Bine v- am regăsit!
"Animalele împart cu noi privilegiul de a avea suflet". ( Pitagora)
Bucureşti : Protestul faţă de legea maidanezilor continuă.
Aproape 300 de manifestanţi, membri ai unor ONG-uri, s-au adunat miercuri dimineaţă în apropierea Curţii Constituţionale a României pentru a le cere judecătorilor să declare neconstituţională legea privind câinii fără stăpân.Mitingul are autorizaţie din partea Primăriei până la ora 15,00, iar voci din rândul manifestanţilor spun că după această oră se vor deplasa în Piaţa Universităţii, unde vor continua protestele.
Reprezentanţi ai asociaţiilor "Cuţu, cuţu", "Vier Pfoten" şi ai altor ONG-uri, precum şi preşedintele de onoare al Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi Mediului, Marius Marinescu, europarlamentarul Corneliu Vădim Tudor şi avocata Paula Iacob protestează în apropierea Curţii Constituţionale faţă de legea care prevede posibilitatea eutanasierii câinilor fără stăpân.
"Aşteptăm consecvenţă din partea acestei instanţe, cea mai înaltă instanţă din România şi vrem soluţia europeană, adică sterilizarea în masă. Nu se poate introduce un măcel, eutanasierea în masă, am ieşi afară din Uniunea Europeană", a declarat Marius Marinescu.
Protestării scandează lozinci precum "Retrageţi legea", "Sterilizaţi şi adoptaţi" şi afişează banere cu mesaje precum "Adoptă şi salvează o viaţă", "Spune Nu eutanasierii câinilor".
Vier Pfoten: Curtea Constituţională dă undă verde uciderii în masă a câinilor fără stăpân.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis miercuri că legea privind câinii fără stăpân este constituţională. Judecătorii CCR au respins ca neîntemeiată sesizarea şi au constatat că legea este constituţională, fiind respectată decizia anterioară a Curţii.Fundaţia Vier Pfoten condamnă decizia Curţii Constituţionale în legătură cu legea privind gestionarea câinilor fără stăpân şi consideră că această hotărâre ignoră apelul Comisiei Europene către România de a ţine cont de tratatele internaţionale referitoare la protecţia animalelor, precum şi voinţa politică exprimată de membrii Parlamentului European.
"Nu există cuvinte pentru a exprima dezamăgirea legată de această atitudine demnă de Epoca de piatră. În această fază putem renunţa la visul că preşedintele va refuza semnarea legii, chiar el fiind cel care a cerut naţiunii să susţină varianta uciderii. Trebuie să îndemnăm primarii şi medicii veterinari să se folosească de puterea lor decizională pentru a nu aplica uciderea în masă. Facem, totodată, apel către toţi cei care au posibilitatea şi cărora le pasă să salveze cât mai mulţi câini de pe străzi prin adopţie", a declarat Gabriel Păun, director de campanii Vier Pfoten Internaţional, potrivit unui comunicat de presă.
"Vier Pfoten susţine principiul deţinerii responsabile a animalelor. Aceasta implica lansarea unui program guvernamental la nivel naţional, o campanie integrată de informare şi educare a cetăţenilor, promovând programe de adopţie, sterilizare sistematică a populaţiei canine, identificare prin microcipare, înregistrare obligatorie şi mai ales de pedepsire a abandonului, ca act de cruzime", se arată în comunicat. AGERPRES.
MApN : Repatrierea militarilor căzuţi la datorie în Afganistan, în jurul orei 17,30, la Flotila 90 Otopeni.
Trupurile neînsufleţite ale sublocotenenţilor post-mortem Vasile Claudiu Popa şi Adrian Postelnicu, căzuţi la datorie în timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, vor fi repatriate cu o aeronavă militară a Forţelor Aeriene Române care va ateriza miercuri, în jurul orei 17,30, la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni, informează MApN. Cei doi militari români care au decedat duminică seară erau membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale şi executau o misiune de luptă în estul Afganistanului, potrivit MApN.
Maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popă, în vârstă de 28 de ani, era căsătorit, se afla la a doua misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2006. Era decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.
Plutonierul Adrian Postelnicu, în vârstă de 34 de ani, era la prima misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2009. Era decorat cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.
Militarii români din Forţele pentru operaţii speciale acţionează în cadrul ISAF, în zona de est a Afganistanului.
Cei doi militari au fost grav răniţi în Afganistan duminică, în jurul orei 22,00, ora României, în explozia unui dispozitiv improvizat, pe timpul executării unei misiuni de patrulare. Ei au fost evacuaţi pe calea aerului, cu un elicopter MEDEVAC, la spitalul militar din Baghram, unde, cu toate eforturile medicilor, au decedat în jurul orei 23,00, ora României.
Kelemen Hunor: Prin balet mediatic nu rezolvi problema Roşia Montană.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, crede că problema proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană nu va putea fi rezolvată de comisia special constituită în acest sens, cu atât mai mult cu cât este un demers foarte mediatizat.
El a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că acum se face doar "balet mediatic".
