să tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie,
să lâncezim pe paturi ca două mari pisici
după ce-au lins smântâna ...slup-slup!... din farfurie.
ţi-aş spune-ncet: "dă-mi mâna"...şi poate că mi-ai da-o
cu sufletu-n ruină ca-n vechi foiletoane
în care-n moi fotolii leşină dulci cucoane
vărsând pe sâni ceşcuţa cu lapte cu cacao.
ţi-aş da deoparte părul cu gura de pe gât,
cu gura ţi-aş desface nasturii mici de bluză
şi ţi-aş şopti-n urechea ta fleaţă şi confuză:
„afară plouă laic, ...şi-s trist, ...şi mi-i urât...".(Emil Brumaru)
