Se afișează postările cu eticheta SRTV. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SRTV. Afișați toate postările

marți, 10 decembrie 2013

Ştirile zilei by Viorica Crainic





Marţi, 10 decembrie 2013.

Preşedintele Traian  Băsescu

Preşedintele Traian  Băsescu "roagă" Camera Deputaţilor să respingă Legea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, care ar decredibiliza eforturile de luptă anticorupţie şi justiţia, declară purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.
"Preşedintele României, Traian Băsescu, roagă Camera Deputaţilor să respingă Legea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse (PLX 163/2013)", arată Bogdan Oprea într-o declaraţie
Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui, "o eventuală adoptare a acestei legi va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupţiei şi va afecta încrederea în justiţie având, în acelaşi timp, efecte catastrofale pentru următorul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV)".

Monica Macovei :  Parlamentarii USL deschid uşile închisorilor pentru politicieni şi amicii lor politici.............

Europarlamentarul Monica Macovei susţine într-o postare pe blogul personal că prin adoptarea legii amnistiei toţi politicienii condamnaţi sau aflaţi în cursul unui proces penal pentru fapte de corupţie şi conexe vor scăpa de aplicarea legii, demonstrând cu ajutorul USL că în România politicienii pot fura fără nicio teamă.

"USL vrea graţierea colectivă a pedepselor de până la 6 ani inclusiv şi amnistia în cazul pedepselor cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv. Acestea erau limitele iniţiale, însă parlamentarii USL din Comisia juridică le-au ridicat, într-o şedinţă secretă, la 7 ani în cazul graţierii, în vreme ce ar urma să fie amnistiate pedepsele de până la 6 ani inclusiv. Întrucât în text nu sunt precizate ca excepţii infracţiunile de corupţie şi cele asimilate corupţiei, parlamentarii USL deschid uşile închisorilor pentru politicienii şi amicii lor politici care îşi ispăşesc acum pedepsele, iar cei care aşteaptă sentinţa instanţelor ar putea să nu mai ajungă după gratii. Dispoziţiile legii se aplică faptelor comise până la data intrării în vigoare a legii", scrie Monica Macovei pe blog.
Monica Macovei aminteşte câţiva parlamentari corupţi care vor beneficia de legea amnistiei: Adrian Năstase, condamnat pentru şantaj în primă instanţă, scapă de închisoare dacă nu ia în recurs o condamnare mai mare de 7 ani; Cătălin Voicu, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare pentru trafic de influenţă pleacă acasă de la penitenciarul Jilavă; Relu Fenechiu, condamnat în primă instanţă la 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu va sta liniştit, având şanse minime de a mai ajunge la închisoare; Decebal Traian Remeş, condamnat în dosarul „Caltaboşul” pentru luare de mită la 3 ani de închisoare, va părăsi şi el închisoarea; inclusiv Liviu Dragnea, al cărui proces este abia la început, va scăpa cel mai probabil de închisoare în cazul unei condamnări.
Europarlamentarul susţine că legea amnistiei nu este singura iniţiativă legislativă a USL care pune în pericol democraţia din România. Alte exemple sunt iniţiativa USL care lărgeşte atribuţiile Camerei de Comerţ şi Industrii a României, conduse de liberalul Mihail Vlasov, precum şi proiectul de reglementare a activităţii de lobby, ţinut de 3 ani ascuns în dulap, în forma propusă de PSD, care vizează ONG-urile.

Cătălin Predoiu: “Inițiativa privind amnistia trecută la ceas de noapte de câțiva prieteni ai infractorilor deghizați în parlamentari.....

Cătălin Predoiu: “Pentru a scăpa câțiva apropiați politici, prieteni ai infractorilor deghizați în parlamentari ai USL scot în stradă armate de infractori condamnate și deja încarcerate”. Simpla dezbatere a proiectului privind amnistia va avea urmări în MCV și asupra parcursului european al României.

“Inițiativa privind amnistia trecută la ceas de noapte de câțiva prieteni ai infractorilor deghizați în parlamentari vine să continue seria de acte îndreptate împotriva justiției și a statului de drept începută anul trecut de către domnii Ponta și Antonescu”, a declarat, marți, prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu în cadrul unei conferințe de presă.
Cătălin Predoiu a declarat că este limpede că în rândul USL “justiția română este precum Isus între tâlhari” și că PDL nu se lasă păcălit de stratagema celor doi lideri ai USL care, speriați de valul de proteste care s-a ridicat din opoziție și societatea civilă, “bat acum în retragere și se spală pe mâini precum Pilat din Pont”.
Cătălin Predoiu spune că adoptarea proiectului va avea consecințe imediate asupra siguranței cetățeanului iar simpla lui dezbatere în Parlament va avea impact asupra MCV și parcursului european al României.
“Pentru a scăpa câțiva prieteni politici urmăriți, condamnați sau judecați penal acești prieteni ai infractorilor deghizați în parlamentari ai USL scot în stradă armate de infractori condamnate și deja încarcerate. Pentru siguranța unor prieteni politici suspectați de corupție, parlamentarii USL sacrifică siguranța cetățeanului. Acesta este dreptatea până la capăt a USL. Libertate pentru cei care sunt condamnați pentru fapte de corupție ascunsă și camuflată într-o lege a amnistiei ce s-ar fi vrut votată, culmea cinismului, chiar în ziua drepturilor omului”, a spus Cătălin Predoiu.
El a vorbit și despre consecințele asupra Mecanismului de Cooperare și Verificare ce are, drept punct central, ireversibilitatea reformelor în justiție. “Chiar dacă nu se va adopta în final proiectul de către Parlament, puterea de la București nu mai este crezută de către Occident. Și plătim pentru asta toți. Un alt lanț de consecințe e legat de Schengen. Nimeni nu va accepta România în Schengen atâta timp cât prieteni ai infractorilor deghizați în parlamentari trec la ceas de noapte precum tâlharii legi ca să scape prieteni politici de judecata dreaptă a justiției. Este inacceptabil și de aceea cerem premierului și președintelui Senatului să declare public dacă mai susțin sau nu agenda europeană a României. Suntem îndreptățiți să cerem acest lucru, văzând toate loviturile aplicate justiției și statului de drept. Avem toate motivele să credem că Victor Ponta și Crin Antonescu vor să îndepărteze România de agenda europeană pentru că nu le place legea, statul de drept, anti corupția”, a declarat Cătălin Predoiu.
PDL a solicitat și ministrului justiției să spună clar ce plan are de acțiune în ce privește MCV , “să iasă public din Ministerul Justiției unde s-a baricadat și tace”.

