor ilegali, în cadrul căreia au fost arestate peste o mie de persoane, în urma unor manifestaţii violente care au făcut duminică 23 de răniţi, relatează AFP şi AP."În cadrul acestei întrevederi a fost luată decizia de mobilizare a unor forţe suplimentare, inclusiv a serviciilor de control al imigraţiei, pentru a restabili ordinea', a declarat Sobianin.
În timpul operaţiunii, circa 1.200 de persoane au fost arestate într-un centru comercial din cartierul Biriulovo (sudul capitalei), unde lucrează numeroşi imigranţi din sudul Rusiei sau din ţări din Caucaz şi Asia Centrală, a indicat pentru France Presse serviciul de presă al poliţiei.
Aceste persoane au fost reţinute pentru a verifica 'eventuala lor implicare în crime', a explicat poliţia.
Bulgaria : Guvernul pregăteşte concedieri masive.
Guvernul socialist din Bulgaria pregăteşte concedierea a 40.000 de funcţionari publici, reprezentând 10% din total, potrivit unei scrisori a ministrului de Finanţe Petar Ciobanov adresată unor miniştri şi şefi de instituţii. Ciobanov cere miniştrilor şi directorilor de instituţii să îşi coordoneze eforturile de pregătire a bugetului de stat pentru 2014, ţinând seama că estimările lor trebuie să includă o reducere de personal de 10%, relatează Novinite.
Premierul Plamen Oreşarski şi Ministerul de Finanţe au confirmat informaţia să circa 40.000 de angajaţi publici vor fi concediaţi.
Potrivit unei informaţii neoficiale, mai multe structuri administrative mari vor fi exceptate de la restructurare. Concedierile vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, iar programul că începe, cel mai probabil, la 1 decembrie, în Codul Muncii fiind stipulat un preaviz de o lună.
Termenul până la care ministerele trebuie să prezinte propuneri de restructurare ministrului de Finanţe este 16 octombrie. Între timp, sindicatele au anunţat că în rândul funcionarilor publici au apărut tensiuni, îngrijorare şi zvonuri, odată cu aflarea veştii legate de reducerea numărului de angajaţi. Sindicatele au avertizat totodată că vor organiza greve şi demonstraţii, pentru contestarea deciziei.
Irlanda : Va deveni în decembrie prima ţară care va încheia programul de salvare cu UE şi FMI.
Irlanda va deveni la jumătatea lunii decembrie prima ţară din zona euro care va încheia programul de salvare convenit cu Uniunea Europeană şi FMI, potrivit premierului Enda Kenny, care a început în februarie negocieri în acest sens cu troica creditorilor."Pot confirma că Irlanda este pe cale să iasă din programul de salvare cu UE-FMI la 15 decembrie", a spus Kenny duminică, la conferinţa naţională a partidului, Fine Gael.
Irlanda a fost nevoită în 2010 să apeleze la sprijinul partenerilor europeni şi al FMI, în urma spargerii unei bule speculative imobiliare, a necesităţii de salvare a băncilor şi într-un moment în care deficitul bugetar atinsese 30% din PIB.
Fostul "tigru economic celtic" a obţinut 85 de miliarde de euro, într-un program de trei ani, în schimbul unor măsuri de austeritate draconice, care au permis redresarea conturilor publice.
Cursul BNR a urcat la 4,4676 lei/euro şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 3 săptămâni.
Cursul de referinţă anunţat de BNR a urcat la 4,4676 lei/euro şi a atins maximul ultimelor aproape trei săptămâni, într-o piaţă unde ordinele de cumpărare de euro plasate de bănci pentru companii au readus cotaţiile peste 4,46 lei/euro, nivel sub care a coborât în partea a doua a zilei de joi.Rata afişată astăzi de Banca Naţională a României (BNR) este cu 1,68 bani (0,38%) peste paritatea publicată vineri, de 4,4508 lei/euro. O paritate mai mare decât cea de luni a fost publicată de banca centrală pe 25 septembrie, când euro a fost cotat la 4,4711 lei. În ultimele souă şedinţe ale săptămânii anterioare, cursul de referinţă leu/euro a scăzut cu 1,23 bani, respectiv cu 0,28%, după ce miercuri a urcat la 4,4631 lei/euro şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni.
