Bine v - am regăsit!
"Spiritul de contradicţie este personalitatea prostului". ( George Călinescu)
Cristian Preda: Eşecul impunerii lui Silaghi ca ministru - o lovitură pentru USL.
Traian Băsescu a avut încă o dată dreptate atunci când a refuzat să-l numească ministru la Transporturi pe Ovidiu Silaghi, susţine europarlamentarul Cristian Preda, în opinia căruia acest ''eşec'' reprezintă ''o lovitură pentru USL, care se dovedeşte incapabilă să numească într-o demnitate publică un cetăţean integru''.''DNA a anunţat că începe anchetarea lui Ovidiu Silaghi, acuzat că ar fi luat mită de 200 de mii de euro, atunci când făcea parte din primul guvern Ponta. Băsescu a avut încă o dată dreptate, atunci când a refuzat să-l numească ministru.
''Dar de ce procedează liderii USL astfel?, se poate întreba orice om de bună credinţă. Răspunsul e la îndemână: fiindcă nu le pasă de etică politică din democraţii. Dimpotrivă, pentru USL, poziţia de ministru include în fişa postului furtişagul. Faptul că Băsescu denunţă furtişagul e, în schimb, descris de Ponta & Antonescu ca o probă că şeful statului controlează justiţia. Fără comentarii'', spune Preda.
În opinia sa, ''mita despre care se vorbeşte în cazul lui Silaghi e legată de un episod petrecut anul trecut, în plină revoluţie morală marca USL''.
''Penal, totul e în curtea lui Silaghi. Ponta are însă o vină politică, de care nu se poate dezbăra. Silaghi a fost ministru în cabinetul condus de el, nu de altcineva. Iar membrii Guvernului răspund politic în chip solidar. N-o spun eu, o spune Constituţia. Articolul 109'', arată Cristian Preda, suspendat din PDL.
Cătălin Predoiu : PDL a intrat într-un ritm alert de reconstrucţie şi modernizare.
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, luni, la Arad, că PDL a intrat într-un ritm alert de reconstrucţie, modernizare şi intensificare a opoziţiei faţă de guvernarea USL.''Se fac eforturi pentru a construi o alternativă la USL. Dorim ca PDL să se transforme într-o forţă politică puternică şi să se repornească economia ţării'', a declarat Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu activul PDL Arad. Potrivit acestuia, PDL a reuşit să oprească referendumul pentru revizuirea Constituţiei, o revizuire greşită care ar fi făcut mult rău ţării, fapt apreciat ca fiind un succes, la fel ca şi faptul că PDL a reuşit să atragă atenţia Guvernului cu programul economic de relansare a mediului de afaceri în România, Executivul invitând reprezentanţii PDL la discuţii pe această temă.
''PDL trebuie să aibă mai multă încredere în el, în viitorul său şi sunt convins că în PDL sunt suficiente talente care să transforme partidul într-o forţă politică mai puternică decât este astăzi, mai deschisă spre societatea civilă, mai deschisă spre tineret şi spre mediul profesional. Este momentul să repornim economia ţării, care în momentul de faţă este sufocată'', a precizat Cătălin Predoiu.
Camera Deputaţilor : A primit solicitarea privind începerea urmăririi penale în cazul deputatului PNL Ovidiu Silaghi.
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a solicitat luni Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de deputatul Ovidiu Silaghi, acuzat de DNA de trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.Cererea procurorului general a venit după ce procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi.
Silaghi este acuzat de DNA de trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.
Cristian David : "Diaspora Estival" creează premisele organizării unui congres mondial al românilor de pretutindeni.
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, susţine că evenimentul "Diaspora Estival", organizat în perioada 19-25 august la Mangalia cu scopul consolidării legăturilor dintre românii care trăiesc în străinătate şi ţara de origine, creează premisele organizării primului congres mondial al românilor de pretutindeni."Ceea ce începem astăzi este un proces de construcţie comunitară cu un obiectiv foarte clar şi precis, crearea premiselor de organizare a primului congres mondial al românilor de pretutindeni. Putem să facem, prin aceste etape succesive, paşii necesari pentru a asigura un congres bine organizat şi reprezentativ pe care toţi românii de afară să îl susţină, de jos în sus, ca element de organizare şi de reprezentare", a declarat Cristian David, la deschiderea manifestării de la Mangalia.
"Faţă de acest moment estival, cred că un al doilea moment pe care l-am putea dedica întâlnirilor noastre este momentul sărbătorilor de iarnă, când o foarte mare parte dintre români se reîntorc acasă şi atunci ar fi din nou o bună oportunitate de a ne întâlni. Şi aceste două momente, de vară şi cel din preajma sărbătorilor de iarnă, aş vrea să le consacrăm ca momente de dezbatere, de dialog între reprezentanţii autorităţilor române şi reprezentanţii asociaţiilor româneşti", a afirmat Cristian David.
Victor Ponta : Declaraţii 19 august 2013.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că încurajează unele propuneri de proiecte ale democrat-liberalilor, făcute zilele trecute, dar i-a invitat pe aceştia la discuţii pentru a prezenta şi baza de susţinere a acestora, în condiţiile în care una dintre posibilităţi este scăderea din nou a salariilor cu 25 la sută sau a pensiilor.
