Se afișează postările cu eticheta RoşiaMontană. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RoşiaMontană. Afișați toate postările

marți, 22 octombrie 2013

22 octombrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Am ajuns la concluzia că politica este o problemă mult prea serioasă pentru a fi lăsată politicienilor."

  ( Charles de Gaulle)

Galaţi  : Nemulţumiţi de Guvern şi Parlament, siderurgiştii au ieşit în stradă.

Peste 120 de gălăţeni, membri ai sindicatelor afiliate la Cartel Alfa   au protestat, în faţa Prefecturii Galaţi, într-o acţiune organizată de UST CNS Cartel Alfa-Filiala Galaţi. Printre protestatari s-au aflat lucrători din siderurgie (Sindicatul Siderurgistul AMG), construcţii (ICMRS), învăţământ (Sindicatul Învăţământului Preuniversitar), sănătate (Sindicatul Sanitas) şi termoficare (sindicatele lucrătorilor Apaterm şi CET). Cei mai zgomotoşi au fost membrii Sindicatului Siderurgistul AMG din Combinatul Siderurgic Arcelor Mittal Galaţi, siderurgiştii aducând cu ei la protest trei butoaie goale în care au bătut cu putere, în timp ce restul protestatarilor a folosit fluiere şi a scandat „Ruşine!” la adresa politicienilor şi membrilor Guvernului.

Potrivit preşedintelui CNS Cartel Alfa-Filiala Galaţi, Romică Gârneaţă, acţiunea de protest a fost organizată pentru ca membrii să îşi exprime profunda nemulţumire faţă de politicile Guvernului, „care după aproape doi ani de guvernare nu răspund nici pe departe aşteptărilor şi promisiunilor făcute cetăţenilor”. „Protestăm faţă de închiderea capacităţilor de producţie din metalurgie care se află în moarte clinică, băgată de foştii şi actualii guvernanţi. Totul a plecat din perioada 2006-2007, când actualul preşedinte a spus că România nu mai este un loc propice pentru dezvoltarea siderurgiei, ci că trebuie să se dezvolte agricultură şi turismul. Nemulţumiţi de Guvern şi Parlament, siderurgiştii au ieşit în stradă Atunci, în metalurgie eram la nivel naţional 70.000 de angajaţi, iar azi suntem 24.000, iar diferenţa de angajaţi nu o găsim în agricultură şi turism, ci în Spania şi Italia.
„Tragem un ultim semnal de alarmă către Guvern, să se întoarcă cu faţa către cetăţeni şi nu către interesele de grup şi ale multinaţionalelor.  Ceea ce se întâmplă acum, cu protestele peste tot în ţară este o situaţie în care, dacă Guvernul nu se aşază la masa dialogului cred că se va ajunge la o răsturnare de situaţie”, a declarat Romică Gârneaţă, precizând că seria protestelor Cartel Alfa este stabilită a se desfăşura pe termen nelimitat, până când se va da curs revendicărilor.

Marian Preda: Unificarea dreptei să se facă pe baza principiilor unui nou partid.

Preşedintele Fundaţiei "Mişcarea Populară" consideră că ar fi utilă o fuziune între Partidul Mişcarea Populară şi Partidul Forţa Civică iar rezultatul să fie un partid unic, adăugând că nu este târziu ca acest lucru să se întâmple în perspectiva apropiatelor alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. El susţine că vede ca pe un lucru pozitiv o eventuală fuziune între Partidul Mişcarea Populară şi Partidul Forţa Civică.

"Ar fi o primă etapă în direcţia realizării unui partid unic de dreapta, ceea ce ar trebui să se întâmple în România, pentru că nu te poţi opune unui PSD mamut şi cu un electorat captiv de aproape 15% din întregul electorat şi vreo 25% dintre cei care merg la vot, cu vreo trei-patru partide, mai mici sau mai mari. Trebuie să fie un partid unic, trebuie să fie două partide tari în România, unul pe stânga şi unul pe dreapta, care ulterior să se bată în soluţii, şi nu în vorbe şi critici aduse unul celuilalt", a afirmat Preda marţi, prezent la o dezbatere organizată de Fundaţia Mişcarea Populară pe tema sistemului de pensii din România.
El apreciază că ar fi mai utilă o fuziune, decât o alianţă, fiind necesară formarea unui partid unic.

"Pe de altă parte, alianţele nu sunt bune, nu sunt viabile. Uitaţi-vă la tot ce s-a întâmplat din 1992 încoace, pentru că, practic, niciodată nu a fost un partid unic la guvernare după 1990 şi de fiecare dată a trebuit să negocieze pe cine pune fiecare acolo. Şi pe lângă faptul că în clasa politică nu sunt întotdeauna cei mai buni specialişti pe domenii, când ai mai multe partide, probabilitatea este mare să vină cel mai slab dintre cei care reprezintă respectivele partide", a explicat Preda.
"Este important atunci când va veni la guvernare, în 2016, să fie un guvern de dreapta cu un program, nu cu o atitudine de negare a aceea ce s-a întâmplat, un program pentru România care să fie suficient de clar anunţat înainte", a subliniat preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară.

Alexandru Năzare: PDL va ataca la CCR Codul insolvenţei.

Deputatul PDL Alexandru Năzare a anunţat, astăzi, că democrat-liberalii vor ataca la Curtea Constituţională a României (CCR) Codul insolvenţei.

"Atacăm la CCR Codul insolvenţei. Dovadă a fost şi demersul pe care l-am avut şi prin depunerea moţiunii simple pe acest subiect", a spus Năzare, într-o conferinţă de presă organizată la Parlament.
Camera Deputaţilor a respins, marţi, moţiunea simplă iniţiată de 55 de deputaţi PP-DD şi PDL şi intitulată "Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei" pe tema Codului insolvenţei.
Pe 9 octombrie, Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constituţională a României dispoziţii din Codul insolvenţei.
Deputatul democrat-liberal Alexandru Năzare a afirmat  că prin anunţul făcut de Ministerul Transporturilor privind returnarea garanţiei depuse de GFR, Guvernul îşi asumă vina pentru eşecul privatizării CFR Marfă.

"După cum ştiţi, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a anunţat că banii în formă de garanţie şi cei viraţi în contul escrow de către GFR vor fi returnaţi de către Ministerul Transporturilor. Prin acest lucru, Ministerul Transporturilor şi Guvernul USL nu fac decât să-şi asume vina pentru eşecul acestei privatizări. Se vede, astfel, că acele condiţii suspensive care au fost cuprinse în strategia de privatizare, după care preluate în contractul de privatizare semnat au făcut de aşa natură încât operatorul privat ajuns până la finalul procedurii, GFR, să nu aibă nimic de suferit în cazul eşecului privatizării, în schimb, statul are foarte multe de suferit - pierde bani, pierde credibilitate şi compromite de fapt un viitor demers în privinţa acestei privatizări", a declarat Năzare.
"Mi se pare inadmisibil, după toată tevatura făcută în acest caz, să asistăm la un act cum am asistat astăzi, în care cu o seninătate de nedescris Ministerul Transporturilor returnează aceşti bani şi mi se pare inadmisibil când vedem că se întâmplă acest lucru şi nimeni nu este tras la răspundere", a spus democrat-liberalul.

Sebastian Bodu  : Cere PE respingerea Acordului de liber-schimb cu Canada.

Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu cere PE respingerea Acordului de liber-schimb cu Canada ca urmare a deciziei acestei ţări de a liberaliza regimul vizelor doar pentru Republica Cehă, menţinând restricţia pentru cetăţenii români şi bulgari.
 Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu crede că o mobilizare a tuturor colegilor români şi bulgari este necesară pentru respingerea în Parlamentul European a Acordului economic şi de liber-schimb dintre Uniunea Europeană şi Canada, considerând că forul legislativ comunitar nu ar trebui să accepte libera circulaţie a bunurilor şi a capitalurilor fără o liberă circulaţie a persoanelor. Totodată, Bodu a adresat o scrisoare deschisă premierului canadian Stephen Harper, în care îşi exprimă nemulţumirea faţă de atitudinea Guvernului Canadei de a ridica, vineri, vizele doar pentru cetăţenii cehi, pentru a nu periclita ratificarea în Parlamentul European a acordului în cauză.
Bodu consideră că premierul canadian a anunţat ridicarea vizelor pentru Republica Cehă "doar pe argumente aritmetice, cu ignorarea criteriului formal de liberalizare, în speţă reducerea numărului de cereri de viză respinse, precum şi de faptul că noua lege canadiană a imigraţiei adoptată în scopul eliminării falselor cereri de azil nu a înlocuit vizele, cum era normal, ci s-a adăugat acestora".

"Nu este corect să pedepsiţi zeci de milioane de cetăţeni oneşti pentru câteva mii care crează probleme imigraţioniste prin falsa discriminare etnică pretinsă. (...) Am constatat însă cu tristeţe că aţi decis ridicarea vizelor doar pentru Republica Cehă, argumentând că Acordul economic şi de liber-schimb are nevoie de o largă susţinere în Parlamentul European", se arată în scrisoarea deschisă adresată lui Stephen Harper.

Liviu Dragnea : E posibil ca UDMR să susţină descentralizarea în Parlament.

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a transmis, astăzi, parlamentarilor UDMR că este posibil că Uniunea să susţină proiectul de descentralizare propus de USL, vicepreşedintele UDMR Laszlo Borbely replicându-i că susţinerea va exista în funcţie de discuţiile care vor urma.
"Proiectul e aproape finalizat. Descentralizarea e poate cea mai importantă parte a proiectului de reformă administrativă. Ştiu că UDMR a susţinut permanent şi de foarte mult timp procesul de descentralizare, cum şi eu permanent l-am susţinut. Să sperăm că în final vom avea un punct de vedere comun şi e posibil ca în Parlament să şi susţineţi acest proiect de descentralizare", a spus Dragnea în debutul întrevederii cu aleşii UDMR, la care presa a avut acces.
 "Vom sprijini acest proiect de descentralizare în funcţie de discuţiile de azi şi din zilele următoare, pentru că avem unele propuneri pertinente şi e foarte important pentru noi să aibă autorităţile locale finanţarea necesară", a spus Borbely.
Laszlo Borbely a precizat că în iunie, şi UDMR depus la Parlament un proiect privind desecentralizarea.
"Am avut, vom mai avea discuţii. Vă mulţumiim pentru deschidere şi pentru acest dialog. Azi vom discuta propunerile colegilor. Interesul e ca să fie un proces win-win, de căştigător-căştigător, în ceea ce priveşte descentralizarea", a spus Borbely.

Palatul Parlamentului  : "Podurile Toleranţei - Contribuţii ale etniei iudaice la dezvoltarea României".

Reprezentanţi ai lumii politice, academice, ştiinţifice şi culturale româneşti, membri ai cultelor şi ai comunităţii evreieşti din România şi Israel, diplomaţi au participat, marţi, la workshopul "Podurile Toleranţei - Contribuţii ale etniei iudaice la dezvoltarea României", organizat de "B'nai B'rith Europa" la Palatul Parlamentului. Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), deputatul Aurel Vainer, a afirmat că "elementele pozitive ale prezenţei îndelungate a populaţiei evreieşti în ţara noastră sunt o dovadă că în România a existat şi există îngăduinţă, şi la bine, şi la rău, din partea populaţiei româneşti faţă de minoritatea iudaică".

Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, tacit proiectul de lege privind modificarea statutului judecătorilor şi procurorilor, potrivit căruia magistraţii care au fost condamnaţi definitiv îşi pierd pensia de serviciu şi indemnizaţia.
Proiectul care vizează completarea Legii 303 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor în condiţiile în care termenul pentru dezbatere şi vot final stabilit pentru 16 octombrie a fost depăşit. În proiect se arată că nu beneficiază de pensia de serviciu şi indemnizaţie judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea ori pentru o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, comise cu intenţie, ori pentru o altă infracţiune intenţionată cu privire la care CSM apreciază că aduce atingere prestigiului justiţiei, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie.
De asemenea, se precizează că aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii.
Deputaţii Partidului Democrat Liberal şi cei ai Partidului Poporului - Dan Diaconescu au depus astăzi în plenul Camerei Deputaţilor moţiunea simplă "CFR Marfă - cronica unei alte privatizări eşuate".
"Grupul PDL depune alături de cei de la PP-DD moţiunea simplă 'CFR Marfă - Cronica unei alte privatizări eşuate'", a anunţat, în plen, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.
"Sperăm ca în urma acestei moţiuni să primim răspunsul la cel puţin trei întrebări: Ce se va întâmpla cu cei 11.000 de angajaţi de la CFR Marfă?; Cine îşi asumă responsabilitatea pentru hotărârea de guvern care a dus la eşuarea acestei privatizări?; Când va fi reluat procesul de privatizare? Se impune şi o demisie, cel puţin de onoare, în acest caz ", spunea luni purtătorul de cuvânt al PDL Adriana Săftoiu. Ea susţinea că ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, ar trebui să demisioneze.

Camera Deputaţilor şi Senatul au decis, astăzi, în şedinţă comună, să prelungească până la 1 martie 2014 termenul până la care Comisia comună a Parlamentului trebuie să elaboreze propunerile legislative privind legile electorale.
"Comisia va elabora propunerile legislative privind legile electorale până la data de 1 martie 2014", se arată în proiectul de hotărâre adoptat de Parlament. Proiectul de hotărâre privind prelungirea termenului până la care Comisia comună a Parlamentului trebuie să elaboreze propunerile legislative privind legile electorale,  a fost adoptat cu majoritate de voturi, înregistrându-se şase abţineri şi 17 voturi împotrivă.

Crin Antonescu : Proiectul Roşia Montană înaintat de Guvern nu poate fi susţinut.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că din punctul de vedere al liberalilor proiectul privind exploatarea minieră de la Roşia Montană înaintat de Guvern nu poate fi susţinut şi nu va fi susţinut.
"Ea (Comisia specială - n.r.) a fost creată şi mandatată de plenul Parlamentului pentru a aviza, într-un fel sau altul, cu raport de susţinere sau de respingere, un anumit proiect de lege, anume cel iniţiat de Guvern, pe care noi nu l-am susţinut, nu-l susţinem, nu-l susţinem nici în Comisie. Se punea problema astăzi dacă suplimentarea mandatului înseamnă şi un nou mandat de conţinut, în sensul elaborării sau propunerii unui nou proiect de lege sau dacă se limitează la vechiul mandat, pentru care Comisia are dreptul să ceară încă o prelungire. A rămas limitat la vechiul mandat şi, din punctul acesta de vedere, nouă nici nu ne trebuie 10 zile sau câte mai sunt, 15, până în 10 noiembrie, pentru că punctul nostru de vedere este foarte clar: proiectul înaintat de Guvern pe Roşia Montană nu poate fi susţinut şi nu va fi susţinut. (...) Pentru a construi un alt proiect de lege care să reglementeze, de exemplu, într-o manieră generală, exploatările auro-argentifere sau pentru a discuta legea minelor sunt situaţii diverse", a spus Antonescu.
"Legea minelor este în discuţie, este pe traseul parlamentar, putem discuta acolo, dacă vrem un nou proiect special pentru exploatările auro-argentifere, nu doar din perimetrul Roşia Montană, ci din întreaga suprafaţă a ţării. Pentru asta nu trebuie o Comisie specială", a precizat preşedintele PNL.

Mircea Duşa  : Participă la reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, va participa astăzi şi mâinei, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO. Potrivit unui comunicat al MApN, întâlnirile vor debuta astăzi cu o sesiune de lucru a Consiliului Nord-Atlantic, dedicată capacităţilor de apărare. În cadrul discuţiilor sunt incluse teme precum apărarea antirachetă, apărarea cibernetică, dar şi finanţarea şi reforma Alianţei. Tot astăzi, va avea loc sesiunea de lucru a Consiliului Nord-Atlantic dedicată implementării iniţiativei "Connected Forces". Mâine se va desfăşura reuniunea miniştrilor apărării în formatul participanţilor la ISAF, în cadrul căreia se vor discuta aspecte legate de stadiul procesului de tranziţie şi dezvoltarea capacităţilor forţelor afgane de securitate.

Miniştrii Afacerilor Europene au aprobat un nou sistem de supraveghere a frontierelor UE.

Miniştrii Afacerilor Europene din statele membre UE au aprobat, marţi, crearea unui nou sistem de supraveghere a frontierelor Uniunii Europene, numit Eurosur. Sistemul va introduce un mecanism care va permite statelor membre să transmită între ele informaţii operaţionale şi să coopereze cu Frontex, Agenţia europeană pentru securizarea frontierelor, în scopul diminuării numărului imigranţilor clandestini. Parlamentul European şi-a dat acordul de principiu pentru crearea sistemului Eurosur.
"Eurosur va deveni unul dintre instrumentele esenţiale care vor permite Uniunii Europene să evite, spre exemplu, tragedii maritime de genul celor produse în largul Insulei Lampedusa", se arată într-un comunicat oficial emis la finalul reuniunii miniştrilor Afacerilor Europene din statele membre UE.

UE relansează negocierile de aderare cu Turcia.

Uniunea Europeană a decis să deschidă, marţi, un nou capitol în negocierile de aderare cu Turcia, după trei ani de blocaj, a anunţat preşedinţia lituaniană a UE. Urmând recomandările Comisiei Europene, miniştrii UE pentru Afaceri Europene, reuniţi la Luxemburg, au dat undă verde deschiderii, la 5 noiembrie, a unui nou capitol de negocieri. Decizia oficială de deschidere a unui nou capitol de negocieri cu Ankara a fost luată în iunie, dar a fost amânată, mai ales la presiunea germană, din cauza reprimării, de către autorităţile turce, a manifestaţiilor din piaţa Taksim din Istanbul. Oficial candidată din 1999, Turcia a eşuat până în prezent în a progresa în negocierile de aderare care se lovesc de rezervele Parisului şi Berlinului cu privire la intrarea în UE a unei mari ţări musulmane şi în absenţa unei reglementări cu Ciprul privind partea de nord a insulei, ocupate din 1974 de trupele turce.

ŞTIRI METEO

Miercuri, 23 octombrie 2013, vremea în România  se va apropia de normalul termic al perioadei în estul țării, dar va rămâne mai caldă decât în mod obișnuit la această dată în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 și 24 de grade, iar cele minime între 5 și 14 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și izolat burniță sau ploaie slabă în estul și în sud-estul țării. Dimineața și noaptea local va fi ceață, mai ales în zonele joase. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în sudul Banatului, iar noaptea în nordul Moldovei.

În Bucureşti, vremea se va menține mai caldă decât în mod normal la această dată. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 8…9 grade. Cerul va fi variabil, iar dimineața și noaptea se va semnala ceață. Vântul va sufla slab până la moderat.

PERSONALITĂŢI

Franz Liszt

Franz Liszt sau Liszt Ferenc (n. 22 octombrie 1811, Raiding ), Imperiul Austriac, astăzi Burgenland, Austria - d. 31 iulie 1886, Bayreuth, Bavaria), a fost un compozitor maghiar și unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor. Influențat de măiestria violonistului Niccolò Paganini, a decis să dezvolte o tehnică interpretativă similară pentru pian. În 1869 s-a întors cu regularitate la Weimar, unde a avut numeroși elevi, mai târziu acceptând să predea muzică la Budapesta, unde era privit ca un erou național. Franz Liszt a fost socrul compozitorului Richard Wagner; el și-a petrecut ultima parte a vieții sale la Bayreuth. A murit la 31 iulie 1886, la patru ani după decesul ginerelui său, Richard Wagner, la Bayreuth, unde a fost înmormântat. Casa în care a murit (Bayreuth, Wahnfriedstr. 9) a devenit „Muzeul Franz Liszt”.
Viața și creația sa (atât ca pianist concertist cât și ca compozitor) se structurează în trei perioade distincte :
   - cariera de virtuoz ( 1820 - 1847 ) îi impune călătorii , având însă Parisul ca centru general iar pianul este instrumentul spre care se îndreaptă cu predilecție lucrările sale .
  -  din momentul numirii sale ca director de muzică al Curții din Weimar începe cea de a ÎI a perioadă ( 1847 - 1861 ) , cea mai fructoasă din punctul de vedere al creației sale muzicale .Totodată în aceste momente cariera lui se află la apogeu
   - ultimei perioade ( 1861 - 1866 ) îi corespund plecarea la Roma și predilecția pentru muzică religioasă în compozițiile sale .
Turneul românesc al lui Franz Liszt a început în Banat, primul său concert având loc la data de 2 noiembrie 1846, la Timişoara. În sala festivă a Palatului Municipal, pianistul a interpretat următoarele bucăţi muzicale: Andante din Lucia din Lamermoor (Donizetti-Liszt), Fantezie din opera Norma (Bellini-Liszt), Andante cu variaţiuni deLuwig van Beethoven, Ave Maria şi Regele ielelor de Franz Schubert, Fantezie pe cântece maghiare de Fr. Liszt şi Marşul lui Rákóczy, în prelucrarea sa. A urmat recitalul din 4 noiembrie, ţinut la Teatrul Municipal din Timişoara, cea mai mare sală din oraş, iar repertoriul abordat mai multe lucrări.



Au urmat concertele de la Lugoj, din 5 şi 7 noiembrie, unde, iarăşi, triumful a fost total.
Al treilea oraş în care a concertat Franz Liszt a fost Arad, iar drumul de aproximativ 60 de km dintre Lugoj şi Arad, a fost parcurs în trăsură. La marginea oraşului, artistul a fost aşteptat de o mulţime impresionantă, care l-a primit în urale, oferindu-i diploma de onoare a oraşului.
În Arad, Franz Liszt a concertat de două ori, la 8 şi 10 noiembrie 1846, în sala festivă a hotelului „Crucea Roşie”. La intrarea în clădire, Liszt era aşteptat de o orchestră militară care a interpretat o serenadă, un cor bărbătesc care a cântat imnuri, iar în camera sa de hotel pianistul era aşteptat de o orchestră de muzică populară, care a interpretat melodii tradiţionale din folclorul local. Repertoriul a fost identic celui din Timişoara; la fel şi primirea, şi succesul. Pianul la care a cântat Franz Liszt se află şi la ora actuală în Muzeul Teatrului din Arad.

 

Cea de-a doua etapă a turneului lui Franz Liszt pe meleagurile româneşti, etapa ardeleană, s-a desfăşurat în intervalul 20 noiembrie-8 decembrie 1846 şi a cuprins oraşele Sibiu, Cluj şi Aiud.
De la Aiud, Liszt a plecat, însoţit de doi prieteni, Sándor Teleky şi Bethlen, spre Bucureşti, într-un magnific cortegiu de nu mai puţin de patru trăsuri, trase fiecare de câte opt cai împodobiţi. Voiajul a durat opt zile, vreme în care convoiul a făcut nenumărate opriri şi popasuri, prilejuri cu care muzicianul a ascultat, cu sensibilitate şi receptivitate, tarafuri şi lăutari interpretând cu măiestrie frumoasele melodii populare româneşti. Liszt a notat cu atenţie în carnetul său motive ale muzicii populare româneşti, în care a găsit „o mare vână muzicală”, pe care o va exploata şi valorifica în viitoarele sale compoziţii.

