Se afișează postările cu eticheta consilierdestat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta consilierdestat. Afișați toate postările

luni, 10 iunie 2013

10 iunie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Învaţă din greşelile altora, nu poţi trăi destul pentru a le face pe toate." (Anna Eleanor Roosevelt)

Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat pe ambasadorii Germaniei şi Norvegiei. 

Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat astăzi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorii acreditaţi la Bucureşti ai Germaniei şi Norvegiei, cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce.
Ambasadorul Germaniei, Andreas von Mettenheim, a primit distincţia pentru contribuţia la dezvoltarea relaţiilor economice şi politice dintre cele două state, iar ambasadorul Norvegiei, Øystein Hovdkinn, a fost decorat pentru sprijinul acordat accesului muncitorilor pe piaţa de muncă din Norvegia.
La ceremonia de la Cotroceni au participat, alături de şeful statului, consilieri din cadrul Administraţiei prezidenţiale şi reprezentanţi ai corpului diplomatic.

Preşedintele Traian Băsescu : Revizuirea actuală a Constituţiei reprezintă un risc de blocare a statului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la ceremonia de depunere a jurământului de către noii judecători ai CC, că singura justificare de revizuire a legii fundamentale era referendumul din 2009, iar ceea ce se întâmplă acum cu revizuirea Constituţiei reprezintă "un risc de blocare a statului".

"Aş privi spre viitorul apropiat. În mâinele CC va fi noua Constituţie a României. Nu preget să menţionez că în momentul de faţă şi-a pierdut rostul de a fi revizuită. Singurul element care a stat la baza revizuirii Constituţiei a fost legat de politica de simplificare a statului şi de a răspunde referendumului din 2009", a continuat şeful statului.
"Vreau să subliniez, nu pentru că aş critica pe cineva, dar în faţa judecătorilor CC am obligaţia să spun ce gândesc. Revizuirea Constituţiei în baza referendumului din 2009 era singura justificare a acestei revizuire. Ceea ce se face în momentul de faţă nu are decât rostul de a complica funcţionarea statului. (...) Aş spune că revizuirea actuală reprezintă un risc de blocare a statului", a susţinut preşedintele Băsescu.
"Constituţia nu dă soluţii nici pentru familie, nici pentru referendum, nici pentru multe alte detalii. (...) Nu ştim unde vrem să ajungem exact", a mai spus Băsescu.
"Am şi o altă îngrijorare: dacă un referendum poate fi considerat un simplu sondaj. (...) Cred că sondajele sunt pentru casele de sondaj, iar referendumul exprimă suveranitatea poporului, aşa cum se spune în Constituţie. Este una din marile mele îngrijorări şi voi reacţiona decent, dar voi reacţiona la neluarea în considerare a referendumului din 2009", a mai spus Băsescu.

Referitor la regionalizare Preşedintele a spus : "Acuma, regionalizarea nu pare a duce la simplificarea statului, ci la crearea unor etaje intermediare, la o nouă birocraţie".
Crin Antonescu : “Preşedintele va trebui să facă asta”.

Crin Antonescu este convins că preşedintele Traian Băsescu nu se va putea sustrage şi va trebui să promoveze o lege în forma dorită de USL.

Liderul liberalilor a declarat că în cazul în care preşedintele Traian Băsescu nu va promulga Legea referendumului prin care pragul electoral e diminuat la 30%, Parlamentul îi va retrimite legea neschimbată, iar preşedintele va fi nevoit să o promulge în forma dorită de USL.
"Preşedintele are acest drept, această prerogativă. Nu e de acord, nu promulgă legea, o retrimite la Parlament. La Parlament, în ce priveşte USL, poziţia nu se va schimba. Vom retrimite preşedintelui legea la fel şi va trebui să o promulge", a declarat preşedintele PNL

Cristian Diaconescu: Ce se întâmplă la dezbaterile privind modificarea Constituţiei mi se pare neserios.

