Se afișează postările cu eticheta PPMT. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PPMT. Afișați toate postările

vineri, 4 octombrie 2013

4 octombrie 2013 by Viorica Crainic


Bine v- am regăsit!

"Voinţa noastră şi destinul merg atât de opus încât planurile mereu ne sunt  răsturnate".

    (William Shakespeare )

Preşedintele Traian Băsescu: Ponta a intervenit în justiţie de o manieră fără precedent.

Preşedintele Traian Băsescu se arată îngrijorat de faptul că, în ultimele zile, premierul Victor Ponta a intervenit în justiţie de o manieră fără precedent de la intrarea în UE, informează purtătorul de cuvânt al şefului statului.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, se arată îngrijorat de faptul că, în ultimele zile, prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, a intervenit în justiţie de o manieră fără precedent de la intrarea României în Uniunea Europeană", se arată într-un comunicat remis, joi seară, agenţiei MEDIAFAX.
Oprea precizează că, în virtutea prevederilor Articolului 80, alineatul (2) din Constituţia României, potrivit cărora "preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice", preşedintele Băsescu a discutat, marţi, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, cerându-i să respecte Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în care se precizează, potrivit comunicatului Preşedinţiei, că procurorul-şef al DNA face propuneri pentru funcţiile de conducere din această instituţie.

"Ulterior, miercuri, 2 octombrie a.c., domnul preşedinte Traian Băsescu l-a contactat telefonic pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Tiberiu-Mihail Niţu, pentru a-l atenţiona să nu cedeze la presiunile politice care se fac asupra domniei sale şi să ţină cont de faptul că, potrivit Regulamentului de ordine interioară al DNA, procurorul-şef al Direcţiei recomandă «delegarea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie»", se mai arată în comunicat.

Dan Voiculescu: Băsescu a încălcat Constituţia discutând cu Niţu.

"Traian Băsescu a încălcat din nou, grav, Constituţia, încercând să influenţeze direct Justiţia din România. El a declarat public că a avut o discuţie telefonică cu procurorul Tiberiu Niţu pe marginea revocării lui Lucian Papici de la DNA, intervenind în favoarea acestuia.Potrivit lui Voiculescu, abdicând de la prevederile articolului1 alineat 4 din Constituţie, care consacră separaţia puterilor în stat, Traian Băsescu a încălcat Legea supremă.
"În aceste condiţii grave, în care Băsescu însuşi îşi admite intervenţiile pe lângă procurori, ar fi firesc ca majoritatea parlamentară să iniţieze o nouă procedură de suspendare a preşedintelui pentru încălcarea gravă a Constituţiei", susţine Voiculescu.

Cătălin Ivan : Atacul la Ponta e incorect.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, astăzi,  că atacul lui Crin Antonescu la adresa premierului Victor Ponta este unul incorect, el arătând că preşedintele PNL trebuie să spună dacă PSD şi PNL mai merg împreună sau dacă liberalul şi-a făcut "alte calcule".
"Poziţionarea e total neserioasă şi suntem dezamăgiţi de faptul că domnul Crin Antonescu nu realizează importanţa construcţiei numită USL. Şi-au pus foarte mulţi speranţa în noi, avem foarte multe obiective mai importante de dus la îndeplinire decât lupta cu Traian Băsescu", a spus Ivan.
"În primul rând, aceste declaraţii nu sunt corecte. Domnul Crin Antonescu ştie foarte bine că nimeni din PSD - suntem parteneri de drum de atâta timp - nu a încercat vreodată să politizeze Justiţia. Dimpotrivă, scoaterea Justiţiei din ghearele lui Traian Bsăescu a fost o luptă pe care am dus-o împreună, şi noi şi liberalii şi conservatorii. USL a avut şi are în continuare un astfel de obiectiv", a spus Ivan.
"Domnul Crin Antonescu, dincolo de supărările pe care şi le caută văd că periodic odată la o spătămână, la două sptămâni ca să atace PSD trebuie să-şi lămurească până la urmă ce vrea să facă în continuare. Mai mergem pe acelaşi drum, e important să răspundem aşteptărilor celor care ne-au votat sau e mai important să se poziţioneze ba împotriva Roşiei Montane, ba împotriva lui Victor Ponta", a precizat Ivan.
"Până la urmă Crin Antonescu trebuie să răspundă la o întrebare foarte simplă: mai mergem împreună sau şi-a făcut alte calcule?", a conchis Ivan.

Preşedintele Academiei Române : În forma actuală, proiectul Roşia Montană nu este acceptabil.

Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat, astăzi, în faţa membrilor comisiei parlamentare privind Roşia Montană, că "în forma actuală" proiectul nu este acceptabil.
Ionel Haiduc a subliniat că Academia Română nu este împotriva valorificării resurselor naturale ale României, inclusiv prin minerit, dar consideră că aceasta trebuie să se facă în mod inteligent, prioritar fiind interesul naţional
"Înţelegem prin valorificare inteligentă definirea a trei condiţii, beneficiul ţării să fie maxim, efectele negative asupra mediului să fie minime şi să se respecte principiile dezvoltării durabile", a arătat Haiduc.
"Acestea se bazează pe faptul că resursa este proprietatea statului respectiv, a ţării respective, care este şi proprietarul producţiei extrase. Atunci din producţia extrasă operatorul primeşte o parte care acoperă cheltuieli de investiţie, cheltuielile de operare şi un profit rezonabil. În cazul petrolului se ajunge până la 80 la sută, revine statului proprietar. Oare ţările arabe ar fi atât de bogate dacă ar da petrolul cu 6 la sută redevenţe?", a spus academicianul.
"Considerăm că dacă exploatarea se face în galerii subterane şi nu în carieră deschisă, nu este afectat mediul înconjurător, nu este mutilat peisajul şi nu se pune în pericol patrimoniul construit sau arhitectonic sau de altă natură. Ar trebui aprobate, considerăm, numai acele proiecte care fac exloatarea în galerii", a menţionat el.

Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania  : Descentralizarea reală presupune obligatoriu reformarea sistemului fiscal şi financiar.

Liderul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, spune că formaţiunea salută proiectul de descentralizare al Guvernului, "pentru că, în mod vizibil, iniţiativa se bazează pe o reală concepţie şi multă muncă", dar consideră că o descentralizare reală ar presupune, obligatoriu, reformarea sistemului fiscal şi financiar.
"PPMT salută proiectul de descentralizare al Guvernului pentru că, în mod vizibil, iniţiativa se bazează pe o reală concepţie şi multă muncă", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, preşedintele PPMT, Toro T. Tibor.
"Din punct de vedere politic, una dintre principalele slăbiciuni este că documentul nu are susţinere puternică în cadrul coaliţiei de guvernământ, măcinată de diferende, şi nu se poate afirma că întregul Executiv l-ar sprijini pe deplin în demersul său pe vicepremierul Liviu Dragnea, iniţiatorul proiectului. Rămâne să vedem care sunt elementele proiectului care ţin de politica bugetară, pentru că iniţiativa nu include administraţiile financiare şi fiscale judeţene, ceea ce înseamnă că «robinetul financiar» s-ar afla în continuare la Bucureşti. O descentralizare reală ar presupune în mod obligatoriu reformarea sistemului fiscal şi financiar", a afirmat Toro.
"Nu este foarte clară nici relaţia dintre marea descentralizare şi planurile de reorganizare regională. Acest proiect operează cu judeţe, dar noi considerăm că acest sistem al judeţelor trebuie reformat. O altă problemă este că proiectul de descentralizare nu se referă, de exemplu, la inspectoratele şcolare judeţene, la arhive, nici la silvicultură", a subliniat Toro T. Tibor.

Tőkés László  : Cere  dreptul la apărare în faţa Consiliului Ordinului Naţional "Steaua României".

Eurodeputatul Tőkés László cere în continuare dreptul la apărare prin avocat în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României”, spunând că nu vrea să asiste personal "la procesul de intenţie derulat la comanda politică a premierului Victor Ponta".
"Este binecunoscut faptul că avocatul împuternicit de mine, Kincses Előd , nu a fost audiat de Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României» în şedinţa din data de 26 septembrie 2013 şi că s-a insistat «să mă apăr personal», în calitate de pârât, în cadrul întrunirii amânate pe data de 11 octombrie. Având în vedere acest lucru, m-am adresat în mod oficial Cancelariei Ordinelor - şi în mod concret cancelarului Gheorghe Angelescu - şi am solicitat din nou asigurarea dreptului meu constituţional la apărare (conform Art. 44 din Constituţia României) prin avocatul împuternicit", susţine Tőkés  în comunicat.

"Pretind în continuare să mi se asigure şi să mi se respecte dreptul constituţional elementar la apărare. Luând în considerare faptul că o comisie de partid poate decide revocarea unei decoraţii de stat doar în cazul unui stat cu un partid unic, nu doresc să asist personal la procesul de intenţie derulat la comanda politică a premierului Victor Ponta, suspectat de plagiat", conchide Tőkés László.

Ministerul Finanţelor Publice  : Persoanele fizice care obţin venituri din chirii vor plăti CAS.

Contribuabilii persoane fizice care obţin venituri din chirii sau arendă vor trebui să vireze către bugetul de stat, începând cu 1 ianuarie 2014, un impozit de 16% şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, de 5,5% din baza lunară de calcul, indiferent de alte categorii de venit pe care le realizează, precizează, vineri, într-un comunicat de presă, Ministerul Finanţelor Publice /MFP/
"Începând din 1 ianuarie 2014, contribuabilii persoane fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor (...) datorează, indiferent de alte categorii de venit pe care le realizează, impozit (16%) şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate, în cotă de 5,5% din baza lunară de calcul. Până la data de 31 decembrie 2013, persoanele care realizează, pe lângă veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, şi venituri din salarii/venituri asimilate salariilor/venituri din pensii/venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj/venituri din activităţi independente, cu excepţia celor din drepturi de proprietate intelectuală/venituri din silvicultură şi piscicultură/venituri agricole, nu datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra venitului din cedarea folosinţei bunurilor", se menţionează în comunicatul MFP.

Daniel Constantin: Agricultura poate să salveze în acest an indicatorii macroeconomici ai României.