Cristi Dănileţ : Este inoportună o astfel de lege............

Judecătorul Cristi Dănileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat, pentru Romania liberă, că o astfel de iniţiativă denotă o luptă contra celor mai eficiente instituţii anticorupţie. „Este inoportună o astfel de lege a amnistierii şi graţierii, mai ales în situaţia în care România este monitorizată inclşusiv pe anticorpţie de Comisia Europeană în cadrul MCV. Opinia mea este că se duce o luptă împortiva acţiunilor anticorupţie ale instituţiilor statului lăudate pentru eficienţa lor în condamnarea corupţiei în ultimele rapoarte de ţară”, a declarat Dănileţ.

LEGEA AMNISTIERII, scoasă de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor......

Legea amnistierii a fost scoasă de pe ordinea de zi a sesiunii de vot final a Camerei Deputaţilor, a convenit preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, cu liderii de grup. "Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a decis scoaterea de pe ordinea de zi a poziţiei 22, cu privire la amnistiere. Celelalte proiecte rămân pe ordinea de zi", a anunţat Zgonea în plenul Camerei Deputaţilor.

LEGEA MINELOR nu a întrunit numărul de voturi necesar nici la Cameră....

Legea minelor nu a întrunit nici la Camera Deputaţilor numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată, după ce a fost respinsă din acelaşi motiv la Senat.
 La votul de astăzi,  din plenul Camerei, Legea minelor a întrunit 160 de voturi "pentru", 105 voturi "împotrivă" şi 22 de abţineri.
Fiind vorba despre o lege cu caracter organic, pentru adoptare erau necesare voturile favorabile a cel puţin jumătate plus unul din totalul deputaţilor, respectiv 204.
Modificarea Legii minelor a fost respinsă, luni, în plenul Senatului, fiind exprimat un număr de voturi sub minimum necesar pentru adoptarea acesteia, după o serie de dispute aprinse între senatorii PDL şi cei ai puterii în ceea ce priveşte prevederile acesteia.

LEGEA LOBBY-ULUI, adoptată în Comisia juridică...........

Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a adoptat, luni seară, proiectul de lege care stabileşte condiţiile desfăşurării activităţii de lobby, urmând că actul normativ să fie votat marţi în plenul acestei Camere, în calitate de for decizional.
Preşedintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, a declarat la finalul şedinţei Comisiei că au fost adoptate o serie de amendamente care vin să modifice iniţiativa deputatului PSD Constantin Nită.

"Trebuie să reglementăm foate clar această activitate de lobby, tocmai pentru a delimita într-un mod foarte clar activitatea de lobby, deci de reprezentare profesionistă, de o încercare cumva mascată de a realiza trafic de influenţă (...) Se fac precizări clare şi suplimentare că orice asemenea încercare din partea unui profesionist în lobby este sancţionată şi îi este interzis oricărui profesionist în lobby să promită sau să dea ceva unui funcţionar public pentru a obţine beneficii în dreptul lui sau al clientului său" , a declarat Ciucă.
El a afirmat că toate contractele de lobby vor fi publicate într-un registru ţinut de Consiliul Naţional al Profesioniştilor în Lobby, astfel încât oricine va putea afla dacă cineva anume este lobby-ist şi are contract pentru reprezentarea unui terţ.

Preşedintele şi parlamentarii, scoşi din categoria funcţionarilor .........

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.
Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără că raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.
De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul luni seară, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii. Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.
Conform raportului,  printr-un amendament propus şi adoptat de Comisia juridică, preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Blocarea radiocomunicaţiilor în penitenciare ..............

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul care prevede blocarea şi întreruperea radiocomunicaţiilor în penitenciare în scopul combaterii ameninţărilor la adresa ordinii şi siguranţei publice de către deţinuţi prin folosirea dispozitivelor de comunicare, inclusiv a telefoanelor mobile.
 Proiectul de lege iniţiat de Guvern a fost adoptat cu 308 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 3 abţineri.
Textul legislativ prevede că blocarea şi întreruperea comunicaţiilor se realizează în scopul prevenirii utilizării de către deţinuţi a dispozitivelor care sunt capabile să transmită sau să primească imagini, sunete şi informaţii, inclusiv telefoanele mobile. Blocarea comunicaţiilor se poate face printr-un semnal electromagnetic sau modificarea a însuşi mediului de propagare, se arată în proiect.
Plenul Senatului a adoptat în 2 decembrie proiectul de lege care permite utilizarea sistemelor destinate blocării şi întreruperii radiocomunicaţiilor în penitenciare.