"Este important ca fiecare om care decide, fiecare om care votează acest proiect, să meargă să vadă ce e acolo. E important să stea de vorbă cu toată lumea, dar o vizită de acest gen nu-şi atinge scopul. Eu, ca ministru, am fost de câteva ori la Roşia Montană şi doar o dată sau de două ori a fost o vizită mediatizată, în rest nu am mers cu presa, nu am mers cu tam-tam, fiindcă nu am vrut balet mediatic, ci am vrut să văd ce e acolo. Când faci balet mediatic, atunci vei avea notorietate, dar nu vei rezolva nimic. Când mergi cu presa - şi eu am fost jurnalist - stai sub presiunea presei.
El a susţinut că această comisie, special constituită în acest sens, nu va rezolva "problema de fond".
"Proiectul de lege are câteva probleme uriaşe, care nu pot fi rezolvate prin deplasarea comisei la Roşia Montană. Prima problemă e de constituţionalitate, că dai o lege pentru o firmă privată. Faci expropriere de utilitate publică pentru o firmă privată, nu e constituţional", a subliniat Kelemen Hunor.
Referitor la regionalizare, Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a anunţat, că formaţiunea politică pe care o conduce începe demersurile pentru organizarea de referendumuri în şase judeţe, care ar urma să se unească în două regiuni de dezvoltare economică.
El a declarat, că prin referendum ar urma să se decidă că judeţele Harghita, Covasna şi Mureş să facă parte dintr-o regiune de dezvoltare, iar judeţele Bihor, Satu Mare şi Sălaj să formeze alta.
Kelemen Hunor a mai spus că, începând de joi, va demara acţiunea de adunare a semnăturilor necesare, care va fi încheiată pe 14 octombrie, când listele vor fi depuse la consiliile judeţene, urmând ca pe 8 decembrie să fie organizate consultările populare. Potrivit lui Kelemen Hunor, prin această reorganizare a regiunilor de dezvoltare s-ar asigura o dezvoltare mai echilibrată a judeţelor componente. Conform actualei organizări, respectivele judeţe sunt incluse alături de câte alte trei judeţe în regiunea Centru, respectiv în regiunea Nord-Vest.
Emil Boc: Vizita la Roşia Montană, circ de doi lei.
Fostul premier Emil Boc consideră că, vizita pe care o fac la Roşia Montană 13 parlamentari din Comisia specială, este "un circ de doi bani", întrucât s-au antepronunţat în favoarea proiectului, el adăugând că premierul Ponta a fost în Finlanda "doar să audă că Moş Crăciun foloseşte cianură"."Membrii comisiei s-au antepronunţat că sunt în favoarea proiectului de la Roşia Montană şi fac acest acest circ de doi lei în mod inutil. Practic, sfidează opinia publică. În mod normal, aici e vorba de lipsă de voinţă politică a Guvernului, un act de incompetenţă, Guvernul nereuşind să gestioneze un proiect extrem de important pentru România. Punctul meu de vedere rămâne valabil: acest proiect nu poate fi promovat. Victor Ponta a devenit un agent pe faţă al lui Gold Corporation, iar vizita în Finlanda nu a avut alt scop decât să fie o campanie pro-Gold Corporation. Nu te duci în Finlanda doar să auzi că Moş Crăciun foloseşte cianură ca să scoată aurul. Te duci cu alte scopuri, de interes public", a spus Boc.
El a adăugat că vizita parlamentarilor la Roşia Montană este "o mascaradă" care îi va nemulţumi şi mai mult pe cei care sunt împotriva proiectului.
"Oamenii care sunt în stradă nu sunt aceiaşi care au fost în stradă împotriva măsurilor de austeritate. Sunt oameni pregătiţi în acest domeniu şi care înţeleg să se gândească la viitorul României, nu doar la ziua de mâine. Trebuie apreciaţi pentru că au curajul să fie acolo şi să apere România de mâine”, a conchis Emil Boc.
Referitor la amnistierea primarilor incompatibili, fostul premier Emil Boc consideră că :
"Această idee nu cred că este bună. Legea trebuie respectată şi jocul acesta de-a justiţia nu este benefic unei ţări membre a UE. Trebuie să avem respect faţă de justiţie, respect faţă de legi, pentru că, altfel, ce rost mai are să punem justiţia la treabă, dacă oricum vin politicienii şi anulează tot ce face justiţia? Cred că acest lucru nu este sănătos şi din perspectiva MCV şi a credibilităţii României pe justiţie în UE", a spus Boc
În ceea ce priveşte constituirea guvernului din umbră a PDL, Emil Boc a spus :
"Guvernul din umbră al PDL este un demers de opoziţie, un demers bun, care îi pune pe oameni la treabă, la muncă, şi să vedem cine se va valida din acest Guvern din umbră. Până la urmă, fiecare are o şansă deschisă, urmează să şi-o fructifice sau nu. Componenţa este opţiunea premierului din umbră şi ea trebuie acceptată. Îşi asumă răspunderea pentru ea şi vedem cum se comportă membrii echipei", a spus Boc.
Radu Stroe: Nu se poate să împaci şi capra şi varza în ce priveşte Codul rutier.
Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat că este necesară o lege foarte severă în domeniul rutier şi că nu pot fi împăcate "şi capra şi varza", afirmaţie făcută în contextul în care, la începutul şedinţei de guvern, premierul Victor Ponta a apreciat că proiectele importante, deşi sunt supuse consultării publice, au parte de reacţii doar în ultima zi a dezbaterilor."Deja au început dezbaterile şi la grupurile parlamentare, azi-mâine vor fi dezbateri împreună cu membrii societăţii civile, ai asociaţiilor profesionale. Noi, deja în urma dezbaterilor de până astăzi, am găsit o formulă, însă aici trebuie să fie limpede că nu se poate să împaci şi capra şi varza, trebuie să avem o lege foarte severă, pentru că nu ne putem juca cu viaţa oamenilor - oameni care rămân schilozi pe viaţă -, nu ne putem juca cu sănătatea publică", a spus Radu Stroe.
"Nu ştiu cine-i capra, cine-i varza. Eu ştiu un singur lucru. Codul silvic e ceva care nu e nici social-democrat, nici liberal, nici conservator. E vorba de pădurile acestei ţări şi trebuie să le protejăm cât mai bine, având reglementări cât mai bune. Străzile nu sunt social-democrate, liberale, PDL-iste. Mergem toţi pe ele şi ştim foarte clar că trebuie să luăm măsuri mai dure. Insolvenţa, la fel. E o situaţie economică cu care ne confruntăm", a replicat primul-ministru.
Cristina Pocora: PNL înţelege normalitatea protestelor.
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Cristina Pocora, a afirmat astăzi, că liberalii înţeleg normalitatea protestelor, adăugând că formaţiunea din care face parte îi respectă atât pe manifestanţii de la Roşia Montană, cât şi pe cei din Piaţa Universităţii."PNL, mai mult decât orice alt partid politic, înţelege normalitatea existenţei protestelor şi apreciază rolul reacţiilor populare, ca modalitate de manifestare a culturii democratice, cu atât mai mult într-o ţară cu trecutul României. Liberalii au tot respectul atât faţă de protestatarii de la Roşia Montană şi faţă de situaţia dificilă a familiilor celor de acolo, cât şi faţă de protestatarii din Piaţa Universităţii. Este de altfel de remarcat o deschidere fără precedent a societăţii civile din România, cea reală, din stradă, care simte că vocea ei contează", a susţinut Pocora, conform unui comunicat remis AGERPRES.
"După anii de comunism şi după guvernările anterioare, care adoptau orice măsură fără să asculte şi în dispreţ total faţă de cetăţeni, considerăm faptul că oamenii se simt încurajaţi să-şi exprime părerea drept o creştere semnificativă a gradului de democratizare a României", a mai spus deputatul liberal Cristina Pocora.
Titus Corlăţean : A prezidat reuniunea inaugurală a Forumului politic la nivel înalt pentru dezvoltare durabilă, în marja AG ONU.
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a prezidat marţi, din poziţia pe care România o deţine ca vicepreşedinte al celei de a 68-a sesiuni a Adunării Generale ONU, segmentul interactiv cu privire la parteneriatele globale pentru dezvoltare în cadrul reuniunii inaugurale a Forumului politic la nivel înalt pentru dezvoltare durabilă.Potrivit unui comunicat al MAE remis miercuri AGERPRES, dezbaterile prilejuite de deschiderea lucrărilor Forumului, în prezenţa preşedintelui Adunării Generale a ONU, John Ashe, a secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, a preşedintelui Consiliului Economic şi Social al ONU, Nestor Osorio, şi a preşedintelui Grupului Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, au evidenţiat rolul Forumului de pivot în arhitectura instituţională pentru dezvoltare durabilă, în special din perspectiva implementării politicilor şi deciziilor acestei agende.
"În intervenţia să, din poziţia de moderator al segmentului interactiv cu privire la parteneriate globale pentru dezvoltare, ministrul Titus Corlăţean a subliniat particularitatea rezultatelor Conferinţei ONU pentru dezvoltare durabilă Rio+20, care evidenţiază necesitatea implicării tuturor actorilor pentru dezvoltare: 'Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, dar este nevoie să acţionăm mai departe de graniţele naţionale. Este nevoie să transformăm retorica în realitate şi să avansăm parteneriatele globale între statele bogate şi cele sărace. Criza financiară nu trebuie să reprezinte o justificare pentru diminuarea asistenţei pentru dezvoltare sau perpetuarea blocajelor în negocierile comerciale multilaterale'", se arată în comunicatul citat.
Crin Antonescu: Soluţia pentru aleşii locali-amnistie pentru conflictul de interese.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi seara că o soluţie în ceea ce-i priveşte pe aleşii locali aflaţi în conflict de interese sau incompatibilitate este o lege de amnistiere privind conflictul de interese şi un recurs în interesul legii din partea ministerului Justiţiei pentru cei aflaţi în stare de incompatibilitate."Soluţia mea apropo de retroactiv sau soluţia pe care doresc să o discutăm şi cred că o putem adopta pentru a scoate toţi aceşti oameni care nu au greşit dintr-o situaţie imposibilă este, pe de-o parte, o lege de amnistiere în ceea ce priveşte conflictul de interese, pentru că aceasta este o acuzaţie penală şi amnistierea poate să acţioneze retroactiv strict pe aceste speţe, nu pe toate conflictele de interese, pe aceste speţe, iar în ceea ce priveşte incompatibilităţile cred că aici trebuie să ne adresăm şi să solicităm cel puţin ministrului Justiţiei un recurs în interesul legii. Şi atunci lămurim aceste lucruri. Modificăm legea pentru viitor", a spus Antonescu.