Ministrul Daniel Constantin a precizat că şi-ar dori ca în bugetul pe 2014 să se reflecte contribuţia adusă economiei de acest domeniu pentru a putea oferi în continuare sprijinul necesar dezvoltării sectorului. De asemenea, ministrul Agriculturii consideră că nu vor fi probleme în acest an în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene pe agricultură şi dezvoltare rurală, însă recunoaşte că există un risc de dezangajare de şapte sau chiar de zece milioane de euro pe Programul Operaţional de Pescuit.
"Sigur, anul 2013, din punct de vedere agricol şi din punct de vedere al productivităţii, cred că este un an agricol bun şi foarte bun. Producţiile care s-au înregistrat în acest an sunt producţii record, la anumite categorii, dacă ne raportăm la ceea ce a însemnat producţia din 1970 şi până în prezent. Cred că la culturile importante, producţia din 2013 este mai bună chiar şi decât ceea ce am obţinut în 2011. Nu vreau să vorbesc despre acele culturi unde nu s-a încheiat campania de recoltare şi aici mă refer la floarea soarelui şi la porumb. Mai avem câteva zile de recoltat la floare şi câteva săptămâni la porumb. Nu vreau să mă pronunţ, aşa cum nu am făcut-o înainte de finalizarea campaniei de recoltat la grâu. În acest an, partea mai puţin bună a fost legată de faptul că, din cauza producţiei mari, nu numai din România, ci şi din Rusia, Ucraina şi SUA, preţul nu a fost la fel de bun ca şi anul trecut.
În două săptămâni, vom plăti avansurile pentru plăţile directe. Vom plăti aproape 600 de milioane de euro în două săptămâni, respectiv între 15 şi 30 octombrie. Cei de la Comisie ne dau posibilitatea să plătim aceste avansuri până la 1 decembrie, dar noi vrem să le plătim în aceste două săptămâni şi avem capacitatea de a o face, pentru a se şi întoarce banii de la Comisia Europeană în primele zile din ianuarie şi a nu lăsa alte domenii de activitate fără finanţare în această perioadă.

Werner Hans Lauk : Vă sprijinim în ceea ce priveşte statul de drept şi revizuirea Constituţiei.

Ambasadorul german, Werner Hans Lauk, a declarat, joi, la recepţia de Ziua Unităţii Germane, că Berlinul va sprijini Bucureştiul în respectarea angajamentelor privind statul de drept, revizuirea Constituţiei şi continuarea reformelor.
 Werner Hâns Lauk a subliniat că România a depăşit criză economică şi financiară internaţională mai bine decât alţii "datorită unor reforme curajoase". "Acest lucru ne dovedeşte că reformele structurale, chiar dacă au fost şi sunt dureroase pentru mulţi, au readus per ansamblu economia şi societatea pe un drum ascendent, mai solid şi mai stabil".
Ambasadorul german le-a transmis liderilor de la Bucureşti sprijinul ţării sale în ceea ce priveşte statul de drept şi revizuirea Constituţiei. "Noi vă vom sprijini în baza angajamentului comun în cadrul UE în ceea ce priveşte statul drept, continuarea consecventă a acestor procese reformatore, precum şi în ceea ce priveşte reviziurea Constituţiei. Sunt încrezător că drumul început al reformelor va propulsa România mai departe în calitate de partener al Germaniei", a mai spus Lauk.

Bashar al-Assad : Turcia va plăti scump pentru susţinerea "teroriştilor".

Turcia va plăti scump pentru susţinerea "teroriştilor" care luptă să-i răstoarne regimul, a ameninţat preşedintele sirian Bashar al-Assad într-un interviu acordat unui post turc de televiziune, difuzat vineri.
 "În viitorul apropiat, aceşti terorişti vor provoca consecinţe pentru toată Turcia. Iar Turcia va plăti foarte scump", a declarat el pentru postul de opoziţie Halk-RV.
Şeful statului sirian răspundea astfel unei întrebări despre prezenţa la frontiera turcă a unor rebeli jihadişti afiliaţi Al-Qaida.
"Nu este posibil să te serveşti de terorism ca de o carte de joc şi să o pui în buzunar. Fiindcă (terorismul) este ca un scorpion, care nu ezită să te înţepe când vine momentul", a spus al-Assad.
"Tot ceea ce spune despre Siria şi popor este doar o grămadă de minciuni, asta e tot (...). Erdogan n-a făcut altceva decât să susţină teroriştii" în Siria, a subliniat el.

ŞTIRI METEO

Sâmbătă, 5 octombrie 2013, vremea în România va cunoaşte o uşoară îmbunătăţire din punct de vedere meteo. Astfel, temperaturile vor crește ușor în toată țara, dar vremea se va menține mult mai rece decât în mod obișnuit. Cerul prezenta  înnorări în regiunile estice, unde izolat va ploua slab. Temperaturile maxime se vor încadra între 7…8 grade și 15 grade în sud-vest, iar cele minime se vor situa între -1 și 7 grade, mai scăzute în depresiuni. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est și la munte. Local se va produce brumă, iar în zonele joase vor fi condiții de ceață.
În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, dar se va menține foarte rece. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 2 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

PERSONALITĂŢI

Jean-François Millet

Jean-François Millet (n. 4 octombrie 1814, Gruchy, Normandia - d. 20 ianuarie 1875, Barbizon) a fost un pictor francez din secolul al XIX-lea. Împreună cu Jean-Baptiste Camille Corot, Théodore Rousseau, Charles-François Daubigny formează grupul Școlii de la Barbizon.
Jean-François Millet s-a născut pe 4 octombrie 1814 într-o familie de țărani înstăriți, la Gruchy, în apropiere de Cherbourg. Moșia părintească se întindea pe colina de pe malul canalului La Manche. Pictura l-a atras pe Millet foarte devreme, în 1833 pleacă la Cherbourg, unde își începe studiile sub îndrumarea peisagistului Mouchel. Începând cu anul 1835, se dedică exclusiv picturii.
La Paris, Millet este admis la Academia de Arte Frumoase și se înscrie la atelierul lui Paul Delroche. Când în 1839 i se sfârșește bursa, Millet își acoperă cheltuielile pictând portrete. În anul 1841 se căsătorește cu Pauline-Virginie Ono, împreună se mută la Paris. În această perioadă - denumită mai târziu "perioada înflorată" - Millet pictează tablouri frivole și senzuale sub influența stilului rococo, după exemplul lui Jean-Honoré Fragonard. În anul 1844, Pauline moare de tuberculoză, iar Millet se întoarce la Cherbourg.
Când revoluția din februarie 1848 pune capăt domniei regelui Ludovic Philip și ia naștere efemeră "A Doua Republică" (1848-1852), Millet păstrează distanță față de aceste evenimente. Tabloul său intitulat Vânturarea grâului a fost totuși cumpărat cu cinci mii de franci de ministerul de interne al guvernului provizoriu, un preț exorbitant pentru acel timp. A mai primit și alte comenzi de stat în valoare de 1800 de franci.
În 1867, cu ocazia Expoziției Universale, are loc și expoziția sa retrospectivă. În 1870, din cauza războiului, se mută pentru șase luni într-o localitate aproape de Cherbourg. În 1871, când capitala Franței este cuprinsă de tulburările revoluționare, Millet refuză să devină membru al Uniunii Artiștilor Adepți ai Comunei. Din ce în ce mai bolnav, nu reușește să execute comanda decorării Pantheonului cu scene din viața Sfintei Genoveva. Moare pe 20 ianuarie 1875, la Barbizon.

Charlton Heston

Charlton Heston, pe numele real John Charles Carter, (n. 4 octombrie 1923 - d. 5 aprilie 2008, Beverly Hills) a fost un actor american de film, cunoscut în special pentru rolurile sale de dur.
Judah Ben-Hurdin "Ben-Hur" (1959) şi Michelangelo din "The Agony and the Ecstasy" (1965), două roluri memorabile din două filme imense. Pentru un actor ar fi suficente pentru ca să rămână etern în memoria spectatorului de film. Nu însă şi pentru subiectul acestei biografii. Charlton Heston (născut John Charles Carter) s-a născut în Evanston, Illinois pe data de 4 Octombrie 1923 ca fiu al Lillei(născută Charlton) şi a lui Russell Whitford Carter. Heston avea descendenţă engleză şi scoţiană(clanul Fraser). Când ava 10 ani părinţii s-au despărţit mama recasatorindu-se cu Chester Heston. Nouă familie s-a mutat în Wilmette, Illinois, o suburbie de nord a oraşului Chicago.
Heston după numele celui de-al doilea tata absolvă New Trier High School. Acolo în cadrul Cercului de Dramajoaca într-un film mut pe o peliculă de 16 mm adaptare după "Peer Gynt". Pasiunea pentru teatru se menţine şi în timpul studenţiei la Northwestern University. David Bradley cel care l-a distribuit în acel prim film îi da rolul Mark Antonydin prima ecranizare sonoră după piesa "Julius Caesar" de William Shakespeare. În 1944 Charlton Heston se înrolează în United States Army Air Forces ca operator radio şi mitralior pe "fortăreţele zburătoare" B-25. În acelaşi an se căsătoreşte cu Lydia Marie Clarke de care numai moartea l-a despărţit după 64 ani de convieţuire.
Activitatea dramatică şi-o desfasoarain trei dimensiuni: Teatru, Televiziune şi mai ales Cinematografie. "Macbeth", Sir Thomas More în "Un Om pentru Eternitate" şi Mark Antony în "Julius Caesar" şi "Antony and Cleopatra" sunt câteva roluri de scenă. A apărut în producţiile TV "Dinasty" şi "The Colbys", "Treasure Island" şi a fost gazda la câteva episoade din "Saturday Night Live". Pentru film şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii lăsându-ne creaţii de neuitat. Moise din "The Ten Commandments", Cidul din "El Cid", Căpitanul George Taylor din "Planet of the Apes", Robert Neville din "Omega Man", Alan Murdock din "Airport 1975" sau Spencer Trilby din "True Lies" sunt doar câteva din prestaţiile sale memorabile. Pentru "Ben-Hur" a fost răsplătit cu Premiul Oscar în 1959. Tot Academia i-a oferit în 1978 "Jean Hersholt Humanitarian Award". A fost deasemeni pe tot parcursul vieţii un activ militant politic. S-a implicat în campaniile viitorilor Preşedinţi John F. Kennedy, Ronald Reagan, George H. W. Bush şi George W. Bush. A participat la mitingurile în sprijinul drepturilor civile însoţindu-l pe Dr. Martin Luther King Jr. A militat pentru drepturile indienilor amerindieni. A fost un înflăcărat apărător al "dreptului la autoapărare" prevăzut de "Scond Amendament". După ce a învins un cancer a primit "Presidential Medal of Freedom" dar bolnav de "Sindromul Alzheimer" moare pe 5 Aprilie 2008 la reşedinţa sa din Beverly Hills, California.

S -A ÎNTÂMPLAT..........

