Se afișează postările cu eticheta arad. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta arad. Afișați toate postările

vineri, 14 noiembrie 2014

Azi Romania este in strada ...televiziunile iara tac ( RUSINE ) ; IESI LA VOT !!! JOS pONTA !!!

 Campania electorală se încheie cu proteste la care și-au anunțat prezența mii de cetățeni în întreaga țară, la București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov, Oradea, Iași, Baia Mare, Constanța, Ploiești, Arad, Galați, Târgoviște și Craiova. Protestele civice au fost declanșate de încălcarea dreptului la vot a românilor din diaspora. Mai jos puteți vedea locurile și ora de la care vor începe protestele, precum și fragmente de pre grupurile de mobilizare de pe Facebook.





BUCUREȘTI, Piața Universității, ora 18.00 – aici
Vă invit pe toți la o plimbare civică de la Universitate la Piața Victoriei și înapoi. Ne vom aștepta prietenii între orele 18-19 apoi pornim la drum. Cine vrea să ni se alăture la puțină mișcare e binevenit.
CLUJ, Piața Unirii, ora 18.00 – aici


Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, unul, când mă gândesc la o Românie sub dominaţia completă a PSD, parcă mi se prăbuşeşte inima de disperare. Vineri, în ultima seară când mai e legal (şi moral acceptabil), îi chem pe toţi cei care simt la fel la o poveste amicală în Piaţa Unirii. Apoi, împreună cu câţiva prieteni, vom pleca la o plimbare prin cartiere ca să mai strigăm o dată ce ne doare.
CRAIOVA, Piața Mihai Viteazul, ora 18.00 – aici
Haideți să le arătăm că ne pasă de cei de peste graniță, cei care au îndurat ore întregi de frig, ore întregi de umilință. Nu știu câți dintre noi, aflați în țară, am fi stat la asemenea cozi. Ei au făcut-o, au dorit să voteze, dar nu au fost lăsați. Merită RESPECTUL nostru, merită SUSȚINEREA noastră.
ORADEA, Piața Unirii, ora 18.00 – aici
BRAȘOV, Prefectura Brașov, ora 18.00 – aici
Ieșim din nou în stradă pentru a ne cere drepturile. Nu putem permite ca libertatea noastră să fie îngrădită de autorități și reprezentanți ai partidelor politice. Suntem solidari cu diaspora și ne dorim ca fiecare român să își poată exercita dreptul la vot.
SIBIU, Piața Mare, ora 18 – aici
Acest protest nu are vreo legătură cu nici un partid politic din România. Este făcut la inițiativa unui grup de tineri sibieni, care luptă pentru un viitor mai bun și o Românie mai prosperă.
TIMIȘOARA, Piața Operei, ora 18.00 – aici
Vino din nou pentru a sta unit și solidar cu Românii din diaspora și din țară pentru dreptul de a vot într-o țară cu un guvern corupt si fraudulos!
IAȘI, Palatul Culturii, ora 18.00 – aici
Trebuie să fim cu toții solidari cu Românii din Diaspora cărora le-a fost ÎNCĂLCAT dreptul la VOT!
NU PUTEM ACCEPTA ASTA!
BAIA MARE, Platoul București, ora 17,30 – aici
CONSTANȚA, Parc Primărie, ora 16.00 – aici
Indiferent de cine va ieși la putere, vrem să le arătăm acestora că România nu mai doarme și că dacă lucrurile vor continua ca și până acum, vom ieși din nou în stradă! Vrem să le arătăm că ne-am săturat și am prins glas la nivel național! Că poporul român are VOCE!
PLOIEȘTI, Primărie, ora 18.00 – aici
ARAD, Piața Avram Iancu, ora 20.00 – aici
TÂRGU-MUREȘ, Ceasul floral, ora 18.00 – aici
GALAȚI, Vip Parc, ora 18.00 – aici
Vrem să trăim într-o Românie în care statul de drept să fie respectat, în care Justiția să rămână independentă, iar românii din diaspora să nu mai fie batjocoriți. Vrem un stat aflat în slujba cetățenilor săi, care să le asigure românilor din diaspora toate condițiile pentru ca aceștia să voteze civilizat: vot prin corespondență, mai multe secții și timp prelungit de votare.
TÂRGOVIȘTE, Parcul Chindia, ora 15.00 – aici
Eveniment național – aici și aici
Ieşi la vot pentru mine, pentru tine, pentru copiii tăi. Ieşi la vot pentru a da o lecţie clasei politice care te ignoră. Ieşi la vot pentru cei care au murit în ’89 tocmai ca tu să ai azi libertatea de a alege. Ieşi la vot pentru a arăta că vrei o schimbare, nu doar promisiuni deşarte. Ieşi la vot! Nu alege să nu alegi!

marți, 4 noiembrie 2014

alegeri trucate de servicii ...pentru ca ponta sa iasa presedinte ... Monica Macovei era spaima penalilor ca vor pierde alegerile ... daca nu vreti ca ponta sa iasa presedinte ...dar nici tariceanu aceste alegeri trebuie repetate dar fara ponta si " servicii ( maior )

Iesiti in strada si nu lasati ca " burghezia comunista " sa preia puterea : 
BANATUL ARE VOCE!
Dupa cum s-a hotarat pe event-ul "Daca nu il vrei pe Ponta presedinte, iesi in strada", se va organiza un protest la scara nationala pe data de 15.11.2014, la ora 20:00. 


Primele strigate impotriva Comunismului s-au facut auzite in 1989 aici, la TIMISOARA. Atunci, Timisorenii au dat posibilitatea savarsirii unei reactii in lant in toata Romania care ne-o eliberat pe toti de Comunism. Haide sa aratam din nou, ce inseamna Timisoara!
(PS: daca atunci l-am dat jos pe Ceausescu, sigur il putem rezolva si pe pampalaul asta!

Link-ul original: @[UzpfSTEwMDAwMTgzNzgyNTM5NTpWSzozNjkwODkxMjY1ODM4NTE=:@[UzpfSTEwMDAwMTgzNzgyNTM5NTpWSzozNjkwODkxMjY1ODM4NTE=:https://www.facebook.com/events/368958699930227/369089126583851/?notif_t=plan_mall_activity]]