Cristian Diaconescu afirmă, că "deocamdată, nu găsim în dezbaterea publică o construcţie juridică perfect echilibrată, care ar trebui să reprezinte viitorul proiect de Constituţie, o construcţie juridică ce trebuie să răspundă tuturor întrebărilor de natură juridică şi politică, fiind o lege fundamentală".
 "Ceea ce se întâmplă, adică aruncarea unor teme pe piaţă, cu un anume parfum politic mai mult, decât juridic, mi se pare neserios! Reprezintă mai mult un exerciţiu de comunicare publică decât o dezbatere constituţională fundamentală", afirmă Diaconescu.
Cristian Diaconescu  a comentat posibilitatea ca procurorii să fie audiaţi de Parlament, aşa cum reiese din dezbaterile privind modificarea Constituţiei: "Dar de ce procurorii? De ce nu ne gândim şi la preşedinţii federaţiilor de sport? De ce nu ne gândim şi la fermieri sau la cei care se ocupă de irigaţii în România? Haideţi să fim serioşi! O astfel de discuţie este orientată şi are rădăcina în frustrările unora relativ la anumite momente care în trecut au marcat sensul de evoluţie al României. Din acest punct de vedere, de ce se întâmplă acest lucru, care este momentul social, politic ce trebuie să primească un răspuns prin audierea unor procurori în Parlament?".
El declară că să nu uităm, Constituţiile unor state extrem de semnificative din punct de vedere democratic au fost adoptate cu foarte mulţi ani înainte şi rezistă dezvoltării în timp, însemnând deci că sunt cât se poate de anticipative în legătură cu progresul unei societăţi. Pornind de la acest punct de vedere, o simplă adresare a unui subiect, de fapt făcându-se referire la momente tensionate, complicate, din trecutul nu prea îndepărtat al României, după părerea mea nu reprezintă o dezbatere şi este păcat că se întâmplă acest lucru. Audierea, neaudierea unor persoane de fapt se referă la cu totul şi cu totul altceva decât la o relaţionare juridică şi politică a unei norme de drept", afirmă consilierul prezidenţial.

Monica Macovei : Propunerile sale au fost ignorate de comisia de revizuire a Constituţiei.

Europarlamentarul PDL Monica.Macovei a declarat duminică, la o conferinţă de presă, că a trimis Comisiei de revizuire a Constituţie mai multe propuneri de modificare a legii fundamentale, dar aceste propuneri nu au fost luate în considerare.
"Atrag atenţia asupra faptului că, dacă în modificarea Constituţiei nu se va regăsi rezultatul Referendumului privind maxim 300 de parlamentari şi o singură Cameră a Parlamentului, atunci orice altă prevedere este total neconstituţională", a spus Macovei.
Monica Macovei a adăugat că membri acestei comisii nu au vrut să introducă în Constituţie prevederea privind confiscarea averilor ilicite şi că premierul Victor Ponta "a minţit" când a spus că susţine o astfel de prevedere.
"Avertizez că parlamentarii trebuie să dea socoteală şi nu alte persoane, solicit să se retragă această prevedere. (...) Atunci când au spus că orice persoană poate fi chemată la Parlament au avut în vedere procurorii, pentru că pe ei vor să-i intimideze să nu mai facă anchete. Vor ei să facă anchete procurorilor", a explicat Macovei.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a mai  declarat, duminică, că săptămâna viitoare se va vota în Comisia LIBE şi în plenul Parlamentului European un pachet de trei rapoarte privind reforma spaţiului Schengen, arătând că acest proces este în interesul românilor şi ea îl susţine.
 "Există temeri că reintroducerea controlului la graniţele statelor Schengen ar limita migraţia cetăţenilor români. Nu este aşa, dimpotrivă", a spus Macovei.
Ea a explicat că până acum statele membre puteau introduce controale la graniţe, iar prin modificarea adusă de acest raport decizia de reintroducere a controalelor se ia de către Consiliul UE doar la propunerea Comisiei şi doar în situaţiile în care există ameninţări la siguranţa internă a statului membru.
Monica Macovei a adăugat că, în niciun caz, limitarea fluxului de imigranţi nu poate constitui o justificare pentru reintroducerea controlului la frontiere.

Răzvan Murgeanu, numit consilier de stat la Cotroceni.

Conform unui anunţ făcut luni de Administraţia prezidenţială, "preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 6 iunie a.c., decizia de numire a domnului Gheorghe-Răzvan Murgeanu în funcţia de consilier de stat la Cancelaria Preşedintelui începând cu data de 10 iunie 2013".
Răzvan Murgeanu a fost viceprimar al Capitalei din partea PDL şi secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale.

Victor Ponta: În Germania am întâlniri cu mari investitori interesaţi de România.


Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, înaintea şedinţei conducerii USL, că agendă discuţiilor din programul vizitei oficiale pe care o va  face în Germania vizează relaţiile economice, el precizând că va avea întâlniri cu mari investitori germani interesaţi să investească în România.
"Partea principală este legată de relaţiile economice. Am întâlniri cu mari investitori germani interesaţi să investească în România. Cred că e lucrul cel mai important - să avem locuri de muncă, mari firme germane care continuă să investească în România. Şi, după această parte economică, vin relaţiile politice la nivel european şi regional" , a spus Ponta.
"În mod sigur, vizita din Germania are ca scop o revenire a relaţiilor bilaterale la un nivel care a existat în anii trecuţi şi care anul trecut, în 2012, în urma crizei politice din România, a suferit o perioadă de îngheţ, ca să spun aşa. Acesta este scopul principal. Dar dacă vorbim de politici publice la nivel naţional şi european, lucrurile sunt într-o continuă evoluţie şi nu sunt divizate în alb şi negru, cine-i cu socialiştii şi cine-i cu creştin-democraţii. De altfel, am participat în urmă cu câteva săptămâni la un eveniment care, cel puţin pentru mine, a fost cel mai spectaculos eveniment politic din cariera mea: 150 de ani de la înfiinţarea SPD-ului, la care a fost cancelarul! A fost pentru mine o lecţie de politică de nivel înalt extraordinară", afirmă Ponta într-un interviu acordat agenţiei Deutsche Welle.

Francois Hollande a proclamat sfârşitul crizei din Europa.

Preşedintele francez Francois Hollande a proclamat sfârşitul crizei datoriilor de stat din zona euro, în timpul unei întâlniri la Tokyo cu investitorii japonezi, însă pieţele financiare nu au reacţionat la declaraţia liderului de la Paris, iar analiştii se arată sceptici.
"Ceea ce trebuie să înţelegeţi aici în Japonia este că criza din Europa a luat sfârşit", a declarat Hollande într-o întâlnire cu liderii mediului de afaceri din Japonia, în timpul unei vizite în Asia, potrivit BBC. În discursul susţinut la Tokyo, Hollande a afirmat că criza datoriilor de stat a ajutat Europa să se întărească.
"Consider că această criză nu va slăbi zona euro, ci o va face mai puternică. Acum, avem toate instrumentele pentru stabilitate şi solidaritate. A avut loc o îmbunătăţire în guvernanta economică a zonei euro, am pregătit o uniune bancară, avem reguli privind probleme de buget care ne permit să ne coordonăm mai bine şi să avem o formă de convergenţă", a explicat preşedintele francez.

Valentin Lazea: România are nevoie de peste 20 de ani pentru a reduce decalajul faţă de UE privind PIB.

"O eroare a elitelor intelectuale româneşti este să forţeze ritmul economic crezând că este dezirabil sau posibil să revenim la 5-6%, ritmul de creştere de dinainte, cu sau fără fonduri europene. Acest lucru nu se va întâmpla. Lucrul care transmis că şi mesaj este că e nevoie de două generaţii....O generaţie a trecut. Putem să gândim că încă în 23 de ani vom ajunge la 75% (decalajul faţă de UE în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor, n.r.). Este un efort pe termen lung. România nu este obişnuită cu planurile pe termen lung. Aici este o societate cu respiraţie scurtă. Totul e pe ecran, mâine, în ziarul de mâine, pe sticlă", a spus economistul-şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, la un seminar pe tema capitalismului.
"Trebuie demontate anumite percepţii. În primul rând discursul actual potrivit căruia o creştere de 2% nu este importantă, când nouă ne-ar trebui 4%. Nu se uită nimeni că în Europa de Vest ritmul este 0% şi că avem un diferenţial de 2%, nenorocit aşa cum este, faţă de Europa de Vest, ceea ce înseamnă o convergenţă. Anul trecut, dacă n-am fi avut un an agricol prost, nu am fi avut o creştere de 0,7%, ci am fi avut o creştere de 2,1%. Ceea ce înseamnă că şi atunci când Europa de Vest stagnează, noi putem prin modelul pe care îl avem acum, să generăm un diferenţial de 2%. Dacă am păstra acest diferenţial de 2% timp de zece ani am ajunge de la 50% din PIB -ul pe locuitor la 60%. Vom ajunge într-o generaţie, în 23 de ani, la 75%", a adăugat Lazea.
"Pe mine mă şochează cu ce lejeritate se vorbeşte în mediile publice şi politice despre echivalenţa dintre reducerea TVA şi reducere CAŞ. Păi, staţi domnule, că dacă reduc TVA încurajez consumul, deci mă întorc în modelul trecut, iar dacă reduc CAŞ stimulez producţia", a afirmat Lazea.

