Unul ar fi vrut să are
Şi să se însoare-n sat.
Unul ar fi vrut să are
Dar l-a strâns războiu-n gheare.
Unul ar fi vrut să are,
Şi de-atunci n-a mai arat.
Unul ar fi vrut să-şi crească
Visul viu din fier tăcut.
Unul ar fi vrut să-şi crească...
Azi pe crucea lui e-o casă...
Unul ar fi vrut să-şi crească
Visul... Nu l-a mai crescut.
Unul ar fi vrut să zboare
Către ceru-ndepărtat.
Unul ar fi vrut să zboare,
Dar l-a strâns războiu-n gheare.
Unul ar fi vrut să zboare,
Şi de-atunci n-a mai zburat.
Unul ar fi vrut să cânte
Cântul paşnicelor munci,
Dar l-au frânt obuze frânte;
Unul ar fi vrut să cânte,
Nu a mai cântat de-atunci.
Unul ar fi vrut să crească
Unul ar fi vrut să are
Unul ar fi vrut să crească
Unul ar fi vrut să cânte
Unul ar fi vrut să zboare!
Vreau să-mi cresc cântecul meu!
Vreau să-mi ar cântecul meu!
Vreau să-mi zbor cântecul meu!
Vreau să-mi cânt cântecul meu!