Se afișează postările cu eticheta Roman Polanski. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Roman Polanski. Afișați toate postările

duminică, 18 august 2013

18 august 2013 by Viorica Crainic


Bine v - am regăsit! 

"Bucurie, adevăr, dragoste. Acestea trei, sunt surori, şi una te duce întotdeauna la cealaltă. Nu contează ordinea în care sunt aşezate. " (Neale Donald Walsch)

Preşedintele Traian Băsescu, în judeţul Maramureş.

Preşedintele Traian Băsescu  participă astăzi în judeţul Maramureş, în Pasul Prislop, la slujba religioasă de la Mănăstirea Prislop şi  la cea de-a XLV-a ediţie a festivalului de folclor "Hora la Prislop".
"Hora de la Prislop" este un festival interjudeţean care promovează datina, portul şi cântecul popular şi se desfăşoară anual în duminica de după Sfânta Maria. La festival participă ansambluri din Maramureş, Suceava şi Bistriţa-Năsăud. De asemenea, sunt gătite mâncăruri tradiţionale şi are loc un târg al meşterilor populari.

Mihai Răzvan Ungureanu: Singurul viitor al dreptei este un mare partid de centru-dreapta.

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, consideră că singura şansă că dreapta să revină la guvernare este să câştige alegerile prezidenţiale din 2014, iar viitorul dreptei este un partid unic pe eşichierul de centru-dreapta.
"Cred că singura soluţie ca viaţa politică în România să se reechilibreze este un 2014 victorios. Şi cred că singura soluţie prin care dreapta să poată veni la putere, în aşa fel încât să ofere cu altă generaţie de oameni politici o viziune de construcţie a României, este cu un 2014 victorios pentru 2016. Şi da, cred că singurul viitor al dreptei, ca să depăşim ipocrizia, este un mare partid în centru-dreapta, care să fie suficient de flexibil şi de modern pentru a adăposti toate orientările doctrinare", a declarat Ungureanu sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în oraşul Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud.
"În 2014 nu o să avem un partid unic, dar - şi este minimul dezirabil - putem găsi o formulă de alianţă electorală pentru a susţine un singur candidat, ceea ce înseamnă toate forţele şi toate resursele pentru un singur proiect", a spus Ungureanu.
"Eu propun alianţă electorală şi pentru lista comună la europarlamentare. În cazul în care se ajunge la listă comună la europarlamentare, dreapta - ceea ce înseamnă Forţa Civică, PNŢCD, PDL şi Mişcarea Populară - putem, colaborând, să scoatem o listă de 10 până la 12 poziţii în Parlamentul European. Nu vor fi 15, nu va mai fi succesul din 2009, dar nu va fi un eşec. În condiţiile în care mergem separat, noi prin muncă putem să scoatem, pe seama Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr, trei, probabil PDL ar putea să scoată cinci, şase, şapte, să zicem, în cel mai bun caz, şi ceilalţi unul", a apreciat Ungureanu.

Cătălin Predoiu, potenţial candidat la preşedinţie din partea PDL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Baia Mare, după terminarea şedinţei Colegiului Naţional Director, că unul dintre potenţialii candidaţi ai partidului la alegerile prezidenţiale ar putea fi Cătălin Predoiu.
Întrebat cine ar putea fi posibilul candidat pentru funcţia de preşedinte, Vasile Blaga a avansat numele prim-vicepreşedintelui PDL Cătălin Predoiu.
"Desigur, competiţia în partid e deschisă, avem multă democraţie în partid. Dar alegerea unui candidat care ar putea intra în competiţie pentru funcţia de preşedinte al României va fi luată abia după consultarea celor peste 300.000 de membri. Unul dintre numele spre care ne orientăm e Cătălin Predoiu, dar pot veni şi alte nume în competiţie", a spus Vasile Blaga.
Cătălin Predoiu a afirmat că-i face onoare propunerea preşedintelui Blaga, însă decizia va fi luată consultând toate filialele din ţară.
"Abia după ce voi face un tur al filialelor mă voi putea pronunţa asupra deciziei de candida la funcţia de preşedinte. Propunerea mă onorează, dar trebuie să am discuţii şi cu ceilalţi membri din partid, iar în cazul care voi candida, vă asigur că va fi o competiţie corectă", a spus Cătălin Predoiu.

