Bine v - am regăsit!
"Liderii trebuie să fie suficient de apropiaţi de ceilalţi ca să-i poată înţelege, dar suficient de înaintea lor ca să-i poată motiva la progres." (John Maxwell)
"Relația lui Traian Băsescu cu serviciile secrete a făcut posibilă păstrarea ordinii constituționale în 2012".
Institutul de cercetare globală și analiză Jamestown, cu sediul în Washington DC, a dat publicităţii un studiu în care îl laudă pe preşedintele României, Traian Băsescu, şi care prezintă situaţia relaţiilor în schimbare a statelor europene cu Rusia, însă România n-ar face parte dintre ele. Potrivit analizei, modelul american de colaborare cu Rusia începe să fie aplicat şi în Europa, scrie dcnews.ro
”Nu este niciun secret în România că relația lui Băsescu cu serviciile secrete a făcut posibilă păstrarea ordinii constituționale în 2012 și stabilizarea situației interne, menținând în același timp neutralitatea politică a serviciilor”, se arată în studiul mai sus citat.
"În primul rând, Băsescu nu a făcut greșeala de a iniția "resetarea" relațiilor Rusia-România. În schimb, a așteptat răbdător că Moscova să facă prima mișcare, dacă nu să "reseteze", cel puțin să dezghețe relațiile”, apreciază James Town Foundation. În al doilea rând, Băsescu s-a arătat un președinte pro-american, iar în al treilea rând, șeful statului român a reușit să depășească criză politică din 2012, chiar dacă Moscova a forțat debarcarea acestuia prin atacuri precum cele ale Vocii Rusiei, se arată în document.
Preşedintele Traian Băsescu a sugerat că l-ar încânta să întreprindă o vizită în Rusia, dar varianta pare improbabilă până la finele mandatului său din 2014. În schimb, ministrul de externe Titus Corlățean, spre sfârșitul anului, iar premierul Victor Ponta în 2014, sunt așteptați să sosească la Moscova. Rusia a ezitat, semnalând neplăcere față de politică externă a României, dar totodată reflectând la prioritatea relativ scăzută a relației bilaterale.
Balanța economică în ceea ce privește relațiile bilaterale ruso-române este puternic înclinată în favoarea țării lui Putin datorită exportului de gaze naturale. ”Dar, în afară de asta, Rusia și România au puține să-și ofere”.
”La acest moment, Rusia învață să se obișnuiască cu strategia pro-vestică a Bucureștiului și alegerile politicilor de securitate orientate spre Occident. Băsescu a ajutat la instituționalizarea acestor politici din 2005. În cazul României, Moscova este cea care inițiază ‘resetarea’ relațiilor, sperând că i-ar putea schimba orientarea peste ceva timp”.
Mihai Răzvan Ungureanu : Sper la o alianţă cu UDMR.
Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că a avut relaţii foarte bune cu UDMR la guvernare, menţionând că Uniunea "nu a trădat" fosta coaliţie de guvernare. Ungureanu a subliniat că oferta Forţei Civice de colaborare politică este extinsă către toate partidele membre ale Partidului Popular European (PPE), deci şi către UDMR. "E foarte adevărat, însă, că UDMR niciodată nu a gândit participarea la alegerile europarlamentare altfel decât pe seama propriei liste, dar în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale din toamnă anului viitor sperăm ca şi UDMR să vină alături de candidatul unic al dreptei, în cazul în care acest lucru se va întâmpla", a spus Mihai Răzvan Ungureanu. El consideră că sprijinul UDMR ar fi un ajutor suplimentar în încercarea de a echilibra spectrul politic în România, suplimentând astfel şansele de victorie ale candidatului dreptei. El a precizat că interesul Forţei Civice este acela de a deveni membru al PPE şi pentru acest lucru va avea nevoie de sprijinul tuturor partidelor româneşti membre ale PPE.Referitor la regionalizare Mihai Răzvan Ungureanu a declarat : "Este o utopie să credem că pachetul legislativ referitor la regionalizare ar fi bine făcut, oportun, util cetăţenilor României şi că ar garanta prosperitate şi stabilitate economică. Este de fapt o mare manipulare politică pusă în scenă de USL, dar în principal de partidul stat PSD. În acelaşi timp, este şi o dovadă de inconştienţă politică, în condiţiile în care efectele regionalizării vor fi enorme la scară economică, socială, demografică şi culturală".