Covasna, vizitată de jurnalişti englezi.

Jurnalişti englezi, redactori la "The Healing Sources", care vizitează 12 ţări europene pentru a identifica locuri naturale cu calităţi terapeutice, pe care să le prezinte turiştilor "plictisiţi" de tratamentele spa scumpe, au apreciat ca "minunate" resursele naturale găsite în judeţul Covasna.
 Membrii grupului au vizitat unitatea de îmbuteliere a apei minerale de la Vâlcele, mofetele de la Covasna, saună şi bazinul în aer liber de la Peteni, precum şi o gospodărie rurală.
Fotograful Christian Banfield consideră că o mare parte a societăţii occidentale s-a plictisit de tratamentele spa scumpe, bazate pe spectaculozitate şi materiale artificiale.
"Am avut informaţii despre locurile din Europa de Est, am decis să venim personal pentru a evalua regiunea. Ceea ce am văzut considerăm că este ceva minunat: resursele locale sunt copleşitoare, arhitectura este fascinantă, iar tratamentele sunt tradiţionale”, a spus Banfield.
 "Când vorbim de turism, fiind o temă specifică, nu ne gândim doar la acele lucruri care fac parte din viaţa de toate zilele. Nouă însă, mofetele, izvoarele carbogazoase ne ating sufletul, mai ales pentru că venim din oraşe mari. Când vezi cum trăiesc oamenii de aici, care îşi culeg zarzavaturile din grădinile lor, vrei să fii părtaş la această experienţă. Este un sentiment care îţi încălzeşte sufletul şi care este în totală contradicţie cu acea experienţă pe care o trăim când cumpărăm alimentele din hipermarketurile din oraşele mari, neavând cunoştinţă de provenienţa lor. Un astfel de produs turistic ar putea constitui baza unui pachet pentru gastroturism: turiştii ar fi recunoscători dacă ar avea posibilitatea de a vedea modul în care se prepară caşcavalul, ar putea învăţa din această experienţă", spun jurnaliştii englezi.

Maria Grapini: Brandul turistic nu şi-a atins scopul.


 "Brandul sectorial de turism a fost achiziţionat cu nişte bani, şi nu puţini. El nu mai poate fi schimbat. Brandul nu şi-a atins scopul şi eu vă spun acum din ultimele şase luni, cât am umblat prin alte ţări. Toate întrebările care mi s-au pus au fost de ce acest brand. E un bun cumpărat, nu-l putem arunca la coş, dar cu banii pe care îi mai avem acum pe promovare să facem branduri subsectoriale", a spus Grapini. Ea a afirmat că brandul turistic, care are ca element vizual frunză, nu a promovat întreg potenţialul României.
"Noi suntem acum într-un studiu de evaluare. Ce oferim noi prin brandul ăla? Deşi n-a fost finalizat ca un brand, Dracula s-a întipărit în mintea străinilor mult mai mult decât un brand greu plătit", a adăugat Grapini.

ŞTIRI METEO

 MARŢI  11  IUNIE 2013

Vremea va fi instabilã, cu precădere în sudul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte unde manifestările de instabilitate atmosferică vor fi accentuate. În aceste regiuni vor fi dezvoltări noroase convective, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Local cantităţile de apã vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala local în partea de vest a teritoriului şi pe arii restrânse în cea de sud-est. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă, vor avea valori de la 20 de grade în Dealurile de Vest până la 28 de grade în estul Munteniei, sud-estul Moldovei şi Dobrogea, iar cele minime se vor situa între 9 şi 19 grade.Presiunea atmosferică va continua să scadă uşor în sud, va fi în creştere uşoară în vest şi nord, iar în celelalte regiuni nu se va modifica semnificativ.