Klaus Iohannis : A câştigat procesul intentat ANI, care îl găsise incompatibil.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat că instanţa a admis contestaţia primarului Sibiului, Klaus Iohannis, referitoare la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate. Curtea de Apel Alba Iulia a dispus anularea raportului de evaluare prin care ANI constata că Iohannis se află în incompatibilitate.Decizia Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare. Eventualul recurs va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a transmis, astăzi, un comunicat de presă în care îşi exprimă opinia cu privire la decizia favorabilă dată de Curtea de Apel Alba Iulia în procesul său cu Agenţia Naţională de Integritate, care a susţinut că s-ar fi aflat în incompatibilitate.
"Mă bucur de această hotărâre favorabilă a instanţei", spune Iohannis, susţinând că decizia instanţei nu face decât să confirme ceea ce el a susţinut de la început, respectiv că nu este vorba despre o incompatibilitate.
"Decizia vine să confirme ceea ce eu am susţinut de la bun început, şi anume că nu poate reprezenta un caz de incompatibilitate prezenţa primarului -reprezentantul comunităţii respective - în Adunarea Generală a Acţionarilor unei societăţi care oferă servicii de utilitate publică în întreaga regiune şi care se află integral în mână publică", arată Iohannis.
El mai spune că decizia Curţii de Apel Alba Iulia i se pare cu atât mai corectă cu cât el nu a obţinut niciun venit din AGA Apă Canal Sibiu.
Corina Creţu: România a primit un semnal pozitiv din partea Finlandei în privinţa aderării la Spaţiul Schengen.
România a primit din partea Finlandei un semnal pozitiv în privinţa aderării la Spaţiul Schengen, apreciază vicepreşedintele PSD Corina Creţu, viceliderul Grupului Socialist din Parlamentul European."În urma întrevederii dintre premierul român şi omologul său finlandez, Jyrki Katainen, România a primit un semnal pozitiv din partea Finlandei, care a apreciat progresele înregistrate de ţara noastră în vederea aderării la Spaţiul Schengen, spunând că va susţine o decizie favorabilă pentru România. Totodată, prin întărirea relaţiilor bilaterale putem prelua idei din sistemul educaţional finlandez, unul dintre cele mai de succes de la nivel european şi mondial", a susţinut Corina Creţu, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.
"Vizitele pe care premierul Victor Ponta le-a efectuat zilele acestea în Finlanda şi Lituania continuă planul de scoatere a României din izolarea internaţională. În acest fel, România este promovată în state importante din Uniunea Europeană şi din lume drept o destinaţie pentru investitori. În multe dintre ţările vizitate de premierul Victor Ponta a fost pentru prima dată în ultimii ani când o întâlnire bilaterală de acest fel a avut loc. Acesta a fost şi cazul celor două state, în Finlanda ultima vizită a fost efectuată în 2006, iar în Lituania nu a mai fost niciun premier român", a afirmat Corina Creţu.
Grecia : Manifestaţii antifasciste de amploare.
Mai multe partide politice şi sindicate elene vor protesta pe tot parcursul zilei de miercuri împotriva fascismului, la Atena şi în alte regiuni din ţară, unde continuă operaţiunile poliţiei împotriva partidului neonazist "Zori Aurii", informează AFP. Punctul culminant al acestor manifestaţii este aşteptat miercuri seara la Atena, unde partidele de stânga, sindicate şi asociaţii antifasciste au făcut apel la organizarea unui protest de amploare, după asasinarea săptămâna trecută a unui muzician de extremă-stânga de către un camionagiu care şi-a mărturisit orientările neonaziste."Facem apel la mobilizarea tuturor grupurilor sociale şi instituţionale", a declarat partidul socialist Pasok, în timp ce partidul stângii radicale Syriza, principalul partid de opoziţie, a făcut apel la 'un marş paşnic pentru apărarea democraţiei'. Manifestaţiile antifasciste de săptămâna trecută au condus la ciocniri violente cu poliţia.
Acuzată de presă de pasivitate faţă de actele comise de neonazişti, poliţia elenă şi-a intensificat raidurile împotriva grupării Zori Aurii. Marţi seara, un fost poliţist care asigura protecţia unui membru al grupării Zori Aurii a fost arestat, după descoperirea în sediul partidului de la Agrinio, în centrul ţării, a unor obiecte şi cartuşe de vânătoare care-i aparţineau.
Partidul "Zori Aurii" are 18 deputaţi din cei 300 de membri ai parlamentului.
Grigorios Vassiloconstandakis : Sunt bucuros că tot mai mulţi investitori greci vin în România.