"În disperarea de a hrăni atâtea guri flămânde cât are PSD, USL e pregătit să sacrifice o ţară întreagă. Deviza USL este: după noi potopul! Asumarea răspunderii, în cazul în care ea se va întâmpla, va reprezenta adevărata lovitură de stat dată viitorului României", a susţinut liderul Forţei Civice.
Elena Udrea : Cât de greu se coagulează opoziţia !
Elena Udrea consideră că forţele de dreapta trebuie să lase orgoliile deoparte dacă vor să aibă un candidat bun la prezidenţialele din 2014.„Într-adevăr, opoziţia nu reuşeşte să se închege, iar cel mai afectat partid de migraţia politică este PPDD. Dar nu cred că acolo trebuie căutată închegarea opoziţiei. Cred că unde ar trebui o soluţie unificatoare e la partidele de centru dreapta. În condiţiile în care apare a se fărâmiţa, mai degrabă, şi există atâtea orgolii, fiecare are un proiect personal, încât nu se pot aşeza toţi la o masă să pregătească un proiect pentru următoarele alegeri. A merge cu mai mulţi candidaţi la preşedinţia României e fatal pentru dreapta”, a spus Elena Udrea.
Administraţia locală : Scăpaţi-ne de ANI !
Optzeci de senatori PSD, PNL şi PC au fost, în ultimele trei zile, în vizită de documentare în judeţul Constanţa, la invitaţia şefului CJ, Nicuşor Constantinescu, şi a primarului Radu Mazăre.Vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România, primăriţa comunei constănţene Cumpăna, Mariana Gâju, le-a bătut obrazul senatorilor prezenţi la Neptun că nu au modificat Legea ANI şi a Administraţiei Publice Locale, pentru a se rezolva problema incom-patibilităţii primarilor care fac parte din AGA şi CA.
„Oameni buni, nu este un moft. S-a declanşat o stare conflictuală în cazul primarilor aflaţi în AGA la SC RAJA SA şi, ca atare, solicităm modificarea de urgenţă a legii, căci în momentul de faţă toţi cei 33 de primari din judeţul Constanţa sunt incompatibili”, a explicat primăriţa.
„Prezenţa primarilor în AGA a fost necesară. Cum ar fi fost să delegãm în AGA femeia de serviciu sau un căruţaş de la primărie?“, a spus Gâju.
Ea a atras atenţia că problema nu se opreşte la graniţele judeţului de la malul mării: „Există 651 de primari din toată ţara care sunt în aceeaşi situaţie. Credeţi că noi avem bani de avocaţi şi timp de pierdut prin instanţe?“.
Nemulţumiţii au găsit înţele-gere la ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care a susţinut că lămurirea situaţiei ar fi dorită inclusiv de Comisia Europeană.
"Este pentru prima oarã, de la alipirea Dobrogei la România, în 1878, când vin aici, în Dobrogea, atât de mulţi senatori. Este o deplasare politică, istorică, în Dobrogea“, a declarat Puiu Haşotti.
„Colegii mei senatori au înţeles că astfel de întâlniri şi de deplasări în teritoriu trebuie să facă esenţa muncii lor, căci altfel pierd legătura cu ţara, cu electoratul, cu viaţa reală“, a conchis şi Nicolae Moga.
Consiliului Naţional Secuiesc : Să nu forţaţi secuimea într-o spirală confruntativă !
Potrivit unui document adoptat la şedinţa Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) de la Târgu Mureş, cei circa 200 de delegaţi au autorizat Biroul Permanent al CNS "să ducă largi consultări sociale în vederea organizării unor mişcări de protest", dacă Guvernul român nu renunţă la "măsurile ce lezează integritatea teritorială" a Ţinutului Secuiesc şi începe aplicarea lor.
