Și n-au învins, cum spuneam.
Și nici n-au înțeles nimic din înfrângerea lor. Ceea ce, cinstit vorbind, e enervant, dar nu-i o veste rea – fiindcă, dovedindu-se atât de inadecvat la realitate, PSD va intra într-o vrie pe care o aștept de un sfert de secol.
O să înșir, luate chiar de la vârful partidului, câteva exemple de inadecvare aproape monumentală, aproape pură; dacă le-aș fi întâlnit în literatură, zău că le-aș fi considerat prea exagerate, prea „literare” (încă un semn că, de fapt, viața se inspiră din literatură – și nu invers, cum credem de obicei):
1. Victor Ponta. E de-a dreptul incredibilă plecarea lui în Dubai, la o zi după declarația că va petrece o vreme cu familia. Primele lui reacții după alegeri au fost neașteptat de bune, de la recunoașterea timpurie a înfrângerii până la picarea legii amnistiei & grațierii și la ridicarea imunităților. Chiar mă întrebam dacă nu cumva eșecul acesta piramidal o fi catalizat ceea ce mi se părea imposibil: maturizarea cârlanului. După cum se vede acum, rămâne imposibilă ad aeternum.
(Acum 25 de ani, cineva a avut o supărare acasă & a plecat în Iran să se liniștească. Altcineva l-a așteptat la întoarcere, pe 24 decembrie, cu o frumoasă surpriză.
Acum, cineva are o supărare acasă & a plecat în Dubai. Același altcineva îl așteaptă, pe 20 decembrie, cu o frumoasă surpriză.
Nu vă grăbiți să fiți mândri că suntem români! Nici măcar chestia asta n-am inventat-o noi. Se cheamă „corsi e ricorsi”.)
2. Liviu Dragnea. Să te prezinți la televizor & să declari că ai pierdut fiindcă diaspora a fost infiltrată de agitatori & fiindcă ai făcut o campanie exclusiv pozitivă arată nu doar cât de imbecili îi crezi pe alegători, ci și cât de imbecil ești. Dragnea, creditat ca noul Hrebenciuc al PSD, se dovedește în fond exact la fel de inteligent ca prototipul lui – a cărui stupizenie crasă am văzut-o cu toții în negocierile de taină cu Dan Șova, această Himalaya intangibilă a zevzeciei autohtone.
3. Valeriu Zgonea. Să declari arogant în Parlament că legea votului prin corespondență nu e o prioritate, la trei zile după catastrofa din diaspora, e o levitație deasupra hăului himalayan al prostiei & îl lasă momentan pe Dan Șova în postura de second best în materie.
4. Adrian Năstase. Aproape că m-am ciocnit ieri de el la Gaudeamus. A slăbit mult. În rest, același aer de Gore Pirgu mai înalt – însă un Pirgu atât de încrâncenat & ranchiunos din cauză că a fost devoalat drept infractor & trimis în închisoare, încât aerul din jurul lui era aproape vibratil de la dorința de răzbunare. În condițiile în care ai putut vedea cât de anti-PSD a fost votul & știi că PSD a pierdut iar intelectualii, să te afișezi în târg cu aerul ăsta de pașă resentimentar e încă o dovadă de lipsă de inteligență. Iar, în plus, să mai dai și declarații ultragiate fiindcă Victor Ponta nu ți-a răspuns după alegeri la SMS te pune în postura (neașteptată, admit) de challanger al lui Șova & Dragnea.
5. Ion Iliescu. Îl înțeleg: e disperat să vadă partidul pentru care a muncit atât (dinainte de Revoluție, în fond) dezintegrându-se sub ochii lui. Instinctul lui politic nu l-a înșelat: a fost singurul dintre pesediști care a presimțit catastrofa după primul tur de scrutin. În vreme ce ceilalți erau siguri de victorie, el țipa la Dragnea pentru că a adus partidul în pragul imploziei. Iar acum, după ce „lebăda neagră” a fâlfâit tragic (mă rog, de la noi se vede altfel) pe deasupra sediului PSD, Iliescu a intrat în panică, încercând să salveze ce mai e de salvat: propune insistent congrese extraordinare, semn că vrea să schimbe conducerea PSD & să restarteze jocul. Disperarea îl face să nu înțeleagă cât de mult pierde PSD ca imagine avându-l tot pe el drept factotum & vector de imagine; numai simplul detaliu că, după eliminarea lui Ponta, președintele de onoare Ion Iliescu va fi președinte interimar al PSD va trage partidul și mai jos în hău. Iliescu și-a pierdut și el capul, de fapt; e prima dată când îl văd astfel, de 25 de ani încoace. Ceea ce arată, o dată în plus, cât de disperată e situația în PSD.
E drept, nici dreapta nu-și metabolizează prea bine victoria. Sunt la fel de surprinși de ea precum pesediștii. Precum Klaus Iohannis însuși, de fapt – chiar și numai amănuntul că nu are încă o listă de consilieri arată că nu și-a făcut temeinic temele pentru varianta câștigului. E încă timp pentru asta, firește; e însă numai un simptom (minor, dar sugestiv) al faptului că, acum, se improvizează din mers. Fiindcă numai o improvizație o putea transforma pe Alina Mungiu-Pippidi din fost make-up artist al „impecabilului Ponta” în consilier al celui care a stricat machiajul impecabilului. E drept, doamna Mungiu-Pippidi e convinsă că ea l-a făcut președinte pe Klaus Iohannis (așa cum, la vremea lor, îi făcuse președinți pe Emil Constantinescu & Traian Băsescu, după cum modestă mărturisește); însă n-aș vedea prea bine un președinte care și-ar construi strategiile pe materia acestor convingeri. E drept, fosta admiratoare a impecabilului a negat ferm la televiziune că ar urmări & accepta asemenea post de consilier; sper să n-o numească împotriva propriei voințe, sărăcuța.
Dincolo de improvizațiile dreptei, marele eveniment politic care se consumă sub ochii noștri e chiar acesta: demantelarea PSD. Mi se pare inevitabilă; strategii partidului încearcă tot felul de variante disperate, însă nu văd cum & ce ar mai putea salva. În locul acestei relicve neocomuniste va trebui să apară o stângă europeană reală; o văd edificabilă în jurul lui Vasile Dâncu, de pildă. E problema PSD dacă reușește s-o edifice; însă dacă n-o vor face ei acum, locul acesta în ecosistemul politic va fi ocupat de un partid de stânga nou. Competiția pentru alegerile din 2016 va prinde dreapta cu două partide cu aparență europeană & electorat fidelizat: noul PNL, care se va stabiliza undeva între 25 și 30 %, și viitorul partid al Monicăi Macovei, cu cel puțin 7 și cel mult 10 procente. (O dreaptă executivă & o dreaptă reformistă, adică.) (PMP-ul nu are viitor, cum nu are nici trecut.) Nereformat, PSD va face figura unui muribund în competiție cu un partid nou-nouț & cu unul abia ieșit din chirurgie estetică (bașca energizat de o cucerire recentă).
N-au învins; n-au înțeles; nu vor supraviețui. E indecent, știu – dar eșecul & agonia asta mă bucură cum n-ar trebui. (Radu Vancu)