Evenimente

    1883: Primul Orient-Express, având ruta Paris - Varna (Bulgaria).
    1888: Germania concesionează construirea căii ferate dintre Haidar Pașa și Izmir.
    1895: A fost organizat primul turneu de golf, la Newport (Rhode Island).
    1929: Sub directoratul lui Liviu Rebreanu se inaugurează Studioul Teatrului Național din București, cu "Mușcata din fereastră", piesa lui Victor Ioan Popă.
    1957: Sputnik 1, primul satelit artificial al Pământului, a fost lansat pe orbită de o rachetă R-7 Semiorka de la cosmodromul Baikonur din RSS Kazahă, URSS.
    1960: Statele Unite au lansat în spațiu "Courrier IB", primul satelit folosit în telecomunicații.
    1963: În fața Organizației Națiunilor Unite împăratul etiopian Haile Selassie a ținut un discurs în numele Africii în deplină legitimitate (cu câteva săptămâni înainte se înființase Organizația Unității Africane (OUĂ)). Un pasaj din discurs a fost folosit mai târziu (1976) de către cântărețul și compozitorul jamaican Bob Marley pentru piesa War.
    1965: Papa Paul al VI-lea ajunge la New York, devenind primul suveran pontif care vizitează Statele Unite. Va ține un discurs la ONU, în care va pleda pentru pace, în condițiile escaladării Războiului din Vietnam.
    1990: Dezvoltatorul de software Richard Stallman a înființat Free Software Foundation pentru promovarea software-ului liber.
    2000: Văduva lui John Lennon, Yoko Ono, a inaugurat într-o zonă de la periferia orașului Tokio, primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formației Beatles. Muzeul conține cca 130 de obiecte care au aparținut marelui cântăreț, între care și un jurnal, care conține poezii și schițe.
    2010: Accidentul de la uzina de aluminiu din Ajka (vestul Ungariei) s-a soldat cu cel puțin 9 persoane decedate și 122 rănite. Lichidul toxic a ajuns în Dunăre pe data de 7 octombrie 2010, poluând considerabil apele fluviului.
În data de 4 octombrie 2010 a avut loc la Ajka (vestul Ungariei) un accident industrial ce a produs vărsarea a aproximativ 1.000.000 de metri cubi de deșeuri lichide toxice depozitate. Peretele (digul) unui bazin în aer liber de deșeuri chimice rezultate din procesul de purificare a bauxitei în alumină s-a rupt și un val de noroi roșu a inundat satul Kolontár, afectând direct comunele Somlovasarhely, Tuskevar, Apacatorna, Kisberszeni și orașul Devecser. Aproximativ 40 de Km² de teren a fost direct poluat de deșeuri caustice și conținătoare de metale grele. Cel puțin 9 persoane au murit și 122 au fost rănite. Lichidul toxic a ajuns în Dunăre pe data de 7 octombrie 2010, poluând considerabil apele fluviului.Conform autorităților maghiare, curățenia terenului poluat va dura cel puțin un an și va costa zeci de milioane de dolari americani.
Noroiul roșu este un deșeu rezultat din procesul Bayer de rafinare a bauxitei în alumină. Culoarea roșie caracteristică este de dată de oxidul feric, aproximativ 45% din conținutul noroiului.
Întreaga viață acvatică din râul Marcal a fost distrusă în urma accidentului, iar substanțele toxice au ajuns Dunăre pe 7 octombrie. În septembrie 2011, compania metalurgică ungară MAL, căreia îi aparține rezervorul a cărui fisurare a produs deversarea de noroi toxic, a fost amendată cu aproape 472 milioane de euro.

S -a născut în.................

    1814: Jean-François Millet, pictor francez (d. 1875)
    1859: George Cosmovici, compozitor român (d. 1927)
    1873: Gheorghe Țițeica, matematician român, membru, vicepreședinte și secretar general al Academiei Române (d. 1939)
    1895: Buster Keaton, comic, cunoscut drept "omul care nu râde niciodată" (d. 1966)
    1916: Vitali Ghinzburg, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (d. 2009)
    1921: Valeriu Munteanu, filolog și lexicograf român (d. 1999)
    1924: Charlton Heston, actor american (d. 2008)
    1928: Alvin Toffler, jurnalist și autor american
    1931: Richard Rorty, filosof american (d. 2007)
    1934: Mircea Albulescu, actor român de teatru și film
    1938: Kurt Wüthrich, chimist elvețian, laureat Nobel
    1942: Jóhanna Sigurðardóttir, al 24-lea prim-ministru al Islandei
    1943: Florian Pittiș, actor român de teatru și film (d. 2007)
    1946: Susan Sarandon, actriță americană
    1954: Nicolae Bara, politician român
    1956: Christoph Waltz, actor austriac
    1976: Alicia Silverstone, actriță americană
    1978: Marius Manole, actor român de teatru

Decese...............................

    1669: Rembrandt, pictor olandez (n. 1606)
    1851: Manuel de Godoy, Prinț al Păcii, politician spaniol, prim-ministru al Spaniei (n. 1767)
    1904: Frédéric Bartholdi, sculptor francez (n. 1834)
    1935: Jean Béraud, pictor francez (n. 1849)
    1947: Max Planck, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1858)
    1970: Janis Joplin, cântăreață americană (n. 1943)
    2002: André Delvaux, cineast francez (n. 1926)
    2006: Traian Ionescu, fotbalist și antrenor român (n. 1923)

Sărbători   

     Ziua Internațională a Animalelor

joi, 4 iulie 2013

4 iulie 2013 by Viorica Crainic


Bine v - am regăsit!

"Fiţi atenţi la gândurile voastre – ele sunt începutul faptelor” (Lao Zi)

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat post-mortem pe Radu Vasile.


"Pentru contribuţia remarcabilă la edificarea şi consolidarea statului de drept, pentru întreaga activitate pusă în slujba promovării intereselor României, pentru competenţa şi abnegaţia dovedite în actul guvernării, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit post-mortem Ordinul Naţional «Steaua României» - în grad de Cavaler fostului prim-ministru al României Radu Vasile (1998 - 1999)", se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.
Decorarea a fost făcută la propunerea preşedintelui Traian Băsescu.

Curtea Constituţională : Respinge  sesizarea PDL privind componenţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Curtea Constituţională a respins astăzi, ca inadmisibilă, sesizarea PDL privind componenţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată de Parlament în 18 iunie.
Reprezentanţii PDL au reclamat că, deşi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este subordonată Parlamentului, pentru conducerea acestei instituţii au fost propuse 10 persoane de către USL şi una de către UDMR, în timp ce PDL nu are niciun reprezentant. Parlamentul a aprobat, în 18 iunie, numirea celor 11 membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, în condiţiile în care parlamentarii PDL şi PPDD s-au retras din sală. Astfel, Dan-Radu Ruşanu a fost votat în calitate de preşedinte al ASF, Daniel Dăianu, prim-vicepreşedinte, iar Tudor Daniel George, Mircea Ursache şi Ion Giurescu au primit votul pentru funcţiile de vicepreşedinţi.

Vasile Blaga: Aş reintroduce examenele de admitere în liceu şi facultate.


Prezent la Sibiu, cu ocazia lansării strategiei PDL pe educaţie, liderul Vasile Blaga a declarat : "Personal, aş reintroduce examenul de admitere în liceu, obligatoriu, de anul viitor. De altfel, aş reintroduce şi examenul de admitere în facultăţile de stat. Aş reintroduce examenele de admitere. Acest sistem românesc demonstrează că nu toţi copiii, din păcate, au aceleaşi şanse când abordează un nivel de educaţie superior".
"La universitate se ţine cont, în proporţie de 50 la sută, de media notelor din liceu. Un elev care a urmat un liceu serios, cu profesori serioşi care te recompensează după merit, chiar dacă cunoştinţele tale sunt net superioare elevului de la primul liceu, ai a doua şi a treia şansă pentru a promova la universitate", susţine liderul PDL.
De asemenea, răspunzând unei întrebări legate de cum crede că ar primi elevii ideea reintroducerii examenelor de admitere, Blaga a răspuns: "Cei care doresc cu adevărat să devină oameni liberi, să trăiască pe proprile picioare, cred că vor aprecia. Depinde foarte mult de părinţi".
"Parcă-i blestemat ministerul ăsta (al Educaţiei). Niciun ministru, în 20 de ani, nu a venit să zică ceva bun de predecesorul său. În acest minister fiecare când vine, prima dată, dă bomba şi suferă toţi, că nu suferă ei, suferă copiii. Guvernul Boc, în cea mai cruntă criză conomică de după război, a alocat 4,98 la sută. Noi cerem minimum cinci la sută prin Constituţie pentru educaţie. PDL vrea un sistem de educaţie în care să promovezi oameni liberi, care să aibă o meserie pe care să o stăpânească bine, să judece bine cu capul lor".

Partidului Popular Maghiar din Transilvania :  Proteste în peste o sută de localităţi din Transilvania faţă de proiectul de regionalizare.

Preşedintele PPMT, Toro T.Tibor, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă la Miercurea Ciuc, că în 20 iulie, la ora 20:00, va organiza o serie de manifestări care se doresc a fi "o presiune" asupra Guvernului şi coaliţiei majoritare care "au planuri măreţe" de reorganizare administrativ-teritorială a României.
"În mod concret, există două regiuni care, după părerea noastră, ar trebui să fie în primul rând regiuni administrativ-teritoriale de-sine-stătătoare şi cu statut special. Una din aceste regiuni este, bineînţeles, Ţinutul Secuiesc, a doua este zona de Vest a ţării, numită de noi Partium, unde credem că ar fi corespunzător şi benefic, pentru pacea interetnică şi pentru normalizarea relaţiilor româno-maghiare, o regiune bilingvă cu statut special", a precizat Toro T.Tibor.
"Cred că a sosit momentul să ieşim iarăşi pe străzi şi în această acţiune vrem să-i implicăm şi pe cei care ne-au fost parteneri în ultimii ani, Consiliul Tineretului Maghiar din România, Tinerii Maghiari din Ardeal şi Asociaţia de Tineret a PPMT, "Minta", îi avem parteneri şi pe CNS şi cred că în afară de ei vor fi şi alţi parteneri sau instituţii. Milităm, de fapt, pentru autonomie, pentru regiuni autonome, în Secuime, Partium sau alte regiuni coerente din România de astăzi. Cred că această acţiune va fi, de fapt, o continuare a protestului care a avut loc la Târgu Mureş pe 10 martie", a declarat Sandor Krisztina.

Kelemen Hunor :  Regiunile administrative  vor declanşa "o asimilare" în secuime.

UDMR nu acceptă regiunile administrative deoarece înfiinţarea lor ar fi o "greşeală capitală", spune preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, potrivit căruia se vrea "recentralizare şi golire de atribuţii", în condiţiile în care "până şi Ceauşescu a înţeles că nimeni nu fuge" cu judeţele maghiare. Kelemen Hunor  a afirmat, că nu este de acord cu regiunile administrative care vor declanşa "o asimilare" în secuime.
"Dacă se înfiinţează regiunile administrative, peste tot vom fi în minoritate. Nu putem numi asta decât «asimilare» şi asta înseamnă începutul sfârşitului, în sens politic", a spus Kelemen.
"Intenţia este clară, o recentralizare, o golire de atribuţii, de la judeţ, de la administraţia locală. Asta înseamnă că în Harghita, în Covasna, în Mureş noi nu vom mai conta, ceea ce nu putem accepta. Nu putem accepta o asimilare de acest gen, când, până şi Ceauşescu şi-a dat seama că vrei, nu vrei, îţi plac, nu-ţi plac, maghiarii trăiesc în această zonă şi nimeni nu a fugit cu Harghita şi cu Covasna pe spate, sub braţe sau în rucsac şi nu va fugi nici în continuare. Deci, din acest punct de vedere eu cred că trebuie o abordare mult mai responsabilă şi nu se poate discuta doar aritmetic: «domnule, dacă avem 70 la sută, facem ce vrem cu ţara asta şi nu contează alte păreri şi alte perspective». Noi nu vrem să acceptăm, considerăm că este o greşeală şi o catastrofă, este o greşeală capitală”, a spus Klemen Hunor.
În opinia liderului UDMR, România nu are nevoie de regiuni administrative, de vreme ce nici UE nu le-a cerut, iar afirmaţia potrivit căreia în absenţa acestora nu vor putea fi absorbite fonduri europene reprezintă "o minciună absolut clară”.