"Consiliul Naţional Secuiesc face apel la Guvernul României să nu forţeze secuimea într-o spirală confruntativă, care poate să aibă consecinţe neprevăzute şi să nu ia măsuri contrare proceselor menite să întărească pacea şi siguranţa europeană, printre care şi procesul Helsinki", se arată în document.
Nu în ultimul rând, reprezentanţii CNS le cer votanţilor maghiari din Transilvania ca, "dacă nu se schimbă planul administrativ care primejduieşte integritatea teritorială a Ţinutului Secuiesc, să împiedice cu toată puterea modificarea Constituţiei, chiar dacă în aparenţă conţine concesii pentru maghiarime".
Delegaţii l-au autorizat pe preşedintele CNS, Izsak Balazs - care a fost reales în funcţie, în cadrul şedinţei de sâmbătă, fiind unicul candidat -, să reprezinte organizaţia şi doleanţele acesteia în tratativele cu celelalte formaţiuni politice maghiare privind pregătirea unui nou statut al autonomiei Ţinutului Secuiesc, bazat pe cel elaborat în 2004, şi înaintarea lui către Parlamentul României.
La şedinţa Consiliului Naţional Secuiesc din Târgu Mureş au mai fost prezenţi, alături de delegaţii CNS, primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, vicepreşedintele PPMT Papp Elod, şeful Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt, şi fostul şef al PCM Szasz Jeno.
Primarul de Târgu Mureş a declarat : "Nu am fost de acord cu o serie de politicieni care merg să creeze o stare conflictuală. Maghiarii nu trebuiesc umiliţi prin reprezentanţi care nu ştiu să scoată în faţă ceea ce ne caracterizează, ceea ce dă importanţă acestei zone - cultura, valorile. Târgu Mureşul, dacă nu va fi puternic, nu va putea reprezenta un stindard pentru români şi maghiari. Din păcate, calitatea umană şi mediocritatea politică este incalificabilă şi se prezintă la un mod tendenţios. (...) "Trebuie să încercăm să dialogăm cu românii şi cu societatea în general, că nu este o sperietoare să vorbim despre Ţinutul Secuiesc. Să ştim să ne respectăm valorile şi să ne construim viitorul. Nu la modul conflictual cu românii, ci la modul armoniei pe care vrem s-o creăm. De asta are nevoie de la noi şi România, de asta are nevoie de la dumneavoastră şi de la noi şi Ungaria, o Europă întreagă. Dacă ştim să scoatem valorile în faţă şi să ne apărăm acest areal, atunci într-adevăr putem spune că ne-am făcut datoria într-un moment important din istoria acestei urbe. "
UDMR Sfântu Gheorghe : Se strâng semnături de la localnicii care vor să intre în procesul pentru steag.
Filiala UDMR Sfântu Gheorghe a iniţiat o acţiune de strângere de semnături de la localnicii care doresc să devină parte în procesul legat de steagul oraşului, care se va judeca la Curtea de Apel Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.Preşedintele executiv al UDMR Sfântu Gheorghe, Toth Birtan Csaba, afirmă, într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, că steagul judeţului Covasna a fost anulat printr-o sentinţă a Curţii de Apel Braşov şi că, marţi, aceeaşi instanţă va decide cu privire la steagul municipiului Sfântu Gheorghe.
Potrivit comunicatului, persoanele fizice şi organizaţiile civice au dreptul de a intra în acest proces şi astfel, dacă sentinţa va fi una defavorabilă la Curtea de Apel Braşov, procesul poate fi dus până la Strasbourg.
"Să semnăm cât mai mulţi şi să arătăm că suntem o comunitate unită şi puternică, căreia nu îi pot lua dreptul de a-şi folosi simbolurile", se subliniază în comunicat.