Catherine Deneuve

Catherine Deneuve (născută Catherine Fabienne Dorléac la 22 octombrie 1943) este o actriță franceză de film. Una dintre cele mai respectate actrițe din industria filmului francez, Catherine Deneuve și-a câștigat reputația jucând într-o serie de filme ale renumiților regizori Luis Bunuel și Roman Polanski. Fiică actorului de teatru și film Maurice Dorleac, Deneuve s-a născut la Paris pe 22 octombrie 1943. A debutat în film la vârsta de 13 ani, cu un rol în filmul din 1956 Leş Collegiennes și merge mai departe pentru a juca în filmele unor regizori precum Roger Vădim (cu care are un copil) înainte de marele succes cu musical-ul lui Jaques Demy, Leş Parapluies de Cherbourg (The Umbrellas of Cherbourg) (1964). Are o izbucnire cu două roluri în filmul lui Roman Polanski, Repulsion în 1965 și în filmul lui Bunuel din 1967 Belle de Jour. Mai târziu, în același an, dă dovadă de talent în filmul lui Demy, Umbrellas, urmat de Leş Demoiselles de Rochefort, în care joacă alături de sora ei Françoise Dorleac.
Catherine Deneuve a fost premiată de Academia Fanceză de Cinema pentru cea mai bună actriță în 1980 cu The Last Metro (1980) și în 1982 la același festival și aceeaşi categorie a câștigat cu Place Vendome (1998). La Festivalul de Film de la Veneția în 1988 a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță cu Place Vendome (1998) și în 1992 a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță cu filmul Indochine (1992).
În anul 2000, Deneuve a primit mai multă atenție din partea criticilor când a fost distribuită alături de islandeza Björk în filmul lui Lars von Trier, musical-ul Dancer în the Dark. Polarizând criticii și audiența deopotrivă, Dancer în the Dark a câștigat premiul Palme d'Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes; continuând tradiția lui von Trier de a crea filme dificile și provocatoare, și acesta pare a nu fi cu nimic mai prejos.
În 2013 a jucat în pelicula Elle s'en va/On My Way, regizată de Emmanuelle Bercot, care, la rândul ei a fost nominalizată la Ursul de Aur la Festivalul Inrenațional de Film de la Berlin.

Albert Szent-Gyorgyi

 









 
Albert Szent-Gyorgyi (n. 16 septembrie 1893 – d. 22 octombrie 1986) a fost un fiziolog maghiar care a câștigat Premiul Nobel pentru Medicină în 1937. Lui i se atribuie descoperirea vitaminei C și a componentelor și reacțiilor din ciclul acidului citric.
Tatăl sau Miklós Szent-Györgyi s-a născut în Târgu Mureș. A luptat în Rezistența maghiară în al doilea război mondial și a devenit un politician maghiar după război.





S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 22 OCTOMBRIE......................

 

Evenimente 

 1797: Francezul André-Jacques Garnerin a efectuat în premieră mondială o săritură cu parașuta dintr-un balon.

Prima atestare scrisă referitoare la ceea ce mai târziu se va numi paraşută s-a descoperit în caietele lui Leonardo da Vinci, sub forma unor schiţe destul de detaliate, şi datează din 1495.
De la da Vinci ideea a fost preluată de un alt italian, Fauste Veranzio (în 1617), apoi de francezii Sebastien Lenormand (1783), fraţii Joseph şi Jaques Montgolfier (1783) şi alţii, între care şi Jean Pierre Blanchard (1785), care a efectuat prima săritură dintr-un balon pe cale să explodeze, dovedind, astfel, utilitatea acestui dispozitiv, pe atunci destul de rudimentar.
În 1797, André-Jacques Garnerin a executat primul salt cu o paraşută fără cadru rigid, de la 2.400 m înălţime, experiment care i-a permis astronomului Lalandes să elimine oscilaţiile destul de periculoase ale cupolei în bătaia curenţilor de aer prin „inventarea” găurii polare (orificiul din vârful cupolei). Alte inovaţii au fost aduse ulterior de englezul Thomas Baldwin (harnaşamentul, în 1887), Paul Letterman şi Katchen Paulus (în 1890, sistemul de împăturire, împachetare şi deschidere a paraşutei).
Folosită exclusiv la salturile din balon sau de pe clădirile (turnurile) înalte, paraşuta va cunoaşte o nouă eră odată cu saltul în premieră mondială dintr-un avion executat de căpitanul francez Albert Berry (1912). În ultima vreme, mai ales în domeniul militar, se utilizează cu rezultate excepţionale paraşuta-aripă.

   1865: A fost fondat primul ziar muncitoresc cubanez La Aurora.
   1883: A fost inaugurată Opera Metropolitan din New York City, unul dintre centrele culturii muzicale mondiale. Cu acest prilej s-a interpretat opera Faust, a compozitorului francez Charles Gounod (1818-1893).
    1895: În Gara Montparnasse din Paris, un tren a deraiat, a depășit capătul liniei, a pătruns 30 m pe peron și a ieșit prin fațada gării.
    1911: A apărut revista literară, artistică și socială Flacăra, sub direcţia lui Constantin Banu.
    1932: A treia Conferință balcanică de la București, la care participă Albania, Grecia, Iugoslavia, România și Turcia. Se pun bazele unui pact politic balcanic bazat pe principiul neagresiunii.
    1962: Criza rachetelor cubaneze. Începe blocada economică a SUA împotriva Cubei.
    1964: Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură, declarând că nu dorește să fie „transformat” de acest premiu
    1968: Apollo 7 a aterizat conform planului, coborând în Oceanul Atlantic după ce a orbitat de 163 de ori în jurul Terrei.

    1974: A fost inaugurat Centrul Național de Fizică București.

Chiar dacă încă din anul 1956 existau diferite laboratoare de cercetare pe lângă diversele instituții naționale de cercetare în domeniul fizicii, abia în anul 1973 avea să fie creat Institutul Central de Fizică (ICEFIZ) din București. Acesta a fost conceput ca un consorțiu care avea să înglobeze Institutul de Fizică Atomică (IFA), Institutul de Fizică București (IFB), dar și toate celelalte instituții din România care își desfășurau activitatea în diferitele zone de cercetare din domeniul fizicii. Ca urmare, un an mai târziu, pe data de 22 octombrie 1974, avea să se inaugureze Centrul Național de Fizică București. 
Dar o schimbare importantă în organizarea ICEFIZ avea să aibă loc trei ani mai târziu, în 1977, când Institutul avea să fie împărțit în mai multe unități de cercetare, pe domenii, precum: Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară (IFIN), Institutul de Fizică și Tehnologia Aparatelor cu Radiații (IFTAR), Institutul de Fizică și Tehnologia Materialelor (IFTM), Institutul de Gravitație și Științe Spațiale (IGSS) etc.

    1991: Arhiepiscopul Bartolomeu I este ales cel de–al 270–lea patriarh ecumenic al Constantinopolului, liderul spiritual al ortodocșilor din întreaga lume.

S -a născut în.............

    1811: Franz Liszt, compozitor și pianist maghiar (d. 1886)
    1818: Leconte de Lisle, poet și traducător francez (d. 1894)
    1844: Sarah Bernhardt, actriță franceză (d. 1923)
    1846: Dimitrie Brândză, medic, naturalist și botanist român, membru al Academiei Române și fondator al Grădinii Botanice din București (d. 1895)
    1866: Aglae Pruteanu, actriță română(d. 1941)
    1870: Ivan Alexeevici Bunin, scriitor rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1953)
    1882: Jean Giraudoux, prozator și dramaturg francez (d. 1944)
    1907: Cella Serghi, scriitoare româncă (d. 1992)
    1919: Doris Lessing, scriitoare engleză
    1925: Robert Rauschenberg, artist plastic american (d. 2008)
    1927: Constantin Olariu, scriitor român (d. 1997)
    1949: Corneliu Stroe, percuționist din România
    1943: Catherine Deneuve, născută Catherine Fabienne Dorléac, actriță franceză de film
    1949: Corneliu Stroe, percuționist român
    1954: Ionel Tudor, compozitor și dirijor român
    1958: Dan Creimerman, compozitor român

Decese............................... 

    1882: Ion Andreescu, pictor român, membru post-mortem al Academiei Române (n. 1850)
    1882: János Arany, scriitor maghiar (n. 1817)
    1906: Paul Cézanne, pictor francez (n. 1839)
    1916: Ion Sbierea, filolog și folclorist român, membru fondator (1866) al Academiei Române (n. 1836)
    1982: Mircea Ștefănescu, dramaturg român (n. 1898)
    1985: Viorica Ursuleac, soprană română (n. 1894)
    1986: Albert Szent-Györgyi, fiziolog maghiar, laureat Nobel (n. 1893)
    1987: Lâno Ventura, actor francez de origine italiană (n. 1919)
    1972: George Demetru Pan, poet, prozator și traducător român (n. 1911)
    1973: Pablo Casals, compozitor, violoncelist și dirijor spaniol (n. 1876)
    1975: Arnold Joseph Toynbee, istoric și filosof englez (n. 1889)
    2008: Nicolae Boșcaiu, biolog român, membru al Academiei Române (n. 1925)
    2011: Sultan bin Abdul-Aziz Al Saud, prinț al Arabiei Saudite (n. 1930)


vineri, 11 octombrie 2013

11 octombrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Legile morale se schimbă după locuri şi timpuri. Unii găsesc în aceasta un motiv să nu asculte de niciuna".  (Lucian Blaga)

Tobi, câinele "Duracell" al SPP-ului.

Preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, dar şi alţi înalţi demnitari români şi străini sunt feriţi de explozii cu ajutorul câtorva câini special antrenaţi, dintre care unul e chiar campionul naţional din acest an la detectarea de explozivi, Tobi, câinele "Duracell" al Serviciului de Protecţie şi Pază.
"Noi suntem primii în locurile unde trebuie să verificăm. Este câinele "Duracell", să-i zic aşa. Este o rasă de aşa natură..., e o rasă foarte activă, asta mi-a plăcut la el. Dresajul lui a decurs foarte rapid, antrenamentele lui sunt foarte rapide, totul ţine de mine să-l menţin la capacitate maximă", a declarat vineri, pentru AGERPRES, plutonierul adjunct şef Cristian Negoiţă din cadrul SPP Bucureşti, partenerul de acţiune al lui Tobi.
Premiaţi joi la Sibiu cu titlul de campioni naţionali, Cristian Negoiţă şi Tobi, cei doi angajaţi ai SPP-ului, sunt primii care intră în acţiune în orice misiune de verificare a locurilor unde urmează să se afle înalţii demnitari români şi străini, pe tot teritoriul României. Cu alte cuvine, cei doi SPP-işti sunt faţa ascunsă în aceste misiuni, dar cei mai importanţi în detectarea de materiale explozive care le-ar putea pune viaţa în pericol demnitarilor.
Fie că verifică maşina, elicopterul, avionul sau clădirile, Tobi este zilnic în gardă, fiind special antrenat ca nimic să nu-i distragă atenţia, nici chiar o femelă din rasa sa, Ciobănesc German Malinois. "Am lucrat foarte mult cu el lângă căţelele în călduri şi reacţionează foarte bine. Nu-i distrage nimic atenţia", a explicat Cristian Negoiţă.
Pentru Tobi, o zi de muncă începe dimineaţa devreme, face zilnic antrenamente cu explozivi reali şi, mai mult, doarme chiar cu stăpânul şi colegul său din SPP. În vârstă de şase ani, Tobi este SPP-ist de mic, fiind luat de la vârsta de mai puţin de un an de la Centrul Chinologic din Sibiu, singura şcoală de câini a Ministerului Afacerilor Interne.

"O zi normală de muncă înseamnă că plecăm împreună de acasă dimineaţa şi ne întoarcem când finalizăm. Stă cu mine în casă, practic e copilul meu, doarme cu mine în pat. Da (soţia înţelege, n.r.) e la fel de iubitoare de animale. Mai am patru câini acasă, iar Tobi se înţelege foarte bine cu ei, sunt obişnuiţi de mici unii cu alţii", descrie dresorul SPP colaborarea cu Tobi.

"Noi facem antrenamentele numai cu exploziv real. Nu e periculos, pentru că manipularea materialelor explozive pe care le folosesc pentru antrenamentele lui este în limitele care trebuie", dezvăluie Cristian Negoiţă.

Stratfor: Premierul ungar Viktor Orban, un bun strateg geopolitic.