" Jurnalistul Radu Moraru a demonstrat luni seara, la emisiunea Naşul, că seful SRI, impreuna cu echipa sa, s-a implicat în alegeri pentru a frauda scrutinul. Realizatorul a mai dezvăluit că l-a refuzat pe George Maior, care a încercat să-l racoleze, aşa cum s-a întâmplat cu alţi jurnalişti.
Potrivit lui Moraru, cel care s-a implicat în mod direct în bătătlia electorală este chiar şeful SRI, George Maior care a avut ca scop s-o scoată din cărţi pe Monica Macovei şi să-l plaseze pe locul 3 pe Tăriceanu pentru ca voturile să ajungă, în final, la Ponta.
Mai mult, Radu Moraru spune că Monica Macovei ar fi fost votată masiv în diaspora dacă votul ar fi decurs în mod normal şi cetăţenii ar fi fost lăsaţi să-şi exprime dreptul constituţional.
Cozile interminabile de la secţiile de votare din străinătate au fost gândite în mod intenţionat pentru a suprima procesul electoral.
Moraru spune că este inexplicabil cum, în ziua votului, la ora 16.00, Monica Macovei avea 7% din voturi şi ulterior a scăzut în loc să crească. “Culmea este că Monica Macovei a scăzut în intervalul orar 16.00- 19.00, când Klaus Iohannis staţiona”, a completat Radu Moraru.
Povestea voturilor din diasporă, legată de faptul că ora de votare nu a fost prelungită, precum şi lipsa listelor suplimntare pentru tineri şi studenţi nu au fost altceva decât un joc murdar condus de serviciile secrete, mai exact de George Maior, susţine Radu Moraru.
Jurnalistul afirmă că era musai ca pe locul 3 să iasă Tăriceanu pentru ca dacă ar fi ieşit Udrea, ar fi fost nevoiţi în continuare să negocieze cu Băsescu, lucru care nu ar fi fost agreat nici de Maior şi nici de ceilalţi lideri politici, iar dacă ar fi ieşit Monica Macovei pe locul 3 avea şanse foarte mari să-l învingă pe Victor Ponta în turul 2. Cu atât mai mult în contextul în care CCR ar putea să-l scoată din cărţi pe Iohannis pe motiv de incompatibilitate.
Radu Moraru este convins că Monica Macovei ar fi fost o piedică în calea PDS-ului şi a lui Victor Pontapentru a ajunge la putere.
Aşa cum stau lucrurile în momentul de faţă, Iohannis nu reprezintă un pericol pentru Ponta, “el fiind un naiv în comaparaţie cu Ponta care are în spate un aparat întreg care-i face jocurile, îndeosebi securitatea, în frunte cu Maior şi ajutat de Sebastian Ghiţă”, precizează Radu Moraru.
Totodată, realizatorul emisiunii Naşul spune că Ponta vrea neapărat refacerea USL-ului cu ajutorul lui Tăriceanu şi ruperea ACL-ului prin atragerea unor trădători penelişti în partidul condus de Tăriceanu.
Mai mult, Moraru dezvăluie că maior ar urma să fie premier, nicidecum Tăriceanu, pentru că asta urmăreşte de mullt timp şeful SRI.
În opinia jurnalistului, Tăriceanu va rămâne Preşedintele Senatului şi ar putea, în cazul în care Ponta nu s-ar mai înţelege cu Maior să-i ia chiar locul la Cotroceni.
“Aceste alegeri au fost trucate, au fost oprite prin ordin. Trebuia să nu se prelungească ora de votare şi să nu mia existe buletine suplimentare de vot pentru tineri şi studenţi. Au schimbat cu totul sensul alegerilor”, a subliniat Radu Moraru. "  " 

sursa nasul .tv 


sâmbătă, 18 octombrie 2014

ponta Aradul nu te vrea !...

ponta Aradul nu te vrea !...Asa ar trebui sa fie întâmpinat ponta în toate orașele care le vizitează în scop electoral ( călătoriile lui sunt făcute din banii noștri ! ... știți nu ? 



ponta Aradul nu te vrea !... PS . : Domnilor jandarmi noi va platim sa ne protejati de hoti ca ponta & psd & pnl mafia comp !  NOI VOTAM  DNA ADICĂ MONICA MACOVEI !


PS . : Domnilor jandarmi noi va plătim sa ne protejați de hoti ca ponta & psd & pnl mafia comp ! 


NOI VOTAM DNA ADICĂ

    MONICA MACOVEI !

vineri, 1 noiembrie 2013

O monstra de justiție pentru aleșii neamului

Iată ca Justiția cică ii condamna ... dar cu suspendare . normal asa aleșii pot face în fiecare zi câte un aranjament de 50 000 de euro ,,, și asa nimeni nu ii condamnă ... dacă i condamna . iată ii condamnă cu suspendare . Câte zeci de mii de astfel de cazuri sunt în Romania ? .... Multe , va asigur ca 95 la suta din primari fac la fel . Si 95 la suta din procese se rezolva sau la procuratura sau la judecătorie . 




Fostul primar al comunei Zărand,Ion Florin Moţ, a fost condamnatastăzi de Tribunalul Bihor la doi ani şi patru luni de închisoare cususpendare.

În perioada aprilie – iulie 2013,Ion Moț , în calitate de primar al comunei Zărand, respectiv președinte al Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Zărand, a acceptat promisiunea de a primi suma de 40.000 euro, de la un denunțător, cutitlu de mită, susţin procurorii care s-au ocupat de caz. Potrivit rechizitoriului, acesta ar fi luat bani pentru a înscrie în Cartea funciară dreptul de proprietate asupra unui teren în supra­față de 250 de hectare, situat pe raza comunei Zărand.
La momentul primirii unei părţi din bani, edilul Ion Florin Moţ a încercat să ascundă provenineţa acestora susţinând că, de fapt i-a primit în baza unui contract de împrumut încheiat cu denunţătorul. Rechizitoriul mai arată că, pe 12 iulie, primarul urma să primească a treia tranşă de bani în sumă de 10.000 de euro, cu această ocazie fiind organizat şi flagrantul.

Procurorii DNA pot face recurs la decizia de astăzi a instanţei, care nu este definitivă. Cert este faptul că până una-alta, Ion Florin Moţ va fi pus în libertate.



Iată și niște stenograme : 

"Îţi pot da un avans Neluţu!" 

Una dintre principalele probe ale procurorilor DNA este discuţia din 10 mai 2013, dintre denunţătorul Lele Florin şi primarul Ion- Florin Moţ referitoare la vizarea planurilor de încadrare în tarla şi eliberarea certificatelor fiscale necesare întabulării suprafeţelor de teren cuprinse în sentinţa 599/2013 a Judecătoriei Ineu, 

Florin Lele: Nu vreau! Fii atent aici la mine, data trecută mi-ai spus că pentru 40.000 euro le rezolvăm toate astea, fac rost de bani, bag cîteva la urgenţe, le scot banii săptămîna viitoare şi iţi pot da un avans Neluţu! Primare hai ajută-mă să le rezolv, ai 40000 euro cât mi-ai cerut săptămâna trecută la ele la toate, mă înţelegi? Îţi aduc şi ale tale celelalte, am pregatit aici in geantă documentele pentru ele ca să le vezi, centralizatoare..., mă pui pe drumuri. Neluţu, eu am venit cu vorbă bună, eu nu am venit cu scandal, cu aialalţi cu toti eşti la plângeri, cu toţi eşti la DNA, eşti cu toti eşti la Poliţie. 
Ion- Florin Moţ: Eu nu le-am făcut. 
Florin Lele: Nu ştiu care cum vi-aţi făcut, nu mă interesează, nu mă priveşte! Cu mine? 
Ion- Florin Moţ: Eu vreau să iasă la suprafaţă toate manevrele care zicea că primaru, de acolo găsesc semnătura secretarei în locul primarului. 
Florin Lele: Ok, nu vreau să comentez chestia asta. 
Ion- Florin Moţ: Astea îs documente care îs aşa, da nu îs alea bune. 
Florin Lele: Neluţu...îţi pot face rost... Îţi pot face rost de un avans săptămăna viitoare, mă înţelegi? Le iau pe astea! Mai îi în contul meu nu mai ai nici o datorie. 
Ion- Florin Moţ: Dă-mi actele! 
Florin Lele: Aici sunt toate omule. 
Ion- Florin Moţ: Păi dă-mi ce trebe! Procură ce trebe... 
Florin Lele: Tot ai! Acuma ţi le dau tot! Acuma ţi le dau toate! Hai să le rezolvăm! 
Ion- Florin Moţ: I le dai la Andrei! 
Florin Lele: Hai să le rezolvăm! Andrei le aduce acuma şi vine aci cu tine! Acuma vreau să le rezolvăm. 
Ion- Florin Moţ: Tu i le dai lui să le pună tot la punct. 
Florin Lele: Aci este, e pus la pumct tot frate. 

