"Eu am trecut printr-o perioadă de dezgust faţă de realitatea cotidiană, puţin mai lungă decât ar fi trebuit. Ajunsesem să nu mai suport imbecilismul, desincronizarea de lumea cea adevărată, agresivitatea prostiei şi a tembelismului de partid şi de stat, care au efecte cumplite la nivelul artei. Toate astea m-au determinat ca, la un moment dat, să fiu bântuit de gândul de a renunţa. Iată însă că lucrurile au început să se schimbe şi, victimă a aceluiaşi optimism deplasat şi incurabil, m-am hotărât să-mi reîncep viaţa. Pentru că îmi doream, pentru că am convingerea că întotdeauna trebuie să încerci şi că trebuie să dai foc corabiei trecutului, obicei viking foarte sănătos, pentru că încă mai cred în luatul de la capăt, cu o forţă nouă şi cu un gând mai bun. Ceea ce mă animă pe mine, oricât de greu mi-ar fi, e credinţa în Dumnezeu - sunt convins că Dumnezeu s-a apucat să-l creeze pe om nu dintr-un capriciu - şi în singura calitate care deosebeşte omul de animal şi anume - capacitatea de a iubi conştient.""Am ajuns la concluzia că e important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi. Ideal ar fi să ne facem urgent rost de teme ale existenţei, în care să credem cu adevărat. Din păcate, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifica şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică. Asta atunci când nu-ţi explodează mintea de draci, de dezgust, de panică morală şi de panică a bunului-gust. Iar acestea sunt stări cu care ne confruntăm zilnic. Eu cred că la ora asta naţiunea română doarme îngrijorător de profund, iar horcăitul acestui somn nu-mi sună deloc a bine. Stau uneori şi mă-ntreb ce visează şi m-apucă spaima. Că ştiţi: sunt vise şi sunt coşmaruri. Optimişti fiind, am putea spune că naţiunea română nu mai are coşmaruri. Că de-abia am scăpat de cel mai aprig, respectiv toată perioada comunistă. Interesant ar fi de aflat dacă am scăpat realmente. Dar eu sper, cu toată fiinţa mea, ca visurile românilor sunt drepte şi limpezi, pentru că merităm, în sfârşit, o perioadă de înseninare a frunţii şi a conştiinţei, o ieşire din mizeria şi din cataclismul moral prin care am trecut. 50 de ani au fost de ajuns. Sunt sigur că şi bunul Dumnezeu e de acord cu termenul ăsta. Eu sunt foarte ataşat ideii soluţiilor personale. Dacă fiecare dintre noi va găsi câte o soluţie de bună calitate, până la urmă vom reuşi să ajungem în punctul în care ne vom spăla frumos pe faţă, ne vom strânge mâinile şi vom spune: "Gata cu prostiile! Hai să ne-apucăm de treabă!". Şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva. În iubire, în Dumnezeu, în dreptate, în armonie. În opinia mea, o naţiune care îşi abandonează idealurile doar de dragul economiei de piaţă, mai ales sălbatică şi comică aşa cum e la noi, face o alegere nefericită."