Premierul ungar Viktor Orban este un foarte bun analist geopolitic, un personaj politic mult mai complex şi mai riguros decât ar părea la prima vedere, se constată într-o analiză realizată de agenţia Stratfor, în urma discursului susţinut miercuri de şeful guvernului de la Budapesta la Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale (Chatham House) din Londra.
Cele şase teze argumentate de Orban în respectivul discurs furnizează o explicaţie foarte clară a logicii geopolitice consistente după care se ghidează în politicile controversate promovate de partidul său Fidesz. Patru dintre aceste teze au fost consacrate explicării falimentului modelului european post-naţional şi a incapacităţii acestuia de a aduce stabilitatea politică şi economică pe care a promis-o. Nu întâmplător, Orban a ales să transmită acest mesaj în Marea Britanie, ţară cunoscută pentru tendinţele eurosceptice şi unde retorica antieuropeană a câştigat teren în ultimele luni.
În discursul său, Orban nu a făcut nicio referire la Rusia, ţară care a achiziţionat active strategice în centrul Europei pentru a încerca să recâştige din influenţa pierdută în această zonă, reaminteşte Stratfor, care consideră că Budapesta nu poate evita o 'confruntare negociată' cu Moscova şi că toate măsurile luate de Orban pentru a concentra puterea în mâinile sale sunt menite să sporească forţa sa de negociere într-o inevitabilă deschidere către Est. De asemenea, protestele europene faţă de politicile antiliberale adoptate de guvernul maghiar îl preocupă mult mai puţin pe Orban decât susţinerea suveranităţii ţarii sale, în actualul context geopolitic de la Marea Baltică până la Marea Neagră, caracterizat, potrivit analizei Stratfor, de dezintegrarea Europei, reafirmarea Rusiei şi atitudinea ambivalentă a Statelor Unite.
Experimentul ungar este primul de acest fel în Europa - Orban afirmând în acest discurs că Ungaria este 'un laborator' -, iar dacă rezultatele acestuia vor fi încununate de succes, el ar putea deveni un model şi pentru alţi lideri din Europa Centrală, perspectivă îngrijorătoare pentru comentatorii europeni şi pentru birocraţii de la Bruxelles, care descriu politica Executivul de la Budapesta drept autoritară, dictatorială sau totalitară, mai comentează Stratfor.

Vlad Moisescu : Românii de dreapta sunt cei mai nereprezentaţi de clasa politică.

Preşedintele Consiliului Director al Iniţiativei România Liberală (IRL), Vlad Moisescu, a declarat, joi, la lansarea organizaţiei Vâlcea a IRL, că românii de dreapta, care produc cea mai mare parte a PIB-ului României, sunt cei mai nereprezentaţi de clasa politică.
"Am mers mult prin ţară şi am constatat că efectele crizei economice i-au scos la suprafaţă pe aceşti români care, în vreme de criză economică, rezistă fără să intre în insolvenţă. Aceşti români sunt germenii capitalismului românesc adevărat. Aceşti români şi-au diversificat pieţele, au găsit noi producţii, s-au adaptat şi au rezistat. (...) Clasa politică nu le oferă nimic, pentru că discursul clasei politice e acelaşi din anul 2000. Românii s-au adaptat, clasa politică, nu", a explicat Vlad Moisescu.
"Economia nu funcţionează bine pentru că nu sunt sprijiniţi cei care produc care, prin munca lor, susţin bugetul, plătind dările către stat. Dar aceşti oameni nu au primit nimic în schimb, nu i-a sprijnit nimeni. S-au făcut politici greşite, care au pornit de la principiul că, dacă cineva are bani, să-i luăm şi mai mult", a afirmat Chiliman.
El a precizat că "nu măririle de taxe duc la creştere economică reală" şi că orice mărire de impozite îi sperie pe investitori şi pe cetăţeni.
"Aproape 60% dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, ceea ce înseamnă că nu este guvernată în direcţia aşteptărilor românilor. Noi încercăm să oferim această direcţie şi pentru asta trebuie să-i aducem pe toţi cei de dreapta împreună", a explicat Andrei Chiliman.

Elena Udrea  : Dacă eu aş fi condus PDL, astăzi dreapta era unificată şi avea un singur candidat".

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu se va înscrie în competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale şi a arătat că, dacă ea "ar fi condus PDL, astăzi dreapta era unificată şi avea un singur candidat".
"Eu am spus mereu că mai important decât să stabilim candidatul este să îi punem un vehicul politic puternic în spate. Cred că în acest moment ar fi trebuit să unificăm toate partidele de centru dreapta într-un mare partid, capabil să ia în jur de 25% la europarlamentare şi să susţină cu şanse reale un candidat al dreptei. Era un moment propice în care toată lumea era de acord. Aţi văzut că şi Traian Băsescu şi Emil Boc susţin această variantă, dar şi liderii PMP şi FC. Dacă eu aş fi condus PDL, astăzi dreapta era unificată şi avea un singur candidat", a precizat Elena Udrea.
"Partidul dă tot ce are mai bun. Sunt trei candidaţi redutabili. Oricare dintre cei trei îi poate bate fie pe Ponta, fie pe Antonescu. Simona Crețu este o persoană foarte motivată, de bună credinţă, este femeie, a avut un proiect foarte bun pentru Bucureşti, ecologizarea şi amenajarea lacului Văcăreşti, sunt convinsă că va avea un proiect foarte bun şi pentru România. Prin această competiţie şi prin candidaţii înscrişi demonstrăm că suntem un partid deschis către oameni noi, că în PDL oricine poate avea bastonul de mareşal în raniţă. Simona Creţu este în partid de un an şi trei luni, Cătălin Predoiu de trei luni. Credeţi că în PNL sau PSD ar fi posibil aşa ceva?", a menţionat ea.

Vasile Blaga: PDL va intra la guvernare doar prin alegeri.

PDL va intra la guvernare numai în urma unor alegeri parlamentare, a declarat joi, la Slatina, preşedintele partidului Vasile Blaga, care a adăugat că democrat-liberalii nu vor intra la guvernare cu vreunul dintre partidele care formează USL.
"PDL este un partid puternic, care remobilizează pentru a ajunge din nou la guvernare, dar doar prin alegeri. Doar prin alegeri şi nu altfel. După alegerile europarlamentare, desigur, suntem deschişi (n.r. pentru ca alte partide să fuzioneze cu PDL) astfel încât să avem un candidat unic al dreptei cu şanse de a câştiga viitoarea competiţie electorală", a spus Vasile Blaga.
Întrebat cât crede că va dura USL, preşedintele PDL a răspuns că şi-ar dori ca această alianţă să reziste până în 2016. "Eu nu ştiu cât o să dureze USL, eu mă rog să dureze. Cel puţin până la primăvară. Eu aş vrea să dureze până în 2016, pentru că împreună au minţit românii, împreună le-au promis marea cu sarea, şi să treacă măcar în iarna asta împreună pentru că promisiunile electorale nu vor plăti facturile nici la Slatina nici în ţară. (...) De aceea sunt mai puţin preocupat de soarta lor, mă preocupă mai mult soarta PDL. Chiar dacă fiecare în parte, în special PSD, se pregăteşte pentru ziua a 2-a, ca să zic aşa", a declarat preşedintele PDL.
El a subliniat că PDL nu va intra la guvernare cu vreunul dintre partidele din USL. "Pot să vă spun că PDL nu va intra la guvernare cu niciuna dintre componentele USL. Noi vom participa la guvernare doar după viitoarele alegeri generale, atunci când vor avea ele loc", a mai declarat Blaga.

Gheorhge Falcă  : Intră în competiţia internă din PDL pentru a promova unificarea dreptei.

Democrat-liberalul Gheorghe Falcă a confirmat, vineri după-amiază, intrarea în competiţia internă din partid pentru desemnarea candidatului la Preşedinţia României, spunând că are mai multe motive, între care promovarea ideii de unificare a dreptei, dar şi să aducă "un plus de tonus" partidului.
 Primarul Aradului, Gheorghe Falcă (PDL), arată, într-un comunicat transmis MEDIAFAX că a decis să participe la competiţia internă din PDL pentru desemnarea candidatului la şefia statului.
Falcă spune că în acest mod doreşte să promoveze proiectul unificării dreptei româneşti şi să iniţieze o dezbatere pe acest subiect.
"Am decis să particip la competiţia internă pentru că sunt un om cu profunde convingeri de dreapta şi sunt interesat să propunem proiecte care să producă dezbatere în jurul marilor teme de actualitate: proiectul unificării forţelor de dreapta, care va produce de fapt candidatul la prezidenţiale; poziţionarea şi clarificarea doctrinară a Dreptei româneşti şi un nou proiect pentru România, în perspectiva anului 2020", se arată în comunicat.
Falcă afirmă că vede "o mare oportunitate într-un astfel de turneu de întâlniri cu membrii de partid, un turneu care va energiza organizaţiile locale".
Primarul Aradului spune că oamenii de dreapta trebuie să aibă curajul de a reafirma "superioritatea morală" a valorilor de dreaptă faţă de ideile stângii.
 "Dreaptă nu trebuie să se unifice conjunctural, ci în jurul unor valori şi principii, cărora să le rămânem fideli, fugind de tentaţia populismului. Este, de altfel, modelul pe care îl oferim noi, aici, la Arad. Şi despre acest model doresc să le vorbesc membrilor de partid. Despre faptul că aici, deschizând partidul către societatea civilă şi către o alianţă locală cu alte forţe de dreapta, Mişcarea Creştin-Liberală, am rămas victorioşi în alegeri", afirmă Gheorghe Falcă.
Democrat-liberalul adăugă că speră să aducă în partid "un plus de tonus şi energie", având prilejul de a vorbi cât mai multor membri despre ceea ce consideră că poate fi reţeta succesului.

Cătălin Predoiu : Se înscrie în cursa internă a PDL pentru nominalizarea la prezidenţiale.

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, a anunţat, joi seară, că se înscrie în cursa internă a PDL pentru a fi nominalizat drept candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din 2014.
"Da, mâine (vineri - n.r.) mă voi înscrie în cursa internă din PDL pentru selectarea candidatului la prezidenţiale. E o cursă care începe imediat ce candidaturile vor fi validate şi va dura până în jur de 15 decembrie. E o cursă care va desemna acel candidat care poate să înfrângă un contracandidat al stângii. PDL face un efort fără precedent, este primul partid care nu stabileşte candidatul la masă verde, într-un birou. E primul partid care dă dovadă de curaj", a spus Cătălin Predoiu, întrebat dacă va candidă.
"Voi depune la partid o declaraţie că mă înscriu în cursa internă, împreună cu schiţa unui proiect de ţară", a precizat Cătălin Predoiu.
"Nu e vorba de a etala o serie de programe, România e plină de ele. Ce-i lipseşte României e un nou patos, o ambiţie, o poftă de succes. Nu mai putem sta în acest platou în care ne-am înfundat", a mai spus el.
 "Nu e un gest de orgoliu, e unul de responsabilitate, poate unul din puţinele gesturi care se aşază în rând cu alte decizii capitale", a adăugat Cătălin Predoiu.
"Ca toate marile decizii, le iei până la urmă singur, nu am putut ignora mesajele din ultimele luni. Nu am vrut să iau această decizie până nu am fost la firul ierbii", a explicat el.

Ilie Şerbănescu despre Roşia Montană: Procedura cu redevenţe este o invenţie colonialistă.

"Eu, personal, nu am nimic cu proiectul Roşia Montană, eu am cu grilă în care se exploatează resursele minerale ale acestei ţări. După părerea mea, indiferent că e vorba de petrol, de aur, de argint, metale rare, gaze, nu merită pentru o ţară cu resurse să le exploateze, pur şi simplu pentru că nu se alege cu mai nimic sau, pentru a fi mai precis, se alege doar cu mărunţiş. Tehnologia sau procedura asta cu redevenţe este o invenţie colonialistă şi e făcută de ţările colonialiste pentru cei slabi şi colonii. Din această metodă, modalitate, posesorii de resurse nu se aleg cu nimic. Despre asta este vorba. În cazul Roşia Montană, după părerea mea, există o diversiune în ideea de a opune economicul ecologicului", a spus analistul economic Ilie Şerbănescu.
"S-a creat în mod diversionist, cu dibăcie politică, această idee că, dacă reuşim să dovedim că cianurile nu sunt foarte rele, îi dăm drumul proiectului. Păi, cu ce ne alegem, domnule, din acest proiect? În măsura în care produsul final de acolo aparţine celui care-l exploatează şi nu celui care este deţinătorul resurselor, adică poporul român, nu faci altceva decât să pierzi şi să te alegi maximum cu mărunţiş. Credeţi poveştile alea, balivernele alea cu care au venit ăştia de la Roşia Montană, cu împărţirea celor 10 miliarde (dolari - n.r.), din care ei se aleg numai cu 1,5 miliarde (dolari n.r.) în 20 de ani? Pentru asta traversează ei oceanul? Păi, asta este o ruşine domnule, cine poate să se bazeze pe aşa ceva. Cum o să poţi să crezi aşa ceva?", a spus analistul economic Ilie Şerbănescu

Ana Birchall: Legislativul a eliminat prevederile considerate a fi neconstituţionale în Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern.