"Hai să facem o treabă împreună cum mi-ai cerut, mă ajuţi să le întăbulăm pe toate..." 

Ion- Florin Moţ: Păi dacă nu-i procură nu îi nimica, ce e pus la punct? 
Florin Lele: Nu am procura omule! Nu am procură tu înţelegi? Am antecontract de vănzare-cmpărare! Am antecontract cu reprezentanţii şi gata, nu bagi pe nimeni deci nu se pune problema să faci vreo ilegalitate sau ceva, uite ăsta este al meu le desface te rog lasă-le aşa. 
Ion- Florin Moţ: M-am uitat. 
Florin Lele: Te rog uite-te şi lasă-le aşa să îţi arat eu! Hai să facem o treabă împreună cum mi-ai cerut, mă ajuţi să le întăbulăm pe toate... 
Ion- Florin Moţ: Eu nu am cerut nimica, tu ai zis că îmi dai, corect? 
Florin Lele: Fii atent aicea... 
Ion- Florin Moţ: Bun zii...eu nu am cerut nimica, tu mi-ai promis. 
Florin Lele: Mi-ai spus că nu ţi-am dat nici un comision,pentru toate treburile alea... 
Ion- Florin Moţ: Tu mi-ai promis. 
Florin Lele: Da eu ţi-am promis! Am zis că îţi dau, da! 
Ion- Florin Moţ: Tu mi-ai zis de banii ăştia. 
Florin Lele: Fii atent, tu mi-ai cerut comisionul. Neluţu... 

"Tu mi-ai promis că îmi dai o dată 9000 euro" 

Ion- Florin Moţ: Nu, nu, nu pentru banii ăştia, pentru morţii ăştia tu mi-ai promis că îmi dai o dată 9000 euro. 
Florin Lele: Da, aşa este. 
Ion- Florin Moţ: Şi o dată la 100 hectare 10.000 euro, tu mi-ai promis, la 100 de hectare iară 10.000 euro. 
Florin Lele: La 250 hectare căte mai sunt 25.000 euro plus diferenţa de bani de aicea! Deci 40.000 euro! 
Ion- Florin Moţ: Tu ai zis! Tu mi-ai promis... 
Florin Lele: Mi-ai cerut tu şi nu ţi-am dat? 
Ion- Florin Moţ: Eu nu am cerut nimic, tu ai zis! Gabi dragă eu nu am cerut nici un leu, tu ai zis Neluţu ii bine aşa, nu tu ai zis cu gura ta? 
Florin Lele: Stai aşa... 
Ion- Florin Moţ: Nu pă dracu! Cum nu ai zis tu aci in birou către mine? Nu tu ai zis cu gura ta? Tu ai zis Neluţu, aşa ii bine cum socotesc eu asta, asta, asta, îs puse toate aşa cum ai zis aşa ii bine, tu ai zis, nu tu ai zis? 
Florin Lele: Aşa, aşa, le-am socotit pentru că tu ai zis aşa cum ai zis! Ai cumpărat terenuri de la mine în zonă şi mie nu îmi dai comision? Atunci am zis, Neluţu ok, vrei să îţi dau banii ăştia? Deci eu ţi-am promis normal... 
Ion- Florin Moţ: Tu mi-ai promis. 
Florin Lele: Normal. 
Ion- Florin Moţ: Eu nu am cerut, tu mi-ai promis asta e!


Iar ANI la 30 mai 2011 spunea : 


Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul MOŢ Ion Florin, Primar al Comunei Zarand (Judeţul Arad), a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită conform prevederilor art. 292 din Codul Penal al României.
În temeiul art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. b din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, la data de 16.11.2010, cu privire la faptul că domnul MOŢ Ion Florin, în exercitarea funcţiei publice de Primar al Comunei Zarand (Judeţul Arad), ar fi acumulat, împreună cu familia, o avere care depășește veniturile realizate.
Sub aspect procedural, la data de 13.12.2010, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea persoanei evaluate, domnul MOŢ Ion Florin fiind înştiinţat, prin intermediul adresei nr. 89729/G/I.I., recomandate (confirmare de primire datată 16.12.2010), cu privire la declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
În conformitate cu prevederile art. 14, alin. (5) din Legea nr. 176/2010, Agenţia Naţională de Integritate a extins evaluarea şi asupra averii soţiei domnului MOŢ Ion Florin, doamna MOŢ Florica.
Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, domnul MOŢ Ion Florin a fost înștiințat, la data de 12.04.2011, prin intermediul unei scrisori (adresa nr. 46892/G/I.I.) recomandate (confirmare de primire datată 20.04.2011), cu privire la faptul că au fost identificate indicii privind bunurile imobile deţinute şi înstrăinate din patrimoniul personal care nu au fost evidenţiate şi declarate conform prevederilor legale și invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens.
În urma evaluărilor efectuate, s-a identificat faptul că domnul MOŢ Ion Florin nu a înscris în declaraţiile de avere şi de interese, completate şi depuse în calitate de Primar al Comunei Zarand (judeţul Arad), următoarele:
1. creditele bancare deţinute în perioada 2006 – 2010, împreună cu familia, în valoare totală de 231.040 Lei;
2. date referitoare la conturile bancare, deţinute împreună cu familia, începând cu anul 2006;
3. 4 autovehicule achiziţionate în perioada 29.08.2008 – 15.03.2009, cu suma totală de 250.472 Lei (SUZUKI tip SAMURAI, MERCEDES-BENZ, KIA şi NISSAN PATHFINDER);
4. un autoturism marca DACIA LOGAN LAUREATE PLUS 1,4 MPI LAPL, achiziţionat la data de 27.03.2006, cu suma de 28.891,54 Lei;
5. veniturile din salarii dobândite în perioada 2004 – 2010, împreună cu soţia sa, doamna MOŢ Florica, în cuantum total de 211.084 Lei; 
6. veniturile din tranzacţii imobiliare, în valoare de 892.201 Lei, realizate în perioada 2009 - 2010;
7. subvenţiile primite de la Agenţia de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură, în valoare totală de 165.877 Lei.
În baza art. 21 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării legislației în vigoare, constând în indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul MOŢ Ion Florin, Primar al Comunei Zarand (Judeţul Arad),  a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită conform prevederilor art. 292 din Codul Penal al României, ca urmare a declarării necorespunzatoare a adevărului cu privire la veniturile realizate din salarii şi tranzacţii imobiliare, bunurile şi activele financiare deţinute împreună cu familia.
Având în vedere cele de mai sus, s-a procedat la întocmirea raportului de evaluare şi s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, Judeţul Arad, cu privire la posibila săvârşire de către domnul MOŢ Ion Florin, Primar al Comunei Zarand (Judeţul Arad),  a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită conform prevederilor art. 292 din Codul Penal al României.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 30 mai 2011
Se mai spune despre acest fost primar : 
Incaltat in cizme de guma si haina militara de camuflaj, cu palarie cu boruri largi, primarul din Zarand, Ion Florin Mot parea ieri un rangerveritabil.
Grabit sa urce in masina alba de teren, inmatriculata cu numele sau de familie, pentru a verifica nivelul apelor care ameninta sa inunde comuna in ultimele zile, Mot se plange ca i s-au descarcat telefoanele si nu are prea mult timp sa vorbeasca cu presa. 