"Sunt propuneri pe care nu le respingem de principiu şi, dacă există dincolo de enunţul acestora, măsuri concrete pe care oricine din Opoziţie le poate susţine, suntem dispuşi să discutăm, să ne întâlnim pe această temă cu dl. Blaga, cu dl Predoiu, cu cei care au formulat propunerile, pentru a vedea în ce măsură aceste propuneri sunt fundamentate şi pot fi aplicate. Există însă şi câteva semne de întrebare pe care trebuie să le ridicăm (...) - în primul rând există o problemă de decizie politică şi anume scăderea cotei unice pentru absolut toţi ar presupune o mărire în practică a diferenţei de venituri între cei cu salarii mici - mă refer în special la sectorul bugetar dar nu numai - şi cei cu salarii mari. (...) Or, una din ideile principale ale guvernării USL a fost aceea de a încerca să păstrăm un echilibru social şi în special în zona bugetară să încurajăm păstrarea unei proporţii normale de tip european, de tipul unei societăţi echilibrate între cei cu venituri mai mici şi mai mari", a spus Victor Ponta.Premierul Victor Ponta a afirmat că se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu "să facă orice joc, oricât de jos" în privinţa unei noi propuneri pentru Ministerul Transporturilor şi a adăugat că Ovidiu Silaghi şi-a dovedit odată nevinovăţia anul trecut.
"Sunt convins că va face tot ce va ţine de domnia sa şi acum", a spus Ponta într-o conferinţă de presă.
"Evident că la momentul la care am avut discuţia despre dl Silaghi, preşedintele nu mi-a spus că ştia despre dosare penale", a completat premierul Ponta.
Premierul Victor Ponta a anunţat că în luna septembrie ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, va informa Comisia Europeană cu privire la situaţia aleşilor locali incompatibili şi că o decizie privind modificarea legii 161/2003 va fi luată după ce instanţele se vor pronunţa.
"Orice modificare a legii 161 se aplică doar pentru viitor, nu se aplică pentru trecut. (...) Ideea este că pentru viitor, o să vedem ce decidem pentru viitor, dacă este vorba de sesizările actuale ale ANI sunt toate în instanţe şi după ce avem nişte decizii definitive şi irevocabile ale instanţelor o să vedem ce se decide, câţi sunt afectaţi şi câţi nu. Ştiţi foarte bine şi acesta a şi fost punctul de vedere al Ministerului Justiţiei că orice modificare a legii acţionează pentru viitor, nu pentru trecut şi atunci nu rezolvăm problema actuală în viitor. Nu mai intră nimeni în asociaţiile acelea de dezvoltare intercomunitară sau despre CA-urile la regiile autonome. În viitor nu mai intră nimeni sigur, problema este ce se întâmplă până acum şi aceasta este o procedură deja începută. Orice modificare a legii acţionează doar pentru viitor, nu pentru cazurile actuale", a spus Ponta, într-o conferinţă de presă.
Premierul Victor Ponta a declarat că orice explorare sau exploatare va începe la Roşia Montană numai în măsura în care Parlamentul României va adopta o lege care să prevadă între altele condiţiile de mediu, condiţiile de participare a statului român, dar şi soarta banilor rezultaţi din redevenţă.
"Va începe orice fel de explorare şi exploatare numai în măsura în care Parlamentul României va adopta o lege care să prevadă condiţiile de mediu, condiţiile de participare a statului român, faptul că toţi banii care rezultă din redevenţe şi din beneficii intră într-un fond de dezvoltare durabilă şi numai dacă Parlamentul după care, sigur, preşedintele şi toate celelalte proceduri vor fi îndeplinite, nici vorbă. Guvernul va trimite rezultatul negocierilor până la începutul sesiunii parlamentare. Mai departe, cum şi cât timp va trece prin cele două Camere, dacă va trece, dacă va fi adoptat, dacă va fi modificat, nu ştiu să vă spun acest lucru", a declarat premierul într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USL.
Vasile Blaga : Vom răspunde invitaţiei primului ministru de a discuta pe măsuri economice.
"Eu observ că domnul prim ministru, care până acum nu a luat nicio măsură pentru relansarea economiei, caută soluţii la opoziţie. Primul ministru trebuie să recunoască faptul că situţia dezastruoasă a economiei i se datorază în întregime, tăierea investiţiilor nu poate să creeze locuri de muncă şi nici măcar să le menţină pe cele existente, aşa că s-a ajuns ca în iulie să-şi piardă locurile de muncă 29 de mii de români la care se adaugă cei 16 mii care şi-au pierdut locurile de muncă în iunie", a spus Vasile Blaga.El a arătat că s-a ajuns ca neîncasările de buget pe primele şase luni să fie de 6,5 miliarde de lei. Liderul PDL a mai spus că în cele 14 modificări ale Codului Fiscal, "aproape una pe lună, a introdus 23 de noi taxe şi impozite, din care nu fac parte coplata, taxele şi impozitele locale, timbrul judiciar", menţionând că astfel s-a ajuns la scăderea puterii de cumpărare şi la paralizarea sectorului privat.