Camera Deputaţilor şi Senatul au eliminat prevederile considerate a fi neconstituţionale în Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, susţine deputatul PSD Ana Birchall, secretar Comisia de Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor. Ea a dorit astfel să contrazică afirmaţia şefului statului conform căreia Parlamentul a adoptat Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, fără a pune în acord prevederile legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 784/2012, respectiv cu Decizia nr. 683/2012.

"Fals. În realitate, Comisia pentru Afaceri Europene a propus, plenul Camerei Deputaţilor şi apoi Senatul au eliminat prevederile considerate neconstituţionale de CC, respectiv: (2) Stabilirea conducătorului delegaţiei României la reuniunile Consiliului European se face prin acord între Guvernul României şi Instituţia Prezidenţială, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data reuniunii; (3) În situaţia în care acordul prevăzut la alin. (2) nu se realizează în termen, Parlamentul, în şedinţă comună a celor două Camere, desemnează conducătorul delegaţiei României la respectiva reuniune a Consiliului European. În acest fel s-a acceptat păstrarea caracterului absolut al prerogativelor Preşedintelui României", a afirmat Birchall.

"Pentru a se evita caracterizări nefericite ale nivelului de democraţie din ţara noastră, precum şi ale gradului de implementare a prevederilor Tratatului de la Lisabona se impune asigurarea unui rol al Parlamentului, dacă nu în decizia, măcar în consultările pe marginea proiectului de mandat. Într-adevăr, pentru a se respecta prevederile Tratatului Uniunii Europene, în special prevederile art. 10 şi 12, precum şi prevederile art. 148 (4) din Constituţia României, Parlamentul ar trebui să aibă măcar un rol consultativ. În procesul de consultare nu se poate exclude Parlamentul pentru că acesta este organul reprezentativ suprem al poporului român, singurul care poate legitima decizia reprezentantului României de a accepta sau refuză exercitarea în comun cu statele membre ale Uniunii, a unor elemente de suveranitate naţională", spune deputatul PSD.

Victor Ponta: Dacă reducerea TVA la pâine dă rezultate, vom continua şi cu alte produse alimentare.

Premierul Victor Ponta consideră că s-ar putea lua o decizie privind reducerea TVA la mai multe produse alimentare dacă măsura aplicată în cazul pâinii va avea rezultatele scontate.
"Vedem şi la partea de încasări dacă s-a întâmplat ceea ce ne-am aşteptat şi părerea mea e că s-a întâmplat, că nu mai merită să facă evaziune fiscală la 9%. La 24% merita, la 9% nu merită. Dacă se dovedeşte că a fost o idee bună, şi eu asta cred, mai departe vom încerca şi la alte produse alimentare", a declarat Ponta joi, la Giurgiu.
"Nu s-a sfătuit cu noi domnul secretar de stat de la Agricultură când a vorbit direct de carne şi cred că a greşit. Cred că trebuie întâi să spunem noi şi după aceea să anunţe el, dar era aşa mai entuziast şi probabil se întâlnea cu producătorii de carne", a spus Victor Ponta.

Gruia Stoică: Avem banii, suntem pregătiţi să plătim, dar confruntarea continuă.

Grupul Feroviar Român dispune de suma de bani necesară pentru preluarea CFR Marfă, respectiv 172 milioane de euro, însă trebuie văzut dacă Ministerul Transporturilor şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, a declarat omul de afaceri Gruia Stoică, proprietarul GFR, la plecarea de la Ministerul Transporturilor.
"O echipă de la mine (GFR - n.r.) s-a întâlnit cu Comisia de privatizare (din MT - n.r.) pentru a vedea care este stadiul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale ale vânzătorului", a spus Stoica.
"Confruntarea nu s-a terminat. Mai târziu o să vă dau o declaraţie despre acest lucru. Avem banii şi nu sunt din surse ilegale. Există banii şi suntem pregătiţi să plătim, dar aşteptăm să vedem dacă vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţiile", a reiterat proprietarul GFR.
"Până luni se poate să continuăm privatizarea. Eu mi-aş dori să continuăm privatizarea", a completat Stoica. Acesta a spus din nou că va da în judecată statul român în cazul în care privatizarea eşuează.
Greva de luni de la metrou a fost suspendată.

Sindicaliştii de la Metrorex şi RATB au decis să suspende greva anunţată pentru luni şi marţi, după negocierile purtate la Ministerul Transporturilor.

"Greva de luni de la metrou a fost suspendată, săptămâna viitoare vom semna contractul colectiv de muncă. Şi RATB suspendă greva de solidaritate anunţată pentru ziua de marţi, între orele 4,00-16,00. În cadrul negocierilor ni s-a promis şi faptul că salariile în toate companiile subvenţionate vor fi indexate cu rata inflaţiei, de la 1 ianuarie 2014', a spus Ion Rădoi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Lucrătorilor de la Metrou (USLM), după negocierile purtate cu Administraţia Metrorex.
"În cazul în care contractul colectiv de muncă nu va fi semnat în cursul săptămânii viitoare, este posibil să reprogramăm greva generală. În orice caz, vom anunţa în cursul săptămânii viitoare dacă greva va fi reprogramată sau conflictul de la Metrorex se va stinge",  a mai spus Ion Rădoi.

Liviu Dragnea: Proiectele pentru Strategia Dunării reprezintă o prioritate pentru perioada 2014-2020.

Autorităţile locale trebuie să constituie în cadrul aparatului propriu un grup care să fie conectat în permanenţă la informaţiile privind proiectele care pot fi accesate în cadrul Strategiei Dunării - aceasta este recomandarea pe care vicepremierul Liviu Dragnea le-a făcut-o participanţilor la conferinţa internaţională "Strategia pentru regiunea Dunării - prezent şi viitor", ce s-a desfăşurat vineri la Giurgiu.
"Sunt patru piloni ai Strategiei Dunării cu 11 domenii prioritare şi am recomandat tuturor autorităţilor locale din cadrul regiunilor riverane Dunării ca în cadrul fiecărui aparat propriu să formeze un grup care să ţină legătura şi să fie permanent la curent cu noutăţile şi posibilităţile de finanţare în cadrul Strategiei Dunării", a declarat Liviu Dragnea.
Vicepremierul recomandă acest lucru deoarece va fi o competiţie acerbă în accesarea acestor proiecte din cadrul Strategiei Dunării, pentru perioada 2014-2020, şi a argumentat că nu există undeva nişte depozite cu bani care să fie folosite pentru aceste proiecte.

Rovana Plumb : PSD nu a trădat şi nu ştie să trădeze în USL.

Partidul Social Democrat (PSD) nu a trădat şi nu ştie să trădeze în cadrul Uniunii Social Liberale (USL), a declarat, joi, la Botoşani, vicepreşedintele PSD Rovana Plumb.
Potrivit acesteia, USL este un proiect politic major, iar USL nu are voie 'să dezamăgească pe cei care i-au acordat încrederea anul trecut şi care şi-au pus speranţele că soluţia în România este USL'.
"USL este un proiect politic care trebuie să continue. PSD, forţa principală a USL, nu a trădat, nu ştie să trădeze şi va continua să se bată pentru ca acest proiect să meargă în continuare', a afirmat Rovana Plumb.
Rovana Plumb a participat, joi după-amiază, în calitate de preşedinte al Organizaţiei Femeilor Social Democrate, la Conferinţa Judeţeană a organizaţiei femeilor social democrate din Botoşani.

Consiliul de Onoare al Ordinului 'Steaua României' : A fost  amânat pentru 18 octombrie.

Consiliul de Onoare al Ordinului 'Steaua României' a amânat vineri pentru 18 octombrie luarea unei decizii în cazul sesizărilor privind retragerea decoraţiei europarlamentarului Laszlo Tokes.

"Consiliul de Onoare a judecat sesizările venite din partea unor membri ai Consiliului de Onoare şi a considerat util să continuăm deliberările în timpul care urmează, până la o dată care va fi potrivită prevederilor legii", a spus preşedintele Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României, academicianul Ionel Haiduc, precizând că următoarea şedinţă a forului va avea loc pe 18 octombrie, la ora 16,00.
El a motivat că decizia de amânare a şedinţei a fost luată pentru ca toţi membrii Consiliului să fie prezenţi şi fiecare să aibă posibilitatea să-şi spună punctul de vedere.
Gabriela Firea, membru al Consiliului, a subliniat că forul este în interiorul regulamentului şi al legii.

"Am depăşit două etape. Două şedinţe am avut până acum la Academia Română, la niciuna dintre ele nu s-a prezentat colegul nostru de ordin, europarlamentarul Laszlo Tokes. L-am aşteptat chiar şi astăzi. Nu a venit şi legea şi regulamentul prevăd să judecăm în lipsă la al doilea termen, ceea ce s-a întâmplat astăzi. A început judecarea. S-a judecat sesizarea primită iniţial din partea doamnei Corina Creţu, susţinută de alte câteva scrisori. L-am audiat pe dl senator Alexandru Frătean", a arătat Firea.

ŞTIRI METEO

Sâmbătă, 12 octombrie 2013, vremea se va menține caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 16 și 26 de grade, iar cele minime între 6 și 16 grade. În zona de vest va ploua slab pe arii restrânse, mai ales în a doua parte a intervalului, iar în regiunile extracarpatice, în special dimineața și noaptea, local se va semnala ceață, asociată izolat cu burniță. Vântul va sufla slab până la moderat.

În București, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale ale perioadei. Temperatura maximã se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea minimă va fi de 11…13 grade. Cerul va fi temporar noros, iar dimineața și noaptea se va semnala ceațã. Vântul va sufla slab pânã la moderat.

PERSONALITĂŢI

Olga Tudorache

Olga Tudorache (n. 11 octombrie 1929, Oituz, județul Bacău) este o actriță română și profesor universitar la București.
Olga Tudorache este o celebritate în lumea teatrului şi filmului românesc. Termină, în 1951, Institutul de Teatru şi activează neîntrerupt pe scenele teatrului bucureştean, radiofonic şi în film.
Angajată, din septembrie 1951, la Teatrul Tineretului din Bucureşti, unde îşi desfăşoară activitatea neîntrerupt, pana în 1966, când teatrul fuzionează cu Teatrul “Nottara”. La noul teatru, Teatrul Mic, rămâne angajata pana în 1978. Din anul universitar 1976 este Conferenţiar universitar la Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografica “I.L.Caragiale”, la catedra de actorie. Din 1990 este profesor: a scos şase promoţii de actori, până la pensionare, în 1997. În anul 2000 are loc retragerea efectivă din învăţământ.

În film a deţinut mai ales roluri de plan doi: "Tudor", "Răzbunarea haiducilor", "Profetul, aurul şi ardelenii", "Prea cald pentru luna mai", "Tusea şi junghiul", "Doi haiduci şi o crâşmăriţă", "O vară de neuitat" până la "Femeia visurilor"/ 2004 sau "Cendres et sang"/2008.
De un talent imens şi inconfundabil a obţinut pentru interpretările sale numeroase premii şi distincţii.
A fost căsătorită cu actorul Cristea Avram. Fiul lor, Alexandru, inginer de profesie este stabilit în SUA.