Raportul de activitate şi contul de execuţie pe 2012 al SRTV, respinse ...............

Raportul de activitate şi contul de execuţie pe 2012 al SRTV au fost respinse de plenul reunit al celor două camere. Acest vot înseamnă că Consiliul de Administraţie al SRTV a fost demis, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Moţiunea simplă "Descentralizarea USL, feudalizarea României" a fost respinsă.........

Moţiunea simplă depusă de deputaţii PDL şi PP-DD "Descentralizarea USL, feudalizarea României" a fost respinsă marţi de Camera Deputaţilor. Decizia a fost luată cu 253 de voturi împotrivă, 61 pentru şi două abţineri. Semnatarii moţiunii spuneau în text că nu sunt de acord cu legea descentralizării iniţiată de Guvern şi solicitau o serie de "măsuri reparatorii", printre care fundamentarea standardelor de cost pentru descentralizarea serviciilor publice, evaluarea patrimoniului care urmează să fie transferat, eliminarea măsurilor de politizare a funcţiei publice.
Iniţiatorii mai susţineau că România are nevoie de reformă administrativă şi constituţională, concomitent cu descentralizarea.

Cătălin Ivan  : : Amânarea accizei la motorină, concesie pentru linişte în zona prezidenţială.

"Amânarea indexării accizei la motorină nu înseamnă că se încearcă amânarea unor creşteri de preţuri, deoarece toţi indicatorii arată că nu vor exista astfel de efecte negative. S-a luat această decizie pentru că este nevoie că bugetul pentru 2014 să fie adoptat cât mai rapid. Este mai degrabă o concesie care asigură linişte din zona prezidenţială şi care poate evita un blocaj extrem de dăunător. Important este că de la 1 ianuarie să avem un buget care să permită măriri de salarii şi pensii. Orice soluţie care evită blocarea acestor creşteri este binevenită", afirmă Cătălin Ivan.

Robert Cazanciuc : Dorinţa mea e să identificăm acel instrument de plată de care mediul de afaceri are nevoie.


Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat astăzi, că doreşte să fie găsit acel instrument de plată şi de garanţie de care mediul de afaceri are nevoie.
"Nu am abilităţi de business, dar am şi eu propria mea furie când văd potenţialul nostru şi văd că lucrurile nu ies cum ar trebui", a spus ministrul Justiţiei, subliniind că mediul de afaceri trebuie sprijinit.
 Ministrul a mai arătat că speră ca dezbaterea la care a participat să fie un prim pas într-un dialog între mai multe instituţii, pentru găsirea unei soluţii "mai degrabă aici, în ţara asta, decât în altă parte".

"Dorinţa mea în urma discuţiei de azi este de a identifica împreună acel instrument de plată, de garanţie de care mediul de afaceri are nevoie", a mai spus ministrul Justiţiei.

ManpowerGroup România : Majoritatea firmelor nu vor face angajări până în martie.

 "Tendinţa naţională este evident una de stabilizare a forţei de muncă. Ponderea angajatorilor care nu-şi vor modifica numărul total de angajaţi a crescut cu încă 4 puncte procentuale faţă de vârful istoric atins trimestrul trecut, semn că din ce în ce mai mulţi angajatori se mulţumesc să rămână în expectativă, aşteptând evoluţii pozitive mai clare înainte de a decide să-şi mărească forţa de muncă. Actuala previziune netă de angajare este deci un semnal încurajator, dar reţinut, privind ritmul creării de noi locuri de muncă în următoarele trei luni", a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.
Planurile de angajare sunt pozitive în şase din cele zece sectoare de activitate analizate în studiul privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă, în timp ce angajatorii din alte trei sectoare se aşteaptă la o scădere a numărului de angajaţi.

 METEO

Miercuri, 11 decembrie 2013,vremea se va menţine rece pentru această dată, geroasă dimineaţa în nord şi centru.
 Cerul va fi variabil în vestul şi sud-vestul ţării, dar va prezenta înnorări în restul teritoriului unde, mai ales după-amiaza şi noaptea, temporar, vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Izolat se poate forma polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar în a doua parte a intervalului şi în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 grade în Transilvania şi 4 grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între -12 şi 0 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, cu precădere din jumătatea vestică a teritoriului, vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură.
 În Bucureşti, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi noaptea, când trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade.

 Evenimente petrecute de-a lungul timpului, în  10 decembrie............

1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.


1868: La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de șapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roșie. Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland.

1896: A  decedat Alfred Nobel, savant, inventatorul dinamitei și inițiatorul Premiului Nobel, cel mai prestigios premiu internațional, decernat anual din 1901 (n. 1833).

1901: Primele premii Nobel au fost decernate la Stockholm, pentru fizică, medicină, chimie, literatură și pace.

La  cinci ani de la trecerea în neființă a savantului suedez Alfred Nobel, conform testamentului pe care l-a lăsat posterității, pe data de 10 decembrie 1901 are loc prima decernare a Premiilor Nobel.