"Victor Ponta nu înţelege că omoară sectorul privat şi că acum este momentul reducerii fiscalităţii. S-a gândit Victor Ponta câte locuri de muncă s-ar crea prin reducerea cotei unice? S-a gândit Victor Ponta cu cât ar creşte încasările la buget prin creşterea consumului dacă s-ar mări salariul minim? Soluţia este că Guvernul să lucreze alături de sectorul privat care este într-o situaţie disperată şi să nu-l strivească cu noi taxe şi impozite", a adăugat liderul PDL.
Blaga a arătat că, aşa cum a declarat la Baia Mare, democrat-liberalii vor participa la discuţii cu Guvernul şi "vor propune o discuţie tripartită Guvern-PDL-mediul de afaceri".
"Vom răspunde invitaţiei primului ministru de a discuta pe măsuri economice pentru sprijinirea mediului privat din România şi dezvoltarea clasei de mijloc", a precizat Vasile Blaga.
El crede că premierul se află "într-o situaţie diperată", pentru că, pe de o parte creşterea economică este "revizuită în plus, dar încasările la buget scad"
Daniel Chiţoiu : Sper că DNA este echidistant politic.
Vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu şi-a exprimat speranţa că DNA este echidistantă politic în cazul deputatului Ovidiu Silaghi, subliniind că liberalii nu obstrucţionează Justiţia.
Chiţoiu a fost întrebat cum comentează solicitarea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, către procurorul general privind sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi şi dacă el consideră că DNA este echidistantă politic sau este vorba despre un dosar politic.
"Eu sper că DNA este echidistant politic", a spus Chiţoiu, luni, într-o conferinţă de presă.
"Noi susţinem şi îl felicităm pe dl Silaghi că nu obstrucţionează justiţia, deşi nu se consideră vinovat. De asemenea, PNL nu obstrucţionează justiţia şi la toate solicitările DNA-ului, PNL va avea o poziţie în a nu obstrucţiona cercetările DNA-ului", a spus Chiţoiu.
"Este o lovitură pentru PNL. Acum problema se pune dacă la finalizarea anchetei dl Silaghi va fi sau nu va fi vinovat. Dacă nu va fi vinovat, atunci ce se întâmplă cu imaginea domnului Silaghi, cu imaginea PNL?", a spus Chiţoiu, într-o conferinţă de presă.
"PNL se va reuni până la expirarea interimatului domnului premier Ponta şi Biroul Politic Naţional vă nominaliza o altă persoană pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Noi sperăm ca până duminică, luni să convocăm Biroul Politic Naţional. (...) Până expiră (interimatul - n.r.) BPN va fi convocat şi vom analiza o altă persoană", a spus liberalul.
Laszlo Tokes : M-a dezamăgit intervenţia lui Băsescu.
Laszlo Tokes a declarat, luni, că a avut impresia că Traian Băsescu are cea mai mai mare empatie faţă de problema maghiarilor, în special faţă de cea a secuilor din Transilvania, dintre politicienii români."Nu este nimic deosebit în ceea ce priveşte retorica antimaghiară în sine, dar este deosebit că aceasta vine de la şeful statului. Nu eram obişnuiţi cu astfel de apucături din partea preşedintelui Traian Băsescu, ba chiar din contră, am avut impresia că este conducătorul de prim rang român care are cea mai mare empatie faţă de problema maghiarilor, în mod deosebit faţă de cea a secuilor din Transilvania. M-a dezamăgit intervenţia lui Traian Băsescu, întotdeauna am avut suspiciunea că sunt prejudecăţi negative faţă de unguri din partea politicienilor români. La urma urmei, fiecare îşi va arăta adevărata faţă către unguri. Am sperat să mă înşel în cazul domnului Băsescu, deoarece am crezut că atitudinea lui politică şi umană are şi credibilitate faţă de ceilalţi politicieni români de rând, dar şi de data aceasta a trebuit să ne înşelăm. Domnul Băsescu a făcut un deserviciu foarte grav pentru cauza maghiarilor deoarece a întărit prejudecăţile înrădăcinate", a spus Tokes.
România - cea mai mare scădere a lucrărilor de construcţii din UE în luna iunie.
România a avut, în luna iunie 2013, comparativ cu luna mai 2013, cea mai mare scădere a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, minus 2,4%, în condiţiile în care la nivelul UE s-a înregistrat o creştere de 0,8%, iar în zona euro volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o creştere de 0,7%, arată datele prezentate marţi de Oficiul european de Statistică (Eurostat).Doar patru state membre UE au înregistrat o creştere a lucrărilor de construcţii în luna iunie 2013 comparativ cu luna mai 2013, în timp ce în şase state membre, inclusiv în România, lucrările de construcţii au scăzut. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Slovacia (10,5%), Polonia (5,3%) şi Germania (1,6%).
În ritm anual, luna iunie 2013, comparativ cu luna iunie 2012, lucrările de construcţii în UE au înregistrat o scădere de 1,5% în timp ce în zona euro volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 3,0%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în zece state membre, inclusiv în România (minus 3,9%) şi a crescut doar în trei state. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Polonia (minus 16,3%), Portugalia (minus 12%), Slovacia (minus 10,7%) şi Cehia (minus 9,8%).