Édith Piaf

Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, Franța - d. 10 octombrie 1963, Grasse, Franța) a fost o actriță, cântăreață și textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franța cât și în întreaga lume, genul "chanson réaliste" (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).
Primul său mare succes datează din ianuarie 1937, când obține un angajament la teatrul "ABC" din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul Raymond Asso îi înregistrează discul cu "Mon légionnaire". Dotată cu o voce capabilă de nuanțe infinite și plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat cu un deceniu sensul de rebeliune și neliniște care-i va caracteriza pe artiștii intelectuali de pe "rive gauche", din care vor face parte Juliette Greco, Boris Vian, Roger Vadim. La sfârșitul anului 1947, Édith călătorește pentru prima dată la New York. Aici cunoaște pe actrița Marlene Dietrich și, mai ales, pe boxeurul Marcel Cerdan. Acesta devine amantul său, "le meilleur amant du monde". De la Paris la New York, între un concert al lui Édith Piaf și o luptă pe ring a lui Marcel, dragostea lor câștigă tot mai mult în intensitate. La 27 octombrie 1949, Édith primește știrea accidentului de avion, în care Marcel Cerdan și-a pierdut viața. Pentru ea, într-o stare de profundă depresie, lumea nu mai poate fi la fel ca înainte. Revenită la Paris, scrie - în amintirea acestei iubiri - textul pentru "L'hymne à l'amour" (muzica de Marguerite Monnot).

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbușește epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucerește din nou Parisul în 1961 într-un concert în sala Olympia, cu noul său chanson, "Non, je ne regrette rien". După o cură de convalescență în apropiere de Grasse, marea cântăreață încetează din viață în ziua de 11 octombrie 1963, în aceeași zi cu scriitorul Jean Cocteau, prietenul și colaboratorul său. Este înmormântată în cimitirul "Pére Lachaise" din Paris.
În cultură franceză și europeană a secolului 20, șansonetista franceză ocupă un loc unic, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi și vest-europeni, martori interbelici ai ascensiunii nazismului, respectiv participanți ulteriori ai reconstrucției post-belice a democrațiilor europene.

S -A ÎNTÂMPLAT..........

Evenimente

    1745: Savantul Ewald Jürgen von Kleist și fizicianul Pieter van Musschenbroek, independent unul de altul au realizat „butelia de Leyda”, primul condensator electric.
    1811: Primul vapor care funcționa cu aburi, "Juliana", a devenit operațional.
    1850: La Sydney sunt puse bazele celei mai vechi universități din Australia. Corpul didactic era format din trei profesori.
    1939: Președintele american Franklin Delano Roosevelt a primit o scrisoare din partea lui Albert Einstein, cu privire la amenințarea reprezentată de armele nucleare.
    1962: La Roma sunt deschise lucrările Conciliului Vatican II (1962-1965)
    1968: NAŞA lansează Apollo 7, prima misiune cu oameni la bord (astronauții: Wally Schirra, Donn F. Eisele și Walter Cunningham).
    2006: O aeronavă de mici dimensiuni a lovit o clădire din Manhattan, New York. Reprezentații primăriei din New York au exclus posibilitatea unui atentat terorist.

S -a născut în.............

    1705: Guillaume Amontons, fizician francez (n. 1663)
    1758: Heinrich Wilhelm Matthias Olbers, fizician și astronom german (d. 1840)
    1849: Carl Wolff, economist și politician sas din Transilvania (d. 1929)
    1884: Eleanor Roosevelt, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, soția președintelui Franklin D. Roosevelt, diplomată și activistă pentru drepturile omului (d. 1962)
    1884: Friedrich Bergius, chimist german, laureat al Premiului Nobel (d. 1949)
    1885: François Mauriac, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1970)
    1929: Olga Tudorache, actriță româncă de teatru și film
    1938: Dan Pița, regizor și scenograf român
    1947: Lucas Papademos, economist și politician grec, prim-ministru al Greciei
    1956: Catrinel Dumitrescu, actriță româncă de teatru și film

Decese...............................

    1809: Meriwether Lewis, explorator american (n. 1774)
    1850: Louise-Marie a Franței soția regelui Leopold I al Belgiei (n. 1812)
    1889: James Prescott Joule, fizician britanic (n. 1818)
    1896: Anton Bruckner, compozitor austriac (n. 1824)
    1945: Scarlat Demetrescu, profesor, scriitor român (n. 1872)
    1963: Edith Piaf, cântăreață franceză (n. 1915)
    1963: Jean Cocteau, scriitor francez (n. 1889)
    2004: Christopher Reeve, actor american (n. 1952)
    2005: Emil Iordache, scriitor, traducător - rusa (n. 1956)
    2008: Jörg Haider, politician austriac (n. 1950)
    2011: Ion Diaconescu, om politic român (n. 1917)
 

luni, 7 octombrie 2013

7 octombrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Demnitatea cere curaj, voinţă. Laşitatea e greu de dus de omul cu conştiinţă, dar o duc fără efort mişeii." (Mariana Fulger)

Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul privind referendumul.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat astăzi, într-un comunicat de presă, că Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane au fost trimişi în judecată în dosarul cunoscut sub numele de "Fraudă la referendum".
Nicolae Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale".
"În acest sens, Nicolae-Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot", au scris procurorii în rechzitoriu.
Anchetatorii au precizat că Dragnea şi-a folosit influenţa şi autoritatea în mai multe modalităţi. Astfel, ca un prim pas, Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar şi de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 şi 13 iulie 2012, destinate organizaţiilor judeţene de partid, respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie, dar şi primarilor din ţară ai acelui partid, prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60 la sută, "li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) şi, de asemenea, să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiunile turistice, care nu sunt ele însele unităţi administrativ-teritoriale".
În paralel, Dragnea ar fi coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege, către coordonatorii judeţeni de campanie, primarii şi activiştii de partid, au mai arătat procurorii în documentul citat.
Sistemul informatic avea două componente IT: una permitea schimburile de mesaje tip SMS, în timp real şi între mii de utilizatori, prin apelarea numărului telefonic dedicat "1855" ori prin recepţionarea de mesaje de la acest număr, iar cealaltă era o aplicaţie internet ce "dădea posibilitatea unui număr restrâns de persoane (aşa-numiţii «coordonatori judeţeni» sau «coordonatori») să obţină în timp real informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în toate secţiile de votare, precum şi să introducă manual astfel de date pe portalele: referendum1.psd / referendum5.psd.ro", au precizat procurorii.
"Acest sistem informatic asigura: comunicarea în fiecare oră a prezenţei la vot a cetăţenilor, lucru care permitea coordonatorilor de partid să identifice secţiile de vot cu o prezenţă slabă la urne; comunicarea de mesaje, conţinând ordine sau recomandări coordonatorilor şi/sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea luării de măsuri pentru creşterea artificială a numărului de votanţi în secţiile deficitare prin folosirea de mijloace interzise de lege; obţinerea de informaţii precise, în timpul procesului de votare (şi nu după orele 23:00 ale zilei de 29 iulie 2012, când votarea se închidea) despre modul cum s-a votat în secţiile de votare de pe tot cuprinsul ţării, respectiv câte voturi «Da» şi câte «Nu» au fost exprimate. De altminteri, cerinţa a fost îndeplinită, astfel că au rezultat un număr de circa 4400 de comunicări de acest tip, recepţionate în timpul desfăşurării votului", potrivit documentului citat.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat astăzi :
"Nu iau în calcul să demisionez din Guvern, pentru că, dincolo de faptul că sunt nişte acuzaţii nefondate - şi vreau să fac o precizare: eu nu merg în instanţă să-mi probez nevinovăţia, în instanţă aştept ca procurorii să probeze aceste acuzaţii absurde. Iar în ceea ce priveşte demisia din Guvern, sunt nişte proiecte la care m-am angajat pe care vreau să le duc la capăt, iar aceste acuzaţii, din fericire, n-au nicio legătură cu activitatea de ministru", a punctat Liviu Dragnea, care deţine şi postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
"Este un lucru bun în toată nebunia asta. Acum, opinia publică va avea posibilitatea să vadă toate aberaţiile din dosar, toate acuzaţiile care spun că o activitate de campanie electorală este, de fapt, infracţiune, faptul că sunt acuzat că am trimis nişte mesaje pe care nu le-am trimis, că am organizat un sistem informatic pe care nu l-am organizat şi pentru că oamenii au venit la vot... Asta este, după părerea mea, o lovitură destul de tare la temelia democraţiei. Înseamnă că, în orice scrutin electoral, oricine organizează o campanie electorală poate fi considerat infractor şi, pe cale de consecinţă, orice partid, poate fi considerat o grupare infracţională", a spus Liviu Dragnea la sediul PSD.

Alexandru Năzare: PDL cere demisia imediată din funcţia de ministru a lui Liviu Dragnea.

PDL solicită demisia imediată din funcţia de ministru al Dezvoltării a lui Liviu Dragnea, având în vedere trimiterea acestuia în judecată, a declarat deputatul Alexandru Năzare, vicepreşedinte democrat-liberal, luni, într-o conferinţă de presă la finalul BPN al partidului.

"Dată fiind trimiterea în judecată a ministrului Dragnea (Liviu Dragnea - n.r.) PDL solicită demisia imediată a acestuia. Mai mult decât atât, ministrul Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale, are un rol foarte important, din câte am studiat Acordul de parteneriat (acord cu CE - n.r.), în structura fondurilor europene, şi dată fiind trimiterea în judecată a acestuia îi cerem demisia imediată", a declarat Alexandru Năzare.

Victor Ponta : Dosarul lui Dragnea - un dosar politic făcut împotriva celor 7,4 milioane de români.

Dosarul lui Liviu Dragnea este un dosar politic făcut împotriva celor 7,4 milioane de români care au votat la referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu, a declarat luni preşedintele PSD, premierul Victor Ponta.
"De altfel, am fost ameninţaţi direct de Traian Băsescu - a spus foarte clar că vom avea dosare politice pentru faptul că am organizat referendum şi am votat pentru demiterea sa", a afirmat Ponta, într-o conferinţă de presă, la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD. El a mai spus că fost refuzat să fie audiat de procurorul Lucian Papici, cel care s-a ocupat de dosarul referendumului şi în care Liviu Dragnea a fost trimis în judecată. Potrivit lui Ponta, Papici "s-a temut astfel de demontarea unor acuzaţii politice".
Premierul a subliniat că Liviu Dragnea nu poate fi suspendat de preşedinte din funcţiile deţinute în Guvern pentru că, potrivit legii răspunderii ministeriale, nu este membru al Parlamentului şi nu este acuzat pentru fapte care au legătură cu activitatea de ministru.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, astăzi, că a decis ca pe viitor să-i invite la BPN al PSD pe foştii preşedinţi ai partidului Adrian Năstase şi Mircea Geoană.

"Eu i-am invitat - şi de acum încolo aş vrea să fie invitaţi permanent la BPN - pe foştii preşedinţi, şi pe domnul Geoană, şi pe domnul Năstase. Domnul Năstase din păcate azi e la proces, însă de acum încolo vreau să fie foştii preşedinţi în BPN. Şi noua conducere, şi vechea conducere. E nevoie de toate minţile şi vreau să vă spun că eu i-am invitat", a spus Ponta, înainte de şedinţa BPN.
"Deci, la toate BPN foştii preşedinţi vor veni. Cred că e bine pentru noi, pentru PSD şi pentru mine, să îi am alături şi pe domnul Iliescu, şi pe toţi ceilalţi, pentru că, cu cât mai multe minţi înţelepte şi cu experienţă, cu atât mai bine", a spus Ponta.

Crin Antonescu: Propun ca senatorii liberali să se abţină la vot în cazul lui Varujan Vosganian.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni dimineaţă, înaintea şedinţei USL, că va propune ca senatorii liberali să se abţină la votul în cazul începerii urmăririi penale a ministrului Economiei, senatorul Varujan Vosganian, deoarece "ar fi în mod simbolic într-un conflict de interese".
"Eu voi propune colegilor mei din PNL cel puţin să ne abţinem de la votul de azi. Să nu votăm ca fiind simbolic într-un conflict de interese. E vorba de un coleg de-al nostru, lăsăm restului Senatului decizia şi în felul acesta nu se poate spune nici că îl socotim vinovat, ceea ce nu putem să-l socotim pe Varujan Vosganian. Din punctul nostru de vedere, nu există pe ce s-a înaintat elemente pentru începerea urmării penale. Pe de altă parte, să nu se poată invoca faptul că am bloca demersurile Justiţiei”, a spus Antonescu.
"Noi suntem într-o situaţie şi legislativă complicată pentru că în momentul în care trimiţi un astfel de dosar şi ceri un vot parlamentarilor, ei sunt într-o situaţie încurcată. Pe de o parte nu doresc să blocheze Justiţia, pe de altă parte nu pot ca prin votul lor, dacă nu au elemente, să considere vinovat pe cineva", a spus Antonescu.