„Întreaga mea avere va fi administrată în următorul mod: capitalul investit de executorii mei va constitui un fond a cărui dobândă va fi distribuită anual, sub forma unor premii, celor care în timpul anului precedent au adus cele mai mari beneficii umanităţii”, avea să fie scris în testamentul său. Nobel mai dorea că dobânda să fie împărţită în cinci părţi egale și să fie acordate persoanelor care au înregistrat cele mai semnificative realizări în chimie, fizică, medicină, literatură şi „persoanei care a făcut cel mai mult pentru fraternitate între naţiuni, pentru desfiinţarea sau reducerea armatelor şi pentru ţinerea sau promovarea congreselor pentru pace”. Începând cu anul 1969, premiul pentru economie a fost adăugat la cele cinci premii stabilite inițial prin testament.
1903: Marie Curie, om de știință, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.
1904: Cercetătorul rus Ivan Pavlov primește Premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, în cadrul cărora a descoperit așa numitele reflexe condiționate, opuse celor moștenite.
1924: Premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit fiziologului olandez Willem Einthoven, pentru inventarea electrocardiografului.
1933: Guvernul liber a dizolvat Garda de Fier, organizația anexă a Mișcării Legionare înființate în anul 1930 de Corneliu Zelea Codreanu, care urma să cuprindă în rândurile sale orice partid sau grupare care dorea să lupte împotriva expansiunii în România a comunismului din fosta Uniune Sovietică.
1948: Adunarea Generală a ONU a adoptat "Declarația universală a drepturilor omului".
1950: Doctorul american Ralph Burke a devenit primul laureat de culoare al Premiului Nobel pentru Pace.
1975: La Oslo, Elena Bonner, soția lui Andrei Saharov, disident rus, unul dintre fondatorii Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului, a primit, în numele soțului, Premiul Nobel pentru Pace.
1983: Liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, a primit Premiul Nobel pentru pace.
1984: Adunarea Generală a ONU adoptă "Convenția împotriva torturii și altor suferințe sau tratamente pline de cruzime, inumane sau degradante" (Rezoluția 39/46 intrată în vigoare la 26 iun. 1987)

Ziua Drepturilor Omului este sărbătorită anual în jurul lumii pe 10 decembrie.

Data a fost aleasă pentru a onora adoptarea și proclamarea de către Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO), prima exprimare globală a drepturilor omului și una dintre primele realizări majore a noii organizații a Națiunilor Unite. Instituirea oficială a Zilei Drepturilor Omului, a avut loc la plenara 317 a Adunării Generale, la 4 decembrie 1950, când Adunarea Generală a declarat Rezoluția 423 (V), prin care invita toate statele membre, precum și orice alte organizații interesate să sărbătorească ziua așa cum cred că e potrivit.
Ziua este marcată în mod normal atât de conferințe și reuniuni politice la nivel înalt cât și de evenimente culturale și expoziții care se ocupă cu probleme legate de drepturile omului.

surse : www.mediafax.ro, ro.wikipedia.org, www.agerpres.ro

miercuri, 26 iunie 2013

26 iunie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Înţeleptul totdeauna este bogat, dar rareori bogatul este înţelept."(Thales)

 

Preşedintele Traian Băsescu: Ziua Drapelului Naţional, reprezintă pentru toţi românii un moment de sărbătoare.


"Ziua de 26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, reprezintă pentru toţi românii un moment de sărbătoare. Drapelul Naţional aminteşte fiecărui român trecutul de luptă pentru unitate şi independenţă şi ne face să trăim un sentiment de mândrie şi de apartenenţă la ţară şi la valorile naţionale", apreciază şeful statului într-un mesaj transmis cu această ocazie.
"Zbuciumata istorie a României a dovedit că Drapelul Naţional reprezintă principalul simbol al unităţii românilor de pretutindeni, amintind fiecăruia dintre noi datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, independenţa şi suveranitatea României. În această zi îi îndemn pe toţi românii, oriunde s-ar afla, să cinstească aşa cum se cuvine acest simbol naţional", a mai spus preşedintele Băsescu.

Parlament: Candidatura Iuliei Motoc pentru funcţia de judecător CEDO, avizată negativ. 

Comisiile juridice şi pentru drepturile omului reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat negativ, astăzi, candidatura pentru funcţia de judecător CEDO a Iuliei Motoc.
Candidaţii au obţinut următoarele voturi: Iulia Motoc - 12 voturi "pentru", Bianca Guţan - 24 voturi "pentru", Florin Streteanu - 25 voturi "pentru' şi Tudor Panţâru - 23 voturi "pentru".
Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Tudor Chiuariu, cel care a condus şedinţa comisiilor reunite, a anunţat că, având în vedere votul aşa cum a fost expirmat, comisiile reunite au acordat aviz pozitiv Biancăi Guţan, lui Florin Streteanu şi lui Tudor Panţâru şi au dat aviz negativ Iuliei Motoc.
Au existat 30 de voturi exprimate, din care 28 valabil exprimate şi 2 nule.

Camera Deputaţilor : Proiect adoptat tacit.

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, tacit, o propunere legislativă potrivit căreia 15% din veniturile realizate din publicitate de către SRR şi SRTV vor fi folosite pentru realizarea de producţii audiovizuale proprii.
Proiectul de completare a Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune a fost iniţiat în 7 mai 2013 de un număr 22 de parlamentari din toate partidele, printre care Mădălin Voicu, Kelemen Hunor, Theodor Paleologu, Liliana Mânca, Mihai Sturzu, Ioan Vulpescu.  Termenul de dezbatere şi vot final de 20 iunie fiind depăşit, iniţiativa legislativă este considerată adoptată tacit de către Camera Deputaţilor.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea Senatului, care este Camera decizională.

Senat : Validarea numirii procurorului Luminiţa Palade ca membru CSM.

           : Numirea diplomatului Lilian Zamfiroiu, în funcţia  de preşedinte al  ICR.