În cazul României, conform datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică /INS/, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în primele şase luni din 2013, atât că serie brută, cât şi că serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 6,8%, respectiv cu 7%, comparativ cu intervalul similar din anul anterior. Datele INS relevă că, în luna iunie 2013, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna anterioară, că serie brută cu 10,2%, în timp ce, că serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 2,4%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în iunie 2013, faţă de iunie 2012, cu 4,7%, scădere reflectată prin lucrările de construcţii noi (-14,4%).
Consorţiul Nabucco va cheltui 20 de milioane de euro pentru închiderea controlată.
Transgaz, transportatorul naţional de gaze, a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor în data de 23 septembrie pentru a aproba închiderea controlată a companiei Nabucco Gas Pipeline Internaţional GmbH Austria şi a companiilor naţionale Nabucco, închidere pentru care se va aloca un buget total de 20 de milioane de euro, se arată într-un comunicat remis marţi Bursei de Valori Bucureşti. Totodată, pe ordinea de zi a AGEA se află aprobarea unui împrumut în valoare de maximum 7,5 milioane de euro acordat de către Transgaz şi OMV (ambele companii fiind acţionari ai consorţiului Nabucco) către Nabucco Gas Pipeline Internaţional (NIC). Cota Transgaz nu va depăşi 50% din acest împrumut, care este purtător de dobândă şi garantat cu active viabile aparţinând NIC.Împrumutul este destinat 'să acopere nevoia de lichidităţi a NIC pentru evitarea situaţiei de insolvenţă şi a procedurilor legale aferente (inclusiv pierderea controlului asupra companiei NIC, în favoarea unui lichidator)', se arată în comunicat. În plus, se solicită aprobarea AGEA pentru participarea Transgaz cu aport de numerar de maximum 1,34 de milioane de euro la operaţiunea de majorare de capital social al NIC pentru acoperirea deficitului de lichidităţi în valoare de 7,5 milioane de euro, evidenţiat prin bugetul de închidere controlată, care să permită rambursarea împrumutului menţionat şi care să asigure evitarea intrării în insolvenţă a NIC.
Transgaz a precizat luna trecută că a constituit un provizion de 110,7 milioane de lei în urma deciziei consorţiului Shah Deniz II de a nu selecta proiectul Nabucco drept rută de transport al gazelor spre Europa, urmând ca alte 6,6 milioane de lei să fie cheltuite pentru rezilierea contractelor.
Titus Corlăţean : Încurajează o prezenţă mai consistentă a investitorilor japonezi în România.
"Ministrul Titus Corlăţean a salutat prezenţa la Bucureşti a oaspetelui nipon, care confirmă ritmul susţinut al dialogului bilateral. În acest sens, a evocat vizită oficială pe care a efectuat-o la Tokyo, în februarie 2013, prilej cu care a fost semnată Declaraţia pentru un Parteneriat Reînnoit între România şi Japonia. Amintind de preconizatele vizite în Japonia ale miniştrilor români ai economiei, mediului şi învăţământului superior, cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, în toamna acestui an, ministrul Titus Corlăţean a reiterat invitaţia adresată şefului diplomaţiei nipone de a efectua o vizită în ţara noastră. De asemenea, a evocat scrisoarea de invitare a premierului nipon să viziteze România, înmânată şefului diplomaţiei nipone cu ocazia vizitei din februarie", se arată în comunicatul MAE.Şeful diplomaţiei române a apreciat implicarea ministrului Sadakazu Tanigaki în dezvoltarea relaţiilor româno-nipone, în calitate de Preşedinte al Ligii Parlamentare de Prietenie Japonia-România şi a subliniat interesul părţii române pentru intensificarea dialogului parlamentar, inclusiv la nivelul preşedinţilor celor două Camere.
Remus Pricopie : În septembrie vom demara o campanie care vizează eliminarea fraudei din sistemul de educaţie.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a anunţat, astăzi, la Eforie Sud, că în luna septembrie în unităţile de învăţământ preuniversitar va fi demarată o campanie care vizează eliminarea fraudei din sistemul de educaţie.
"Am continuat discuţiile cu inspectorii, cu directorii, am cerut tuturor celor care se ocupă cu organizarea examenului de bacalaureat să-şi ia toate măsurile pe care le consideră necesare. După prima sesiune a examenului de bacalaureat am observat nerespectarea metodologiei de bacalaureat. (...) Ca o a doua componentă, în luna septembrie vom demara o serie de acţiuni care vizează eliminarea fraudei din sistemul de educaţie. (...) Vom începe o campanie publică de conştientizare a riscurilor pe care fiecare şi le asumă când decide să nu respecte metodologia şi legea. Aici vorbesc pe de o parte de profesori, pe de altă parte vorbesc despre părinţi şi elevi'', a spus ministrul la deschiderea Şcolii de vară pentru dascălii români din ţară şi de peste hotare "Dăscălimea Română", ediţia I, care se desfăşoară în perioada 19-24 august la Eforie Sud.
"Sunt probleme de sistem, am trecut printr-un bacalaureat destul de complicat. În primul şi în primul rând a fost complicat pentru că nu întotdeauna toţi colegii noştri ştiu ce înseamnă integritatea şi nu întotdeauna noi le spunem elevilor ce înseamnă să obţii rezultate prin muncă şi nu prin fraudă. Şi nu întotdeauna transmitem semnalele pe care trebuie să le transmitem părinţilor, să aibă responsabilitate şi să nu-şi expună copiii. Eu cred că acestea sunt lucruri pe care trebuie să le spunem din prima zi în care un copil intră în şcoală, indiferent că vorbim de grădiniţă, de ciclu primar etc. Cred că inclusiv dialogul cu părinţii este important. (...) Cred că noi trebuie să facem curat în sistem", a afirmat Remus Pricopie.