Marko Bela: Aderarea României la Consiliul Europei a fost primul pas de integrare.

Liderul grupului UDMR din Senat, Marko Bela, a declarat luni că aderarea, în urmă cu 20 de ani, a României la Consiliul Europei a reprezentat un pas important în vederea realizării parcursului european asumat. De asemenea, liderul UDMR a adăugat că pentru formaţiunea politică pe care o reprezintă acest moment a fost cu atât mai important, cu cât aderarea României la Consiliul Europei a fost însoţită de adoptarea unor măsuri şi soluţii privind problematica interetnică sugerate de UDMR structurii europene.
"A fost primul pas de integrare şi, din acest punct de vedere, e clar că este un moment important. După ce, în 1989, a căzut dictatura comunistă, iată că au trecut trei ani şi am reuşit acest act de integrare. Pentru noi (UDMR - n.r.) are o importanţă specială şi pentru că la vremea respectivă noi am cerut Consiliului, printr-un memorandum, să impună rezolvarea unor probleme legate de relaţiile interetnice. În hotărârea de primire a României au fost reluate aceste obiective şi, astfel, pentru noi a fost o satisfacţie că România a reuşit primirea în Consiliul Europei şi că au fost impuse şi aceste soluţii", a declarat Marko Bela

Cezar Preda: Băsescu a vrut să facă un partid de măicuţe, nu i-a ieşit, a făcut partid de frustraţi.

Vicepreşedintele PDL, deputatul Cezar Preda, a declarat, într-o conferinţă de presă, că din Partidul Mişcarea Populară fac parte "oameni fără niciun Dumnezeu", iar Traian Băsescu "a încercat să facă un partid de măicuţe, dar nu i-a ieşit" şi a făcut "un partid de frustraţi".
"Văd că nu poate veni nimeni la Buzău fără să îmi pomenească numele să construiască şi să se lege de Cezar Preda şi de cine şi pe cine critică. Ştiţi cum e, vorbă lui Traian Băsescu, deşi a încercat, nu a putut face un partid de măicuţe şi a căzut în extrema cealaltă. Nu a făcut de măicuţe, a făcut de frustraţi şi de oameni care nu au nici un Dumnezeu, sunt pentru interesul lor personal. Asta e. Atât a putut, atât a făcut", a declarat, luni, Cezar Preda.

Vasile Blaga  : Noi avem proceduri interne deja stabilite.

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat luni întrebat despre anunţul lui Răzvan Ungureanu de a candida din partea dreptei la prezidenţiale că PDL are "proceduri interne deja stabilite" de desemnare a candidatului şi că nu poate participa la o dezbatere în interiorul partidului cineva care nu e membru.
 "Noi avem proceduri interne deja stabilite. De astăzi, cei care doresc să candideze din părea PDL la funcţia de preşedinte al României trebuie să-şi depună candidatura la preşedintele partidului, termenul este până duminică seară", a precizat Blaga, arătând că apoi candidaturile vor fi validate de Comisia PDL pentru statut, etică şi litigii, iar candidaţii înscrişi în competiţia internă a partidului vor trebui să convingă, în teritoriu, organizaţiile că sunt cei mai buni pentru a reprezenta partidul.
"Eu sper şi am convingerea că va exista raţiunea necesară din partea tuturor membrilor noştri, astfel încât cel desemnat să poată să convingă pe urmă formaţiunile de centru, pe cei care gândesc şi împărtăşesc valorile, ca să susţină şi pe urmă să putem să convingem anul viitor şi electoratul. Noi discutăm de PDL şi de procedurile noastre interne", a adăugat Vasile Blaga.
"Timpul este foarte scurt, aproape imposibil, dar procedurile sunt astea, nu poate să participe la o dezbatere internă în interiorul partidului cineva care nu este membru al partidului nostru", a răspuns Blag

Referitor la decizia liberalilor de a se abţine la votul din Senat privindu-l pe Varujan Vosganian, Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat : "Este o nouă şmecherie a PNL. Auzeam şi argumentaţia că nu-l consideră vinovat pe domnul Vosganian. Nici noi nu-l considerăm vinovat. Parlamentul nu este chemat ca să-l judece pe domnul Vosganian, Parlamentul este chemat să-şi dea girul pentru ca justiţia să-şi facă datoria, iar eu cred că, mai ales după discursul de vinerea trecută, credeam că alta va fi poziţia lor, respecţi justiţia, îi respecţi independenţa dacă nu-i pui piedici în niciun fel. Ori, ce să discutăm aici?", a spus Vasile Blaga, răspunzând unei întrebări pe această temă.
"Eu cred că suntem chemaţi să dăm girul justiţiei să-şi facă treaba, nu noi suntem chemaţi să judecăm", a precizat Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.

Maria Grapini: Actuala variantă a proiectului Roşia Montană nu este votabilă.

Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, este de părere că actuala variantă a proiectului privind exploatarea de la Roşia Montană nu este "votabilă".
"M-am exprimat public că această variantă, care este venită acum la Parlament, din punctul meu de vedere, nu este votabilă, cel puţin din punct de vedere al eficienţei economice şi al avantajului statului român. Din punct de vedere al mediului, aici lucrurile sunt complicate, complexe şi specialiştii trebuie să îşi spună punctul de vedere. La grupul nostru parlamentar am angajat un specialist care să ne facă o documentare corectă până la vot. (...) Atât timp cât s-a tras concluzia că sunt primul ministru care a venit şi a spus în mod tranşant că nu susţine actuala lege şi am motivat de ce, că nu avem câştigul suficient economic, nu mă iau de impactul de mediu, vorbim economic", a spus Grapini, în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului care analizează exploatarea minieră.

CFR Călători: Nu agreăm măsura disponibilizărilor colective, aceasta fiind ultimă soluţie pentru redresarea companiei.

Managementul CFR Călători nu agreează măsura disponibilizărilor colective, aceasta fiind o ultimă soluţie pentru redresarea activităţii financiare a companiei, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai companiei.
"Având în vedere situaţia financiară a CFR Călători şi contextul economic dificil, a fost necesară adoptarea unor măsuri care să determine reducerea costurilor, inclusiv a celor cu forţa de muncă. Una dintre măsuri, cu impact social minim, a fost reducerea programului de lucru cu o zi pe lună, timp de 3 luni, până în decembrie 2013, ceea ce duce implicit la reducerea corespunzătoare a salariului, în concordanţă cu art. 52, alin. 3 din Legea 53/2003 din Codul Muncii şi republicată. Măsura a fost luată în consultare cu organizaţiile sindicale reprezentative la nivel de CFR Călători, semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă, în data de 11 septembrie 2013. Managementul CFR Călători nu agreează măsura disponibilizărilor colective, aceasta fiind o ultimă soluţie pentru redresarea activităţii financiare a companiei", a afirmat conducerea companiei.
"Pentru perioada următoare, urmărim cu prioritate continuarea programului de reducere a pierderilor aşa cum a fost stabilit prin Planul de Administrare şi Planul de Management. Situaţia financiară a companiei este afectată de pierderile şi datoriile acumulate istoric, a dependenţei de subvenţia insuficientă, precum şi de plată cu întârziere de către acţionarul unic a facilităţilor acordate diverselor categorii sociale", au spus reprezentanţii CFR Călători.

OLTCHIM   : Protest al salaraiţilor în zona platformei industriale.

Un nou protest a fost declanşat luni dimineaţa, la OLTCHIM, salariaţii disponibilizaţi în urmă cu trei luni solicitând primele de vacanţă şi salariile restante aferente concediilor de odihnă, din perioada în care erau angajaţi.

"Pe bună dreptate, oamenii au tot dreptul să protesteze pentru că au fost promisiuni neonorate de către actualii administratorii judiciari. Oamenii au fost din nou duşi cu zăhărelul cu cei 1,8 milioane de lei, bani pe care îi au de dat. În fine, vedem cum autorităţile locale stau şi văd cum actualii administratori judiciari vând pe bucăţi patrimoniul OLTCHIM. Mâine vor vinde un rinichi, mă refer la la seţia Ramplast, apoi ce vor mai vinde?", a declarat luni, pentru AGERPRES, liderul Sindicatului Liber "OLTCHIM". Aproximativ 1000 de salariaţi ai OLTCHIM au fost disponibilizaţi la începutul lunii iulie, ca măsură de redresare a activităţii combinatului.
Potrivit reprezentanţilor combinatului, marţi va avea loc licitaţia pentru vinderea activului Ramplast din cadrul OLTCHIM, iar sumele rezultate, împreună cu creditele acordate de Piraeus Bank şi Transilvania Bank, vor fi utilizate pentru recapitalizarea societăţii.

Prahova: Grevă de avertisment a sindicaliştilor din învăţământ.

Potrivit liderului Sindicatului 'Şcoala Prahovei', Ion Duţă, aproximativ 7.300 de membri ai acestui sindicat, cadre didactice, nedidactice şi personal auxiliar, se vor afla timp de trei zile în grevă de avertisment, fără ca procesul de învăţământ să fie afectat.
'Dăm un semnal prin purtarea unor banderole albe pe braţ timp de trei zile pentru cinci solicitări cu termene precise. Procesul de învăţământ nu se întrerupe. Urmează alte forme de protest graduale', a declarat Duţă.
Sindicaliştii cer alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din PIB pentru educaţie şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ, din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public, modificarea Legii educaţiei naţionale - reintroducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învăţământ şi gradul didactic I, decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice să se facă de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei Naţionale, introducerea prevederilor Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic, reintroducerea sporului de doctorat, posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puţin trei ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei, acordarea gradaţiei de merit pentru personalul didactic auxiliar, introducerea posibilităţii dobândirii de către cadrele didactice a celei de-a două specializări, prin programe de conversie profesională, cu finanţare de la bugetul de stat - adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50%, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie de 2:1, depolitizarea învăţământului şi regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor.
Preşedintele Sindicatului 'Şcoala Prahovei' a precizat că această grevă de avertisment va fi urmată şi de alte forme de protest, respectiv depunerea de scrisori la parlamentari de Prahova şi la partidele politice şi pichetarea Prefecturii Prahova.

ANOFM: Aproximativ 11.100 de locuri de muncă vacante, luni, la nivel naţional.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) avea înregistrate, luni, 11.101 locuri de muncă vacanţe, cu 568 mai puţine decât cele anunţate vineri, informează un comunicat al ANOFM. Cele mai multe locuri de muncă se găsesc în judeţele Cluj - 1.073, Iaşi - 590, Dolj - 533, Satu-Mare - 528, Argeş - 440, Braşov - 415. La polul opus se află judeţele Ialomiţa - 43, Caraş-Severin - 28, Suceava - 22, Mehedinţi - 11, Bacău - două locuri de muncă vacante. În Bucureşti sunt disponibile 1.565 posturi.
Persoanelor cu studii superioare le sunt oferite 1.044 de locuri de muncă, cele mai multe fiind de analist servicii client (176), programator (67), inginer mecanic (41), inginer construcţii civile, industriale şi agricole (22), inginer de sistem software (21), consilier vânzări asigurări (20), inginer economist (17), farmacist (15) şi formator (14).
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 10.057 locuri de muncă, cele mai multe fiind cele de confecţioner - asamblor articole din textile (1.151), muncitor necalificat în industria confecţiilor (654), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (477), agent de securitate (329), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (292), agent de vânzări (246), casier (209), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (205), manipulant mărfuri (201), zidar rosar-tencuitor (196).

Egipt: Noi atacuri sângeroase asupra poliţiei şi armatei.