Ambasadorul Greciei la Bucureşti, Grigorios Vassiloconstandakis, spune, într-un interviu acordat AGERPRES, că guvernul de la Atena îşi propune să îmbunătăţească relaţiile economice cu Bucureştiul. Ambasadorul a mai precizat că Grecia, care va prelua în ianuarie 2014 preşedinţia rotativă a UE, va acorda o atenţie deosebită politicilor maritime."În primul rând permiteţi-mi să transmit poporului român şi Guvernului condoleanţele mele profunde pentru pierderea regretabilă, ieri (n.r. luni), a doi militari români în Afganistan. Revenind la întrebarea dvs., aş spune că, aşa cum ştiţi, relaţiile bilaterale dintre România şi Grecia sunt excelente. Cu toate acestea, ambele părţi iau iniţiative pentru a dezvolta şi mai mult această relaţie, în toate domeniile: politic, diplomatic şi, de asemenea, economic. Ştiţi că suntem împreună membri ai mai multor organizaţii internaţionale, cum sunt UE, NATO şi altele, unde cooperarea noastră este excelentă. Dar încercăm, de asemenea, să îmbunătăţim şi mai mult relaţia noastră, în special în domeniul economic, ceea ce va fi în beneficiul ambelor părţi."
"Şi cred că România şi Grecia sunt exemple tipice de ţări care, în pofida faptului că sunt membre ale Uniunii Europene, încearcă să aibă contacte bilaterale intense şi sunt bucuros să vă spun că, spre exemplu, până la sfârşitul lunii viitoare, vom avea aici Comitetul Economic comun, care va examina o zonă uriaşă de posibile relaţii economice, iar acesta va fi un pas în beneficiul ambelor părţi, aşa cum am spus anterior. Într-adevăr, dacă îmi permiteţi, aş spune că relaţiile economice dintre România şi Grecia se îmbunătăţesc încontinuu. Şi, în pofida crizei din Grecia, investitorii greci vin în continuare aici şi îşi deschid afaceri într-un mediu sigur şi stabil, fiind fericiţi de investiţiile lor. Vă pot spune că, chiar şi în timpul crizei, peste o mie de companii greceşti noi au investit în România. Cred că acesta este un indicator puternic al relaţiilor economice bune între cele două ţări."
Amnesty Internaţional : Cere interzicerea prin lege a evacuărilor forţate ale romilor în Franţa.
Guvernul francez nu a reuşit să întrerupă cercul vicios al evacuărilor forţate ale romilor, care au atins în prezent un nivel-record, afirmă Amnesty Internaţional (AI) într-un raport dat publicităţii miercuri, îndemnând la interzicerea prin lege a acestei practici. Peste 10.000 de romi au fost evacuaţi din aşezări improvizate în prima jumătate a lui 2013, se arată în acest comunicat postat pe site-ul ONG-ului."Franţa nu are prevederi în vederea unei protecţii eficiente împotriva evacuărilor forţate", denunţă John Dalhuisen, directorul Programelor pentru Europa şi Asia centrală, citat în comunicat. El subliniază că, "în cele mai multe cazuri, acestea (evacuările) sunt efectuate într-o atmosferă ostilă, fără să fie propuse locuinţe alternative", adăugând că "romii sunt condamnaţi la o viaţă de insecuritate constantă şi sunt obligaţi să rătăcească de la o tabără la alta".
"Evacuările forţate trebuie să fie interzise prin lege", îndeamnă directorul AI.
În Franţa trăiesc aproximativ 20.000 de romi, care au imigrat în cea mai mare parte din România, Bulgaria şi fosta Iugoslavie, apreciază AI în comunicat, adăugând că aceştia "fug de sărăcia cronică şi discriminarea la care sunt supuşi în ţările lor".
ŞTIRI METEO
Joi, 26 septembrie 2013, vremea va deveni mai caldă decât media termică a ultimei decade a lunii septembrie, în special în sud-vestul și sudul României. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16…17 grade în partea nordică a Moldovei și în Maramureș și 28…29 de grade în extremitatea sudică a Olteniei și Munteniei. Minimele se vor încadra în general între 6 și 14 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile nordice, centrale și nord-estice, unde pe arii restrânse sunt condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte. Izolat, în zonele joase, vor fi condiții de ceață la primele ore ale dimineţii.În Bucureşti, vremea va fi frumoasă și caldă. Temperatura maximă, ușor peste media climatologică a acestei perioade din an se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar minima va fi de 12…13 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.
PERSONALITĂŢI
Ileana Sărăroiu
Ileana Sărăroiu, născută Elena Sărăroiu (n. 25 septembrie 1936, Valea Voievozilor, Dâmbovița — d. 13 mai 1979, Unirea, Călărași), a fost o cântăreață română de muzică populară și romanțe.Artistă debutează la Casa de Cultură din Târgoviște. După absolvirea Școlii populare de artă pleacă la București. Este angajată la sugestia lui Harry Negrin la Teatrul „Ion Vasilescu”. În 1958 cântă la hotelul-restaurant Minerva din Craiova. Activează apoi în cadrul Ansamblului de cântece și dansuri al D.G.S.M. (Direcția Generală a Serviciului Muncii) și Ansamblului Aviației, iar din anul 1964 la Ansamblul „Ciocârlia”. A fost colaboratoare a Radioteleviziunii Române.