Angajaţii CNADNR, ameninţaţi cu comisiile disciplinare.

Angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au fost chemaţi, marţi, să semneze actele adiţionale pentru reducerea salariilor, cei care au refuzat fiind ameninţaţi cu comisiile disciplinare, susţin reprezentanţii Confederaţiei "Cartel Alfa".
"Marţi, salariaţii care nu au semnat actele adiţionale de reducere a salariilor din cadrul CNADNR SA au fost chemaţi şi, sub ameninţarea comisiilor disciplinare, somaţi să fie de acord cu reducerea salarială şi să semneze actul adiţional. Către Direcţiile de munca din teritoriu sunt trimise adrese în care se precizează că se diminuează salariile, inclusiv la cei care nu au semnat. Mai mult decât atât, directorul unităţii se plasează în mod aiuritor deasupra legii şi da dispoziţie să se aplice aceste măsuri «prin excepţie» de la prevederile Codului muncii", potrivit reprezentanţilor "Cartel Alfa".
Sindicatul Naţional Profesional al Drumarilor va deschide acţiuni în instanţă pentru cei care «au semnat» şi va demonstra viciul de consimţământ, iar dacă se vor diminua salariile la cei care nu au semnat, va depune plângeri penale pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 codul penal). Reducerea salariilor angajaţilor CNADNR este un abuz imens prin care se doreşte «acoperirea» altor abuzuri extrem de grave ale managementului care, în anul 2012, a depăşit fondul de salarii alocat (fapta care este sancţionata penal) prin premieri lunare către directori, indemnizaţii şi ore suplimentare plătite excesiv şi de multe ori nejustificat", se mai arăta în comunicat.
Confederaţia Naţională Sindicala "Cartel Alfa" arata, într-un comunicat , că protestează fata de "abuzurile incredibile" care au loc în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

OLTCHIM : PROTESTE - Peste o sută de angajaţi, nemulţumiţi de neplata salariilor pentru luna mai.


Peste o sută de angajaţi de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează,  în faţa pavilionului administrativ al societăţii, nemulţumiţi de neplata salariilor pentru luna mai, iar prefectul Mircea Nadolu, venit în mijlocul protestatarilor, a fost huiduit şi obligat să discute cu sindicatele.
"Sunt peste o sută de salariaţi care protestează, după ce au aflat că mâine vor primi doar 50 la sută din suma aferentă lunii mai, aceasta este motivarea pentru faptul că aceşti oameni au ales să protesteze în faţa pavilionului administrativ al societăţii", a declarat liderul Sindicatului Victoria din cadrul Oltchim, Corneliu Cernev.
"Oamenii, atât cei care lucrează, dar şi cei care au fost disponibilizaţi, sunt supăraţi că au fost concediaţi. S-au concediat aproape o mie de salariaţi şi s-a promis că ulterior combinatul va funcţiona la 65 la sută, dar noi funcţionăm tot la 7-8 la sută. De asmenea, cei plecaţi în şomaj nu au primit plăţile compensatorii şi salariile, iar cei care lucrează sunt supăraţi că vor primi mâine (n.r. - vineri) doar 50 la sută din lichidarea lunii mai, iar diferenţa la sfârşitul lunii iulie. Oamenii dau vina pe administratorul judiciar şi pe premierul Victor Ponta şi spun că situaţia este explozivă", a declarat liderul Sindicatului Oltchim Mihai Diculoiu.
În mijlocul protestatarilor a venit şi prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, pentru a sta de vorbă cu aceştia, fiind însă huiduit.
Angajaţii de la Oltchim Râmnicu Vâlcea l-au forţat pe prefectul judeţului, Mircea Nadolu, să intre în sala de şedinţe a combinatului pentru a discuta cu conducerea şi sindicatele despre neplata salariilor pe lună mai. Celor peste o sută de angajaţi de la Oltchim care s-au adunat, joi, în faţa pavilionului adminsitrativ al combinatului pentru a protesta faţă de neplata salariilor li s-au alăturat şi persoane disponibilizate.

BCR a vândut peste două tone de aur.

BCR a vândut din anul 2009 până în prezent clienţilor băncii peste două tone de aur, în valoare de circa 300 milioane de lei, cele mai importante tranzacţii depăşind 40 kilograme fiecare, realizate de divizia de provate banking, a anunţat  instituţia de credit.
 "Aurul este un activ care poate fi inclus în portofoliul fiecărui investitor, fie ca aur de investiţii, fie pentru valoarea lui numismatică prin achiziţionarea de monezi de aur. Clienţii noştri consideră preţul actual al aurului ca find un nivel bun de cumpărare. Astfel, volumul tranzacţionat de BCR în ultimele luni s-a dublat comparativ cu începutul acestui an", a declarat, într-un comunicat, Laura Hexan, şefa departamentului de Produse de Trezorerie Retail din cadrul BCR.
BCR vinde aur în orice unitate, pe baza unei comenzi prealabile. Acesta poate fi depozitat la bancă, pentru cantităţi de minim 100 de grame. Clienţii băncii pot trazacţiona aur financiar, cu 99,99% puritate, sub formă de lingouri şi monede de aur pur de diverse mărimi şi gramaje.

INS : Creştere economică de 0,7% în primul trimestru.

"Comparativ cu varianta provizorie, atât dinamica PIB, cât şi a valorii adăugate brute pe ramuri de activitate, nu a înregistrat modificări; volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 0,3 puncte procentuale ca urmare a creşterii volumului de impozite colectate la bugetul de stat, de la +1,3% la +1,5%", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat formarea brută de capital fix (de la -0,1% la -1%, ca urmare a modificării volumului cu -4,7 puncte procentuale, de la 99,3% la 94,6%, ca urmare a rectificării valorii investiţiilor realizate în sectorul Administraţii publice), respectiv exportul net de bunuri şi servicii, care a înregistrat o contribuţie pozitivă la creşterea PIB, de 4,4 procente. La creşterea PIB au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia agriculturii, silviculturii şi pescuitului, care a avut o contribuţie negativă (-0,3%).

Ministerul Transporturilor : Plata pentru 51% din CFR Marfă, în maxim zece zile de la aprobarea autorităţii de concurenţă.

Ministerul Transporturilor modifică termenul pentru încasarea banilor din privatizarea CFR Marfă la cel mult zece zile de la acordul autorităţilor de concurenţă, pentru a evita situaţia în care procesul să fie anulat în urma unei decizii a respectivei instituţii.
"Este o propunere de modificare pe care am trecut-o în hotărârea de guvern pentru că nu ne permitem să ne jucăm, să facem privatizarea şi după aia cineva să mi-o anuleze. Aşa ceva nu cred că ar fi benefic pentru nimeni. În momentul în care am lansat procedura de privatizare, nu ne permitea legea să anticipăm că cineva ar putea să facă o concentrare economică. Concentrarea economică se stabileşte doar în urma existenţei ei de fapt, şi fiecare tip de concentrare economică este tratat altfel de către Consiliul Concurenţei şi implicit de DG Competition, aşa încât pentru a nu ne juca, că azi e privatizată, mâine nu-i privatizată, vom propune Guvernului ca privatizarea efectivă, adică încasarea banilor - pentru că din acel moment privatizarea este finalizată - să fie la maxim zece zile după ce avem acordul (final, n.r.) din partea Consiliului Concurenţei. (...) Eu l-am rugat pe preşedintele Consiliului Concurenţei să încerce să grăbească cât mai mult luarea unei decizii, mai mult de atât nu am ce face", a declarat ieri,  ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
"Dacă Consiliul Concurenţei sau alte instutuţii ale statului ne vor spune că nu se poate adjudeca licitaţia, bineînţeles că ea va trebui anulată şi bineînţeles că banii vor fi returnaţi celui care i-a dat, pentru că nu e vina lui. Eu sper din toată inima să nu se întâmple acest lucru", a adăugat ministrul.

Proiect regional denumit "Dracula".

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Primăriei Târgu Mureş, primarul oraşului, Dorin Florea, le-a propus edililor din localităţile şi judeţele învecinate să colaboreze pentru accesarea de fonduri europene în exerciţiul financiar 2014-2020 pentru mai multe proiecte, printre care se numără şi unul în domeniul turismului, care să exploateze mitul lui Dracula.
Proiectul regional "Dracula" ar urma să fie dezvoltat împreună cu judeţele Braşov, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Alba, care ar putea fi "antrenate în valorificarea şi prezentarea miturilor şi legendelor locale", fiecare judeţ putând să îşi aleagă şi dezvolte o temă.
"Exploatarea mitului Dracula oferă posibilitatea dezvoltării unor proiecte importante având ca scop valorificarea zestrei culturale a Transilvaniei, context în care municipiile Târgu Mureş şi Sighişoara pot ocupa un loc esenţial", afirmă reprezentanţii Primăriei, care susţin că dezvoltarea acestui proiect este "de interes regional, naţional şi internaţional".

RECENSĂMÂNT 2011.

Din populaţia stabilă a României, de 20.121.641 de persoane, 10.333.064 sunt femei, reprezentând 51,4%.
"Faţă de situaţia existentă la recensământul anterior, populaţia stabilă a scăzut cu 1.559,3 mii persoane (din care, 779,2 mii femei), în principal din cauza migraţiei externe", potrivit datelor comunicate de reprezentanţii INS.
Bucureştiul avea, la 20 octombrie 2011, conform rezultatelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor, o populaţie de 1.883.400 de persoane.
Copiii între 0 şi 14 ani deţin o pondere de 15,9% în totalul populaţiei stabile, populaţia tânără (15 - 24 ani) reprezintă 12,3%, persoanele mature (25 - 64 ani) formează majoritatea (55,7%), iar persoanele în vârstă de 65 ani şi peste reprezintă 16,1% din total. Persoanele în vârstă de 85 ani şi peste deţin o pondere de 1,3% în totalul populaţiei stabile, potrivit rezultatele definitive privind populaţia ale Recensământului din 2011.
La Recensământul din 2011 s-au declarat români 16.792.900 de persoane, reprezentând 88,9%.
Populaţia de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de 1.227.600 de persoane (6,5%), iar numărul celor care s-au declarat romi a fost de 621.600 de persoane (3,3%)

CE : Mai mulţi bani pentru proiecte de infrastructură pentru România.