Vasile Blaga  : Locul preşedintelui PDL e la partid.

Preşedinte PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Baia Mare, că nu intenţionează să candideze la preşedinţia României.
"Cred că locul preşedintelui PDL e la partid, în Aleea Modrogan, şi nu în altă parte. Consider că avem destui colegi apţi în partid să candideze la această funcţie. Nu voi face parte nici din guvernul alternativă al PDL sau alt organism intern. Cred că rolul preşedintelui e să conducă partidul în a obţine rezultatele electorale câştigătoare", a spus Vasile Blaga. Acesta a mai subliniat că între PDL şi preşedintele Traian Băsescu nu există niciun conflict politic şi se mizează pe formarea unui pol de centru-dreapta din care să facă parte şi Mişcarea Populară şi Forţa Civică. PDL a adoptat sâmbătă, la Colegiul Director al partidului care s-a desfăşurat la Baia Bare, o rezoluţie de susţinere a clasei de mijloc din România, în condiţiile în care acest segment social a fost, în opinia democrat-liberalilor, "mult lovit de guvernarea USL", iar în acest sens PDL a depus deja în Parlament un proiect de reducerea a fiscalităţii care prevede scăderea cotei unice de impozitare de la 16% la 12%. Liderul democrat-liberalilor a amintit că PDL are deja două proiecte legislative depuse în Parlament, din care unul pentru reducerea fiscalităţii şi în care se propune: reducerea cotei unice de la 16% la 12% , reducerea CAŞ la angajator cu 5 puncte, creşterea salariului mediu la 1.000 de lei, neimpozitarea profitului investit pentru capitalizare, identificând şi resursele necesare pentru atingerea acestor obiective. Cel de-al doilea proiect depus de PDL este cel al legii pentru constituirea autorităţii pentru protecţia investitorului.
"Am propus să pornim un proiect naţional de susţinere a clasei de mijloc, vom avea dezbateri în toată ţara şi dezbaterile vor fi susţinute şi de guvernul alternativă pe care partidul îl va definitiva până la mijlocul lunii septembrie. Dacă mai trebuia demonstrată incompetenţa acestui Guvern, rectificarea a spus-o: minus 6,5 miliarde de lei la buget, în condiţiile în care au mărit taxele şi impozitele, autodenunţul făcut prin scrisoarea de intenţie trimisă FMI, CE şi BM în care îşi recunosc eşecurile, spun din plin lucrurile acestea.

Eugen Tomac  : Este una dintre cele mai mari catastrofe pe scena politică.

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, că liderul PNL, Crin Antonescu, este "una dintre cele mai mari catastrofe pe scena politică", având în ultima perioadă ieşiri antieuropene şi antidemocratice, iar un astfel de comportament denotă "lipsă de viziune".
"L-am văzut pe un personaj absolut sinistru din toate punctele de vedere, pentru că este una dintre cele mai mari catastrofe pe scena politică, pe numele său Crin Antonescu, candidatul la alegerile prezidenţiale din partea uniunii socialiste, numite USL, un om care s-a manifestat în mod deosebit în ultima perioadă prin ieşirile sale antieuropene, antidemocratice şi antiamericane. Într-un stat în care pilonii principali sunt axaţi pe identitatea noastră europeană ca stat membru al Uniunii Europene şi securitatea naţională este asigurată de NATO, tu, ca om politic, aduci injurii de neimaginat acum câţiva ani de zile la adresa partenerilor noştri strategici. Un asemenea comportament denotă lipsă de caracter, lipsă de viziune şi de responsabilitate politică", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, Eugen Tomac.
"Premierul a venit anul trecut în faţa cetăţenilor români cu un program extrem de bine prezentat deşi conţine o groază de enormităţi pentru că au promis, spre exemplu, un milion de locuri noi de muncă. Prim-ministrul a devenit, de fapt, primul brutar al ţării pentru că în loc de un milion de locuri de muncă pe care le-a promis, ne oferă zilnic un milion de gogoşi cu zero TVA", a mai spus preşedintele Partidului Mişcarea Populară.