Face prima imprimare în 1964, la Radio București, iar în 1966 lansează primul disc la casa de discuri Electrecord. Cântă la câteva restaurante bucureștene, cum ar fi Cina (din 1964), Athénée Palace și Baladă (al Hotelului Intercontinental). Face numeroase turnee în țară și în străinătate. Este prezentă la numeroase emisiuni ale Radioteleviziunii Române și își imprimă cântecele la casa de discuri Electrecord și la Radio.
Pe parcursul întregii sale cariere, își îmbogățește repertoriul cu cântece populare de la poalele munților Bucegi și Făgăraș. Le-a numit interpretele sale preferate pe Maria Tănase, Ioana Radu și Rodica Bujor.
Se stinge din viață neașteptat în noaptea de 12 spre 13 mai 1979, la o nuntă din Călărași, din cauza unui anevrism ce i-a provocat un accident vascular cerebral.[4] Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din București.
Michael Douglas
Un star de prima mărime, remarcabil producător şi membru al uneia dintre cele mai celebre familii, Michael Douglas este fiul marelui om de film Kirk Douglas şi al actriţei de origine britanică Diana Dill. Douglas s-a născut pe 25 septembrie 1944 în New Brunswick, New Jersey.A studiat la scoala Eaglebrook din Deerfield, Massachusetts. În adolescenţă decide să devină actor împotriva dorinţei tatălui său. În 1962 a lucrat ca asistent de director la Lonely Are the Brave. Dragostea sa pentru cinematografie îl determina să renunţe la Yale pentru a studia drama la University of California în Santa Barbara. Îşi începe cariera în 1970 şi interpretează personaje tăcute şi sensibile, spre deosebire de tatăl său care îşi crease o imagine de macho. Acest lucru îi permite să îşi câştige o identitate şi să nu mai fie catalogat doar ca “următorul Kirk Douglas”. Primul său rol important este însă cel din The Streets of San Francisco (1972).
În 1975, Douglas a devenit producător la Hollywood producând filmul lui Milos Forman, One Flew Over the Cuckoo's Nest, în care a jucat Jack Nicholson. În 1977 se căsătoreşte cu Diandra Lucker, cu care are un fiu, Cameron. Căsnicia însă eşuează.
După 1980 decide să joace în comedii, iar cel mai mare success îl are Romancing the Stone(1984), în care joacă alături de Kathleen Turner. Ea, Douglas şi De Vito se reunesc în The Jewel of the Nile (1985) şi în The War of the Roses (1989). În 1988 şi-a format propria companie de producţii numita Stonebridge Entertainment Inc.
Apogeul carierei îl atinge în 1992 când joacă în thriller-ul Basic Instinct.
Din 1996 are o relaţie cu Catherine Zeta-Jones şi în 2000 se căsătoresc. Cei doi au împreună doi copii.
Christopher Reeve
Un actor cu un destin tragic de necontestat! Născut pe 25 septembrie 1952 în New York, ai cărui părinţi : F.D.Reeve a fost un scriitor şi profesor recunoscut iar mama acestuia , jurnalista Barbară Johnson au divorţat încă de când avea 4 ani, a copilărit alături de fratele sau Benjamin şi mama sa în Princeton/ New Jersey şi tatăl său vitreg un bancher investitor. După studiile primare, studiază la " Cornell University " şi decide că va deveni actor. În ultimul an de facultate el şi Robin Williams sunt aleşi să studieze artă dramatică la o şcoală faimoasa din New York - " Juilliard School of Performing Arts " şi în 1974 i se încredinţează primul rol, de debut, în drama Tv., ecranizarea unei nuvele de Maxim Gorky : " Enemies" unde interpretează un ofiţer. Datorită fizicului sau robust, înfăţişării sale fizice: un bărbat frumos, atletic şi plin de carisma, în 1978 devine primul şi cel mai renumit interpret al eroului fără frică, gata să sară oricând în ajutorul cuiva aflat la necaz, cel pe care îl adoră toţi copii şi adolescenţii, toate fetele ce spera în venirea printului pe un cal alb, înaripat... " Superman" I-IV (1978 - 1987).În 1980 , interpretează rolul Richard Collier în filmul plin de romantism/drama " Somewhere în Time " transpusa după romanul scriitorului norvegian/american Richard Matheson , în regia lui Jeannot Szwarc care îi mai aduce o nominalizare (în total el deţine până la sfârşitul carierei :o nominalizare la G.G., 6 premii şi alte 11 nominalizări). Tatăl , din legătura sa de dragoste cu Gae Exton, a producătorului şi regizorului, identic la chip cu tatăl său Matthew Reeve (n. 1979) şi a asistentei de regie, Alexandrei Reeve (n. 1982), actorul se căsătoreşte în 1992 cu actriţa Dana Morosini Reeve, cu care are un fiu (n.1992), Will Reeve, azi actor ca şi părinţii săi.