Senatorii au validat, ieri, numirea Luminiţei Palade, procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din partea procurorilor de la parchetele de pe lângă curţile de apel.
 Luminiţa Palade a fost validată, în şedinţa de marţi a plenului Senatului, cu 112 voturi "pentru" şi 16 voturi "împotrivă". Votul a fost secret, cu bile.
La alegerile de la jumătatea lunii mai pentru ocuparea locului de membru al CSM vacant după demisia lui George Bălan, Luminiţia Palade a obţinut 137 de voturi, iar celălalt candidat 83.

Senatorii au votat, ieri, şi numirea diplomatului Lilian Zamfiroiu, în funcţia  de preşedinte al Institutului Cultural Român ( ICR).
Lilian Zamfiroiu, propunerea USL pentru funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), a primit, ieri, aviz favorabil din partea comisiilor reunite pentru cultură şi politică externă din Senat, cu 14 voturi "pentru" şi 1 abţinere.
Diplomatul Lilian Zamfiroiu - adjunctul ambasadorului României la UNESCO, Nicolae Manolescu - a declarat, ieri, la începutul audierii în comisiile reunite pentru cultură şi politică externă, că funcţia de preşedinte al Institutul Cultural Român (ICR) este extrem de importantă pentru promovarea culturii.

Mircea Geoana : A venit clipa să punem piciorul în prag şi să facem ce avem de făcut acasă.

"De nouă ani încercăm să intrăm în Schengen şi de cinci ori am fost amânaţi. A venit clipa să punem piciorul în prag şi să facem ce avem de făcut acasă, să distingem între pretexte şi motive reale care fac că România să fie ţinută la uşa spaţiului Schengen şi să înţelegem că a fi în Schengen nu este un moft, ci este un lucru important pentru România, pentru reputaţia ei, pentru comerţul românesc şi pentru cetăţenii României", a spus Geoană, înaintea primei şedinţe a Comisiei pentru Schengen, la care au fost invitaţi şi reprezentanţi ai ministerelor cu competenţe în domeniu.
"Sper ca anul 2013 să fie un an al marii reîntâlniri a României cu inima Europei. Cred că este o şansă, dacă raportul pe Justiţie va consemna progrese semnificative, în luna decembrie să putem avea o primă veste bună pe partea de Schengen".
"Este vorba de îndeplinirea unui obiectiv naţional, acela de a aduce România în cercul zero al ţărilor europene şi nu la periferia Uniunii Europene, cum ne aflăm astăzi. O ţară care nu este încă membră Schengen, o ţară care are încă MCV, o ţară care nu este încă în zona Euro nu are cum să facă parte din nucleul dur de ţări europene, de ţări dezvoltate, de ţări civilizate, de ţări cu reputaţie foarte bună", a spus Geoană."

Curtea Constituţională :  Dezbatere privind sesizarea legată de reducerea pragului de prezenţă la referendum.

Curtea Constituţională  va dezbate, în şedinţa de astăzi , sesizarea PDL, UDMR şi PPDD asupra proiectului de lege privind reducerea la 30% pragului de prezenţă la referendum, dar şi pe cea legată de legea privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi Rompetrol.
 În 29 mai, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că PDL, UDMR şi PPDD vor ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.
Mircea Toader a făcut acestă precizare după ce proiectul de lege a fost adoptat de plen cu 221 voturi "pentru", 73 "împotrivă" şi 2 abţineri.

Valeriu Zgonea: Statutul parlamentarilor va fi  discutat în toamnă.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat, astăzi, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că Statutul parlamentarilor se va discuta la toamnă, întrucât motivarea CC nu va fi publicată în timp util, şi că, în consecinţă, Camera va cere suplimentarea fondurilor la recitificarea bugetară.
"Există o procedură clară a CC: Raportul trebuie să fie aporobat în plen; dacă în plen unul sau doi judecători au opinie separată, această opinie separată se publică în Monitorul Oficial odată cu raportul. Din informaţiile pe care le deţin eu, există raportul, eu l-am şi văzut, a fost aprobat în plen, dar - nu am discutat în ultimele 30 de minute cu domnul Zegrean - s-ar părea că în interior acum când a fost aprobat acest raport cu majoritate există şi o opinie separată şi atunci el nu va fi publicat la momentul oportun. Drept urmare aplicăm modificările la Regulament şi în toamnă în prima săptămână facem modificările la Statut", a spus Zgonea.
"O să cerem rectificare pozitivă. Am avut trei variante, toate au fost respinse de către Ministerul Muncii. Această variantă cu Statutul ne pune într-o situaţie delicată. Noi am făcut tot ce am putut, din partea Parlamentului. Chiar şi ieri am aporbat statul de funcţii, sunt peste 150 de locuri neocupate care au fost tăiate din organizagrama Camerei Deputaţilor. Ne ţinem de cuvânt în tot ce am făcut, Vom discuta cu specialiştii din Camera Deputaţilor să vedem ce vom face cu rectificarea bugetară", a spus Zgonea.

Victor Ponta: Restanţele cu FMI au fost recuperate.

"În cursul zilei de astăzi, în şedinţa board-ului FMI, se va lua în discuţie scrisoarea de intenţie şi, practic, încheierea cu bine a acordului dintre România şi FMI. Am avut într-un an, peste un an de guvernare, cred că în fiecare zi, tot felul de voci mai mult sau mai puţin avizate care ne explicau că deraiem de la program, că nu îndeplinim... Îndeplinim absolut toate condiţiile, am recuperat - şi aici a fost un efort comun - lucrurile care ţineau atât de listarea Transgazului, de arieratele la autorităţi locale şi centrale, privatizarea CFR-ului, foarte multe alte sarcini dificile pentru fiecare dintre miniştri, şi mesajul de astăzi e un mesaj foarte puternic de stabilitate fiscal-bugetară şi un mesaj foarte clar pentru un guvern care e hotărât să meargă într-o direcţie clară şi într-o direcţie corectă în ceea ce priveşte stabilitatea noastră", le-a spus premierul miniştrilor, în şedinţa de guvern, în faţa presei.
"Închidem cu bine acordul cu FMI, închidem cu bine discuţia pornită din 2009 cu Comisia Europeană, am deblocat programele europene, pe această zonă cred că ne-am făcut datoria şi acum trebuie să începem să fructificăm aceste ocazii”, a mai spus Ponta.

