Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă.
Mustrarea lui să nu te doară.
Nu-i vina ta... Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii:
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii.....
Inimă, ciutură spartă,
Cui mai duci apă la poartă
Dacă nimeni nu mai trece
Să-ţi soarbă din apa rece,
Apă bună de descântec
De la ochi până la pântec?
Inimă, ciutură goală,
Cine te spoi cu smoală
Şi te puse în ogradă,
Nimeni să nu te mai vadă
Ca să-ţi mai cerşească apă
Când de sete, gura-i crapă........
Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an...
Îţi mulţumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?...
Unde te duci, când o să vii?
Unde te duci, când o să vii.......
Destinul lui Romeo Vanica a fost strâns legat de muzică şi mai ales de rolul pe care l-a jucat în cadrul formaţiei Mondial, acolo unde, în 1966, a fost adus de Mihai Constantinescu, unul dintre vocaliştii grupului. Sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 rămâne drept cea mai frumoasă perioadă din istoria formaţiei şi datorită compoziţiilor semnate de Romeo Vanica pe versurile poeţilor George Topârceanu, Ion Minulescu şi Octavian Goga.
Romeo Vanica, fost component al formaţiei Mondial, fost angajat al Societăţii Române de Radiodifuziune (secţia Ştiri, 1994 - 2009), a încetat din viaţă în 23 aprilie 2014.