"Procuratura isi face datoria, iar eu nu pot da declaratii", ne spune in fata primariei Ion Mot. In timp ce primarul se grabea sa ajunga la zona inundata, dintr-un tractor se arunca nisip pentru a astupa gropile de pe drumul care duce la vila – ranch a acestuia. 

Conservator din 2008 (cand a parasit PDL-ul), primarul comunei Zarand are 47 de ani, un fiu de 21 de ani si o iubita apropiata de varsta acestuia, desi nu a divortat de sotie. 

De la PDL la PC


Localnicii din comuna vorbesc despre edil ca despre un om instarit, desi in declaratia de avere, ce-i drept neactualizata din 2006, figureaza doar doua masini, un Nissan de teren si un VW cumparat in 2000. Astfel, satenii sustin ca Ion Mot detine spalatoria auto din comuna si ca i-ar fi amenajat iubitei o farmacie in fostul bloc al specialistilor. In plus, edilul ar avea o casa in comuna si o alta, unde si locuieste, la iesirea din Zarand, pe locul fostului CAP. 

Pe domeniul cu arbori ornamentali, gazon si mai multe inscriptii cu "accesul interzis" este organizata si afacere familiei. "Crestem oi, avem 1.300", spune Ion Florin Mot, adaugand ca inainte de a fi primar a facut agricultura si a fost angajat al Primariei Zarand ca agent agricol. 

Potrivit unui fost candidat la consiliul local, Ion Mot a trecut pe la toatele partidele "ca sa faca rost de bani pentru sat". "La noi a venit pentru ca a mai vrut sa fie primar un mandat, iar PC era bine cotat in zona. De atunci incoace nu s-a afirmat si nu s-a implicat prea mult ", ne explica Mircea Purcaru, liderul Partidului Conservator din Arad. 

Purcaru sustine ca plecarea lui Mot din PDL a avut la baza un conflict personal cu edilul Aradului, Gheorghe Falca. "Mot nu era un om de partid. Este un tip individual, nu a fost niciodata atasat vreunui partid", ne-a declarat la randul sau primarul Gheorghe Falca. 


vineri, 9 august 2013

9 august 2013 by Viorica Crainic


Bine v - am regăsit!

"Lumea e atât de preocupată cu aparenţa, încât prea puţin îi pasă de realitate."(Oxenstierna)

Mircea Cărtărescu, laureat al premiului literar Novi Sad.

Cunoscutul scriitor român Mircea Cărtărescu este câştigătorul Premiului internaţional pentru literatură 'Novi Sad', care îi va fi decernat la Festivalul literar internaţional de la Novi Sad, a anunţat asociaţia scriitorilor din Voivodina, potrivit Tanjug.
Criticii literari îl plasează pe Mircea Cărtărescu printre cei mai buni scriitori postbelici din România, iar anul trecut, acesta a fost candidat la Premiul Nobel, a declarat într-o conferinţă de presă directorul de program al festivalului, Jovan Zivlak.
"Această distincţie importantă nu este numai un premiu pentru un scriitor excepţional, dar şi pentru o cultură vitală care şi-a reafirmat puterea şi măreţia în mod repetat, în pofida dificultăţilor pe care le-a întâmpinat", a mai subliniat Jovan Zivlak.
În calitate de oaspete de onoare al celei de-a 8-a ediţii a Festivalului literar internaţional de la Novi Sad, care se va desfăşura în perioada 26-29 august, România va prezenta şase poeţi şi o antologie de poezii contemporane, culese şi traduse de Slavomir Gvozdenovic.

"Închisoarea Tăcerii - Lecţia comunismului", a şaptea ediţie a Universităţii de Vară Râmnicu Sărat.

Cea de-a şaptea ediţie a Universităţii de Vară Râmnicu Sărat, în care se studiază sistemul represiv comunist, se va desfăşura în perioada 25-31 august sub motto-ul 'Închisoarea Tăcerii - Lecţia comunismului'.
Un număr de 86 de studenţi s-au înscris la aplicaţiile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), susţinut de Fundaţia Konrad Adenauer, Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) şi Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, pentru cea de-a şaptea ediţie a Universităţii de Vară Râmnicu Sărat.
'Universitatea de Vară Râmnicu Sărat este prima şcoală de vară din România în care se studiază sistemul represiv comunist şi este dedicată mediului universitar. Proiectul are scop analiza modalităţilor de amintire şi reamintire a perioadei 1944-1989 sub raport istoric şi biografic şi îi invită pe tinerii participanţi să reflecteze asupra aspectelor ideologice, sociale şi politice ale comunismului', a declarat joi pentru AGERPRES coordonatorul de proiect Cosmin Chiriţă.
Potrivit sursei citate, printre invitaţi se numără Daniel Barbu, ministrul Culturii, Andrei Muraru, preşedinte executiv al IICCMER, Alexandru Muraru, director general al INP, Sven Irmer, director al Fundaţiei Konrad Adenauer, Christian Domnitz, expert la Autoritatea Responsabilului Federal pentru Documentele Serviciului de Securitate al fostei Republici Democrate Germane, precum şi experţi şi cercetători din cadrul IICCMER, INP, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, istorici, jurnalişti, politologi.
"La această ediţie se vor organiza zile tematice, cum ar fi sistemul concentraţionar şi represiv, viaţa cotidiană în comunism, presa şi filmul în comunism ş.a.", a mai spus sursa citată.

Eugen Tomac : Scrisoare deschisă premierului Victor Ponta.

Preşedintele PMP i-a trimis, vineri, o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta.

"În primul rând vreau să vă urez bun venit din concediu. În al doilea rând doresc să vă atrag atenţia că sunt câteva probleme restante şi câteva priorităţi pentru România pe care Guvernul pe care îl conduceţi le-a neglijat în ultima perioadă", se arată în scrisoarea lui Tomac, remisă agenţiei MEDIAFAX.
Liderul PMP enumeră problemele la care face referire, între care privatizarea CFR Marfă, rata şomajului, rata de absorbţie a fondurilor europene, Acordul de parteneriat cu Comisia Europeană, perspectiva de introducere de noi taxe, revizuirea Constituţiei.

"Dintre acestea, chestiunea cea mai arzătoare este finalizarea procesului de privatizare a CFR Marfă. Din acest motiv, îmi permit să vă avertizez că, în cazul în care veţi obstrucţiona în continuare publicarea în Monitorul Oficial a HG nr.526 din 24.07.2013, voi depune o plângere penală împotriva dumneavoastră, în calitate de prim-ministru, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice", îi scrie Eugen Tomac premierului Victor Ponta.

Traian Igaş  : Stop destructurării judeţului Arad !

Senatorul PDL Constantin Traian Igaş şi-a reluat joi criticile la adresa Guvernului privind desfiinţarea administraţiilor financiare din Nădlac, Pecica, Pâncota şi Curtici, măsură în urma căreia, susţine el, vor rămâne fără locuri de muncă circa 100 de arădeni, în condiţiile în care, în întreaga Regiune de Vest, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vor fi disponibilizaţi circa 200 de angajaţi.

"În plus, în urma desfiinţării celor patru administraţii financiare mai sus amintite, oamenii din aceste oraşe, dar şi din comunele apropiate vor avea de suferit. Este vorba de câteva mii de oameni care vor trebui să se deplaseze la Arad pentru a-şi rezolva problemele. Fac un apel la parlamentarii arădeni ai USL pentru a interveni în a opri desfiinţarea acestor administraţii financiare", a afirmat Constantin Traian Igaş, într-o conferinţă de presă desfăşurată sub sloganul "Stop destructurării judeţului Arad", la care au fost prezenţi primarii din oraşul Nădlac şi comunele Semlac, Peregu Mare, Şeitin şi viceprimarul din Pecica.
"Suntem cel mai vestic oraş din România, iar dacă vom fi arondaţi la Arad, oamenii din Nădlac vor avea de mers o dată sau de două ori pe lună 104 kilometri dus - întors pentru a-şi rezolva problemele, de fiecare dată fiind nevoiţi să cheltuie cel puţin câte 500 de lei ", a afirmat Vasile Ciceac.
Senatorul Constantin Traian Igaş a anunţat, în final, că va trimite o scrisoare deschisă adresată primului-ministru Victor Ponta, vicepremierului Daniel Chiţoiu, ministru al Finanţelor Publice, şi preşedintelui ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, pentru a le prezenta situaţia din judeţul Arad şi a le solicita să oprească acest început de "destructurare a judeţului Arad".

Ioan Oltean : Mişcarea Populară nu este un pericol pentru PDL.

Vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean a  declarat, astăzi, într -o conferinţă de presă : :

"Categoric nu (reprezintă un pericol pentru PDL - n..r.). N-aş putea spune că apariţia unei formaţiuni politice, care să se autointituleze o formaţiune de dreapta, este o bucurie, pentru că, cu cât sunt mai multe formaţiuni politice pe un eşantion redus, cu atât se diminuează posibilităţile fiecăruia de a avea o creştere evidentă. Dar niciodată nu s-a pus şi nu se pune problema unui pericol pentru noi apariţia Mişcării Populare. PDL are parcursul lui, avem strategia noastră, avem gândirea noastră, care nu va fi sub nicio formă afectată de apariţia Mişcării Populare".
"În momentul acesta, PDL ia în calcul un singur lucru: prezentarea la alegerile europarlamentare ca partid de sine stătător, cu propria lui listă de candidaţi. Este, dacă vreţi, prima noastră posibilitate de a ne verifica valoarea noii structuri de conducere a partidului, după un an de conducere, şi atunci nu vom ezita să avem o informare corectă legată de acest lucru".
"N-aş putea spune că sunt mulţumit. Partidul are destule dificultăţi, avem destule probleme în teritoriu, dar, în orice caz, partidul încearcă încet-încet să se aşeze. Se aşează pe structuri trainice, temeinice, conducea partidului manifestă un interes total, este zilnic în teritoriu, discută cu oamenii din teritoriu. Lucrurile se aşează şi evoluţia este pozitivă".

Vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean a mai declarat :

"Emil Boc a fost cinstit cu românii, ceea ce nu i se poate atribui astăzi premierului Victor Ponta, premierul care conduce Guvernul-taxe. De la începutul anului şi până acum, principala preocupare a Guvernului Ponta a fost aceea de a creşte taxele, impozitele, de a identifica noi taxe şi noi impozite. România se conturează, în acest moment, ca una dintre ţările cu cea mai slabă predictibilitate fiscală, ca una dintre cele mai nesigure ţări din UE în ceea ce priveşte predictibilitatea fiscală şi garanţia, siguranţa investiţiilor. România este ţara care, în 2012, a pierdut peste 12% dintre investitorii străini, cea mai grea şi mai mare pierdere de investiţie străină dintre ţările UE. În 2013, 37% dintre investitorii străini au preferat să plece din România tocmai din cauza acestei nesiguranţe fiscale”.

"În mai puţin de 15 luni de guvernare, s-au produs 25 de modificări ale Codului Fiscal şi ale Codului de Procedură Fiscală, aproape două modificări pe lună, este un record absolut. Acest lucru dovedeşte că principala preocupare a Guvernului este aceea de a identifica taxe şi impozite noi, de a majora taxele şi impozitele, ca singura soluţie prin care bugetul ţării poate fi mărit. E cea mai perversă cale prin care salariile şi pensiile tuturor cetăţenilor din România sunt afectate. Guvernul Boc, e adevărat, a diminuat salariile bugetariilor. Guvernul Ponta, prin acest mijloc extrem de pervers îşi bagă mâinile în buzunarele tuturor cetăţenilor din această ţară".

Daniel Buda : 12.739 de firme româneşti sunt în insolvenţă, iar Guvernului nu-i pasă.

 "Atrag atenţia Guvernului Ponta că, prin ignorarea cu desăvârşire a mediului privat şi prin măsurile care urmează a fi adoptate, economia României va fi îngropată iremediabil. După planul de majorare a taxelor şi impozitelor, o altă veste şoc vine din sfera mediului privat unde, potrivit unui studiu al Coface România, 12.739 de firme româneşti se află, la finalul primului semestru al acestui an, în stadii de procedură de insolvenţă. (…) După mai bine de un an de guvernare şi după promisiunile îndelung vociferate de liderii USL cu privire la crearea a peste 1 milion de locuri de muncă şi susţinerea mediului privat, realizăm practic că viaţa bate filmul: firmele româneşti împreună cu locurile de muncă se duc pe apa sâmbetei, iar Guvernului Ponta nici că îi pasă de situaţia dezastruoasă în care se află ţara noastră", arată preşedintele PDL Cluj Buda.

Liderul PDL Cluj adaugă că situaţia "lamentabilă" în care se găsesc miile de firme de dimensiuni medii şi mari din România survine în principal din cauza lipsei de măsuri de relansare economică prin reducerea cotei unice de la 16 la 12 la sută, reducerea CAŞ cu 5 procente, creşterea salariului minim la 1.000 de lei şi scutirea de impozit a profitului reinvestit şi nu în ultimul rând din lipsa investiţiilor în "marile proiecte” ale României care, din nefericire, "devin tot mai mici sub guvernarea USL".

Adriana Săftoiu: Înainte de a face o unificare a dreptei, să dovedim că putem lucra pe proiecte comune.


Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a declarat, joi, întrebată despre o alianţă a PDL cu PNL, că înainte de a fi făcută o unificare a partidelor de dreapta acestea trebuie să dovedească faptul că pot lucra împreună pe proiecte comune.


"Principala preocupare a noastră nu e la ce trebuie să renunţe celelalte partide, ci ce trebuie să facă PDL. Din acest punct de vedere, inclusiv preşedintele Vasile Blaga a lămurit atitudinea PDL în relaţia cu celelalte partide de dreapta. Trebuie, înainte de a face o unificare, să dovedim că putem lucra împreună pe proiecte comune. Şi vă reamintesc că PDL a creat coaliţia pentru Constituţia cetăţeanului, unde am invitat şi celelalte partide să ni se alăture, există două iniţiative în Parlament ale PDL, cea privind relansarea fiscală şi sprijinirea înreprinzătorului. Sunt proiecte la care putem să dovedim că toţi cei de pe dreapta, care declarăm că suntem de dreapta, să ne sprijinim în proiecte, e primul test pe care trebuie să-l facem împreună. Pe urmă va veni testul europarlamentarelor şi ulterior vom vedea ce o să mai facem. Dar să o luăm încet", a precizat Adriana Săftoiu.

"Ce pot să vă spun este că, dacă PNL susţine măsuri de dreapta, cum ar fi de exemplu inclusiv această moţiune (pe politici fiscale a PDL - n.r.) sau sancţionează Guvernul USL pentru măsurile pe care le ia şi care nu sunt deloc liberale şi nici nu simulează mediul economic, sigur că putem discuta. Dar dacă intraţi în detalii cine va conduce, mi se pare în momentul de faţă neinteresant", a mai spus Săftoiu.

Conducerea Camerei deputaţilor şi PSD  :"Se delimitează" de deplasarea unor deputaţi în Taiwan.

Conducerea Camerei Deputaţilor şi PSD au transmis, joi, că "se delimitează" de deplasarea unor deputaţi în Taiwan, forul legislativ precizând că vizită nu a avut un caracter oficial, că nu a suportat cheltuielile şi reafirmând totodată "relaţiile de strânsă cooperare şi bună prietenie" cu China. Direcţia comunicare şi relaţii publice a Camerei Deputaţilor a remis, joi, o serie de precizări în legătură cu unele informaţii apărute în presă cu privire la vizită în Taiwan a unor parlamentari. Patru deputaţi - Remus Cernea, social-democraţii Ninel Peia şi Ovidiu Iane şi democrat-liberalul Costică Canacheu - au fost zilele acestea într-o vizită în Taiwan.

Călin Popescu Tăriceanu: Mi-e teamă că PNL ar putea fi sancţionat la urne.

"Există un risc, fără îndoială. Mai ales dacă astfel de măsuri vor fi adoptate, dacă ele nu vor fi clar explicate şi justificate, dacă se poate produce o justificare şi, chiar şi în aceste condiţii, nu m-ar mira să existe o sancţionare din partea electoratului şi mi-e teamă ca această sancţiune să nu vizeze cu precădere Partidul Naţional Liberal, de la care există o serie de aşteptări", a declarat, vineri,  Tăriceanu.
"Noi avem la sfârşitul acestei luni o Delegaţie Permanentă în cadrul Partidului Naţional Liberal şi ştiu că punctul meu de vedere nu este singular, el este împărtăşit de mulţi dintre colegii mei, care au acelaşi gen de preocupări ca ale mele şi aceleaşi îngrijorări legate de susţinerea publică de care orice partid are nevoie, mai ales în perspectiva alegerilor care vor urma la anul", a completat liberalul.

Mircea Geoană: Denaturarea adevărului - una dintre tacticile principale ale campaniei electorale începute de Băsescu.

"Ieri, domnul Băsescu a afirmat că în timpul guvernării Boc s-a mărit doar TVA-ul, ceea ce este departe de adevăr. După scandalul politic întreţinut în mod gratuit, denaturarea adevărului pare a fi devenit una dintre tacticile principale ale campaniei electorale începute de Traian Băsescu", a spus Geoană.
"Guvernarea PDL-Băsescu a impus impozite pe veniturile din dobânzi, conturi de economii şi conturi curente. De asemenea, acelaşi guvern a impus taxe locale suplimentare, pe care le plătesc cei care deţin mai mult de o clădire, impozit care creşte progresiv cu cât sunt deţinute mai multe clădiri în afara celei de domiciliu. Mai mult, câştigurile din piaţa de capital au fost taxate cu 16% de la 1% pentru deţinerile mai mari de 1 an. Cota de impunere anticipată pentru tranzacţiile cu valută la termen a fost crescută de la 1% la 16%, iar cea pentru câştigurile din jocuri de noroc a fost stabilită la 25%", a mai spus Geoană.
"Greul taxelor impuse de guvernările lui Traian Băsescu a fost dus de majoritatea populaţiei, mai ales de cei cu venituri mici şi foarte mici. Majorarea TVA la 24%, o măsură tolerată de Traian Băsescu, a fost suportată de întreaga populaţie pentru că guvernările preşedintelui au refuzat în timp de criză să încurajeze o contribuţie mai mare a celor bogaţi. În schimb au impus impozit pe plăţile compensatorii ale angajaţilor disponibilizaţi în plină criză. 'Şi concediaţi, şi cu banii luaţi'. Aceasta a fost deviza guvernărilor Băsescu şi abordarea de dreapta, conservatoare a domnului preşedinte. De aceea, sper ca domnul preşedinte să înceteze campania electorală pe care a început-o şi să oprească minciunile. Guvernul trebuie să îşi facă treaba, nu să răspundă la atacurile sale", a afirmat Mircea Geoană.

Ana Birchall  :  Femeile din mediul rural să deschidă afaceri de promovare a produselor tradiţionale româneşti.

"Fac un apel către toate femeile de succes din România care au reuşit să dezvolte afaceri performante, care au reuşit să răzbată în lumea afacerilor, o lume care nu demult era considerată a bărbaţilor, să vină alături de mine cu scopul de a promova femeia de afaceri din România şi de a încuraja, inclusiv din mediul rural, promovarea produselor tradiţionale româneşti. Trebuie să profităm inteligent de bogăţia şi de potenţialul comercial pe care produsele româneşti, mai ales cele tradiţionale îl au, iar femeile sunt, în opinia mea, cele mai bune ambasadoare în acest sens", a declarat deputatul PSD, Ana Birchall, în timpul întâlnirii trimestriale a Global Advisory Boardului WEConnect, o organizaţie non-guvernamentală internaţională care susţine companiile (şi produsele acestora) înfiinţate, dezvoltate şi conduse de femei.
"Mă bucur să anunţ că în cadrul întâlnirii trimestriale a Global Advisory Boardului WEConnect Internaţional am solicitat şi am primit susţinerea unanimă pentru a promova afacerile înfiinţate, dezvoltate şi conduse de către femeile din România, inclusiv din mediul rural. (...) WEConnect Internaţional este un ONG de talie mondială care are ca misiune promovarea antreprenorialului feminin. În calitate de deputat am susţinut necondiţionat egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi consider că este foarte important ca şi în mediul privat să încurajăm cât mai multe femei să-şi înfiinţeze şi să îşi dezvolte propriile afaceri şi mă onorează sprijinul primit din partea WEConnect Internaţional", a adăugat deputatul PSD.

PP-DD  : Dan Diaconescu va fi cap de listă la europarlamentarele de anul viitor.

"Dl. Dan Diaconescu va candida în mod cert la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în anul viitor. Voi candida atât eu la aceste alegeri, cât şi dl. Liviu Neagu, secretarul general a partidului, alegeri la care, potrivit estimărilor, vom obţine un procent de circa 20% din mandatele alocate României", a spus Simona Man. Privitor la prezenţa sa în Arad, Simona Man a explicat că efectuează în această perioadă vizite de lucru în filialele judeţene, în vederea evaluării atât a activităţii aleşilor locali ai partidului, cât şi a organizaţiilor locale şi judeţene.
"În general suntem mulţumiţi de activitatea reprezentanţilor noştri în administraţiile publice locale, mai ales că, practic, noi am pornit de la zero. Totuşi, sunt unele judeţe unde reprezentanţii noştri nu prea sunt lăsaţi să facă treabă, nici măcar cea prevăzută în fişa postului ce le-a fost încredinţată", a declarat preşedintele PP-DD.

Daniel Constantin: Producţia de grâu  este cea mai mare din ultimii opt ani.

"Cifrele pe care le avem ne arată că în acest an avem cea mai mare producţie de grâu şi secară din ultimii opt ani, respectiv 7,296 milioane de tone pe o suprafaţă de 2,63 milioane hectare. De asemenea, producţia obţinută este cea de-a doua producţie ca mărime din ultimii 43 de ani. Avem în acest an o producţie record la cultura grâului", a spus ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

În ceea ce priveşte producţia de orz şi orzoaică, potrivit şefului MADR, deşi au fost suprafeţe mai mici, s-a obţinut cel mai mare randament din ultimii 23 de ani, respectiv 3,2 tone la hectar ceea ce înseamnă o cantitate de 1,511 milioane tone. "La ovăz este a doua cantitate din punct de vedere al randamentului din ultimii 43 de ani, cu 1,96 tone la hectar, iar campioana, tot din punct de vedere al randamentului este în acest an cultura de rapiţă, unde avem cea mai mare producţie din ultimii 38 de ani", a subliniat Daniel Constantin.

MAI  : Grant pentru finanţarea unui studiu de fezabilitate.

Potrivit unui comunicat de presă al MAI remis vineri AGERPRES, studiul de fezabilitate va evalua situaţia existentă la nivelul structurilor ministerului, urmând să fie analizate posibilele soluţii tehnice şi să fie stabilite resursele necesare în vederea elaborării unui proiect de integrare a centrelor de date independente existente la acest moment.
Implementarea programului de înfiinţare a Centrului de Date Integrat al MAI va duce la crearea unei noi platforme IT pe care vor migra toate centrele de date independente existente în cadrul structurilor ministerului, aceasta urmând a găzdui totodată şi sistemele informatice critice, a precizat MAI. Platforma va furniza şi funcţionalităţi de tip "back-up" şi "disaster recovery", necesare în contextul gestionării de către structurile MAI a unui volum de date semnificativ şi de o importanţă deosebită atât pentru instituţiile publice şi private, cât şi pentru cetăţeni. Operaţionalizarea Centrului de Date Integrat va creşte gradul de fiabilitate şi siguranţă a schimburilor de informaţii, realizate atât la nivel naţional, între structurile MAI, cât şi în cadrul de cooperare internaţional, prin mecanismele de securitate şi de aplicare a legii în care România este membră. Totodată, implementarea acestui proiect va contribui la creşterea eficienţei serviciilor furnizate populaţiei şi instituţiilor private de către structurile MAI, pe fondul unei reduceri semnificative a costurilor operaţionale.
Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare a SUA şi Secretariatul General al Guvernului României au semnat anterior un acord de finanţare pentru un studiu de fezabilitate a unui proiect de gestionare a datelor,având ca obiectiv implementarea soluţiilor IT&C moderne, în efortul de a eficientiza procesele legislative din România.

Ministerul Finanţelor Publice : Conţinutul noii scrisori de intenţie cu FMI vizează asigurarea echilibrelor macroeconomice sustenabile.


Potrivit MFP, finalizarea negocierilor cu partenerii internaţionali (Comisia Europeană, FMI, Banca Mondială) şi întocmirea proiectului scrisorii de intenţie şi a celui privind memorandumul de politici economice şi financiare reprezintă un succes al României pe linia menţinerii încrederii mediilor financiare internaţionale şi a investitorilor străini în politicile macroeconomice ale Guvernului.

"Proiectele scrisorii de intenţie şi, respectiv, ale memorandului nu sunt încă documente publice. În consecinţă, materialele pe această temă care se vehiculează în presă nu provin din surse oficiale şi nu pot fi confirmate înainte de aprobarea lor de către autorităţile române, board-ul FMI, respectiv consiliul ECOFIN al Uniunii Europene. Suntem în măsură să infirmăm însă existenţa unor măsuri concrete prin care ar creşte fiscalitatea pentru PFA-uri şi drepturi de autor sau creşterea contribuţiilor de asigurări de sănătate pentru persoanele cu venituri mari care au în întreţinere membri ai familiei care nu contribuie la sistemul de asigurări de sănătate, aşa cum s-a vehiculat recent în mass-media. Guvernul îşi propune în schimb identificarea unor soluţii în scopul reducerii poverii impozitării muncii', menţionează MFP.

UNTSR :  Program de formare profesională pentru femeile rome.

Uniunea Naţională a Tuturor Studenţilor din România (UNTSR ), împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater, a lansat un program de formare profesională în urma căruia 50 de femei rome vor dobândi competenţe în gestionarea suporturilor de stocare, prelucrarea şi transpunerea datelor pe suport electronic.
Potrivit unui comunicat de presă al UNTSR remis vineri AGERPRES cursul va începe în data de 1 septembrie şi va avea o durată de 720 de ore dintre care 240 pentru teorie şi 480 pentru partea practică. Furnizorul de formare profesională este acreditat, iar la final participantele vor primi certificate cu recunoaştere naţională, cu antetele Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Programul de formare profesională se desfăşoară în cadrul proiectului "Împreună pentru informarea, conştientizarea şi promovarea egalităţii de şanse şi gen".
Înscrierea la programul de formare profesională se poate face exclusiv online, completând formularul de înscriere, accesibil la următorul link: http://www.totiegali.ro/chestionar_grup_tinta4.

INS: Populaţia României a scăzut.

Populaţia României a scăzut, în iunie 2013, cu 4.875 persoane comparativ cu luna anterioară, arată datele Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate vineri.
Potrivit sursei citate, în iunie, s-a înregistrat naşterea a 14.445 copii, cu 403 mai puţini decât în luna mai, iar numărul persoanelor care au decedat s-a ridicat la 19.320, cu 844 mai puţine decât în luna anterioară. Sporul natural provizoriu a fost negativ, de 4.875 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna mai când a fost de 5.316 persoane.
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna iunie a fost de 127 (8,8 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna mai, când a fost de 9,6 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii.
Conform INS, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în iunie, 12.154 căsătorii, cu 3.802 mai multe decât în mai, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.322, cu 512 mai puţine decât în luna mai.
Raportat la iunie 2012, în aceeaşi lună din 2013, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 2.268, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 543 sub cel consemnat anul trecut.

ŞTIRI METEO

Meteorologii au emis, astăzi, o atenţionare Cod Galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă pe întreaga durată a zilei de sâmbătă, în 15 judeţe din vestul, sudul şi centrul ţării.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sâmbătă, 10 august, valul de căldură va persistă, astfel încât vremea se va menţine călduroasă în toată ţara.
Va fi caniculă în vestul şi, local, în sudul şi centrul ţării, unde temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 35 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Judeţele vizate de atenţionarea Cod Galben sunt Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt, Giurgiu şi Teleorman.
Specialiştii ANM notează faptul că, în noaptea de sâmbătă spre duminică şi pe parcursul zilei de duminică, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în vestul, centrul şi nordul ţării, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce trecător pot lua aspect de vijelie şi, izolat, căderi de grindină.

PERSONALITĂŢI

Amedeo Avogadro


Lorenzo Romano Amedeo Carlo Avogadro, conte de Quaregna și Cerreto (n. 9 august 1776, Torino; d. 9 iulie 1856, Torino) a fost fizician și chimist italian. Descendent al unei familii nobile de guelfi, din Vercelli, care în timp s-a divizat în mai multe ramuri. Una din ramuri s-a stabilit în Quaregna, un sătuc de lângă Biella, din care se trage și familia lui Amedeo.
Până la vârsta de 30 de ani, a făcut studii juridice, dar după acea vârstă s-a interesat de domeniul științific. Între 1809 și 1819 a fost profesor de fizică și matematici la Colegiul Regal din Vercelli. În anul 1820 a fost înființată prima catedră de fizică matematică din Italia, la universitatea din Torino. Amedeo Avogadro a fost numit șeful acestei catedre, unde a predat, cu întreruperi, până în 1850.
A fost membru al Academiei de Științe și a Societății Italiene "dei XL" (a celor 40). Și-a orientat cercetările spre problemele cele mai imporante din fizică și chimie.
În 1811, pe când preda la Vercelli, a emis așa numita "ipoteză moleculară", potrivit căreia două volume egale din orice gaze, aflate la aceeași presiune și temperatură, conțin același număr de molecule.
Numărul lui Avogadro, cunoscut și sub denumirea de constanta lui Avogadro, este aproximativ egal cu 6,023×1023 mol-1 și reprezintă numărul de molecule conținut într-un mol de substanță.

William Alfred Fowler



William Alfred Fowler (n. 9 august 1911, Pittsburgh, Pennsylvania, SUA — d. 14 martie 1995, Pasadena, California, SUA) este un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1983, pentru studiile teoretice și experimentale asupra reacțiilor nucleare cu importanță în formarea elementelor chimice în univers, premiu pe care l-a împărțit cu Subrahmanyan Chandrasekhar.

 

 

Whitney Houston

Whitney Houston (n. 9 august 1963, Newark, New Jersey, d. 11 februarie 2012, Beverly Hills, California) a fost o cântăreață, manechin, actriță și producătoare americancă. În 2009, Guinness World Records a menționat-o ca fiind cea mai premiată femeie din toate timpurile. Lista ei de premii include două Premii Emmy, șase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award și 22 de American Music Award, având în total 415 premii primite de-a lungul carierei în anul 2010. Houston a fost de asemenea una dintre cele mai bine vândute artiste din lume, vânzând peste 170 de milioane de albume, single-uri și videoclipuri. Houston a fost singura artistă care a avut șapte hituri consecutive pe locul unu în Billboard Hot 100 („Saving All My Love for You”, „How Will I Know”, „Greatest Love of All”, „I Wanna Dance with Somebody (Who Loves Me)”,

 „Didn't We Almost Have It All”, „So Emoţional” și „Where Do Broken Hearts Go”). Ea a fost al doilea artist după Elton John și singura artistă care a avut două premii numărul unu Album Billboard 200 (fostul „Top Pop Album”), în topurile de final de an Billboard Year-End. Albumul de debut al lui Houston, Whitney Houston a devenit cel mai bine vândut album al unei artiste femei la acea vreme. Albumul a fost numit de către Rolling Stone cel mai bun din 1986 și a fost clasat pe locul 254 în clasamentul 500 Greatest Albums of All Time realizat de aceeași revistă. Al doilea album de studio, Whitney (1987) a devenit primul album al unei artiste care a debutat pe locul unu în clasamentul albumelor Billboard 200. Aparițiile pe MTV și videoclipul „How Will I Know” le-a influențat pe multe artiste de culoare să îi calce pe urme.
Pe 11 februarie 2012, a murit din cauze necunoscute la Beverly Hilton Hotel, în Beverly Hills, California. Rapoartele toxicologice ulterioare au arătat că ea s-a înecat accidental în cadă din cauza efectelor consumului cronic de cocaină și a bolii de inimă.

Melanie Griffith

Melanie Griffith este o actriță americană născută pe 9 august 1957. Este cunoscută pentru câștigarea Premiului Glob pentru Cea mai bună actriță în filmul Working Girl. A fost de asemenea nominalizată la Premiile Oscar. Este fiica actriței Tippi Hedren și soția actorului Antonio Banderas.
S-a născut la New York, iar părinții săi au divorțat când ea avea doar patru ani. Tatăl său, Peter Griffith, s-a recăsătorit cu un model, Nanită Greene și au avut împreună alți doi copii - o actriță și un designer. Mama ei s-a căsătorit cu agentul Noel Marshall, iar Melanie a mai avut din această căsnicie alți trei frați vitregi. La doar nouă luni a avut primul ei rol într-o reclamă, care ulterior s-a prelungit. În 1975 a avut primul său rol major, în care a avut și multe scene nud, Melanie având doar 17 ani la acea vreme. Mai târziu a jucat rolul unui star porno în thrillerul Body Double. Pentru acest rol a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriță, oferit de Asociația Criticilor de Film.
 Premiul i-a adus rolul principal în pelicula Something Wild (1986). În 1988 a înregistrat marele succes al carierei sale, atunci când a jucat în filmul Working Girl alături de Harrison Ford, Sigourney Weaver, Alec Baldwin și Joan Cusack. Pentru acest rol a fost nominalizată pentru un Oscar și a câștigat Globul de Aur pentru Musical și Comedie.
Continua să joace, în 1997, în rolul Mrs. Haze în regia lui Adrian Lyne, adaptarea piesei Lolita, urmat de: Celebrity (1998), Another Day în Paradise (1998), Crazy în Alabama (1999), Along for the Râde (2000) şi Târţ (2001).


S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 9 AUGUST...............

 Evenimente

    1173: La Pisa a început construcția unei clopotnițe care avea să devină turnul înclinat din Pisa.
    1483: Deschiderea Capelei Sixtine din Roma, cu celebrarea unei Liturghii.
    1942: Liderul indian Mahatma Gandhi este arestat în Bombay de forțele britanice.
    1945: Orașul japonez Nagasaki este davastat atunci când o bombă atomică, Fat Man, este aruncată din Bockscar B-29. 39.000 de persoane au fost ucise.
    1990: Anexarea Kuweitului de către Irak este declarată nulă și neavenită de către Consiliul de Securitate al ONU. Acesta solicită retragerea imediată a armatei irakiene din țară.
    1999: Președintele rus Boris Elţân îl numește pe șeful Serviciului Federal de Securitate, Vladimir Vladimirovici Putin ca prim-ministru.

S -a născut în............

    1757: Thomas Telford, constructor scoțian (d. 1834)
    1776: Amedeo Avogadro, fizician italian (d. 1856)
    1819: William Thomas Morton, medic american (d. 1868)
    1850: Hermann Hariton Tiktin‎, lingvist evreu-român de origine germană (d. 1936)
    1871: Leonid Andreev, scriitor rus (d. 1919)
    1896: Jean Piaget, filosof, sociolog și epistemolog elvețian (d. 1980)
    1911: William Alfred Fowler, fizician american, laureat Nobel (d. 1995)
    1914: Alexandru Mandy, compozitor român (d. 2005)
    1925: Vasile Chiriță, scenarist român
    1953: Amanda Bearse, actriță americană
    1957: Melanie Griffith, actriță americană
    1963: Whitney Houston, interpretă americană (d. 2012)
    1964: Dumitru Stângaciu, fotbalist român
    1968: Gillian Anderson, actriță americană
  

Decese

      117: Traian, împărat roman (n. 53)
      378: Valens, împărat roman (n. 328)
      803: Irina Ateniana, împărăteasă bizantină (n. 752)
    1906: Gerzson Ádám, scriitor și istoric literar maghiar (n. 1832)
    1919: Ruggiero Leoncavallo, compozitor, pianist și dirijor italian
    1962: Hermann Hesse, scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1946
    1968: Friedrich Christian, Margraf de Meissen, Șeful Casei de Saxonia (n. 1893)
    1969: Sharon Tate, actriță americană, soția regizorului Roman Polanski (n. 1943)
    1969: Cecil Frank Powell, fizician englez, laureat al Premiul Nobel (n. 1903)
    1969: Constantin I. Parhon, om de știință român, medic endocrinolog și neuropsihiatru, fondatorul școlii românești de endocrinologie (n. 1874)
    1975: Dmitri Dmitrievici Șostakovici, compozitor și pianist rus (n. 1906)
    1991: Cella Delavrancea, prozatoare, fiica lui Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 1887)
    2008: Mahmoud Darwish, poet și prozator palestinian (n. 1941)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More