Guvernul României : Va elimina  3.000 posturi ocupate şi va tăia aproape 60.000 locuri vacante.

Guvernul va disponibiliza angajaţi din zece ministere prin eliminarea a aproape 3.000 posturi ocupate, echivalent a 4% din numărul de angajaţi, va desfiinţa posturile vacante din administraţia centrală şi locală, nu şi de la cabinetul demnitarilor, şi va reduce numărul funcţiilor de conducere la 12%.
Tăierea posturilor ocupate va fi operată în Ministerul Agriculturii, Ministerul Afacerilor Interne (inclusiv prefecturi), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţei Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei (inclusiv inspectoratele şcolare), Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătăţii (inclusiv direcţiile de sănătate publică), Ministerul Transporturilor şi Secretariatul General al Guvernului (SGG), conform unui proiect de ordonanţă pregătit pentru şedinţa de astăzi a Guvernului.

Proiectul Nabucco a eşuat!

Proiectul Nabucco, în care este implicată şi România, nu va fi realizat, deoarece consorţiul care operează exploatarea gazeiferă Şah Deniz (Azerbaijan) a selectat o altă rută de export către Europa, potrivit presei austriece.
Proiectul Nabucco a eşuat (...) Motivul deciziei pare să fie opoziţia grupului BP", scrie ziarul austriac Die Presse în ediţia electronică, fără a preciza sursa informaţiei. Publicaţia sugerează astfel că grupul de la Şah Deniz a selectat că rută de export către Europa gazoductul ŢAP (Trans-Adriatic Pipeline), care va trece prin Grecia, Albania şi Marea Adriatică, având ca punct final un terminal din sudul Italiei.
Consorţiul care exploatează zăcământul gigant de gaze naturale Şah Deniz, din Marea Caspică, a luat recent decizia finală privind ruta pe care va exporta gaz către Europa, având de ales între proiectul Nabucco, susţinut de UE, şi ŢAP. Decizia urmează să fie anunţată oficial vineri.
Nabucco este susţinut politic de UE şi vizează alimentarea cu gaze naturale extrase din regiunea Mării Caspice, pentru a reduce dependenţa Europei de gazul importat din Rusia, de la compania de stat Gazprom.
Proiectul Nabucco vizează alimentarea Europei cu 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an printr-o conductă care ar urma să transporte gaze din Turcia până în Austria, prin Bulgaria, România şi Ungaria.

Institute of Internaţional Finance : România se numără printre ţările cele mai vulnerabile la scăderea investiţiilor către pieţele emergente.

România se numără printre ţările cele mai vulnerabile la scăderea investiţiilor către pieţele emergente, din cauza dependenţei de finanţarea externă, potrivit unui raport al Institute of Internaţional Finance (IIF). Cu sediul la Washington, IIF este cel mai mare grup de lobby al industriei bancare la nivel mondial. Organizaţia şi-a redus estimările privind fluxul de capital străin către pieţele emergente pentru anul viitor la 1.110 miliarde de dolari, cel mai scăzut nivel din 2009. Pentru acest an, investiţiile străine pe pieţele emergente sunt estimate la 1.150 miliarde de dolari, în scădere cu 3% faţă de nivelul din 2012, potrivit raportului prezentat miercuri de IIF
Astfel, Turcia, România, Polonia şi Măroc sunt statele cu cel mai ridicat grad de vulnerabilitate la încetinirea investiţiilor pe pieţele emergente, din cauza nivelului ridicat de dependenţă de finanţarea străină, se arată în raport, citat de Bloomberg.

Institutului Naţional de Statistică : Produsul Intern Brut a crescut.

Sectoarele orientate spre exporturi, în mod particular cel auto, susţin accelerearea creşterii economice în acest an, datorită cererii mai mari de pe pieţele Uniunii Europene şi din afara acesteia, se arată într-o prezentare susţinută ieri, de guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Prezentarea a fost făcută cu ocazia unei întâlniri trimestriale a Băncii Naţionale a României şi Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru al acestui an, în termeni reali, cu 0,5% comparativ cu trimestrul IV din 2012, iar faţă de primele trei luni ale anului trecut s-a majorat cu 2,1% pe seria brută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Autorităţile estimează pentru acest an o creştere a PIB de 1,6%.
Producţia industrială a României a crescut cu 8,2% în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În cazul exporturilor, în perioada ianuarie-aprilie a avut loc o creştere de 7,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

DNA : Competenţe doar pe infracţiunile cu daune mai mari de un milion de euro.

Ordonanţa de urgenţă a fost publicată ieri, în Monitorul Oficial şi intră astfel în vigoare din aceeaşi zi.
Actul normativ stabileşte că DNA este competentă să efectueze urmărea penală, în cazul infracţiunilor prevăzute la articolele 246, 247 şi 248 din Codul penal, dacă s-a constatat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro. "Cauzele înregistrate la DNA anterior intrării în vigoare a ordonanţei se soluţionează de către această structură specializată", se arată în actul normativ.

TURCIA, BULGARIA : Protestele continuă !