Cristian Socol : PDL ne propune un ghid de intrare în faliment.

Cristian Socol, consilierul personal al premierului Victor Ponta pe probleme macroeconomice, a criticat sâmbătă propunerea PDL privind reducerea cotei unice de la 16% la 12%, considerând că întreg planul economic promovat de democrat-liberali nu reprezintă altceva decât "un ghid de intrare în faliment".
"Pedeliştii, în frunte cu domnul Blaga, vin şi ne propun astăzi măsuri fanteziste, fără nicio legătură cu realitatea economică din România şi UE. PDL ne propune un ghid de intrare în faliment, aşa cum era să păţim în aprilie 2009, când nu mai puteam ieşi pe pieţele externe pentru împrumuturi şi nu mai erau bani de pensii şi salarii. În plus, propunerile celor din PDL sunt pură demagogie. Ei ştiu foarte bine că, din punct de vedere macroeconomic, România nu îşi permite reducerea cotei unice. În primul rând, pentru că România nu are spaţiu fiscal suficient pentru a aplica o astfel de măsură. Mai mult, aplicarea măsurii ne-ar scoate din angajamentele convenite cu creditorii internaţionali FMI, BM, CE şi ne-ar arunca în scenariul Greciei, demn de luat în seamă în condiţiile incertitudinii actuale de pe pieţele financiare internaţionale. Să nu mai pomenim şi faptul că, printr-o astfel de măsură, România ar risca să intre din nou în Procedura de Deficit Bugetar Excesiv, gaura de venituri la buget ducând deficitul bugetar dincolo de limita de 3% din PIB de la 2,5% din PIB cât este ţinta noastră pentru 2013", a argumentat Socol, într-o declaraţie

Iranul este gata să reia negocierile nucleare cu marile puteri.

Iranul este gata să reia negocierile nucleare cu marile puteri, a declarat noul ministru iranian al afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, citat duminică de AFP.
"Republica Islamică a Iranului este gata înceapă negocierile după un calendar precis" a precizat Zarif în timpul unei convorbiri telefonice cu Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene.
Potrivit acestuia, "existenţa unei voinţe politice serioase (printre marile puteri) de a recunoaşte drepturile nucleare legitime ale Iranului (...) este abordarea corectă pentru a rezolva această problemă".

Egipt: 49 de biserici şi instituţii creştine au fost incendiate sau atacate.

Numărul bisericilor şi al instituţiilor creştine (ortodoxe, catolice sau protestante) din Egipt incendiate sau atacate în violenţele din ultimele zile a ajuns la 49, relatează sâmbătă agenţia EFE citându-l pe Rafic Greiche, purtător de cuvânt al preoţilor catolici copţi egipteni. Potrivit unui episcop local, autorii atacurilor sunt Fraţii Musulmani, această grupare aşteptând ca, în urma atacurilor asupra bisericilor, 'creştinii să intre în conflict cu guvernul şi cu armata, şi astfel haosul să se extindă în întreaga ţară'.
Pe lângă biserici, au mai fost atacate mănăstiri şi şcoli creştine, dar şi magazine aparţinând membrilor acestei confesiuni.

The Guardian: Estimările privind migraţia din România şi Bulgaria sunt "nefondate", potrivit unui raport.