Iordania vrea să unească Marea Roşie cu Marea Moartă.
Autorităţile iordaniene şi-au anunţat intenţia de a realiza un proiect ce prevede devierea apei din Marea Roşie în Marea Moartă, ale cărui costuri se ridică la aproximativ 1 miliard dolari, relatează marţi BBC în limba rusă. Prin acest proiect, după cum a subliniat guvernul iordanian, Regatul Haşemit speră să obţină până la 100 de milioane de metri cubi de apă desalinizată pe an.Iordania, la fel ca multe alte zone din Orientul Mijlociu, suferă de lipsă acută de apă potabilă. Potrivit experţilor, Marea Moartă ar putea seca până în 2050. Cu toate acestea, ecologiştii se tem că afluxul de apă dintr-o altă mare ar putea submina în mod grav ecosistemul unic al Mării Moarte, mare continentală, fără scurgere spre ocean, situată la graniţa dintre Iordania şi Israel.
Egipt: Liderul suprem al Fraţilor Musulmani a fost arestat.
Mohamed Bădie, liderul suprem al Fraţilor Musulmani, frăţia din rândurile căreia se trage preşedintele islamist egiptean Mohamed Morsi înlăturat de armată, a fost arestat în noaptea dintre luni spre marţi la Cairo, a anunţat pentru AFP un înalt responsabil din domeniul securităţii, în cea de-a şasea zi a represiunii sângeroase asupra manifestanţilor pro-Morsi. Şeful influentei frăţii a fost capturat împreună cu un alt înalt conducător al mişcării într-un apartament foarte aproape de piaţa Rabaa al-Adawiya, unde peste 280 de partizani ai lui Morsi au fost ucişi miercuri în timpul primei operaţiuni a poliţiei şi armatei împotriva adunărilor de manifestanţi islamişti, a confirmat Ministerul de Interne pentru televiziunea de stat. Televiziunile publice, dar şi cele private egiptene, care sprijină aproape în unanimitate acţiunile armatei, au difuzat în cursul nopţii imagini cu Bădie, 70 de ani, escortat de poliţie şi aşezat într-un birou, cu un aer consternat şi îmbrăcat într-o jalabiya, lunga tunică albă tradiţională.Justiţia egipteană a ordonat arestarea sa mai ales pentru 'incitare la violenţă', dar şi a mai multor alte cadre importante ale Fraţilor Musulmani, la 10 iulie, la o săptămână după ce armata îl destituia şi aresta pe Morsi, primul şef de stat egiptean ales în mod democratic.
De şase zile, puterea pusă în fruntea ţării de armată a ordonat dispersarea sistematică - şi adesea în sânge - a tuturor manifestaţiilor pro-Morsi. Confruntările cu forţele de ordine au făcut în total aproape 900 de morţi de la asaltul asupra Pieţei Rabaa miercuri, majoritatea civili partizani ai Fraţilor Musulmani. De asemenea, peste o mie de manifestanţi pro-Morsi au fost arestaţi, printre care şi cei mai de seamă reprezentanţi ai Fraţilor Musulmani, care urmează să fie judecaţi începând cu 25 august.
ŞTIRI METEO
Miercuri, 21 august 2013, valorile termice vor marca o scădere ușoară față de ziua anterioară, mai ales în regiunile vestice, dar vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a României. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în estul Transilvaniei și 34 de grade în Lunca Dunării, iar cele minine se vor situa între 13 și 23 de grade, mai coborâte în depresiuni.PERSONALITĂŢI
Ion I. C. Brătianu
Ion I. C. Brătianu, cunoscut și ca Ion (Ionel) I. C. Brătianu (n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș - d. 24 noiembrie 1927, București) a fost un inginer, om politic român, președinte al Partidului Național Liberal, membru de onoare al Academiei Române din 1923.Ion I. C. Brătianu s-a născut la 20 august 1864 la moșia Florica, în județul Argeș. A fost cel mai mare fiu al liderului liberal Ion C. Brătianu și fratele mai mare al lui Vintilă și Dinu Brătianu. În 1907 se căsătorește cu Eliza, fosta soție a conservatorului Alexandru Marghiloman.
A avut un copil, Gheorghe I. Brătianu, în afara căsătoriei, cu Maria, văduva lui Alexandru Cuza (fiul domnitorului Cuza Vodă).[1]
Pe 24 noiembrie 1927 Ionel Brătianu încetează din viață în urma unei laringite infecțioase. În urma unei întrevederi cu diplomatul Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu se îmbolnăvește de gripă. Când boala s-a agravat treptat, medicul i-a recomandat un anume tratament (care s-ar fi dovedit a fi eronat), după care gripa dispare doar pentru o perioadă de timp. Astfel la numai 63 de ani, „mâna de fier” care conducea statul român moare în condiții extrem de suspecte, asemeni regelui Ferdinand, cu câteva luni înainte. Astfel, conducătorul oficial și cel din umbră ai statului decedează.
