Dincolo de histrionism, dincolo de faţada mediatică întreţinută cu grijă narcisistă, natura regimului Ponta poate fi descoperită fără dificultate, o dată ce iluziile de parcurs au fost abandonate. Expresie a unei voinţe de putere care îşi are originile în ambiţiile partidului-stat şi în interesele feudalilor care îl compun, regimul Ponta este, în ordinea istoriei ultimei decade, cel care a ilustrat o tactică, deliberată şi programată, de involuţie şi de degradare democratică.
Cu sau fără USL, (noul partid al lui Călin Popescu-Tăriceanu poate fi un surogat perfect de PNL), regimul Ponta a însemnat un atac direct şi frontal la adresa democraţiei constituţionale şi a domniei legii. Distincţia în raport de Crin Antonescu este, la Victor Ponta, una de abilitate şi de disimulare- acolo unde fostul preşedinte al PNL a preferat retorica colorată de demagog, Victor Ponta a ales replierile care îi puteau da ocazia de a se delimita de costurile politice colaterale. Îi unea, în momentele de glorie ale USL, aceeaşi ostilitate faţă de instituţiile denunţate ca ” băsiste”, de la DNA la ANI.
Adoptarea ordonanţei de urgenţă ce legiferează traseismul este încununarea acestui efort de extindere a autorităţii PSD, dincolo de limitele constituţiei şi ale practicii europene. Suspendarea temporară a unei legi prin efectul unei ordonanţe creează acel precedent legal care poate fi utilizat fără ezitare în viitor. Simbolic, vocea care a argumentat necesitatea acestui gest a fost cea a lui Liviu Dragnea. Premierul a fost, încă o dată, absent din propria ţară.
Ordonanţa evocată nu ar fi putut fi imaginată în absenţa neutralizării acelui punct instituţional atacat şi în vara lui 2012- Avocatul Poporului. Sfidând recomandările europene, ce pledau în favoarea nominalizării unei personalităţi credibile prin non- partizanatul ei, regimul Ponta a optat pentru un politician, Victor Ciorbea, a cărui asociere cu traseismul este semnificativă, la rândul ei. Misiunea noului Avocat al Poporului este esenţială în strategia de degradare democratică. Aceea de a nu interveni, facilitând adoptarea de acte normative ce afectează regimul constituţional. Puciul din vara lui 2012 este continuat, pe alte paliere şi cu alte instrumente. Paralizarea Avocatului Poporului este unul dintre acele acte politice ce indică autentica vocaţie a regimului Ponta.
Şi poate că tabloul acestei involuţii democratice se cere completate cu imaginea unei alte instituţii a cărei degradare deliberata serveşte aceluiaşi obiectiv: în contextul derivei ofensivei Antenei 3, devenite o portavoce a urii şi violenţei, non- intervenţia CNA este esenţială, permiţând dezvoltarea acelei culturi a populismului radical inseparabile de esenţa regimului Ponta. Laura Georgescu şi majoritatea din CNA sunt vectorii prin care se manifestă această voinţă de control şi de decredibilizare instituţională.
Alegerile prezidenţiale pot fi, pentru regimul Ponta, ocazia de a face pasul spre lichidarea tututor instituţiilor şi practicilor care garantează pluralismul în România. O lege a amnistiei şi graţierii, ( evocată deja de noul profet politic, Adrian Năstase) poate fi adoptată fără ezitare. Decapitarea DNA şi a Înaltei Curţi este o altă opţiune care nu poate fi exclusă. Involuţia democratică se poate accelera, dincolo de punctul critic. Miza prezidenţialelor din 2014 este viitorul libertăţilor şi al domniei legii.
(Ioan Stanomir)