În mai 1995 , în timp ce filma are loc un accident în care actorul, căzând de pe cal pe platourile din Charlottesville, rămâne paralizat de la brâu în jos pentru toată viaţa. Continua tratamente după tratamente, spera alături de familia şi mai ales soţia care îi va fi alături până la sfârşitul vieţii( şi care nu-i va supravieţui decât un an), dar soarta îi este potrivnică, filmează într-un remake " Rear Window "/1998 în care îl poţi vedea pe "Superman", ajuns aproape o " legumă" dar tot la fel de tenace şi luptător, în care dacă, trupul sau nu mai răspundea , mintea şi spiritul său îi rămăseseră neatinse.
Moare în urma unui atac de cord după 9 ani de lupta cu paralizia, pe 10 octombrie 2004, este condus pe ultimul drum şi omagiat de mulţi actori şi publicul ce-l iubise şi, pentru care a rămas un SUPER MAN nu un...Captain America..., Spider-Man..., sau Batman...
S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 25 SEPTEMBRIE
Evenimente
1513: Exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa ajunge în Oceanul Pacific.1872: Se inaugurează Gara de Nord din București și se deschide prima linie de cale ferată București - Ploiești.
Piatra de temelie a gării a fost pusă la 10 septembrie 1868 în prezența lui Carol I, pe un loc ales de domnitor.
Din 25 septembrie 1872, când s-a inaugurat această gară, s-a dat în exploatare circulația feroviară pe linia Roman–Galați–București–Pitești. Stația a fost denumită inițial Gara Târgoviștei (pentru că artera numită astăzi Calea Griviței se numea pe vremea aceea Calea Târgoviștei) urmând ca în 1888 să ia denumirea actuală. Chiar dacă la început această gară nu era concepută pentru a deveni principala gară a Bucureștiului, odată cu trecerea anilor aceasta a devenit principalul nod feroviar al Capitalei dar și al României. Ea a fost construită între anii 1868-1872 fiind concepută în formă de U formată din două corpuri paralele legate la capătul dinspre ateliere de un alt corp în orientare perpendiculară, și de-a lungul timpului i s-au adus modificări. Gara de Nord a început să devină neîncăpătoare încă din 1880, iar în 1928 gara avea șase linii pentru plecări și patru linii pentru sosiri. Din august 1944 s-au refăcut instalațiile de centralizare electrodinamică din gară, iar liniile și peroanele au fost prelungite pentru a se obține lungimi utile de 350 m. Perioada dintre 1950 și 1990 a cunoscut o creștere foarte mare a traficului feroviar, dar din anul 1990 numărul călătorilor a scăzut de câteva ori, proces care s-a manifestat în toată România. În prezent Gara de Nord este în curs de modernizare.
1890: Președintele american, Benjamin Harrison semnează proiectul de lege privind înființarea Parcului Național Sequoia din California. Flora și faună, inclusiv arborii gigant de sequoia, trebuie să fie protejate și păstrate pentru posteritate.
1957: Central High School din Little Rock, Arkansas, devine școală mixtă, pentru albi și negri; a fost nevoie de intervenția UŞ Army pentru că localnicii să accepte integrarea rasială.
1972: Norvegienii votează majoritar negativ la referendumul privind integrarea în Comunitatea Economică Europeană.
1991: Mineriada din 1991: Minerii din Valea Jiului au ajuns în Gara Băneasa.
În 24 septembrie 1991, minerii din Valea Jiului intră în grevă generală și cer primului ministru, Petre Roman, să vină la Petroșani pentru a le asculta problemele. Liderul sindical, Miron Cozma, i-a amenințat pe reprezentanții Guvernului că dacă nu se rezolvă aceste nemulțumiri cât mai repede posibil, ei vin în număr mare la București. Primele acțiuni violente au fost făcute la Petroșani unde au intrat în primărie și l-au agresat pe subprefectul Ionel Botoroaga și pe directorul Regiei Autonome a Huilei, Benone Costinaș. Apoi au urmat o serie de pagube materiale la gara din oraș, unde au cerut garnituri de tren pentru a se deplasa la București, dar au fost refuzați.
În dimineața zilei de 25 septembrie, în jurul orei 10.00, minerii din Valea Jiului au ajuns în Gara Băneasa cu mai multe garnituri de tren, în posesia cărora au intrat prin violențe și incendieri. La aflarea veștii că minerii se îndreaptă spre capitală, primul ministru și președintele au încercat mai multe manevre de împiedicare a acestora de a ajunge la destinație, însă toate au fost în zadar. Conduși de liderul lor sindical, Miron Cozma, prima oprire au făcut-o în Piața Victoriei, unde au cerut o întâlnire cu premierul Petre Roman. Deoarece acesta nu a apărut, și-au schimbat motivul pentru care au venit și au cerut demisia acestuia din funcție. O delegație a minerilor a reușit să vorbească cu primul ministru. Cornel Tomescu, șef sector în cadrul Secretariatului General al Guvernului a declarat că la sosirea în Piața Victoriei, minerii nu erau violenți ”Minerii erau calmi, nu strigau lozinci la adresa Guvernului sau a președintelui și stăteau așezați pe caldarâm.” Un militar, aflat la un etaj al Palatului a aruncat în mijlocul adunării de mineri o grenadă lacrimogenă, fapt care a aprins spiritele deja încinse. Au început violențele și atacurile asupra clădirii Guvernului. În acel moment funcționarii care se aflau în clădire au fost evacuați. Spre seară minerii, conduși de Cozma, s-au îndreptat spre Televiziunea Română și Piața Universității. Au făcut o vizită la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu președintele Ion Iliescu condițiile în care se vor retrage. Miron Cozma îi cere demiterea premierului în schimbul liniștii din capitală.