După ce își susține bacalaureatul la Colegiul Sf. Sava din București (1882) efectuează, ca voluntar, un stagiu militar de șase luni, obținând gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 2 Artilerie. În paralel frecventează cursurile Școlii de Poduri și Șosele. În vara anului 1883 pleacă la Paris pentru completarea studiilor:
cursant al clasei de matematici speciale A, la Școala preparatorie Saint-Barbe (1883-1884)
auditor extern al cursurilor Școlii Politehnice (1884-1886)
student la Școala de Poduri și Șosele (1886-1889)
Obține, în 1889, diploma de inginer. Încearcă în zadar, de două ori, să obțină licența la Sorbona.
Revenit în țară în 1889, este concentrat la cazarmă "Malmaison", unde este înaintat la gradul de locotenent. În octombrie 1889 se angajează ca inginer specialist în construcția de căi ferate la C.F.R., în subordinea lui Anghel Saligny.
Pe 7 iunie 1923 este ales membru de onoare al Academiei Române.
Devine membru al Partidului Național Liberal încă din 1895. În același an candidează la Colegiul I, fiind ales deputat de Gorj. Susține acceptarea în partid (februarie 1889) a foștilor lideri ai Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (C. Stere, V.G. Morțun, dr. I.G. Radovici, I. Nădejde) creat în anul 1893.
La Congresul P.N.L. din ianuarie 1909, I.I.C. (Ionel) Brătianu este ales președinte al partidului, funcție politică pe care o va păstra până la sfârșitul vieții sale.
La 2 octombrie 1913, Comitetul Executiv al P.N.L. acceptă propunerea înaintată de Brătianu privind reforma agrară (exproprierea parțială a marii proprietăți) și electorală (colegiu electoral unic). Aceste propuneri ale liderului liberal sunt susținute și de o importantă parte a oamenilor de stat ai vremii: Regele Carol I, conservatorii democrați (care susțin însă niște modificări - două colegii electorale și expropiere prin cumpărare) și chiar conservatorii "bătrâni" (expropiere în extremis și în plan electoral acceptă doar o lărgire a bazei colegiilor xistente).
A fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles. În această calitate i-a revenit obligația de a răspunde reproșului semnării de către România a unei păci separate cu Puterile Centrale în 1918 (Pacea de la Buftea). Abilității sale diplomatice i se datorează lămurirea acestui punct, precum și convingerea aliaților cu privire la justețea revendicărilor teritoriale ale Regatului Român.
Salvatore Quasimodo
Salvatore Quasimodo (n. 20 august 1901, Modica, Sicilia - d. 14 iunie 1968, Napoli) a fost un poet și traducător italian. Considerat unul dintre cei mai notabili poeți italieni ermetici, a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1959, stârnind multiple controverse, mai ales în Italia.S-a născut în Sicilia, în 1901, într-o familie de feroviari. Urmează studii de inginerie și desen tehnic, întrerupte în favoarea celor clasice. La terminarea acestora din urmă se stabilește la Florența unde, prin 1927 va începe să colaboreze la revista Solăria care promova reîntoarcerea la realism într-un moment de dominanță a ermetismului.
A lucrat mai întâi ca proiectant tehnic și inginer civil. Cele cinci antologii de poezie au apărut între 1930 și 1938, inclusiv Acque e terra (Ape și pământ, 1930). Acestea i-au stabilit reputația de cel mai important poet ermetic italian. Opera sa complexă este inspirată din simboliștii francezi.
A avut și o atitudine de opoziție discretă față de regimul fascist al lui Mussolini. A participat la numeroase activități anti-fasciste în timpul celui de-al doilea război mondial, ceea ce a dus la încarcerarea lui. Maturitatea poetică a lui Quasimodo și preocuparea lui pentru dilema omului modern i-au adus premiul Nobel pentru literatură din 1959. Stilul lui este marcat de un grad mai mare de claritate și de sensibilitate. Quasimodo a explicat istoria și destinul omului printr-o lamentație fundamentală pentru înfrângerea omului de către un univers ostil. Printre operele lui se numără Dare e avere (A da și a avea) (1966) și Debit și credit (1972).
Zoe Dumitrescu Bușulenga
Zoe Dumitrescu Bușulenga (n. 20 august 1920, București - d. 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț) a fost o personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii și pedagog român. Zoe Dumitrescu Bușulenga a fost membră CC al PCR în perioada 1969 -1974.[1] A fost membră a Academiei Române și a unor importante instituții culturale europene. După 1989 a ales să se retragă tot mai des într-o chilie a mănăstirii Văratec, călugărindu-se spre sfârșitul vieții sub numele de Maica Benedicta. A fost înmormântată la mănăstirea Putna. A fost fiica lui Nicolae Dumitrescu, jurist și a Mariei Apostol, filolog. Zoe Dumitrescu Bușulenga a publicat articole în numeroase reviste de specialitate: Manuscriptum, Revista de istorie și teorie literară, România literară, Secolul 20, Synthesis etc. A fost director al Revistei de istorie și teorie literară și al revistei ''Synthesis.Zoe Dumitrescu Bușulenga, comparatist și critic literar de formație anglo-germană, a manifestat preocupări de interdisciplinaritate și de filozofie a culturii. Este autoarea unor volume de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice și memorialistică.