Numărul de români şi bulgari care vor sosi în Marea Britanie anul viitor ar putea ajunge la în jur de 20.000 şi nu 300.000 aşa cum susţin unele estimări, potrivit unui raport al Migration Matters Trust, un grup pro-imigraţie citat duminică de cotidianul britanic The Guardian, în ediţia online.
Atul Hatwal, directorul Migration Matters, afirmă că această estimare - mult mai mică decât estimările unor grupuri concurente ca MigrationWatch - se bazează pe analiza modelelor istorice de migraţie în UE, pe factorii macro-economici că impactul recesiunii asupra Mării Britanii şi oportunităţile limitate de locuri de muncă în domenii cum ar fi munca manuală.
Hatwal notează că pretinsele cifre mult mai ridicate sunt nefondate şi inflamatorii. "Credinţa noastră este că lobby-ul anti-imigraţie a strigat +lupul+ de prea multe ori", a remarcat el. "Ei pretind că până la 300.000 de noi imigranţi vor sosi din România şi Bulgaria pe parcursul anului 2014. De fapt, noi credem că cifră va atinge probabil în jur de 20.000".

ŞTIRI METEO


Luni, 19 august 2013, vremea în România va fi călduroasă, local caniculară în sudul și vestul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în Transilvania și 35 de grade în sudul ţării, iar cele minime se vor situa între 13 și 23 de grade, mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi variabil la munte și mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab până la moderat.
Pe Litoral va fi soare cu cer variabil, vânt de 2 m/s (dinspre NV) şi maxima zilei de 29°C.
În Bucureşti, vremea se menține călduroasă, cu o maximă a temperaturii de 33…34 de grade. Cerul va fi  senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 17…19 grade


PERSONALITĂŢI

Robert Redford

Robert Redford (Charles Robert Redford Jr.; n. 18 august 1936) este un actor, regizor, producător, model și filantrop american. Fondatorul Festivalului de Film Sundance, Redford a primit Premiul Oscar de două ori, în 1981 pentru regia filmului Ordinary People și pentru întreaga sa activitate în 2003.
Debutul pe Broadway al lui Redford a fost un mic rol în Tall Story (1959), urmat de The Highest Tree (1959) și Sunday în New York (1961). Succesul l-a obținut în rolul soțului lui Elizabeth Ashley în Barefoot în the Park (Desculț în parc) (1963). În timp ce încă era în mare măsură un necunoscut, Redford și-a făcut debutul pe ecran în War Hunt (1962), alături de John Saxon într-un film despre ultimele zile ale războiului din Coreea. Acest film a marcat, de asemenea, debututul lui Sydney Pollack și Tom Skerritt. După succesul pe Broadway, a fost distribuit în roluri mai mari în filme. În Inside Daisy Clover (1965) el a jucat un star de cinema bisexual care se căsătorește cu starleta Natalie Wood. În 1966 joacă pentru prima dată cu Jane Fonda în The Chase. Fonda și Redford au apărut din nou în versiunea pentru marele ecran a piesei Desculț în parc (1967), apoi în 1979 în The Electric Horseman (Călărețul electric).

Redford a devenit preocupat de imaginea lui de blond stereotip și a refuzat roluri în Who's Afraid of Virginia Woolf? și The Graduate. Redford a găsit ceea ce căuta în filmul lui George Roy Hill Butch Cassidy and the Sundance Kid (1969), scenariu de William Goldman, în care el a fost asociat pentru prima oară cu Paul Newman. Filmul a fost un succes imens, l-a transformat într-un star și i-a cimentat imaginea sa pe ecran ca un tip inteligent, de încredere, bun și uneori sardonic.
Câteva din filmele lui Redford care nu au atins succesul de box office sunt Downhill Racer (1969), Tell Them Willie Boy Îs Here (1969), Little Fauss and Big Halsy (1970) și The Hot Rock (1972). Dar cariera sa de ansamblu a fost înfloritoare cu numeroase filme apreciate atât de critici cât și de public. Printre acestea se pot enumera, Jeremiah Johnson (1972), satira politică Candidatul (1972), The Way We Were (1973) și The Sting (1973), rol pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar.
Pe parcursul anilor 1974 - 1976, Redford a fost în topul box-office cu filmele The Great Gatsby (1974), The Great Waldo Pepper (1975) și Three Days of the Condor (1975). Popularul și aclamatul Toți oamenii președintelui (1976), regizat de Alan J. Pakula și scris de Goldman, a fost un film care a costituit un punct de reper pentru Redford.