Ministerul Agriculturii : Trei centre zonale de cercetare în domeniul pomiculturii vor fi finanţate.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, în cadrul unei mese rotunde pe teme agricole, că statul va finanţa trei centre zonale de cercetare în domeniul pomiculturii, care să producă material săditor autohton necesar din 2014, când va începe programul de reconversie în pomicultură."Avem în plan la finalul lui 2014 să începem un program de reconversie la pomicultură după modelul pe care l-am implementat cu succes la viticultură. Vrem să începem şi pe zona de pomicultură plecând de la o realitate care există astăzi în România. Peste 50 la sută din plantaţiile pomicole sunt, din păcate, în declin. Din acest motiv, din banii europeni pe care îi avem pentru 2014-2020, o alocare importantă, un subprogram va fi dedicat pomiculturii. Mi-ar plăcea să fim pregătiţi cu material săditor din România în 2014, când vom avea la dispoziţie aceşti bani europeni, nu cu material săditor pe care îl importăm din străinătate. Nu suntem pregătiţi per ansamblu să facem faţă unei competiţii. Din acest motiv, am luat decizia zilele trecute să avem trei centre de cercetare extrem de importante, pe care să le finanţăm ca să reprezinte un punct de pornire pentru programul de pomicultură. Staţiunea de la Bistriţa poate să deservească toată zona Transilvaniei. Vom face toate eforturile ca, în programul tematic pentru cercetare, în anul 2013 să alocăm sume importante astfel încât staţiunea de la Bistriţa să devină o pepinieră pentru tot înseamnă plantaţie pomicolă din Ardeal, aşa cum vom încerca la Mărăcineni-Piteşti pentru sudul României şi la Iaşi pentru zona Moldovei", a declarat ministrul Agriculturii.
Gheorghe Flutur: Cadastru gratuit, cofinanţare de 70% şi o bancă agricolă, pentru proiecte UE în agricultură.
Secretarul general al PDL, senatoruGheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, după înfiinţarea în cadrul PDL Suceava a comisiei de Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Mediu, că Guvernul va trebui să asculte vocea fermierilor astfel încât agricultura să devină motorul de dezvoltare a ţării.El a spus că lipsa cadastrului creează probleme şi îngreunează promovarea de proiecte cu finanţare europeană, iar în lipsa unei pieţe funciare, samsarii de terenuri le cumpără "pe nimic".
"Astăzi băncile fug să finanţeze agricultură şi de aceea e nevoie de înfiinţarea unei bănci agricole", a adăugat senatorul sucevean.
"Va trebui ca Guvernul să audă vocea fermierilor pentru că acum 70 la sută din produsele alimentare se importă. Agricultura României poate deveni însă motorul de dezvoltare a ţării", a mai spus Flutur.
Traseism politic.
Nu mai puţin de 28 de parlamentari şi-au schimbat în primele şase luni ale acestei legislaturi partidul sub sigla căruia au candidat. Cel mai afectat de transferuri este PPDD care a pierdut 16 deputaţi şi doi senatori, numărul parlamentarilor acestui partid scăzând de la 68 la 50,"În limbaj popular, da, mă simt traseist, dar am motivele mele", recunoaşte un altul dintre dezertorii lui Dan Diaconescu, acum deputat PC, Răzvan Rotaru."Am greşit şi eu, nu zic nu, dar nu e vina parlamentarilor. PPDD nu are soluţii, a rămas cramponat în otevisme, nu doar că a stagnat, ci se vede şi un regres, aşa că nu am conştiinţa încărcată. Îmi dau seama că lumea e acum bulversată, oamenii sunt supăraţi că am plecat din PPDD, aşa că mă simt puţin vinovat, dar acolo nu puteam să fac mai nimic, tot pentru oameni am schimbat partidul", s-a apărat el.
Un caz particular este al deputatului Cezar Cioată. Aceşta şi-a schimbat partidul nu o dată, ci de două ori. Cioată a demisionat în februarie din partidul lui Diaconescu şi s-a alăturat PC, însă în aceeaşi lună s-a reîntors în PPDD pe care l-a părăsit însă în mai tot pentru PC. "A fost alegerea mea să plec la PC, am făcut-o pentru oameni. Ei mă vor vota şi sub sigla PC şi sub sigla oricărui partid în care voi candida. Am să le explic de ce plec atunci când plec, că e în interesul lor, o să le spun şi o să le explic fiecare mişcare politică pe care o voi face şi cel puţin 90% dintre ei mă vor vota în continuare", a spus deputatul.