În ziua de 26 septembrie minerii atacă cu forțe noi clădirea Guvernului și cer în continuare demiterea Guvernului, crezând că astfel situația lor se va îmbunătăți. Au avut loc discuții cu ușile închise. Miron Cozma amenință că dacă până la ora 12.00 nu este anunțată demisia premierului, el cheamă 40.00 de sindicaliști din Pipera, acesta adăugând că probabil nimeni nu dorește un război civil. La ora 12.00, Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului, a anunțat la televiziunea publică demiterea Guvernului Roman. Liderul sindical al minerilor le cere acestora să plece acasă pentru că le-au fost rezolvate revendicările. Cu toate acestea, lucrurile iau o întorsătură neașteptată. În după-amiaza acelei zile, minerii intră în Sala de ședințe a Adunării Deputaților și cer demisia Președintelui Ion Iliescu și rezolvarea tuturor revandicărilor pentru care au venit la București. În cele din urmă s-au potolit și s-au întors în Valea Jiului, cu promisiunea făcută că tot ceea ce au cerut se va rezolva. Două zile mai târziu Miron Cozma și președintele țării Ion Iliescu semnează un comunicat prin care încheie tragicul episod al celei de-a patra mineriadă.
2002: În Siberia se produce Evenimentul Vitim, posibil impact al unui corp ceresc cu Pământul.
Evenimentul din Vitim sau Evenimentul din Bodaybo este considerat un impact a unui nucleu de cometă sau meteorit în bazinul râului Vitim. A avut loc în aprorpierea orașului Bodaybo în districtul Mamsko-Chuisky din oblastul Irkutsk, Siberia, Rusia pe 25 septembrie 2002 la ora locală aproximativă 22:00.
Impactul a fost detectat de un satelit militar american defensiv.
Au fost efectuate unele experiment pentru a defini magnitudinea exploziei. Analiștii militari americani estimează puterea exploziei la 0,2-0,5 kilotone, în timp ce fizicianul rus Andrei Olkhovatov la 4-5 kilotone.
Informații despre eveniment au apărut în mass-media și în rândul oamenilor de știință după doar o săptămână. Inițial nimeni nu a fost capabil să înțeleagă amploarea exploziei. O mică expediție, trimisă de Institutul din Irkutsk, a încercat să găsească un meteorit la aproximativ 10 de km de orașul Bodaybo.
S -a născut în.................
1725: Nicolas Joseph Cugnot, francez, pionier al construcției de automobile1729: Christian Gottlob Heyne, savant german, istoric, filolog și arheolog (d. 1812)
1752: Michael Hißmann, filosof german din Transilvania (d. 1784)
1807: Alfred Vail, inginer și inventator american (d. 1859)
1866: Thomas Hunt Morgan, biolog și genetician american, laureat Nobel (d. 1945)
1881: Panait Cerna, poet român (d. 1913)
1897: William Faulkner, scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1949 (d. 1962)
1906: Dmitri Shostakovich, compozitor rus (d. 1975)
1913: Maria Tănase, interpretă de muzică populară românească (d. 1963)
1914: Marcel Marcian, prozator din România (d. 2007)
1920: Serghei Bondarciuk, actor sovietic de origine ucraineană (d. 1994)
1932: Glenn Gould, pianist și compozitor canadian (d. 1982)
1936: Ileana Sărăroiu, interpretă de muzică populară românească (d. 1979)
1944: Dorin Liviu Zaharia, muzician român (d. 1987)
1944: Michael Douglas, actor și producător american de film
1946: Dan Voiculescu, politician și om de afaceri român
1949: Pedro Almodóvar, regizor spaniol
1951: Mark Hamill, actor american
1955: Karl-Heinz Rummenigge, fotbalist german
1952: Christopher Reeve, actor american de film (d. 2004)
1961: Heather Locklear, actriță și model american
1964: Carlos Ruiz Zafón, scriitor spaniol
1968: Will Smith, actor și rapper american
1969: Catherine Zeta-Jones, actriță de origine galeză
1986: Steve Forrest, baterist american (Placebo)
1987: Monica Niculescu, jucătoare româncă de tenis
Decese...............................
1849: Johann Strauss tatăl, compozitor, violonist și dirijor austriac (n. 1804)
1933: Paul Ehrenfest, fizician și matematician austriac (n. 1880)
1969: Paul Scherrer, fizician elvețian (n. 1890)
1970: Erich Maria Remarque, scriitor german (n. 1898)
1986: Nikolai Semionov, chimist rus, laureat Nobel (n. 1896)
1994: Mark Alexander Abrams, sociolog britanic (n. 1906)
2003: Franco Modigliani, economist italian, laureat Nobel (n. 1918)
2011: Wangari Maathai, luptătoare africană pentru protecția mediului înconjurător și pentru drepturile femeilor (n. 1940)
2012: Andy Williams, cântăreț american (n. 1927)