Patrick Swayze   

Patrick Swayze (n. 18 august 1952, Houston, Texas - d. 14 septembrie 2009, Los Angeles, SUA) a fost un actor american de film și dansator. A devenit celebru datorită interpretărilor sale din filmele Dirty Dancing (1987), pentru care a scris și compus cântecul She's Like the Wind, durul din Road House (1989), Ghost - Fantoma (1990), Point Break - La limita extremă(1991). A devenit faimos și pentru serialul de televiziune Nord și Sud.
S-a născut în Houston, Texas, fiind al doilea din cei cinci copii ai lui Jessie Wayne Swayze, inginer chimic și cowboy (1925 – 1982) și Patsy Yvonne Helen Karnes (1927), coreografă și proprietară a unei școli de dans. Are 2 frați mai mici, Don (1958) și Sean (1962) și două surori, Vicky Lynn (1949 - 1994) și Bambi, ultima adoptată. Are origini irlandeze și probabil americane din tribul Apache. Este rudă îndepărtată cu actorii William Holden și Tom Hulce. De mic copil demonstrează talent față de activitățile artistice și datorită mamei, care conduce o școala de dans începe să ia lecții de dans clasic. În ciuda glumelor pe care colegii de școală le făceau pe seama lui, continuă să danseze, demonstrând că este un dansator de valoare. În paralel, practică patinaj artistic și fotbal american. A învățat la St. Roşe of Limă Catholic School și la Black Middle School. În timpul unei partide de fotbal american se accidentează grav la un genunhi și după ce a fost operat, termină liceul la Waltrip High School. Se înscrie la Sân Jacinto College, unde timp de doi ani studiază gimnastică, dar nu termină studiile, abandonând școala. În 1972 se mută la New York, unde studiază dansul, la școlile Joffrey Ballet și Harkness Ballet.

La sfârșitul lui ianuarie 2008, descoperă că are un cancer la pancreas care l-a obligat să se supună imediat tratamentului de chimioterapie. După un an, în 6 ianuarie 2009 este internat în spital pentru o aprindere de plămâni. Rămâne în spital până în 16 ianuarie. În aprilie 2009, doctorii descoperă că tumoarea a atacat și ficatul, iar actorul decide să se supună unor cure experimentale pentru a încerca să învingă boala. A ajuns să cântărească doar 47,63 kg. Swayze moare alături de familia sa în 14 septembrie 2009, la vârsta de 57 de ani (aceeași ca și a tatălui său), la 20 de luni după confirmarea diagnosticului.

