Apucătura unui dascăl prost.
Zburdând pe lângă Sena fără rost,
Un băieţaş făcu o boroboaţă.
Căzând, se aninase într-un ciot
De sălcie şi începu să ţipe
Şi auzindu-l, dascălul netot,
Discursul şi porni să se-nfiripe:
- ”Uitaţi-vă la el, împieliţatul:
I s-a-nfundat, acum, cu colindatul!
Aşa păţesc zănaticii, să ştii,
Când se tot ţin mereu de nebunii!
O, vai de capul bieţilor părinţi:
Asemenea potăi îi scot din minţi!
N-au zi, sărmanii, fără supărare.
Mai bine s-ar lipsi de-aşa vlăstare!...
”Cum creanga se lăsase peste ape
Şi începea să crape,
Abia-abia mai reuşi să-l scape...
Nu veştejesc aici un singur prost,
Că din păcate-n viaţă-s o grămadă
Trăncănitorii ăştia fără rost
Şi moraliştii serbezi, de paradă,
Ce-s pururi gata, depăşind măsura,
Să dea cu gura.
- ”Prietene, dojenile îţi curmă
Şi scapă-mă!... Mă dăscăleşti pe urmă." ( Jean de la Fontaine )