Robert Anthony Plant
Robert Anthony Plant, cunoscut mai ales ca Robert Plant (născut la 20 august 1948), este un muzician, cântăreț (în registrul tenor), compozitor și instrumentist englez faimos pentru apartenența sa de 12 ani la grupul englez de rock Led Zeppelin, al cărui vocalist a fost, precum și pentru cariera sa ulterioară solo plină de succes.
Apartenența sa ulterioară la numeroase acte muzicale, așa cum ar fi grupurile muzicale Band of Joy, Rockestra, The Honeydrippers, Page and Plant și Strânge Sensation au completat armonios profilul acestui muzician extrem de talentat. Realtiv recent, asocierea muzicală a lui Robert Plant cu solista americană de folk și bluegrass Alison Krauss, a condus la lansarea unui album extrem de bine primit și premiat, Raising Sand.
S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 20 AUGUST......
Evenimente
1000 : Întemeierea statului maghiar de Sfântul Ștefan. Astăzi, sărbătorită ca zi națională în Ungaria.
Regatul ungar a luat ființă în anul 1000 sub conducerea lui Ștefan I al Ungariei, primul rege maghiar. Numele originar al acestuia era Vajk. Ștefan I, cunoscut și ca Sfântul Ștefan (Szent István), s-a căsătorit cu Ghizela, fiica lui Henric ÎI Duce de Bavaria. În anul 996 a devenit conducătorul statului maghiar, Ungaria, primind coroana de la Papa Silvestru al II-lea în anul 1000 în orașul Esztergom. Ca rege catolic a înființat biserica ungară, și a asigurat trecerea populației la creștinism. A întemeiat zece episcopii, iar regatul l-a împărțit în comitate (în maghiară: vármegye). Ungaria a devenit regat patrimonial unde majoritatea terenului era împărțit în proprietăți private. Inițial istoria nașterii politice al Ungariei a evoluat alături de cea a Poloniei și Boemiei (Cehia), în strânsă legătură cu papii de la Roma și cu Sfântul Imperiu Roman interesați în expansiunea catolică și teritorială înspre Est (Est-Europa), în concurență cu Imperiul Roman de Est (Bizantin) de la Constantinopol, care sprijinea Creștinismul Ortodox în Sud-estul Europei. Între 1241-1242 Ungaria a fost asaltată și înfrântă de hoardele tătare sau mongole conduse de Batu Han în bătălia de la Muhi. În mod treptat, sub conducerea dinastiei Árpád statul maghiar s-a alăturat civilizației vest-europene. Sub dinastia Angevinilor, Ungaria și-a pierdut controlul hegemonic asupra Valahiei în urma bătăliei de la Posada din 9-12 noiembrie 1330, dintre voievodul român Basarab I și regele Carol Robert de Anjou. Ulterior, pierdu și controlul celei de a două țări românești, Moldova în 1359. Un moment culminant în istoria Ungariei îl constituie domnia regelui Matei Corvin, dintr-o familie nobilă cu rădăcini în Transilvania. Regele Matia Corvin, a fost fiul lui Ioan de Hunedoara - regent al Ungariei (cunoscut de către maghiari ca János Hunyadi) și a condus Regatul Ungar din 1458 până în 1490. În această perioadă, care coincide cu anii Renașterii în Europa de vest și centrală, Ungaria a cunoscut o perioadă înfloritoare, devenind un important centru cultural. Ioan de Hunedoara și fiul său, Matia Corvin (Hunyadi Mátyás), au luptat împotriva Imperiului Otoman, consolidând independența Ungariei față de acesta.
Independența Ungariei a luat însă sfârșit în 1526 după bătălia cu otomanii (turcii) de la Mohács. Regatul a fost împărțit în trei părți: partea de vest a fost anexată de Austria, principatul Transilvănean a devenit independent de Ungaria, iar centrul Ungariei a ajuns ca pașalâc sub stăpânirea Imperiului Otoman timp de peste 150 de ani, în sec. XVI - XVII.
După 150 de ani de ocupație otomană, în secolul XVII Austria și alianța creștină au eliberat centrul Ungariei ocupat de Imperiul Otoman.
1083: Primul rege al Ungariei, Ștefan I, a fost canonizat de papa Grigore al VII-lea.
1469: Bătălia de la Lipnic, pe Nistru: Ștefan cel Mare a învins oastea tătară.
1749: A început domnia fanariotă a lui Constantin Racoviţa în Moldova.
1791: Navigatorul danez Vitus Jonas Behring a descoperit Alaska.
Alaska este un stat al Statelor Unite ale Americii situat în extremitatea nord vestică a continentului America de Nord. A devenit cel de-al patruzeci și nouălea stat al Uniunii nord-americane, la 3 ianuarie 1959, după ce fusese teritoriu al Statelor Unite, Alaska Territory, între 1912 și 1959. Numele "Alaska" provine cel mai probabil din cuvântul Alyeska din aleutină însemnând "țară mare", sau "continent", sau "pământ mare". Alaska este unul dintre cele două state ale SUA care nu se învecinează cu vreun alt stat, Hawaii fiind cel de-al doilea. Este singurul stat al SUA, care deși situat în America de Nord, nu este parte a celor 48 de state continentale, aproximativ 800 de km de teritoriu canadian separă statele Alaska și Washington. Din acest punct de vedere, doar Alaska, dar nu și Hawaii, este o exclavă ale Statelor Unite. Este, de asemenea, singurul din statele continentale ale Uniunii a cărui capitală nu poate fi accesibilă pe uscat, fiind accesibilă doar pe apă și aer. Nu există nici un fel de drumuri ce conectează capitala Alaskăi Juneau cu restul statului.