Comisia Europeană (CE) ar putea permite unor state membre, în urma unor analize individuale, o flexibilitate mai mare în privinţa ţintelor bugetare, astfel încât să poată majora cheltuielile pentru proiecte de infrastructură cu cofinanţare UE şi impact economic puternic, declarat, miercuri, preşedintele CE, Jose Barroso.
"Trebuie să promovăm posibilităţi de investiţie şi creştere, în conformitate cu Pactul de Stabilitate şi Creştere. Comisia a analizat posibilitatea de a facilita programe de investiţii publice nerecurente cu impact dovedit asupra sustenabilităţii finanţelor publice, derulate de statele membre în contextul evaluării Programelor de Stabilitate şi Convergenţă. La evaluarea bugetelor naţionale pentru 2013 şi 2014, vom lua pe baze individuale în calcul - din nou, în deplină conformitate cu Pactul de Stabilitate şi Creştere - permiterea unor deviaţii temporare de la ţinta de deficit structural către obiectivele pe termen mediu stabilite în recomandările transmise fiecărei ţări", a spus Barroso, într-un discurs în Parlamentul European.
 "Pentru ţările cu un nivel ridicat de îndatorare, programul nu va avea o utilitate prea mare pe termen scurt", a declarat un oficial UE pentru cotidianul Financial Times, adăugând că se aşteaptă ca principalii beneficiari să fie cele trei state baltice, România şi Bulgaria.
Planul a fost susţinut puternic de Italia şi Franţa, pentru a contracara politica de austeritate fiscală promovată în UE de Germania.

Duane Butcher :  România ar trebui să încheie un nou acord cu FMI.

Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei SUA la Bucureşti, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că acordurile cu FMI sunt importante pentru stabilitatea şi predictibilitatea căutate de investitori, iar România ar trebui să încheie un nou acord.
"Pentru toţi investitorii, incluzându-i şi pe cei americani, stabilitatea şi predictibilitatea sunt vitale. Acordurile cu FMI sunt importante pentru realizarea nivelului de stabilitate şi predictibilitate pe care le caută investitorii. Şi de aceea credem că un nou acord ar trebui probabil încheiat", a afirmat Butcher, întrebat dacă România ar trebui să încheie un nou acord şi ce obiective ar trebui acesta să conţină.
El a adăugat că firmele americane, deşi sunt interesate de avantajele oferite de mediul economic din România, vorbesc constant despre îngrijorările lor referitoare la predictibilitatea, transparenţa şi stabilitatea economiei româneşti.
"Cele mai multe companii americane au o experienţă pozitivă în România. Vin aici şi reuşesc să scoată profit. Găsesc aici o forţă de muncă foarte bună, avantaje geografice, dar în acelaşi timp auzim în mod constant de la firmele americane despre îngrijorările lor privind predictibilitatea, transparenţa, stabilitatea. Au nevoie să ştie cât mai bine la ce să se aştepte. Şi cred că încrederea investitorilor deja prezenţi şi a celor care ar putea veni ar putea fi sporită de un angajament foarte clar pentru continuarea reformelor, pentru lupta anticorupţie, pentru a face economia cât mai predictibilă posibil. Trebuie să vedem că atunci când o promisiune este făcută unui investitor, aceasta este şi respectată şi încercăm să ne asigurăm că România este cât mai predictibilă şi transparentă posibil", a spus oficialul american.

Egipt : Preşedintelui  Mohamed Morsi a fost  demis.

Armata egipteană i-a comunicat preşedintelui Mohamed Morsi la ora 19.00 (20.00, ora României) că nu se mai află în funcţie, afirmă surse citate de ziarul Al-Ahram. Mohamed Morsi a declarat că planul prezentat de armată este o "lovitură de stat care conţine toate elementele". Adresându-se televiziunii pe un ton combativ, preşedintele islamist a declarat că "va continua să îşi asume responsabilitatea ţării", prezentând "legitimitatea" sa drept "singura garanţie împotriva vărsării de sânge" şi răspunzând astfel implicit celor care apreciază că plecarea sa ar permite rezolvarea tensiunilor care afectează ţara.
Judecătorul Adly Mansour a fost desemnat miercuri de armată să conducă cea mai populată ţara arabă, succedându-i preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi.
Adly Mansour va fi la conducerea unei ţări divizate după mai multe zile de manifestaţii de amploare şi sângeroase, în care s-au confruntat opozanţi şi susţinători ai primului preşedinte ales democratic al Egiptului.
Ca o ironie a sorţii, acest judecător a fost numit preşedintele Curţii Constituţionale chiar de Morsi la jumătatea lui mai, funcţie pe care a preluat-o de două zile.
Armata egipteană împreună cu opoziţia a anunţat suspendarea Constituţiei şi convocarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate.

Turcia: Proiectul urban din Istanbul  a fost anulat.

Un tribunal din Istanbul a anulat proiectul urban din Parcul Gezi Taksim aflat la originea protestelor antiguvernamentale care au durat trei săptămâni în Turcia, relatează presa turcă.
Curtea administrativă a justificat decizia prin faptul că cetăţenii nu au fost consultaţi în legătură cu acest proiect.
Bilanţul violenţelor din Turcia a fost de patru morţi şi aproximativ 7.800 de răniţi. Protestele, care iniţial erau faţă de reducerea suprafeţelor verzi din Parcul Gezi - unde exista planul de reconstruire a cazarmei otomane Topçu Kişlasi, care ar deveni un complex turistic, având inclusiv un mall - au devenit o acţiune îndreptată împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, criticat pentru politicile cu caracter islamist. Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste.

ŞTIRI METEO


 VINERI 5 IULIE 2013

Vremea va fi în general instabilă. Mai ales în cursul zilei, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în zonele de deal şi de munte, în regiunile sud-vestice, nord-estice şi local în rest. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 35 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 31 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 12 şi 21 de grade.  Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

PERSONALITĂŢI

Giuseppe Garibaldi

Giuseppe Garibaldi s-a născut pe data de 4 iulie 1807 la Nisa. Deși părinții săi doreau ca fiul lor să devină medic sau preot, Garibaldi a ales drept drum în viață marea și călătoriile.
În tinereţe a fost angajat ca marinar pe vase comerciale care străbăteau Mediterana. În 1833 a devenit membru al organizaţiei secrete „Tânăra Italie“, condusă de Giuseppe Mazzini. Această organizaţie milita pentru eliberarea Italiei de sub dominaţia străină şi unificarea acesteia. După un an, a fost implicat în acţiunea de capturare a unui vas de război, fiind prins de poliţie şi condamnat la moarte. A reuşit să evadeze şi să fugă în America de Sud unde şi-a petrecut următorii 12 ani. Aici a participat la revoltele organizate în Brazilia şi apoi în Uruguay, remarcându-se printr-un neobişnuit talent militar. A revenit în 1848 în Italia, pentru a participa la mişcarea revoluţionara care se desfăşura în ţara sa ca şi în multe alte state europene. În fruntea unei armate de 30 000 de voluntari s-a pus în slujba regelui Sardiniei pentru a lupta împotriva stăpânirii austriece în Lombardia. În 1849 a participat, alături de Giuseppe Mazzini, la apărarea Romei, proclamata Republica de către revoluţionari. A putut să respingă timp de o lună asaltul armatei franceze asupra Romei. Superioritatea numerică a francezilor a determinat în cele din urmă retragerea lui G., împreună cu 5 000 de susţinători fideli. Cei mai mulţi dintre aceştia vor pieri în lunile următoare în urma acţiunilor de „curăţare“ întreprinse de armata austriacă în teritoriul italian pe care îl controla. Garibaldi a izbutit să fugă din nou din Italia, de această dată refugiindu-se în Statele Unite, tara în care a rămas până în 1854.
Întors în Italia, s-a stabilit în insula Caprera (aflată în nord-estul Sardiniei). Principalul său obiectiv a devenit lupta pentru unificarea Italiei în jurul regelui Victor-Emmanuel al II-lea de Savoia, conducătorul Sardiniei şi Piemontului, şi al primului său ministru, Camillo Cavour. A participat în 1859 la războiul dus de Sardinia împotriva Austriei, luptând în Alpi. În 1860, în fruntea a 1 000 de oameni a întreprins o expediţie în Sicilia (devenita celebra sub denumirea „Expediţia celor 1 000 de cămăşi roşii“) reuşind să înlăture monarhia locală şi să instituie un guvern provizoriu.
A cucerit Sicilia şi Neapole, care s-au unit astfel cu regatul Sardiniei şi Piemontului (1861) după care s-a retras în insula Caprera. În 1861, întreaga Italie, cu excepţia Romei (aflată sub autoritatea Papei) şi a Veneţiei (rămasă sub control austriac), a fost unificata. În 1862, Garibaldi a intrat în conflict cu Victor-Emmanuel al II-lea. În ciuda opoziţiei regelui, care încerca să evite un conflict cu Franta ale cărei trupe ocupau Roma, Garibaldi a constituit un grup de voluntari din Sicilia cu care intenţiona să ocupe Roma pentru a o transforma în capitala Italiei. A fost înfrânt de trupele regale la Aspromonte (29 august 1862), capturat, dar eliberat puţin timp mai târziu.
În timpul războiului din 1866, în care Italia, aliată cu Prusia, a luptat împotriva Austriei, Garibaldi a condus din nou un corp de voluntari cu care a reuşit să înfrunte cu succes în Tirol armata austriacă. La sfârşitul războiului, Veneţia a devenit parte integrantă a Italiei unificate. După o nouă încercare nereuşită de a cuceri Roma (1867), Garibaldi s-a retras în insula să. El a murit la 2 iunie 1882 și este înmormântat la fermă să de pe insula Caprera, alături de soția sa și o parte a copiilor săi.

Vladimir Tismăneanu 

LA MULŢI ANI!

Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Brașov), este un politolog român de origine evreiască, stabilit în SUA.
Vladimir Tismăneanu este fiul militanților comuniști Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn. A urmat cursurile Liceului 24 (actualul Jean Monnet) din cartierul Primăverii, unde a fost coleg de clasa cu Nicu Ceaușescu și alți copii sau nepoți de nomenclaturiști (Răutu, Gheorghiu, Brucan, Onescu, Doicaru).
A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, specializarea Sociologie în anul 1974 ca șef de promoție. Lucrarea sa de licență este "Noua Stângă și Școala de la Frankfurt" (Editura Politică, 1976). Teza de doctorat (Universitatea București, 1980) are titlul "Revoluţie și Rațiune Critică. Teoria politică a Școlii de la Frankfurt și radicalismul de stânga contemporan".
Între 1974-1981, a lucrat ca sociolog în cadrul Laboratorului de Cercetări Sociologice Urbane din cadrul Institutului de Proiectări pentru Construcții Tipizate din București. A fost o scurtă perioadă lector al Comiteitului Central al UTC. A publicat în: Viața Studenţească, Amfiteatru, Contemporanul, Revista de Filosofie.
În 1981 a participat la redactarea "Micului dicționar social-politic pentru tineret", unde contribuie cu o serie de articole. Volumul a fost coordonat de Virgil Măgureanu, pe atunci lector de științe politice la Academia Ștefan Gheorghiu. Datorită plecării lui Tismăneanu din țară, volumul a fost retras imediat din circulație.
În 1981, Vladimir Tismăneanu rămâne în Spania în timpul unei călătorii turistice. Tismăneanu a avut o scurtă ședere în Venezuela, unde a lucrat la Muzeul de Artă Contemporană din Caracas (condus de vara primară a tatălui său, Sofia Imber) și unde a colaborat cu Carlos Rangel (soțul Sofiei) - gânditor politic anti-comunist.. În 1982 se va stabili în SUA, mai întâi la Philadelphia, apoi la Washington D.C. Între 1983 și 1990 a fost cercetător la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia, iar între 1985 și 1990 a predat la University of Pennsylvania. În octombrie 1983 aduce și prima sa contribuție academică în Occident, în "Praxis Internaţional" (octombrie). În februarie începe şi lunga sa colaborare cu postul de radio Europa Liberă.
Predă din 1990 la University of Maryland, unde este un apreciat profesor de ştiinţe politice și director al "Centrului de Studii ale Societăților post-comuniste". Cercetător în științe politice la Woodrow Wilson Center (Washington, DC), Remarque Institute (New York University), Naţional Endowment for Democracy, Institutul pentru Ştiinţele Omului (IWM-Viena). Redactor al revistei alternative de cultura AGORA, (1986-1990), al revistei Meridian (1991-1992), conduse de Dorin Tudoran, și editor-colaborator al Orbis, revista Foreign Research Institute (Philadelphia). Burse: Naţional Endowment for the Humanities, UŞ INstitute of Peace. Membru al Consiliului Ştiinţific, Internaţional Forum for Democratic Studies. Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara (2002) și al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Admnistrative (SNSPA, 2003); membru al Societății Academice din România, condusă de Alina Mungiu-Pippidi. În Ianuarie 2008 a primit premiul GDS pentru activitatea sa de coordonare a Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste și pentru rolul său în redactarea Raportului Final.
Editor-sef (1998- prezent) al trimestrialului East European Politics and Societies. Membru a numeroase consilii editoriale, inclusiv "Revista 22", Studia Politica, Human Rights Review, Sfera Politicii, Democracy at Large și Journal of Democracy. Colaborator permanent al posturilor de radio Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle și BBC.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  4 IULIE ...........

 Evenimente  

    1776: A fost adoptat documentul numit Declarație de independență a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de către Congresul Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat.
    1827: Sclavia este abolită în statul New York.
    1864: Decret domnesc privind înființarea Universității din București, care reunea într-un singur corp facultățile de Drept, Științe și Litere. Primul rector a fost juristul Gh. Costaforu.
    1876: S-a creat, la București, "Societatea națională de Cruce Roșie a României". La 23 august același an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internațional al Crucii Roșii de la Geneva.   
    1928: Marea Britanie: Este acordat dreptul deplin de vot pentru femei.
    1950: Prima emisie a postului de radio Europa Liberă.
    1957: S-a înființat, la București, Arhiva Națională de Filme.
    1997: Nava spațială americană Pathfinder a aterizat pe Marte.
    1998: Japonia lansează sonda Nozomi pe Marte, și se alătură, astfel, Statelor Unite și Rusia în lista națiunilor care explorează spațiul.

1999: Doi hoți au găsit în Germania, Discul ceresc de la Nebra.

În  Germania, lângă Leipzig, în mica localitate Nebra, a fost descoperit, în 1999,de către doi jefuitori dotaţi cu un detector de metale, care cercetau zone din muntele Mittelberg în căutarea de antichităţi, un ciudat disc din metal de dimensiunile unei clătite, de culoare verde şi având, pe una dintre fete, nişte incrustaţii din aur. Se ştia că în zonele respective existau morminte princiare. Discul a fost descoperit împreună cu două spade, câteva braţări şi ustensile din metal.
Discul ceresc de la Nebra este un disc de bronz de circa 32 cm diametru cu o patină verde-albastră și cu incrustații de aur. Acestea reprezintă Soarele (sau Lună plină), un sfert (o seceră) de Lună în creștere sau poate o barcă, precum și 32 de stele în formă de cercuri mici, inclusiv o grupare de stele care ar putea reprezenta Pleiadele. Marginea discului este decorată cu două segmente de cerc (dintre care unul s-a pierdut), adăugate mai târziu, care sunt plasate unul față de celălalt în unghiul dintre solstiții. Ultima adăugare este un alt segment de cerc, mai îngust, a cărui interpretare nu este sigură (Calea Lactee? un curcubeu? o arcă solară?).
Poliţia ştiinţifică din Brandebourg a analizat resturile sedimentare aflate pe disc şi le-au comparat cu sedimentele din locul în care hoţii au declarat că le-au descoperit, confirmându-se faptul că acesta se afla într-adevăr pe muntele Mittelberg într-un depozit votiv. Ulterior, s-a procedat la datarea cu radiocarbon. Vechimea comorii era de cel puţin 3600 de ani.
În epoca de bronz, aceste depozite non-funerare au existat cu miile. Câteva dintre ele au fost descoperite în secolul XIX în arcul carpatic, conţinând peste 10.000 de obiecte fiecare! Discul din Nebra a fost supus celui mai mare număr de analize legate de o descoperire arheologică europeană. Unul dintre lucrurile care i-au nedumerit pe cercetători a fost modul în care au fost realizate incrustaţiile din aur.
Tehnica utilizată pare a fi apropiată de cea a artizanilor micenieni din perioada1600-1100 i.Ch. în bazinul mediteranean. Civilizaţia miceniană avea preocupări cosmologice şi mitologice. Se poate vorbi aşadar deeventuale influente în acest sens, despre care se ştia că ar fi apărut cu patru secole mai târziu. Discul din Nebra este purtătorul unui mesaj legat de ciclul anotimpurilor, subliniază arheoastronomul Wolfjhard Schlosser, mesajcare indica sosirea primăverii (perioada semănatului) şi a toamnei (perioada recoltatului).
Să fie vorba doar de un calendar agricol? Se pare că discul este şi purtătorul unui alt mesaj, prin intermediul ciudatelor elemente care decorează marginile. Discul ar putea constitui reprezentarea în două dimensiuni a unui model tridimensional alUniversului. Bolta cerească ar putea fi interpretată ca o cupolă care acoperă Pământul plat. Un model de concepţie a lumii pe care Thales din Milet (sec. VI i.Ch.) l-a expus o mie de ani mai târziu. Reprezentarea stilizată a unei ambarcaţiuni pare a fi o "barcă solară".
O temă mitologică cunoscută în Egiptul antic: o ambarcaţiune ce transporta Soarele spre bolta cerească dar care există şi în epoca de bronz în Europa. În urmă cu 3000 de ani, pe teritoriul Germaniei, exista o societate bogată şi complexă, fapt demonstrat de numeroasele morminte princiare descoperite.

S -a născut în..........

    1715: Christian Fürchtegott Gellert, poet și romancier german (d. 1769)
    1790: George Everest, geograf englez (d. 1866)
    1807: Giuseppe Garibaldi, general și om politic italian (d. 1882)
    1854: Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog român, fondator al școlii românești de microbiologie, membru al Academiei Române (d. 1926)
    1911: Victor Nadolschi, astronom român (d. 1996)
    1923: Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, scriitor român (d. 2008)
    1952: Vladimir Tismăneanu, politolog român

Decese  

      1848: François-René de Chateaubriand, diplomat și scriitor francez (n. 1768)
      1921: Antoni Grabowski, inginer chimist polonez (n. 1857)
      1934: Marie Curie, om de știință de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel (n. 1867)
      1991: Sigismund Toduță, compozitor și muzicolog român (n. 1908)
      1997: Miguel Najdorf, șahist, argentinian de origine poloneză (n. 1910)
      2011: Otto von Habsburg, prinț austro-unagr (n. 1912)

joi, 13 iunie 2013

13 iunie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi umanitatea intacte în fata suferinţelor groaznice." (Silvia Cartwright)

 

 

Mihai Răzvan Ungureanu: Vizita premierului Ponta la Berlin nu a contat deloc în media germană.

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, preşedinţe al Forţei Civice, a declarat, într-o conferinţă de presă la Arad, că Victor Ponta a făcut o vizită la Berlin "care nu a contat deloc în media germană".

"Probabil, dacă vizită  ar fi fost atât de interesantă pe cât a încercat premierul şi echipa sa de zgomote să arate, toată Germania ar fi rămas stupefiată că Ponta cu plagiatul său a făcut o vizită în ţara în care cine plagiază îşi dă demisia", a afirmat Ungureanu.
 El a spus că i se pare "şi mai interesant faptul că unul dintre miniştrii cabinetului, ministrul Culturii, care este şi profesor universitar, culmea, a încercat cu ultimele sale puteri să îi atragă atenţia doamnei Merkel că data viitoare când se vede cu domnul Ponta să fie mai bine pregătită, că nu reuşeşte să treacă examenul întâlnirii cu premierul".
"E foarte adevărat, nici doamna Merkel nu e pregătită, ca o naţiune întreagă, naţiunea noastră, care nu e pregătită să se întâlnească cu premierul Ponta (...) Nu suntem pregătiţi pentru domnul Ponta, poate ne lasă şi-şi caută o naţiune care să-l poată înţelege", a mai spus Ungureanu.

Kelemen Hunor : UDMR nu susţine referendumul iniţiat de preşedinte.

“Noi susţinem bicameralismul şi nu vom milita pentru acest referendum, dar este dreptul preşedintelui Băsescu de a iniţia procedura pentru organizarea unui referendum. Aşa cum, în 2009, noi am formulat o poziţie foarte clară şi foarte simplă, şi în 2013 poziţia noastră este foarte clară şi este pentru Parlament bicameral în continuare. Dincolo de Parlament bicameral, noi am spus că reprezentarea politică trebuie să îşi găsească loc în Camera Deputaţilor şi principiul trebuie să fie reprezentare proporţională. Suntem de acord cu reducerea numărului de deputaţi şi am susţinut 300 de deputaţi plus 18 pentru minorităţile naţionale, iar Senatul să fie reprezentarea teritorială, cu 100 de membri. Avem o grămadă de argumente pentru această poziţie, pornind de la faptul că România este o ţară mare, a şaptea din UE, o ţară complexă, cu regiuni istorice, cu identităţi naţionale, cu probleme regionale, până la tradiţiile din România care ne ghidează către un Parlament bicameral. Noi credem că acest bicameralism trebuie păstrat”, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, Kelemen Hunor.

PPMT vrea organizarea unui referendum pentru consultarea maghiarilor în privinţa regionalizării.

Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) vrea organizarea unui referendum pentru consultarea populaţiei maghiare cu privire la regionalizare, anunţând, totodată, "mişcări de stradă" pe această temă.Preşedintele PPMT Harghita, Sorban Attila, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în proiectul de regionalizare coaliţia guvernamentală nu ţine cont de aspectele importante pentru comunitatea maghiară, precum "respectarea regiunilor istorice formate de-a lungul timpului şi principiile autonomiei locale".
"Ştim foarte bine că nu avem puterea să blocăm parlamentar propunerea de regionalizare a Guvernului, de aceea PPMT vrea organizarea unui referendum, în aşa fel încât populaţia maghiară să se poată exprima despre cum vede regionalizarea teritorială a României", a spus Sorban Attila.
"La orice mişcare de stradă care duce înainte cauza noastră de autonomie, eu spun că trebuie să fim acolo. Astfel de manifestări se leagă de regionalizare, pentru că forma acuală de împărţire teritorială pe care ştim că o pregăteşte Guvernul nu dă nicio şansă pentru autonomia Ţinutului Secuiesc", a afirmat Sorban Attila.

Daniel Fenechiu : PPDD se retrage din comisia de revizuire a Constituţiei.

Daniel Fenechiu, liderul deputaţilor PPDD, a declarat că partidul său se va retrage din Comisia Constituţională, ulterior urmând să boicoteze votul final. ”Ne retragem din Comisia Constituţională, evaluăm proiectul în forma finală, tehnicul nostru va participa în continuare. Va intra în comisia de la Senat, iar în plen, la începutul toamnei, ajunge în Comisia Juridică. Aţi constatat răzgândirile deja proverbiale, aprobă un amendament, după care apare răzgândirea. Vom boicota inclusiv votul final pe Constituţie şi vom îndemna populaţia să voteze împotrivă. Sperăm că şi PDL va avea curajul să exprime o opoziţie”, a motivat Fenechiu alegerea făcută de PPDD.
"Nu dorim un alt referendum pentru că nu avem de ce să-i întrebăm pe români dacă s-au răzgândit. Românii au fost extrem de clari, au spus că vor un Parlament cu o singură Cameră şi cu cel mult 300 de parlamentari", a afirmat Dan Diaconescu, la o conferinţă de presă.

Liviu Dragnea: Opinia preşedintelui privind regionalizarea este importantă, indiferent cum se numeşte el.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că este importantă opinia preşedintelui pe tema regionalizării, indiferent cum se numeşte acesta, dar că nu există obligaţii administrative pentru o asemenea întâlnire, acest lucru nefigurând nici măcar în pactul de coabitare. Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Constanţa, cât de importantă este o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu pe tema regionalizării, Liviu Dragnea a răspuns: "Este o întâlnire foarte importantă. Este o întâlnire cu şeful statului, preşedintele României. Indiferent cum se numeşte, o opinie a preşedintelui României este importantă pentru că reprezintă cea mai importantă funcţie din statul român, cum să nu fie importantă ?".
Dragnea a spus însă că o astfel de întâlnire nu ar fi obligatorie: "Nu există obligaţii administrative, nu e trecută nici măcar în pactul de coabitare".
El a susţinut că este pregătit oricând pentru a avea această discuţie cu şeful statului.
"Eu sunt pregătit oricând pentru această discuţie, care cred că este utilă. Pentru că dacă discutăm sincer despre dorinţa de modernizare a statului român, regionalizarea şi descentralizarea reprezintă unii dintre cei mai importanţi piloni ai acestui proces de modenizare, dacă discutăm în mod sincer, şi ca să discutăm în mod sincer trebuie să ne întâlnim să discutăm acest proiect", a spus Dragnea.
Referitor la propunerea preşedintelui  Traian Băsescu, de a organiza referendum,  Liviu Dragnea a declarat : "Este dreptul preşedintelui să ceară organizarea unui referendum. Guvernul îl va organiza atunci când se va stabili data, iar cetăţenii se vor pronunţa faţă de întrebările care vor fi puse".

Varujan Vosganian : Evaluările sunt între 40 şi 80 de milioane de euro, privind Cuprumin.

"În momentul de faţă evaluările sunt între 40 şi 80 de milioane de euro dar plafonul de sus este excesiv, probabil că cifra finală a ofertei noastre va fi undeva în jurul nivelului minim", a adăugat Vosganian.
"Am prezentat primului ministru lista companiilor care şi-au manifestat, prin scrisori de intenţie, am anexat şi scrisori de intenţie, la anunţul preliminar privind Cuprumin. Pot să vă spun că sunt opt companii, dintre care trei sunt printre primele zece din lume. Despre celelalte cinci nu ştiu exact ce să vă spun, pentru că unele s-ar putea să fi fost special făcute cu contribuţii de capital în spate pe care, în acest moment, încă nu le identificăm", a declarat Vosganian, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL.

Crin Antonescu : Politicienii englezi trebuie să explice oamenilor, beneficiile pe care le aduc românii în Marea Britanie.

Într-un articol pentru politics.co.uk, Crin Antonescu a avertizat că o relaţie reciproc avantajoasă între România şi Marea Britanie a fost pusă în pericol de retorică feroce creată în jurul încetării restricţiilor pe piaţa muncii la sfârşitul acestui an.
"Au existat întotdeauna politicieni populişti fericiţi să profite de temerile oamenilor pentru câştigul electoral. Sunt întristat că în Europa secolului al XXI-lea, şi în special în Marea Britanie, se întâmplă în continuare astfel", a scris Antonescu.
"În 2007, atunci când România a aderat la UE, am fost de acord, fără tragere de inimă, să amânăm punerea în aplicare a celei de-a patra libertăţi fundamentale a UE - dreptul de a trăi, munci şi de a învăţa oriunde în UE - până în 2014", a adăugat oficialul român.
"Prin urmare, sunt frustrat şi jignit că unii sugerează în prezent că aceste restricţii ar trebui să fie menţinute pentru a opri un tsunami imaginar de infractori needucaţi şi nespălaţi să îmbrăţişeze civilizaţia", a subliniat el.
Antonescu a adăugat: "Este timpul ca mainstream-ul politic din Marea Britanie să conteste pe faţă dauna xenofobă provocată de populiştii fără scrupule. Este timpul ca acesta să explice britanicilor beneficiile pe care le aduc românii în Marea Britanie şi vice-versa".

Lucian Duţă, numit în Consiliul de Administraţie al CNAS.

Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă drept membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din partea Administraţiei Prezidenţiale, scrisoarea de nominalizare fiind transmisă în data de 10 iunie.
"Ca urmare a adresei Departamentului de Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale, prin care domnul consilier prezidenţial Virgil Păunescu îl numeşte membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe dl. dr. Lucian Duţă, apreciem următoarele: Această numire este o gafă a Administraţiei Prezidenţiale. Este o numire specifică organizaţiilor mafiote. Consilierul prezidenţial Virgil Păunescu a deţinut, la rândul său, funcţia de preşedinte al CNAS pentru numai 29 de zile, în anul 2000", arăta, miercuri, CNAS într-un comunicat de presă.
 Lucian Duţă a fost preşedintele CNAS în perioada 2009-2012, iar  în prezent, este membru în BPN al PDL şi preşedinte interimar al PDL Sector 1.

Guvernul şterge datoriile CFR Marfă, prin conversie în acţiuni, pentru privatizare.


Guvernul precizează că această operaţiune, aprobată prin ordonanţă de urgenţă, urmăreşte "o echilibrare economico-financiară" a CFR Marfă în vederea creşterii atractivităţii la privatizare, iar caracterul de urgenţă al ordonanţei este generat de necesitatea de a îndeplini obiectivele asumate prin înţelegerile cu Fondul Monetar Internaţional.
În baza ordonanţei, CFR Marfă va prelua datoria în cuantum de 127,4 milioane lei pe care CFR SĂ o are de achitat către ANAF. Ca urmare a preluării datoriei, ANAF va descărca CFR SA de această plată, iar datoria CFR Marfă faţă de CFR SĂ va fi astfel stinsă parţial.
În acelaşi timp, însă, toate datoriile principale şi penalităţile acumulate de CFR Marfă vor fi la rândul lor stinse, prin conversie în acţiuni.
În strategia de privatizare a CFR Marfă, Guvernul a luat de altfel în considerare vânzarea inclusiv a pachetului de acţiuni care va fi deţinut de stat în urma "conversiei creanţelor statului în acţiuni".
Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului.

Parlamentul European a adoptat pachetul guvernanţei Schengen.

Plenul PE a aprobat, miercuri, pachetul guvernanţei Schengen, adică două regulamente referitoare la un nou mecanism de evaluare a respectării în teren a regulilor spaţiului de liberă circulaţie, precum şi instituirea temporară a verificărilor la graniţele interne în situaţii excepţionale.  Astfel, pentru prima dată, va fi posibil ca echipe de inspecţie să efectueze vizite neanunţate pentru a monitoriza orice încercare de a introduce verificări ilegale la graniţele interne. Când aceste echipe vor vizita graniţele interne, statul membru respectiv va putea fi noficat cu cel puţin 24 de ore înainte. Echipele de inspecţie vor fi compuse din experţi din statele membre, de la Comisia Europeană şi din agenţiile şi instituţiile UE, precizează un comunicat al PE.
De asemenea, al doilea regulament subliniază că reintroducerea temporară a controalelor la graniţele interne este o măsură de "ultimă instanţă".
Codul Frontierelor Schengen (SBC) permite deja reintroducerea verificărilor la graniţele interne în situaţii excepţionale care ar presupune o ameninţare gravă la securitatea internă şi ordinea publică.
Pachetul guvernanţei Schengen ar putea fi aprobat oficial de către Consiliul European în toamna acestui an, precizează comunicatul PE. Cele două regulamente au fost adoptate în urma a două rapoarte elaborate de eurodeputatul român Renate Weber (PNL-ALDE) şi portughezul Carlos Coelho.

Turcia : Premierul  şi protestatarii rămân pe poziţii divergenţe.

Propunerea premierului turc Recep Tayyip Erdogan cu privire la organizarea unui referendum local referitor la Parcul Gezi din Istanbul, la originea unei mişcări de protest faţă de Guvern, nu este nici legală şi nici de dorit, a declarat joi un reprezentant al manifestanţilor.
“Există o decizie a justiţiei, care a impus oprirea lucrărilor de amenajare a Parcului Gezi. În acest condiţii, nu este legal să se ia în calcul o consultare populară pentru a decide soarta parcului”, a declarat Tayfun Kahraman, din cadrul grupului de asociaţii Solidaritate Taksim, care coordonează manifestanţii în Parcul Gezi, informează Mediafax.
El a subliniat totodată că “nu sunt îndeplinite condiţiile” în vederea efectuării unei asemenea consultări, în contextul în care dreptul turc nu prevede recurgerea la un referendum în cadrul unor reforme constituţionale.
Kahraman, care este totodată preşedintele Camerei Urbaniştilor din Istanbul, s-a declarat ostil principiului unui asemenea referendum.”Oare decidem să organizăm un vot pentru a afla dacă este necesar să îngrijim sau nu un pacient bolnav de cancer?”, a comentat el, precizând că Solidaritate Taksim, care reuneşte 116 asociaţii ce animă mişcarea de contestare, s-a reunit joi dimineaţa pentru a prezenta o poziţie oficială comună cu privire la propunerea lui Erdogan.

