Fără să ştiu, m-am trezit obiectul adoraţiei vecinului, omului normal, celui ce stătea vizavi de mine şi sorbea, ca şi mine, din cafea (am verificat, nu băuse înainte nici măcar un strop de alcool).
Vecinul meu, omul normal, ilustrul anonim, se uita deasupra capului meu cu adoraţie, ca şi cum pe cap mi-ar fi crescut un nimb.
Am întors capul şi m-am uitat în sus, pe direcţia privirii lui, ca să văd la ce se uită, dar nu am văzut decât muchia unei plasme de 30 de inci, pe care probabil se vedea ceva, dar al cărei volum era pus pe mute.
M-am uitat la el. Era în continuare în adoraţie. Aha, nu era vorba despre mine, ce bine. Apoi m-a văzut, a coborât privirea, a ridicat-o iar spre plasmă şi mi-a spus:
