Film religios, Italia-SUA, 2004
Regia: Mel Gibson
Cu:
James Caviezel
Maia Morgenstern
[3] nom. Oscar
“Mel Gibson a reuşit să facă un film despre Iisus Christos în care Dumnezeu lipseşte. Transcendenţa nu se manifestă decît vag meteorologic (nori, ploaie, cutremur) sau în variantă demonică. Din cînd în cînd, un vampir palid se strecoară printre protagonişti, pentru a semnala nelămuriţilor de unde vine răul. În rest, e vorba strict despre ce se poate face cu un corp omenesc, dacă vrei să provoci oroare.” (Andrei Pleşu) (Dilema veche, Nr. 12, 2 – 8 aprilie 2004)
“Eu cred că filmul lui Gibson e o capodoperă. Şi cred, de asemenea, că dezgustul şi stinghereala noastră în faţa acestui film sînt, la rîndul lor, o capodoperă. Ele se înfăşoară, cu şiretenia unui alibi, în cîteva argumente care invocă onoarea lui Gibson pierdută a Spiritului, dar tot ele sînt şi calea noastră de fugă. De o discuţie insuportabilă şi de la locul favorit al faptelor cu care istoria ne demonstrează mereu că nu vrea să fie nici cuminte, nici binecrescută.” (Traian Ungureanu) (22, Nr. 738, 27 aprilie – 3 mai 2004)
“Filmul ‘Patimile lui Hristos’, regizat de Mel Gibson, este foarte slab. Prost gîndit, prost regizat, prost realizat. Cu puţine excepţii, prestaţiile actoriceşti sînt mediocre. Cea mai slabă este chiar cea a actorului Jim Caviezel, interpretul lui Iisus. Faptul nu i se datorează numai lui, ci şi regizorului. Actorul a trebuit să interpreteze un humanoid din carne însîngerată şi sfîrtecată, care, gîtuit de durere, abia poate să îngaime cuvintele.” (Andrei Oişteanu) (Evenimentul Zilei, 19 aprilie 2004)
“Există un singur film cu adevărat excepţional despre Isus: se numeşte Evanghelia după Matei, a fost făcut acum exact 40 de ani, este în alb-negru, iar regizorul lui era comunist şi homosexual: Pier Paolo Pasolini. De unde se vede că numai Credinţa te poate ajuta în viaţă, dar nu te ajută să faci filme bune. Amin!” (Alex. Leo Şerban) (Ziarul de duminică, Nr. 16 (196), 23 aprilie 2004)
“Cu excepţia Evangheliei după Matei a regizorului italian Pier Paolo Pasolini, este singurul film religios care pare a respecta ceea ce s-a întîmplat în realitate. Avem de a face cu redarea cea mai impresionantă, cea mai competentă şi cea mai realistă a ultimelor ore trăite de Cristos din cîte au fost transpuse în film.” (Rogert Ebert) (Adevărul literar şi artistic, nr. 706, 2 martie 2004)