PERSONALITĂŢI

Gustave Courbet

Gustave Courbet, (n. Jean Désiré Gustave Courbet, 10 iunie 1819, Ornans/Franche-Comté - d. 31 decembrie 1877, La Tour-de-Peilz/Elveția) a fost un pictor francez, care a condus mișcarea artistică a realismului în pictura franceză din secolul al 19-lea. Într-unele din operele sale exprimă un naturalism violent, ca în tabloul intitulat Originea lumii, 1866. Angajat în evenimentele politice ale timpului său, a fost ales în conducerea Comunei din Paris din anul 1871. Viața lui coincide cu o perioadă deosebit de furtunoasă di istoria Franței: întoarcerea pe tron a Bourbonilor după căderea lui Napoleon, Revoluția din iulie 1830, Revoluția din 1848, a II-a Republică, al II-lea Imperiu, Comună din Paris și, în fine cea de-a III-a Republică. În ciuda convingerilor sale republicane, Courbet nu este legat de niciun regim politic al Franței secolului al XIX-lea, rămânând fidel, cum avea să spună el însuși, "regimului libertății". În septembrie 1870, Courbet este ales președinte al Uniunii Artiștilor. În competența sa intră și muzeele din Paris și protecția monumentelor. În timpul Comunei este ales deputat al poporului. După înăbușirea Comunei, Courbet este arestat și acuzat că ar fi inițiat dărâmarea Coloanei Vêndome. Este condamnat la țase luni închisoare. După eliberare, emigrează în Elveția, stabilindu-se în localitatea La Tour-de-Peilz de pe malul lacului Geneva.
Courbet nu se mai întoarce în Franța niciodată. Încearcă, fără succes, să-și salveze bunurile și tablourile, care sunt risipite treptat, fiind vândute pe prețuri derizorii. În tot cursul anului 1877 starea sănătății lui Courbet se deteriorează continuu. Moare la 31 decembrie, răpus de o boală de inimă și de ficat, boală de care suferea încă din 1873.

Hariclea Darclée

Hariclea Darclée (nume de familie original: Hariclea Haricli, n. 10 iunie 1860, Brăila – d. 12 ianuarie 1939, București) a fost o soprană româncă.
Hariclea Darclée, una dintre personalitățile muzicale cele mai importante ale României, s-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama Haricleei Darclée, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniței Mavrocordat, păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman. Așa cum scria N. Carandino în cartea Darclée. Viața de glorie și de pasiune a unei mari artiste, la nașterea ei s-a prezis că “duduia va călători mult și va fi mereu în sărbătoare”. În copilărie, Hariclea a fost la un pas de a muri de febră tifoidă. În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary. În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună. Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto. “Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit" scria Darclée familiei.
Debutează într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune pentru vocea ei Toşca, Pietro Mascagni Iris iar Alfredo Catalani La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.
La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Le Cid de Massenet.
A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale. Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul. Regele Carol i-a oferit ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeții îi compuneau versuri.
La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București datorită faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei; a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  10 IUNIE ...........

Evenimente

    1912: Mitingul aviatic de la Aspern (Austria) la care Aurel Vlaicu a obținut un mare succes; aflat în competiție cu piloți celebri ai timpului, a obținut premiul I pentru aruncarea unui proiectil la țintă, de la o înălţime de 300 metri și premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix
    1940: Al Doilea Război Mondial: Italia declară război Franței și Marii Britanii
    Al Doilea Război Mondial: Canada declară război Italiei
    Al Doilea Război Mondial: Norvegia se predă forțelor germane
    1944: Al Doilea Război Mondial: Trupele naziste au ucis aproape 650 de civili, locuitori ai satului Oradour-sur-Glane, Franța
    1967: A încetat Războiul de Șase Zile dintre Israel, Siria, Egipt și Iordania
    2012: În România au avut loc alegeri locale.

S -a născut în.........

    1819: Gustave Courbet, pictor francez (d. 1877)
    1844: Carl Hagerbeck, zoolog german (d. 1913)
    1853: Ion Pop-Reteganul, folclorist și traducător român (d. 3 aprilie 1905)
    1860: Hariclea Hartulari Darclée, soprană româncă (d. 1939)
    1915: Saul Bellow, scriitor american, laureat al Premiului Nobel (d. 2005)
    1955: Gheorghe Firczak, politician român de etnie ruteană

Decese 

    1836: André-Marie Ampère, fizician și matematician francez (n. 1775)
    1949: Sigrid Undset, scriitoare norvegiană, laureată a Premiului Nobel (n. 1882)
    1983: Geo Barton, actor român de teatru și film (n. 1912)
    2004: Ray Charles, cântăreț și pianist american (n. 1930)
    2008: Cinghiz Aitmatov, scriitor kirghiz (n. 1928)



Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More