Nici democrat-liberalii nu au fost feriţi de plecări în această primă sesiune parlamentară. Cea mai dură lovitură primită a fost plecarea liderului deputaţilor de atunci, Mihai Stânişoara, care a trecut la liberali în schimbul unei funcţii de vicepreşedinte.Deşi în Comisia pentru revizuirea Constituţiei PDL avea doar trei reprezentanţi, Valeria Schelean, Alin Tişe şi Gabriel Andronache, acesta din urmă a decis şi el să se mute la PNL. Cu toate acestea, situaţia lui este uşor diferită: "Eu m-am întors în partidul din care am fost exclus. Eu am fost crescut de PNL, am fost liberal de la 18 ani, am avut funcţii de conducere acolo", explică Andronache.
"De când m-am înscris în PDL mi-am asumat toate proiectele, toată guvernarea lui Boc. Acum, la alegerile din 2012, le-am promis cetăţenilor nişte proiecte pe care le voi continua şi în PNL. Iar votul pe care l-am primit atunci a fost pe numele meu, nu pe al partidului, a fost un vot uninominal. Decontul meu cu cetăţenii se va face peste 3 ani, la sfârşit de legislatură. Nu mi s-a reproşat faptul că m-am întors la PNL, ba chiam am primit felicitări de la oameni", a adăugat Andronache.
Nici PDL nu a avut o sesiune parlamentară uşoară. Până acum, şapte deputaţi şi un senator au părăsit PDL, aceştia îndreptându-se către USL (trei la PNL, unul la PC şi altul la UNPR), iar trei dintre ei au preferat să rămână independenţi.
PNL a pierdut doi deputaţi (Dan-Radu Ruşanu, numit preşedinte ASF şi Gigi Becali, condamnat la închisoare), PSD a rămas fără deputatul Aurel Nechita, găsit în incompatibilitate, conservatorii au fost părăsiţi de preşedintele fondator, Dan Voiculescu, care a demisionat, iar din partea UDMR a plecat Olosz Gergely, care a demisionat după ce a fost acuzat de corupţie.
Din cei 28 de parlamentari care şi-au schimbat partidul, plus cei cinci care au demisionat din Parlament, USL a avut pierdere de şase parlamentari, acoperită de alţi 13 care i s-au alăturat. Chiar şi aşa, social-liberalii au crescut ca reprezentare, cu aproape 2%, controlând acum aproape 69% din Parlament. De altfel, USL nu a pierdut decât un deputat de bună voie, şi anume pe Remus Cernea, în timp ce Diana Tuşa a fost exclusă din PNL.
ASTĂZI , ZI DE PLATĂ A ROMÂNIEI CĂTRE FMI.
România trebuie să plătească, duminică, 23 iunie, aproximativ 122 de milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional.Suma de 122,1 de milioane de euro ce trebuie plătită astăzi, de România reprezintă rambursări rate de capital din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate de Guvernul României. România trebuie să efectueze, în acest an, plăţi în valoare totală de peste 1,164 miliarde euro către Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană (UE) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). În primele cinci luni din 2013, din suma totală datorată au fost achitate 428,5 milioane euro.
Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015, când autorităţile trebuie să ramburseze 1,826 miliarde de euro. În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.
Din acest aranjament cu FMI, România a tras şapte dintre cele opt tranşe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro). Potrivit Agerpres, în ceea ce priveşte cea de-a 8-a tranşă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, ca fiind de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă.
În şedinţa din 25 martie 2011, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat încetarea mai devreme a acordului precedent şi încheierea unui nou aranjament stand-by cu România, de tip preventiv, pentru o perioadă de 24 luni, în suma de 3.090,6 milioane DST (aproximativ 3,5 miliarde euro), reprezentând 300% din cota României la FMI.
