La-ncheietura mâinii mele-ascultcum povesteşte viaţa, şi mă mir,
şi-mi amintesc şi-acuma c-am fost fir
de iarbă, şi-am fost scoică, mai demult.
Şi poate mai-nainte-am respirat
pe-ntinderile vaste, şi-am privit
în faţă cerul tainic şi-am dorit
să nu mai fiu ocean, şi-am fost uscat.
Eu ştiu ce simt copacii care cresc,
şi fructele pe creangă când se coc,
ce simt vulcanii care izbucnesc,
c-am fost copac, şi ramură, şi foc.
)
Cu şerpii pe nisip am stat la soare
şi-am mers la vânătoare, şi-am ucis,
în piatră spaima gândului mi-am scris
când îmi făcusem braţe din picioare.
Şi câte somnuri nu mi-au trebuit
ca de la capăt truda să mi-o iau,
şi multe le-am uitat, dar pururi eu
am fost, şi niciodată n-am murit.... (Magda Isanos)
