Se afișează postările cu eticheta chiuariu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta chiuariu. Afișați toate postările

miercuri, 13 februarie 2013

Ze mader on ze fazer on te father of constitution

Ze mader on ze fazer on te father of constitution 



Ei da veţi zice asta iar a greşit şi iar scrie greşit de data asta în engleză... sau ce limbă e asta. Păi nu am încercat să scriu cum ar vorbi ADORMITU într-o discuţie imaginară cu George Washington şi cu ceilalţi 38 semnatari ai primei Constituţii scrise din lume cea americană sau cu Ignacy Potocki și Hugo Kołłątaj, autorii primei Constituţii scrise din Europa cea poloneză. Ei ada să nu uităm probabil aşa ar fi vorbit şi cu Carol I în 1866 când a promulgat prima Constituţie. Ei ce ziceţi s-ar fi înţeles ?
Desigur Crinus Antonescus Adormitus i-ar fi chemat probabil la o partidă de poker în plină noapte, Închipuiţi-vă o masă la care stă acest, ORATOR AL PROSTIEI "alături de mai marii lumii stând la o masă, hilar nu. Dar mai hilar ar fii atunci când acesta şi-ar prezenta echipa păi ia să vedem:

Tudor Chiuariu  Senatorul PNL Tudor Chiuariu (37 de ani), cel care a fost cel mai tânăr ministru al Justiţiei, se chinuie din decembrie 2010 să scape de acuzaţiile procurorilor DNA. El a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave în dosarul „Poşta Română”, alături de fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy.
Este vorba de trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a unei societăţi, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a „clarifica” situaţia juridică a terenului şi a favoriza astfel societatea. Procurorii au cerut pedepse cu executare pentru Tudor Chiuariu, dar Curtea Supremă a decis achitarea acestuia. Zsolt Nagy a primit trei ani şi jumătate cu suspendare. DNA a declarat recurs, care se va judeca anul acesta la Completul de cinci judecători.

 Petre Roman  prim ministrul pus de Iliescu care nu numai ca a spus dar a si transformat in cei 2 ani cit a fost primministru economia Romaniei intr-un MORMAN DE FIER VECHI asa ca sa o cumpere ei colegii lui pe bani marunti pe TINICHELE DE FIER



Dan Motreanu  cel care în funcţia de secretar general al PNL, foloseşte banii de chirie primiţi de la Parlament pentru a achita rată la un credit ipotecar, el susţinând că nu este nicio problemă, casa nefiind în proprietatea sa, ci a băncii, informează BBC, citat de Mediafax. Conform sursei citate, Motreanu a venit în Bucureşti în 2004, a stat circa un an cu chirie, după care a luat un credit ipotecar, acum locuieşte împreună cu familia în Bucureşti, iar banii care i se cuveneau pentru plata chiriei îi.





George Scutaru liderul PNL Buzău, George Scutaru, nu îi permite candidatului Erland Cocei să dea simple declaraţii de presă. De ce? Numai Domnia Sa ştie...











Alina Gorghiu deputata care s-a remarcat prin seria lungă de amanţi din Parlamentul României. Colegii ai au considerat tot timpul că Alina Gorghiu este prea prietenoasă. În rest, Alina Gorghiu a mai ieşit în evidenţă cu legea medierii în care a făcut lobby direct pentru ea însăşi



Ei da despre declaratiile lor de avere nu am scris dar daca dati o cautare pe google veti vedea ca nu sint tocmai saracii Romaniei si va veti intreba de unde atitea averi dintr-un salariu de bugetar . 

Deci ce ziceti ce ar zice mai marii lumii despre aceasta comisie si de seful ei oare le-ar fi jena sa stea alaturi de ei dar va  mai  intreb daca aceasta sleahta de penali fac CONSTITUTIA PENALILOR   Europa democrata si Lumea democrata ne mai tine la masa lor . Ne uitam cu stupoare si nu ne vine sa credem dar asta e realitatea , ma intreb oare EROII REVOLUTIEI  ce ar face daca ar vedea situatia actuala a Romaniei , aunei Romanii cucerita de o mina de penali la care 20 de milioane de oameni se uita unii buimac , altii cu nepasare , ....OARE VOI CETATENI ATI UITAT CA MAI AVETI COPII , OARE VOI CONSIDERATI CA ,,,, COPII VOSTRII NU AU DREPT LA VIITOR , iar pe voi tinerii care stati deoparte si nu va pasa decit de distractie , si trecerea zilelor de pe o zi pe alta voi ce faceti voi numai stati si asteptati de la altii sa va faca viitorul .



                                          DESTEPTAREA TARA VOASTRA MOARE !

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More