Roman  Polanski

Roman Raymond Polanski (n. 18 august 1933, Paris) este un regizor, producător de filme, actor și scenarist cu cetățenie dublă poloneză și franceză.
S-a născut ca Rajmund Roman Liebling, fiul lui Ryszard Liebling și al lui Bulă (născută Katz-Przedborska). În 1937 familia să se întoarce în Polonia, la Cracovia, unde rămân până la începutul celui de al doilea război mondial. Din cauza originilor evreiești, familia sa este închisă în Ghetoul de la Cracovia. Tatăl său vă supraviețuii, dar mama sa este ucisă în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Roman reușește să scape din ghetou și trăiește ascuns pe tot parcursul războiului. Primele filme le realizează în Polonia comunistă dar în anii 1960 emigrează în Franța. Recunoscut pentru talentul său, realizează mai multe producții hollywoodiene, dar în 1979 fuge din Statele Unite și se stabilește definitiv în Franța fiind acuzat într-un proces de viol al unei minore. A fost căsătorit de 3 ori și are 2 copii.
Primele lui scurtmetraje au fost "Doi bărbaţi şi un dulap" (1958) și "Mamifere" (1962), unde a arătat umorul lui "negru" și interesul pentru relatile umane bizare. Debutul lui pentru lungmetraje a fost filmul "Cuțitul în apă" (1962), care a fost unul din primele filme de după război care nu a fost asociat cu tema războiului. Acesta a fost, de asemenea și primul film din Polonia care a obținut o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun film străin. Fiind deja un regizor cunoscut, a părăsit Polonia pentru Franța, unde s-a împrietenit cu tânărul scenarist Gerard Brach, care au devenit pentru foarte mult timp colaboratori. Următoarele două filme, Repulsie (1965) și Fundătura (1966), au fost produse în Anglia și au câștigat argintul, respectiv aurul la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. În 1968, Polanski a plecat la Hollywood, unde părea să aibă o carieră promițătoare, dar a trebuit să fugă din Statele Unite ale Americii pentru a evita închisoarea, fiind condamnat pentru violarea unei minore. Filmele sale din anii 1980 și 1990 nu mai se apropie de "operele" sale anterioare.Gheața a spart-o filmul Pianistul (2002) pentru care a luat și Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor.





 S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 18 AUGUST......

Evenimente

    1201: Este fondat orașul Riga.
    1844: Constituirea „Roatei de Pompieri” printr-un ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Lăuntru. Serviciul nou-înfiintat avea o structură militară și era împărțit în șase grupe, cu un efectiv de 7 ofițeri, 23 subofițeri și 256 soldați. Ca dotare tehnică, nouă unitate militară din Garnizoana Bucureștilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 căngi și 50 lopeți de lemn.
    1868: Astronomul francez Pierre Jules César Janssen descoperă heliul analizând cromosfera Soarelui în timpul unei eclipse solare totale în Guntur, India.
    1877: A apărut "Albina Carpaților".
    1916: Bulgaria a atacat Dobrogea românească. Declarația de război a fost făcută abia a doua zi.
    1920: A fost ratificat al 19-lea amendament al Constituției SUA care garantează dreptul la vot al femeilor.
    1934: Al Capone este transferat la închisoarea federală din Alcatraz, pentru a preveni contactul cu lumea exterioară.


Alphonse Gabriel „Al” Capone (italiană: Alfonso Capone, n. 17 ianuarie 1899 la Brooklyn, New York - d. 25 ianuarie 1947 la Palm Beach, Florida) a fost unul din cei mai faimoși gangsteri americani din anii 1920 - 1930 . Fiu al unei familii de imigranți italieni din zona Napoli, Al Capone a dominat lumea interlopă din Chicago, ajungând conducătorul unei mari rețele de crimă organizată („Chicago Outfit”), obținându-și veniturile din afaceri de jocuri de noroc ilegale, din rețele de bordeluri, iar în anii regimului Prohibiției în SUA, din trafic ilegal de băuturi alcoolice, la care se adăuga extorcarea de bani sub forma taxelor de protecție . Până astăzi numele său se leagă de noțiunea de spălare a banilor, Al Capone camuflându-și sursele încasărilor sale, prin unele afaceri aparent banale ca spălătorii, vânzare de mobilă veche și antichități, etc., pe care le prezenta ca fiind ocupația sa oficială. Deși a reușit multă vreme să se sustragă justiției și să nu fie niciodată găsit vinovat pentru crimele violente comise de «sindicatul crimei » pe care l-a condus, cariera sa de gangster s-a încheiat de fapt în 1931 când guvernul federal a reușit să-l facă judecat și condamnat pentru evaziune fiscală. A petrecut în continuare mai mulți ani în închisori, între care vestita Alcatraz, unde a fost închis în detenția sa cea mai lungă.
Ultimii ani ai vieții i-a petrecut n Florida, bolnav de neurosifilis. A murit în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 48 ani. Poreclit "Scarface" din cauza cicatricilor de pe față, urme ale unor confruntări violente, și "The Big Fellow" din cauza poziției lui de conducător de bandă, Al Capone a devenit un simbol al gangsterismului american și italo-american.