Banca Mondială: Economia României va creşte cu 1,7% în acest an şi cu 2,2% în 2014.

Banca Mondială anticipează că economia României va creşte cu 1,7% în acest an, prognoză uşor îmbunătăţită faţă de cea prezentată cu şase luni în urmă, în timp ce estimarea pentru anul viitor a fost menţinută la 2,2%.
Astfel, BM estimează că Produsul Intern Brut al României va creşte cu 1,7% în acest an, 2,2% anul viitor şi cu 2,7% în 2015, potrivit raportului Perspective Economice Globale, publicat de instituţie.
În urmă cu şase luni, instituţia anticipa că economia românească avea să urce cu 1,6% în 2013, 2,2% în 2014 şi cu 3% în 2015.
Estimările BM pentru România sunt apropiate de cele ale guvernului, FMI şi Comisiei Europene.
CE anticipează că economia României va creşte cu 1,6% în acest an, în linie cu estimările FMI şi ale guvernului, şi cu 2,2% anul viitor. FMI estimează o creştere de 2% pentru 2014.

România se află pe locul 2, după China, la numărul persoanelor care  au emigrat către statele OCDE.


În raportul "Perspective privind Migraţia Internaţională 2013" prezentat joi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) se precizează :

"Emigrarea din statele din sudul zonei euro, afectate de criză, a crescut cu 45% în perioada 2009-2011.
Totodată, cele mai ridicate rate de emigrare către state OCDE sunt înregistrate din ţări care beneficiază de regimuri de liberă circulaţie.
Zona euro este în recesiune de şase trimestre consecutive, iar şomajul din regiune a atins cote record şi se situează în prezent la peste 12%.
Pe fondul condiţiilor economice tot mai dificile din Italia şi Spania, românii migrează în număr tot mai mare către alte destinaţii din UE, în principal Germania, se spune în raport.
Totodată, reintegrarea emigranţilor reveniţi în ţara de origine din cauza dificultăţilor economice devine o problemă tot mai urgentă în ţări precum Polonia, Lituania, Bulgaria şi România.
Germania a fost principala destinaţie a emigranţilor români în anul 2011, cu 97.500 de persoane, urmată de Italia (90.100), Spania (60.900), Austria (13.700) şi Belgia (10.900)."
Potrivit raportului OCDE, România se află pe locul 2, după China, la numărul persoanelor care  au emigrat către statele OCDE.

Franţa : Greva salariaţilor căilor ferate.

O grevă a salariaţilor căilor ferate, la apelul unor sindicate ostile reformei feroviare, după o zi de la mobilizarea controlorilor de trafic aerian, perturba traficul feroviar în Franţa joi dimineaţa, patru din zece trenuri aflându-se, în medie, în serviciu.
SNCF a anunţat joi dimineaţa că perturbările se încadrau în anunţuri anterioare, la grevă participând numeroşi salariaţi.
Greva a început miercuri, la ora 17.00 GMT (20.00, ora României), şi urmează să se încheie vineri la ora 6.00 GMT (9.00, ora României). Traficul feroviar internaţional urma să fie redus către Elveţia (un tren din două) şi Italia (unul din trei), şi să nu fie afectat pe liniile Eurostar (Londra), Thalys (Bruxelles, Amsterdam) şi Alléo (Germania). Sindicatele şi-au exprimat totodată îngrijorarea faţă de un proiect de creare a trei instituţii publice cu caracter industrial şi comercial (EPIC) care, în opinia lor, deschide o cale spre o prăbuşire a sistemului feroviar.
"Fără această reformă, sistemul francez se va zibi de un zid", a declarat preşedintele SNCF Guillaume Pepy, apreciind că unirea SNCF cu Reţeaua Ferată din Franţa (RFF), care gestionează infrastructura, este necesar "să permită un câştig considerabil în efecienţă".

ŞTIRI METEO

AVERTIZARE  :  Cod galben de furtuni.

Estul, centrul şi sudul ţării, inclusiv Capitala, se află, în intervalul miercuri, ora 23.00 - joi, ora 23.00, sub cod galben de furtuni, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meterologie
Atenţionarea vizează judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Harghita, Covasna, Buzău, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Dolj, Gorj,Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

VINERI 14 IUNIE 2013

Vremea se va menţine în general instabilă în estul şi în sudul ţării, precum şi în zona montană, unde temporar înnorările vor fi accentuate şi, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină şi izolat cantităţile de apă mai pot depăşi 25 l/mp. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 29 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade. Presiunea atmosferică va fi relativ staţionară.

PERSONALITĂŢI

Gheorghe I. Lahovary

Gheorghe I. Lahovary (n. 1 iunie 1838, Râmnicu Vâlcea - d. 13 iunie 1909, București) a fost un inginer și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (din 1901).
S-a născut într-o veche familie de boieri cărturari din Râmnicu Vâlcea la 1 iunie 1838. Cunoștințele elementare le-a căpătat în casa părintească de la un învățător angajat numai pentru el. A fost trimis la București să învețe la pensionul Schewitz, un liceu particular la care aveau acces copiii proveniţi din familiile bogate. A fost trimis de părinții lui în Germania (1855) și a studiat la Heidelberg și la Școala Politehnică din Karlsruhe, unde a obținut diploma de inginer. După ce s-a întors în țară, în 1862, a fost numit inginer la Ministerul Lucrărilor Publice și după un timp a trecut ca inginer în cadrul Poștelor și Telegrafului, unde a devenit director general în 1873, post pe care l-a deținut până în 1876. În cadrul Poștelor și Telegrafului a luat o serie de măsuri organizatorice deosebit de importante pentru acele timpuri. În 1874 a participat la Primul Congres Internațional al Poștelor și Telegrafului și a încheiat o serie de convenții poștale cu mai multe state din Europa. Lahovari este acela care a introdus pentru prima dată în cadrul serviciilor poștale românești mandatul poștal şi cartea poștală. Tot el a organizat distribuirea corespondenței de la emitent la destinatar în timp foarte scurt. Serviciile poștale pe Dunăre se făceau de o societate franceză care avea sedii la Galați și Brăila, utilizând pentru transport vapoare austriece. Lahovari a inițiat și a preluat aceste servicii de la societăţile străine pentru a le efectua prin Poșta Română. Sub îndrumarea lui s-a întocmit și publicat prima statistică a Poștei Române. A inițiat împreună cu Al. Cantacuzino înființarea Societății Geografice Române, fiind susținut și încurajat de domnitorul Carol I, care a participat la ședința de inaugurare ce a avut loc la 15 iulie 1875. Devenind secretar general al societății la înființare, a avut o serie de inițiative și realizări importante. Sub îngrijirea lui s-a publicat "Buletinul Societății Geografice Române". În acest buletin s-au publicat numeroase studii, articole, memorii şi comunicări de specialitate care au fost folosite ulterior la alcătuirea unor dicționare geografice pentru diverse regiuni ale României. În 1888, sub conducerea lui Lahovari s-a publicat Dicționarul geografic al judeţului Argeş. În 1893 a fost numit președinte la Înalta Curte de Conturi; din această funcție a condus instituția și a contribuit la elaborarea legilor, dintre care cea mai importantă a fost "Legea contabilității statului". Pentru răspândirea culturii în rândurile populaţiei a înfiinţat "Societatea pentru Învăţătura Poporului Român", al cărei preşedinte a fost timp îndelungat şi care a avut un impact deosebit în public.
n colaborare cu generalul C. Brătianu şi Grigore Tocilescu, a elaborat și publicat Marele Dicționar Geografic al României, în cinci volume, care a apărut în Editură Socec între 1898 - 1902. Pentru această lucrare enciclopedică au fost adunate informații din județe timp de 15 ani. Apărută în condiții de execuție ireproșabile, lucrarea depășește lucrări similare publicate în alte țări, care se limitează la denumirea unor localități, munți și cursuri de apă. În acest dicționar complex cu 30.000 de termeni se prezintă informații statistice, sociale, istorice, etnografice, arheologice care au o deosebită valoare științifică. Trebuie menționată prezența lui G. Lahovari la conferințe și congrese internaționale, unde era primit ca un mare savant român. În 1868 a debutat ca scriitor sub pseudonimul Gill în Convorbiri literare, la început cu traduceri și apoi cu prezentarea unor fapte istorice sub titluluri ca "Hărți vechi", "Geneza oștirii romane" (1830, 1893) şi cu o serie de povestiri ca Moș Kivu, Săptămâna patimilor (1894), Căpitanul Radu Negru, Hedwige s.a. La 25 martie 1909 a fost ales membru de onoare al Academiei Romane.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  13 IUNIE .........

Evenimente

    1456: A fost menționat pentru prima dată în documentele din Moldova „slugerul" , dregător ce avea în grijă aprovizionarea cu alimente a curții domnești.
    1848: Gheorghe Bibescu, domnul Țării Românești (1842-1848), a abdicat și a plecat la Brașov. (13/14; iun.)
    1932: Înființarea Institutului de Biooceanografie din Constanța
    1941: În noaptea de 12 spre 13 iunie au fost deportați din Basarabia și Bucovina de Nord în Siberia peste 31.000 locuitori.
    1952: Gheorghe Cucu a realizat primul zbor fără motor din țara noastră pe o distanță de 300 km (Cluj-Siliștea-Buzău)

    1990: Începutul represiunii violente a ceea ce s-a numit „Fenomenul Piața Universității"(13 - 15 iunie),  începutul celei de-a treia mineriade din anul 1990, cea mai sângeroasă dintre toate.

 

 

 

 

 

S -a născut în....

    1865: William Butler Yeats, poet englez, laureat al Premiului Nobel (d. 1939)
    1870: Jules Bordet, imunolog și microbiolog belgian, laureat al Premiului Nobel (d. 1961)
    1909: Eugen A. Pora, zoolog, ecofiziolog și oceanograf român, membru al Academiei Române (d. 1981)
    1910: Gonzalo Torrente Ballester, scriitor spaniol, laureat al Premiului Cervantes (d. 1999)
    1911: Luis Walter Alvarez, fizician american (d. 1988)
    1940: Mircea Ciobanu, poet român (d. 1996)

Decese

    1909: George Lahovari, inginer, scriitor român (n. 1838)
    1972: Nicolae Tăutu, poet român (n. 1920)
    1977: Lazăr Iliescu, traducător român (n. 1887)
    1979: Anatoli V. Kuznetov, scriitor și disident politic (n. 1929)
    2002: Horia Sebastian Stanca, cronicar dramatic, memorialist, traducător român (n. 1909)
    2012: William Standish Knowles, chimist american, laureat Nobel (n. 1917)




Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More