Tache, Ianke şi Cadâr

Unul dintre cei mai mari animatori ai teatrului în perioada interbelică, Victor Ion Popa (1895-1946) s-a afirmat, deopotrivă ca actor, desenator, caricaturist, autor dramatic, povestitor, romancier, critic, regizor, arhitect, cercetător de artă, director de teatru, profesor de regie, inspector de artă - un talent multiplu, aşadar, poate inegal în realizările lui, dar creator perseverent în toate formele diverse ale frumosului. Cronologic, bogata sa operă dramatică întruneşte piesele: Răspântia cea mare, Ciuta, Acord familiar, Muşcata din fereastră, Tache, Ianke şi Cadâr, Vâltoarea, Vinerea patimilor, Răzbunarea sufleurelui, Veveriţa, Shakespeare în infern, ca şi multe piese pentru teatrul sătesc, pentru teatrul muncitoresc şi teatrul pentru copii. Ca romancier s-a remarcat prin Velerim şi Veler Doamne, Sfârlează şi fofează, Măistoraşul Aurel, Ucenicul lui Dumnezeu, etc.
Capodopera lui Victor Ion Popa este piesa "Tache, Ianke şi Cadâr", care a fost prezentată în premieră în anul 1932. Piesa fără mişcare, aproape fără acţiune, fără conflict chiar, este surprinzător de vie, căci acţiunea vertiginoasă este înlocuită aici printr-o vervă a vorbirii personajelor. Această excepţională "acţiune verbală" crează o atmosferă cuceritoare şi luminează până în adâncuri, personajele care trăiesc în această atmosferă.
"Take, Ianke şi Cadâr" are un puternic mesaj uman, e caldă, sentimentală, plină de umor, e o piesă scrisă cu meşteşug, cu replici antologice. Un evreu, un român şi un turc, sunt negustori ce îşi împart clientela. Fata evreului, Ana, şi băiatul românului, Ionel, ajung să se iubească, povestea lor de dragoste, fiind în concepţia taţilor lor, absolut imposibilă. Bătrânul Cadâr, veşnic îndrăgostit şi mereu pus pe şotii, face însă în aşa fel încât istoria să aibă un final fericit. Fireşte că atmosfera cordială se va putea materializa printr-o "fuziune" a celor două prăvălii.

Read More