Olanda : Nu vrea o schimbare a tratatelor UE.
Olanda, una dintre cele șase națiuni fondatoare ale Uniunii Europene, condamnă practica UE de a se amesteca în viața de zi cu zi a cetățenilor. Haga nu crede că trebuie forțată o legătură cât mai strânsă a țărilor membre prin schimbarea tratatelor, notează EuObserver.Coaliția de guvernare a Olandei spune într-un memorandum publicat vineri că “Olanda e convinsă că prilejul unei Uniunii și mai strânse în toate politicile posibile este unul depășit”.
Ea mai spune că sloganul Uniunii ar trebui să fie “europeni când e nevoie, naționaliști când e posibil”.
Memorandumul subliniază că Olanda nu vrea o schimbare a tratatelor UE.
De asemenea, se arată că există o nevoie stringentă pentru acțiuni comune în ceea ce privește guvernarea economică, schimbarea cimatului, emigrările, evaziunea fiscală și apărarea.
Dar tot acest memorandum notează, totodată, că o recenzie făcută de ministrul de Externe olandez, Frans Timmermans, relevă nevoia construirii unei Uniunii “mai modeste, mai serioase”. Recenzia de 22 de pagini trimisă parlamentarilor olandezi a fost obținută și publicată de think-tank-ul londonez Open Europe. Timmermans spune în ea că, Comisia Europeană ar trebuie să se abțină de la a mai publica comunicate și recomandări în zone unde nu are mandat legal.
Salariile oficialilor europeni ar trebuie calculate în așa fel încât statele membre să le poată tăia mai ușor în vremuri de criză economică, mai spune ministrul în recenzie.
Ministrul de Externe olandez, Frans Timmermans a mai punctat că alegerile europene din 2014 și alegerile prezidențiale din Olanda din 2016 sunt un “prilej” de a pune în aplicare idei noi.
UE : Franţa trebuie să reformeze sistemul de pensii şi să reducă costurile angajatorilor.
Franţa trebuie să reformeze sistemul de pensii până la sfârşitul anului şi să reducă costurile angajatorilor cu forţa de muncă, în schimbul prelungirii perioadei în care trebuie să scadă deficitul bugetar sub limita de 3% permisă în UE, au transmis, vineri, miniştrii de Finanţe ai statelor membre.Miniştrii au susţinut recomandările detaliate ale Comisiei Europene, din luna mai, privind reformele necesare în Franţa, în pofida opoziţiei Parisului că executivul comunitar nu poate "dicta" politicile interne ale ţării.
Franţa recunoaşte că trebuie să echilibreze sistemul costisitor de pensii şi să recâştige competitivitatea economică pentru a ieşi din recesiune, scrie cotidianul New York Times.
Recomandările detaliate ale Comisiei asupra reformelor, mai ales în privinţa pensiilor, i-au călcat însă pe nervi pe francezi, iar preşedintele Francois Hollande a insistat că Franţa va schimba lucrurile în propriul său ritm.
Miniştrii de Finanţe din UE au reluat vineri mesajul Comisiei, afirmând că posibilele măsuri ar putea include extinderea perioadelor de contribuţie la sistemul de pensii şi revizuirea unor programe speciale, fără însă a creşte povara contribuţiilor sociale pentru angajatori.
"Sistemul de pensii va ajunge la deficite uriaşe până în 2020 şi sunt necesare măsuri urgente pentru a remedia situaţia", se arată într-un comunicat comun al miniştrilor.
Franţei i s-a recomandat şi să simplifice sistemul de taxe, să ridice restricţiile pentru unele profesii, să controleze cheltuielile bugetare şi să reformeze urgent sistemul de beneficii pentru şomeri.
Turcia : Manifestanţii s-au întors în piaţa Taksim.
