"Toţi parlamentarii noştri sunt obligaţi să-şi declare bunurile, de îndată ce sunt aleşi. Dar citeşte cineva aceste documente? Mai nimeni. Doar dacă împricinatul iese din rând, face vreo boacănă sau enervează rău vreun coleg de partid sau vreun opozant, doar atunci i se umblă la „dosar“. În rest, alegătorii habar nu au cum arată „gospodăriile“ aleşilor lor, ce meserie au, ce isprăvi îi recomandă drept „elita“ politică a ţării. În general, sunt nişte anonimi, ajunşi în Parlament ca exponenţi ai unui partid, ai unei găşti, ai unui „aranjament“ lucrativ. Recomand cititorilor curioşi să facă exerciţiul de a lua la rând, pe Google, declaraţiile de avere şi CV-urile deputaţilor şi ale senatorilor noştri. Vor face descoperiri amuţitoare. Pierzi ceva timp, dar merită. Sunt şi cazuri în care documentele de care vorbesc lipsesc sau sunt necompletate. Mai multe sunt cazurile în care CV-ul clasic e înlocuit cu ceva intitulat „biografie“: o mică pastilă formală, din care nu afli nimic cât de cât lămuritor. Meseriile reprezentate în Parlament constituie, în sine, un spectacol tulburător. Avem, inevitabil, tot felul de ingineri şi jurişti (unii din ei cu diplome de la universităţi particulare, de pildă diplomă în drept Universitatea Ecologică…). Dar avem şi profesori de sport, antrenori în arte marţiale, alpinişti militari, trecuţi pe la Academia Naţională de Informaţii, medici, ofiţeri, foşti SPP-işti, economişti (specialişti în „marketing“, desigur), popi secularizaţi, tehnicieni etc. Am întâlnit chiar şi un artist plastic, lucrător la Cooperativa „Prestarea.
Dar nu uitaţi să cercetaţi declaraţiile de avere. Unii au trei Mercedesuri şi conturi de zeci de mii de euro, mai toţi au terenuri (uneori peste suta de mii de metri pătraţi!), case în diverse localităţi, bijuterii şi „ceasuri“ valorând zeci de mii de euro. Câte unul, mai breaz, are bărci cu motor, skijet-uri, câte un Porsche, BMW-uri, ba chiar vaporaş propriu. Cutărică raportează un cadou de botez de 50.000 de euro. Foarte mulţi se declară datori la felurite bănci, cu sume care, pentru muritorul de rând, ar fi surse de insomnie acută: 100.000 de euro, 800.000 de euro, 2-3 milioane de euro! E uşor să ne închipuim cât de mult se preocupă, cât de mult suferă asemenea inşi pentru necazurile ţărişoarei.
De curînd, l-am auzit pe Mircea Dinescu (tot mai nostalgic după regimul cu care s-a răfuit totuşi destul de aprig) că Marea Adunare Naţională era superioară Parlamentului de azi, întrucât includea, în cvorum-ul ei, „toate categoriile sociale“. În furorul său liric, poetul uită că cei prezenţi acolo nu reprezentau decât o singură categorie: aplaudacii, retorii „realizărilor“, societatea multilateral dezvoltată. Partea proastă cu Parlamentul de azi nu e că nu are pictori, ţărani (deşi…), gospodine (deşi…), poeţi şi filozofi. Ci că nu are, în componenţa sa, o suficientă acumulare de competenţă, onestitate, bună-cuviinţă şi cultură generală." (Andrei Pleşu)