Primul contact al europenilor cu Alaska a avut loc în 1741, când Vitus Bering a condus o expediție a marinei ruse la bordul navei Sf. Petru. După ce echipajul s-a întors în Rusia cu blănuri de vidră, blănuri care au fost considerate a fi cele mai bune blănuri din lume, mici asociații de blănari au pornit spre țărmurile Siberiei și spre insulele Aleutine. Prima așezare permanentă a europenilor a fost fondată în 1784, iar Compania ruso-americană a pus în aplicare un program de colonizare în primii ani ai secolului al XIX-lea. New Archangel de pe Insula Kodiak a fost prima capitală a Alaskăi, dar ea s-a mutat curând pentru un secol la Sitka. Rușii nu au colonizat complet Alaska, colonia nefiind foarte profitabilă. William H. Seward, secretarul de stat al SUA, a negociat achiziția acestei colonii de către țara lui de la Imperiul Rus în 1867 pentru 7,2 milioane de dolari. Alaska a fost guvernată de armată mulți ani, și a fost, neoficial, teritoriu al Statelor Unite după 1884.
În anii 1890, goanele după aur din Alaska și din Teritoriul Yukon, teritoriu britanic aflat în vecinătate, au adus în Alaska mii de mineri și coloniști. Alaska a primit oficial statutul de teritoriu în 1912. La acea vreme, capitala se mutase deja la Juneau.
1866: Președintele Andrew Johnson declară oficial Războiului Civil American încheiat.
1884: A apărut primul mare cotidian, "Universul". Primul director: Luigi Cazzavillan.
1914: Primul Război Mondial: Forțe germane ocupă Bruxelles.
1940: Leon Troțki, creatorul Armatei Roșii și tovarăș al lui Lenin în Revoluția bolșevică a fost asasinat în Mexic unde fusese exilat de Stalin.
1968: Armatele pactului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia, punând capăt perioadei de liberalizare a regimului comunist, cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga.
1968: Pe poarta uzinei de la Colibași (Pitești) a ieșit primul autoturism românesc, Dacia 1100.
1975: NAŞA a lansat sondă spațială Viking 1 către Marte.
1977: NAŞA a lansat sonda Voyager 2.
1981: Intră în vigoare acordul de încetare a atacurilor împotriva Iranului. Conflictul s-a soldat cu 300.000 de morți în rândul irakienilor.
S -a născut în............
1752: Friederike de Hesse-Darmstadt (d. 1782)1779: Jöns Jakob Berzelius, chimist și mineralog suedez (d. 1848)
1831: Eduard Suess, geolog austriac (d. 1914)
1847: Bolesław Prus, romancier polonez (d. 1912)
1864: Ion I. C. Brătianu, politician român, prim-ministru al României (d. 1927)
1875: Constantin Giurescu, istoric român (d. 1918)
1890: H. P. Lovecraft, scriitor american (d. 1937)
1891: Shisō Kanaguri, atlet japonez (d. 1984)
1892: Octav Onicescu, matematician român (d. 1993)
1901: Salvatore Quasimodo, scriitor italian, laureat Nobel (d. 1968)
1920: Zoe Dumitrescu-Bușulenga, istoric literar român (d. 2006)
1932: Vasâli Aksionov, scriitor rus (d. 2009)
1937: Andrei Koncealovski, regizor și scenograf rus
1944: Rajiv Gandhi, politician indian, al 6-lea prim-ministru al Indiei (d. 1991)
1948: Robert Plant, cântăreț-compozitor englez (Led Zeppelin, Band of Joy, The Honeydrippers, și Page and Plant)
Decese
1672: Jan De Witt, matematician și politician olandez (n. 1625)1854: Friedrich Wilhelm Schelling, filozof german (n. 1775)
1872: Dimitrie Bolintineanu, scriitor și publicist român (n. 1825 sau 1819)
1887: Jules Laforgue, poet francez (n. 1860)
1893: Alexandru Wassilko de Serecki, căpitan (mareșal) al Ducatului Bucocvinei și membru al Camerei Superioare al Imperiului Austriac (n. 1827)
1910: Nicolae Manolescu, medic oftalmolog și educator sanitar, întemeietorul școlii românești de oftalmologie (1903-1904) (n. 1850)
1915: Paul Ehrlich, om de știință german, laureat Nobel (n. 1854)
1917: Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer, chimist german, laurat al Premiului Nobel
1959: Dimitrie Iov, poet și prozator (n. 1888)
1961: Percy Williams Bridgman, fizician american, laureat Nobel (n. 1882)
1968: George Gamow, fizician și astrofizician american de origine rusă (n. 1904)
1980: Joe Dassin, cântăreț și compozitor franco-american (n. 1938)