Poliţia turcă a utilizat tunuri cu apă pentru a dispersa miile de manifestanţi care s-au întors sâmbătă în piaţa Taksim din Istanbul, după mai multe zile de calm care au urmat celor trei săptămâni de proteste fără precedent faţă de guvernul de orientare islamistă, a constatat un jurnalist AFP.Manifestanţii s-au adunat în piaţa Taksim pentru a comemora asaltul poliţiei realizat cu o săptămână mai devreme în parcul Gezi, adiacent pieţei şi ultimul bastion al contestării antiguvernamentale.
Contestatarii l-au huiduit pe premierul Recep Tayyip Erdogan, solicitând demisia acestuia şi scandând "este doar începutul, vom continua lupta", înainte de a arunca garoafe roşii în piaţă şi pe treptele ce duc către parcul Gezi, în semn de omagiu pentru morţii, răniţii şi persoanele arestate în cursul represiunii manifestanţilor de către poliţie.
Însă după o oră şi jumătate şi după somaţii de a evacua piaţa, poliţia a intrat în acţiune, sute de poliţişti împingând mulţimea cu scuturile, fiind sprijiniţi de tunuri cu apă.
În schimb, poliţia nu a folosit gaze lacrimogene în piaţă, a căror utilizare masivă împotriva manifestanţilor în cursul ultimelor săptămâni a fost foarte criticată, mai ales de către asociaţile de medici.
Italia : Protestatarii cer locuri de muncă şi reforma fiscală.
Zeci de mii de oameni au participat, ieri, în centrul Romei, la un miting de amploare în favoarea creării de locuri de muncă şi echităţii fiscale, la apelul principalelor trei centrale sindicale."Am ieşit astăzi pe străzi pentru că Italia are nevoie de soluţii rapide pentru ieşirea din criză. Iar prima soluţie este o reformă fiscală în favoarea angajaţilor şi pensionarilor. Sindicatele sunt profund convinse să, în lipsa unei soluţii, pierdem timpul şi criza se agravează". "Sindicatele sunt profund convinse să, în lipsa unei soluţii, pierdem timpul şi criza se agravează", declarat Susanna Camusso, liderul sindicatului CGIL (de stânga), informează AFP..
"Ne-am săturat de cuvinte frumoase", a spus, la rândul său, Luigi Angeletti, liderul sindicatului UIL.
ŞTIRI METEO
LUNI 24 IUNIE 2013
Vremea va fi instabilă în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zona de munte, unde şi valorile termice vor marca o scădere uşoară. În aceste zone temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară după-amiaza în sudul Munteniei şi în Bărăgan, iar fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local, seara şi noaptea. Izolat va cădea grindină şi vor fi vijelii, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 35 de grade, iar cele minime între 13 şi 23 de grade. Indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic în cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei, local în Oltenia şi izolat în Moldova.Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.PERSONALITĂŢI
Anna Ahmatova
Anna Andreevna Ahmatova-Gorenko (n. 23 iunie, stil vechi, 11 iunie, 1889, la Bolșoi Fontan, lângă Odessa - 5 martie 1966, la Domodedovo, lângă Moscova, a fost o poetă rusă.Anna Ahmatova și-a început activitatea în 1912, fiind considerată una din persoanele cele mai reprezentative ale curentului literar denumită "Acmeism". După Revoluția Socialistă din Rusia, publicarea lucrărilor Annei Ahmatova a fost interzisă. În perioada celui de al doilea război mondial și-a reluat activitatea dar în 1946 a fost din nou criticată de organele partidului comunist și împiedicată să-și publice lucrările. După moartea lui Stalin, în 1956 a fost reabilitată și Anna Ahmatova a redevenit una din persoanele cele mai importante din lumea literată a Uniunii Sovietice. În 1964, în Italia, i s-a decernat premiul internațional de poezie Aetna-Taormina, ceea ce a însemnat o recunoaştere internaţională a valorii poeziei sale, a fost aleasă președinte al Uniunii Scriitorilor din Uniunea Sovietică, iar în 1965 i se decernează titlul de doctor honoris causa de către Universitatea Oxford din Regatul Unit. A tradus în rusă versuri ale poetului Mihai Eminescu, lucrări ale altor poeţi şi scriitori cum ar fi: Victor Hugo, Rabindranath, Tagore, Giacomo Leopardi, e.t.c. Anna Ahmatova a murit în 1966.
