Ceea ce vom numit aici "gândire binară" sau "gândire bipolară" înseamnă că, atunci când subiectul discuţiei noastre se radicalizează pe un anume subiect, pe care îl consideră, în interiorul fiinţei sale, extrem de important, el încetează să mai gândească multicolor, ci vede lucrurile în alb şi negru.
Nu mai există, în chestiunea în cauză, întreg spectrul coloristic ROGVAIV, ci doar două culori, asimilate celor două opţiuni esenţiale: bine şi rău.
Oricât de complexă intelectual ar fi mintea subiectului despre care vorbim, pe tema respectivă el se fanatizează, localizat pe chestiunea în speţă, rămânând fixat pe două opţiuni radicale, ce se exclud reciproc.