Cursul de referinţă leu/dolar american a crescut luni cu 1,67 bani (0,51%), la 3,2948 unităţi, după ce în şedinţa anterioară a coborât la 3,2781 lei/dolar.
ŞTIRI METEO
Marţi, 15 octombrie 2013, temperaturile se vor menține în jurul celor normale pentru această dată, atingând maxime de 15…16 grade în Delta Dunării și în nordul Moldovei și 23 de grade în Lunca Dunării. Minimele se vor situa între 7 și 13 grade. Cerul va fi temporar noros și va ploua pe parcursul zilei în jumătatea de vest a țării și pe arii mai restrânse în restul teritoriului, iar noaptea în majoritatea regiunilor. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte.În Bucureşti, vremea se va menține normală din punct de vedere termic. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 12…13 grade. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua. Vântul va sufla în general slab.
PERSONALITĂŢI
Ciprian Porumbescu
Ciprian Porumbescu, născut Ciprian Golembiovski (n. 14 octombrie 1853, Șipotele Sucevei, Bucovina - d. 6 iunie 1883, Stupca, azi Ciprian Porumbescu, județul Suceava) a fost compozitor românCiprian Porumbescu se naște la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski - Porumbescu și mai apoi, Porumbescu.
Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.
Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici va scoate, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii - Pe-al nostru steag”), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.
După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou”, piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.
Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris piesele sale cele mai valoroase. Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostașilor români” și altele.
Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză. Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru. El a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava din anul 2004.
Leonard Bernstein
Leonard Bernstein s-a născut pe 25 august 1918 şi a murit pe 14 octombrie 1990, a fost un compozitor , pianist şi dirijorul orchestrei simfonice a SUA. A fost primul dirijor născut în SUA, care a obţinut o faimă mondială. S-a făcut cunoscut pentru că a dirijat Orchestra Filarmónica din New York, prin Concertele pentru tineri transmise în peste 60 de ţări şi prin numeroasele sale compoziţii, între care : West Side Story (1961), Candide, şi On the Town(1949). Bernstein s-a născut în Lawrence, Massachusetts în 1918 într-o familie iudaică provenită din Óblast de Ravne, Ucraina. Bunicul său a insistat ca primul nume să fie Louis, dar părinţii l-au strigat mereu Leonard, nume ce le plăceau mai mult . Tatăl, Sam Bernstein, era un om de afaceri şi la început s-a opus ca fiul sau să se pasioneze prea mult de muzica, însă frecvenţa cu regularitate sălile de concert. Aşa a ajuns Leonard să asculte o interpretare magnifică a unei piese de pian, şi atunci a început să studieze muzica. A urmat cursurile Şcolii Garrison şi pe cele ale lui Boston Latin School.După ce şi-a luat licenţa la Boston Latin School în 1935 Bernstein s-a înscris la Harvard, unde a studiat muzica cu Walter Piston şi s-a înscris imediat în clubul Harvard Glee. După terminarea studiilor la Harvard (1939), s-a înscris la Curtis Institute din Philadelphia, unde a obţinut singură notă de "A" (strălucit ) pe care Fritz Reiner nu a dat-o niciodată elevilor săi înaintea lui Bernstein, iar apoi îl găsim la Berkshire Music Centre (1940 şi 1941). În această perioadă Bernstein a studiat pianul şi cu Isabella Vengerova şi cu Heinrich Gebhard. A fost cunoscut ca dirijor de orchestră, compozitor, pianist şi profesor. A fost probabil cel mai celebru dirijor din SUA şi datorită longevităţii sale la pupitrul Orchestrei Filarmonice din New York (din 1944- ca dirijor secund). A compus 3 simfonii, doua opere, o misa, cinci musichall-uri şi a multor alte piese. A combinat în muzică sa diverse stiluri : atonalitatea, dodecafonismoul, jazz.