Ovidiu Papadima
Ovidiu Papadima (n. 23 iunie 1909, Sinoie, Mihai Viteazu, județul Constanța – d. 26 mai 1996) a fost un eseist, istoric literar, cronicar literar și folclorist român.A urmat studiile liceale la Liceul Alexandru Papiu Ilarian din Târgu Mureș, fiind primul din clasa sa. După absolvirea liceului în 1928, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București între 1928 și 1931. Între 1937 și 1940 s-a dedicat studiilor doctorale în Germania, fiind beneficiarul unei burse Alexander von Humboldt. Imediat după obținerea doctoratului, a ocupat poziția de lector al catedrei de literatură română la Universitatea din Viena (1940 - 1941). A debutat în postura de cronicar literar, încă de la 23 de ani, în paginile Revistei "Gândirea", alături de Tudor Vianu. A mai funcționat ca secretar de redacție la Revista Fundațiilor Regale (1941 - 1947). Din 1941 devine asistent al profesorului George Călinescu, iar ulterior a ocupat poziția de șef de lucrări la Facultatea de Litere și Filosofie din București. A devenit doctor în litere cu teza Ideologia literară pozitivistă în literatura românească a secolului al XIX-lea (1944). A lucrat, de asemenea, ca cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară "G. Călinescu".
Arestat pe considerente politice fabricate și apoi condamnat politic în 1952, a fost închis în închisorile din Calea Rahovei, Ghencea, Craiova, Poarta Albă (adică la șantierul primei încercări de construire a Canalului Dunăre - Marea Neagră, unde a ajuns să cântărească doar 44 de kg), Gherla și Jilavă. Extenuat total fizic, a fost eliberat pe 7 octombrie 1955.
După ce i s-a refuzat orice fel de publicare a oricăreia dintre scriierile sale până în 1963, a fost complet reabilitat politic în 1971.
S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 23 IUNIE ...........
Evenimente
1879: David Emmanuel își ia doctoratul la Sorbona cu teza „Etude des intégrales abeliennes de troisieme espace", devenind astfel al doilea român doctor în matematici la Sorbona.1923: A luat ființă, la București, Societatea Națională de credit Industrial, al cărei scop era stimularea dezvoltării industriale a țării.
1937: Londra, 23-25 iunie. Concurs hipic, organizat cu prilejul încoronării regelui George al VI-lea al Angliei, a cărui Cupa Challenge de Aur a revenit călărețului român Henry Rang. Trofeul „Daily Mail" a fost cucerit de Felix Țopescu, tatăl cunoscutului comentator sportiv de televiziune, Cristian Țopescu
1961: A intrat în vigoare Tratatul asupra Antarcticii, elaborat în anul 1959; tratatul bloca, pe o perioadă de 30 de ani, pretențiile oricărui stat la o suveranitate teritorială în Antarctica, unde cercetarea științifică este liberă, iar orice activitate cu scopuri militare este interzisă.
1990: Republica Moldova își declară suveranitatea de stat (independența - pe 27 august 1991)
S -a născut în........
1867: Iulian Marțian, istoric român, membru al Academiei Române (d. 1937)1889: Anna Ahmatova, (Anna Andreevna Gorenco), poetă rusă (d. 1966)
1907: James Meade, economist englez, laureat al Premiului Nobel (d. 1995)
1909: Ovidiu Papadima, istoric și critic literar român (d. 1996)
1910: Jean Anouilh, dramaturg francez (d. 1987)
1912: Alan Turing, matematician englez (d. 1954)
Decese
79: Vespasian, împărat roman (n. 9 î.Hr.)1944: Arthur Segal, pictor român (n. 1875)
1995: Jonas Salk, medic american, creatorul vaccinului împotriva poliomielitei (n. 1914)
1996: Andreas Papandreou, politician grec (n. 1919)
2006: Aaron Spelling, producător american de televiziune (n. 1923)