Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în orașul București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (I.A.T.C.) „I.L. Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale.
După absolvirea facultății, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1968-1971) și la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” (1971-1974).
După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, unde este actor și în prezent. Din anul 2002 este Societar de onoare al Teatrului Național din București.
Marin Moraru este un actor care a uluit lumea teatrului cu creaţiile sale. Spectacole precum "D'ale carnavalului", "Leonce şi Lena", "Nepotul lui Rameau", "Capul de răţoi", "Umbră", "Troilus şi Cressida", "Ocolul pământului", "Trei gemeni veneţieni", ori, după Revoluţie, "Tache, Ianke şi Cadar", "Egoistul", "Crimă pentru pământ" l-au avut şi îl au în fruntea distribuţiei...
Actorul care a făcut onoare şcolii româneşti de teatru şi film a primit în data de 2 martie 2009 premiul pentru întreaga carieră la Gala Premiilor Gopo. Aceasta reprezintă recunoaşterea legitimă pe care lumea filmului de la noi o acordă contribuţiei importante pe care a avut-o Marin Moraru la istoria ultimelor 4 decenii de cinematografie din România.
La mulţi ani!!
Ovidiu Lipan (n. 31 ianuarie 1953, Iași) este un muzician, compozitor și baterist român, cunoscut ca membru a două formații marcante de muzică rock din România, Roșu și Negru și Phoenix.
A urmat autodidact acordeonul și pianul. Trăgându-se dintr-o familie de muzicieni, bunicul lui Ovidiu Lipan fiind percuționist, și având toba în casă, era inevitabil să nu bată în ea.
A urmat liceul Costache Negruzzi în paralel cu școală de muzică (clarinet). În primul rând, când a apărut în grupul Roșu și Negru strămutat de Nancy Brandes la Iași (anii '67-'68, când Lipan avea vârstă de 13 ani), s-a dovedit (inclusiv că vârstă, revăzând filmările de arhivă) copilul teribil al tobelor și implicit al rock-ului românesc. La cele două festivaluri ale Arhitecturii (69 și 71), practic gale naționale ale rockului românesc din acei ani, a câștigat de fiecare dată premiul pentru cel mai bun baterist (chit că era clar și cel mai tânăr-15 ani). Muzica ieșenilor, de altfel, era evadată din obișnuințele vremii, spre un jazz-rock de mare clasă, elitist (și oricum nou pentru România). Având un mare succes în rândul studenților, au făcut concerte în toată țară cu sălile pline, Ovidiu Lipan fiind cap de afiș.
A continuat să cânte după 1971, în București, cu Roșu și Negru până la jumătatea anilor 70, dar și în alte formații de acompaniament ale vremii. Așa că în 1975, când postul de baterist de la Phoenix (cea mai populară trupa a momentului atunci) a rămas liber, a fost primul contactat. De atunci (capodopera discografică «Cantafabule») apare aproape în toate show-urile și pe toate discurile Phoenix. A fugit din țară laolaltă cu ceilalți conduși de Nicolae Covaci, la începutul verii 1977, iar în Germania a continuat să cânte în diverse formule, nu numai cu foștii Phoenix... Astfel, în 1978 a înființat MADHOUSE - cu Iosif Kappl și Krauser – formulă care a înregistrat două discuri. Au cântat mult prin cluburile germane și la mari festivaluri internaționale. Apoi colegii au intrat în LAKE, el în schimb a cântat ba în studiouri, cu ERUPTION, cu ELOY, cu Joachim Witt (new-wave german), diverse sessions cu Herman Rarebell de la SCORPIONS, prin cluburi (incl Ginger Baker), cu RATED X (trupa nemțească cu care a editat două albume)-fiind un muzician complet a avut propriul big band și a cântat la turnire de dans internaționale cu Michael Hall. A terminat studiile la academia de jazz W. Hartman. O viață muzicală complexă, onorând comenzi dintre cele mai variate. Firește, când PHOENIX s-au repus pe roate a fost din nou alături de fugari.
A revenit în țară în ianuarie 1990 (Revoluția i-a prins pe Phoenix cântând în Hyde Park din Osnabruck) nu cu trupa, ci cu un convoi de ajutoare pentru copiii din Moldova natală împreună cu maestrul Celibidache din Austria. Ovidiu Lipan a revenit în România după revoluția din 1990 și a realizat “Visul Toboșarului”, un poem simfonic, într-un spectacol de world-muzică care a rămas pentru todeauna întipărit în mintea spectatorilor.
În 2003, Ministerul Culturii și Cultelor i-a acordat Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, în 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”, iar in 2007 Meritul Cultural în Grad de Ofițer.
