Campania electorală se încheie cu proteste la care și-au anunțat prezența mii de cetățeni în întreaga țară, la București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov, Oradea, Iași, Baia Mare, Constanța, Ploiești, Arad, Galați, Târgoviște și Craiova. Protestele civice au fost declanșate de încălcarea dreptului la vot a românilor din diaspora. Mai jos puteți vedea locurile și ora de la care vor începe protestele, precum și fragmente de pre grupurile de mobilizare de pe Facebook.
BUCUREȘTI, Piața Universității, ora 18.00 – aici
Vă invit pe toți la o plimbare civică de la Universitate la Piața Victoriei și înapoi. Ne vom aștepta prietenii între orele 18-19 apoi pornim la drum. Cine vrea să ni se alăture la puțină mișcare e binevenit.
CLUJ, Piața Unirii, ora 18.00 – aici
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, unul, când mă gândesc la o Românie sub dominaţia completă a PSD, parcă mi se prăbuşeşte inima de disperare. Vineri, în ultima seară când mai e legal (şi moral acceptabil), îi chem pe toţi cei care simt la fel la o poveste amicală în Piaţa Unirii. Apoi, împreună cu câţiva prieteni, vom pleca la o plimbare prin cartiere ca să mai strigăm o dată ce ne doare.
CRAIOVA, Piața Mihai Viteazul, ora 18.00 – aici
Haideți să le arătăm că ne pasă de cei de peste graniță, cei care au îndurat ore întregi de frig, ore întregi de umilință. Nu știu câți dintre noi, aflați în țară, am fi stat la asemenea cozi. Ei au făcut-o, au dorit să voteze, dar nu au fost lăsați. Merită RESPECTUL nostru, merită SUSȚINEREA noastră.
ORADEA, Piața Unirii, ora 18.00 – aici
BRAȘOV, Prefectura Brașov, ora 18.00 – aici
Ieșim din nou în stradă pentru a ne cere drepturile. Nu putem permite ca libertatea noastră să fie îngrădită de autorități și reprezentanți ai partidelor politice. Suntem solidari cu diaspora și ne dorim ca fiecare român să își poată exercita dreptul la vot.
SIBIU, Piața Mare, ora 18 – aici
Acest protest nu are vreo legătură cu nici un partid politic din România. Este făcut la inițiativa unui grup de tineri sibieni, care luptă pentru un viitor mai bun și o Românie mai prosperă.
TIMIȘOARA, Piața Operei, ora 18.00 – aici
Vino din nou pentru a sta unit și solidar cu Românii din diaspora și din țară pentru dreptul de a vot într-o țară cu un guvern corupt si fraudulos!
IAȘI, Palatul Culturii, ora 18.00 – aici
Trebuie să fim cu toții solidari cu Românii din Diaspora cărora le-a fost ÎNCĂLCAT dreptul la VOT!
NU PUTEM ACCEPTA ASTA!
NU PUTEM ACCEPTA ASTA!
BAIA MARE, Platoul București, ora 17,30 – aici
CONSTANȚA, Parc Primărie, ora 16.00 – aici
Indiferent de cine va ieși la putere, vrem să le arătăm acestora că România nu mai doarme și că dacă lucrurile vor continua ca și până acum, vom ieși din nou în stradă! Vrem să le arătăm că ne-am săturat și am prins glas la nivel național! Că poporul român are VOCE!
PLOIEȘTI, Primărie, ora 18.00 – aici
ARAD, Piața Avram Iancu, ora 20.00 – aici
TÂRGU-MUREȘ, Ceasul floral, ora 18.00 – aici
GALAȚI, Vip Parc, ora 18.00 – aici
Vrem să trăim într-o Românie în care statul de drept să fie respectat, în care Justiția să rămână independentă, iar românii din diaspora să nu mai fie batjocoriți. Vrem un stat aflat în slujba cetățenilor săi, care să le asigure românilor din diaspora toate condițiile pentru ca aceștia să voteze civilizat: vot prin corespondență, mai multe secții și timp prelungit de votare.
TÂRGOVIȘTE, Parcul Chindia, ora 15.00 – aici
Ieşi la vot pentru mine, pentru tine, pentru copiii tăi. Ieşi la vot pentru a da o lecţie clasei politice care te ignoră. Ieşi la vot pentru cei care au murit în ’89 tocmai ca tu să ai azi libertatea de a alege. Ieşi la vot pentru a arăta că vrei o schimbare, nu doar promisiuni deşarte. Ieşi la vot! Nu alege să nu alegi!