Poliţia antirevoltă turcă a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă în cursul nopţii de marţi spre miercuri pentru a dispersa peste 2.000 de manifestanţi antiguvernamentali, la Ankara, procedând inclusiv la 16 arestări, a anunţat presa.
Intervenţia poliţiei s-a produs în districtul Dikmen, teatrul unor confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine încă din 31 mai, atunci când a început fronda împotriva regimului islamo-conservator, aflat la putere din 2002. Manifestanţii au ridicat baricade pe o arteră rutieră şi au împiedicat circulaţia, iar poliţia a fost obligată să intervină pentru a dispersa mulţimea, au precizat posturile de televiziune NTV şi CNN-Türk. Şaisprezece manifestanţi au fost arestaţi, potrivit acestor posturi de televiziune.
De la începutul manifestaţiilor, patru persoane au murit - trei manifestanţi şi un poliţist - şi aproape alte 8.000 au fost rănite, potrivit ultimului bilanţ al sindicatului medicilor turci.Modul în care poliţia turcă a reprimat mişcarea de contestare a provocat numeroase critici în lumea întreagă şi umbreşte imaginea premierului Recep Tayyip Erdogan, care le-a ordonat.

Mii de bulgari au ieşit pe străzile capitalei Sofia marţi seara, pentru a protesta a douăsprezecea zi consecutiv faţă de Guvernul socialist al lui Plamen Oreşarski.
 Reporterii susţin însă că numărul protestatarilor pare mai mic decât în ziua precedentă, relatează site-ul Novinite.com.
Demonstranţii au huiduit Guvernul în centrul Sofiei, scandând "Demisia!" şi "Mafia!".
Marţi, Oreşarski a declarat că va lua în considerare demisia doar după ce Parlamentul va vota amendamentele la Codul Electoral.
Mulţi protestatari au cerut amendamente la legea electorală, temându-se că actuala legislaţie le va permite partidelor principale să revină a putere după alegerile anticipate.
Oreşarski, care a fost numit premier la sfârşitul lui mai, a provocat nemulţumirea unei părţi a populaţiei după mai multe numiri controversate, între care cea mai cunoscută a fost cea a lui Delian Peevski la conducerea agenţiei pentru securitate naţională DANS.


ŞTIRI METEO

JOI   27    IUNIE  2013

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii relativ extinse în Moldova, Transilvania, Maramureş, Muntenia, Oltenia, local în Dobrogea continentală şi doar izolat în restul teritoriului. Cantităţile de apã vor depăşi 20 l/mp şi izolat 50 l/mp, în special în Carpaţii Orientali, Meridionali şi în zona Subcarpatică şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului va avea valori uşor mai scăzute decât cele obişnuite ale datei, în cea mai mare parte a ţării, cu maxime, în general, între 20 şi 30 de grade şi minime între 9 şi 19 grade, mai ridicate pe litoral şi în deltă. Presiunea atmosferică va fi în uşoară scădere.

PERSONALITĂŢI

 William Thomson Kelvin

Sir William Thomson, din 1892 Lord Kelvin (n. 26 iunie 1824 la Belfast, Irlanda; d. 17 decembrie 1907 la Netherhall lângă Largs, Scoția) a fost un fizician britanic.Şi-a început studiile încă de la vârsta de 10 ani, iar mai tarizu în 1845 a absolvit Universitatea din Cambrige(Anglia) cu cele mai mari medii din clasă, fiind şef de promoţie.
Imediat după absolvire a plecat la Paris, unde a câştigat o importantă experienţă practică, lucrând într-un laborator împreuna cu Regnault,. În 1846 când s-a întors în Anglia, la vârsta de numai 22 de ani a fost numit profesor de filozofie în cadrul aceleeasi Universităţi din Glasgow, funcţie pe care şi-o va păstra până la pensionare, în 1889.
Thomson a fost la fel de faimos pentru invențiile sale, ca şi  pentru activitatea sa academică. A publicat peste 600 de lucrări științifice în timpul vieții sale și a câștigat recunoașterea internațională pentru că  a propus o scară absolută a temperaturii acum cunoscută sub numele de scara Kelvin și pentru cercetarea sa de pionierat în domeniul energiei mecanice și termice. El a fost la fel de bine-cunoscut pentru munca sa cu privire la planificarea Trans-Atlantic cablu de telegraf și inventarea Compass Kelvin și mașină de sondare.
În anul 1866, a fost numit cavaler de care regina Victoria (Sir William Thomson) şi  în 1883 a primit medalia de aur de către Royal Society of London. Prin  înnobilarea sa în 1892, datorită realizărilor sale din termodinamică, a adoptat titlul de baron Kelvin de Largs și este, prin urmare, adesea descris ca Lord Kelvin.
Întotdeauna activ în cercetarea și dezvoltarea industrială, a fost recrutat în jurul 1899 de către George Eastman a servi ca vice-președinte al consiliului de administrație al companiei britanice Kodak Limited, afiliată la Eastman Kodak.
A murit în casa sa din Ayrshire și a fost înmormântat la Westminster Abbey în  decembrie 1907.