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa într-o serie de atacuri ce au vizat luni poliţia şi armata în Egipt, în timp ce un important centru de antene prin satelit a fost lovit de rachete la Cairo, a doua zi după confruntările între manifestanţii islamişti şi forţele de ordine, soldate cu cel puţin 50 de morţi, relatează agenţia France Presse. Cinci soldaţi au fost ucişi la Ismailiya, în nord, unde grupuri islamiste vizează frecvent forţele de securitate după ce armata l-a destituit şi arestat la 3 iulie pe Mohamed Morsi, primul preşedinte ales democratic în Egipt, potrivit unei surse de securitate. În peninsulă Sinai, două persoane şi-au pierdut viaţa într-un atentat cu o maşina-capcană, care a sărit în aer în faţa unui comisariat de poliţie, au indicat responsabili egipteni.
Morsi, primul preşedinte ales în mod democratic în Egipt, a fost demis după ce milioane de protestatari au cerut plecarea sa. Începând cu 14 august, de când au fost instalate de armată noile autorităţi la Cairo, mai mult de o mie de demonstranţi pro-Morsi au fost ucişi, iar peste 2.000 de reprezentanţi ai Fraţilor Musulmani, mişcarea din care provine şi preşedintele destituit, au fost arestaţi.

Grecia   : Va ieşi din recesiune în 2014, înregistrând o creştere de 0,6%.

Grecia va ieşi anul viitor din recesiune, se arată în proiectul de buget pe 2014 prezentat luni în Parlament, acesta fiind unul din cele mai importante semnale că ţara a depăşit cea mai dificilă perioadă a crizei datoriilor, transmite Reuters.
Produsul Intern Brut al Greciei va înregistra în 2014 o creştere de 0,6%, datorită redresării investiţiilor şi a exporturilor, inclusiv turismul, se arată în proiectul de buget.
De asemenea, Grecia a confirmat că anul acesta va înregistra un uşor excedent bugetar primar, condiţia impusă de creditorii internaţionali pentru o nouă ştergere a datoriei. Şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a afirmat recent că zona euro va adopta probabil în luna noiembrie o decizie privind al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, după ce inspectorii internaţionali finalizează evaluarea situaţiei ţării.
Potrivit autorităţilor elene şi oficialilor FMI, Grecia va avea nevoie de alte 10 - 11 miliarde de euro, începând din a doua jumătate a lui 2014 şi până în 2015

ŞTIRI METEO

Marți, 8 octombrie 2013, vremea se va menține în general frumoasă și va deveni normală din punct de vedere termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 22 de grade, iar cele minime în general între 0 și 10 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile vestice și sud-vestice, unde mai ales în a doua parte a intervalului vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea, local în regiunile extracarpatice și pe arii restrânse în rest va fi ceață.
În București, cerul va fi variabil, iar dimineața și noaptea se va semnala ceață. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 4…6 grade. Vântul va sufla slab până la moderat.


PERSONALITĂŢI

Edgar Allan Poe

Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts - d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland), scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică. A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinare. Născut la Boston dintr-o familie de actori, Edgar Poe rămâne orfan de ambii părinți la vârsta de 3 ani și este adoptat de familia John Allan, un negustor înstărit din Richmond/Virginia, primind numele de Edgar Allan Poe. După studii secundare în Liverpool (Anglia) și în Richmond, se înscrie în 1825 la Universitatea din Virginia, pe care este nevoit să o părăsească după un an, lipsit de mijloace materiale și înglodat în datorii, în urma unei vieți extravagante, ceea ce a dus la un conflict cu tatăl său adoptiv. Poe încearcă să facă o carieră militară, dar este exclus din academia militară din West Point pentru acte deliberate de indisciplină. În această perioadă publică fără prea mult succes primele sale poezii. În 1833 înregistrează primul succes cu povestirea "Manuscris găsit într-o sticlă" (A MS. Found în a Bottle), câștigând concursul organizat de revista Saturday Visitor din Baltimore. Se stabilește în Baltimore, după ce se căsătorise în 1836 cu verișoara lui, Virginia Clemm. Devine redactor principal al revistei Southern Literary Messenger, dar pierde postul după scurt timp datorită exceselor sale alcoolice. Apariția nuvelei "Povestea lui Arthur Gordon Pym" (The Narrative of Arthur Gordon Pym) atrage atenția publicului și a criticilor, Poe devine editor asistent la revista Burton's Gentlemen's Magazine, trece după un an la revista Graham's Magazine, unde publică numeroase articole, povestiri și eseuri, aducându-i reputația unui critic competent și sever. În 1839 apare în două volume un ciclu de nuvele "Povestiri ale Grotescului și Arabescului" (Tales of the Grotesque and Arabesque), apreciate de public dar fără succes material.
În ianuarie 1845 publică în revista Evening Mirror celebrul său poem "Corbul" (The Raven), care a provocat o adevărată senzație. Îmbolnăvirea și moartea soției sale Virginia în 1847 îi accentuează însă abuzul de băuturi alcoolice, Poe duce o existență tot mai dezorganizată, care îi precipită ruina fizică și spirituală. Hotărât să se recăsătorească, îmbibat cu opium și alcool, a plecat să-și aducă fosta soacră la nuntă, dar nu a mai ajuns la destinație. După o dispariție de câteva zile, în ziua de 3 octombrie 1849 este găsit căzut pe un trotuar în orașul Baltimore, în stare de confuzie mintală. Moare patru zile mai târziu într-un spital din Baltimore, la 7 octombrie 1849, cauza morții - ca într-o poveste de suspans de E. A. Poe - a fost rabia (turbare).

Regret

Tu mi-erai totul, dragoste,
Al sufletului har,
Un verde ostrov în mare, dragoste,
Fântână şi altar,
Încins cu poame dulci şi flori,
Flori ale mele doar.

Vis prea frumos spre-a fi putut
Să steie! - Ah, limpede minune!
Ai răsărit, şi te-am pierdut!
Un glas din viitor îmi spune:
"Treci, treci", dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Pluteşte-amar, apatic, mut.

Sergiu Cioiu

Sergiu Cioiu (născut 7 octombrie 1940) este un artist, cântăreț și compozitor român, interpret a diferite cântece, aparținând a multiple stiluri muzicale, așa cum sunt jazz, swing, folk și chanson, pe care le-a fuzionat într-un mod cu totul personal și unic, adăugând adesea elemente de muzică populară veche și/sau lăutărească. Sergiu Cioiu este unul dintre foarte puținii interpreți români care au adus un farmec muzical aparte scenei interpretative românești amintind, printre alții, și de șansonetiștii francezi Edith Piaf și Yves Montând.
În România, Sergiu Cioiu s-a făcut cunoscut în anii timpurii 1960 ca un interpret unic al compozițiilor unor autori totali, așa cum au fost Alexandru Mandy, sau ale unor cântece scrise pe versurile glumeț-ironice ale unor poeți precum cele compuse pe versurile lui Marin Sorescu.
De-a lungul anilor 1960 și timpurii 1970, Sergiu Cioiu a interpretat, înregistrat și itinerat în diferite concerte, spectacole sau recitaluri atât în România cât și în străinătate cântecele scrise și compuse de Alexandru Mandy. Printre acestea se numără și Tripticul Brâncuși, compus din cântece având nume omonime sculpturilor monumentale ale lui Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, "Coloana Infinitului", "Masa tăcerii", "Poarta sărutului", respectiv ulterior "Măiastra".



Alte cântece dintre cele compuse de Alexandru Mandy și interpretate de Sergiu Cioiu sunt "Glasul tău", "Cântecul vântului" și "Locul meu de pe pământ", care au obținut premii în interpretarea artistului la diferite ediții ale Festivalului de Creație și Interpretare de la Mamaia.
Sergiu Cioiu a fost, de asemenea, protagonistul unui film muzical care se referea la Ansamblul Monumental al lui Brâncuși, Tripticul, realizat de Paul Urmuzescu. Pelicula, realizată de redacția muzicală a Radio Televiziunii Române (RTV) la Târgu Jiu, a fost filmată în întregime în parcul care adăpostește cele trei lucrări ale sculptorului Constantin Brâncuși.


S -A ÎNTÂMPLAT..........

Evenimente

    1769: James Cook descoperă Noua Zeelandă.

Noua Zeelandă este o țară insulară compusă din două insule mari și mai multe insule mici, situate în sud-vestul Oceanului Pacific. Printre națiunile Pacificului de Sud, Noua Zeelandă are cea mai mare și cea mai industrializată economie și este a doua după Papua Noua Guinee ca populație. Noua Zeelandă este notabilă pentru izolarea ei, fiind separată de Australia, la Nord-Vest, prin Marea Tasmaniei (cca. 2000 km distanță).
Cei mai apropiați vecini sunt Noua Caledonie, Fiji și Tonga. Majoritatea populației este formată din descendenții europeni (Pakeha - în limbajul localnicilor), indigenii Māori fiind cea mai mare minoritate. Non-Māori polinezieni (samoanii) și populația asiatică constitue de asemenea minorități importante, în special în orașe. Oficial, Elisabeta a II-a a Marii Britanii este Regina Noii Zeelande și este reprezentată în țară de Guvernatorul General al Noii Zeelande (funcție non-politică).



Puterea politică este deținută de Primul Ministru care este conducătorul guvernului în Parlamentul Noii Zeelande, ales democratic. Monarhia Regatului Noii Zeelande include Insulele Cook și Niue, care sunt total auto-guvernate, Tokelau, care se transformă în forma auto-guvernată, și Colonia Ross pe care Noua Zeelandă o revendică în Antarctica.





    1866: A apărut, la București, periodicul politic și literar "Dacia Română".

  1883: S-a inaugurat Castelul Peleș.

Castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României (1866 - 1914), după planurile arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch[1] și Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a două jumătăți a secolului al XIX-lea.
Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.
Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I. În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleșului, pe care domnitorul l-a văzut că pe un „sediu” al noii dinastii. Iar așezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro Ungaria.
Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulțime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusețea și bogăția castelului. În 1906 se aștepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.
Chiar după inaugurarea să din 1883, Peleșul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul. Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă și 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acționat de un motor electric. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.

    1919: Ia ființă compania Koninklijke Luchtvaart Maatschappij (KLM). Este cea mai veche, încă operativă, companie aviatică.
    1952: Modelul de cod de bare realizat de Woodland și Silver a început să fie folosit ca model general de indentificare a produselor.
    1970: Nationalpark Bayerischer Wald, se va deschide primul parc național din Germania.
    1985: A fost deturnată nava italiană Achille Lauro aflată în croazieră pe Marea Mediterană cu peste 400 persoane la bord, de membrii organizației "Frontul pentru Eliberarea Palestinei".
    1993: România a fost primită la Consiliul Europei, în urma solicitării din 21 martie 1990.
    2000: Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție care condamnă utilizarea "excesivă a forței" împotriva palestinienilor de către Israel. Statele Unite s-au abținut de la vot.

S -a născut în.................

    1885: Niels Bohr, fizician danez, laureat al Premiului Nobel (n. 1962)
    1886: Romulus Cândea, istoric român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1973)
    1910: Eusebiu Camilar, prozator, poet și traducător român (d. 1965)
    1923: Alexandru Jebeleanu, poet român (d. 1995)
    1931: Desmond Tutu, episcop sud-african de culoare, laureat al Premiului Nobel
    1935: Thomas Keneally, scriitor australian
    1939: Michael Markel, scriitor german de origine română
    1940: Sergiu Cioiu, actor și cântăreț român
    1952: Vladimir Putin, politician rus, al 4-lea președinte al Rusiei
    1954: Diana Lupescu, actriță româncă de teatru și film
    1955: Yo-Yo Mă, violoncelist franco-american
    1959: Simon Cowell, producător englez, creatorul emisiunilor The X Factor și Britain's Got Talent
    1968: Luminița Anghel, interpretă româncă de muzică ușoară

Decese...............................

    1849: Edgar Allan Poe, scriitor, poet american (n. 1809)
    1903: Rudolf Lipschitz, matematician german (n. 1832)
    1939: Harvey Williams Cushing, chirurg și neurolog american (n. 1869)
    1946: Emanoil Bucuța (Emanoil Popescu), scriitor român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1887)
    1968: Emil Petrovici, lingvist român, membru al Academiei Române (n. 1899)
    1988: Ștefan Lupașcu, filosof francez de origine română (n. 1900)
    2006: Anna Politkovskaia, scriitoare și jurnalistă din Rusia, militantă pentru respectarea drepturilor omului (n. 1958)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More