După cel de-al doilea război mondial, cariera lui Bernstein a început să capete dimensiuni internaţionale. A fost numit conducătorul Filarmonicii din New York din 1958 până în 1969. A devenit o "figură" cunoscută în SUA în urma unui serii de 50 de concerte pentru tineri, care au fost transmise de CBS, în aceaste concerte , Bernstein comenta şi explică muzică înainte să o interpreteze, exemplificând-o apoi. Câteva din aceste concerte au fost înregistrate pe discuri împreună cu alte piese pentru care a fost premiat cu Grammy. Până azi aceste concerte pentru tineri se menţin în fruntea programelor de muzică clasică cele mai difuzate în televiziunea comercială, fiind transmise din 1958 şi până în 1972. În 1947 a dirijat în Tel Aviv pentru prima oară, iniţiind o largă asociere cu statul Israel. În 1957, a dirijat concertul inaugural de la Auditorium Mann inTel Aviv . La Scala din Miláno a dirijat-o pe Maria Callas în Medea de Cherubini şi în La sonnambula de Bellini. De asemeni a dirijat Tristán e Isolda în Munchen. În 1966 a debutat la Opera de Stat din Viena dirijând Falstaff de Verdi, în producţia lui Luchino Visconti, şi Dietrich Fischer-Dieskau în Falstaff . În 1970 s-a întors la această operă pentru a dirija punerea în scenă a lui Otto Schenk ( ópera lui Beethoven Fidelio.)
Pe 25 decembrie 1989, Bernstein a dirijat Simfonia a IX a de Beethoven la Schauspielhaus din Berlín . Această reprezentaţie făcea parte dintr-o serie dedicata Căderii Zidului Berlinului. Concertul a fost transmis în direct în peste 20 de ţări, cu o audienţă estimată la 100 milioane de persoane .
Leonard Bernstein a murit la cinci ani după retragerea sa. A dirijat ultima dată la Tanglewood pe 19 august 1990, Orchestra Simfonică din Boston interpretând Four Sea Interludes de Britten şi Simfonia a VII a de Beethoven. În ziua funerariilor, pe drumul ce l-a străbătut cortegiul pe străzile din Manhattan, muncitorii din construcţii şi-au scos căştile şi l-au salutat în timp ce strigau «Goodbye Lenny». Bernstein este înmormântat în Green-Wood Cemetery (Brooklyn, New York).
S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 14 OCTOMBRIE............
Evenimente
1465: Prima mențiune documentară a Bucureștilor ca reședință domnească a lui Radu cel Frumos, domnul Țării Românești (1462-1478).1582: Din cauza introducerii calendarului gregorian, această zi din acest an nu există în Italia, Polonia, Portugalia și Spania.
1789: George Washington proclamă prima Thanksgiving Day.
1900: Apare cartea Interpretarea viselor a psihologului Sigmund Freud.
1947: Pilotul american Chuck Yeager zboară cu un Bell X-1 devenind primul om care a zburat cu viteză mai mare decât a sunetului.
1964: Dr. Martin Luther King devine cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace.
1994: Liderul palestinian Yasser Arafat, primul ministru israelian Yitzhak Rabin și ministrul de externe israelian Shimon Peres primesc Premiul Nobel pentru Pace.
S -a născut în............
1853: Ciprian Porumbescu, compozitor român (d. 1883)1879: Miles Franklin, scriitoare și feministă de origine australiană (d. 1954)
1890: Louis Deliuc, critic francez de film (d. 1924)
1894: E. E. Cummings, poet american (d. 1962)
1896: Lilian Gish, actriță americană (d. 1993)
1906: Hannah Arendt, teoretician politic german (d. 1975)
1914: Raymond Davis, Jr., fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 2006)
1923: Victor Kernbach, scritor român (d. 1995)
1927: Roger Moore, actor englez
1933: Dan Beizadea, instrumentist, dirijor și compozitor român
1940: Sir Cliff Richard, interpret britanic de muzică pop
1945: László Ablonczy, scriitor, jurnalist, critic literar maghiar
1948: Marian Papahagi, filolog român, critic și istoric literar român (d. 1999)
1950: Kate Grenville, scriitoare australiană
1951: Lia Manțoc, scenografă româncă
Decese...............................
1889: Gheorghe Adrian, politician și general român, membru al Academiei Române (n. 1821)1959: Errol Flynn, actor american (n. 1909)
1960: Abram Fiodorovici Ioffe, fizician rus (n. 1880)
1978: Cezar Grigoriu, interpret român de muzică ușoară, regizor de teatru și televiziune (n. 1929)
1984: Martin Ryle, fizician și radioastronom englez (n. 1918)
1990: Leonard Bernstein, dirijor și compozitor american (n. 1918)
2010: Benoît Mandelbrot, matematician francezo-american (n. 1924)