Valeriu Novacu

Valeriu Novacu s-a născut în data de 26 iunie în comună Pecica din judeţul Arad.
Clasele de nivel secundar le-a făcut în Arad, la noul liceu românesc „Moise Nicoară”, inaugurat în data de 5 octombrie 1919. A absolvit şcoala preuniversitară în anul 1927 şi a devenit peste ani academicianul celei dintâi promoţii a liceului arădean de băieţi.
S-a înscris la Universitatea „Ferdinand I” din Cluj la Facultatea de Ştiinţe, în anul 1927. După 4 ani de studiu a obţinut licenţa în ştiinţele matematice dar nu s-a mulţumit numai cu această realizare, ci peste un an, în 1932, a susţinut examenele „de diferenţă” devenind şi „licenţiat în fizică”.
În Franţa s-a specializat în „fizica teoretică”, la celebrul institut care poartă numele matematicianului Henri Poincaré (1854–1912), cel care a fost autorul teoriei ecuaţiilor diferenţiale şi a utilizării acestora în domeniul mecanicii cereşti, fondator al topologiei algebrice. A mai urmat cursuri specializate de fizică şi la „Collège de France”, instituţie de învăţământ fondată la Paris în 1529 de către regele Francisc I. Revenit în România, începând cu anul 1935 a ocupat funcţia de asistent la Facultatea de Ştiinţe al cărei student a fost în perioada 1927–1931.
I s-a acordat premiul academic „Vasile Conta”, în 1938, iar după acest important succes ştiinţific de rezonanţă naţională şi-a susţinut examenul de doctorat, prezentând teza intitulată „Cu privire la teoria fotonului” în anul 1942, după care a fost avansat „şef de lucrări” în cadrul Universităţii clujene. Doctorul în Fizică Valeriu Novacu a fost solicitat, începând cu anul 1947 să conducă catedra de Fizică teoretică la Facultatea de Matematică şi Fizică de la Universitatea  Bucureşti, perioadă de timp în care a elaborat o serie de cursuri şi culegeri. În acest post universitar a funcţionat până în anul 1974, când a devenit şeful Secţiei de Fizică de la Institutul de Fizică din capitala României, institut în care efectua lucrări de cercetare încă din anul 1963, în paralel cu îndatoririle didactice de profesor universitar.
În acest domeniu, ca prim specializat al ţarii, a fost „guvernator” din partea României la „Agenţia Atomică Internaţională”, având sediul la Viena (1958–1959) şi i s-a acordat calitatea de membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului Internaţional de Cercetări Nucleare de la Dubna, oraş din Federaţia Rusă, din apropierea Moscovei, în care a fost edificat în anul 1956 un foarte amplu centru de cercetări nucleare.
Pentru vasta şi valoroasă activitate desfăşurată de către Valeriu Novacu ale cărui idei novatoare au condus ştiinţa românească la rezultate deosebit de importante în planul cunoaşterii în domeniile teoriei fotonice a luminii, teoriei cuantice a câmpurilor şi teoriei particulelor elementare, a fost ales în 2 noiembrie 1948 Membru corespondent al Academiei Române.
Cât priveşte opera academicianului, prin profilul specializat al tematicii scrierilor sale poate fi lecturată şi înţeleasă numai de cei ce posedă un bagaj de cunoştinţe în branşa microuniversului molecular. Totuşi a realizat, în finalul vieţii active, lucrările Bazele teoretice ale fizice(1990) şi Istoria fizicii (1966), cărţi accesibile celor care doresc să îşi îmbogăţească cunoştinţele generale, utile mai cu seamă profesorilor de fizică din învăţământul preuniversitar.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  26 IUNIE ...........

Evenimente

     1819: Este patentată bicicleta
    1848: Guvernul revoluționar de la București a decretat eliberarea robilor țigani aparținând boierilor.
    1877: Schimb de focuri între artileria română și cea otomană în zona Calafat-Vidin; a căzut la datorie sergentul Nicolae Popescu, prima jertfă românească în războiul de independență
    1886: Chimistul Henri Moissan a descoperit fluorul, fiind distins pentru aceasta cu Premiul Nobel, în 1906
    1895: S-a constituit „Liga votului universal", care milita pentru obținerea votului universal
    1906: În localitatea franceză Le Mans, 32 mașini concurează pentru prima dată la primul Grand Prix din lume.
    1945: A fost semnată, la San Francisco, Carta Națiunilor Unite
    1963: Exprimând sprijinul SUA pentru locuitorii Berlinului, președintele Kennedy vizitează orașul la doi ani după construirea Zidului Berlinului. Adresându-se unei mulțimi uriașe, el spune: "Astăzi, într-o lume a libertății, cea mai mare mândrie este să spun: Ich bin ein Berliner"
    1974: Prima utilizare comercială a codurilor de bare într-un supermarket american
    2009: Venețiana Giorgia Boscolo devine prima femeie gondolier, meserie exclusiv masculină de peste 900 ani.

S -a născut în.......

    1730: Charles Messier, astronom francez (d. 1817)
    1824: Lord Kelvin, fizician britanic (d. 1907)
    1892: Pearl S. Buck, scriitoare americană, laureată a Premiului Nobel (d. 1973)
    1898: Wilhelm Emil Messerschmitt, un constructor german de avioane (d. 1978).
    1909: Valeriu Novacu, fizician român (d. 1992)
    1937: Robert C. Richardson, fizician american

Decese

    1900: Nicolae Kretzulescu, medic și politician român (n. 1812)
    1936: Constantin Stere, scriitor și politician român (n. 1865)
    1984: Michel Foucault, filosof francez (n. 1926)
    1992: Grigore Ionescu, arhitect român, membru al Academiei Române (n. 1904)
    1994: Idel Ianchelevici, sculptor și pictor franco-belgian de origine română, membru de onoare al Academiei Române (n. 1909)

Sărbători  

    Ziua Internațională pentru Sprijinirea Victimelor Torturii
    Ziua Internațională Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri
    România -- Ziua drapelului național (din 1998)
 



 

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More