    1939: În Germania, moașele și medicii obstetricieni sunt încurajați să raporteze nou-născuții cu handicap. Începe Programul de eutanasiere nazist.
    1940: Cea mai grea zi (germană härtesten Tag; engleză The Hardest Day) din Bătălia Angliei; ambele părți au cele mai mari pierderi.
    1941: Ca urmare a protestelor din Germania, Adolf Hitler ordonă încetarea uciderii sistematice a bolnavilor mintal și a handicapaților.
    1949: România: S-a adoptat Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională. Hotărârea va fi abrogată în 1990, când se va proclama ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.
    1969: S-a încheiat festivalul de la Woodstock, un festival de muzică de patru zile la care au participat artiști de referință în muzică rock a anilor 1960.
    1988: Într-un discurs de campanie, candidatul american la președinție, George H. W. Bush, face celebra promisiune, "Read my lips: no new taxes".
    2008: Tenismanul spaniol Rafael Nadal a devenit Numărul 1 ATP după ce a câștigat turneul de tenis de la Jocurile Olimpice Beijing 2008. În finala turneului olimpic Nadal l-a învins pe chilianul Fernando Gonzalez cu scorul de 6-2, 7-6(4), 6-1

S -a născut în............

    1698: Samuel Klingenstierna, matematician și inventator suedez (d. 1765)
    1750: Antonio Salieri, compozitor italian (d. 1825)
    1774: Meriwether Lewis, explorator american (d. 1809)
    1830: Franz Joseph I, împărat al Austriei și rege al Ungariei (d. 1916)
    1857: Eusebie Mandicevschi, compozitor, dirijor de cor și muzicolog român (d. 1929)
    1860: Dimitrie Popovici-Bayreuth, bariton român (d. 1927)
    1883: Mihai Ciucă, medic bacteriolog și parazitolog (d. 1969)
    1909: Marcel Carne, regizor francez, reprezentant al realismului poetic (d. 1996)
    1922: Alain Robbe-Grillet, scriitor francez și producător de film (d. 2008)
    1930: Frank McCourt, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer (d. 2009)
    1933: Roman Polanski, regizor francez de origine poloneză
    1936: Robert Redford, actor și regizor american
    1941: Ilie Motrescu, poet, prozator, publicist român (d. 1969)
    1952: Patrick Swayze, actor american (d. 2009)
    1958: Madeleine Stowe, actriță americană
    1966: Ovidiu Ganț, politician român

Decese

    1642: Guido Reni, pictor italian (n. 1575)
    1657: Varlaam, prelat, mitropolit al Moldovei (n. 1585)
    1809: Matthew Boulton, om de știință și industriaș englez (n. 1728)
    1835: Friedrich Strohmeyer, chimist german, a descoperit cadmiul (n. 1776)
    1850: Honoré de Balzac, scriitor francez (n. 1799)
    1858: Barbu Lăutarul (Vasile Barbu), cântăreț, cobzar și violonist (n. 1775)
    1874: Sir William Fairbairn, inventator scoțian (n. 1789)
    1891: Luis Paulsen, șahist german (n. 1833)
    1944: Alexandru Șerbănescu, as al aviației de vânătoare române (n. 1912)
    1998: Iosif Sava, muzicolog, realizator de emisiuni radio și de televiziune (n. 1933)
    2009: Kim Dae-jung, fost președinte al Coreei de Sud (n. 1924)
  






Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More